Indictment for organized fraud, money laundering, and usury upheld; DIICOT jurisdiction affirmed and exclusion of privileged attorney-client evidence ordered

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2025

Deliberând asupra contestaţiilor formulate, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Iaşi, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

A. A. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., spălare de bani, prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), camătă, prevăzută de dispoziţiile art. 351 C. pen., fiecare cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen. şi toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

B. B. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat (modalitatea constituirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) şi art. 77 lit. a) C. pen., spălare de bani, prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, falsul în declaraţii, prevăzută de dispoziţiile art. 326 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), deţinerea de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

C. C. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat (modalitatea constituirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale săvârşite de către autorul infracţiunii cu complicitatea inculpatului), Complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 77 lit. a) C. pen., abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

D. D. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat (modalitatea constituirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., complicitate la înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

E. E. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

F. F. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

G. G. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, deţinerea de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

H. H. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în declaraţii, prevăzută de dispoziţiile art. 326 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

I. I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

J. J. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals în declaraţii, prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 326 alin. (1) C. pen., Complicitate la înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

K. K. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), camătă, prevăzută de dispoziţiile art. 351 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

L. L. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor, procurorul a reţinut următoarele:

A. Faptele inculpatului A., constând în aceea că începând cu luna octombrie 2019 a sprijinit grupul infracţional organizat constituit de B., D., avocatul M., notarul public C. (grup care a fost sprijinit ulterior şi de numiţii E., F. şi G.) şi a acţionat în cadrul acestuia până în luna noiembrie 2021, grupul fiind constituit în scopul săvârşirii infracţiunii principale de: "înşelăciune", prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) Din C. pen. cu aplicarea art. 2561 C. pen., grup care a avut drept lider pe numitul B. şi care a acţionat în mod coordonat, potrivit unui plan infracţional comun şi cu perspectivă de durată în timp, în condiţiile în care a avut reprezentarea de ansamblu a activităţilor infracţionale şi a modalităţii de funcţionare a grupului, şi în care a îndeplinit următoarele roluri principale: 1. Finanţarea activităţilor grupului, prin acordarea unor sume de bani; 2. De a asigura protecţia, inclusiv cu recurgerea la mijloace violente în caz de nevoie, pentru ca activitatea grupului să se poate desfăşura în bune condiţii şi de a îşi folosi autoritatea pentru a îi determina pe membrii grupului să îndeplinească în mod corespunzător planul infracţional; 3. Obţinerea de informaţii cu privire la disponibilitatea unor bunuri imobile, pe care liderul B. ar fi putut să le tranzacţioneze în condiţiile ilicitului penal, activităţi pentru care a primit sume de bani în numerar de la liderul B., reprezentând beneficiul său infracţional şi a relaţionat cu toţi ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului A. constând în aceea că în cursul anului 2020, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat şi cunoscând rezoluţia infracţională a numitului B., a îndeplinit acte de complicitate materială pentru consumarea infracţiunii prin producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate N., prin aceea că: a pus la dispoziţia membrilor grupului suma de 20.000 euro, pentru ca aceasta să fie utilizată în procedurile prealabile tranzacţionării bunului imobil; l-a determinat pe inculpatul F. să îşi folosească influenţa pe lângă funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, pentru ca reprezentanţii instituţiei publice să emită înscrisurile necesare tranzacţionării imobilului, iar după ce imobilul a fost vândut către numitul O. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.02.2020, a primit pentru contribuţia sa suma de 40.000 euro întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen.

