Preliminary chamber limits on challenging weapon possession indictments, investigation sequence validity, and home search authorizations

Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2024

Deliberând asupra contestaţiilor formulate de inculpatele A. şi B. împotriva încheierii din data de 30 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 30 mai 2024, printre altele, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatele B. şi A. şi, în baza art. 342 şi art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. x/2023 din data de 06 octombrie 2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a dispus începerea judecăţii în cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2023 privind pe inculpatele A. şi B..

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul nr. x/2023 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au fost trimise în judecată inculpatele:

- A. (cercetată sub măsura preventivă a controlului judiciar) sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de:

- nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., constând în aceea că în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata B. şi cu făptuitorul minor C., în vârstă de 10 ani, a achiziţionat fără drept şi a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării (regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004), în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 şi nr. 715, jud. Prahova,

- complicitate la uzul de armă fără drept, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., constând în aceea că, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata B., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum şi la adresa de domiciliu a bunicii sale, inculpata B., respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a achiziţionat şi i-a pus la dispoziţie o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 şi -muniţia aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/177, minorul executând în perioada de referinţă 1489 de focuri de armă cu acest pistol,

- ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- B. (cercetată în stare de libertate), sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de:

- nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., constând în aceea că, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata A. şi cu făptuitorul minor C., în vârstă de 10 ani, a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării (regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004), în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 şi nr. 715, jud. Prahova,

- complicitate la uzul de armă fără drept, faptă prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., constând în aceea că, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata A., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum şi la adresa de domiciliu a bunicii sale, inculpata B., respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a pus la dispoziţie o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 şi muniţia aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/.l77, minorul executând în perioada de referinţă 1489 de focuri de armă cu acest pistol.

Totodată, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei faţă de ambele inculpate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată, prev. de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

În procedura de cameră preliminară, inculpata B., prin apărător ales, a invocat, în esenţă, următoarele cereri şi excepţii:

1. Nelegalitatea actelor de urmărire penală, cu consecinţa anulării ordonanţelor de începere a urmăririi penale, de extindere a urmăririi penale, de continuare a urmăririi penale, de punere în mişcare a acţiunii penale şi de extindere a acţiunii penale, întrucât nu ar exista o ordonanţă de începere in rem a urmăririi penale pentru acţiunea de deţinerea armei neletale, unica extindere din etapa procesuală investigativă concretizată vizând acţiunea de introducere, fără drept, pe teritoriul României, a armei neletale, conduită circumscrisă însă conţinutului concret al pretinsei infracţiuni de contrabandă calificată pentru care s-a dispus clasarea. Ca atare, toate probele administrate fără începerea urmăririi penale sunt considerate a fi efectuate în afara procesului penal, trebuind să fie excluse, potrivit art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., cu consecinţa restituirii cauzei la parchet, conform art. 346 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen.. Totodată, a solicitat să fie avut în vedere faptul că nu există autor al infracţiunii, motiv pentru care, în opinia apărării, nu se poate reţine complicitatea celor două inculpate trimise în judecată, precum şi împrejurarea că atât inculpata A., cât şi martorul C. au fost asistaţi de acelaşi apărător ales, contrar normelor procesual penale.

2. Neregularitatea actului de sesizare a instanţei, ce rezultă din nedescrierea faptelor, în sensul că rechizitoriul nu conţine o descriere a faptelor reţinute în sarcina inculpatei într-o manieră concretă, sigură, completă şi certă şi nici o încadrare detaliată a faptelor comise, rechizitoriul prezentând neregularităţi şi sub aspectul descrierii faptei şi a încadrării juridice cu privire la cele două acuzaţii imputate.

3. Excluderea probelor nelegal administrate

Astfel, s-a solicitat excluderea din materialul probator al cauzei a tuturor mijloacele de probă obţinute ca urmare a efectuării percheziţiei domiciliare, inculpata apreciind că percheziţia domiciliară s-a făcut în mod ilicit, întrucât nu au fost respectate condiţiile prevăzute de către Constituţie, de C. proc. pen. şi de CEDO coroborat cu împrejurarea că încheierea prin care s-a dispus efectuarea percheziţiei domiciliare nu este motivată, astfel că aceasta este nelegală.

S-a mai solicitat excluderea din materialul probator al cauzei: a declaraţiilor date de minorul C., apreciindu-se că acesta nu a fost legal reprezentat în cursul audierilor; declaraţia dată în calitate de martor de către numitul D., întrucât, la data de 06-10-2023, a avut calitatea de reprezentant al minorului C., fiind, astfel, încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 124 din C. proc. pen. a articolelor de presă, deoarece nu reflectă realitatea, precum şi a raportului de constatare, întrucât a fost administrat cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatei, care nu a avut posibilitatea să depună concluzii, obiective şi întrebări.

Apărarea a mai apreciat că ultim motiv de contestaţie invocat vizează legalitatea administrării probelor din perspectiva faptului că minorului C., date în calitate de martor, au fost administrate în mod neloial, prin încălcarea dreptului de a nu se autoincrimina.

Pentru aceste motive, apărarea a solicitat admiterea cererilor şi excepţiilor aşa cum au fost depuse şi completate, excluderea probelor şi restituirea cauzei la parchet pentru ca procurorul să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată.

La rândul său, inculpata A., prin apărător ales, a invocat excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei, argumentele prezentate în susţinerea excepţiei referindu-se, în esenţă, la caracterul imprecis şi confuz al acuzaţiilor aduse sub aspectul descrierii faptelor, situaţie ce o pune pe aceasta în imposibilitatea valorificării dreptului de a proba lipsa de temeinicie a acuzaţiilor, din perspectiva normei de incriminare incidente, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen.. Inculpata a mai susţinut că actul de sesizare nu satisface exigenţele prescrise de legea procesual penală, întrucât nu sunt respectate prevederile art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., în condiţiile în care situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu nu are corespondent în ansamblul probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, există o incongruenţă între descrierea bazei factuale a acuzaţiei penale şi încadrarea juridică reţinută de către procuror.

Totodată, a invocat nelegalitatea actelor de urmărire penală, criticile circumscrise acestei excepţii fiind identice cu cele formulate de inculpata B., în sensul că nu există o ordonanţă de începere a urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în forma atenuată, reglementată de art. 342 alin. (2) din C. pen., din perspectiva "deţinerii", astfel încât toate probele administrate fără începerea urmăririi penale sunt considerate a fi efectuate în afara procesului penal, trebuind să fie excluse, potrivit art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., cu consecinţa restituirii cauzei la parchet.

În plus, a mai arătat că nu există o corelare a descrierii conţinutului concret al acuzaţiei penale a aceleiaşi infracţiuni, între ordonanţa de continuare in personam, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, respectiv actul de trimitere în judecată, cu menţiunea, deopotrivă, că, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, nu se face în niciun fel referire la comiterea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, pentru ambele inculpate infracţiunile fiind reţinute în forma autoratului individul până la data emiterii ordonanţei de schimbare a încadrării juridice.

Aceleaşi critici au fost formulate şi din perspectiva reţinerii locului comiterii infracţiunilor, apărarea învederând că în ordonanţa de continuare in personam şi în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, locul de deţinere, care este la comuna Măgurele, la două case diferite, nu apare nici în punerea în mişcare, nici în continuarea urmăririi penale in personam, dar apare în ordonanţa de schimbare a încadrării juridice.

Apărarea a mai criticat încadrarea juridică dată faptelor imputate şi a apreciat, în esenţă, că niciodată actele de complicitate anterioară acţiunii tipice nu pot forma obiectul conţinutului concret al unei fapte comise în contextul acestei agravante legale de trei sau mai multe persoane împreună, dacă sunt anterioare comiterii acţiunii tipice.

Inculpata A., prin apărător ales, a solicitat excluderea probelor nelegal obţinute, în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2020, art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 52 alin. (2) din Constituţia României, cu argumentarea, în esenţă, că cele două percheziţii domiciliare autorizate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi nu sunt motivate conform exigenţelor dreptului intern, astfel încât acestea au fost lipsite de un control judecătoresc efectiv.

Aşadar, a solicitat să se constate caracterul ilicit al autorizării, respectiv al mandatului de percheziţie domiciliară şi implicit al probelor obţinute prin executarea procedeului probatoriu al percheziţiilor domiciliare, iar în baza art. 102 alin. (2) din C. proc. pen., să se dispună, printr-o interpretare a fortiori, şi excluderea acestora.

Pentru toate aceste considerente, apărarea a solicitat admiterea cererilor şi excepţiilor, aşa cum au fost formulate, şi declanşarea procedurii incidentale prevăzută de art. 345 din C. proc. pen., pentru ca Ministerul Public să-şi exprime opţiunea referitoare la dispoziţia de trimitere în judecată, şi dacă se vor admite excepţii din prima categorie, să se dispună remedierea neregularităţilor actului de sesizare constatate.

Judecătorul de cameră preliminară, examinând cererile şi excepţiile pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, potrivit dispoziţiilor incidente în cauză, în raport de criticile invocate de inculpate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, a constatat că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.

Prioritar, a constatat că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în raport de dispoziţiile art. 36 din C. proc. pen. şi faţă de calitatea inculpatei A. (avocat definitiv în cadrul Baroului Prahova) este Curtea de Apel Ploieşti.

Procedând la examinarea actului de sesizare a instanţei, din perspectiva menţiunilor obligatorii prevăzute de art. 328 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii a considerat că rechizitoriul este legal şi conform întocmit, fiind, totodată, verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

De asemenea, a reţinut şi faptul că la analizarea actului de sesizare trebuie ţinut cont de aspectul potrivit căruia în sistemul nostru de drept nu este prevăzut un model standard de întocmire a rechizitoriilor, astfel încât fiecare procuror îşi poate dezvolta o manieră proprie de redare a faptelor descrise, cu condiţia ca rechizitoriul să conţină toate elementele menţionate în art. 328 din C. proc. pen.

Examinând cererile şi excepţiile invocate în cauză, notând, în primul rând acuzaţiile imputate celor două inculpate expuse în cuprinsul actului de sesizare, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte neregularitatea rechizitoriului sub aspectul descrierii bazelor factuale şi încadrărilor juridice din cuprinsul actului de sesizare, referitor la ambele acuzaţii penale reproşate inculpatei A. în vederea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii, contrar susţinerilor apărării, acuzaţiile cuprinse în rechizitoriu sunt formulate într-o manieră suficient de clară, în actul de sesizare a instanţei regăsindu-se toate elementele necesare pentru stabilirea obiectului judecăţii, conform dispoziţiilor art. 371 din C. proc. pen., astfel încât să ofere posibilitatea persoanei inculpate să înţeleagă ce anume i se reproşează de către autorităţi şi care este semnificaţia penală a conduitei sale, reflectată prin încadrare juridică şi tratament sancţionator, dar şi pentru asigurarea deplinei exercitări a dreptului la apărare al acesteia.

