Preliminary chamber review limits: prosecutor’s discretion to reject medical-legal evidence and exclusion of merit-based challenges to intoxication causation

Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2024

Deliberând asupra contestaţiei formulate de inculpata A. împotriva încheierii nr. 11 din data de 07 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 11 din data de 07 mai 2024, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpata A..

În temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la data de 09.02.2024 în dosarul cu nr. x/2021, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privind pe inculpata A., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.

A dispus începerea judecăţii în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpata A..

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut în sarcina inculpatei A. că, în seara de 08.02.2022, în jurul orei 23:00, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice (50 ml digestiv x şi 20 ml vin), s-a urcat la volanul autoturismului marca x, de culoare negru, înmatriculat cu numărul x, aflat în proprietatea S.C. La B. S.R.L., comuna Găiceana, şi a plecat din parcarea amplasată în spatele blocului F5, unde locuieşte inculpata, cu intenţia de a se plimba pe raza oraşului Tg. Ocna. A ieşit pe DN 12 A şi şi-a continuat deplasarea pe strada x, iar la un moment dat, din cauza vitezei şi a stării de ebrietate în care se afla, a acroşat două autoturisme parcate regulamentar, pe care le-a avariat, respectiv autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, care era parcat în dreptul bl. G8 şi autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, care era parcat la aproximativ 100 m, pe DN 12 A, strada x (proces-verbal de depistare din 09.02.2022 - fl. 127-129- copie, 131-132 - în original).

S-a mai arătat că, în momentul în care a ajuns la intersecţia străzilor C. Negri cu strada x, inculpata a oprit, autoturismul fiind găsit avariat şi staţionat de lucrătorii de poliţie, iar din probele administrate în prezenta cauză a rezultat că inculpata nici nu a realizat că lovise cele două autoturisme, aflând aceste aspecte de la echipajul de poliţie.

Întrucât urmare a avariilor suferite, autoturismul marca x, de culoare negru, cu nr. de înmatriculare x nu a mai pornit, rămânând lângă trecerea de pietoni de pe str. x (planşă fotografică - 150-153), a fost necesară luarea măsurilor în vederea mutării autoturismului şi a eliberării străzii, pentru normalizarea traficului în zonă. Astfel, echipajul de poliţie şi inculpata s-au deplasat la sediul poliţiei în vederea testării cu aparatul DRAGER abia după urcarea autoturismului inculpatei pe platforma unei maşini de tractare.

Ajunsă la sediul poliţiei, inculpata A. a încercat fără succes să convingă echipajul de poliţie să nu o testeze cu aparatul DRAGER, recunoscând că băuse alcool şi că urma să îi iasă o alcoolemie mare, care îi va atrage tragerea la răspunderea penală. În cele din urmă, inculpata a fost testată cu aparatul DRAGER, la ora 23:40 (data de 08.02.2022), rezultând o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat (fl. 133).

În cel mai scurt timp posibil, luând în calcul distanţa dintre localităţi, inculpata A. a fost condusă de la sediul Poliţiei Tg. Ocna la Spitalul Municipal din Oneşti, unde, la data de 09.02.2022, ora 00:15, a fost completată cererea de analiză aferentă trusei standard K 202564 (fl. 139-140), iar la ora 00:26 i s-a efectuat examenul clinic (fl. 135). Ulterior, la ora 00:35 şi apoi la un interval de o oră, respectiv la 01.35, inculpatei A. i s-au prelevat două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei (proces-verbal de recoltare mostre biologice - fl. 134).

Prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. A12/234 din data de 14.02.2022, Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău a stabilit că suspecta A. avea o alcoolemie în scădere, de 2,02 g ‰ la prima probă (ora 00.35) şi de 1,84 g ‰ la a doua probă (ora 01.35) (buletinul de analiză toxicologică nr. x din 14.02.2022 - fl. 141).

S-a mai arătat că martorii C. şi D., agenţii de poliţie aflaţi în patrulare la data de 23.02.2022, au confirmat situaţia de fapt astfel cum a fost expusă, precum şi împrejurarea că, din conţinutul discuţiilor purtate între inculpata A. şi membrii echipajului de poliţie, înregistrate cu bodycam-ul din dotare, a rezultat nu doar faptul că inculpata a recunoscut că, anterior conducerii autoturismului pe drumurile publice, consumase băuturi alcoolice, ci şi faptul că aceasta era conştientă că rezultatul va demonstra un nivel mare al alcoolemiei în aerul expirat şi în sânge (proces-verbal de redare discuţii din 11.09.2023 - fl. 195 - 200 şi planşă fotografică aferentă - fl. 201 - 203).