De asemenea, în sarcina inculpatului A. s-a mai reţinut săvârşirea infracţiunii de spălarea de bani, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că: 1. În perioada august 2020 - iunie 2021, împreună cu numita K. şi cu complicele L., a realizat un circuit prin care a disimulat provenienţa sumei de 1.110.691 RON (228.096 Euro), despre care ştia că provine din săvârşirea infracţiunilor de:

"camătă", prevăzută de dispoziţiile art. 351 din C. pen., "înşelăciune", prevăzută de dispoziţiile art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1), (2) din C. pen., ca fiind o investiţie aparent legală pentru edificarea şi echiparea edilitară a unui imobil tip casă de locuit la adresa din mun. Iaşi, judeţul Iaşi, prin crearea prin intermediul complicelui L. a unui cadru juridic aparent legal, de natură să inducă o aparenţă de legalitate cu privire la persoana beneficiarului legal şi la legalitatea sumelor de bani investite, prin următoarele acţiuni: încheierea de antecontracte de vânzare-cumpărare şi utilizarea iniţială a sumelor de bani provenite din activitatea infracţională cu titlul de "avans de preţ" pentru achiziţionarea unor imobile, prin folosirea interpusului L.; desfiinţarea ulterioară a acestor antecontracte şi declararea faptului că suma rezultată va fi utilizată pentru edificarea construcţiei din mun. Iaşi, judeţul Iaşi, de către aceeaşi firmă cu care au fost încheiate antecontractele de vânzare-cumpărare (în realitate, suma de bani rezultată din desfiinţarea antecontractelor a avut o altă destinaţie); achiziţionarea terenului aflat la adresa din mun. Iaşi, judeţul Iaşi pe numele unui interpus; transferul acestei proprietăţi în favoarea copiilor săi minori, prin simularea unui contract de vânzare-cumpărare şi disimularea "preţului" ca provenind de la o altă persoană; continuarea investirii sumelor de bani provenite din activitatea infracţională pentru construirea, finisarea, mobilarea şi utilarea locuinţei menţionate anterior; prin acest mecanism a fost spălată suma de 1.110.691 RON (228.096 Euro, preţul de cost al imobilului din mun. Iaşi, judeţul Iaşi) şi a fost obţinut produsul infracţional reprezentat de imobilul din mun. Iaşi, judeţul Iaşi, având un preţ actual de piaţă de 1.526.040 RON (310.171 Euro) (1 act material); 2. În perioada aprilie 2021 - septembrie 2022, împreună cu numita K. şi cu complicele L., a realizat un circuit prin care a disimulat provenienţa sumei de 141.727 RON, despre care ştia că provine din săvârşirea infracţiunilor de:

"camătă", prevăzută de dispoziţiile art. 351 din C. pen., "înşelăciune", prevăzută de dispoziţiile art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1), (2) Din C. pen., prin spălarea acesteia pentru dobândirea unui produs infracţional în cuantum de 213.997,78 RON, în cadrul unui mecanism privind încheierea de acte juridice notariale prin intermediul interpusului L., care: a încheiat în calitate de promitent-cumpărător antecontractele de vânzare-cumpărare nr. x/14.04.2021 şi nr. y/15.06.2022 cu S.C. P. S.R.L., actul adiţional nr. x la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.04.2021, autentificat sub nr. x/15.06.2022, actul adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.06.2022, autentificat sub nr. x/30.09.2022, fiind creată astfel o aparenţă cu privire la persoana beneficiarului şi la legalitatea provenienţei sumei de bani folosite ca aparţinând numitei L., deşi în realitate suma de bani spălată aparţinea numiţilor A. şi K., care erau şi beneficiarii reali ai drepturilor rezultate din încheierea antecontractelor; prin acest mecanism a fost spălată în mod efectiv suma de 141.727 RON şi a fost obţinut produsul infracţional reprezentat de drepturile asupra sumei de 213.997,78 RON, constatată prin actele notariale menţionate anterior, încheiate cu S.C. P. S.R.L., în care s-a consemnat în mod nereal faptul că întreaga sumă de 213.997,78 RON ar fi fost plătită integral anterior, deşi în realitate doar suma de 141.727 RON a fost constituită cu titlul de avans al acesteia în cadrul raporturilor juridice patrimoniale respective (1 act material).

