Inadmissibility of constitutional exception targeting absence of sanction for exceeding preventive detention appeal deadline where statutory term was respected

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpaţii A., B. şi C. prin avocat ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (4) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, memoriul cuprinzând solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale a României a fost trimis de apărătorul ales al inculpaţilor, av. D., prin e-mail la data de 16.09.2024, ora 09:28, fiind înregistrat la dosarul cauzei la ora 12:27, după finalizarea dezbaterilor. Avocatul ales al inculpaţilor nu s-a prezentat la judecarea cauzei nr. 4440/117/2024, însă şi-a asigurat substituirea, emiţând delegaţia de substituire la data de 16.09.2024 (semnată electronic la ora 10:02 şi trimisă prin e-mail la ora 10:05). Şi acest act a ajuns la dosar după închiderea dezbaterilor, cauza având termen la data de 16.09.2024 ora 10:30, însă avocatul substituent a învederat Curţii de Apel că a luat legătura cu dna. av. D. şi a asigurat substituirea acesteia, depunând o delegaţie de substituire redactată pe loc, faţă de faptul că la dosar nu ajunsese cea emisă de avocatul substituit. Avocatul substituent nu a făcut însă nici o menţiune în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea 47/1992 reglementează condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti, fiind astfel necesar ca excepţia să vizeze o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale a României.

Din economia dispoziţiilor legale incidente în cauză, s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată şi dezbătută, iar solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale soluţionată în cadrul unei cauze penale aflate în curs de soluţionare. Curtea a reţinut, astfel, că această condiţie nu este îndeplinită, observând că la data de 16.09.2024 au fost soluţionate pe fond (respinse ca nefondate) contestaţiile declarate de inculpaţi împotriva încheierii penale nr. 1075/C/03.09.2024 a Tribunalului Cluj prin care s-au prelungit faţă de aceştia măsurile preventive. Curtea a notat lipsa de diligenţă a apărătorului ales al inculpaţilor A., C. şi B., manifestată prin depunerea memoriului în dimineaţa şedinţei de judecată, prin e-mail (cunoscând că adresa trebuie să parcurgă traseul administrativ şi anticipând posibilitatea ca acest traseu să dureze în funcţie de încărcătura compartimentului de registratură), dar şi omisiunea de a comunica avocatului substituent faptul că a întocmit acest memoriu, pentru ca excepţia să poată fi invocată măcar oral în şedinţa de judecată, lucru care nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei nr. 4440/117/2024 în faza contestaţiei. S-a constatat că excepţia vizează dispoziţiile art. 204 alin. (4) C. proc. pen. şi porneşte de la premisa că termenul pentru soluţionarea contestaţiilor ar fi fost stabilit cu depăşirea termenului de 5 zile reglementat de art. 204 alin. (4) C. proc. pen., pentru ca apoi să argumenteze în sensul lipsei sancţiunii în cazul depăşirii acestui termen. Curtea a apreciat însă că nu se impune examinarea eventualei sancţiuni sau lipsei unei astfel de sancţiuni pentru situaţia nerespectării termenului de 5 zile reglementat de art. 204 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere că, în concret, în prezenta cauză acest termen a fost respectat. Dosarul nr. x/2024 a fost înregistrat în faza procesuală a contestaţiei, pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 09.09.2024. Termenul de 5 zile prevăzut de art. 204 alin. (4) C. proc. pen. este un termen procedural ce se calculează pe zile libere şi căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 C. proc. pen., inclusiv prorogarea legală, fiind un termen pe zile. Astfel, termenul a început să curgă la data de 09.09.2024, ultima zi a termenului a căzut într-o zi nelucrătoare, respectiv duminică 15.09.2024, astfel că termenul ar fi expirat la sfârşitul primei zile lucrătoare care urma, respectiv la finalul zilei de 16.09.2024. Termenul pentru soluţionarea contestaţiilor a fost stabilit la data de 16.09.2024 ora 10:30, iar la aceeaşi dată au fost soluţionate contestaţiile, cu respectarea astfel a termenului prev. de art. 204 alin. (4) C. proc. pen.

