Whether an energy executor's correction of an enforcement order constitutes criminal forgery or a material error: absence of requisite intent and legal invalidity of the underlying document

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 186 din data de 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

În baza art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a stabilit inculpatului A., pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de uz de fals (3 acte materiale), în formă continuată.

În baza art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., a stabilit inculpatului A. pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de sustragere sau distrugerea de înscrisuri.

În baza art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., a stabilit inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual.

În baza art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 323 teza I C. pen., a stabilit inculpatului pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la uz de fals.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din durata celorlalte pedepse, respectiv 7 luni închisoare rezultând o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 11 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 11 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 84 alin. (2) şi art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. c) C. pen., a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau derulate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să comunice Serviciului de Probaţiune Gorj datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei, prevăzute de art. 88 C. pen.

A respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. împotriva inculpatului A., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de B..

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Pentru a pronunţa o soluţie de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, instanţa trebuie să verifice, prin operaţiunea de administrare în cadrul cercetării judecătoreşti, în condiţiile celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecată - oralitate, publicitate, nemijlocire si contradictorialitate - toate probele care au servit drept temei de trimitere în judecată a unui inculpat. În urma operaţiunii de administrare a probelor, în aceste condiţii, instanţa poate evalua şi aprecia care dintre acestea exprimă adevărul şi le va putea reţine, motivat, ca suport al hotărârii judecătoreşti de condamnare sau achitare.

Evaluarea completă şi justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză a materialului probator şi apoi pe o sinteză raţională a evaluărilor făcute prin examinarea probelor în ansamblul lor.

Din perspectiva unor asemenea cerinţe, privind aprecierea probelor ce au caracter obligatoriu şi au menirea de a asigura constatarea probelor şi a împrejurărilor de fapt, în mod corect şi complet de a afla adevărul în cauză, în raport cu măsura în care probele din prezenta cauză conturează încrederea că sunt în concordanţă cu adevărul, dar şi cu obligaţia în sarcina organelor jurisdicţionale de a dovedi temeinicia împrejurării ce formează obiectul probatoriului, instanţa de fond a concluzionat, că în urma operaţiunii de sinteză, s-a conturat certitudinea cu privire la vinovăţia inculpatului pentru comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.

Astfel, a apreciat că din examinarea materialului probator administrat în cauză, în toate fazele procesuale, rezultă că s-au stabilit, în mod cert, următoarele aspecte:

Cu referire la acuzaţia de uz de fals, instanţa a fond a observat că este necontestat că la data de 11.01.2016, BEJ A.- cu sediul în oraşul Târgu-Cărbuneşti, a fost învestit, la cererea creditorilor C. şi D., să procedeze la punerea în executare silită a încheierii din data de 03.02.2015 prin care Judecătoria Târgu Cărbuneşti a amânat pronunţarea hotărârii în dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea nr. 10/E/2016 din data de 11.01.2016 executorul judecătoresc A. a admis cererea creditorilor C. şi D. şi a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorului B. în temeiul titlului executoriu reprezentat de încheierea din 03.02.2015 al Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, fiind deschis astfel dosarul de executare silită nr. x/2016, în care ulterior inculpatul A. a emis atât o somaţie către debitorul B. pentru conformare la dispozitivul hotărârii judecătoreşti, cât şi o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare silită, consemnând, în cuprinsul actelor respective faptul că titlul executoriu este reprezentat de încheierea din data de 03.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, încheiere de amânare a pronunţării şi nu sentinţa ce reprezenta titlul executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti.

În dosarul de executare silită nr. x/2016, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc a efectuat mai multe acte de executare silită imobiliară, iar debitorul B. a formulat contestaţie la executare împotriva acestora, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti sub nr. x/2018.

De asemenea, a mai precizat un aspect recunoscut şi de către apărare, că la data de 19.09.2017 inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a întocmit încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 10/E/2016 în care a consemnat, în mod nereal, faptul că data emiterii încheierii este 11.01.2016, precum şi că se încuviinţează executarea silită a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, deşi anterior încuviinţase executarea silită a titlului executoriu reprezentat de încheierea din 03.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti.

Cu privire la această faptă de fals intelectual, procurorul de caz a dispus prin rechizitoriul nr. x/2022 din data de 05 iulie 2023 ce face obiectul cauzei o soluţie de clasare, constatând că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, soluţie care a rămas definitivă. A reţinut procurorul de caz că încheierea menţionată anterior a fost falsificată prin antedatare şi consemnarea drept titlu executoriu a sentinţei civile nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, aspecte ce rezultă fără echivoc atât din procesul-verbal de percheziţie informatică întocmit în cauză la data de 13.04.2023, cât şi din împrejurările că în dosarul de executare nr. 10/E/2016 nu există o cerere a creditorilor de executare silită a vreunei sentinţe, din aceea că inculpatul a menţionat în somaţia şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită întocmite la data de 14.01.2016, drept titlu executoriu, încheierea din data de 03.02.2015 şi nu sentinţa nr. 313/05.02.2015, dar şi din aceea că, prin adresa din data de 22.03.2016, inculpatul a înaintat Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, pentru dosarul nr. x/2016, dosarul de executare nr. 10/E/2016 în care se regăseşte doar încheierea de încuviinţare a executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de încheierea din 03.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti.

Revenind la speţă, prima instanţă a reţinut că la solicitarea Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti investită cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 având ca obiect contestaţia la executare declarată de debitorul B., inculpatul A. a înaintat instanţei, prin adresa din data de 06.06.2018, dosarul de executare nr. 10/E/2016 în copie certificată pentru conformitate cu originalul, în care a ataşat încheierea falsificată menţionată în paragrafele precedente.

Prin încheierea civilă nr. 315/2021/15.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a admis în parte contestaţia la executare formulată de către B. şi a dispus anularea procesului-verbal de licitaţie din data de 26.03.2018, actelor de adjudecare din data de 27.03.2018 şi actelor subsecvente întocmite de către BEJ A. în dosarul de executare nr. 10/E/2016, cu motivarea că executorul judecătoresc A. nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la efectuarea procedurii licitaţiei publice distinct pentru fiecare imobil al debitorului, nu a stabilit prin încheiere valoarea de circulaţie a imobilelor urmărite silit, nu a comunicat părţilor raportul de expertiză întocmit de către expertul E., nu a îndeplinit toate formalităţile de publicitate a licitaţiei, nu a întocmit procese-verbale ocazionate de desfăşurarea licitaţiilor din datele de 11.12.2017 şi 14.02.2018, nu a identificat corespunzător imobilele în publicaţiile de vânzare, iar expertul E. a subevaluat valoarea imobilor expertizate.

În cursul executării silite continuată de executorul judecătoresc, partea civilă B. a mai formulat o contestaţie la executare silită împotriva actelor de executare din dosarul nr. x/2016 ce a fost înregistrată tot pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti sub nr. x/2021, iar la solicitarea instanţei, inculpatul A. a procedat în aceeaşi modalitate, înaintând instanţei, prin adresa din data de 16.12.2021, dosarul de executare nr. 10/E/2016 în copie certificată pentru conformitate cu originalul, folosind încheierea falsificată întocmită la data de 19.09.2017.

De aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2022 având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite din dosarul nr. x/2016, acţiune formulată de către debitorul B.. Astfel, inculpatul A. a înaintat instanţei, prin adresa din data de 02.06.2022, dosarul de executare nr. 10/E/2016 în copie certificată pentru conformitate cu originalul, folosind încheierea falsificată întocmită la data de 19.09.2017.

Apărarea inculpatului a susţinut faptul că, deşi adevărat faptul că inculpatul a întocmit ulterior încuviinţării silite, o altă încheiere în data de 19.09.2017, intenţia acestuia a fost de a rectifica o simplă eroare materială şi nu de a produce consecinţele juridice indicate de procuror prin actul de acuzare, respectiv de a crea instanţei aparenţa că în dosarul nr. x/2016 a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti şi nu a încheierii din data de 03.02.2015.

Instanţa de fond a apreciat că nu poate primi o asemenea justificare, întrucât pe de o parte, dacă ar fi acţionat doar în sensul eliminării unei simple erori materiale, acesta ar fi putut proceda în sensul îndreptării erorilor materiale pe calea prevăzută de lege, iar pe de altă parte, procedând în maniera arătată mai sus, inculpatul a conştientizat că depune la dosarul instanţei un act care conţine elemente necorespunzătoare adevărului, antedatat, urmărind producerea acestor consecinţe juridice, evident în scopul de a înlătura neregularitatea privind titlul executoriu în baza căruia s-a demarat procedura execuţională.

Deopotrivă, a considerat că nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită, acestea urmând a fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, iar pentru reţinerea infracţiunii de uz de fals nu prezintă relevanţă că încheierea din data 03.02.2015 reprezenta o încheiere de amânare a pronunţării sentinţei nr. 313/05.02.2015 ce reprezenta titlul executoriu şi făcea corp comun cu aceasta, fiind evident că inculpatul a cunoscut că foloseşte o încheiere de încuviinţare a executării silite întocmită ulterior, antedatată, care conţinea elemente necorespunzătoare adevărului.

Mai mult, a apreciat că nu prezintă importanţă nici împrejurarea că la dosarul de executare silită exista sentinţa civilă nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti ce constituia titlul executoriu al creditorilor, fiind evidentă eroarea materială, aşa cum a susţinut apărarea, din moment ce inculpatul a înţeles să o remedieze printr-o modalitate faptică subsumată unei infracţiuni de fals, iar ulterior a decis să folosească înscrisul astfel falsificat în faţa instanţelor de judecată.

Prin urmare, sub aspectul încadrării juridice, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului A. care la datele de 06.06.2018, 16.12.2021 şi 02.06.2022, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a folosit încheierea pe care o falsificase la data de 19.09.2017 (prin atestarea, în mod nereal, ca dată a emiterii 11.01.2016 şi prin consemnarea, în mod fals, a faptului că prin cererea de executare silită înregistrată sub nr. x/2016, la data 11.01.2016, creditorii C. şi D. au solicitat urmărirea silită a bunurilor debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, sentinţă definitivă, deşi la data de 11.01.2016 creditorii au solicitat, iar A. a încuviinţat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de încheierea din 03.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti), înaintând-o, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, la dosarele nr. x/2018, nr. y/2021 şi nr. 1874/317/2022 ale Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, în vederea producerii de consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).

În continuare şi cu referire la acuzaţia privind infracţiunea de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, instanţa de fond a constatat că la data de 24.08.2021, debitorul B. a solicitat BEJ A. să dispună încetarea executării silite în dosarul nr. x/2016 ca urmare a declaraţiei creditorului D. de renunţare la executare silită în urma primirii unei sume de bani de la debitor, declaraţie autentificată prin încheierea nr. 1548/23.08.2021 de către notarul public F.. În acest sens, la data de 24.08.2022 B. a trimis către BEJ A. cererea de încetare a executării silite şi declaraţia de renunţare a creditorului D., atât la adresa de e-mail a biroului, cât şi la adresa sediului BEJ A. din oraşul Târgu-Cărbuneşti prin scrisoarea recomandată nr. x

A precizat că potrivit adeverinţei nr. x/31.03.2022 şi din adresa nr. x/30.03.2023 emise de către Oficiul Poştal Târgu-Cărbuneşti 1, recomandata nr. x depusă la oficiul poştal de către B. la data de 24.08.2021, având ca destinatar BEJ A., a fost predată destinatarului A. la data de 25.08.2021, BEJ A. având închiriată căsuţa poştală nr. 103 la oficiul poştal respectiv.

