Indictment description adequacy and preliminary chamber review limits for abuse of office and use of forgery charges

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 08 martie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023.1, judecătorul de cameră preliminară de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis, în temeiul art. 345 C. proc. pen. excepţiile formulate de inculpata A., iar în baza art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în ceea ce priveşte descrierea faptei de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., reţinută în sarcina inculpatei A. referitor la forma infracţiunii avută în vedere de acuzare la data săvârşirii infracţiunii (cu indicarea eventualelor acte materiale şi a datei săvârşirii acestora în cazul unei unităţi legale de infracţiune).

În temeiul dispoziţiilor art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a respins cererile şi excepţiile invocate, printre alţii, de inculpatul B. cu privire la legalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi administrării probelor în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

În baza art. 345 alin. (3) C. proc. pen., a dispus comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru a remedia neregularităţile actului de sesizare, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate.

Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 366/P/2021 din data de 08.09.2023, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpaţilor B., executor judecătoresc, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul B., în calitate de executor judecătoresc, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit în mod defectuos actele de executare în dosarul nr. x/2021, cu încălcarea dispoziţiilor art. 784 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în sensul că Ia data de 29.09.2021 a constatat suspendarea de drept a executării silite, fără a înştiinţa terţii popriţi pentru eliberarea conturilor debitorului, de îndată, cauzând o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale părţii civile C.

Astfel, în calitate de debitor, C. a consemnat integral suma urmărită şi accesoriile şi i-a depus executorului judecătoresc recipisa de consemnare, dovada contestaţiei la executare şi a opoziţiei la eliberare.

Cu toate acestea, executorul judecătoresc B. nu a înştiinţat. conform art. 784 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., de îndată terţii popriţi, respectiv unităţile bancare D., E. S.A. şi F. S.A., angajatorul părţii civile C.

Conform actelor din dosarul de executare silită nr. x/2021, în exercitarea atribuţiilor de executor judecătoresc, inculpatul B. a dispus ridicarea sau sistarea popririi de pe salariul părţii civile la data de 19.10.2021 şi a dispus ridicarea sau sistarea popririi sumelor datorate ori deţinute, veniturilor sau conturilor debitorului urmărit, la data de 07.12.2021.

În ceea ce o priveşte pe inculpata A., s-a reţinut că, în cadrul acţiunii civile din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, aceasta a depus la dosar mai multe înscrisuri, cunoscând că sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv soluţionării favorabile prin hotărâre judecătorească a acţiunii civile ce a făcut obiectul judecăţii.

În concret, aceasta a depus, cu intenţie, la dosar înscrisuri constând în pretinse fotografii din anul 2011, care în realitate erau din anul 2010, respectiv o fotografie falsificată cu partea civilă C. în camera de hotel G. din Mamaia, pretins a fi realizată în luna noiembrie 2011, fiind făcută în realitate în anul 2010, capturi de fotografii cu autoturismul x, negru x, parcat în faţa unei vile de munte, pretins a fi realizate în 2011, fiind făcute în realitate în anul 2010, capturi de e-mail de pe telefonul mobil cu un mesaj pretins a fi purtat între A. şi H. şi cu un mesaj pretins a fi purtat între A. şi C., datate mincinos 29.03.2012, pentru a demonstra faptul nereal că inculpata s-a aflat cu partea civilă la Predeal, în perioada 30.03-01.04.2012, toate acestea în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile acţiunii formulate în cauza care a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea.

S-a arătat că situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: înscrisurile certificate pentru conformitate din dosarul de executare silită nr. x/2021 al Biroului executorului judecătoresc B., înscrisurile fotocopiate din dosarul civil nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară, adresa nr. x/25.11.2021 emisă de I., declaraţia de persoană vătămată a părţii civile C. şi înscrisurile depuse cu ocazia audierii, declaraţiile martorilor J., K., L., M., N., H., O., P., Q., R. şi declaraţiile inculpaţilor B., S. şi A..