Inculpata a fost audiată atât în calitate de suspect (declaraţii suspect din 10.11.2022 - fl. 171-172), cât şi în calitate de inculpat (declaraţii inculpat din 08.11.2023 - fl. 10-13), ocazie cu care a precizat că s-a aflat în stare de beţie involuntară la momentul depistării în trafic, în seara de 08.02.2022.

În cauză, apărătorul ales al suspectei a solicitat efectuarea unei expertize, pentru calcularea retroactivă a alcoolemiei (fl. 100-125), cerere care a fost respinsă prin ordonanţa din 24.10.2023.

Ulterior, a formulat plângere împotriva ordonanţei de respingere a probei dispusă la data de 24.10.2023 (fl. 66 - 68), plângere care a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău (fl. 69-71).

La data de 21.11.2023 a fost înregistrată cererea formulată de A., în calitate de inculpată în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, cu următoarele obiective:

1. Să se precizeze dacă este posibil ca sindromul de fermentaţie intestinală să conducă la prezenţa alcoolului în sânge;

2. În ce condiţii se poate dezvolta această alcoolemie ca urmare a prezenţei sindromului de fermentaţie intestinală.

Prin ordonanţa din 24.11.2023 s-a dispus respingerea cererii formulate de A., prin avocat ales, de efectuare a unei expertize medico-legale (fl. 51).

S-a reţinut că, în esenţă, inculpata a precizat că, la data de 27.01.2023, a fost diagnosticată cu sindrom de fermentaţie intestinală, care exista însă şi la data săvârşirii faptei, simptomatologia acestei afecţiuni fiind identică cu cea a unei persoane aflate în stare de ebrietate.

Raportat la această situaţie, inculpata a invocat cauza de neimputabilitate a intoxicaţiei involuntare cu alcool, prevăzută de art. 29 din C. pen., ataşând la dosarul cauzei şi un articol de presă străină apreciat ca fiind relevant.

Analizând cererea inculpatei prin raportare la situaţia de fapt expusă de aceasta, actele medicale depuse în susţinerea cererii şi având în vedere dispoziţiile art. 29 din C. pen., parchetul a constatat că cererea formulată este neîntemeiată.

Ulterior, inculpata a formulat plângere împotriva ordonanţei de respingere a probei dispusă la data de 24.11.2023, plângere care a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău (fl. 61-62).

S-a mai arătat că inculpata a formulat cereri de consultare a dosarului, cereri care au fost admise şi puse în executare.

Prin ordonanţa nr. 110/C/2024 din 16.01.2024 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de A., prin avocat ales, de trimitere a dosarului nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la un alt parchet egal în grad (fl. 18-20).

Faţă de cele ce preced, judecătorul de cameră preliminară a constatat că au fost îndeplinite prevederile art. 344 din C. proc. pen. referitoare la comunicarea către inculpată a unei copii a rechizitoriului şi, respectiv, înştiinţarea acesteia cu privire la obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

De asemenea, s-a constatat că au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpată, prin apărător ales, cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Astfel, prin cererea depusă la data de 11.03.2024, inculpata a arătat că urmărirea penală s-a desfăşurat cu încălcarea principiilor de bază ale procesului penal, respectiv cu încălcarea art. 4, art. 5, art. 8 şi art. 10 din C. proc. pen. şi a invocat art. 282 din C. proc. pen., respectiv nulitatea relativă a ordonanţei din 24.11.2023 prin care i s-a respins proba cu expertiza medico legală, apreciind că această ordonanţă încalcă principiile elementare enumerate mai sus şi îi creează o vătămare gravă, respectiv trimiterea în judecată în condiţiile în care consideră că există o cauză de neimputabilitate.

