Pandering conviction upheld: spousal relationship and legality of prostitution in foreign jurisdictions do not negate the objective elements of the offense.

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 37 pronunţată la data de 21 februarie 2024, Judecătoria Târgovişte a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, şi la publicarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (faptă din perioada iulie 2011 - septembrie 2016).

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e), alin. (2) lit. d) şi alin. (3) din C. pen.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A luat act că persoanele vătămate B. şi C. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În baza art. 72 din C. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., a dedus din pedeapsa cu închisoarea aplicată inculpatului perioada reţinerii 10.11.2022 - 11.11.2022.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. şi art. 107 din C. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat cu privire la anumite sume de bani, conform dispozitiv.

S-a dispus şi cu privire la măsurile asigurătorii instituite în cauză.

A obligat pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 747 din 19 iulie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 37 pronunţată la data de 21 februarie 2024 de Judecătoria Târgovişte şi a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

La data de 26 august 2024 (data poştei), inculpatul A. a declarat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 747 din 19 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, prin apărător ales, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., iar în temeiul art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii.

Prin încheierea din data de 17 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie, numai sub aspectul criticilor privind lipsa obiectului juridic special al infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) din C. pen., care vizează relaţiile sociale privind libertatea şi demnitatea persoanelor vulnerabile, relaţii ce presupun interzicerea încurajării acestei categorii de persoane la practicarea prostituţiei, precum şi interdicţia exploatării acestor persoane prin practicarea prostituţiei, chestiune ce antamează realizarea urmării imediate, circumscrise cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., toate celelalte aspecte invocate de recurentul inculpat fiind cenzurate pentru argumentele detaliat prezentate în cuprinsul respectivei hotărâri.

Totodată, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii recurate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a reţinut că, în argumentarea criticilor sus-menţionate, apărarea a arătat, în esenţă, că recurentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, lipsind elementul material al infracţiunii de proxenetism, întrucât nu a determinat practicarea prostituţiei de către persoanele vătămate şi nu a obţinut foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către acestea.

În concret, recurentul a arătat că a fost căsătorit cu persoane care practicau prostituţia în mod legal în străinătate, înainte de a-l cunoaşte pe acesta, iar sumele de bani trimise de prima soţie, conform declaraţiilor sale, au fost destinate copilului rezultat din căsătoria celor doi, care se afla în România în grija şi în întreţinerea inculpatului, în timp ce sumele de bani trimise de a doua soţie, conform declaraţiilor acesteia, au fost destinate rezolvării unor interese personale şi private ale acesteia, dovadă în acest sens fiind şi faptul că nu s-a dispus confiscarea bunurilor rezultate din căsătoria cu inculpatul.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la infracţiunea analizată, constă, în esenţă, în aceea că, în perioada iulie 2011 - septembrie 2016, în mod continuat, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe fondul unor relaţii de concubinaj urmate de încheierea unor căsătorii, recurentul inculpat A. a obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către persoanele vătămate B. şi C. în ţări precum Elveţia, Germania şi România şi le-a înlesnit acestora practicarea acestei activităţi (prin transportarea şi preluarea acestora la/de la diferite locaţii).

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpatul a susţinut, în esenţă, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., deoarece persoanele vătămate nu au fost determinate de inculpat să practice prostituţia, întrucât o practicau dinainte, iar faptele imputate ca activităţi de înlesnire şi de obţinere de foloase de pe urma practicării prostituţiei se înscriu în sfera şi conţinutul relaţiilor conjugale dintre inculpat şi persoanele vătămate, iar legea penală nu prevede faptul că o persoană căsătorită cu cineva care practică legal prostituţia săvârşeşte infracţiunea de proxenetism.

Criticile privind regularitatea actului de sesizare, lipsa probelor care să confirme acuzaţiile aduse inculpatului, precum şi pretinsa omisiune a analizării criticilor formulate de recurent pe parcursul judecăţii în fond şi apel, nu se subsumează limitelor devolutive ale recursului în casaţie şi nu pot fi analizate în această cale de atac.

Criticile recurentului inculpat sunt nefondate.

Potrivit art. 213 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de proxenetism constă în "determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane".