De altfel, s-a reţinut faptul că evaluarea criticilor referitoare la neregularitatea actului de sesizare este în competenţa judecătorului de cameră preliminară, care va analiza dacă la întocmirea rechizitoriului au fost respectate atât condiţiile de formă, extrinseci ale rechizitoriului, vizând emiterea acestuia, cât şi condiţiile de fond, intrinseci, cu privire la conţinutul actului de sesizare a instanţei, cu menţiunea că, în cadrul prezentei etape procesuale, nu se procedează la verificarea corectitudinii descrierii sau la aptitudinea acesteia de a susţine o soluţie de condamnare, ci se evaluează doar dacă aceasta este completă, urmând ca semnificaţia acuzaţiei şi caracterul ei fondat să fie hotărâte în urma cercetării judecătoreşti.

Curtea a apreciat în sensul că pot fi stabilite obiectul şi limitele judecăţii, cu privire la inculpata A., deoarece evaluarea împrejurărilor redate în rechizitoriu conduce la concluzia că toate coordonatele temporale, spaţiale ori de conţinut obiectiv în care s-ar fi plasat presupusele acte de participaţie imputate inculpatei sunt identificate cu o precizie suficientă pentru a-i permite acesteia, în mod efectiv, cunoaşterea detaliată a bazei factuale a acuzaţiilor aduse şi exercitarea apărării prin raportare la acuzaţii clar determinate.

Descrierea faptelor imputate inculpatei poartă atât asupra acţiunilor ilicite care au condus la emiterea unei dispoziţii de trimitere în judecată a acesteia, cât şi asupra acţiunii care a atras dispunerea unei soluţii de clasare, întrucât materialul probator administrat în cauză nu a demonstrat cu certitudine că inculpata a săvârşit infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Referitor la infracţiunile de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen., respectiv de complicitate la uzul de armă fără drept, incriminată prin dispoziţiile art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., s-a remarcat faptul că rechizitoriul prezintă în detaliu acţiunile inculpatei care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor sus-menţionate, motiv pentru care nu pot fi primite criticile privind imprecisa stabilire a faptelor reţinute în sarcina inculpatei, de vreme ce în actul de sesizare (cu prilejul expunerii detaliate a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept) au fost descrise activităţile întreprinse de aceasta şi intervalul temporar în care au avut loc, fiind explicat, în concret, pentru fiecare infracţiune imputată în ce anume au constat acţiunile pretins săvârşite şi poziţia subiectivă adoptată, aşa încât obiectul şi limitele judecăţii sunt suficient de clare.

Cu alte cuvinte, curtea de apel a apreciat că nu se poate susţine în cauză faptul că expunerea modalităţii în care au fost comise cele două infracţiuni este una incompletă şi incongruentă cu încadrarea juridică, de altfel acuzaţia adusă inculpatei fiind foarte clară în ceea ce priveşte acţiunea de deţinere a unei arme neletale şi mulându-se indiscutabil pe norma incriminatoare prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen., în modalitatea deţinerii.

Sub acest aspect, s-a reţinut că exigenţele de descriere a faptei penale şi, implicit, ale dreptului la un proces echitabil sunt îndeplinite atunci când circumstanţele de timp, de loc şi modalitatea de comitere sunt indicate cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înţeleagă, cu exactitate, conţinutul obiectiv al învinuirilor aduse.

Orice alte neregularităţi, care nu atrag astfel de consecinţe, nu pot determina restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, ci constituie doar aspecte circumstanţiale, care pot fi lămurite în cursul cercetării judecătoreşti.

În ceea ce priveşte reţinerea celor două circumstanţe agravante prevăzute de art. 77 lit. a) şi d) din C. pen. în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, s-a constatat că aceasta este consecinţa schimbării încadrării juridice dispuse prin ordonanţa din data de 04.10.2023, care cuprinde motivarea în fapt şi în drept a necesităţii schimbării încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatei A..

Criticile inculpatei privind cele dispuse în baza actului procesual din data de 04.10.2023 şi maniera în care procurorul a înţeles să încadreze juridic acţiunile imputate inculpatei nu echivalează cu o neregularitate a rechizitoriului în maniera prezentată de aceasta.

În plus, prezentarea împrejurărilor faptice trebuie să se realizeze de o asemenea manieră încât să existe suficiente elemente care să îşi găsească corespondent în norma de incriminare, fără ca prin aceasta să se înţeleagă că în etapa camerei preliminare se pot aduce critici cu privire la încadrarea juridică dată faptelor şi care poate fi corectată doar în cursul judecăţii, sau în legătură cu lipsa cerinţelor de tipicitate a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei, aspecte care ţin exclusiv de fondul cauzei, analizarea lor urmând a fi făcută în etapa ulterioară a procesului penal, astfel cum atestă şi dispoziţiile art. 386 din C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară a mai reţinut că inculpata a invocat neregularitatea sesizării jurisdicţiei de judecată cu privire la acuzaţia de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, în modalitatea atenuată incriminată de prevederile art. 342 alin. (2) din C. pen., atât ca efect al neînceperii urmăririi penale referitor la acţiunea de deţinere a armei neletale, cât şi ca efect al discrepanţelor, contrare legii, dintre descrierea faptei pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pe de o parte, şi actul de sesizare, pe de altă parte, ceea ce a atras imposibilitatea stabilirii obiectului şi a limitelor judecăţii.

Mai exact, inculpata a criticat inexistenţa unui dispoziţii de începere in rem a urmăririi penale pentru acţiunea de deţinere a armei neletale, unica extindere din etapa procesuală investigativă concretizată în ordonanţa procurorului din data de 29.06.2023 vizând acţiunea de introducere, fără drept, pe teritoriul României, a armei neletale, această conduită fiind circumscrisă conţinutului concret al pretinsei infracţiuni de contrabandă calificată pentru care s-a dispus clasarea.

Examinând modalitatea desfăşurării urmăririi penale prin prisma actelor procesuale emise în cauză, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii a constatat că această etapă investigativă a respectat întru totul regulile consfinţite de legiuitor privind succesiunea paşilor ce trebuie respectaţi în vederea efectuării în mod legal a urmăririi penale.

Astfel, în cauză au existat, după cum rezultă din succesiunea actelor procesuale ce au emanat de la organele de urmărire penală, ordonanţe de începere a urmăririi penale (21.06.2023 - dosar urmărire penală), de extindere a urmăririi penale (29.06.2023 - dosar urmărire penală), de efectuare în continuare a urmăririi penale (29.06.2023 - dosar urmărire penală), de punere în mişcare a acţiunii penale (07.07.2023 - dosar urmărire penală), de extindere a urmăririi penale in rem (19.09.2023 - dosar urmărire penală), de extindere a urmăririi penale in personam şi de schimbare a încadrării juridice (26.09.2023 - dosar urmărire penală), de schimbare a încadrării juridice şi de extindere a acţiunii penale (04.10.2023 - dosar urmărire penală).

S-a reţinut că, astfel, în contrapondere cu cele susţinute de inculpata A., faza procesuală investigativă din prezenta cauză a debutat chiar cu emiterea unei ordonanţe de începere a urmăririi penale in rem, prin care organul de cercetare penală a dispus, în data de 21 iunie 2023, începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen.

De asemenea, s-a constatat că ordonanţa ante-referită este întocmită cu respectarea prevederilor legale, cuprinzând menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) şi g) din C. proc. pen., conform cerinţelor edictate de art. 305 alin. (2) din C. proc. pen.

Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate susţine în cauză că rechizitoriul nu este apt să învestească în mod legal prima instanţă prin raportare la acuzaţia de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, întrucât nu s-ar fi început urmărirea penală cu privire la conduita deţinerii armei neletale, în cauza de faţă fiind instituit indubitabil cadrul judiciar necesar exercitării acţiunii penale în condiţii de legalitate.

Curtea de apel a reţinut că o altă critică invocată de apărare a vizat faptul că prin ordonanţa procurorului din data de 07.07.2023 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatei, modificându-se, totodată, conţinutul concret al infracţiunii sub aspectul duratei de consumare a acţiunii de deţinere, reţinându-se astfel perioada 08.02.2023-06.07.2023, în loc de 08.02.2023-29.06.2023, aşa cum figurează în cuprinsul ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale.

Sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară a remarcat faptul că diferenţa dintre perioada infracţională reţinută în ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de numita A. (emisă în data de 29.06.2023) şi cea precizată în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de aceeaşi inculpată (emisă în data de 07.07.2023) este reprezentată de percheziţia domiciliară care a avut loc anterior ordonanţei de continuare a urmăririi penale, respectiv în data de 06.07.2023, atunci când acţiunea ilicită de deţinere a luat sfârşit, astfel că nu se poate vorbi despre o nelegală expunere a situaţiei de fapt, astfel cum a susţinut inculpata.

Referitor la critica inculpatei constând într-o vădită nemotivare a încheierii nr. 3/30.06.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2023, precum şi la nelegala autorizare a procedeului probatoriu intruziv al percheziţiei domiciliare, cu încălcarea exigenţelor de rang constituţional privind restrângerea exerciţiului dreptului fundamental la respectarea vieţii private şi de familie sub aspectul inviolabilităţii domiciliului, concomitent cu nerespectarea condiţiilor de fond reglementate la nivelul dreptului procesual penal, curtea de apel a făcut trimitere la principiile care se desprind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997) şi a apreciat că motivarea unei hotărâri reprezintă mai degrabă un aspect care vizează conţinutul, substanţa argumentelor, iar nu volumul acestora.

Astfel, aplicând în speţă criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, curtea a constatat că, în raport de conţinutul concret al încheierii menţionate, contrar susţinerilor inculpatei, aceasta este motivată în mod adecvat, judecătorul de drepturi şi libertăţi analizând cu minuţiozitate condiţiile necesar a fi întrunite pentru emiterea unei autorizaţii de percheziţie domiciliară, astfel cum sunt acestea consacrate în cuprinsul art. 157 din C. proc. pen.

S-a mai arătat că este adevărat că acest tip de încheiere nu este supusă controlului judiciar pe calea contestaţiei, însă acest aspect nu poate atrage neregularitatea respectivei încheieri din perspectiva pretinsei nemotivări a ei, ci reprezintă o chestiune indisolubil legată de principiul legalităţii căilor de atac, conform căruia "orice hotărâre judecătorească este susceptibilă de a fi atacată pe calea prevăzută expres de lege, cu respectarea condiţiilor şi a termenelor legale".

Aşa fiind, dat fiind faptul că judecătorul de drepturi şi libertăţi a expus, prin încheierea pronunţată, raţionamentul logico-juridic avut în vedere la momentul autorizării percheziţiei domiciliare, adaptând condiţiile în care aceasta poate fi dispusă la particularităţile concrete ale cauzei, curtea de apel a apreciat că nu se poate reţine susţinerea inculpatei privind neprezentarea motivelor pe care se sprijină încheierea în discuţie, obligaţia judecătorului de a-şi motiva hotărârile neputând fi înţeleasă în sensul că impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauza Boldea c. României, Hotărârea din 15.02.2007).