În continuare, inculpata a făcut câteva precizări legate de situaţia de fapt pentru a se putea înţelege motivele de nelegalitate invocate. Astfel, după aducerea la cunoştinţă a învinuirii şi a cuantumului alcoolemiei, care i s-a părut exagerat şi fără a avea un fundament în activitatea sa, a încercat să găsească o explicaţie la această situaţie de fapt. În acest sens, inculpata a ridicat această problemă cadrelor medicale care s-au ocupat de ea anterior faptei cu referire concretă la acest aspect, motiv pentru care în urma evaluărilor de specialitate i s-a recomandat efectuarea unor noi analize mult mai aprofundate. Procedurile urmate au vizat atât problemele hematologice urmate de trimiterea către medicul neurolog, pe fondul unor manifestări neurologice suspecte constând în tulburare amnezică şi prosexică de limbaj, ameţeli episodice, sindrom parestezic distal membre superioare şi inferioare. Urmare a acestor demersuri şi a corelării rezultatelor obţinute, s-a constatat că inculpata suferă de *sindrom de fermentaţie intestinală*, caracterizat printr-o aglomerare a unor anumiţi fungi la nivel intestinal, pe fondul consumului îndelungat de medicamente şi suplimente ulterioare intervenţiei la nivel gastric, aceştia având proprietatea de a transforma rapid carbohidraţii în etanol, pe fondul valorilor crescute critic ale homocisteinei şi a conţinutului reticulocitar de hemoglobină.

Cronologic, în februarie 2021 a fost diagnosticată cu hernie hiatală, în martie 2021 a fost operată, a urmat tratamentul stabilit, în februarie 2022 a săvârşit fapta si abia în 27.01.2023 a fost diagnosticată cu acest sindrom, care însă exista la data faptei. Deşi procurorul de caz a reţinut că diagnosticul a fost dat abia în anul 2023, inculpata a apreciat că este important de văzut că acest diagnostic are la bază operaţia din anul 2021 şi tratamentul medicamentos efectuat ulterior.

Inculpata a apreciat că elementele de mai sus explică în mare parte existenţa alcoolului în sânge la momentul săvârşirii faptei, însă se pune problema existenţei vreunei vinovăţii în cauza, considerând că, raportat la aspectele medicale documentate, în cauză este vorba despre o veritabilă intoxicare involuntară cu alcool, care atrage cauza de neimputabilitate a intoxicaţiei prevăzută de art. 29 din C. pen.

Raportat la cele invocate şi pentru clarificarea situaţiei, inculpata a învederat că, deşi a solicitat în apărare efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă există posibilitatea ca alcoolemia să fi apărut din cauze medicale, această unică proba solicită în apărare a fost respinsă.

Inculpata a criticat faptul că ordonanţa de respingere din 24.11.2023 are o motivare succintă şi, în esenţă, se apreciază că a existat un consum de alcool anterior, deci nu are niciun rost efectuarea acestei expertize. Sub acest aspect, apărarea a apreciat că, în primul rând se impune a se face o deosebire clară între răspunderea penală şi cea contravenţională şi a arătat că, potrivit declaraţiei date de inculpată, anterior faptei s-a consumat o cantitate mică de alcool, maxim 50ml. Or, în opinia apărării, această cantitate de alcool nu are capacitatea de a produce o alcoolemie în sânge de aproximativ 2%, astfel încât, în condiţiile în care răspunderea penală apare după o concentraţie de 0,8%, este clar că sub această alcoolemie răspunderea este contravenţională şi oricine şi-o poate asuma sub aspect subiectiv.

S-a mai arătat că problema apare în cazul în care deşi cunoşti că ai consumat o cantitate de alcool care nu poate atrage răspunderea penală, apare situaţia în care concentraţia să fie mai mare decât cea legală, punct în care apare un concurs între răspunderea contravenţională asumată şi cea penală neasumată, care se datorează unor cauze necunoscute la acel moment.

Apărarea a arătat că aceasta este ipoteza pe care inculpata a încercat să o prezinte, dar care nu a fost corect înţeleasă şi a considerat că prezenţa în sânge a unei alcoolemii datorate bolii, indiferent de un consum sau nu anterior, poate induce ideea că sub aspect subiectiv nu a existat o asumare a răspunderii penale. În concluzie, s-a apreciat că stabilirea elementelor solicitate în cererea de probe avea o mare importanţă pentru stabilirea corectă a laturii subiective şi s-a făcut trimitere inclusiv la opinia exprimată de expertul parte în cursul urmăririi penale, apreciind, deopotrivă, că pentru aflarea adevărului se impunea administrarea acestei probe. A arătat că sancţiunea pentru respingerea probei este nulitatea actului prin care s-a dispus acest lucru.