În cursul executării silite continuată de executorul judecătoresc, aşa cum s-a arătat anterior, debitorul B. a mai formulat o contestaţie la executare silită împotriva actelor de executare din dosarul nr. x/2016 ce a fost înregistrată tot pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti sub nr. x/2021, iar la solicitarea instanţei, inculpatul A. a procedat în aceeaşi modalitate, înaintând instanţei, prin adresa din data de 16.12.2021, dosarul de executare nr. 10/E/2016 în copie certificată pentru conformitate cu originalul, folosind încheierea falsificată întocmită la data de 19.09.2017.

Mai mult, în dosarul înaintat instanţei de judecată, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, nu se regăseşte cererea de încetare a executării silite formulată de către debitorul B. şi nici declaraţia autentificată prin încheierea nr. 1548/23.08.2021 de către notarul public F., care de altfel nu au figurat în dosarul nr. x/2016 care a fost ridicat de la BEJ A., în original, la data de 20.07.2022, ci doar copiile acestora care au fost comunicate BEJ A. de către Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în dosarul nr. x/2021.

Astfel, la solicitarea instanţei care soluţiona cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti sub nr. x/2021 de a preciza dacă în afara actelor de executare comunicate la data de 16.12.2021, în dosarul de executare nr. 10/E/2016 se află şi alte înscrisuri ce nu au fost înaintate, iar în caz afirmativ să le înainteze şi dacă la dosarul de executare au fost formulate cereri privind încetarea executării silite de către contestatorul B. şi, în caz afirmativ, să precizeze modul în care au fost soluţionate, inculpatul A. a tehnoredactat, în dublu exemplar, o adresă prin care comunica Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, pentru termenul de judecată din data de 23.02.2022, faptul că toate actele au fost depuse la data de 16.12.2021 şi nu au fost formulate cereri de încetare a executării silite de către debitorul B., deşi o asemenea cerere fusese ridicată chiar de către inculpat de la O.P. Târgu-Cărbuneşti 1 la data de 25.08.2021.

A apreciat instanţa de fond că nu poate fi avută în vedere opinia apărării că executarea silită ar fi continuat faţă de partea civilă întrucât renunţarea la executare privea doar unul dintre cei doi creditori, o atare împrejurare influenţând fără urmă de îndoială cursul executării silite, iar pe de altă parte, inculpatul avea obligaţia de a păstra la dosar toate actele depuse de părţi şi de a prezenta instanţelor în integralitate dosarul de executare silită. Apărarea inculpatului, legată de menţiunea primirii pe mail a cererii de încetare a executării silite şi de faptul cunoaşterii de către instanţă a acestei împrejurări nu constituie cauze exoneratoare de răspundere, din moment ce inculpatul nu a ataşat documentele primite oficial la dosarul de executare silită şi nici nu le-a înaintat instanţei la solicitarea acesteia.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a apreciat că, fapta inculpatului A. care, în intervalul 25.08.2021-16.12.2021, a sustras cererea de încetare a executării silite în dosarul nr. x/2016 formulată de către debitorul B., cerere ce a fost ridicată de către A., în calitate de reprezentant al Biroului Executorului Judecătoresc A., de la Oficiul Poştal Târgu-Cărbuneşti 1, la data de 25.08.2021, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Cât priveşte infracţiunile de participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals, se reţin următoarele:

Prin hotărârea nr. 1/02.09.2021, Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus faţă de inculpat sancţiunea disciplinară a suspendării, pe o durată de o lună, ca urmare a abaterilor disciplinare comise de către acesta într-un alt dosar de executare silită, respectiv 37/E/2017, iar la data de 13.01.2022 Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova a delegat-o pe executoarea judecătorească G. să asigure continuarea lucrărilor neexecutate ale B.E.J. A. pentru o lună, cât timp A. a fost suspendat din exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc.

În vederea punerii în executare a deciziei, la data de 17.01.2022 membrii comisiei de inventariere a arhivei B.E.J. A., H. şi I., s-au deplasat la sediul biroului menţionat anterior şi, în prezenţa inculpatului şi a martorei G., au procedat la inventarierea dosarelor, registrelor şi recipiselor, întocmind în acest sens un proces-verbal de predare-primire, care a fost semnat de către toate persoanele prezente.

Din probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor H., I. şi G., care şi-au menţinut declaraţiile şi cu ocazia audierii în primă instanţă, dosarele de executare silită şi lucrările aparţinând B.E.J. A. nu au fost scoase din fişete şi nu au fost predate efectiv lui G., ci doar inventariate pe baza registrelor, iar după terminarea procedurii de inventariere şi semnarea procesului-verbal dosarele de executare silită au rămas în fişetele din sediul B.E.J. A..

A mai reieşit că nu i-au fost predate executoarei judecătoreşti G. cheia de acces în sediul B.E.J. A. şi nici laptop-ul aflat în biroul respectiv, stabilindu-se ca aceasta din urmă să îşi desfăşoare în continuare activitatea la sediul biroului său şi să efectueze eventuale acte urgente în locul executorului judecătoresc A..

Pe perioada suspendării din funcţie a inculpatului, cu referire la dosarul nr. x/2021, Judecătoria Târgu-Cărbuneşt, a solicitat B.E.J. A. să precizeze dacă în afara actelor de executare comunicate la data de 16.12.2021, în dosarul de executare nr. 10/E/2016 se află şi alte înscrisuri ce nu au fost înaintate, iar în caz a firmativ să le înainteze şi dacă la dosarul de executare au fost formulate cereri privind încetarea executării silite de către contestatorul B. şi, în caz afirmativ, să precizeze modul în care au fost soluţionate.

La data de 22.02.2022 inculpatul A. a tehnoredactat, în dublu exemplar, o adresă prin care comunica Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, pentru termenul de judecată din data de 23.02.2022, faptul că toate actele au fost depuse la data de 16.12.2021 şi nu au fost formulate cereri de încetare a executării silite de către debitorul B., deşi o asemenea cerere fusese ridicată chiar de către inculpat de la O.P. Târgu-Cărbuneşti 1 la data de 25.08.2021.

La data de 22.02.2022 inculpatul A. i-a prezentat cele două adrese falsificate executoarei judecătoreşti G. şi a determinat-o să le semneze şi să depună, în aceeaşi zi, un exemplar la dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, inducând-o în eroare cu privire la faptul că aspectele consemnate în cuprinsul acestora corespund realităţii.

Aceste acţiuni ale inculpatului au fost reţinute de către prima instanţă pe baza declaraţiei martorei G. care se coroborează cu procesul-verbal de percheziţie informatică întocmit în cauză la data de 13.04.2023 (dosarul urmărire penală, vol. I) din care a rezultat faptul că în ziua de 22.02.2022, pe laptop-ul folosit de către inculpatul A. şi ridicat cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la sediul B.E.J. A. la data de 03.04.2023, a fost creat un fişier, care a fost modificat apoi la data de 09.03.2022 sub forma unei adrese, prin care B.E.J. A. comunica Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, pentru dosarul nr. x/2021, faptul că a soluţionat cererea debitorului B. cu privire la încetarea executării silite.

În acelaşi sens, s-au reţinut ca relevante declaraţiile martorilor H., I. şi G. şi procesului-verbal întocmit de către Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 17.01.2022, din care a reieşit faptul că laptop-ul folosit de către inculpatul A. nu a fost predat executoarei judecătoreşti G. la data respectivă, rămânând în sediul B.E.J. A., unde aceasta din urmă nu a avut acces.

Argumentele prezentate de apărare, în sensul achitării inculpatului pentru această infracţiune, întrucât în perioada respectivă era suspendat din funcţie, nu au fost primite de instanţa de fond, în condiţiile în care inculpatul a fost cel care a tehnoredactat cele două adrese pe care le-a prezentat spre semnare şi depunere la instanţă martorei G., având reprezentarea faptului că acestea conţin aspecte necorespunzătoare adevărului, de vreme ce chiar inculpatul ridicase anterior declaraţia autentificată prin încheierea nr. 1548/23.08.2021 de către notarul public F. şi cererea de încetare a executării silite a creditorului D..

A apreciat că nu sunt relevante nici explicaţiile inculpatului, în sensul că a fost o simplă eroare, fiind o perioadă de concedii şi foarte aglomerată, chiar în această situaţie inculpatul fiind obligat să fie responsabil în privinţa informaţiilor transmise instanţelor de judecată, de natură de a produce efecte juridice.

Pretinsa contribuţie a altei persoane la activitatea ilicită, indiferent de forma în care s-ar fi concretizat (în speţă, apărarea face referire la o pretinsă culpa a martorei G.), nu înlătură existenţa şi relevanţa penală a propriei implicări a inculpatului în această activitate.

Totodată, cât priveşte modalitatea de comitere a faptei este evident că determinarea specifică infracţiunii în cauză se poate comite nu numai prin forme de constrângere, ci şi prin îndemnarea persoanei (direct sau indirect) care comite fapta fără vinovăţie, inculpatul prevăzând şi urmărind producerea rezultatului. În acest sens, este elocventă declaraţia martorei G., care a declarat în faza judecăţii în primă instanţă, că inculpatul s-a prezentat cu o zi înainte de a da răspunsul solicitat instanţei şi i-a remis o adresă întocmită de el pentru ca martora să o semneze şi să o trimită la termenul fixat, martora nepunând la îndoială veridicitatea datelor conţinute.

Faţă de această stare de fapt şi considerentele expuse, instanţa de fond a apreciat că, faptele inculpatului A. care, la data de 22.02.2022, cu scopul de a induce în eroare Judecătoria Târgu-Jiu cu privire la faptul că B.E.J. A. nu a primit cererea de încetare a executării silite formulată de către debitorul B., a redactat, în dublu exemplar, o adresă prin care comunica Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti faptul că toate actele au fost depuse la data de 16.12.2021 şi că nu au fost formulate cereri de încetare a executării silite de către debitorul B., înscrisuri pe care i le-a prezentat în aceeaşi zi executoarei judecătoreşti G. şi a determinat-o să le semneze şi să depună în ziua respectivă un exemplar la dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, inducând-o în eroare cu privire la faptul că aspectele consemnate în cuprinsul acestora corespund realităţii, acestea întrunesc elementele constitutive ale participaţiei improprii la comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art. 52 alin. (2) raportat la art. 321 alin. (1) şi art. 323 teza I din C. pen.

Din perspectiva încadrării juridice, inculpatul a formulat două cereri de schimbare a încadrării juridice care au fost respinse prin încheierea din data de 31.05.2024.

A apreciat instanţa că faptele inculpatului subsumate săvârşirii infracţiunii de uz de fals au fost comise la datele de 06.06.2018, 16.12.2021 şi 02.06.2022, când, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a înaintat încheierea pe care o falsificase la data de 19.09.2017, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, la dosarele nr. x/2018, nr. y/2021 şi nr. 1874/317/2022 ale Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, în vederea producerii de consecinţe juridice, neputând fi primită teza apărării, în sensul că infracţiunea s-a consumat la momentul întocmirii actului, 19.09.2017, acest moment fiind considerat de instanţă ca cel al consumării infracţiunii de fals intelectual, faţă de care aşa cum s-a arătat s-a adoptat o soluţie de clasare.