Inculpaţilor li s-a comunicat o copie certificată a rechizitoriului, obiectul procedurii de cameră preliminară, dreptul de a-şi angaja apărător şi termenul de 25 zile de la comunicare până la care pot formula cereri şi excepţii cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Inculpaţii B. şi A. au formulat cereri şi excepţii, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a formulat răspuns cu privire la cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma cererilor şi excepţiilor formulate, dar şi din oficiu, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în esenţă, cu privire la competenţa instanţei, că aceasta aparţine Curţii de Apel, în raport de preverile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât inculpatul B. avea calitatea de executor judecătoresc, atât la data comiterii faptelor, cât şi în prezent.

Totodată, s-a reţinut că prin sentinţa nr. 591 din data de 25.10.2023, pronunţată în dosarul penal nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea petentei A. şi a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Constanţa la Curtea de Apel Bucureşti.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a reţinut că inculpaţii B. şi A. au invocat neregularitatea actului de sesizare, motivat, în principal, de descrierea incompletă a acuzaţiilor.

Aceste critici au fost apreciate nefondate. În concret, judecătorul de cameră preliminară a constatat că exigenţele de descriere a faptei sunt îndeplinite în cauză, deoarece circumstanţele de timp (data săvârşiri faptei: 29.09.2021) şi modalitatea de comitere (prin întocmirea defectuoasă a actelor de executare, în sensul neînştiinţării de îndată a terţilor popriţi pentru eliberarea conturilor debitorului, în contextul suspendării de drept a executării, cu indicarea expresă a legislaţiei primare încălcate), precum şi expunerea dovezilor pe care se întemeiază acuzarea sunt indicate în cuprinsul actului de sesizare şi cu precădere în capitolul intitulat "Mijloace de probă" şi sunt corelate inclusiv în capitolul privind situaţia de fapt. De asemenea, în secţiunea alocată faptei din punct de vedere al încadrării în drept s-au relevat toate acele aspecte de natură a permite analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul au fost trimis în judecată.

Totodată, s-a constatat că, la dosar, există acte din care rezultă că inculpatului i-au fost prezentate şi descrise acuzaţiile încă de la început, în prezenţa apărătorilor aleşi, fără a formula cereri în sensul că nu a înţeles acuzaţiile.

Aşadar, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că rechizitoriul cuprinde infracţiunile reţinute în sarcina sa, acestea sunt descrise în actul de sesizare de o manieră clară, inteligibilă, existând toate elementele necesare pentru stabilirea obiectului judecăţii, conform dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., dar şi pentru asigurarea deplinei exercitări a dreptului la apărare al inculpatului, fiind indicate conduitele considerate ilicite, precum şi împrejurările de timp, loc şi spaţiu în care au fost comise faptele penale, ca şi urmarea produsă.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen., rechizitoriul conţine denumirea parchetului, data emiterii, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor şi încadrarea juridică a acestora, probele şi mijloacele de probă, datele privind persoana acuzaţilor, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute în art. 330 şi art. 331 C. proc. pen., dispoziţia de trimitere în judecată, numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă (cu indicarea calităţii lor în proces şi a locului unde urmează a fi citate), precum şi semnătura procurorului, actul de sesizare fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior.

Cu privire la inculpata A., judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta a invocat nelegala sesizare a instanţei, motivat de nedescrierea completă a faptei, dar şi de nerespectarea principiilor fundamentale ale legii procesual penale - principiul aflării adevărului şi prezumţia de nevinovăţie. Totodată, inculpata a susţinut că a fost deturnat scopul procesului penal, s-a încălcat caracterul "secret" al urmăririi penale, iar probele au fost nelegal administrate întrucât acestea nu sunt obiective, iar singura probă ce ar fi putut fundamenta acuzaţia - o probă tehnică, a fost în mod voit omisă.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., întrucât în cadrul acţiunii civile din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri cunoscând că sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv soluţionării favorabile prin hotărâre judecătorească a acţiunii civile ce a făcut obiectul judecăţii.