Apărarea a mai arătat că, procedând de o asemenea manieră, procurorul a încălcat dreptul inculpatei la o apărare efectivă, care nu presupune doar posibilitatea de a invoca o probă, ci administrarea acesteia în condiţiile legale.

Pe lângă respingerea probei, inculpata a apreciat că organul judiciar nu avea competenţa de a analiza un act medical complex, precum cel depus la dosar, ci o comisie de medici legişti.

Conchizând, inculpata a susţinut că este de netăgăduit că în cauza de faţă există un dubiu cu privire la vinovăţia penală, cu argumentarea că posibilitatea ca alcoolemia din sânge să fi apărut, chiar parţial, din cauze medicale pune la îndoială acuzaţia care i se aduce, iar acest dubiu ar fi trebuit interpretat în favoarea acesteia. S-a mai apreciat că această interpretare este obligatorie pentru toate organele judiciare, deci inclusiv şi pentru procuror, iar încălcarea acestei prezumţii de nevinovăţie duce la nulitatea actelor de urmărire penală, rolul judecătorului de camera preliminară fiind acela de a remedia aceste deficienţe.

În fine, apărarea a mai susţinut că, din cauză că procurorul nu poate fi obligat să dea o anumită soluţie, trebuie găsită o soluţie procedurală prin care urmărirea penală să fie făcută în condiţii de legalitate, iar acesta este motivul pentru care solicită trimiterea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale în sensul celor de mai sus.

În drept, au fost invocate prevederile art. 342 şi următoarele din C. proc. pen.

Analizând cererile şi excepţiile astfel cum au fost formulate de inculpata A., judecătorul de cameră preliminară a constatat că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, reţinând, în esenţă, că cererile şi excepţiile ce pot fi invocate în procedura de cameră preliminară pot viza, în mod exclusiv, neregularităţi ale actului de sesizare, motive de nulitate a actelor de urmărire penală ori de excludere a probelor administrate în aceeaşi fază a procesului penal.

S-a mai arătat că orice alte critici la adresa urmăririi penale se constituie în apărări care vizează fondul cauzei, pot conduce la o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal şi nu pot fi valorificate în procedura de cameră preliminară, ci în etapa judecăţii, subliniind că judecătorul de cameră preliminară se limitează la a efectua doar controlul asupra legalităţii rechizitoriului, nu şi cel asupra temeiniciei sale.

De asemenea, în camera preliminară se verifică legalitatea administrării probelor, adică a modului în care au fost administrate probele pe parcursul urmăririi penale, verificarea rezumându-se doar la respectarea legii procesual penale de către procurorul de caz, fără a se lua în considerare temeinicia probelor şi modul în care acestea se coroborează, ori dacă demonstrează acuzaţiile formulate în rechizitoriu.

Prin urmare, s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară verifică procedura, cazurile şi condiţiile expres enunţate în lege, conform cărora pot fi administrate probele prin intermediul mijloacelor de probă, excluderea probelor dispunându-se numai în situaţia în care se constată că acestea au fost administrate în mod nelegal, nu şi în situaţia în care acestea nu sunt relevante.

Un ultim aspect pe care îl verifică judecătorul de cameră preliminară este legalitatea actelor procesuale şi procedurale efectuate de către organele de urmărire penală, indiferent de natura şi scopul lor, oportunitatea actelor de urmărire penală şi modalitatea practică în care a acţionat procurorul neputând face obiectul controlului în procedura camerei preliminare.

Raportând aspectele cu caracter general expuse în mod detalitat în cuprinsul încheierii la datele cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că inculpata A. a solicitat, în esenţă, constatarea nulitatii ordonanţei din 24.11.2023 prin care i s-a respins proba cu expertiza medico legală, apreciind că această ordonanţă încalcă principiile elementare enumerate mai sus şi îi creează o vătămare gravă, respectiv trimiterea în judecată în condiţiile în care consideră că există o cauză de neimputabilitate.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, în speţă, rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cuprinde toate secţiunile prevăzute de dispoziţia legală evocată, procurorul realizând o prezentare amplă a situaţiei de fapt pe care a desprins-o din probatoriul administrat în cauză, indicând neechivoc încadrarea juridică a acesteia, mijloacele de probă pe care se sprijină acuzaţiile aduse inculpatei, succesiunea actelor de urmărire penală efectuate, precum şi suficiente date privind profilul inculpatei şi analiza apărărilor acesteia; dispozitivul actului de sesizare nu prezintă nicio deficienţă în ce priveşte identitatea persoanei trimise în judecată, faptele reţinute în sarcina acesteia, încadrarea juridică şi esenţa situaţiei de fapt, astfel că judecătorul de cameră preliminară a apreciat că a fost legal sesizat cu soluţionarea cauzei de faţă.