Astfel, acţiunea de falsificare a încheierii ce a avut loc la data de 19.09.2017 este subsumată infracţiunii de fals intelectual, însă este de subliniat că a făcut, în mod distinct, obiectul cercetărilor penale în dosarul nr. x/2022, procurorul de caz constatând în raport de această infracţiune că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Cât priveşte argumentele privind înlăturarea formei continuate a infracţiunii de uz de fals, a considerat că acestea sunt nefondate, în speţă, fiind comise 3 acte materiale de folosire a înscrisului falsificat în faţa instanţelor de judecată, pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, aşa cum s-a arătat anterior.

Împrejurarea că inculpatul ar fi intenţionat să rectifice o eroare materială cuprinsă în încheierea iniţială de încuviinţare a executării silite nu are relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals, modalitatea în care a acţionat fiind contrară legii penale.

Totodată, având în vedere considerentele instanţei de mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. pen. şi faptul că ultimul act de folosire a înscrisului falsificat se reţine ca fiind comis la data de 02.06.2022, instanţa a înlăturat şi apărările inculpatului, privind încetarea procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani nu s-a împlinit până la momentul soluţionării cauzei în primă instanţă.

Sub aspectul individualizării pedepselor principale şi a modalităţii de executare, instanţa a apreciat că stabilirea unor sancţiuni la nivelul minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii (1 an şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.), respectiv uşor peste această limită - 5 luni închisoare în cazul infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., având în vedere că a fost comisă în formă continuată, precum şi în cazul infracţiunii prevăzută de art. art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 323 teza I C. pen. (4 luni închisoare), reflectă adecvat gravitatea concretă a faptelor săvârşite şi periculozitatea inculpatului.

Împrejurările concrete în care a fost desfăşurată activitatea ilicită, mijloacele folosite (mijloace specifice exerciţiului profesiei de executor judecătoresc), stare de pericol creată pentru relaţiile sociale ce ocrotesc încrederea în veridicitatea înscrisurilor oficiale ce emană de la un profesionist al dreptului, ce sunt întocmite şi depuse de executori în cursul procedurilor, relaţiile sociale referitoare la realizarea actului de justiţie dar şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, cu precădere nivelul său de educaţie, situaţia personală şi familială, lipsa antecedentelor penale, riscul redus de reiterare a unui comportament infracţional pun în lumină o gravitate mai redusă a infracţiunilor şi a o periculozitate similară a persoanei inculpatului.

În contextul tuturor acestor elemente circumstanţiale, atingerea scopului preventiv-educativ ale pedepsei este posibilă numai prin aplicarea unor sancţiuni într-un cuantum situat în limitele prevăzute de lege, nereduse ca efect al reţinerii unor eventuale circumstanţe atenuante.

Având în vedere comiterea celor patru fapte deduse judecăţii în concurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepselor stabilite mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din durata celorlalte pedepse, respectiv 7 luni închisoare, reieşind o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 11 luni închisoare.

Sub aspectul modalităţii de individualizare a executării pedepsei rezultante, instanţa de fond a apreciat că elementele cu caracter personal ale inculpatului, dar şi circumstanţele reale ale comiterii faptelor justifică impunerea unei forme alternative mai blânde. Persoana inculpatului, conduita anterioară, lipsa antecedentelor penale (în prezent inculpatul nefiind condamnat definitiv), precum şi posibilităţile sale de îndreptare, au condus la concluzia că stabilirea unor pedepse cu închisoarea, cu executare în condiţiile art. 83 şi urm. C. pen., referitoare la amânarea aplicării pedepsei este suficientă pentru atingerea scopului său legal şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni, fiind necesară, totuşi, supravegherea conduitei sale pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, în vederea asigurării unei asumări reale ale consecinţelor socialmente periculoase ale faptelor comise.

Sub aspectul laturii civile, a constatat că B. s-a constituit parte civilă solicitând acordarea de despăgubiri civile atât pentru prejudiciul material pretins suferit, cât şi pentru prejudiciul moral pretins cauzat prin faptele inculpatului (cerere de constituire parte civilă aflată la dosar fond|).

Curtea a constatat că prima chestiune care se impune a fi lămurită este admisibilitatea acţiunii civile în speţă raportat la obiectul acuzaţiei aduse inculpatului - uz de fals, distrugerea sau sustragerea de înscrisuri şi participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals.

Aceste fapte reprezintă infracţiuni de pericol care în conţinutul lor nu fac referiri cu privire la rezultat, căci constau într-o stare contrară celei existente anterior în care este afectată încrederea publică pe care trebuie să o inspire un înscris, respectiv relaţii sociale referitoare la integritatea şi siguranţa înscrisurilor sau documentelor aflate în deţinerea unui organ sau a unei instituţii de stat. De principiu, infracţiunile de pericol sunt incompatibile cu existenţa laturii civile, întrucât lipseşte prejudiciul care să fie reparat.

Cu toate acestea, a arătat că în doctrină şi jurisprudenţă, s-a mai conturat şi un punct de vedere în sensul că o infracţiune de pericol poate cauza şi o pagubă, fără ca prin aceasta infracţiunea de pericol să devină o infracţiune de daună (de rezultat material). Dauna produsă rămâne un element extraneu conţinutului legal al infracţiunii, dar este un element al conţinutului faptic concret al infracţiunii, de care nu se poate face abstracţie.

Pentru exemplificare s-a arătat că folosirea unui înscris sub semnătură privată falsificat poate cauza prejudicii morale (de exemplu: afectarea imaginii publice prin publicarea unor scrisori plăsmuite) sau materiale (de exemplu: pierderea sau diminuarea unor drepturi succesorale).În aceste cazuri, prejudiciul este indiscutabil în legătură cauzală cu acţiunea de folosire.

Conform art. 1.357 din C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Acţiunea civilă, alăturată acţiunii penale în procesul penal, are evident un temei delictual. Ca atare, ori de câte ori între prejudiciul moral sau material şi acţiunea de folosire a înscrisului falsificat există o legătură de cauzalitate, acţiunea civilă având ca obiect obligarea la plata de daune morale şi materiale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului, este admisibilă.

Într-o practică mai veche, fostul Tribunal Suprem a statuat:

"împrejurarea că existenţa infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals nu este condiţionată de producerea unor vătămări materiale nu exclude posibilitatea ca, în fapt, ele să fie generatoare de daune, fie în mod exclusiv, fie angrenate într-o antecedenţă cauzală complexă şi, ca atare, nu se poate nega părţii vătămate dreptul de a exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal, împotriva autorului lor, deoarece - în asemenea situaţie - acţiunea civilă îşi are izvorul în aceleaşi fapte materiale ca şi acţiunea penală, iar aceste fapte materiale constituie infracţiuni" (Tribunalul Suprem, secţia penală, Decizia nr. 1.527/1974).

În speţă, instanţa de fond a apreciat însă că geneza prejudiciului pe care persoana vătămată pretinde că l-a suferit nu se află în legătură de cauzalitate cu infracţiunile care fac obiectul actului de sesizare.

În cauzele de pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect contestaţiile la executare formulate de persoana vătămată (dosarele nr. x/2018, nr. y/2021 şi nr. 1874/317/2022 ale Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti) şi în care a fost depusă încheierea de încuviinţare a executării silite falsificată de inculpat, s-au dispus soluţie de admitere a contestaţiilor şi de anulare a anumitor acte de executare pe motive de nelegalitate a actelor de executare silită ulterioare întocmite de executor, persoana vătămată invocând faptul că a suferit un prejudiciu material (cerere de constituire parte civilă aflată la dosar fond|) generat de costurile necesare efectuării apărării în cauză (respectiv sume plătite pentru xeroxarea dosarul de executare silită, cheltuieli de judecată nerecuperate, cheltuieli de transport), care evident nu au drept geneză faptele inculpatului.

Cât priveşte prejudiciul moral, persoana vătămată a pretins că a fost prejudiciată din pricina modului în care executorul judecătoresc a efectuat executarea silită, pe parcursul unui interval de 8 ani, însă, în mod similar, instanţa a apreciat că acest prejudiciu nu se află în legătură de cauzalitate directă cu acţiunile inculpatului, subsumate infracţiunilor ce au făcut obiectul trimiterii în judecată, în cauză neexistând o acuzaţie privind exercitarea abuzivă de către executor a atribuţiilor de serviciu în dosarul de executare silită.

A considerat că nimic nu împiedică însă debitorul să se adreseze instanţei civile într-o acţiune întemeiată de răspunderea civilă delictuală, dacă apreciază că a fost prejudiciat de modul de efectuare a executării silite.

Aşadar, apreciind că prejudiciile invocate pe latură civilă nu se află în legătură de cauzalitate cu faptele deduse judecăţii în această cauză, nefiind generate de activitatea infracţională a inculpatului ce a făcut obiectul judecăţii, având în vedere prevederile art. 25 şi art. 397 C. proc. pen., instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. împotriva inculpatului A..

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de inculpatul A. şi de partea civilă B..

1. Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova se circumscriu:

- nelegalităţii hotărârii atacate derivată din omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la anularea actelor false, potrivit art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

- netemeiniciei hotărârii grefată pe greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, în sensul că se impunea condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi nu aplicarea amânării pedepsei rezultante a închisorii, astfel cum a dispus instanţa de fond.

Sub aspectul nelegalităţii hotărârii atacate, Parchetul a susţinut că potrivit art. 25 alin. (3) C. proc. pen., "instanţa se pronunţă, chiar dacă nu este constituire de parte civilă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii."

Astfel, deşi pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., prin rechizitoriul s-a dispus faţă de inculpat soluţia clasării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, a apreciat că instanţa de fond trebuia să dispună anularea încheierii nr. 10/E/2016, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere faptul că în cursul urmăririi penale s-au administrat probe în acest sens.

De asemenea, a considerat că se impune şi anularea celor două adrese emise de BEJ A. la data de 22.02.2022, semnate de G. prin care aceasta comunica în fals Judecătoriei Tîrgu Cărbuneşti faptul că toate actele au fost depuse la data de 16.12.2021 şi că nu au fost formulate cereri de încetare a executării silite de către debitorul B..

În ceea ce priveşte aspectele de netemeinicie ale hotărârii atacate, acestea vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 83 C. pen. - instituţia amânării aplicării pedepsei, deşi în opinia Ministerului Public, se impunea aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere.

În acest sens, a susţinut că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere circumstanţele care ţin de persoana inculpatului, respectiv că nu este la primul conflict cu legea penală, faptele săvârşite în prezenta cauză fiind similare cu unele dintre infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 24.11.2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împrejurare ce dovedeşte perseverenţa şi specializarea acestuia în comiterea unor fapte penale în exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi folosirea aceluiaşi mod de operare. Pentru aceste din urmă fapte, prin sentinţa penală nr. 173 din 17.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 1 lună închisoare. Cauza se află pe rolul Înaltei Curţi, în etapa procesuală a apelului.

Mai mult, calitatea în care a săvârşit faptele, aceea de executor judecătoresc, faptul că a negat săvârşirea infracţiunilor pe tot parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, conferă faptelor şi persoanei inculpatului un grad de pericol social ridicat, care impune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii sub supraveghere a executării pedepsei.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate sub aspectul individualizării pedepsei şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

2. Partea civilă B. a formulat critici subsumate aspectelor de:

- nelegalitate a hotărârii atacate, generată pe de o parte, de omisiunea instanţei de fond a dispune anularea actelor false (încheierea nr. 10/E/2016 şi cele două adrese semnate de G.), iar pe de altă parte, de soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii civile exercitată de partea civilă B.;

- netemeinicie a hotărârii atacate, în raport de dispoziţia instanţei de amânare a aplicării pedepsei aplicate inculpatului.