Totodată, în privinţa nerespectării exigenţei de compatibilitate constituţională a restrângerii exerciţiului inviolabilităţii domiciliului ca efect al autorizării percheziţiei domiciliare, se constată faptul că, într-adevăr, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile, însă acest drept consacrat la nivel constituţional nu este unul absolut, având în vedere derogările expres prevăzute de art. 27 alin. (2) din legea fundamentală a ţării, respectiv: pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti; pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; pentru apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice şi pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.

În aceste situaţii se încadrează, aşadar, şi efectuarea unei percheziţii, care, potrivit alin. (3) al textului de lege precitat, "se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege".

Deopotrivă, întocmai pentru ocrotirea acestui drept constituţional, în cuprinsul art. 53 din Constituţia României s-a prevăzut faptul că "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". În plus, "(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii".

Prin urmare, orice limitare a dreptului la viaţă privată trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiţii desprinse din textele indicate anterior: să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim dintre cele enumerate şi să fie necesară într-o societate democratică, adică să fie proporţională cu scopul urmărit.

Analizând şi în aceşti termeni încheierea nr. 3 din data de 30.06.2023, s-a constatat că aceasta îndeplineşte condiţiile redate, neputând fi catalogată ca nemotivată, preluarea considerentelor din cuprinsul propunerii formulate neconducând per se la concluzia că autorizarea efectuării percheziţiei domiciliare s-a realizat fără respectarea dispoziţiilor legale naţionale şi convenţionale sau că nu a presupus un examen propriu al judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară a considerat suficientă argumentarea judecătorului de drepturi şi libertăţi potrivit căreia, raportat la elementele de fapt, măsura este proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, având în vedere probele aflate la dosarul cauzei din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost continuată urmărirea penală faţă de suspecte şi cu privire la faptul că în imobilele folosite de A., respectiv de mama sa, B., se pot găsi arme şi muniţii pentru care acestea nu deţin autorizaţiile cerute de lege, măsura fiind, totodată, necesară pentru identificarea şi ridicarea acestor obiecte.

În aceste condiţii, judecătorul a opinat în sensul că încheierea ante-menţionată, pronunţată în dosarul penal nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti nu este atinsă de nelegalitate, în cuprinsul acesteia fiind expuse elementele factuale din care a fost dedusă suspiciunea rezonabilă a săvârşirii unei infracţiuni, scopul percheziţiei domiciliare în cadrul procesului penal fiind apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, după cum nici mandatele de percheziţie domiciliară nu sunt nelegale, procedeul probatoriu fiind autorizat în mod licit, cu respectarea exigenţelor de rang constituţional privind restrângerea exerciţiului unei libertăţi fundamentale.

Faţă de precedentele aspecte, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii a respins şi aceste critici, apreciind că în cauză nu se impune constatarea caracterului ilicit al obţinerii probelor strânse şi administrate prin intermediul procedeului probatoriu de percheziţie domiciliară autorizat în cauză, excluderea probelor obţinute şi administrate în cauză ca efect al punerii în executare a mandatului de percheziţie domiciliară, respectiv constatarea neregularităţii derivate a actului de sesizare sub aspectul motivelor de fapt care utilizează probele cu privire la care se dorea excluderea în cadrul descrierii bazelor factuale ale acuzaţiilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin intermediul rechizitoriului.

Mai mult, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu este incident niciunul dintre cazurile de nulitate absolută sau relativă prevăzute de art. 281 sau 282 din C. proc. pen., care ar putea fi invocat din oficiu, în ceea ce priveşte administrarea probatoriului. Astfel, cu privire la ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale, s-a reţinut că acestea au fost administrate cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 101 din C. proc. pen., în lumina principiului legalităţii şi loialităţii administrării probelor.

Cu privire la legalitatea actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat că urmărirea penală a parcurs etapele obligatorii prescrise de dispoziţiile procesual penale, existând concordanţă între actele efectuate şi dispoziţiile legale care reglementează efectuarea acestora.

În continuare, examinând cererile şi excepţiile invocate de inculpata B., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că solicitările acesteia au vizat, în primul rând, constatarea neregularităţii rechizitoriului şi nelegalitatea sesizării instanţei de judecată, cumulativ cu excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În acest sens, s-a susţinut faptul că inculpata nu a fost citată în vederea formulării de obiective şi întrebări la care trebuia să răspundă expertul specialist care a întocmit raportul de constatare criminalistică şi nici nu a fost informată într-o altă modalitate, fiind astfel încălcate prevederile art. 177 din C. proc. pen.

Analizând această susţinere prin prisma raportului de constatare criminalistică nr. 177.436/25.08.2023, întocmit de specialistul criminalist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova - Serviciului Criminalistic, s-a constatat faptul că acesta este rezultatul efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice criminalistice, consfinţită de dispoziţiile art. 172 alin. (9) din C. proc. pen. şi dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 10.08.2023, iar nu al unei expertize, aşa cum în mod eronat a catalogat-o inculpata.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în concret, că, în cazul constatării tehnico-ştiinţifice, organelor de urmărire penală nu le incumbă obligaţia aducerii la cunoştinţa părţilor a obiectivelor stabilite de către procuror pentru specialişti şi nici posibilitatea părţilor de a-şi desemna expert parte sau de a participa la efectuarea constatării. În această materie, legiuitorul recunoaşte inculpatului, precum şi celorlalte părţi numai dreptul de a solicita efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, de a lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de constatare şi de a solicita organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată completarea sau refacerea constatării sau efectuarea unei expertize, limitările dreptului la apărare al părţii fiind justificate de caracterul special al procedurii, astfel cum reiese din prevederile art. 177 din C. proc. pen.

Un alt motiv de nelegalitate a fost reprezentat, în opinia inculpatei B., de declaraţiile martorilor D. şi C., solicitând astfel excluderea acestora, deoarece ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 124 din C. proc. pen., martorul D. având calitatea de reprezentant legal al minorului C. şi semnând declaraţia acestuia din urmă, deşi fusese, la rândul lui, audiat ca martor în cauză.

Notând dispoziţiile prevăzute de art. 124 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii a observat că în prezenta speţă nu există o dispoziţie de numire a numitului D. ca reprezentant legal al minorului C., ci acesta a semnat declaraţia celui din urmă strict prin prisma calităţii sale de membru de familie.

După cum rezultă chiar din menţiunea inserată în cuprinsul procesului-verbal de aducere la cunoştinţa martorului a drepturilor şi obligaţiilor procesuale, încheiat în data de 06.10.2023, audierea martorului a avut loc în prezenţa domnului D. - fratele minorului C., a apărătorului ales avocat E. din cadrul Baroului Prahova, cu împuternicire avocaţială seria x nr. x din data de 05.10.2023 şi a doamnei psiholog F. din cadrul DGASPC Prahova, astfel că textul de lege invocat de inculpată nu este incident în cauză.

Nu se poate vorbi nici despre o nesocotire a dispoziţiilor art. 115 din C. proc. pen., având în vedere soluţia de clasare dispusă cu privire la minorul C., de vreme ce acesta nu a dobândit calitatea de subiect procesual principal în cauză.

Contrar susţinerilor inculpatei, conform cărora faptul că numitul C. nu a fost audiat în calitate de făptuitor sau suspect şi, implicit, nu i-a fost atribuită această calitate, ar împiedica reţinerea în sarcina inculpatelor a celor două fapte care fac obiectul rechizitoriului, judecătorul de cameră preliminară a remarcat faptul că soluţia de clasare a fost dispusă în cauză ca urmare a reţinerii cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 27 din C. pen., respectiv minoritatea.

Or, incidenţa acestei cauze de neimputabilitate nu echivalează per se cu neimplicarea minorului în activitatea infracţională, astfel încât să nu poată fi trimise în judecată nici cele două inculpate pentru săvârşirea aceloraşi fapte prevăzute de legea penală, ci presupune faptul că nu i se poate imputa numitului C. comiterea vreunei infracţiuni, având în vedere starea de minoritate a acestuia, care împiedică angajarea răspunderii sale penale.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii a arătat că nu poate primi nici critica privind asistenţa juridică nelegală a minorului C., întrucât apărătorul ales al acestuia a asistat-o şi pe mama acestuia, inculpata A., în cursul urmăririi penale, acest aspect contravenind, în opinia inculpatei, regulilor stabilite de C. proc. pen.

Analizând această împrejurare, s-a constatat faptul că singura interdicţie impusă de legiuitor în acest sens se regăseşte în cuprinsul art. 88 alin. (4) din C. proc. pen., care prevede faptul că "Părţile sau subiecţii procesuali principali cu interese contrare nu pot fi asistaţi sau reprezentaţi de acelaşi avocat".

Aşa fiind, întrucât minorului C. şi inculpatei A. le-a fost reproşată din punct de vedere penal săvârşirea aceloraşi infracţiuni, cu menţiunea că trimiterea în judecată a minorului nu a putut opera în cauză prin prisma cauzei de neimputabilitate a minorităţii, este neîndoielnic faptul că cei doi nu au interese contrare în cauză, astfel cum în mod judicios reiese din conturarea acuzaţiei cuprinsă în actul de sesizare a instanţei.

Continuând, în privinţa neconcordanţei invocată de inculpata B. dintre numărul proiectilelor sferice menţionate în rechizitoriu, regăsite ca urmare a efectuării percheziţiei domiciliare şi cantitatea reală a acestora, s-a reţinut că această analiză nu poate face obiectul camerei preliminare, reprezentând o chestiune ce ţine strict de fondul cauzei, urmând a fi, eventual, examinată, în cursul judecăţii.

A mai susţinut inculpata B. faptul că ar fi fost audiată în calitate de suspect şi inculpat la data de 04.10.2023, ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale şi cu mult timp după emiterea ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de aceasta cu privire la săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată, prevăzută de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, respectiv nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen. (29.06.2023).

Analizând actele dosarului de urmărire penală, s-a remarcat faptul că la fila nr. x există procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de aceasta şi a dobândirii calităţii de suspect în cauză, iar la fila nr. x se regăseşte declaraţia de suspect a numitei B. (din data de 07.07.2024), astfel că în cauză nu a fost nesocotită regula privind audierea suspectei după dispunerea continuării efectuării urmăririi penale, totodată, fiind respectat şi dreptul la apărare al acesteia.

Curtea de apel a reţinut că celelalte critici ale inculpatei B. privind neregularitatea rechizitoriului, nelegalitatea autorizării percheziţiei domiciliare şi inadecvata motivare a încheierii nr. 3/30.06.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din dosarul nr. x/2023 sunt identice cu cele invocate de inculpata A., fiind tranşate în cele ce preced, astfel că nu se impune reluarea argumentaţiei judecătorului de cameră preliminară din cadrul curţii în acest sens.