Totodată, judecătorul a observat că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, fiind astfel îndeplinite, sub aspectul conţinutului actului de sesizare, toate cerinţele impuse de art. 328 raportat la art. 386 alin. (2) din C. proc. pen., iar Curtea de apel Bacău este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza de faţă, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1) lit. d) şi art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Pe palierul actelor de urmărire penală şi al probelor administrate în cauză, analiza ex propriis sensibus efectuată de judecătorul de cameră preliminară relevă, contrar afirmaţiilor inculpatei A., că nu este incident niciun motiv dintre cele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 281 sau art. 282 din C. proc. pen., care să atragă sancţiunea nulităţii absolute sau sancţiunea nulităţii relative a ordonanţei prin care s-a respins cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare al inculpatei, ca urmare a refuzului organelor de urmărire penală de a efectua expertiza solicitată, judecătorul a notat că, sancţiunea care intervine în cazul încălcării acestui drept ar putea fi numai aceea a nulităţii relative care, potrivit art. 282 din C. proc. pen., este condiţionată de producerea şi dovedirea unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Judecătorul a subliniat că invocarea unei vătămări nu echivalează cu dovedirea vătămării respective, astfel că din perspectiva presupusei nesocotiri a dreptului inculpatei la un proces echitabil era imperios necesar ca apărarea să indice în ce constă lezarea acestui drept, nu la nivel teoretic, ci într-o manieră concretă, efectivă, pentru ca judecătorul să poată aprecia dacă o atare vătămare este sau nu remediabilă şi care este mecanismul compensatoriu optim.

În situaţia dedusă judecăţii, contrar alegaţiilor inculpatei, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a reţinut că dispoziţiile legale nu au fost deturnate de la scopul lor, că modalitatea de obţinere a probelor a fost echitabilă în ansamblu, iar inculpata nu a suferit din perspectiva analizată nicio restrângere a dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil, care să fie incompatibilă cu exigenţele impuse de art. 6 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, verificând în ansamblu dosarul de urmărire penală, judecătorul a constatat că toate probele pe care se sprijină rechizitoriul au fost administrate cu respectarea principiilor legalităţii şi loialităţii, iar mijloacele de probă scrise şi procesele-verbale ataşate la dosar respectă cerinţele instituite de art. 198 şi art. 199 din C. proc. pen.

Totodată, s-a reţinut că respingerea motivată a unei cereri de probatoriu în cadrul urmăririi penale nu poate constitui obiect al analizei efectuate în acest stadiu procesual, depăşind atribuţiile şi competenţa judecătorului de cameră preliminară.

Se poate conchide, aşadar, că procurorul a respectat dispoziţiile legale care guvernează efectuarea actelor de urmărire penală, iar stabilirea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii penale a persoanei trimise în judecată excedează competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară, în condiţiile în care acuzaţiile sunt lipsite de echivoc, revenind instanţei învestite cu soluţionarea fondului cauzei să verifice dacă sunt incidente toate condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă şi să dispună în consecinţă, pe baza întregului probatoriu ce urmează a fi administrat.

Deşi este conştientă de limitele analizei circumscrise procedurii de cameră preliminară, inculpata face trimitere la materialul probatoriu administrat pe parcursul urmăririi penale, apreciind că acesta este insuficient pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie şi urmărind astfel să demonteze afirmaţiile procurorului şi să combată concluziile acuzării care, în opinia acesteia, sunt vădit incorecte, argumente care pot fi valorificate exclusiv în cadrul cercetării judecătoreşti, deoarece vizează în mod evident fondul cauzei.

În actuala reglementare, faţă de dispoziţiile exprese şi neechivoce ale art. 346 alin. (3) lit. a)-c) din C. proc. pen., care vizează situaţiile clar delimitate în care se poate dispune restituirea cauzei, posibilitatea restituirii cauzei pentru insuficienţa probatoriului este exclusă prin însăşi voinţa legiuitorului, astfel că pretinsa absenţă a unor probe certe de nevinovăţie nu ar putea fi valorificată decât în faza de judecată, ca temei al unei soluţii de achitare pe fondul cauzei.