Prin urmare, excepţia vizând eventuala lipsă de sancţiune pentru nerespectarea termenului prev. de art. 204 alin. (4) C. proc. pen. şi eventualele efecte ale unei astfel de situaţii nu avea legătură cu soluţionarea prezentei cauze, ceea ce se constituie într-un fine suplimentar de inadmisibilitate a prezentei solicitări de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Împotriva încheierii din 18 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, inculpaţii A., B. şi C. au declarat recurs, susţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 C. proc. pen.

Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, recurenţii inculpaţi au criticat lipsa sancţiunii care să fie aplicată în situaţia în care contestaţia nu este soluţionată în termenul de 5 zile.

Astfel, au susţinut că dispoziţiile indicate nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate, încălcându-se principiul legalităţii şi dreptul la un proces echitabil. Nesoluţionarea contestaţiei în termenul legal duce la încălcarea principiului dublului grad de jurisdicţie care presupune ca instanţa de control judiciar să analizeze, în termenul menţionat, dacă raţionamentul juridic al primei instanţe a fost corect. Or, în cauză, la data de 05.09.2024, inculpaţii au formulat contestaţie împotriva încheierii nr. 1075/2024, iar această contestaţie s-a soluţionat cu depăşirea termenului imperativ de 5 zile. Acest termen a fost instituit pentru ca persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură preventivă să nu execute mai mult de 5 zile înainte ca soluţia pronunţată de judecătorul de dreptul şi libertăţi să fie validată de către completul de la instanţa ierarhic superioară, având în vedere faptul că soluţia pronunţată în fond este executorie. Soluţionarea contestaţiei cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de art. 204 alin. (4) C. proc. pen. conduce la instituirea arbitrariului prin negarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în termenul strict stabilit de către legiuitor, iar exercitarea dreptului la formularea unei contestaţii este iluzoriu din moment ce această contestaţie se poate soluţiona inclusiv după expirarea duratei pentru care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii preventive. În mod evident, o soluţie de invalidare a măsurii dispuse de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond nu va putea avea efecte asupra perioadei în care măsura preventivă a fost deja executată.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Analizând condiţiile referitoare la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine necesitatea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi anume:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Se observă, aşadar, că instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analiza pertinenţei excepţiei, în sensul constatării unei legături cu soluţionarea cauzei, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, subiectul sesizării sau temeiul constituţional al acesteia.

Verificând realizarea condiţiilor enumerate anterior, având în vedere actele dosarului, se constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de către inculpaţii A., B. şi C. ulterior soluţionării pe fond a contestaţiilor declarate de inculpaţi împotriva încheierii penale nr. 1075/C/03.09.2024 a Tribunalului Cluj prin care s-au prelungit faţă de aceştia măsurile preventive, aşa cum în mod corect a învederat prima instanţă, ceea ce atrage ab initio, incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Observând că, totuşi, prima instanţă a examinat, în pofida acestui aspect, toate cerinţele legale, Înalta Curte va proceda similar, constatând, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, că aceasta nu este realizată.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că cerinţa legăturii cu cauza vizează incidenţa prevederii legale a cărei neconstituţionalitate a fost invocată asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Aşadar, în cadrul examenului de admisibilitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanţele judecătoreşti au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când se urmăreşte o completare sau o modificare a actului normativ.

Obligaţia instanţei de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată (mutatis mutandis, deciziile Curţii Constituţionale nr. 35 din 20 ianuarie 2011; nr. 284 din 24 februarie 2011; nr. 187 din 6 martie 2012; nr. 378 din 26 iunie 2014).

Mai mult, fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să aibă relevanţă în raport cu procesul în care a intervenit.

În speţă, potrivit textului de lege criticat, art. 204 alin. (4) C. proc. pen., "contestaţia (împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale) formulată de inculpat se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare".

Din perspectiva considerentelor expuse, reiterând că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături aparente cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este invocată o excepţie de neconstituţionalitate propriu-zisă.

În acest sens, se are în vedere că motivele recurenţilor inculpaţi nu reflectă veritabile critici de constituţionalitate, întrucât acestea nu vizează corespondenţa textelor legale cu legea fundamentală ci, în realitate, se critică modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, cu referire la prevederea care reglementează termenul de soluţionare a contestaţiei reglementată de art. 204 C. proc. pen., care, în opinia acestora a fost încălcată, ceea ce excede competenţei instanţei de contencios constitutional.

Însă, scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României.

În consecinţă, faţă de aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpaţii A., B. şi C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 360 de RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpaţii A., B. şi C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 360 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.