În concluzie, având în vedere considerentele expuse anterior, s-a constatat că nu se impune refacerea actului de sesizare, de vreme ce acesta îndeplineşte cerinţele legale privind menţionarea elementelor concrete de individualizare a faptei, persoanelor, actelor materiale în raport de care să se poată stabili contribuţia inculpatelor la comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatele B. şi A. şi a dispus începerea judecăţii în cauză.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie inculpata A. care a reiterat fidel criticile invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, susţinând că soluţia pronunţată de acesta este netemeinică, nelegală şi insuficient motivată.

La rândul său, a formulat contestaţie şi inculpata B., care a susţinut că soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară este netemeinică, nelegală şi insuficient motivată, actul de sesizare a instanţei este neregulamentar întocmit, probele sunt nelegal şi neloial administrate, iar actele de urmărire penală nelegal efectuate.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, prin prisma motivelor de contestaţie invocate, cât şi din oficiu, în limitele conferite de dispoziţiile art. 347 alin. (4) din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. (astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 302/2017 a instanţei de contencios constituţional, publicată în M. Of. nr. 566 din 17.07.2017) şi art. 282 alin. (2) din C. proc. pen. (având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 554/19.09.2017, publicată în M. Of. nr. 1013 din 21.12.2017), Înalta Curte, Completul de 2 judecători, apreciază nefondate contestaţiile formulate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, completul de doi judecători, reţine că interpretarea sistematică a dispoziţiilor procesual-penale pertinente în materia contestaţiei - respectiv art. 4251 alin. (1) şi (4) coroborate cu art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. - relevă caracterul limitat devolutiv al acestei căi de atac, concretizat în aceea că legalitatea încheierii atacate poate fi cenzurată, în principiu, în limitele criticilor formulate explicit de contestatori şi, numai prin excepţie, din oficiu, din perspectiva cazurilor de nulitate absolută.

Ca efect al Deciziei nr. 554/2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 21 decembrie 2017), judecătorului de cameră preliminară îi este recunoscut şi dreptul de a invoca, din oficiu, încălcări ale dispoziţiilor legale care atrag sancţiunea nulităţii relative, însă, aşa cum s-a subliniat în doctrina şi jurisprudenţa relevante, astfel de încălcări pot fi luate în considerare atunci când ele au o anumită gravitate, fiind de natură a atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii sau a antrena încălcări importante ale dreptului la apărare al părţilor sau ale echităţii procedurii.

În acest context, în coordonatele de analiză determinate de autorii căii de atac, pe de o parte, şi de neconstatarea, din oficiu, a unor eventuale cazuri de nulitate absolută sau relativă prevăzute de art. 281 şi art. 282 din C. proc. pen., pe de altă parte, instanţa de contestaţie va limita cenzura sa la problematica legalităţii sesizării instanţei, legalităţii administrării probelor şi legalităţii efectuării actelor de urmărire penală, astfel cum au fost invocate de către contestatoare.

Analizând în aceste coordonate de principiu contestaţiile formulate de inculpatele A. şi B. împotriva încheierii din data de 30 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte, Completul de 2 judecători, reţine următoarele:

A. În ceea ce priveşte legalitatea sesizării instanţei, contestatoarele inculpate A. şi B. au invocat neregularitatea actului de sesizare din perspectiva descrierii incomplete a faptei pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, precum şi a aparentei inadvertenţe între starea de fapt reţinută în rechizitoriu, probatoriul menit să o pună în evidenţă şi încadrarea juridică dată faptelor.

Ambele critici sunt nefondate.

Înalta Curtea reţine că, în raport de dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., verificarea legalităţii sesizării presupune, în primul rând, o examinare a particularităţilor de formă şi conţinut ale rechizitoriului, judecătorul analizând dacă actul de sesizare se conformează, în mod efectiv, exigenţelor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare, inter alia, la verificarea sa prealabilă de către procurorul ierarhic superior, la indicarea neechivocă a persoanelor a căror trimitere în judecată se dispune, a faptelor reţinute în sarcina acestora, a încadrării juridice ori a probelor care au fundamentat opţiunea procurorului de a da cauzei rezolvarea prevăzută de art. 327 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În această etapă, accentul cade pe verificarea clarităţii acuzaţiei, respectiv a descrierii faptelor penale - ca manifestări în sfera realităţii obiective - de o manieră detaliată, explicită, lipsită de ambiguitate, care să permită inculpatului înţelegerea deplină a conţinutului faptic al acuzaţiilor aduse, iar judecătorului - individualizarea, dincolo de orice echivoc, a obiectului şi limitelor judecăţii.

În acelaşi context, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă rechizitoriul cuprinde şi indicarea detaliată a încadrării juridice a faptelor astfel descrise. Această cerinţă este respectată atunci când există o concordanţă formală între baza factuală a acuzaţiilor şi elementele de conţinut legal al uneia/mai multor infracţiuni, astfel cum se desprind din normele de incriminare indicate de procuror în rechizitoriu; precizarea acestora din urmă şi a elementelor lor de conţinut juridic trebuie să aibă caracter efectiv şi să nu se limiteze la simpla enumerare a unor dispoziţii legale.

Claritatea acuzaţiei penale formulate prin rechizitoriu este o condiţie sine qua non pentru legala începere a judecăţii.

Din perspectiva exigenţelor normelor convenţionale, dar şi a principiilor fundamentale ale procesului penal, reglementate de art. 2, art. 3 alin. (1), (3), art. 8 şi art. 10 din C. proc. pen., cunoaşterea certă a conţinutului faptelor ce fac obiectul sesizării instanţei (configurate neechivoc în toate particularităţile de timp sau loc de comitere, de conţinut concret, de rezultat sau urmare produsă) şi a încadrării lor juridice este o cerinţă indispensabilă pentru a se asigura în mod concret şi efectiv, iar nu teoretic şi iluzoriu, conformitatea procedurii cu cerinţele fundamentale de echitate a procesului penal.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că exigenţele de descriere a acuzaţiilor sunt realizate atunci când circumstanţele de timp, loc şi modalitate de comitere sunt indicate cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înţeleagă, cu exactitate, conţinutul faptic obiectiv al fiecărei învinuiri aduse.

În cauza de faţă, similar judecătorului de cameră preliminară din cadrul primei instanţe, Înalta Curte constată îndeplinite aceste exigenţe.

Astfel, sub aspectul acuzaţiilor săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., şi complicitate la uzul de armă fără drept, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., din împrejurările descrise atât într-o manieră sintetică (cu ocazia prezentării generale a obiectului cauzei sau încadrării în drept), cât şi detaliat, în partea expozitivă a rechizitoriului, rezultă că acuzaţia adusă inculpatei A. constă în aceea că, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata B. şi cu făptuitorul minor C., în vârstă de 10 ani, a achiziţionat fără drept şi a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării (regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004), în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 şi nr. 715, jud. Prahova, precum şi că, în aceeaşi perioadă, împreună cu inculpata B., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum şi la adresa de domiciliu a bunicii sale, inculpata B., respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a achiziţionat şi i-a pus la dispoziţie o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 şi muniţia aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/177, minorul executând în perioada de referinţă 1489 de focuri de armă cu acest pistol.

Deopotrivă, sub aspectul acuzaţiilor săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., şi complicitate la uzul de armă fără drept, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., din împrejurările descrise atât într-o manieră sintetică (cu ocazia prezentării generale a obiectului cauzei sau încadrării în drept), cât şi detaliat, în partea expozitivă a rechizitoriului, rezultă că acuzaţia adusă inculpatei B. constă în aceea că, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata A. şi cu făptuitorul minor C., în vârstă de 10 ani, a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării (regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004), în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 şi nr. 715, jud. Prahova, şi, în aceeaşi perioadă, împreună cu inculpata A., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa de domiciliu a minorului, respectiv la nr. 715, precum şi la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a pus la dispoziţie o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 şi muniţia aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/.l77, minorul executând în perioada de referinţă 1489 de focuri de armă cu acest pistol.

Fără a face minime aprecieri asupra temeiniciei fondului acuzaţiilor penale, contrar susţinerilor apărării, se observă că, în debutul rechizitoriului, s-a realizat o prezentare sintetică a faptelor care, în opinia parchetului, s-ar circumscrie infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., şi complicitate la uzul de armă fără drept, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi lit. d) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., ce formează obiectul trimiterii în judecată, iar, ulterior, în partea expozitivă (pag. 5-20), au fost indicate de către procuror împrejurările, modalitatea şi perioada de timp în care au fost comise presupusele fapte penale, contextul în care ele ar fi fost săvârşite (prin prezentarea modului şi a circumstanţelor în care inculpata A. ar fi achiziţionat fără drept şi, împreună cu inculpata B., ar fi deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 şi nr. 715, jud. Prahova, precum şi prin prezentarea modului şi a circumstanţelor în care ambele inculpate l-ar fi ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, cât şi la adresa de domiciliu a bunicii sale, inculpata B., respectiv la nr. 209) şi succesiunea evenimentelor din care, în opinia procurorului, ar rezulta vinovăţia celor două inculpate. S-a realizat, totodată, o prezentare coroborată a materialului probator pe care se fundamentează dispoziţia de trimitere în judecată (pag. 10-20), urmând ca instanţa să stabilească, în urma cercetării judecătoreşti, dacă respectivele fapte, aşa cum au fost prezentate de către Ministerul Public, întrunesc sau nu elementele de conţinut ale infracţiunilor de care inculpatele sunt acuzate.

Aşadar, în ceea ce priveşte modul de descriere a faptelor pentru care inculpatele B. şi A. au fost trimise în judecată, se constată că actele obiective imputate au fost prezentate de o manieră clară şi inteligibilă în cuprinsul rechizitoriului, fiind apte să permită inculpatelor cunoaşterea şi înţelegerea întocmai a acuzaţiilor aduse, pregătirea unei apărări corespunzătoare în raport cu acestea, dar şi stabilirea exactă a obiectului judecăţii, astfel cum impun dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte critica inculpatei A. constând în aceea că acuzarea nu a precizat în concret cărei modalităţi i-ar corespunde acţiunea de achiziţionare din cele două modalităţi alternative ale infracţiunii mijloc de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor în formă atenuată, respectiv portul şi deţinerea, Înalta Curte reţine că procurorul a descris fapta cu toate elementele sale constitutive şi a arătat că inculpata a achiziţionat fără drept şi a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 şi nr. 715, jud. Prahova, pe care ulterior a pus-o la dispoziţia fiului său minor care, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, a executat 1489 de focuri de armă cu acest pistol.

Aşadar, procurorul a arătat care este acţiunea care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (2) din C. pen., potrivit căruia "deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte".

Or, din fapta astfel descrisă, se poate trage concluzia, la nivelul formal permis de procedura de cameră preliminară, că procurorul a avut în vedere acţiunea de deţinere, care presupune nu doar primirea, ci şi păstrarea de către o persoană fizică sau juridică a armelor neletale din categoria celor supuse autorizării, indiferent cu ce titlu, analizând şi indicând, deopotrivă, şi categoria din care face parte arma neletală aflată în discuţie (categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004).