Astfel, judecătorul de la prima instanţă a subliniat că în prezenta procedură nu se poate analiza caracterul complet sau incomplet al urmăririi penale şi nici existenţa probelor necesare trimiterii în judecată, probe din care să rezulte că fapta există, a fost comisă de inculpat şi că acesta răspunde penal, nu se poate examina temeinicia acuzaţiei, substanţa probelor sau numărul lor, toate acestea reprezentând chestiuni ce ţin exclusiv de fondul cauzei şi care urmează a fi analizate în etapa ulterioară a procesului penal.

Or, în condiţiile în care fiabilitatea probelor, credibilitatea martorilor sau caracterul indirect al probelor nu pot face obiectul analizei în faza de cameră preliminară, urmând a fi evaluate în cursul judecăţii, nu se poate reţine nelegalitatea sau neloialitatea administrării mijloacelor de probă şi nu este incidentă sancţiunea excluderii.

În plus, s-a subliniat că, potrivit art. 374 alin. (6), (7) şi (9) C. proc. pen., inculpatul are dreptul de a solicita, în tot cursul judecăţii, atât readministrarea probelor din faza de urmărire penală pe care le contestă, cât şi administrarea de probe noi în vederea lămuririi corecte şi complete a tuturor împrejurărilor cauzei, după cum instanţa însăşi poate dispune, din oficiu, pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, administrarea oricăror probe pe care le consideră necesare şi chiar readministrarea probelor necontestate din cursul urmăririi penale, conform art. 374 alin. (8) şi (10) din acelaşi cod, astfel că reglementarea procesual penală le pune acestora la dispoziţie suficiente mijloace prin care le garantează înlăturarea deplină a pretinsei vătămări suferită în exercitarea dreptului la apărare.

Din această perspectivă, s-a constatat că nu se poate reţine nici încălcarea principiului aflării adevărului şi prezumţia de nevinovăţie, probele pe care se va fundamenta soluţia finală în cauză putând fi administrate sau readministrate în faţa instanţei de fond, iar prezumţia de nevinovăţie a inculpatei se menţine până la rămânerea definitivă a unei eventuale hotărâri de condamnare, astfel că, o eventuală urmărire penală incompletă nu este aptă să încalce această prezumţie, mai ales în condiţiile în care prezumţia de nevinovăţie este strâns legată de noţiunea de imparţialitate a instanţei şi nu a organului de urmărire penală.

Referitor la deturnarea scopului procesului penal, judecătorul nu a identificat, în concret, din actele dosarului, dovezi ale unui astfel de demers din partea parchetului, critica inculpatei putând fi evaluată doar prin verificarea conformării activităţii de probaţiune anterior efectuate cu principiul legalităţii probelor, prevăzut de art. 102 C. proc. pen., respectiv al loialităţii administrării probelor, statuat prin dispoziţiile art. 101 C. proc. pen. În acest sens, judecătorul a reţinut că niciuna din situaţiile prevăzute de art. 101 C. proc. pen. nu se regăseşte în speţă, probele fiind obţinute în prezentul dosar cu respectarea prevederilor legale, iar în cursul urmăririi penale regulile procedurale nu au fost deturnate de la scopul lor, fiind utilizate pentru probarea acuzaţiilor penale.

În ce priveşte susţinerea că a fost încălcat caracterul "secret" al urmăririi penale, motivat de faptul că partea civilă ar fi intrat în posesia unui exemplar al rechizitoriului mai înainte ca inculpatei să-i fie comunicat, judecătorul de la prima instanţă a reţinut că faza de urmărire penală are caracter nepublic (nu secret), potrivit art. 285 alin. (2) C. proc. pen., această caracteristică referindu-se însă la limitările publicului, a persoanelor care nu au calitatea de părţi din cauză, de a lua cunoştinţă de actele dosarului de urmărire penală şi de a participa la activităţi de urmărire penală, şi nu la părţi, cum în mod eronat a interpretat inculpata A..

