Effect of legal requalification on prior jurisdiction and objective elements of human trafficking in cassation

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1024 din data de 27 septembrie 2022 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Judecătoria Bistriţa, printre altele, a dispus condamnarea inculpatului A., , fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. (faptă comisă în data de 09.08.2019 în dauna părţii vătămate B.), la pedeapsa de 1 an închisoare, în regim de detenţie.

Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. - şi de martorul C., de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanţă mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. rap la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. şi de martorul C., de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanţă mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani, aceasta urmând a se executa în condiţiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Conform art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. (cu datele de identificare de mai sus), pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 213 alin. (2) C. pen. (faptă comisă în data de 09.08.2019 în dauna părţii vătămate B.), la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. - şi de martorul C. - de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanţă mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. şi de martorul C. - de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanţă mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani, aceasta urmând a se executa în condiţiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. a constatat că faptele deduse judecăţii au fost comise în stare de concurs real, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 4 luni închisoare, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de: 1 an şi 10 luni închisoare, în regim de detenţie.

S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv din 11.08.2019 inclusiv şi până în data de 20.08.2019 inclusiv.

S-a făcut aplicarea art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. faţă de pedepsele accesorii şi complementare precizate mai sus.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. - şi de martorul C. - de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanţă mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. şi de martorul C., de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanţă mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani, aceasta urmând a se executa în condiţiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a luat act că în cauză nu s-a exercitat acţiune civilă.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. (cu datele de identificare de mai sus).

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 755/A/din data de 10.05.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori în dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., printre altele a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa împotriva sentinţei penale nr. 1024/27.09.2022 pronunţată de Judecătoria Bistriţa care a fost desfiinţată în parte, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., sub aspectul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia, a cuantumului pedepsei principale şi a individualizării pedepselor complementare şi accesorii şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 182 lit. c) C. pen., ca efect al schimbării încadrării juridice a faptei prin încheierea şedinţei publice de la data de 27.11.2023, care va fi executată în regim de detenţie.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) (dreptul de a comunica cu victima B. şi cu martora C. şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 200 m) şi o) C. pen. (dreptul de a se apropia la o distanţă mai mică de 200 m de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima B. desfăşoară activităţi sociale), pe o durată de 3 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen. si a dispus şi cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 11.08.2019 la 20.08.2019.

Au fost menţinute dispoziţiile privind prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, precum şi dispoziţiile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în fazele procesuale anterioare.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 6 iunie 2024.

În motivare, inculpatul A. a criticat decizia penală nr. 755/A/din data de 10.05.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în dosarul nr. x/2019, invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1) şi pct. 7) C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale nr. 7557A/2024 pronunţată de Curtea de Apei Cluj precum şi a încheierii penale de schimbare a încadrări juridice pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 27 noiembrie 2023 şi a sentinţei penale 1024/2022 a Judecătoriei Bistriţa, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. şi în principal - să se dispună ca rejudecarea cauzei să aibă loc începând de la procedura de cameră preliminară, respectiv de către instanţa competenta să judece cauza în primă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sau cel puţin rejudecarea apelului cu obligaţia readministrării tuturor mijloacelor de probă administrate în apel cu legala compunere a completului de judecată - cu participarea procurorului DIICOT, dispunând punerea în libertate a inculpatului A. iar în subsidiar, achitarea inculpatului A..

În argumentarea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., inculpatul a arătat că în raport de noua încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. şi, în raport de dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a apreciat că prezenta cauză a fost judecată în primul ciclu procesual de o instanţă necompetentă material să soluţioneze cauza, respectiv Judecătoria Bistriţa-Năsăud.

În argumentarea cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., actul de acuzare în ce-l priveşte pe inculpatul A. a vizat două infracţiuni: aceea de lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativa la proxenetism, (descrise la fila x din rechizitoriu) după cum urmează:

"Faptele inculpatului A., constând în aceea că, în intervalul temporal 09.08.2019-10,08,2019, a restricţionat în mod ilegal libertatea de mişcare a persoanei vătămate B. în sensul că nu i-a mai permis să coboare din interiorul autoturismului cu care a făcut o deplasare din mun, Bucureşti până în mun. Bistriţa împotriva voinţei ei, exercitând şi violenţe fizice: verbale şi psihice asupra acesteia, a obligat-o să practice prostituţia în incinta D. din mun. Bistriţa pentru ca susnumitui să obţină foloase patrimoniale, aceasta întreţinând un singur raport sexual contra sumei de 150 RON întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal ...şi tentativă la proxenetism".