Din interpretarea literală a textului incriminator rezultă că, în varianta tip, norma de incriminare nu circumstanţiază subiectul activ sau subiectul pasiv şi nici nu condiţionează infracţiunea de proxenetism de caracterul legal/nelegal al practicării prostituţiei, astfel nu prezintă relevanţă în statuarea asupra tipicităţii infracţiunii calitatea de concubini/soţi a părţilor, precum nici faptul că prostituţia ar fi fost prestată în ţări unde aceasta este reglementată ca activitate lucrativă.

În acest sens a statuat implicit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 1/2019 prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea ce antama chiar aceste chestiuni reţinând, în principal, că aparenta problemă de drept privind calitatea de concubină/soţie a inculpatului ca persoană majoră faţă de care s-a comis infracţiunea de proxenetism nu comportă nicio dificultate de interpretare în raport cu opiniile exprimate de specialişti şi redate în cuprinsul deciziei, cât şi cu practica judiciară reţinută.

Astfel, întrebările prealabile ce au făcut obiectul sesizării sunt relevante şi în privinţa criticilor de tipicitate a infracţiunii de proxenetism pentru care a fost condamnat inculpatul, respectiv:

"1. Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din C. pen. - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei - lipseşte tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii, în cazul în care faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soţie a inculpatului.

2. Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din C. pen. - în modalitatea «obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei» - lipseşte tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii, în cazul în care faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soţie a inculpatului.

3. Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din C. pen. - în modalitatea săvârşirii de prostituţie pe teritoriul altui stat în care această activitate este autorizată potrivit legii - lipseşte tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii".

De altfel, C. pen. în vigoare plasează infracţiunea de proxenetism în capitolul privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile în care se regăsesc şi infracţiunile de trafic de persoane, valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de proxenetism fiind libertatea persoanei, iar titularul acesteia este chiar persoana "exploatată", care devine astfel subiect pasiv al infracţiunii. În acest sens este şi Decizia nr. 20/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală din considerentele căreia reţinem că obiectul juridic principal al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relaţii care presupun procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă, în condiţii de respect pentru regulile de morală şi de asigurare a demnităţii umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană.

Norma de incriminare nu se deosebeşte fundamental de vechea incriminare consacrată de art. 329 din C. pen. din 1969, varianta-tip fiind, practic, preluată din vechiul cod, cu unele modificări clarificatoare determinate de faptul că prostituţia nu mai este incriminată. Astfel, în cuprinsul normei se defineşte condiţia esenţială ataşată elementului material, parte componentă a tipicităţii infracţiunii de proxenetism, "practicarea prostituţiei", condiţie la care norma de incriminare face referire independent de caracterul legal sau nu al acestor fapte.

Aşadar, în statuarea asupra tipicităţii faptelor este nu doar necesar, ci şi suficient a analiza dacă faptele reţinute în sarcina recurentului se circumscriu unor acţiuni ce constituie elementul material al infracţiunii de proxenetism în oricare dintre modalităţile alternative prevăzute de norma de incriminare -determinarea/înlesnirea practicării prostituţiei sau obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei, de către una sau mai multe persoane.

În speţă, elementul material reţinut explicit prin rechizitoriu şi valorificat prin decizia instanţei de apel s-a concretizat în aceea că în perioada iulie 2011 - septembrie 2016, în mod continuat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe fondul unor relaţii de concubinaj urmate de încheierea unor căsătorii, inculpatul A. a înlesnit practicarea prostituţiei de către numitele B. şi C. în ţări precum Elveţia, Germania şi România, prin transportarea şi preluarea acestora la/de la diferite locaţii şi aeroport, obţinând de pe urma practicării prostituţiei foloase patrimoniale în valoare totală de 22.000 Euro şi 54.484,1 de Franci elveţieni.

Referitor la obţinerea de foloase patrimoniale de către recurentul inculpat A., s-a statuat cu titlu definitiv că:

- persoana vătămată B. a trimis inculpatului suma de 7.000 Euro în mai multe tranşe, în lunile iulie şi august 2011 şi în luna noiembrie 2013, conform datelor puse la dispoziţie de D. şi E.; că recurentul a primit de la aceasta suma de 15.000 Euro, prin intermediul F., efectuând în acest sens 20 de tranzacţii, în perioada 16.05.2011 - 08.10.2012;

- inculpatul a primit de la persoana vătămată C. suma de 37.308,1 CHF, prin intermediul F., efectuându-se în acest sens 44 de tranzacţii, în perioada 08.05.2012 - 24.03.2015; în contul deschis la G., a primit la data 25.02.2015 suma de 10.000 CHF; în perioada 09.09.2015-21.10.2015, a primit în contul său suma de 7176 CHF prin 4 tranzacţii.