Valorificând coroborat aceste argumente, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, toate cererile şi excepţiile formulate de inculpata A., cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi la legalitatea efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Faţă de toate acestea, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău a constatat că nu există nicio cauză de nulitate absolută sau relativă a actelor de urmărire penală şi care să impună trimiterea cauzei la parchet. De asemenea, a constatat că nu există excepţii care să fie invocate din oficiu şi nici cauze de neregularitate care să atragă restituirea cauzei la parchet sau excluderea vreuneia sau a mai multor probe.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie inculpata A., care a reiterat fidel criticile invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, susţinând că soluţia pronunţată de acesta este netemeinică, nelegală şi insuficient motivată.

Examinând actele dosarului şi încheierea contestată prin prisma criticilor formulate de inculpata A., iar din oficiu, numai sub aspectul cazurilor de nulitate absolută, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 347 alin. (1), (4) din C. proc. pen., Înalta Curte, completul de doi judecători, apreciază nefondată contestaţia formulată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, completul de doi judecători, reţine că interpretarea sistematică a dispoziţiilor procesual-penale pertinente în materia contestaţiei - respectiv art. 4251 alin. (1) şi (4) coroborate cu art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. - relevă caracterul limitat devolutiv al acestei căi de atac, concretizat în aceea că legalitatea încheierii atacate poate fi cenzurată, în principiu, în limitele criticilor formulate explicit de contestatoare şi, numai prin excepţie, din oficiu, din perspectiva cazurilor de nulitate absolută.

În speţă, criticile contestatoarei inculpate pot fi subsumate aspectelor ce ţin de legalitatea efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, apărarea invocând în concret nulitatea ordonanţei prin care a fost respinsă cererea inculpatei de efectuare a unei expertize medico-legale şi caracterul incomplet al urmăririi penale.

În coordonatele de analiză astfel determinate de autoarea căii de atac, pe de o parte, şi de neconstatarea, din oficiu, a unor eventuale cazuri de nulitate absolută prevăzute de art. 281 din C. proc. pen., pe de altă parte, instanţa de contestaţie va limita cenzura sa la problematica legalităţii efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, astfel cum au fost invocate de către contestatoare.

Prealabil, Înalta Curte, completul de doi judecători, reţine că rolul procedurii în camera preliminară este acela de a reprezenta un filtru privind aspecte exclusiv de legalitate asupra cauzei penale (soluţionate de procuror prin dispoziţie de trimitere în judecată), filtru exercitat după trimiterea în judecată şi până la momentul începerii judecăţii. În cursul acestei proceduri nu se analizează temeinicia acuzaţiei, substanţa probelor ori numărul lor. Aşadar, este o fază procesuală obligatorie în situaţia emiterii rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată a unei persoane, etapă plasată între faza de urmărire penală şi faza de judecată.

De altfel, stabilind coordonatele de principiu în care judecătorul de cameră preliminară poate exercita competenţele atribuite de art. 54 lit. b) din C. proc. pen. sub aspectul legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, jurisprudenţa a statuat că, având un caracter eminamente de drept, subsumat exigenţelor de formă şi conţinut ale actelor procedurale, de concordanţă a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispoziţiile legale pertinente în faza de urmărire penală, examenul judecătorului de cameră preliminară presupune evaluarea probelor din unica perspectivă a legalităţii (sau, după caz) a loialităţii administrării lor. Judecătorului nu îi sunt atribuite normativ, în această fază, prerogative de cenzură a oportunităţii actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe sau a opţiunii organului de urmărire penală de a da eficienţă doar unora dintre probele administrate în faza iniţială a procesului.

În al doilea rând, în definirea limitelor verificărilor efectuate în camera preliminară, sunt pertinente normele relative la nulităţi, ele disciplinând atât participanţii procesuali îndreptăţiţi a invoca încălcări ale legii în faza de urmărire penală, cât şi coordonatele procedurale în care astfel de încălcări pot fi invocate în camera preliminară.