Astfel, se susţine că scopul recursului în casaţie este şi acela de a înlătura elemente de nelegalitate ale hotărârii definitive atunci când nu este întrunită trăsătura esenţială a tipicităţii faptei, iar noţiunea de tipicitate se referă atât la elementele obiective, cât şi la elemente subiective din structura normei de incriminare. Analizând concordanţa între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare şi fapta concret săvârşită, s-a apreciat că inculpatul a fost condamnat în mod nelegal, neexistând o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare.

Recurentul a arătat că toată acuzaţia referitoare la obligarea persoanei vătămate de a practica prostituţia este infirmată tocmai de declaraţia persoanei vătămate din faţa instanţei, care deşi a susţinut că ar fi fost forţată de inculpat să se prostitueze, a arătat apoi că inculpatul i-ar fi redirecţionat apelurile către numărul lui pentru ca aceasta "să nu mai muncească".

Totodată, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., raportat la împrejurările cauzei şi la motivele invocate în susţinerea recursului în casaţie, a solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate până la soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac.

Prin încheierea din 18 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen. a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 755/A din data de 10 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în dosarul nr. x/2019, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., şi a fixat termen de judecată la data 30 octombrie 2024 pentru soluţionarea căi de atac exercitate. De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A..

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 755/A din data de 10 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, subliniază că natura recursului în casaţie - cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat - implică posibilitatea exercitării acestuia exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Sub un prim aspect, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente".

Invocând incidenţa acestui motiv de casare, inculpatul A. a arătat, în esenţă, că în raport de încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina sa şi, în raport de dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a apreciat că prezenta cauză a fost judecată în primul ciclu procesual de o instanţă necompetentă material să soluţioneze cauza, respectiv Judecătoria Bistriţa-Năsăud.

Prin urmare, inculpatul A. a solicitat desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud pentru existenţa cazului de nulitate absolută a necompetenţei materiale a instanţei atunci când judecata s-a efectuat de o instanţă inferioară celei legal competente.

Criticile recurentului inculpat A. sunt nefondate.

În privinţa efectelor schimbării încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din două infracţiuni aflate în concurs real, ambele de competenţa de soluţionare în primă instanţă a judecătoriei, într-o singură infracţiune aflată în competenţa de soluţionare în primă instanţă a tribunalului, Înalta Curte în acord cu instanţa de apel reţine că solicitarea apărării de desfiinţare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud pentru existenţa cazului de nulitate absolută a necompetenţei materiale a instanţei atunci când judecata s-a efectuat de o instanţă inferioară celei legal competente, nu poate fi primită.

Prin urmare, raportându-se la situaţia factuală reţinută de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa Judecătoriei Bistriţa (ca de altfel legalitatea oricărui act procesual efectuat) se examinează prin raportare la momentul efectuării lui, iar nu prin raportare la împrejurări de fapt sau de drept survenite ulterior pe parcursul derulării procesului penal. Or, schimbarea încadrării juridice are natura juridică a unei modificări a situaţiei de drept intervenită pe parcursul derulării procesului penal, care potrivit interpretării sistematice a prevederilor legale incidente, produce efecte numai pentru viitor, iar nu şi pentru etapele şi fazele procesuale anterioare.

Această concluzie transpare cu claritate din prevederile art. 49 alin. (1) C. proc. pen. interpretate prin coroborare cu cele ale art. 50 alin. (2) C. proc. pen., care stipulează că instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca chiar dacă după schimbarea încadrării juridice, acesta este de competenţa instanţei inferioare. Per a contrario, instanţa nu rămâne competentă (efecte pentru viitor) a soluţiona cauza dacă, după schimbarea încadrării juridice infracţiunea este de competenţa instanţei superioare, după schimbarea încadrării juridice instanţei revenindu-i obligaţia de a-şi declina competenţa în favoarea instanţei superioare, care va putea menţine, motivat, probele administrate actele îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa care şi-a declinat competenţa, acestea nefiind, aşadar, lovite în mod automat şi obligatoriu de sancţiunea nulităţii absolute pentru motivul necompetenţei materiale a organului judiciar care le-a efectuat.