Analizând, în continuare, excepţia de neregularitate a actului de sesizare, invocată de către inculpata A., raportat la nedescrierea faptei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este întemeiată.

Astfel, a subliniat că descrierea faptei trebuie să fie realizată într-o modalitate susceptibilă de a produce consecinţe juridice, respectiv de a învesti instanţa, în mod neîndoielnic, cu judecata acelei fapte. Obiectul judecăţii trebuie să fie precis determinat în cuprinsul rechizitoriului şi pentru a da posibilitatea persoanei acuzate să înţeleagă la ce dată şi în ce modalitate a săvârşit fapta pentru care este acuzată.

Exigenţele de descriere a faptei penale sunt îndeplinite atunci când circumstanţele de timp, de loc şi modalitate de comitere sunt indicate cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înţeleagă cu exactitate conţinutul obiectiv al învinuirilor aduse şi să îşi formuleze apărările. Exigenţele nu sunt îndeplinite atunci când data faptelor este neprecizată sau vagă (precum în cauza de faţă, când nu este menţionată vreo dată sau un interval temporal concret, ci doar se precizează că inculpata a depus mai multe înscrisuri false în cadrul acţiunii civile din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea), dar natura faptei presupune un interval mai scurt de timp sau executarea unor acte materiale la anumite date. În lipsa unei date sau interval precis nu ar putea fi formulate probe de către apărare cu privire la prezenţa inculpatei într-un alt loc la momentul la care acuzarea o plasează la locul faptei, nu ar putea fi determinat dacă în cauză este aplicabilă o lege care s-a succedat în timp în intervalul precizat ca perioadă infracţională sau data de la care curge termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Precizarea că actele false au fost depuse de inculpată în cadrul acţiunii civile din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea nu este de natură să echivaleze cu o descriere corespunzătoare a faptei, în ce priveşte data săvârşirii, pe de-o parte, pentru că dosarul respectiv a fost pe rolul Judecătoriei Buftea din 2018 până în mai 2021, când a fost soluţionat, perioadă de timp semnificativă, iar pe de altă parte, ar trebui să cadă în sarcina judecătorului fondului să facă verificări cu privire la data depunerii actelor false pe parcursul respectivului proces civil, să stabilească dacă a fost vorba de o infracţiune simplă sau de o unitate legală de infracţiune (în funcţie de numărul de depuneri), ceea ce ar conduce la o completare de către judecător a acuzaţiei, ceea ce nu este permis.

De asemenea, s-a reţinut că, în lipsa descrierii corespunzătoare a faptei în secţiunea în drept şi în considerentele Rechizitoriului, nu se poate stabili dacă instanţa a fost sesizată cu o infracţiune simplă sau cu o unitate legală de infracţiuni, conţinând mai multe acte materiale.

Aşadar, s-a subliniat că, în concret, se impune ca procurorul să precizeze dacă fapta cu care a fost sesizată instanţa reprezintă o unitate naturală sau legală, precum şi data săvârşirii faptei (sau a eventualelor acte materiale, în parte) pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată.

Încheierea judecătorului de cameră preliminară din 08 martie 2024 a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a depus la dosar, la data de 19 aprilie 2024, ordonanţa nr. 366/P/2021 din 19.04.2024 prin care s-a dispus remedierea neregularităţilor rechizitoriului în ceea priveşte descrierea faptei de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. reţinută în sarcina inculpatei A. şi menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpaţilor.

Dezbaterile în procedura de cameră preliminară, în raport cu ordonanţa de remediere emisă de Parchet, s-au desfăşurat, potrivit art. 346 alin. (41) C. proc. pen., la termenul din 14 mai 2024, ocazie cu care reprezentantul Ministerului Public a susţinut că au fost înlăturate omisiunile privind descrierea faptei de uz de fals, prev. de art. 322 C. pen., reţinută în sarcina inculpatei A. şi a solicitat, în temeiul art. 346 C. proc. pen., să se constate legalitatea sesizării instanţei, legalitatea probelor şi a actelor de urmărire penală care au fost efectuate în prezenta cauză şi începerea cercetării judecătoreşti.