Din perspectiva aspectelor de nelegalitate a hotărârii atacate a invocat sub un prim aspect împrejurarea că deşi instanţa de fond a reţinut săvârşirea faptei de uz de fals (3 acte materiale) în formă continuată, apreciind că inculpatul ar fi putut proceda în sensul îndreptării erorilor materiale pe calea prevăzută de lege, totuşi a omis să se pronunţe asupra desfiinţării încheierii nr. 10/E/2016 întocmită la data de 19.09.2017, în care este consemnat în mod nereal că data emiterii este 11.01.2016.

De asemenea, apelantul parte civilă a apreciat că se impune şi desfiinţarea celor două adrese redactate de către inculpat şi semnate de martora G., prin care a indus în eroare instanţa de judecată, precizând că toate actele de executare au fost depuse la dosar la data de 22.02.2022 şi nu au fost depuse cereri de încetare a executării silite.

Tot sub aspectul nelegalităţii hotărârii atacate, a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată de partea civilă.

În acest sens, a învederat că executarea silită a fost începută în baza unui înscris fals, de care executorul judecătoresc A. a uzat pentru a fi respinse contestaţiile la executare formulate de partea civilă, având ca finalitate adjudecarea la o valoare derizorie a tuturor bunurilor imobile de către C..

A mai arătat că bunurile sale au fost indisponibilizate prin notarea în cartea funciară a executării silite, iar în anul 2018 a pierdut dreptul de proprietate asupra lor prin emiterea actelor de adjudecare în favoarea numiţilor C. şi D., deşi întreaga activitate de executare silită este nulă de drept.

În susţinerea solicitării de admitere a cererii de acordare a despăgubirilor a precizat şi faptul că a fost grav afectat în plan psihologic, prestigiul său în comunitate a avut de suferit, fiind privit ca o persoană fără locuinţă, i-au fost aduse atingeri cinstei, onoarei, demnităţii sale.

A învederat că doar urmare a faptului că a formulat contestaţie la executare a reuşit să îşi recupereze locuinţa şi toate celelalte bunuri imobile.

În raport de aceste aspecte, a solicitat admiterea acestui motiv de apel, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii civile şi acordarea despăgubirilor solicitate.

Din perspectiva netemeiniciei hotărârii, criticile formulate vizează soluţia instanţei de fond de amânare a aplicării pedepsei rezultante a închisorii, faţă de inculpatul A..

În opinia apelantului-parte civilă, prima instanţă trebuia să aibă în vedere antecedenţa penală a inculpatului, perseverenţa în comiterea unor fapte penale în exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi calitatea acestuia de funcţionar public.

A arătat că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi a încercat în permanenţă să se sustragă de la răspundere penală, iar calitatea acestuia de executor judecătoresc, imprimă faptelor un grad de pericol social ridicat.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale cu privire la latura penală.

În ceea ce priveşte apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a solicitat admiterea acestuia.

A solicitat respingerea apelului formulat de inculpatul A..

3. Prin motivele de apel formulate, inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi în rejudecare:

- achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fapta nefiind săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, pentru infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fapta nefiind săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, pentru infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, prevăzută de art. 275 C. pen.

- achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv nu există suficiente probe care să ateste că o persoană a săvârşit infracţiunea, pentru infracţiunile de participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 323 teza I C. pen.

Motivele invocate de către apelantul inculpat A. sunt structurate în parte pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina sa. Astfel,

- Infracţiunea de uz de fals în formă continuată

În ceea ce priveşte latura obiectivă a acestei infracţiuni, acţiunea de folosire a înscrisului realizează elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen. numai în măsura în care este îndeplinită cerinţa esenţială ca folosirea să fie executată în vederea producerii de consecinţe juridice.

Noţiunea de "consecinţe juridice" presupune efecte produse în sfera juridică a unui subiect de drept ca urmare a aplicării normelor juridice la o situaţie determinată, ori efecte directe sau indirecte, produse prin intermediul unui act juridic ori al unei acţiuni. Aceste efecte pot consta în apariţia, modificarea, transferul sau stingerea unor drepturi şi obligaţii în cadrul raporturilor juridice.

Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie, în cazul uzului de fals, este intenţia directă. Făptuitorul, cunoscând că este fals, trebuie să îl folosească în vederea producerii de consecinţe juridice.

Or, raportând aceste aspecte speţei, a subliniat că soluţia pronunţată se fundamentează pe o interpretare eronată a situaţiei de fapt, ignorând circumstanţele concrete care atestă într-o manieră clară lipsa unei eventuale intenţii directe a inculpatului, vinovăţie cerută de lege pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de uz de fals.

Încheierea din data de 03.02.2016 nu reprezintă un titlu executoriu distinct, ci reprezintă în realitate, o încheiere de amânare a pronunţării sentinţei civile nr. 313/05.02.2015, ce face parte integrantă din aceasta. Mai mult, a precizat că imposibilitatea creării unor consecinţe juridice distincte prin acţiunea inculpatului, derivă şi din împrejurarea că numiţi C. şi D., în calitate de creditori, au solicitat urmărirea silită a bunurilor debitorului B., anexând încă de la momentul formulării cererii de încuviinţare a executării silite atât sentinţa definitivă, cât şi încheierea de amânare a pronunţării, ambele fiind existente la dosarul execuţional.

Menţiunile vizând încheierea de amânare a pronunţării din cuprinsul cererii de încuviinţare a executării silite şi a încheierii din data de 11.01.2016 reprezintă în realitate simple erori materiale.

De asemenea, a învederat că inculpatul a efectuat trimiteri la elemente din sentinţa civilă definitivă, indicând cuantumul debitului reţinut de către instanţa de judecată în sarcina debitorului B., respectiv 8472 RON, întocmai cum este prevăzut în sentinţa definitivă pronunţată.

Aşadar, a precizat că folosirea termenului inexact privind actul executoriu a fost o simplă eroare materială, fără nicio legătură cu o eventuală dorinţă de a produce alte consecinţe juridice, acestea fiind în realitate, identice.

Or, pentru reţinerea infracţiunii de uz de fals este esenţial ca făptuitorul să fi acţionat cu intenţie directă, urmărind producerea unor consecinţe juridice prin utilizarea documentului presupus falsificat. În speţă, intenţia directă lipseşte, având în vedere că acţiunea s-a limitat la scopul de a rectifica o eroare materială privind identificarea corectă a titlului executoriu, fără a modifica fondul raportului juridic dintre părţi, că în momentul utilizării presupusei încheieri falsificate, în conţinutul dosarului execuţional se regăseau ambele documente, atât sentinţa definitivă, cât şi încheierea de amânare a pronunţării, precum şi că respectivele consecinţe juridice ce ar fi putut fi produse sunt aceleaşi, fiind vorba despre o încheiere ce face corp comun cu sentinţa pronunţată.

În opinia inculpatului, din simpla analiză a modului în care a formulat încheierea de încuviinţare a executării silite se poate constata că a fost strecurată o simplă eroare materială, fiind trecută alături de "încheiere", sintagma "sentinţa rămasă definitivă". Prin urmare, încă de la început, sentinţa rămasă definitivă a reprezentat titlul executoriu.

A mai susţinut, în ceea ce priveşte imposibilitatea obiectivă a producerii unei consecinţe juridice diferite faţă de cea legală, că inculpatul nu ar fi putut modifica, prin utilizarea încheierii, raportul juridic dintre părţi sau conţinutul obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă definitivă nr. 313/2015. Chiar dacă încheierea de amânare a pronunţării ar fi fost folosită în mod efectiv, consecinţele juridice ale executării silite au fost dictate exclusiv de sentinţa definitivă, ce face corp comun cu aceasta, anexată dosarului execuţional.

- Infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri

Cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni, a precizat că singura explicaţie plauzibilă pentru lipsa documentelor este atribuită volumului considerabil de activităţi profesionale desfăşurate de inculpat la momentul respectiv, omisiunea de a ataşa înscrisurile la dosar fiind o simplă eroare administrativă.

A subliniat lipsa oricărei logici infracţionale în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa, faptul că debitorul B. a ajuns la un consens doar cu unul dintre creditorii săi, respectiv D., iar continuarea demersurilor de executare silită pentru recuperarea debitului reţinut datorat de către debitor creditorului C. era perfect justificată. Astfel, dată fiind continuarea cursului executării silite pentru recuperarea debitului datorat creditorului C., este evident că nu ar fi avut niciun interes în a sustrage documentele din dosarul execuţional.

În acest sens, a invocat procesul-verbal de ridicare a dosarului de executare nr. x/E/2016 încheiat în data de 20.07.022 de Poliţia Oraşului Tg. Cărbuneşti, în cuprinsul căruia a fost consemnată ridicarea din dosar a cererii numitului B. "cerere B. pe mail 2 pagini."

Aşadar, existenţa cererii în dosarul de executare este suficientă pentru a dovedi că nu a procedat la sustragerea niciunui document, contrar celor susţinute prin hotărârea atacată.

Sub aspectul laturii obiective, prin acţiunea de sustragere se înţelege luarea şi depalasarea obiectului de la locul unde se află în alt loc, spre a fi scos din sfera de dispoziţie a persoanei prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) C. pen. şi a fi luat de făptuitor. Or, în speţă elementul material reţinut în sarcina inculpatului nu corespunde normei de incriminare, având în vedere că înscrisul se regăsea în locul în care era destinat, respectiv în dosarul execuţional.

Mai mult, a subliniat în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, aceasta se caracterizează prin săvârşirea faptei cu intenţie, directă sau indirectă, or, având în vedere situaţia factuală reţinută în sarcina inculpatului, acesta nu a urmărit rezultatul prevăzut de textul incriminator şi nici nu a acceptat, prin săvârşirea faptei, riscul producerii lui, fapta nefiind săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege.

- Infracţiunile de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals

În opinia inculpatului probatoriul administrat, sub aspectul acestei infracţiuni este unul deficitar, precizând că raţionamentul primei instanţe, ce a condus la reţinerea infracţiunilor de participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals în sarcina inculpatului s-a fundamentat în mod semnificativ pe declaraţia dată de către martora G..

Un aspect esenţial ce nu a fost avut în vedere de instanţa de fond vizează împrejurarea că martora G., cu ocazia audierii, a menţionat că "în calitate de delegată nu puteam emite acte de executare, ci doar eram împuternicită să primesc şi să răspund la adresele instanţelor de judecată."

Or, potrivit art. 50 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti "în toate cazurile de încetare sau suspendare a calităţii de xececutor judecătoresc ori de schimbare a sediului biroului în circumscrsipţia altei judecătorii, în lipsa unui executor judecătoresc asociat sau a unui alt executor judecătoresc în aceeaşi circumscripţie, colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti va depune în termen de 10 zile de la data primirii ordinului de suspendare sau încetare a calităţii de executor judecătoresc, un executor judecătoresc din circumscripţia altei judecătorii situate în raza aceleiaşi curţi de apel, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 7 din Lege."

Potrivit art. 7 din Legea nr. 188/2000 "executorul judecătoresc are următoarele atribuţii: a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile execuutorii; b) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedură; d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe; (...) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui."