În acelaşi sens, în considerentele Deciziei nr. 7/2020 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat, în vederea unei corecte interpretări a Deciziei CCR nr. 250/2019, că în cuprinsul acesteia "nu se face nicio referire cu privire la existenţa nulităţii absolute pentru fazele şi etapele anterioare schimbări de încadrare juridică, ci numai cu privire la obligaţia instanţei care soluţionează cauza de a dispune asistarea de către avocat a inculpatului, în cazul în care asistenţa juridică este obligatorie în raport cu noua încadrare juridică a faptei." S-a mai reţinut că aceeaşi instanţă de contencios constituţional a stabilit că "instanţa este obligată, faţă de noua încadrare juridică a faptei, să îşi decline competenţa în favoarea instanţei superioare, dacă infracţiunea este de competenţa materială a acesteia." A subliniat completul competent al instanţei supreme că "nici în acest paragraf Curtea Constituţională nu se referă la existenţa nulităţii absolute pentru fazele şi etapele procesuale anterioare schimbării încadrării juridice, ci numai la obligaţia instanţei de a-şi declina competenţa în favoarea instanţei superioare, pentru ca soluţionarea cauzei să se facă de către o instanţă competentă material, în raport de noua încadrare juridică a faptei".

A concluzionat Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală că "aplicând considerentul nr. 41 al Deciziei nr. 250/16.04.2019 a Curţii Constituţionale (...), după schimbarea încadrării juridice, prima instanţă dispune asistarea de către avocat a inculpatului, în cazul în care asistenţa juridică este obligatorie în raport cu noua încadrare juridică a faptei, iar instanţa superioară sesizată prin declinarea competenţeu soluţionează cauza în primă instanţă, fără a dispune trimiterea dosarului la parchet sau la judecătorul de cameră preliminară.

Orice altă interpretare şi abordare a problematicii pusă în discuţie, chiar circumscrisă prevederilor art. 281 alin. (3) C. proc. pen., conform sesizării formulate în cauză, ar avea drept consecinţă negarea efectului obligatoriu al unei decizii interpretative a Curţii Constituţionale, în condiţiile în care obligativitatea unei asemenea decizii este ataşată în egală măsură şi considerentelor, iar acestea lămuresc pe deplin obligaţiile instanţei în cazul schimbării încadrării juridice a faptei".

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că schimbarea în apel a încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, nu poate produce efecte retroactive asupra legalităţii sentinţei pronunţate de instanţa Judecătoria Bistriţa, în dimensiunea analizării competenţei materiale a instanţei, competenţă care se impune a fi raportată la încadrarea juridică a faptelor de la momentul pronunţării instanţei asupra fondului acţiunii penale.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele recurentului inculpat, în sensul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 182 lit. c) C. pen., ca efect al schimbării încadrării juridice a faptei prin încheierea din data de 27.11.2023, pentru care acesta a fost condamnat, sunt nefondate.

În concret, în cauză Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut sub aspectul încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, că descrierea faptelor încadrate juridic corespunde întru totul modelului de incriminare a infracţiunii complexe de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 182 lit. c) C. pen., care absoarbe în conţinutul său infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Sub acest aspect (al stabilirii încadrării juridice), s-a mai reţinut şi faptul că, este irelevantă realizarea sau nu a scopului urmărit de inculpat (exploatarea prin obligarea la practicarea prostituţiei de către persoana vătămată), cerinţele de tipicitate obiectivă impunând doar executarea actului de transport în una din modalităţile prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. în urmărirea realizării scopului exploatării- în înţelesul art. 182 C. pen.

În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., la termenul de judecată din data de 27.11.2023, instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor sesizate (din infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. şi tentativă la proxenetism, prev. de art. 32 rap. la art. 213 alin. (2) C. pen., într-o singură infracţiune complexă de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.), cu menţiunea că instanţa de apel a avut în vedere exclusiv modelul abstract de incriminare, asupra temeiniciei acuzaţiei urmând a se pronunţa subsecvent.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că inculpatul A. în perioada 09-10.08.2019 a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe persoana vătămată B. în sensul că nu i-a mai permis să coboare din interiorul autoturismului cu care a făcut o deplasare în municipiul Bistriţa împotriva voinţei ei exercitând şi violenţe fizice, psihice şi verbale asupra acesteia, obligând-o să practice prostituţia în incinta D. din mun. Bistriţa pentru ca inculpatul A. să obţină foloase patrimoniale, contrar voinţei reale a persoanei vătămate.

Înalta Curte conchide că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. întruneşte elementele de tipicitate al infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, contestată prin recursul în casaţie de faţă.

Critica formulată de recurent, în sensul că nu ar exista probe că ar fi săvârşit infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat, sunt nefondate, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Or, sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinute la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru care la termenul de judecată din data de 27.11.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor sesizate (din infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. şi tentativă la proxenetism, prev. de art. 32 rap. la art. 213 alin. (2) C. pen., într-o singură infracţiune complexă, şi, practic, s-a contestat însăşi săvârşirea acestora, împrejurare care, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

În acest context, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului A., astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

De asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident cazul de recurs în casaţie menţionat, respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 755/A din data de 10 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 755/A din data de 10 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penalăşi de minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2024.