Inculpatul B. a lăsat la aprecierea instanţei aspectele legate de regularitate sesizării instanţei în raport de ordonanţa emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar inculpata A. a susţinut că nu au fost administrate suficiente probe în cauză, existând, în continuare, neregularităţi în ceea ce priveşte actul de sesizare al instanţei.

Prin încheierea din 21 mai 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023.1, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat că neregularităţile actului de sesizare, astfel cum au fost constatate prin încheierea Curţii de Apel Bucureşti din 08.03.2024, au fost remediate de procuror în termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) C. proc. pen., prin Ordonanţa nr. 366/P/2021 din 19.04.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

În temeiul art. 347 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 08.09.2023, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost remediat şi a dispus începerea judecăţii privind, printre alţii, pe inculpaţii B. şi A. cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul de cameră preliminară, după ce a prezentat etapele parcurse de dosar, a reţinut, în esenţă, prin raportare la încheierea din 04 iunie 2024 şi răspunsul transmis de Parchet ca urmare a comunicării acesteia, că prin ordonanţa nr. 366/P/2021 din 19.04.2024 s-a procedat la remedierea neregularităţilor actului de sesizare. Astfel, s-a precizat data săvârşirii infracţiunii de uz de fals, precum şi faptul că s-a reţinut de către procuror o infracţiune unică de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., în sarcina inculpatei A., aceste aspecte fiind cuprinse în situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu.

În plus, referitor la faptele imputate inculpatei, judecătorul de cameră preliminară a arătat că acestea au fost prezentate adecvat, fiind localizate temporal şi reliefate toate componentele esenţiale care formează conţinutul constitutiv al acestora, respectiv condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă. Faptele inculpatei au fost prezentate în mod concret, iar încadrarea juridică este atributul exclusiv al procurorului care a întocmit rechizitoriul.

Aşadar, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în urma completării rechizitoriul nr. x/2021 din data de 19.04.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, acesta cuprinde toate elementele prevăzute la art. 328 alin. (1) C. proc. pen. şi nu mai există neregularităţi care să impună refacerea sau completarea acestuia, motiv pentru care a constatat legalitatea sesizării instanţei şi a dispus începerea judecăţii.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestaţii inculpaţii A. şi B..

Prin motivele scrise de contestaţie, susţinute cu prilejul dezbaterilor, inculpata A. a susţinut, în esenţă, că în luna ianuarie 2020 nu s-au depus probe (fotografii) în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, astfel încât termenul din 09.01.2020 nu poate fi "data săvârşirii unor pretinse fapte", singurul termen în care părţile au propus probe în dosarul anterior menţionat fiind cel din 05.03.2020.

Prin motivele scrise de contestaţie, susţinute parţial în faţa instanţei de control judiciar (doar în ceea ce priveşte nedescrierea corespunzătoare a infracţiunii de abuz în serviciu), inculpatul B., prin apărător ales, a reluat argumentele invocate în memoriul cuprinzând cererile şi excepţiile formulat în faţa judecătorului de cameră preliminară de la fond, invocând, în esenţă neclaritatea acuzaţiei formulate şi inexistenţa unei vătămări efective a drepturilor sau intereselor legitime ale debitorului C..

Astfel, rechizitoriul a fost criticat pentru lipsa precizării, în concret, a elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, în condiţiile în care, pe de o parte, se arată că inculpatut a întocmit defectuos acte de executare în dosarul nr. x/2021, iar, pe de altă parte, că nu a înştiinţat terţii popriţi pentru eliberarea conturilor debitorului atunci când a constatat suspendarea de drept a executării silite, această împrejurare fiind de natură a-i îngrădi dreptul la apărare, întrucât nu se menţionează exact care este modalitatea în care a fost comisă fapta, cea a îndeplinirii unui act cu încălcarea dispoziţiilor legale ori cea a neîndeplinirii unui act.