Aşadar, în calitate de executor delegat, martora era împuternicită întocmai să emită acte de executare şi să exercite toate atribuţiile prevăzute de art. 7 din actul normativ, în locul inculpatului.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

În al doilea grad de jurisdicţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29.07.2024, cu prim termen de judecată fixat la data de 17.12.2024, când Înalta Curte a încuviinţat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apelantul inculpat A. pentru angajarea unui apărător ales şi pentru pregătirea apărării, sens în care a acordat termen la data de 21.01.2025.

La termenul de judecată din data de 21.01.2025, Înalta Curte a admis cererea în probaţiune formulată de apelantul intimat inculpat A. constând în proba cu înscrisuri şi proba testimonială constând în audierea martorului C..

La termenul din data de 04.02.2025, a fost audiat martorul C., s-a acordat cuvântul în dezbateri, pronunţarea fiind amânată la data de 18.03.2024.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelul formulat de inculpatul A. este fondat, urmând a-l admite pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că se impune a se prezenta situaţia premisă care a dat naştere prezentului dosar penal şi care a dus la acuzarea inculpatului A. şi totodată trimiterea acestuia în judecată cu privire la săvârşirea infracţiunilor de uz de fals (3 acte materiale), în formă continuată, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. sustragere sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. şi participaţie improprie la uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 323 teza I C. pen.

Astfel, acuzaţiile aduse inculpatului au la bază dosarul de executare nr. 10/E/2016, deschis la cererea creditorilor C. şi D. prin care a solicitat BEJ A. să încuviinţeze executarea silită împotriva debitorului B. în baza titlului executoriu reprezentat de încheierea 03.02.2015 (amânarea pronunţării) şi sentinţa civilă nr. 313 din data de 05.02.2015, sentinţă definitivă pronunţată de Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în dosarul nr. x/2013.

Succesiunea de acte procedurale desfăşurată în baza titlului executoriu cu care a fost investit inculpatul a avut următorul parcurs:

Iniţial, prin încheierea din data de 11.01.2016, inculpatul A. a admis cererea formulată de creditorii C. şi D. şi a încuviinţat executarea silită, în temeiul titlului executoriu reprezentat de încheierea 03.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti.

Ulterior, constatând că din eroare a menţionat în cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite ca titlu executoriu încheierea de amânare a pronunţării şi nu sentinţa civilă definitivă pronunţată în cauză, singura care putea reprezenta un titlu executoriu valid, inculpatul a rectificat actul iniţial, prin emiterea unei noi încheieri de încuviinţare a executării silie şi înlocuirea menţiunii "încheierea 03.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti" cu "s.c. nr. 313/05.02.2015".

Pe această situaţie de fapt considerată de organele de urmărire penală ca fiind una ce a generat premisa comiterii presupuselor infracţiuni, se construiesc în sarcina inculpatului A. acuzaţiile penale pentru care a fost trimis în judecată şi care sunt din punctul de vedere al parchetului generatoare de consecinţe juridice în sensul angajării răspunderii penale a acestuia.

În acest context faptic revine Înaltei Curţi obligaţia de a stabili în baza probelor aflate la dosarul cauzei dacă rectificarea actului iniţial de încuviinţare a a executării, intră sub spectrul infracţional sau reprezintă în realitate o simplă eroare cum de altfel a susţinut şi inculpatul.

Parcursul juridic al dosarului de executare înregistrat la biroul inculpatului din prezenta cauză a urmat calea juridică a mai multor verificări de către instanţele de judecată.

Împotriva actelor de executare din dosarul nr. x/2016 a BEJ A., debitorul B. a formulat, pe rând, contestaţie la executare, după cum urmează:

- dosar nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, în care urmare a solicitării instanţei, prin adresa din data de 22.03.2016, inculpatul a înaintat dosarul de executare nr. 10/E/2016 în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosar în care se regăseau încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 11.01.2016, încheierea din data de 03.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti şi sentinţa civilă nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti pronunţată după amânarea dispusă prin încheierea din data de 03.02.2015. Prin sentinţa nr. 1188/2016/12.04.2016 Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a anulat, ca netimbrată, contestaţia la executare.

- dosar nr. x/2018 pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, în care urmare a solicitării instanţei, inculpatul A. a înaintat instanţei, prin adresa din data de 06.06.2018, dosarul de executare nr. 10/E/2016 în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosar în care se regăsea de asemenea şi încheierea de încuviinţare a executării silite, pretins falsificată în scopul de a induce in eroare instanţa de judecată. Prin încheierea civilă nr. 315/2021/15.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a admis în parte contestaţia la executare formulată de către B. şi a dispus anularea procesului-verbal de licitaţie din data de 26.03.2018, actelor de adjudecare din data de 27.03.2018 şi actelor subsecvente întocmite de către BEJ A. în dosarul de executare nr. 10/E/2016;

- dosar nr. x/2022 pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, a înaintat instanţei, prin adresa din data de 02.06.2022, dosarul de executare nr. 10/E/2016 în copie certificată pentru conformitate cu originalul, folosind încheierea pretins falsificată întocmită la data de 19.09.2017 în vederea producerii de consecinţe juridice.

Prin încheierea nr. 55/2022/10.06.2022 Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a dispus suspendarea provizorie a executării silite efectuată în dosarul nr. x/2016 al B.E.J. A..

Aceste coordonate sunt cele care au conferit contextul în care se presupune că inculpatul a săvârşit faptele de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi cea de participaţie improprie la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, cu consecinţele reţinute în actul de sesizare.

În analiza acuzaţiilor aduse inculpatului, Înalta Curte va verifica construcţia juridică şi va porni în mod prioritar de la esenţa acuzaţiei în jurul căreia s-au reţinut şi celelalte infracţiuni, respectiv va stabili dacă prin modul în care a adus la îndeplinire obligaţiile ce îi incumbau din dosarul de executare nr. 10/E/2016, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a creat premisele săvârşirii faptelor reţinute în sarcina sa.

Analiza situaţiei de fapt reţinută în cauză reliefează în opinia Înaltei Curţi că soluţia de condamnare a inculpatului A., se bazează în esenţă pe o situaţie de fapt reţinută în mod eronat de instanţa fondului, când de fapt, în realitate, ceea ce i se poate imputa acestuia este doar o neglijenţă în întocmirea actelor specifice sau chiar o necunoaştere a legii care guvernează profesia de executor judecătoresc, însă nicidecum o rezoluţie infracţională prin care să se urmărească inducerea în eroare a instanţelor de judecată civile sau vătămarea intereselor legitime ale persoanelor implicate în procedura de executare silită.

Aşadar, în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, Înalta Curte va efectua propria analiză a particularităţilor cauzei prin raportare la motivele concrete invocate, însă în raport de conţinutul criticilor va examina prioritar motivele de apel formulate de către apelantul inculpat A. şi care, în opinia sa, ar impune desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru toate infracţiunile reţinute.

1. Infracţiunea de uz de fals (3 acte materiale), în formă continuată.

Din perspectiva motivelor subsumate netemeiniciei sentinţei penale atacate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi prin care se tinde la pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., inculpatul a criticat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, susţinând că, întocmirea ulterioară a încheierii de încuviinţare a executării silite s-a limitat la scopul de a rectifica o eroare materială privind identificarea corectă a titlului executoriu, fără a modifica fondul raportului juridic dintre părţi, aspect ce reliefează lipsa intenţiei directe, prin care să se urmărească producerea unor consecinţe juridice ca urmare a utilizării documentului presupus falsificat.

Prealabil, Înalta Curte apreciază că se impun scurte consideraţii cu privire la elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de uz de fals, incriminată în dispoziţiile art. 323 din C. pen., Titlul VI - Infracţiuni de fals, Capitolul III - Falsuri în înscrisuri.

Potrivit normei de incriminare antereferite, uzul de fals este folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Din perspectiva laturii obiective, elementul material al infracţiunii de uz de fals constă în acţiunea de folosire a unui înscris fals oficial sau sub semnătură privată. "A folosi" un înscris fals înseamnă a-l prezenta, a-l utiliza, a-l înfăţişa unei autorităţi publice, instituţii publice sau altei persoane juridice ori unei persoane care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice, ca dovadă a conţinutului său aparent.

Acţiunea de folosire a înscrisului oficial sau sub semnătură privată falsificat realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 323 C. pen., doar în măsura în care există situaţia premisă a preexistenţei unui înscris falsificat.

De asemenea, se impune a fi îndeplinită şi cerinţa esenţială ca folosirea înscrisului să fie executată în vederea producerii unei consecinţe juridice. Această cerinţă dă intenţiei caracterul calificat şi marchează persistenţa acesteia în sensul că se manifestă atât în folosirea materială a înscrisului, cât şi la producerea urmării imediate ce decurge din atitudinea inculpatului care pretinde să fie luat în considerare înscrisul fals în rezolvarea unui caz concret.

Din perspectiva laturii subiective, forma de vinovăţie în cazul uzului de fals, este intenţia directă, calificată prin scop. Astfel, se cere, pe de o parte, ca inculpatul să dorească a se folosi de înscrisul falsificat, ştiind că este fals, iar, pe de altă parte, prin săvârşirea faptei să urmărească producerea unei consecinţe juridice. În afara acestui scop, care este unul imediat, îndreptat către producerea unei urmări de drept, pentru existenţa infracţiunii nu interesează nici mobilul ce stă la baza activităţii infracţionale, nici scopul privind producerea unei urmări de fapt. Ca atare, infracţiunea de uz de fals există atunci când folosirea actelor falsificate s-a făcut pentru a produce consecinţe juridice.

Evaluând întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de uz de fals reţinute în sarcina inculpatului A., în considerarea aspectelor teoretice prezentate, Înalta Curte constată, prioritar, că din perspectiva cerinţei referitoare la preexistenţa unui înscris falsificat, prin rechizitoriul întocmit în cauză, în ceea ce priveşte comiterea de către A. a infracţiunii de fals intelectual, prevăzut de art. 321 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că la data de 19.09.2017, în calitate de executor judecătoresc, a falsificat încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 10/E/2016 în care a consemnat, în mod nereal, faptul că data emiterii încheierii este 11.01.2016, precum şi faptul că prin cererea de executare silită înregistrată sub nr. x/2016, la data 11.01.2016, creditorii C. şi D. au solicitat urmărirea bunurilor debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, sentinţă definitivă, s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere că raportat la data comiterii faptei, respectiv 19.09.2017, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., la data de 18.09.2022.

Fără, însă, a evalua legalitatea soluţiei de clasare dispusă cu privire la infracţiunea de fals intelectual, Înalta Curte apreciază că în considerarea dispoziţiilor legale ce guvernează aflarea adevărului, organul de urmărire penală avea obligaţia legală înainte de a adopta soluţia clasării, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, să respecte ordinea de prioritate instituită de dispoziţiile art. 16 lit. a)-e) C. proc. pen., ordine care, dacă ar fi fost respectată, ar fi putut să reliefeze sau nu aspecte ce vizau vinovăţia inculpatului sub aspectul infracţiunii de fals intelectual.

În acest context, analiza instanţei de control judiciar va purta inclusiv şi asupra pretinsului caracter fals al înscrisului reprezentat de încheierea de încuviinţare a executării silite întocmită ulterior, dar antedatată în 11.01.2016, atât în raport de caracterul subsecvent al infracţiunii de uz de fals, cât şi de faptul că preexistenţa unui înscris falsificat este o condiţie sine qua non a existenţei infracţiunii supusă spre analiză.