Aşadar, sub aspectul situaţiei de fapt, s-a conchis cu titlu definitiv de către instanţele de condamnare că persoana vătămată B. a trimis inculpatului A. suma de 22.000 EURO, în perioada 16.01.2011-13.11.2013, şi persoana vătămată C. a trimis acestuia suma de 54.484,1 CHF, în perioada 08.05.2012-21.10.2015.

În ceea ce priveşte provenienţa sumelor de bani transmise de persoanele vătămate inculpatului, prin decizia apelată s-a stabilit cu titlu definitiv că sumele proveneau din activitatea de prostituţie prestată de acestea, împrejurare cunoscută de inculpat, caracterul legal al acestei activităţi fiind extrinsec infracţiunii de proxenetism.

Referitor la exploatarea practicării prostituţiei de persoanele menţionate s-a reţinut că inculpatul A. nu a realizat venituri proprii din derularea unei activităţi lucrative în perioada iulie 2011 - septembrie 2016, venituri care să poată sta la baza suportării cheltuielilor proprii de subzistenţă, acesta fiind în concret întreţinut de persoanele vătămate din veniturile rezultate din practicarea prostituţiei.

Astfel configurată, obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei corespunde cerinţei de tipicitate proprii infracţiunii de trafic de proxenetism, întreţinerea sa fiind asigurată din banii obţinuţi de cele două persoane vătămate.

Invocând neîndeplinirea cerinţei de tipicitate a obţinerii de foloase patrimoniale, inculpatul a susţinut că banii au fost trimişi de persoana vătămată B. în beneficiul copilului minor al acesteia, iar de persoana vătămată C. în vederea construirii/amenajării unui imobil, susţineri care tind, în realitate, să supună cenzurii instanţei de casaţie aspecte esenţialmente de fapt, referitoare la suportul probator şi al concluziei instanţei de apel cu privire la beneficiarul sumelor primite.

Or, baza factuală a acuzaţiilor şi suportul lor probator nu pot face obiect de cenzură în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, concluzia instanţei de apel expusă neechivoc în decizia recurată bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte acţiunea de înlesnire a activităţii de prostituţie, s-a reţinut că inculpatul A. a asigurat transportul numitelor B. şi C. la şi de la aeroport sau autogară ori de câte ori plecau sau veneau din Germania, Elveţia şi Grecia, precum şi că a preluat persoana vătămată C. şi după întâlnirile avute cu clienţi în Bucureşti, având cunoştinţă de scopul deplasărilor, respectiv acela al practicării prostituţiei.

În absenţa, de lege lata, a unei limitări normative privitoare la natura actelor de înlesnire, în contextul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate cenzura tipicitatea actelor reţinute fără a putea supune unei reaprecieri proprii elementele factuale, controlul de legalitate limitându-se la verificarea existenţei unui act de înlesnire, ca cerinţă de conţinut obiectiv - chestiune de legalitate - nu şi a însemnătăţii sprijinului acordat- chestiune de fapt, supusă aprecierii suverane a instanţelor de fond şi de apel. Or, în speţă, transportarea persoanelor vătămate în vederea deplasării lor la sau de la locurile unde practicau prostituţia, realizează cerinţele de conţinut obiectiv ale infracţiunii şi în această modalitate.

Cât priveşte criticile recurentului referitoare la determinarea persoanelor vătămate la practicarea prostituţiei acestea excedează obiectului recursului în casaţie în contextul în care nu s-a reţinut în conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat săvârşirea infracţiunii de proxenetism în această modalitate.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentului inculpat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 747 din data de 19 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în cuantum de 180 RON, precum şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele persoane vătămate B. şi C., în cuantum de 720 RON fiecare, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 747 din data de 19 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în cuantum de 180 RON, precum şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru persoanele vătămate B. şi C., în cuantum de 720 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2024.