De asemenea, contestatorul inculpat a arătat că, acuzaţia este neclară şi din perspectiva existenţei unei obligaţii legale a înştiinţării terţilor popriţi, în condiţiile suspendării de drept a executării silite, pe care a constatat-o în mod corect, întocmind un proces-verbal în acest sens, şi a pronunţării sentinţei civile (definitivă) nr. x din 17.12.2021 prin care Judecătoria Constanţa nu a constatat nelegalitatea vreunui act de executare silită întocmit de executorul judecătoresc.

Totodată, a susţinut că, în cuprinsul rechizitoriului nu este indicată, în concret, vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţii civile, aceasta fiind doar prezumată, în contextul în care, în perioada 29.09.2021-19.10.2021 nu au existat disponibilităţi în conturile bancare ale debitorului C.. Cu alte cuvinte, procurorul nu a realizat o descriere adecvată a faptei, întrucât nu a indicat, în concret, urmarea imediată produsă părţii civile, respectiv în ce constă paguba şi momentul producerii acesteia.

O altă critică, care, însă, nu a mai fost susţinută cu prilejul dezbaterilor, a vizat constatarea de către judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel, greşită, în opinia contestatorului, că ar fi beneficiat de asistenţă juridică calificată, asistare, în faţa organelor de urmărire penală.

Înalta Curte, Completul de 2 judecători, verificând cauza prin prisma criticilor invocate şi prin raportare la dispoziţiile art. 347 şi art. 4251 C. proc. pen., apreciază contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. ca fiind nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate în continuare.

Potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii în cameră preliminară îl constituie verificarea competenţei, a legalităţii sesizării instanţei, precum şi a legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Aşa cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi ale art. 346 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen., în această etapă, judecătorul este chemat să analizeze regularitatea rechizitoriului, ca act de sesizare, adică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 328 C. proc. pen. privind conţinutul său, inclusiv sub aspectul descrierii faptelor pentru a se putea stabili obiectul şi limitele judecăţii, dar şi al existenţei controlului de legalitate şi temeinicie efectuat de către procurorul ierarhic superior.

Ca atare, examinarea regularităţii actului de sesizare nu implică şi verificarea condiţiilor stabilite de legiuitor în art. 327 C. proc. pen. ca fiind obligatorii pentru emiterea rechizitoriului, respectiv o urmărire penală completă şi existenţa probelor necesare, în procedura de cameră preliminară nefiind permisă analizarea probelor sub aspectul temeiniciei, al suficienţei acestora din perspectiva trimiterii în judecată şi, nu în ultimul rând, al reflectării în încadrarea juridică dată faptei, aceste aspecte ţinând exclusiv de fondul cauzei, adică de faza judecaţii. Aşadar, susţinerile inculpatului B. referitoare la neîntrunirea unor condiţii esenţiale ale infracţiunii (inexistenţa unei vătămări efective a drepturilor sau intereselor legitime ale debitorului C.) nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., întrucât nu ţin de legalitatea actului de sesizare, ci de temeinicia acuzaţiei.

Verificând, în continuare, conţinutul actului de sesizare, Înalta Curte, Completul de 2 judecători constată, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, că rechizitoriul satisface toate exigenţele prevăzute de art. 328 C. proc. pen., criticile formulate de contestatori sub acest aspect fiind nefondate.

Astfel, se observă că rechizitoriul, supus verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, se limitează la faptele şi persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde toate elementele prevăzute în art. 328 C. proc. pen., care face trimitere la dispoziţiile în art. 286 alin. (2) C. proc. pen., în conţinutul său regăsindu-se datele privitoare la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor şi încadrarea juridică a acestora, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute de art. 330 C. proc. pen., dispoziţia de trimitere în judecată, numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă (cu indicarea calităţii lor în proces şi a locului unde urmează a fi citate), semnătura procurorului, precum şi celelalte prevederi necesare pentru soluţionarea cauzei.