Astfel, reţine Înalta Curte că noţiunea de "înscris" în sensul legii penale trebuie să întrunească trei atribute esenţiale:

- Să conţină materializarea unei manifestări de voinţă sau atestarea unor fapte, acţiuni care au relevanţă juridică;

- Să aibă aptitudinea de a produce o reprezentare greşită a realităţii generatoare de consecinţe juridice;

- Să aibă un caracter determinat sau determinabil al autorului.

Aşadar, caracterul fals al înscrisului trebuie să rezulte din raportul de non-identitate dintre conţinutul său şi realitatea faptică, trebuie să existe o inegalitate între manifestarea de voinţă a emitentului de la momentul întocmirii înscrisului şi manifestarea de voinţă consemnată în înscris, după eventuala sa falsificare. Dacă o asemenea inegalitate nu există, atunci nu va exista nicio acţiune de falsificare a înscrisului.

În doctrină, într-o ipoteză similară s-a apreciat că în situaţia în care autorul alterează înscrisul pentru a corecta o eventuală eroare materială în acesta, astfel încât să corespundă cu manifestarea de voinţă reală a emitentului cuprinsă iniţial defectuos în înscris, o asemenea alterare nu va intra în sfera de incidenţă a falsului.

Or, aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, instanţa de control judiciar constată că nu sunt întrunite elementele constitutive, nici din perspectiva laturii obiective şi nici subiective, ale infracţiunii de uz de fals, întrucât lipseşte pe de o parte, tocmai caracterul fals al înscrisului reprezentat de încheierea privind încuviinţarea executării silite, în sensul dispoziţiilor art. 321 C. pen., iar pe de altă parte, intenţia inculpatului de a falsifica înscrisul în vederea producerii de consecinţe juridice.

Apreciază Înalta Curte că întocmirea ulterioară a încheierii de încuviinţare a executării silite cu scopul de a identifica în mod corect titlul executoriu, prin înlocuirea menţiunii "încheierea 03.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti" cu "s.c. nr. 313/05.02.2015" din cuprinsul încheierii iniţiale de încuviinţare a executării silite din data de 11.01.2016 emisă de BEJ A. nu se circumscrie elementului material al infracţiunii de fals intelectual (ca infracţiune preexistentă infracţiunii de uz de fals), ci reprezintă, fără echivoc, o rectificare, o veritabilă îndreptare a erorii materiale, existând o identitate între conţinutul său şi realitatea faptică astfel că, nu poate fi vorba despre o contrafacerea a scrierii sau a subscrierii în sensul solicitat de textul incriminator.

Este evident că inculpatul A. a avut în vedere încă de la debutul procedurii de executare silită titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă definitivă şi nu de încheierea de amânare a pronunţării, faţă de menţiunea inserată în cuprinsul primului act procedural referitoare la cuantumul creanţei stabilite în sarcina debitorului B., precum şi sintagma "sentinţă definitivă", aspecte care nu se regăseau şi în cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării, indicată în mod greşit.

Faptul că nu a emis în mod expres un înscris intitulat încheiere îndreptare eroare materială, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 188/2000 nu echivalează de plano şi nici nu poate fi asimilat cu o activitate frauduloasă de fals, pentru că este de natura evidenţei că încheierea de amânare a pronunţării, menţionată iniţial ca titlu executoriu, nu este producătoare de consecinţe juridice.

Nici sub aspectul laturii subiective, ce caracterizează forma de vinovăţie necesară pentru a putea fi antrenată răspunderea penală, nu se poate reţine că inculpatul A. a avut vreodată intenţia de a folosi un înscris falsificat în dosarele civile în vederea inducerii în eroare a instanţelor de judecată şi de a prejudicia interesele legitime ale părţilor implicate, în raport de faptul că, la solicitarea instanţelor a înaintat de fiecare dată copie conformă cu originalul a dosarului de executare silită nr. x/2016, în cuprinsul căruia se regăsea toate actele procedurale întocmite, respectiv: încheierea iniţială de încuviinţare a executării silite din data de 11.01.2016, încheierea întocmită ulterior care conţinea menţiunea corectă a titlului executoriu, încheierea de amânare a pronunţării din data de 03.02.2016 dar şi sentinţa civilă nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, fără a încerca să ascundă, să şteargă sau să modifice actele dosarului.

Apreciază Înalta Curte că un aspect esenţial în stabilirea vinovăţiei inculpatului îl reprezintă şi împrejurarea că dosarul de executare silită nr. x/2016 a fost printre primele dosare soluţionate în cadrul biroului executorului judecătoresc, după intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014, prin care s-a modificat procedura de încuviinţare a executării silite, în sensul că nu se mai impunea pronunţarea asupra acesteia de către instanţa de judecată, această procedura fiind în prezent exclusiv în sarcina executorului judecătoresc.

Aşadar, fiind o obligaţie nou instituită şi care presupune emiterea unor acte, cu care inculpatul nu mai operase până atunci, este cu atât mai justificată ipoteza unei veritabile erori materiale generată de o necunoaştere a elementelor obligatorii, a conţinutului efectiv a actelor procedurale ce se impuneau a fi întocmite cu ocazia încuviinţării executării silite, astfel cum însuşi inculpatul A. reliefează cu ocazia audierii sale în faţa Înaltei Curţi, referitor la motivul pentru care nu a procedat la remedierea erorii materiale, conform Legii nr. 188/2000:

"Nu am respectat întrutotul normele procedurale, adică nu am făcut menţiune pe actul îndreptat despre îndreptare din neştiinţă, deoarece eram la primele încheieri de încuviinţare a executării pe care le dădeam, însă încheierea de îndreptare a fost comunicată persoanei vătămate."

Nu mai puţin adevărat este şi faptul că ar fi fost oportun şi în concordanţă cu dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 188/2000, ca îndreptarea erorii materiale să se efectueze printr-o încheiere separată şi nu direct şi efectiv prin emiterea unui nou înscris în care să se ateste în mod corect datele privind titlul executoriu, însă nicidecum o astfel de neglijenţă sau lipsă de acurateţe a procedurii în sine, nu ar putea să capete o conotaţie penală, de natură a atrage răspunderea penală a inculpatului, în calitate de executor judecătoresc.

Or, o atare conduită a inculpatului aduce în discuţie, în mod implicit, aspectul subiectiv al infracţiunii de uz de fals, care presupune săvârşirea acesteia sub forma de vinovăţie a intenţiei directe calificată prin scop, şi anume acela al producerii uneia sau mai multor consecinţe juridice. Ca atare, este necesar atât ca făptuitorul să cunoască aspectul că înscrisul pe care îl foloseşte să fie falsificat, dar şi să urmărească producerea unor consecinţe juridice prin folosirea acestuia.

Aşadar, în cazul infracţiunii de uz de fals nu este suficient să se demonstreze simpla aptitudine a pretinselor alterări/menţiuni necorespunzătoare adevărului de a produce consecinţe juridice diferite, ci trebuie probat că făptuitorul a urmărit producerea acestora prin folosirea înscrisurilor pretins falsificate.

În acest sens, Înalta Curte reţine declaraţia inculpatului din data de 21 ianuarie 2025 în care arată că:

"În anul 2017 am modificat această eroare şi am menţionat corect numărul şi data executării. Până la modificare nu am făcut acte de executare, ci doar acte de procedură, iar modificările pe care le-am realizat le-am adus la cunoştinţa persoanei vătămate."

În acest context factual, reţine Înalta Curte că nicăieri în cuprinsul rechizitoriului, parchetul nu a indicat expressis verbis consecinţele juridice diferite produse ca urmare a îndreptării erorii materiale, ci se rezumă exclusiv în a indica la fila x din rechizitoriu că scopul aşa zisei falsificări ar fi fost "de a crea instanţei de judecată aparenţa faptului că în dosarul de executare nr. 10/E/2016 a încuviinţat la data de 11.01.2016 executarea silită a sentinţei civile nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti şi nu doar a încheierii din data de 03.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, care este o încheiere de amânare a pronunţării hotărârii şi care nu constituie titlu executoriu conform dispoziţiilor art. 632 şi următoarele din C. proc. civ..", fără a preciza aspectul esenţial, şi anume cu ce a influenţat aceasta parcursul juridic al contestaţiilor la executare ce au format obiectul cauzelor civile având în vedere soluţiile pronunţate, respectiv în dosarul nr. x/2016, prin sentinţa nr. 1188/2016/12.04.2016 Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a anulat, ca netimbrată, contestaţia la executare, în dosarul nr. x/2018, prin încheierea civilă nr. 315/2021/15.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a admis în parte contestaţia la executare formulată de către B. şi a dispus anularea procesului-verbal de licitaţie din data de 26.03.2018, actelor de adjudecare din data de 27.03.2018 şi actelor subsecvente întocmite de către BEJ A. în dosarul de executare nr. 10/E/2016, iar în dosarul nr. x/2022, prin încheierea nr. 55/2022/10.06.2022 Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a dispus suspendarea provizorie a executării silite efectuată în dosarul nr. x/2016 al B.E.J. A..

Or, apreciază Înalta Curte că pentru a se constata vinovăţia inculpatului nu este suficient să se dovedească comunicarea înscrisului pretins falsificat la instanţă, deoarece acesta este chiar verbum regens al pretinsei infracţiuni de uz de fals, ci este necesar să se stabilească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a urmărit producerea unor consecinţe juridice, prin înaintarea dosarului de executare în care se regăsea atât încheierea iniţială de încuviinţare a executării silite ce viza titlul executoriu constând în încheierea din data de 03.02.2015 de amânare a pronunţării, cât şi încheierea ulterioară, rectificată, vizând sentinţa civilă nr. 313/05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti.

Mai mult decât atât, prin contestaţiile formulate de partea civilă, încheierea iniţială de încuviinţare a executării silite a fost supusă verificării de mai multe ori instanţelor civile, care nici ele însele nu au observat această situaţie şi au tratat dosarul de executare, luând în calcul sau raportându-se la sentinţa civilă definitivă nr. 313 din data de 05.02.2015 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti.

În dezacord cu instanţa de fond, potrivit căreia nu prezintă interes dacă înscrisul pretins falsificat a produs consecinţele juridice la care se face referire în rechizitoriu, infracţiunea de uz de fals fiind o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, reţine Înalta Curte că de esenţa acestei infracţiuni este să se stabilească dacă înscrisul pretins falsificat, prin prisma pretinselor menţiuni necorespunzătoare adevărului care ar fi fost operate asupra acestora, ar fi dobândit măcar aptitudinea de a produce consecinţe juridice. În lipsa unei atare aptitudini, nu se poate aprecia că inculpatul a avut intenţia sau ar fi urmărit producerea unor consecinţe juridice care să se circumscrie ilicitului penal.

Deopotrivă, constată Înalta Curte că sub aspect probator, instanţa de fond şi-a fundamentat sentinţa atacată pe concluziile procesului-verbal de percheziţie informatică, însă dincolo de împrejurarea că acesta nu reprezintă un veritabil raport de expertiză, ci emană tocmai de la specialiştii ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul organelor de cercetare penală, reţine Înalta Curte că acesta doar atestă aspecte necontestate de inculpat, respectiv întocmirea ulterioară, la data de 19.09.2017 a încheierii de încuviinţare a executării silite, fără a putea reliefa aspecte substanţiale ce ţin de esenţa infracţiunii de uz de fals, astfel cum a fost reţinută:

"fişierul cu denumirea încuviinţare formulată de către executorul judecătoresc 112.3.doc este realizat/creat în data de 19.09.2017 şi are conţinutul conform filelor x din anexă."