În acest context normativ şi interpretativ, Înalta Curte reţine că prin ordonanţa din data de 24 octombrie 2023, emisă în dosarul nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a respins cererea formulată de contestatoare, prin apărător ales, de efectuare a unei expertize medico-legale pentru calculul retroactiv al alcoolemiei inculpatei, pentru stabilirea unei posibile influenţe asupra valorilor alcoolemiei ca urmare a anemiei cauzate de deficit de vitaminele B9 şi B12 şi pentru stabilirea valorii alcoolemiei în cazul în care inculpata (suspectă la acea dată) nu ar fi suferit de anemie (macrocitoză), cu argumentarea, în esenţă, că nu se impune efectuarea unui calcul retroactiv pur teoretic al alcoolemiei, întrucât nu există niciun dubiu cu privire la faptul că inculpata (suspectă la momentul emiterii ordonanţei) a condus autoturismul în data de 08.02.2022 cu o alcoolemie peste limita de 0.80 g ‰, cu privire la acest aspect cauza fiind lămurită prin probă certă, respectiv prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. A12/234 din data de 14.02.2022, emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău.

Totodată, procurorul de caz a apreciat că, prin raportare la cantitatea de alcool consumată şi la valoarea alcoolemiei care este mult peste limita legală şi în scădere (de la 2,02 g ‰ la 1,84 g ‰), nici eventuala anemie rezultată din carenţa de vitaminele B9 şi B12 de care ar suferi contestatoarea nu este de natură să creeze vreun dubiu cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., care este o infracţiune de pericol.

Se constată că soluţia procurorului de caz astfel dispusă a fost menţinută prin ordonanţa din data de 16 noiembrie 2023 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în lucrarea nr. 82/II/1/2023, prin respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de inculpata A., prin apărător ales, împotriva ordonanţei din data de 24 octombrie 2023, emisă în dosarul nr. x/2023 al aceleiaşi unităţi de parchet.

Potrivit art. 100 alin. (1)-(4) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Administrarea probelor", "(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.

(2) În cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.

(3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare.

(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză; b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; d) proba este imposibil de obţinut; e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită; f) administrarea probei este contrară legii.".

Se mai reţine că potrivt art. 3 alin. (1), (4) şi 6 din C. proc. pen., " (1) În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: a) funcţia de urmărire penală; b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcţia de judecată.", "(4) În exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.", "(6) Asupra legalităţii actului de trimitere în judecată şi probelor pe care se bazează acesta, precum şi asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii.".

Prioritar, Înalta Curte constată că această reglementare consacră aplicarea principiului separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal, potrivit căruia funcţia de urmărire penală revine exclusiv Ministerului Public, prin intermediul procurorului, căruia îi este recunoscută, în virtutea dispoziţiilor legale, o marjă de apreciere asupra utilităţii, necesităţii şi oportunităţii administrării probelor în cursul urmăririi penale.

Prin urmare, în exercitarea prerogativelor sale, procurorul are competenţa de a stabili mijloacele de probă ce urmează a fi administrate, în considerarea scopului urmăririi penale, respectiv aflarea adevărului şi formarea unei convingeri cu privire la existenţa infracţiunii, identificarea făptuitorului şi stabilirea răspunderii penale a acestuia.

În acest cadru normativ, judecătorul de cameră preliminară nu poate interveni asupra deciziilor procesuale ale procurorului privind conduita anchetei sau strategia probatorie adoptată, competenţa instanţei în această etapă procesuală fiind strict delimitată de dispoziţiile legii şi limitată la exercitarea unui control de legalitate asupra actelor de urmărire penală şi a actului de sesizare a instanţei.

Astfel, contrar susţinerilor apărării, judecătorul de cameră preliminară nu este abilitat să analizeze temeinicia trimiterii în judecată, să aprecieze asupra necesităţii anumitor probe ori să impună organului de urmărire penală administrarea altor mijloace de probă decât cele efectiv realizate în cursul urmăririi penale.

Această arhitectură normativă are menirea de a garanta echilibrul între funcţiile judiciare în procesul penal şi de a preveni orice formă de interferenţă a instanţei în sfera atribuţiilor procurorului. Controlul exercitat de judecătorul de cameră preliminară are, aşadar, un caracter juridic riguros, orientat exclusiv spre verificarea conformităţii actelor de urmărire penală cu dispoziţiile legale aplicabile, fără a permite instanţei substituirea în activitatea de urmărire penală.