Contrar susţinerilor contestatorilor, descrierea faptelor ce formează obiectul trimiterii lor în judecată s-a făcut de procurorul de caz de o manieră rezonabilă şi inteligibilă, aptă să le permită cunoaşterea şi înţelegerea întocmai a acuzaţiilor ce le-au fost aduse şi pregătirea unei apărări corespunzătoare, dar şi stabilirea exactă a obiectului judecăţii, astfel cum se prevede în art. 371 C. proc. pen. În acest sens, se observă că, în rechizitoriu, astfel cum a fost remediat prin ordonanţa nr. 366/P/2021 din 19.04.2024, s-a procedat la expunerea acuzaţiilor pentru care au fost efectuate cercetări în cauză şi a situaţiei de fapt circumscrisă acestora, fiind menţionate împrejurările în care s-a reţinut că s-a desfăşurat activitatea presupus infracţională (cu trimiteri exprese la fiecare infracţiune reţinută şi la fiecare persoană acuzată), inclusiv intervalul de timp, făcându-se referire în acest context la depoziţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor şi ale părţii civile, precum şi la înscrisurile pe baza cărora au fost stabilite respectivele împrejurări, pentru ca, ulterior terminării cercetării judecătoreşti, instanţei de judecată să-i revină atribuţia de a hotărî în ce măsură faptele menţionate se pot integra în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de care au fost acuzaţi contestatorii.

Sub aspectul descrierii faptelor imputate, se constată că, în ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, în actul de sesizare, astfel cum a fost remediat prin ordonanţa nr. 366/P/2021 din 19.04.2024 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a reţinut că, la data de 09.01.2020, inculpata A. a depus cu intenţie, la dosarul civil nr. x/2019 un înscris, şi anume fotocopia pe o coală de hârtie a unei fotografii falsificate cu partea civilă C. în camera de hotel G. din Mamaia, pretins a fi realizată în luna noiembrie 2011, fiind făcută în realitate în anul 2010 şi la data de 05.03.2020 inculpata a depus cu intenţie la acelaşi dosar civil, înscrisuri constând în capturi pe coală de hârtie de fotografii cu autoturismul x, negru x, parcat în faţa unei vile de munte, pretins a fi realizate în 2011, fiind făcute în realitate în anul 2010 şi înscrisuri constând în capturi pe coală de hârtie, de e-mail de pe telefonul mobil cu un mesaj pretins a fi purtat între A. şi H. şi cu un mesaj pretins a fi purtat între A. şi C., datate mincinos 29.03.2012, pentru a demonstra faptul nereal că inculpata s-a aflat cu partea civilă la Predeal, în perioada 30.03-01.04.2012.

Împrejurarea că în rechizitoriu, astfel cum a fost remediat prin ordonanţa nr. 366/P/2021 din 19.04.2024, s-a indicat, ca moment al săvârşirii infracţiunii de uz de fals, şi data de 09.01.2020, în care contestatoarea susţine că nu s-au administrat probe în dosarul civil nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, nu este aptă să atingă dreptul la apărare al inculpatei, cadrul temporal al folosirii înscrisurilor care se presupune că sunt false, stabilit de procuror prin raportare la termenele din dosar, dând inculpatei posibilitatea reală şi efectivă de a fi informată cu privire la toate aspectele relevante ce vizează faptele pentru care a fost trimisă în judecată, cu consecinţa realizării unei apărări efective. În realitate, susţinerile inculpatei referitoare la imposibilitatea comiterii faptei la data de 09.01.2020 nu pot forma obiectul verificării în procedura de cameră preliminară întrucât nu au legătură cu aptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa din perspectiva imposibilităţii stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii, ci se referă la aptitudinea probelor de a susţine acuzaţia, vizând, aşadar, o chestiune de fond ce urmează a fi lămurită în cursul cercetării judecătoreşti.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul B., în calitate de executor judecătoresc, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit în mod defectuos actele de executare în dosarul nr. x/2021, cu încălcarea dispoziţiilor art. 784 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în sensul că la data de 29.09.2021 a constatat suspendarea de drept a executării silite, fără a înştiinţa terţii popriţi pentru eliberarea conturilor debitorului, de îndată, cauzând o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale părţii civile C. Astfel, în calitate de debitor, C. a consemnat integral suma urmărită şi accesoriile şi i-a depus executorului judecătoresc recipisa de consemnare, dovada contestaţiei la executare şi a opoziţiei la eliberare. Cu toate acestea, executorul judecătoresc B. nu a înştiinţat, conform art. 784 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., de îndată terţii popriţi, respectiv unităţile bancare D., E. S.A. şi F. S.A., angajatorul părţii civile C. Conform actelor din dosarul de executare silită nr. x/2021, în exercitarea atribuţiilor de executor judecătoresc, inculpatul B. a dispus ridicarea sau sistarea popririi de pe salariul părţii civile la data de 19.10.2021 şi a dispus ridicarea sau sistarea popririi sumelor datorate ori deţinute, veniturilor sau conturilor debitorului urmărit, la data de 07.12.2021.