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 2 judecători, similar judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, constată că procurorul s-a conformat, în ceea ce priveşte descrierea faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatelor B. şi A., exigenţelor impuse de art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., dând, astfel, posibilitatea reală şi efectivă contestatoarelor de a fi informate cu privire la toate aspectele relevante ce circumstanţiază faptele pentru care au fost trimise în judecată şi de a-şi formula o apărare corespunzătoare în legătură cu aceasta, urmând ca instanţa să stabilească, în urma cercetării judecătoreşti, dacă respectivele fapte, aşa cum au fost prezentate de către Ministerul Public, întrunesc sau nu elementele de conţinut ale infracţiunilor de care inculpatele sunt acuzate.

Prin urmare, contrar susţinerilor formulate de inculpate, rechizitoriul expune, cu suficientă claritate, faptele ce se circumscriu celor două infracţiuni deduse judecăţii şi probatoriul care le susţine, existând, prin urmare, la nivelul unei examinări aparente, permise în camera preliminară, o corelaţie deplină între descrierea bazei faptice a acuzaţiilor, mijloacele de probă pe baza cărora aceasta a fost reţinută şi elementele normelor de incriminare. Fundamentul ori temeinicia acestei corelaţii reprezintă chestiuni de fond, a căror verificare şi cenzurare urmează a se realiza de către instanţă, în faza de judecată.

De altfel, reiterând susţinerile formulate în faţa judecătorului de cameră preliminară şi în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, cele două inculpate nu au contestat explicit temeinicia raţionamentului juridic în baza căruia magistratul a ajuns la concluzia regularităţii actului de sesizare a instanţei, ci s-au limitat la a itera critica de referinţă pe baza aceloraşi argumente prezentate şi în primă instanţă.

În acest punct al analizei se impune observaţia că operaţiunea de descriere a unor fapte sau situaţii cu semnificaţie juridică (subsumată obiectului camerei preliminare şi obiectiv cenzurabilă în această fază) este distinctă de operaţiunea de interpretare a semnificaţiei juridice a acelor fapte/situaţii, aceasta din urmă fiind eminamente specifică actului de judecată. O descriere adecvată a faptelor sau împrejurărilor de fapt constituie o cerinţă nu doar necesară, ci şi suficientă pentru a se concluziona în sensul legalităţii sesizării, analiza detaliată a relevanţei juridice a respectivelor împrejurări neconstituind un criteriu distinct şi suplimentar de evaluare a regularităţii sesizării, în procedura de cameră preliminară.

Or, în cauza de faţă, faptele imputate şi probele avute în vedere de procuror sunt suficient de clar indicate în cuprinsul rechizitoriului, iar măsura în care ele susţin acuzaţia penală reprezintă o chestiune de fond, care, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, nu poate fi cenzurată în procedura de cameră preliminară.

Referitor la corecta încadrare juridică a faptelor imputate, critică formulată de ambele inculpate, Înalta Curte constată că aceasta este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau de agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în procedura de cameră preliminară, motiv pentru care critica nu poate fi cenzurată în această etapă procesuală preliminară judecăţii în maniera în care a fost invocată.

Nici aspectele privind întrunirea elementelor infracţiunii continuate, ale unei unităţi naturale de infracţiune, ale unei pluralităţi de infracţiuni etc. nu pot fi puse în discuţie în faza camerei preliminare, întrucât ţin de încadrarea juridică a faptei, care excedează cenzurii în această etapă procesuală.

În concluzie, dacă inculpatele se fac sau nu vinovate de săvârşirea faptelor imputate, dacă sunt probe în acest sens ori dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora reprezintă aspecte distincte, ce urmează a fi stabilite pe fondul cauzei în urma cercetării judecătoreşti.

Susţinerile privind insuficienta motivare a hotărârii atacate sunt nefondate, Înalta Curte constatând că judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanţe a răspuns în mod efectiv şi amplu criticilor formulate de cele două inculpate, instanţa de contestaţie fiind în măsură să deceleze şi să cenzureze raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia de respingere a excepţiilor formulate de inculpate în procedura de cameră preliminară, concluziile Curţii de Apel Ploieşti tranşând în substanţă problemele ridicate de contestatoare.

De altfel, se reţine că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu presupune un răspuns detaliat la fiecare argument adus de inculpaţi, astfel cum s-a reţinut constant în practica CEDO.

Aşadar, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o cerinţă inerentă echităţii procedurii, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 28 aprilie 2005 subliniindu-se că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective", acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică examinate de către instanţa sesizată.

Deşi art. 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument. Întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

B. O altă critică formulată de inculpatele A. şi B. vizează nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală, contestatoarele susţinând, în esenţă, că nu există o ordonanţă de începere a urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, reglementată de art. 342 alin. (2) din C. pen., în modalitatea normativă a "deţinerii", nu există o corelare a descrierii conţinutului concret al acuzaţiei penale a aceleiaşi infracţiuni între ordonanţa de continuare in personam, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi nu este indicat locului comiterii infracţiunilor nici în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, nici în ordonanţa privind continuarea urmăririi penale in personam.

Critica inculpatelor este nefondată.

Înalta Curte reţine că prin dispoziţiile art. 305 alin. (1) din C. proc. pen., legiuitorul a instituit în sarcina organelor de urmărire penală obligaţia începerii urmăririi penale in rem, imediat ce au fost legal sesizate, deci anterior efectuării oricăror acte de cercetare în cauză. Actuala reglementare procesual penală instituie, aşadar, obligaţia începerii în toate cazurile, a urmăririi penale cu privire la faptă (in rem), chiar şi în ipoteza în care în cuprinsul actului de sesizare este indicată o anumită persoană ca fiind cea care a săvârşit infracţiunea ce face obiectul sesizării ori când starea de fapt descrisă permite identificarea acesteia.

Începerea urmăririi penale in rem legitimează organul de cercetare penală să demareze activităţile procesuale specifice, necesare realizării obiectului urmăririi penale, sens în care, după sesizare, acesta are obligaţia să caute şi să strângă datele ori informaţiile cu privire la existenţa infracţiunii, să ia măsuri pentru limitarea consecinţelor acesteia, să strângă şi să administreze probele necesare, cu respectarea exigenţelor consacrate de art. 100 şi 101 din C. proc. pen., referitoare la administrarea probelor în acord cu principiului loialităţii.

Subsecvent cercetărilor in rem, în măsura în care există indicii suficiente pentru a fundamenta bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, in personam, persoana respectivă dobândind calitatea de suspect şi, în considerarea acestei calităţi, drepturile prevăzute de art. 78 raportat la art. 83 din C. proc. pen. şi obligaţiile prevăzute de art. 108 din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte succesiunea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, Înalta Curte reţine, în esenţă, următoarele:

La data de 21.06.2023, organele de cercetare penală ale poliţie judiciare din cadrul I.P.J. Prahova, în temeiul at. 288 alin. (1) şi art. 292 din C. proc. pen., s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că "numita A. a comandat prin intermediul platformei G. o armă neletală supusă autorizării, respectiv un pistol cu aer comprimat x, 4.5 mm, CO2, plus ochelari şi pachet de bile incluse, 20.4 cm, negru, fără a fi autorizată în acest sens". (procesul-verbal de sesizare din oficiu nr. x/21.06.2023)

La aceeaşi dată, respectiv la data de 21.06.2023, în dosarul nr. x/2023, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova -Serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase, în temeiul art. 305 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că "numita A. a comandat prin intermediul platformei G. o armă neletală supusă autorizării, respectiv un pistol cu aer comprimat x, 4.5 mm, CO2, plus ochelari şi pachet de bile incluse, 20.4 cm, negru, fără a fi autorizată în acest sens".

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 154/P/2023 din data de 29.06.2023, în cauză a fost dispusă extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, faptă prev. de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, constând în aceea că: "Numita A. a comandat prin intermediul platformei G., de la o persoană juridică din Polonia, respectiv H., o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării conform legislaţiei române, armă care a fost livrată mamei sale, B., şi care a fost introdusă fără drept în România prin intermediul unei firme de curierat la începutul lunii februarie 2023.".

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 154/P/2023 din data de 29.06.2023 în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectele:

- A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

a) contrabandă calificată, faptă prev. de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, constând în aceea că: "Numita A. a comandat prin intermediul platformei G., de la o persoană juridică din Polonia, respectiv H., o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării conform legislaţiei române, armă care a fost livrată mamei sale, B., şi care a fost introdusă fără drept în România prin intermediul unei firme de curierat la începutul lunii februarie 2023."

b) nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că: "Din data de 08.02.2023 şi până în prezent, A. a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, armă regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004",

ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., relative la concursul real de infracţiuni.

- B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

a) contrabandă calificată, faptă prev. de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, constând în aceea că: "Numita A. a comandat prin intermediul platformei G., de la o persoană juridică din Polonia, respectiv H., o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării conform legislaţiei române, armă care a fost livrată mamei sale, B., şi care a fost introdusă fără drept în România prin intermediul unei firme de curierat la începutul lunii februarie 2023."

b) nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că: "La data de 08.02.2023, a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, armă regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004,",

ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., relative la concursul real de infracţiuni.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 154/P/2023 din data de 07.07.2023, în cauză a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de A., pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată prev. de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că: "Din data de 08.02.2023 şi până la data de 06.07.2023, A. a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, armă regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004,", ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 154/P/2023 din data de 19.09.2023, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de uzul de armă fără drept, faptă prev. de art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 77 lit. a) din C. pen., relative la circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, şi art. 77 lit. d) din C. pen., relative la circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei de către un major împreună cu un minor, constând în aceea că: "în perioada februarie- iulie 2023, minorul C. în vârstă de 10 ani a făcut uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum şi la adresa de domiciliu a bunicii sale, B., respectiv la nr. 209, fiind ajutat în acest sens de către mama sa, A., şi de bunica sa, B., prin aceea că i-au achiziţionat şi i-au pus la dispoziţie o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 şi muniţia aferentă, respectiv proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/.l77, minorul executând în perioada de referinţă 1489 de focuri de armă cu acest pistol".

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 154/P/2023 din data de 26.09.2023, s-a dispus:

I. Extinderea urmăririi penale in personam faţă de suspecta A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:

- complicitate la uzul de armă fără drept, faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., constând în aceea că, "în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu B., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum şi la adresa de domiciliu a bunicii sale, B., respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a achiziţionat şi i-a pus la dispoziţie o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 şi muniţia aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/.177, minorul executând în perioada de referinţă 1489 de focuri de armă cu acest pistol."

II. Extinderea urmăririi penale in personam faţă de suspecta B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:

- complicitate la uzul de armă fără drept, faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., constând în aceea că, "în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata A., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum şi la adresa de domiciliu a bunicii sale, B., respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a pus la dispoziţie o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 şi muniţia aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/.I77, minorul executând în perioada de referinţă 1489 de focuri de armă cu acest pistol.".

III. Schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care se efectuează urmărirea penală in personam faţă de suspecta B. din infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că: "la data de 08.02.2023 a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, armă regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004", în infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., constând în aceea că "în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata A. şi cu făptuitorul minor C., în vârstă de 10 ani, a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării (regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a legii nr. 295/2004), în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 şi nr. 715, jud. Prahova".

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 154/P/2023 din data de 04.10.2023, s-a dispus:

I. Schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpata A. din infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că "din data de 08.02.2023 şi până la data de 06.07.2023, A. a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, armă regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004", în infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., constând în aceea că, "în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata B. şi cu făptuitorul minor C., în vârstă de 10 ani, a achiziţionat fără drept şi a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării (regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004), în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 şi nr. 715, jud. Prahova".

II. Extinderea acţiunii penale faţă de inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la uzul de armă fără drept, faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., constând în aceea că,"în perioada în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu B., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum şi la adresa de domiciliu a bunicii sale, B., respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a achiziţionat şi i-a pus la dispoziţie o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 şi muniţia aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/,177, minorul executând în perioada de referinţă 1489 de focuri de armă cu acest pistol".

Similar celor reţinute de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte, completul de doi judecători, constată că în cauză, au fost respectate toate etapele urmăririi penale, ordonanţele de începere a urmăririi penale, de continuare a urmăririi penale, de extindere şi de schimbare a încadrării juridice a faptei, de punere în mişcare a urmăririi penale fiind dispuse cu respectarea prevederilor penale, astfel că nu se identifică aspecte de nelegalitate care să impună o refacere a urmăririi penale.

Astfel, în ceea ce priveşte solicitarea inculpatelor A. şi B. de anulare a ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale din data de 29.06.2023, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că inculpata A. "din data de 08.02.2023 şi până în prezent, a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, armă regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004", şi respectiv inculpata B. "la data de 08.02.2023, a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, armă regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004", precum şi a celorlalte acte de urmărire penală subsecvente, Înalta Curte, completul de doi judecători reţine că, printr-o interpretare vădit pro causa a situaţiei de fapt reţinute de către organul de urmărire penală atât pentru începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cât şi pentru extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, faptă prev. de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, inculpatele pornesc de la premisa greşită că infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor ar fi constat în introducerea fără drept în România, prin intermediul unei firme de curierat la începutul lunii februarie 2023, a armei neletale de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării.

Or, aşa cum s-a menţionat deja în considerentele ce preced, circumstanţele reale care au justificat începerea urmăririi penale in rem au avut în vedere existenţa unor indicii referitoare la faptul că inculpata A. a comandat prin intermediul platformei G. o armă neletală supusă autorizării, respectiv un pistol cu aer comprimat x, 4.5 mm, CO2, plus ochelari şi pachet de bile incluse, 20.4 cm, negru, fără a fi autorizată în acest sens.

Prin urmare, în contextul în care privitor la infracţiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., au fost avute în vedere orice posibile acţiuni sau inacţiuni având legătură cu deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării circumscrise conţinutului constitutiv al infracţiunii de referinţă, rezultă că faptele concrete pentru care s-a dispus, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 154/P/2023 din data de 29.06.2023, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectele: A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că: "Din data de 08.02.2023 şi până în prezent, A. a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, armă regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004", şi B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că: "La data de 08.02.2023, a deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, armă regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004,", se încadrează în tipologia conduitelor ilicite vizate iniţial prin începerea urmăririi penale in rem, astfel încât nu era necesară o extindere a urmăririi penale in rem şi pentru această faptă.

De altfel, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se observă că urmărirea penală desfăşurată în cauză a avut un caracter extrem de dinamic, în sensul că, în cursul acestei faze procesuale, probele au fost strânse pe măsura comiterii presupuselor fapte, a căror tipicitate s-a configurat din ce în ce mai clar o dată cu fiecare nou demers întreprins de către unul sau altul dintre participanţi. Astfel, în cursul acestei faze procesuale, s-a evidenţiat faptul că minorul, în vârstă de 10 ani, manifesta intenţia de a deţine şi utiliza o armă, iar cele două inculpate au acţionat pentru a-l sprijini în realizarea acestui scop, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele, din comuna menţionată. Întrucât modalitatea de comitere a faptelor a devenit clară doar treptat, în urma fiecărui nou demers întreprins de persoanele implicate, era aproape imposibil a se cunoaşte sau anticipa încă de la debutul urmăririi penale în ce modalitate ar fi urmat a fi comise faptele, pentru a se putea realiza o detaliere a elementului material al laturii obiective.

În concluzie, examinarea comparativă a tuturor ordonanţelor sus-menţionate, pe de o parte, precum şi a rechizitoriului din data de 06 octombrie 2023, pe de altă parte, relevă inexistenţa unor modificări de substanţă ale conţinutului şi naturii acuzaţiilor aduse inculpatelor A. şi B., existând o concordanţă deplină între faptele reţinute în actul de sesizare şi cele pentru care s-a efectuat urmărirea penală in rem şi in personam.

Având în vedere conţinutul art. 305 din C. proc. pen. se impune concluzia că spre deosebire de începerea urmăririi penale cu privire la faptă, unde îndeplinirea condiţiei de sesizare a organului de urmărire penală este suficientă, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană implică aprecierea asupra standardului de probaţiune necesar pentru a fundamenta bănuiala rezonabilă că persoana a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi constatarea că nu există vreunul din cazurile de la art. 16 C. proc. pen.. Or, aprecierea asupra suficienţei probelor şi a caracterului rezonabil al bănuielii constituie atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, care în lipsa unor dispoziţii procesuale exprese nu este obligat să dispună efectuarea urmăririi penale in personam într-un interval de timp strict determinat.

Cu privire la acest aspect, instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 236 din 07 iunie 2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 426 din 07 iunie 2016, paragrafele 52-53, a statuat că:

"În ceea ce priveşte intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam, acesta nu este strict şi expres determinat de dispoziţiile C. proc. pen.. Cu toate acestea, dispoziţia procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de o persoană când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că aceasta a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale faţă de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ "dispune", iar nu "poate dispune", astfel încât să se poată interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam până la realizarea probaţiunii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea directă a acestei măsuri.

În principiu, existenţa indiciilor rezonabile este concomitentă cu formularea unei învinuiri in personam, care are valenţele unei acuzaţii în materie penală. Cu toate acestea, pot exista situaţii în care cele două elemente nu au o existenţă simultană. Astfel, conceptul de "acuzaţie în materie penală" poate fi definit drept "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor "repercusiuni importante asupra situaţiei persoanei" (Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73)."

În plus, contrar susţinerilor contestatoarei B., Înalta Curte constată irelevant faptul că, prin actele procesuale analizate, s-a dispus începerea urmăririi penale numai faţă de anumiţi participanţi, nu şi faţă de presupusul autor al infracţiunii de uz de armă fără drept.

Potrivit art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană este condiţionată, printre altele, de constatarea inexistenţei vreunuia "dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)". Organul de urmărire penală are prerogativa exclusivă de a aprecia elementele de probă strânse pe durata urmăririi penale in rem, inclusiv din perspectiva eventualei incidenţe a unor impedimente la punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de autorul infracţiunii, fără ca opţiunea procesuală a organului judiciar să constituie, în această ultimă ipoteză, un impediment la inculparea altor participanţi, fie ei doar secundari, atunci când în privinţa celor din urmă nu se constată impedimente procesuale de aceeaşi natură.

Or, în cauza de faţă, în virtutea dreptului său de apreciere, procurorul a considerat că, în privinţa presupusului autor al uzului de armă fără drept, numitul C., din probatoriul administrat ar rezulta incidenţa unei cauze de neimputabilitate, respectiv minoritatea făptuitorului, sens în care a dispus, prin rechizitoriu, soluţia de clasare faţă de sus-numitul făptuitor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., şi uzul de armă fără drept, faptă prev. de art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.

Această opţiune procesuală, în sine, excedează limitelor în care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în procedura prevăzută de art. 342 şi urm. din C. proc. pen., ea putând fi cenzurată în etape procesuale şi de organe judiciare distincte. Din perspectiva legalităţii actelor de urmărire penală ce fac obiectul controlului jurisdicţional în speţă, referitoare la inculpatele A. şi B., dispoziţiile procurorului faţă de numitul C. sunt lipsite de relevanţă juridică, de vreme ce în raport de presupusele fapte şi de persoana inculpatelor - elemente clar şi complet descrise în actele de urmărire penală - nu s-a constatat (şi nici invocat) vreun impediment la efectuarea urmăririi penale.

O altă critică invocată de contestatoarea inculpată B. a vizat faptul că a fost audiată în calitate de suspect şi inculpat la data de 04.10.2023, ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale şi cu mult timp după emiterea ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de aceasta cu privire la săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată, prevăzută de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, respectiv nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen. (29.06.2023).

Critica este nefondată.

Dispoziţiile art. 305 alin. (3) din C. proc. pen. consacră obligaţia organului de urmărire penală de a dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect atunci când există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.

Constatarea caracterului rezonabil al acestei bănuieli implică însă un inevitabil proces de apreciere a probelor care au dat naştere suspiciunilor, luând în considerare toate particularităţile cauzei. Evaluarea calităţii ori relevanţei probatoriului din această perspectivă şi alegerea momentului la care urmărirea penală se impune a fi efectuată faţă de o persoană determinată reprezintă, însă, prerogative exclusive ale organelor de urmărire penală, rezultate din analiza art. 306 alin. (1) şi art. 100 alin. (1) din C. proc. pen. şi a căror exercitare efectivă nu poate fi cenzurată în alte coordonate decât cele expres prescrise de lege, luând în considerare şi marja inevitabilă de apreciere recunoscută acestor organe judiciare.

Sub aspectul particular al legalităţii declaraţiilor inculpatei B. din data de 04.10.2023, Înalta Curte constată inexistenţa unor motive de nulitate a administrării acestor probe.

Aspectele de critică formulate se raportează, în mod esenţial, nu la normele care disciplinează procedura ascultării suspecţilor, ci la modalitatea în care organele de urmărire penală s-au conformat dispoziţiilor art. 307 raportat la art. 10 alin. (3) din C. proc. pen., sub aspectul aducerii la cunoştinţă, de îndată, a calităţii de suspect. În acest sens, contrar susţinerilor contestatoarei, din actele dosarului rezultă că dispoziţia de efectuare în continuare a urmăririi penale din data de 29.06.2023 a fost urmată, la data de 07.07.2023, de aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect contestatoarei inculpate B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului, armelor şi al muniţiilor, iar la data de 04.10.2023 de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect şi de inculpat aceleiaşi contestatoare (prin ordonanţe diferite) relativ la extinderea urmăririi penale in personam şi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uzul de armă fără drept şi schimbare de încadrare juridică.