Totodată, în sarcina inculpatului A. s-a mai reţinut săvârşirea infracţiunii de camătă, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 351 din C. pen., constând în aceea că, în perioada august 2019 - aprilie 2021, împreună cu numita K., i-a acordat în mod repetat sume de bani cu dobândă inculpatului B., fără să fie autorizat în acest sens, fiind identificate următoarele acte materiale: 1. La data de 29.08.2019, suma de 7.000 RON, pentru care a perceput o dobândă de 600 euro şi 1.000 RON; 2. La data de 16.10.2019, suma de 4.049 RON, pentru care a perceput o dobândă de 650 euro; 3. La data de 8.11.2020 suma de 800 euro, pentru care a perceput o dobândă de 700 euro; 4. La data de 11.03.2021 suma de 2.000 euro, pentru care a perceput o dobândă de 1.000 euro; 5. La data de 23.04.2021, suma de 1.000 Euro, pentru care a perceput o dobândă de 700 euro.

B. Faptele inculpatului B. constând în aceea că în anul 2015 a constituit un grup infracţional organizat împreună cu avocatul M., cu notarul public C. şi cu numitul D. (grup care a fost sprijinit ulterior şi de numiţii E., G., F.) şi a acţionat în cadrul acestuia până în luna noiembrie 2021, în scopul săvârşirii infracţiunilor de: "înşelăciune", prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 C. pen., "spălare de bani", prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 129/2019 şi a celei prevăzute de dispoziţile art. 132 din legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., exercitând atribuţii specifice de lider al acestuia (coordonarea celorlalţi membri a grupului, în conformitate cu planul infracţional, în special pentru valorificarea competenţelor specializate ale acestora (cele privind cunoştinţele juridice specifice profesiilor de avocat şi notar public, respectiv atribuţiile de serviciu specifice funcţiei de notar public), primirea direct sau indirect, prin persoane interpuse şi gestionarea sumelor de bani provenite din activitatea infracţională, stabilirea cuantumului cuvenit fiecărui membru al grupului şi distribuirea efectivă a acestora către ceilalţi membrii, potrivit ierarhiei şi importanţei lor cadrul grupului, aplicarea, la nevoie, unor măsuri de coerciţie, prin neplata sumelor de bani sau reducerea cuantumului), având următoarele roluri principale:

1. centralizarea informaţiilor privind identificarea persoanelor vătămate care deţin drepturi reale imobiliare de interes pentru membrii grupului infracţional organizat;

2. contactarea persoanelor vătămate, câştigarea încrederii acestora prin inducerea lor în eroare, în sensul că va acţiona precum un reprezentant de bună-credinţă şi în limitele reprezentării, formarea convingerii persoanelor vătămate că vor obţine beneficii financiare prin valorificarea bunurilor lor imobile în temeiul actului de reprezentare şi determinarea, astfel, a acestora să încheie cu el acte de reprezentare (procuri notariale sau contracte de mandat), 3. a acţionat în calitate de reprezentant al persoanelor vătămate, în temeiul procurilor sau contractelor de mandat, dar exclusiv pentru fraudarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor vătămate şi pentru obţinerea de foloase patrimoniale ilicite, 4. a identificat persoanele interesate de achiziţionarea bunurilor imobile ale persoanelor vătămate, a încheiat cu acestea diferite acte translative de drepturi (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de cesiune de drepturi sau de dare în plată) ori antecontracte cu titlu oneros, primind de la aceste persoane diferite sume de bani, pe care le-a însuşit în beneficiul grupului infracţional organizat, 5. a obţinut diferite acte de la autorităţile administrative necesare finalizării tranzacţiilor, şi a relaţionat cu toţi ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat, fie telefonic, fie la locul obişnuit de întâlnire al membrilor grupului reprezentat de "Cafeneaua Piaţa Unirii" din municipiul Iaşi, denumită "birou", în cadrul unor întâlniri în care se stabilea planul infracţional denumite "şedinţe de lucru", întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (modalitatea constituirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, s-a mai reţinut că faptele inculpatului B. constând în aceea că, în perioada octombrie 2015 - noiembrie 2021, acţionând în temeiul unei rezoluţii infracţionale unice (în conformitate cu rolul său principal din cadrul unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de "înşelăciune" şi în conformitate cu modul său specific şi repetitiv de acţiune), a indus în eroare mai multe persoane vătămate astfel:

1. după ce a procedat la contactarea persoanelor vătămate, le-a câştigat încrederea prin prezentarea în mod neadevărat a faptului că va acţiona precum un reprezentant de bună-credinţă şi în limitele reprezentării care îi va fi acordate şi le-a format convingerea în sensul că vor obţine beneficii financiare importante dacă vor fi de acord să încheie actele respective de reprezentare cu el (deoarece prin acţiunile pe care le va îndeplini în cadrul mandatului, le va consolida şi, ulterior, valorifica în pretinse condiţii de deplină legalitate drepturile asupra unor bunuri imobile), astfel încât le-a determinat să încheie cu el respectivele acte de reprezentare (procuri notariale şi contracte de mandat cu reprezentare), deşi avea formată rezoluţia infracţională cu privire la obţinerea de foloase patrimoniale injuste din această activitate şi la producerea unor pagube; de altfel, a încheiat ulterior diferite acte translative de drepturi (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de cesiune de drepturi sau de dare în plată), primind în temeiul acestora diferite sume de bani, pe care le-a însuşit în beneficiul grupului infracţional organizat (uneori cu folosirea în mod fraudulos a împuternicirii, prin depăşirea limitelor acesteia sau după ce a încetat de drept), fără a le comunica persoanelor vătămate despre realizarea acestor operaţiuni juridice şi fără a le preda sumele de bani obţinute în temeiul mandatului, deşi era obligat la aceasta), fiind identificate persoanele vătămate:

I. Q. (1 act material), de la care a obţinut procura autentificată sub nr. x/02.10.2017, în temeiul căreia a tranzacţionat în mod ilicit drepturile asupra unor bunuri imobile prin actele autentificate de către notarul public C. sub nr. x/9.10.2017 (prejudiciu la data săvârşirii faptei 192.244 Euro) şi 9332/14.08.2018 (prejudiciu la data săvârşirii faptei 122.574 Euro); II. R. şi UAT Municipiul Iaşi (1 act material), a obţinut de la R. împuternicirea autentificată sub nr. x/23.03.2017 de către notarul public C., în temeiul căreia a tranzacţionat în mod ilicit drepturile asupra unor bunuri imobile prin actul autentificat de către notarul public C. sub nr. x/21.11.2019 (prejudiciu la data săvârşirii faptei 428.126 Euro, localizat în patrimoniul UAT Municipiul Iaşi);

III. S. (1 act material), de la care a obţinut procura autentificată sub nr. x/04.06.2019, iar în temeiul acesteia şi al actelor adiţionale a tranzacţionat în mod ilicit drepturile asupra unor bunuri imobile prin două contracte de vânzare-cumpărare autentificate de către notarul public C. în cursul lunii septembrie 2019 (prejudiciu la data săvârşirii faptei 769.342 Euro); IV. N. (1 act material), pe care l-a indus în eroare în luna ianuarie 2020 şi l-a determinat să încheie contractul de mandat cu reprezentare nr. x/16.01.2020 cu numita E., după care, prin folosirea împuternicirii astfel obţinute şi prin intermediul numitei E., a tranzacţionat drepturile asupra unui bun imobil prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/24.02.2020 de către notarul T. pentru suma de 93.690 Euro, pe care şi-a însuşit-o în totalitate, deşi mandatul era cu titlu gratuit (prejudiciu la data săvârşirii faptei 93.690 Euro);