Înalta Curte, Completul de 2 judecători constată, contrar susţinerilor contestatorului, că procurorul redactor al rechizitoriului a precizat expres care sunt acţiunile ilicite ale inculpatului B. ce formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv prin întocmirea defectuoasă a actelor de executare, în sensul neînştiinţării de îndată a terţilor popriţi pentru eliberarea conturilor debitorului, în contextul suspendării de drept a executării. În plus, se observă că, în actul de sesizare, au fost indicate de procuror dispoziţiile legale ce ar fi fost încălcate, descrierea activităţii imputate permiţând înţelegerea întocmai de către contestator a acuzaţiilor formulate şi conceperea unei strategii de apărare adecvate şi eficiente. Existenţa sau inexistenţa în sarcina inculpatului a unei obligaţii legale de înştiinţare a terţilor popriţi, în condiţiile în care executarea silită a fost suspendată de drept, nu prezintă relevanţă din perspectiva verificării ce se realizează în această etapă, analiza, chiar teoretică, a acestei critici conducând la concluzii implicite cu privire la întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunii ce formează obiectul acuzaţiei, lucru inadmisibil din perspectiva dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen.

Ca atare, se constată că nu pot fi primite criticile privind imprecisa stabilire a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor de vreme ce în actul de sesizare, astfel cum a fost remediat prin ordonanţa nr. 366/P/2021 din 19.04.2024, au fost descrise activităţile întreprinse de aceştia şi intervalul temporar în care au avut loc, fiind explicat, în concret, pentru fiecare persoană cercetată şi fiecare infracţiune imputată în ce anume au constat acţiunile pretins săvârşite şi poziţia subiectivă adoptată, aşa încât obiectul şi limitele judecăţii sunt suficient de clare.

În ceea ce priveşte legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală nu au fost formulate critici de către inculpaţi, însă Înalta Curte, Completul de 2 judecători reţine, în acord cu judecătorul fondului, că nu au fost constatate încălcări ale dispoziţiilor legale ce reglementează administrarea probelor, atât din perspectiva legalităţii, cât şi a loialităţii acestora, şi că au fost respectate prevederile legale ce reglementează succesiunea etapelor acestei faze procesuale, toate ordonanţele de începere a urmăririi penale in rem, de continuare a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale fiind emise cu respectarea dispoziţiilor de formă.

În final, se constată că celor doi inculpaţi le-au fost respectate drepturile procesuale pe parcursul urmăririi penale, împrejurare care rezultă chiar din actele dosarului, acestora asigurându-li-se posibilitatea de a studia efectiv dosarul cauzei şi de a formula memorii în apărare.

Pentru toate aceste considerente, apreciind încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la fond ca fiind legală şi temeinică, în baza art. 347 şi art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 2 judecători va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din 21 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.1.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat B., în sumă de 180 RON, să rămână în sarcina statului şi să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din 21 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.1.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat B., în sumă de 180 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 15 octombrie 2024.