În contextul acestor repere temporale, rezultă că aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect s-a realizat, în cazul inculpatei B., după 8 zile de la atribuirea acestei calităţi, cu respectarea exigenţelor legale derivate din normele menţionate. Intervalul de timp scurs între cele două momente a fost unul rezonabil, desfăşurarea activităţii procedurale prevăzute de art. 307 din C. proc. pen. implicând nu doar o componentă orală de informare asupra naturii şi cauzei acuzaţiei penale, ci şi o componentă scriptică, concretizată în întocmirea unui proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, activităţi ce trebuie desfăşurate, în principiu, la sediul organului de urmărire penală.

Înalta Curte conchide, prin urmare, în sensul inexistenţei unei încălcări a exigenţelor legale în materia atribuirii şi comunicării calităţii de suspect unei persoane acuzate în materie penală, concluzie ce face superfluă analiza celorlalte condiţii ale nulităţii relative, conform art. 282 alin. (1)-(3) din C. proc. pen.

C. Sub aspectul legalităţii administrării probelor, Înalta Curte reţine că aceasta presupune verificarea, din perspectiva dispoziţiilor art. 101-102 din C. proc. pen., a legalităţii procedeelor probatorii şi a mijloacelor de probă administrate în faza iniţială a procesului.

În egală măsură, un atare examen implică o evaluare a probelor din aceeaşi unică perspectivă a legalităţii (sau, după caz, a loialităţii), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

În materia probaţiunii, examenul judecătorului de cameră preliminară are o unică finalitate - excluderea probelor care au stat la baza dispoziţiei de trimitere în judecată, dar care au fost administrate în mod nelegal. Modul de apreciere a conţinutului informativ al probelor de către procuror şi cenzurarea valorii atribuite unora dintre probele administrate în detrimentul altora reprezintă chestiuni esenţial circumscrise conceptului de "apreciere a probelor", în înţelesul art. 103 din C. proc. pen., care nu se subsumează obiectului legal al camerei preliminare.

Aşadar, verificarea legalităţii probelor din perspectiva dispoziţiilor art. 101-102 din C. proc. pen. implică, în realitate, un examen al legalităţii actelor procesuale prin care s-a dispus administrarea unui mijloc de probă, respectiv al actelor procedurale prin care acea probă a fost obţinută.

Aceasta înseamnă că examenul judecătorului de cameră preliminară este subordonat, în speţă, chestiunilor ce ţin de regimul nulităţilor actelor procesuale/procedurale prin care s-au dispus ori administrat probele a căror excludere a fost solicitată, sancţiunea prevăzută de art. 102 din C. proc. pen. urmând a opera exclusiv în ipoteza constatării nulităţii acestei categorii de acte. Pretinsele contradicţii între informaţiile furnizate de probele administrate, lipsa de relevanţă a acestora pentru clarificarea împrejurărilor cauzei ori semnificaţia juridică pretins eronată acordată de procuror unora dintre probe sunt chestiuni circumscrise actului propriu-zis de judecată şi nu pot fi cenzurate în camera preliminară.

În aceste coordonate de principiu, examinând legalitatea administrării probelor prin prisma cererilor formulate de contestatoare, Înalta Curte constată următoarele:

1. Inculpatele A. şi B. au criticat legalitatea actului procesual prin care s-a dispus percheziţia domiciliară în cauză (încheierea de autorizare) şi, prin aceasta, în mod implicit, şi legalitatea mijloacelor de probă astfel obţinute.

Evaluând criticile contestatoarelor inculpate, Înalta Curte reţine că, aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 383/27.05.2015, publicată în M.O. nr. 535/17.07.2015) şi a instanţei supreme, conceptual, noţiunile de probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu sunt delimitate în cuprinsul art. 97 alin. (1)-(3) din C. proc. pen.. Probele în sine, ca elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei/inexistenţei vreuneia dintre împrejurările prevăzute de art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., nu pot fi obţinute nelegal decât dacă actul prin care s-a dispus, autorizat sau administrat acea probă este lovit de nulitate - fie absolută (caz în care vătămarea adusă drepturilor unui participant este prezumată juris et de jure), fie relativă (dacă vătămarea este invocată în termen, de participantul interesat din punct de vedere procesual).

La rândul lor, în funcţie de organul judiciar emitent şi procedura de emitere, actele prin care se dispune ori se autorizează administrarea unei probe sunt fie acte de urmărire penală (emise de procuror sau de organul de cercetare penală, în condiţiile lipsei de publicitate şi contradictorialităţii limitate, specifice fazei de urmărire), fie acte jurisdicţionale realizate în cursul urmăririi penale (încheieri emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi în procedurile integral/parţial contradictorii desfăşurate în faţa sa).

Numai legalitatea actelor (procesuale/procedurale) prin care organul de urmărire penală dispune/administrează o probă poate face obiect de cenzură în camera preliminară, actele jurisidicţionale (în sens procesual) - rezultat al procedurii desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi - fiind supuse, în principiu, căilor de atac, în limitele şi în cazurile expres prevăzute de lege.

Admiţând că, în considerarea exigenţelor desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene în aplicarea art. 8 din Convenţie, o cale de atac prin care să se asigure verificarea a posteriori a legalităţii percheziţiilor domiciliare trebuie garantată normativ, aceasta nu înseamnă, însă, că judecătorului de cameră preliminară îi sunt transferate, integral şi necritic, competenţele specifice unui veritabil organ de "control judiciar". În exercitarea prerogativelor prevăzute de art. 54 lit. b) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor, aşadar a procedeelor probatorii şi a mijloacelor de probă; el nu cenzurează integral, din punct de vedere substanţial sau procesual, un act jurisdicţional anterior.

În aceste coordonate, instanţa de contestaţie constată că, în speţă, în concret, în susţinerea acestei excepţii, inculpatele au apreciat că încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea celor două percheziţii domiciliare la adresele aparţinând acestora şi, implicit, mandatele de percheziţie domiciliară emise în baza ei, sunt lovite de nulitate, întrucât nu conţine motivele pe care s-au întemeiat măsurile dispuse, astfel cum impun dispoziţiile art. 157 din C. proc. pen.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 157 din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Cazurile şi condiţiile în care se poate dispune percheziţia domiciliară", "(1) Percheziţia domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană ori la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracţiune şi se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea şi strângerea probelor cu privire la această infracţiune, la conservarea urmelor săvârşirii infracţiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului. (2) Prin domiciliu se înţelege o locuinţă sau orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică.".

Prin încheierea nr. 3/30.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, în baza art. 158 alin. (6) din C. proc. pen., a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în data de 30 iunie 2023, în dosarul nr. x/2023 şi a autorizat efectuarea percheziţiei domiciliare la adresele din:

- com. Măgurele, sat. Măgurele, str. x, jud. Prahova, unde locuieşte numita A.,

- com. Măgurele, sat. Măgurele, nr. 209, jud. Prahova, unde locuieşte numita B., în vederea identificării şi ridicării de arme şi muniţii pentru care acestea nu deţin autorizaţiile cerute de lege.

S-a mai reţinut că, în cauză, numitele A. şi B. au calitatea de suspecte.

Analizând cererea de încuviinţare a efectuării percheziţiei domiciliare formulată de Ministerul Public la data de 30 iunie 2023, în dosarul nr. x/2023 coroborat cu actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, prin prima dispoziţiilor legale incidente, judecătorul de drepturi şi libertăţi a considerat cererea întemeiată, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 157 din C. proc. pen., întrucât există suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii reţinute în actul de învinuire şi reţinând faptul că percheziţia domiciliară este necesară pentru identificarea şi ridicarea de arme şi muniţii pentru care suspectele nu deţin autorizaţiile cerute de lege.

În limitele de analiză anterior evocate, Înalta Curte constată că încheierea indicată de contestatoare se conformează integral exigenţelor prevăzute de art. 157 din C. proc. pen., în sensul că a existat o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către persoane determinate, cu indicarea expresă a locuinţelor vizate, iar percheziţia putea conduce la descoperirea şi strângerea probelor cu privire la această infracţiune.

Se constată îndeplinite şi condiţiile de legalitate enumerate în art. 158 alin. (7) din C. proc. pen. privind conţinutul mandatului de percheziţie domiciliară.

Se reţine că, în mod concret, ambele inculpate sunt nemulţumite faţă de amploarea şi structura motivării încheierii de încuviinţare a efectuării percheziţiei domiciliare. Însă, contrar susţinerilor contestatoarelor-inculpate, o atare critică, întemeiată pe considerente ce ţin de consistenţa raţionamentului justificativ, nu poate fi valorificată în cadrul procedurii de cameră preliminară, întrucât depăşeşte sfera atributelor conferite judecătorului competent în această etapă procesuală, care poate să exercite doar un control de legalitate, formal, asupra încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi, putând sancţiona încheierea dacă, spre exemplu, constată că a fost emisă cu încălcarea normelor de competenţă sau pentru infracţiuni care nu permiteau încuviinţarea unui anume procedeu probatoriu etc.

Astfel, potrivit reglementărilor incidente în materia camerei preliminare, în special art. 342 şi urm. din C. proc. pen., competenţa judecătorului de cameră preliminară se limitează la verificarea legalităţii administrării probatoriului şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi a legalităţii sesizării instanţei. În acest cadru procesual, judecătorul nu este abilitat să cenzureze temeinicia măsurilor procesuale anterior dispuse şi nici să reanalizeze oportunitatea ori suficienţa considerentelor care au fundamentat respectivele hotărâri judecătoreşti.

Or, gradul de detaliere sau densitatea argumentativă a motivării încheierii de încuviinţare a percheziţiei domiciliare reprezintă elemente ce ţin exclusiv de temeinicia măsurii dispuse, iar nu de legalitatea acesteia.

În consecinţă, aspectele criticate de inculpate excedează limitelor controlului de legalitate exercitat în cadrul camerei preliminare, întrucât vizează considerente care, prin natura lor, pot fi supuse eventual doar unei analize în cadrul controlului judiciar de fond sau, după caz, într-o cale de atac prevăzută de lege.

Aşadar, judecătorul de cameră preliminară nu poate antama, nici măcar în mod formal, o evaluare a temeiniciei măsurii autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, întrucât o asemenea abordare ar echivala cu o încălcare a limitelor funcţionale ale acestei etape procesuale, a cărei finalitate este strict determinată şi se circumscrie exclusiv verificării legalităţii actelor procesuale şi procedurale efectuate în cursul urmăririi penale, anterior sesizării instanţei de judecată.

2. Inculpata B. a solicitat excluderea raportului de constatare întocmit în cauză, apreciind că a fost administrat cu încălcarea dreptului la apărare al acesteia, care nu a avut posibilitatea să depună concluzii, obiective şi întrebări.

Potrivit art. 172 alin. (9) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării", "când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări.", iar conform alin. (10) al aceluiaşi articol, "constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora".