U. şi V. (1 act material), pe care i-a indus în eroare în luna octombrie 2015 şi cu care a încheiat contractul de mandat nr. x/19.10.2015 autentificat de notarul public C., iar prin folosirea acestuia a încheiat antecontract nr. x/14.01.2016 cu numitul W., a primit suma de 20.00 Euro cu titlu de preţ al vânzării, pe care şi-a însuşit-o în totalitate, iar ulterior promitentul cumpărător, pentru realizarea drepturilor sale, a procedat la executarea silită a unui bun imobil aparţinând mandanţilor (prejudiciu la data săvârşirii faptei 56.064 Euro);

VI. X. şi Y. (1 act material), pe care i-a indus în eroare în luna ianuarie 2016 şi a obţinut de la aceştia procura notarială nr. 36/21.01.2016 cu termen de valabilitate 3 ani, iar în luna noiembrie 2020, cu complicitatea notarului public C., a folosit procura, deşi nu mai era valabil dreptul de reprezentare, pentru tranzacţionarea ilicită a drepturilor persoanelor vătămate, fiind încheiat contractul de cesiune nr. x/26.11.2020, pentru care a primit suma de 55.000 Euro, pe care şi-a însuşit-o în totalitate (prejudiciu la data săvârşirii faptei 55.000 Euro);

VII. Z. (1 act material), pe care l-a indus în eroare în luna august 2020 şi a obţinut de la acesta mandatul special cu reprezentare autentificat sub nr. x/31.08.2020 de către notarul public C., pe care l-a folosit pentru a cesiona în mod fraudulos drepturile persoanei vătămate prin contractul de cesiune de drepturi patrimoniale şi litigioase autentificat sub nr. x/21.09.2020 de notarul public C., pentru care a primit suma de 35.000 Euro, pe care şi-a însuşit-o în totalitate (prejudiciu la data săvârşirii faptei 35.000 Euro); VIII.

AA. (1 act material): În luna iunie mai 2020 l-a indus în eroare pe numitul AA., în sensul că va acţiona precum un mandatar de bună-credinţă şi l-a determinat să încheie contractul de mandat special cu reprezentare nr. 3561/6.05.2020, după care, acţionând în temeiul mandatului şi exclusiv în scopul obţinerii pentru sine şi pentru membrii grupului al unui folos patrimonial injust, a cesionat cu complicitatea inculpatului C., fără a avea dreptul în acest sens, drepturile persoanei vătămate prin contractele autentificate nr. x şi nr. y/4.11.2021, rezultând un prejudiciu în cuantum de 113.817,80 RON;

2. cu ocazia autentificării declaraţiei notariale nr. 10311/6.09.2018 de către notarul C., în contextul general al aceleiaşi activităţi de înşelăciune, prin folosirea mijlocului fraudulos al falsului în declaraţii l-a indus în eroare pe numitul BB. cu privire la faptul că nu a mai încheiat alte acte juridice în temeiul procurii primite de la numita CC., prin prezentarea ca adevărată a acestei situaţii mincinoase (1 act material), acţiune prin care a obţinut de la numitul BB. suma de 20.000 Euro;

3. cu ocazia realizării operaţiunii de vânzare în mod fraudulos a bunurilor imobile care i-au aparţinut numitei CC. l-a determinat pe numitul DD. să încheie în calitate de cumpărător contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.04.2019 cu numita H., în calitate de moştenitoare legală a numitei CC., prin inducerea în eroare a cumpărătorului DD. cu privire la faptul că vânzătoarea H. este moştenitoarea legală cu drepturi depline a numitei CC. şi că nu există vreo cauză de natură să o împiedice să dispună de întreaga moştenire (deşi cunoştea faptul că era instituit un testament de către numita CC. în favoarea numitului BB.), rezultând un prejudiciu în cuantum de 846.318 Euro localizat în patrimoniul lui BB. (1 act material), rezultând un prejudiciu în cuantum de peste 2.000.000 Euro, respectiv 2.618.358 Euro şi 113.817,80 RON întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (10 acte materiale) şi art. 77 lit. a) din C. pen.