Apreciază Înalta Curte în urma propriei analize şi evaluări a circumstanţelor concrete ale săvârşirii infracţiunii de uz de fals, că toate aceste considerente anterior expuse reprezintă împrejurări factuale din a căror coroborare rezultă, în mod neîndoielnic, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive din perspectiva tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunii de uz de fals, sens în care va dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

2. Infracţiunile de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals.

Criticile formulate de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals se circumscriu unor chestiuni de netemeinicie ale sentinţei penale atacate, grefate pe existenţa unui probatoriu deficitar şi pe greşita interpretare a dispoziţiilor din Legea nr. 188/2000 privind obligaţiile executorului judecător delegat.

Fără a relua întreaga situaţie de fapt reţinută de instanţa de fond, Înalta Curte constată, cu titlu de premisă, că acuzaţia de instigare la fals intelectual şi uz de fals în sarcina inculpatului, a constat în esenţă în aceea că la data de 22.02.2022, cu scopul de a induce în eroare Judecătoria Târgu-Jiu cu privire la faptul că nu a primit cererea de încetare a executării silite formulată de către debitorul B., a redactat, în dublu exemplar, o adresă prin care comunica Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti faptul că toate actele au fost depuse la data de 16.12.2021 şi că nu au fost formulate cereri de încetare a executării silite de către debitorul B., înscrisuri pe care i le-a prezentat în aceeaşi zi executoarei judecătoreşti G. şi a determinat-o să le semneze şi să depună în ziua respectivă un exemplar la dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, inducând-o în eroare cu privire la faptul că aspectele consemnate în cuprinsul acestora corespund realităţii.

Prin hotărârea nr. 1/02.09.2021, Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus faţă de inculpat sancţiunea disciplinară a suspendării, pe o durată de o lună, ca urmare a abaterilor disciplinare comise de către acesta într-un alt dosar de executare silită, respectiv 37/E/2017, iar la data de 13.01.2022 Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova a delegat-o pe doamna executor judecătoresc G. să asigure continuarea lucrărilor neexecutate ale B.E.J. A. pentru o lună, cât timp A. a fost suspendat din exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc.

În analiza elementelor constitutive ale acestei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, Înalta Curte va identifica elementele specifice formei de participaţie penală ce caracterizează instigarea, dat fiind faptul că aşa cum este reglementată de lege în dispoziţiile art. 47 C. pen. pentru a putea fi angajată răspunderea penală trebuie îndeplinite anumite condiţii, şi anume:

Existenţa legăturii subiective între instigator si instigat. Această legatură se realizează când primul concepe comiterea unei infracţiuni şi hotărăşte să determine o altă persoană să o săvârşească. Deci se instigă cu intenţie. Dacă se instigă la o infracţiune din al cărei conţinut face parte un anumit mobil sau scop, instigatorul, precum şi autorul, trebuie să cunoască şi să acţioneze datorită aceluiaşi mobil şi să urmărească scopul respectiv.

Să existe o activitate de instigare care să constea în îndemn, iar aceasta să aibă ca rezultat determinarea. Se poate vorbi despre o exteriorizare a intenţiei instigatorului, când este manifestată prin îndemn, incitare şi însăşi determinarea, adică însuşirea ideii de către instigat, manifestată prin aceea că hotărăşte să comită infracţiunea la care a fost îndemnat, împrejurare ce reiese din aceea că trece la executarea ei. Îndemnul este o îmbiere la o acţiune (inacţiune) infracţională. Dacă acesta nu este urmat de determinare, fiindcă hotărârea era deja luată de către instigat, dar acesta mai avea unele ezitări cu privire la punerea în executare, îndemnul poate constitui doar complicitate intelectuală, fiindcă a contribuit la întărirea hotărârii infracţionale. Mijloacele folosite pentru determinare pot fi verbale sau scrise, directe sau indirecte, explicite sau ascunse şi să constea în argumente logice, promisiuni de daruri, bani sau orice alte foloase, rugăminţi sau ameninţări.

Acţiunea de determinare să fie anterioară începerii executării acţiunii sau inacţiunii şi să se refere la o anumită infracţiune care să fie săvârşită într-un anumit timp. Între activitatea de instigare şi luarea hotărârii de către instigat trebuie să existe un raport de cauzalitate. În principiu, orice persoană poate fi instigată, însă la infracţiunile cu subiect pasiv în special instigatul trebuie să aibă calitatea cerută de conţinutul legal al infracţiunii în momentul comiterii acţiunii (inacţiunii) la care a fost determinat să o comită.

· Instigatul să înceapă săvârşirea acţiunii la care a fost determinat sau să se fi abţinut să efectueze acţiunea cerută de lege.

Enumerarea succintă a acestor condiţii vine să reliefeze aspectul că, niciunde în actul de sesizare a instanţei nu s-a precizat în ce a constat actul instigării presupus a fi fost comis de inculpatul A., ca act ce trebuie să fi fost determinant pentru martora G. de a comite aşa zisa infracţiune, ce se circumscrie acestei forme de participaţie.

Niciunde în actul de sesizare sau în sentinţa penală atacată nu se precizează în ce anume a constat determinarea martorei de a semna adresele, de a le înainta la dosarul civil, ce anume a împiedicat-o pe martora G., ea însăşi executor judecătoresc cu experienţă, să verifice veridicitatea menţiunilor din cuprinsul adreselor sau chiar să refuze semnarea şi depunerea acestora, ci pur şi simplu se limitează în a se preciza la fila x din rechizitoriu că "i-a prezentat cele două adrese falsificate executoarei judecătoreşti G. şi a determinat-o să le semneze şi să depună, în aceeaşi zi, un exemplar la dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, inducând-o în eroare cu privire la faptul că aspectele consemnate în cuprinsul acestora corespund realităţii."

Această concluzie facilă redată în cuprinsul actului de sesizare şi însuşită de instanţa de fond, apreciază Înalta Curte poate fi permisă în orice alte împrejurări, de natură informală, dar nu în cadrul unui proces penal supus anumitor rigori, principii, reguli, pentru că nu se poate dispune angajarea răspunderii penale a unei persoane cu consecinţa condamnării sale doar în baza unor presupuneri.

Înalta Curte constată că în sentinţa penală atacată, s-a procedat doar la o argumentare extrem de laconică, prin valorificarea unor mijloace de probă indirecte, în scopul de a se demonstra teza susţinută de organele de cercetare penală.

Reevaluând, în aceste coordonate, ansamblul probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală, dar şi în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, Înalta Curte constată că acuzaţiile penale de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals aduse inculpatului, au fost fundamentate pe declaraţia martorei G., procesul-verbal de percheziţie informatică întocmit în cauză la data de 13.04.2023 şi declaraţiile martorilor H., I. .

Pentru a putea aprecia asupra relevanţei declaraţiei martorei G., se impune o scurtă prezentare a obligaţiilor ce îi reveneau acesteia, în calitatea sa de executor judecătoresc delegat:

Dispoziţiile art. 50 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti "în toate cazurile de încetare sau suspendare a calităţii de executor judecătoresc ori de schimbare a sediului biroului în circumscripţia altei judecătorii, în lipsa unui executor judecătoresc asociat sau a unui alt executor judecătoresc în aceeaşi circumscripţie, colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti va depune în termen de 10 zile de la data primirii ordinului de suspendare sau încetare a calităţii de executor judecătoresc, un executor judecătoresc din circumscripţia altei judecătorii situate în raza aceleiaşi curţi de apel, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 7 din Lege."

Potrivit art. 7 din Legea nr. 188/2000 "executorul judecătoresc are următoarele atribuţii: a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedură; d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe; (...) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui."

Aşadar, martora G. era împuternicită întocmai să emită acte de executare şi să exercite toate atribuţiile prevăzute de art. 7 din actul normativ, în locul inculpatului.

Martora însăşi declara cu ocazia audierii în faţa Curţii de Apel Craiova că "în calitate de delegată nu puteam emite acte de executare, ci doar eram împuternicită să primesc şi să răspund la adresele instanţelor de judecată", iar referitor la acţiunea de instigare, de determinare presupus exercitată de către inculpat a arătat că "anterior cu o zi de termenul la care trebuia să răspund la adresă, s-a prezentat inculpatul A. care mi-a remis o adresă în dublu exemplar fără a o verifica pentru corectitudinea datelor (...) nu am verificat întrucât am avut încredere."

Aspectele astfel expuse reliefează că această martoră este o persoană direct implicată în presupusa activitate infracţională a inculpatului şi justifică un interes semnificativ, respectiv acela de a nu fi trasă la răspundere penală, faţă de lipsa de diligenţă în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau ca urmare a desemnării sale în calitate de executor judecătoresc delegat. Or, această concluzie poate fi uşor evidenţiată, având în vedere că faţă de martoră în calitate de autoare a faptelor de fals intelectual şi uz de fals, s-a dispus o soluţie de clasare pentru lipsa vinovăţiei, deşi acesteia îi incumba obligaţia de a verifica înainte de a semna corespondenţa între menţiunile consemnate în cuprinsul adreselor şi actele existente la dosarul de executare, iar presupusul instigator, în speţă inculpatul, este trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă pentru tehnoredactarea acestora.

În aceste coordonate, apreciază Înalta Curte cu privire la relevanţa juridică a declaraţiei martorei G. în susţinerea acuzaţiei penale aduse inculpatului constând în instigare la fals intelectual şi uz de fals, că asupra acesteia planează un dubiu, ce nu poate fi interpretat decât în favoarea inculpatului.

Deopotrivă, reţine instanţa de control judiciar că nici concluziile procesului-verbal de percheziţie informatică întocmit în cauză la data de 13.04.2023 nu sunt de natură a susţine, fără putinţă de tăgadă, acuzaţia adusă din perspectiva elementului material, respectiv a acţiunii de determinare, de instigare exercitată de inculpat asupra martorei G.. Acest mijloc de probă reliefează doar aspecte necontestate de niciuna dintre părţi, respectiv că în ziua de 22.02.2022, pe laptop-ul folosit de către inculpatul A. a fost creat un fişier, care a fost modificat apoi la data de 09.03.2022 sub forma unei adrese, prin care biroul executorului judecătoresc comunica Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, pentru dosarul nr. x/2021, faptul că a soluţionat cererea debitorului B. cu privire la încetarea executării silite. Or, ceea ce i se impută inculpatului este acuzaţia de instigare la fals intelectual şi uz de fals, constând într-o acţiune de determinare a martorei G. de a semna şi de a depune la dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti cele două adrese ce cuprindeau aspecte neconforme cu realitatea, şi nu redactarea/tehnoredactarea pe laptop-ul său a acestora.

Împrejurarea că inculpatul este cel care a întocmit adresele, le-a prezentat spre semnare este recunoscută şi de însuşi inculpatul, cu ocazia audierii sale în faţa Înaltei Curţi: În februarie 2022 s-a primit de la instanţa civilă o solicitare pe cabinetul de executor unde, aşa cum am arătat, a fost delegată colega mea G., prin care se cereau precizări cu privire la cererile de încetare a executării. Colega m-a rugat să formulez răspunsul, pentru că ştiu mai bine despre ce e vorba, iar dumneaei le-a semnat şi ştampilat. În acest răspuns precizam că nu au fost formulate alte cereri de încetare a executării silite.