Prin Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a României a reţinut, printre altele, următoarele: "efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din C. proc. pen., constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale Curtea a constatat că regula este aceea că atunci când, în cursul urmăririi penale, organele judiciare au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din C. proc. pen.. Aşa fiind, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile C. proc. pen. aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepţie, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei." (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 332 din 02 mai 2019, punctele 39 şi 40)

Aşadar, normele procesual penale cuprind o reglementare generală a constatărilor, natura acestora urmând a fi stabilită de organele de urmărire penală care dispun procedeul probatoriu în funcţie de natura activităţii desfăşurate.

În ceea ce priveşte critica inculpatei B. constând în faptul că efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 177 din C. proc. pen., Înalta Curte o constată nefondată, cu argumentarea că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, întrucât reglementează în mod expres şi limitativ procedura efectuării expertizei, nicidecum pe cea a unui raport de constatare, iar expertiza şi constatarea se supun unor regimuri juridice distincte sub aspectul drepturilor conferite părţilor în etapa redactării acestora.

Totodată, referitor la împrejurarea că inculpata nu a informată despre conţinutul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, se reţine că potrivit art. 78 din C. proc. pen., "Suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.", iar conform art. 83 din C. proc. pen., denumit "Drepturile inculpatului", "În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:

a) dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;

a1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia;

b) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii;

c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

d) dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;

e) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei;

f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;

g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

g1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

h) alte drepturi prevăzute de lege.".

Se mai reţine că potrivit art. 94 din C. proc. pen., denumit "Consultarea dosarului", "(1) Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.

(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului. (...)

(6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricţionat dreptul de a consulta declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă.

(7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă.

(8) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător cu privire la dreptul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali de a consulta dosarul."

Evaluând coroborat prevederile art. 78, art. 83 şi art. 94 din C. proc. pen. prin prisma criticilor formulate de inculpată, Înalta Curte, completul de 2 judecători, constată că legiuitorul a reglementat astfel dreptul suspectului/inculpatului de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal, însă nu a normat, corelativ, şi eventuala obligaţie a procurorului care instrumentează dosarul de urmărire penală de a comunica, din oficiu, toate actele procesuale efectuate ori înscrisurile ataşate.

Cu atât mai mult, legiuitorul nu a limitat dreptul procurorului de a administra mijloacele de probă apreciate utile pentru lămurirea cauzei instrumentate, numai ulterior consultării dosarului de către subiecţii procesuali principali.

De altfel, se observă că, în concret, contestatoarea inculpată nu a invocat încălcarea vreunui text de lege sub acest aspect, criticile formulate constituind, în realitate, interpretări subiective ale conţinutului şi sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 78, art. 83 şi art. 94 din C. proc. pen. prin raportare la un text de lege care nu are aplicabilitate în cauză -art. 177 din C. proc. pen.

În concluzie, constatându-se inexistenţa vreunei dispoziţii legale care să reclame comunicarea către părţi din oficiu, de către procuror, a tuturor înscrisurilor ataşate la dosar, Înalta Curte conchide în sensul inexistenţei situaţiei premisă a sancţiunii nulităţii şi, implicit, a caracterului nefondat al criticii formulate.

În plus, raportul de constatare criminalistică nr. 177.436/25.08.2023, întocmit de un specialist criminalist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova - Serviciului Criminalistic a fost pe larg analizat în considerentele rechizitoriului, astfel încât judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut în mod corect că inculpatei i se oferă o oportunitate adecvată pentru exercitarea concretă şi efectivă a dreptului la apărare în raport cu conţinutul acestuia în cadrul etapei procesuale a judecăţii.

3. Inculpata B. a solicitat excluderea declaraţiei date de martorul D., apreciind că au fost încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 124 din C. proc. pen., având în vedere că în data de 06.10.2023, a avut calitatea de reprezentant legal al minorului C..

Critica este nefondată.

Potrivit art. 124 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., cu denumirea marginală "Cazurile speciale de audiere a martorului"," (1)Audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani are loc în prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituţiei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare, precum şi în prezenţa unui psiholog, stabilit de organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare. (2) Dacă persoanele arătate la alin. (1) nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influenţa declaraţia minorului, audierea acestuia are loc în prezenţa unui reprezentant al autorităţii tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exerciţiu, precum şi în prezenţa unui psiholog, stabiliţi de organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare.".

Contrar susţinerilor contestatoarei inculpate, Înalta Curte reţine că în mod judicios judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a constatat că în cauză nu există o dispoziţie de numire a numitului D. în calitate de reprezentant legal al minorului C., acesta semnând declaraţia celui din urmă strict prin prisma calităţii sale de membru de familie -frate al minorului cu capacitate deplină de exerciţiu, în condiţiile expres prevăzute de art. 124 din C. proc. pen.

În acest sens, se constată că în cuprinsul procesului-verbal de aducere la cunoştinţa martorului C. a drepturilor şi obligaţiilor procesuale, încheiat în data de 06.10.2023, audierea martorului a avut loc în prezenţa numitului D. - fratele al minorului C., a apărătorului ales avocat E. din cadrul Baroului Prahova şi a doamnei psiholog F. din cadrul DGASPC Prahova.

Aşadar, de vreme ce numitul D. nu a fost desemnat nici măcar formal reprezentant legal al minorului, intervenind exclusiv în calitate de frate major, în virtutea legăturii de rudenie, participarea sa nu poate fi calificată drept reprezentare legală şi nu produce efecte juridice în cadrul procedurii de audiere a minorului. Orice interpretare contrară, în sensul invocat de inculpată, ar echivala cu o adăugare nepermisă la lege, ce contravine principiului legalităţii.

4. Inculpata B. a solicitat excluderea declaraţiei date de minorul C., apreciind că acesta nu a fost legal reprezentat în cursul audierii şi a fost administrată în mod neloial, prin încălcarea dreptului de a nu se autoincrimina.

Critica este nefondată.

Examinând legalitatea administrării acestei probe, instanţa de contestaţie reţine prioritar că dreptul martorului de a păstra tăcerea şi de a nu se autoincrimina este menit, în principiu, să protejeze libertatea oricărei persoane audiate de a alege să vorbească sau să păstreze tăcerea atunci când este interogată de poliţie în legătură cu activităţi ilicite în care a fost implicată. Această libertate de alegere este compromisă atunci când, suspectând o posibilă contribuţie a persoanei audiate la activităţile ilicite supuse investigării, autorităţile recurg la subterfugiul ascultării sale în calitate de martor (obligat a da declaraţii complete) şi omit, astfel, a-i aduce la cunoştinţă nu doar suspiciunile ce planează asupra sa, ci mai ales dreptul procesual de a nu contribui la propria incriminare.

Art. 282 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Nulităţile relative" prevede următoarele:

"(1) Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate."

Din analiza acestor dispoziţii prin raportare la considerentele Deciziei nr. 236 din data de 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 08 iulie 2020), prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din C. proc. pen., care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare, este neconstituţională, rezultă că dreptul de a păstra tăcerea şi de a nu se autoincrimina aparţine persoanei care a dat declaraţia în calitate de martor, aceasta fiind titulara interesului procesual de a da declaraţii numai cunoscând pe deplin valoarea şi finalitatea lor procesuală, pentru a beneficia astfel, în mod efectiv, de toate garanţiile unei proceduri echitabile.

Or, în cauză, o pretinsă încălcare a dreptului de a nu se autoincrimina nu a fost invocat de însăşi persoana ascultată ca martor - respectiv minorul C. -ci de către inculpata B. care, într-o atare situaţie, nu justifică un interes procesual propriu în raport de dispoziţiile procesual penale supuse analizei.

În plus, examinând conţinutul declaraţiei de martor referite, instanţa de contestaţie reţine, la nivelul de analiză formal inerent camerei preliminare, că minorului C. i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor, acesta declarând că este de acord să dea declaraţie.

Nici critica referitoare la pretinsa asistenţă juridică nelegală acordată minorului C., întrucât apărătorul desemnat al acestuia ar fi reprezentat-o concomitent şi pe mama sa, inculpată în cauză, nu poate fi primită. Instanţa de contestaţie, în conformitate cu soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, reţine că singura interdicţie expresă prevăzută de normele procesual penale este reglementată de art. 88 alin. (4) din C. proc. pen., care statuează că "Părţile sau subiecţii procesuali principali cu interese contrare nu pot fi asistaţi sau reprezentaţi de acelaşi avocat".

Or, analizând la nivel formal natura acuzaţiilor şi având în vedere incidenţa cauzei de neimputabilitate a minorului, rezultă fără echivoc că părţile vizate nu se situează în poziţii de interese contrare, această concluzie fiind susţinută şi de conţinutul actului de sesizare a instanţei. Astfel, ipoteza asistenţei juridice nelegale nu subzistă, critica sub acest aspect urmând a fi respinsă ca nefondată.

Prin urmare, se constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a sancţiunii nulităţii relative, prevăzute de art. 282 alin. (1) din C. proc. pen. cu privire la declaraţia de martor a minorului C..

D. Critica privind lipsa de corespondent în probe a situaţiei de fapt, invocată de contestatoarea inculpată B. din perspectiva neconcordanţei dintre numărul proiectilelor sferice menţionate în rechizitoriu, regăsite ca urmare a efectuării percheziţiei domiciliare şi cantitatea reală a acestora, ridică o problemă care excedează etapei camerei preliminare.

În această fază procesuală, instanţa de contestaţie nu este îndrituită să evalueze temeinicia acuzaţiei ori concludenţa probelor indicate de procuror în susţinerea acesteia, întrucât rolul judecătorului de cameră preliminară se limitează la efectuarea unui control de legalitate a actului de trimitere în judecată şi a probelor pe care se bazează.

În procedura de cameră preliminară, judecătorul nu are atribuţia de a clarifica aspectele factuale ale acuzaţiei interpretând materialul probator, ci lui îi revine exclusiv competenţa de a verifica dacă actul de sesizare descrie, în mod formal, dar lipsit de ambiguitate, toate împrejurările faptice proprii acuzaţiei penale într-un mod susceptibil de a investi instanţa, urmând ca în faza cercetării judecătoreşti să se verifice corespondenţa dintre situaţia de fapt astfel descrisă şi probele administrate.

În cauza de faţă, fapta imputată şi probele avute în vedere de procuror sunt suficient de clar indicate în cuprinsul rechizitoriului, iar măsura în care ele susţin acuzaţia penală reprezintă o chestiune de fond, care nu poate fi cenzurată în procedura de cameră preliminară.

Pentru considerentele astfel expuse, Înalta Curte, Completul de 2 judecători, apreciază încheierea atacată ca fiind legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 347 şi art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatele A. şi B. împotriva încheierii din data de 30 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Totodată, având în vedere că inculpatele se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestora la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatele A. şi B. împotriva încheierii din data de 30 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe contestatoare la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 03 octombrie 2024.