Aşadar, orice extindere a competenţei judecătorului dincolo de limitele legal stabilite, în sensul influenţării deciziilor procurorului referitoare la strategiile de administrare a probatoriului, ar echivala cu o încălcare gravă a principiului separaţiei funcţiilor judiciare, compromiţând însăşi structura echitabilă şi adversarială a procesului penal.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că temeinicia respingerii, prin ordonanţa din 24 octombrie 2023, a unei cereri de probă formulate de inculpată, precum şi opţiunea procurorului de a valorifica concluziile buletinului de analiză toxicologică nr. x din data de 14.02.2022, emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău reprezintă expresia exercitării dreptului atribuit acestui organ judiciar de dispoziţiile art. 100 alin. (1), (3), art. 103 alin. (1) şi art. 286 din C. proc. pen. şi nu poate fi cenzurat, sub aspectul temeiniciei sale, în această fază a procesului, ci doar în cursul judecăţii, prin recurgerea la alte instituţii menite să asigure testarea fiabilităţii probelor, în condiţiile de contradictorialitate specifice acestei faze a procesului.

Aceasta deoarece, aşa cum s-a arătat şi în cele ce preced, în cazul probatoriilor, organului de urmărire penală îi sunt recunoscute prerogative de apreciere a probelor similare celor atribuite instanţei, precum şi dreptul de a dispune sau respinge motivat o probă, în condiţiile prevăzute de art. 100 alin. (3), (4) din C. proc. pen.. Rezultă, prin urmare, că decizia procurorului de a respinge sau valorifica o anumită probă nu poate face, eo ipso, obiectul cenzurii în camera preliminară, în unicul scop de a se reţine netemeinicia acelei decizii.

În plus, reţinerea caracterului neîntemeiat al cererii de administrare a probei în faza de urmărire penală nu aduce atingere dreptului procesual al contestatoarei de a propune administrarea aceleiaşi probe în cursul judecăţii, instanţa de fond fiind învestită cu plenitudinea de jurisdicţie necesară pentru a încuviinţa mijloacele de probă apreciate ca fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, în condiţiile legii.

Prin urmare, criticile referitoare la caracterul incomplet al urmăririi penale antamează chestiuni ce ţin de evaluarea temeiniciei probatoriului, critici care, contrar aprecierii contestatoarei, nu pot fi cenzurate în camera preliminară. În această fază, judecătorul nu verifică dacă probatoriul administrat în faza de urmărire penală are aptitudinea de a susţine poziţia acuzării ori, dimpotrivă, teza apărării, ci urmăreşte să cenzureze, numai în limitele fixtate de părţi prin cererile lor şi, prin excepţie, din oficiu, aspectele de legalitate a actelor prin care s-au încuviinţat sau administrat probe anume determinate.

Nefondate sunt şi susţinerile privind insuficienta motivare a hotărârii atacate, Înalta Curte constatând că judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanţe a răspuns efectiv criticilor formulate de inculpată, instanţa de contestaţie fiind în măsură să deceleze şi să cenzureze raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia de respingere a excepţiilor formulate de inculpată în procedura de cameră preliminară.

De altfel, se reţine că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu presupune un răspuns detaliat la fiecare argument adus de inculpaţi, astfel cum s-a reţinut constant în practica CEDO.

Ca atare, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o cerinţă inerentă echităţii procedurii, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 28 aprilie 2005 subliniindu-se că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective", acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică examinate de către instanţa sesizată.

Deşi art. 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument. Întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

În aceste coordonate de principiu, contrar susţinerilor contestatoarei inculpate, Înalta Curte constată că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău a răspuns în mod efectiv susţinerilor şi problemelor de drept invocate de către inculpată în camera preliminară, argumentele acesteia din urmă fiind în mod real analizate.

Prima instanţă a examinat explicit criticile inculpatei şi, în raport de conţinutul acestora, a statuat că aspectele sesizate excedează acestei faze procesuale, neputând fi analizate decât de către instanţa de judecată, în procedura judecăţii în fond. O atare concluzie tranşează în substanţă problemele ridicate de contestatoare şi permite instanţei de control judiciar să examineze legalitatea soluţiei dispuse.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 2 judecători apreciază încheierea atacată ca fiind legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 347 şi art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata A. împotriva încheierii nr. 11 din data de 07 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Totodată, având în vedere că inculpata se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata A. împotriva încheierii nr. 11 din data de 07 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 03 octombrie 2024.