În acelaşi sens, declaraţiile martorilor H., I. apreciate de instanţa de fond ca probe indirecte, de natură să completeze întregul ansamblu probatoriu, reţine Înalta Curte că acestea privesc aspecte anterioare momentului presupusei săvârşiri a faptelor deduse judecăţii şi din perspectiva acuzaţiei penale nu pot fi coroborate cu nicio altă probă din dosar, pentru a o putea susţine.

Astfel, martorul H. a precizat doar că "a procedat la inventarierea dosarelor şi a documentelor pe baza registrelor, acestea rămânând la sediul biroului, cheia rămânând în posesia inculpatului. Nu pot preciza dacă G. a avut acces la laptop-ul şi dosarele existente în birou."

De asemenea, martorul I. a declarat că nu îşi aminteşte dacă cheile de acces şi laptop-ul biroului au rămas în posesia inculpatului sau altei persoane şi (...) nu îşi aminteşte dacă au existat discuţii în legătură cu emiterea şi semnarea unei adrese pentru BEJ A. de către executorul desemnat pentru continuarea lucrărilor."

Or, în absenţa probelor care să dovedească caracterul fals al înscrisului întocmit de inculpatul A. şi semnat de martora executor judecătoresc delegat G. şi cu privire la care se reţine că ar fi fost instigată de inculpat, organul de urmărire penală nu a reuşit să probeze şi să susţină în nici un mod acuzaţia penală adusă inculpatului pe acest palier.

În acest context argumentativ, constată Înalta Curte că presupusa acuzaţie de instigare a martorei G. nu a fost dovedită în nici un mod, de notorietate fiind faptul că sarcina probei aparţine organului de urmărire penală, în timp ce inculpatul nu este obligat nici măcar să-şi probeze nevinovăţia, deoarece s-ar ajunge la încălcarea tuturor principiilor procesului penal.

În cauză nu este posibilă pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului în condiţiile în care prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată, iar dubiul rezultat din materialul probator aflat la dosar, cu privire la comiterea pretinsei infracţiuni, nu poate fi interpretat decât în favoarea acestuia, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) C. proc. pen.

În mod evident, prezumţia de nevinovăţie, acest drept fundamental al omului şi principiu esenţial al procesului penal, poate fi răsturnată şi se putea pronunţa o soluţie de condamnare a unei persoane, însă este necesar a fi combătută cu probe care să aibă aptitudinea de a crea convingerea instanţei că acuzaţia este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, aşa cum acest lucru este consacrat în art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen.

Probele administrate de instanţa de judecată constituie, însă, temeiul juridic al condamnării inculpatului, singure sau împreună cu probele administrate la urmărirea penală, doar dacă ele conduc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, cu respectarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va dispune achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

3. Infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri

Criticile aduse de inculpat sentinţei penale atacate vizează aspecte de netemeinicie ale acesteia, în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, din perspectiva laturii obiective şi subiective, apreciind că nu este îndeplinită cerinţa esenţială a infracţiunii, respectiv acţiunea de sustragere a cererii de încetare a executării silite formulată de B..

Din perspectiva laturii subiective, a precizat că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv intenţia directă sau indirectă.

Prealabil analizei motivelor invocate de către inculpat, instanţa de control judiciar notează că infracţiunea de sustragere sau distrugere a unui înscris, prevăzută de art. 259 alin. (1) din C. pen., face parte din categoria infracţiunilor contra autorităţii, fiind reglementată în cuprinsul Titlului III - Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat, Capitolul I - Infracţiuni contra autorităţii.

Potrivit normei de incriminare, sustragerea sau distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Dispoziţiile alin. (2) al textului incriminează forma agravată a infracţiunii, incidentă atunci când fapta este săvârşită de un subiect activ circumstanţiat, respectiv de un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, caz în care limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Sintagma "înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2)" desemnează orice înscris care emană sau aparţine, printre altele, unei autorităţi sau instituţii publice.

Infracţiunea se grefează pe o situaţie premisă, care constă în existenţa unui înscris în locul în care era destinat şi sustragerea/luarea/deplasarea acestuia spre a fi scos din sfera de dispoziţie a persoanei prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) C. pen. şi a fi luat de făptuitor.

Elementul material al faptei constă într-o acţiune alternativă, de sustragere sau distrugere. Acţiunea de "sustragere" înseamnă luarea fără drept a înscrisului din sfera de dispoziţie a unităţii care îl păstrează sau îl deţine.

Evaluând în aceste coordonate teoretice infracţiunea dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 C. pen., din perspectiva elementul material al laturii obiective, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Situaţia de fapt valorificată de instanţa de fond constă, în esenţă, în aceea că în intervalul 25.08.2021-16.12.2021, inculpatul A. a sustras cererea de încetare a executării silite în dosarul nr. x/2016 formulată de către debitorul B., precum şi declaraţia autentificată prin încheierea nr. 1548/23.08.2021 de către notarul public F., înscrisuri pe care, în calitate de reprezentant al Biroului Executorului Judecătoresc A., le ridicase de la Oficiul Poştal Târgu Cărbuneşti 1, la data de 25.08.2021.

Ceea ce a omis a reţine, însă, instanţa de fond este împrejurarea că debitorul B. a trimis aceeaşi cerere de încetare a executării silite şi pe mailul biroului executorului judecătoresc, cerere ce a fost ataşată şi se regăseşte la dosarul de executare.

Acest aspect este reliefat şi de inculpatul A. prin declaraţia sa din data de 21 ianuarie 2025 "în 24 august 2021 am primit pe mail o cerere din partea lui B., însă trimisă de pe o adresă de mail ce nu-i aparţinea, prin care se solicita încetarea executării silite şi o declaraţie notarială a numitului D., din care rezulta că nu mai are nici un fel de pretenţii, întrucât i-a fost plătită sulta.

În mail specifica că urmează să îmi trimită cererile şi prin poştă. Ştiu că a venit şi plicul, nu ştiu să precizez data exactă, dar când am desfăcut plicul am văzut că era vorba de aceleaşi cereri şi nu le-am mai ataşat la dosar, la dosar aflându-se cele venite prin mail şi nici nu le-am mai găsit ulterior pe cele sosite cu poşta."

De altfel, existenţa cererii de renunţare, în copie, este evidenţiată şi în cuprinsul procesului-verbal de ridicare a dosarului de executare nr. x/E/2016 încheiat în data de 20.07.2022 de Poliţia Oraşului Tg. Cărbuneşti, în cuprinsul căruia a fost consemnată ridicarea din dosar a cererii numitului B. "cerere B. pe mail 2 pagini."

Împrejurarea că inculpatul nu a ataşat dosarului de executare cererea de renunţare şi declaraţia autentificată în original, ridicate personal de la oficiul poştal, şi a anexat aceeaşi cerere însă primită pe mail, pe care de altfel a şi soluţionat-o în sensul solicitat de debitor prin încheierea din 08.03.2022, nu poate fi nicidecum asimilată noţiunii de "sustragere", ca modalitate alternativă a elementului material al infracţiunii de sustragere şi distrugere de înscrisuri.

Astfel cum s-a reliefat în debutul analizei acestei infracţiuni, sustragerea presupune o acţiune de luare, de scoatere a unui înscris din locul în care era destinat, ori în cauză acest înscris se regăseşte la dosarul de executare, fără a avea relevanţă penală că este doar o copie, printată de pe mailul biroului executorului judecătoresc, şi nu originalul ridicat de la poştă, atât timp cât scopul pentru care a fost formulată cererea de renunţare a executării silite a fost atins. Practic, existenţa la dosarul de executare a cererii de renunţare, în copie, lipseşte infracţiunea de cerinţa esenţială subsumată elementului material în modalitatea alternativă a sustragerii.

Sustragerea unui înscris trebuie să fie de natură a produce efecte juridice specifice, or, în speţă, în raport de existenţa cererii la dosarul cauzei şi de soluţionarea acesteia, nu s-a produs niciunul dintre efectele juridice incriminate de legea penală.

Deopotrivă, reţine Înalta Curte, în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, că aceasta se caracterizează prin săvârşirea faptei cu intenţie, directă sau indirectă, or, având în vedere situaţia factuală concretă reţinută în sarcina inculpatului, este evident că inculpatul nu a urmărit rezultatul prevăzut de textul incriminator şi nici nu a acceptat, prin săvârşirea faptei, riscul producerii lui, fapta nefiind săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va dispune achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere sau distrugerea de înscrisuri, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de partea civilă B., constată Înalta Curte că în esenţă, criticile aduse sentinţei penale atacate sunt comune şi vizează aspecte ce ţin de omisiunea instanţei de a dispune desfiinţarea actelor false, individualizarea pedepsei din perspectiva modalităţii de executare a acesteia şi greşita soluţionare a laturii civile.

În raport de motivele de apel invocate, apreciază Înalta Curte că faţă de soluţia ce se va pronunţa în prezenta cauză şi de argumentele expuse pe larg în cuprinsul prezentei hotărâri, criticile formulate apar ca nefondate.

Referitor la omisiunea instanţei de fond de a dispune desfiinţarea actelor false, invocată atât de Parchet, cât şi partea civilă, reţine Înalta Curte că o atare solicitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., pleacă de la premisa eronată a caracterului fals al înscrisurilor reprezentate de încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 10/E/2016 şi cele două adrese emise de BEJ A., semnate de G., deşi, astfel cum a fost expus pe larg cu ocazia analizei acuzaţiilor penale, niciunul dintre înscrisurile enumerate nu a fost reţinut ca produs al vreunei fapte de fals deduse judecăţii.

Aşadar, analiza necesităţii desfiinţării unui înscris falsificat implică preexistenţa unei infracţiuni de fals, în speţă de fals intelectual, însă evaluând din această perspectivă, Înalta Curte a conchis în raport de particularităţile cauzei, că nu există caracterul pretins fals al înscrisurilor reprezentate de încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 10/E/2016 şi cele două adrese emise de BEJ A., iar pentru faptele de uz de fals şi fals intelectual (ca infracţiune corelativă) se impune o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte va reţine caracterul nefondat al solicitării Ministerului Public şi al părţii civile de desfiinţare a înscrisurilor pretins falsificate de către inculpat.

În ceea ce priveşte celelalte critici, referitoare la individualizarea pedepsei din perspectiva modalităţii de executare a acesteia şi greşita soluţionare a laturii civile, apreciază Înalta Curte de asemenea că sunt nefondate, o analiză exhaustivă, în raport de considerentele de fapt şi drept deja expuse ar fi redundantă, sens în care se va dispune respingerea acestora.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte,

I. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 186 din data de 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va desfiinţa în totalitate sentinţa penală atacată, va reţine cauza spre rejudecare şi în fond:

I.1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (3 acte materiale), în formă continuată, prev. de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

I.2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va achita pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.

I.3. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va achita pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la uz de fals, prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 323 teza I C. pen.

I.4. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va achita pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen.

II. Va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cariova şi de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 186 din data de 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga apelantul-parte civilă B. la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 186 din data de 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează în totalitate sentinţa penală atacată, reţine cauza spre rejudecare şi în fond:

I.1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (3 acte materiale), în formă continuată, prev. de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

I.2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.

I.3. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la uz de fals, prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 323 teza I C. pen.

I.4. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cariova şi de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 186 din data de 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul-parte civilă B. la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2025.