Totodată, în sarcina inculpatului B. s-a mai reţinut săvârşirea infracţiunii de spălarea de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, constând în aceea că la data de 21.05.2020 a iniţiat circuitul de spălare a banilor (i-a adus la biroul notarului public pe mama sa EE., în calitate de cumpărător şi pe numiţii FF. şi GG., în calitate de vânzători, care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la un bun imobil) prin care a disimulat adevărata natură a sumei de 314.737 RON echivalentul a 65.000 Euro, despre care ştia faptul că reprezintă un produs infracţional care provine din săvârşirea de infracţiunilor de "înşelăciune" prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) Din C. pen. asupra numitei Q. şi de art. 132 din Legea nr. 78/2000 (prin valorificarea terenului numitei Q. ca urmare a încheierii, în aceeaşi zi şi la acelaşi birou notarial, a unui contract de vânzare-cumpărare între M. şi HH.), ca fiind o plată legală parţială în executarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de mama sa EE. cu vânzătorii FF. şi GG. (în condiţiile în care s-a precizat că plata este efectuată din "surse proprii", deşi EE. nu are venituri legale, iar suma de bani a fost transferată în contul vânzătoarei GG. din dispoziţia membrului grupului infracţional organizat M. şi reprezintă, în realitate, beneficiul infracţional al lui B.).

În egală măsură, în sarcina inculpatului B. s-a mai reţinut săvârşirea infracţiunii fals în declaraţii, prevăzută de dispoziţiile art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), constând în următoarele:

1. - cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare 14.61x din 20.12.2017 de către notarul public C. a declarat în mod necorespunzător adevărul în faţa notarului public şi a fost menţionat în cuprinsul înscrisului autentificat faptul că procura în temeiul căreia acţionează este valabilă şi că ştia că mandanta lui CC. este în viaţă, deşi aceasta era decedată de la data de 24.11.2017, situaţie cunoscută de acesta, în scopul de a produce consecinţe juridice, respectiv de a fi considerată valabilă procura primită de la numita CC., deşi aceasta era încetată de drept, pentru a îşi justifica, astfel, calitatea şi pentru a putea proceda la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

2. - în cuprinsul declaraţiei autentificată sub nr. x/6.09.2018 de către notarul public C. a declarat în mod necorespunzător adevărul în faţa notarului public şi a fost menţionat în cuprinsul înscrisului autentificat faptul că "pe perioada deţinerii procurii nu am mai întocmit alte acte în numele acesteia", deşi în afara antecontractului cu numiţii FF. şi GG. a mai încheiat şi alte acte în numele mandantei CC. (un antecontract de vânzare-cumpărare şi un contract de vânzare cumpărare cu numitul D.), în scopul de a produce consecinţe juridice, respectiv de a îl induce în eroare pe numitul BB. şi de a obţine de la acesta suma de 20.000 Euro.

3. - în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26.06.2018 de către notarul public C. a declarat în mod necorespunzător adevărul în faţa notarului public şi a fost menţionat în cuprinsul înscrisului autentificat faptul că mandanta Q. este în viaţă, deşi aceasta era decedată de la data de 4.06.2018, situaţie cunoscută de acesta, în scopul de a produce consecinţe juridice, respectiv de a fi considerată valabilă împuternicirea primită de la numita Q., deşi aceasta era încetată de drept, pentru a îşi justifica, astfel, calitatea şi pentru a putea proceda la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Deopotrivă, s-a reţinut că faptele inculpatului B. constând în aceea că la data de 24.11.2021 a deţinut, pentru consumul propriu, atât droguri de risc (cantitatea de 0,28 grame Cannabis), cât şi droguri de mare risc (cantitatea de 0,55 grame Cocaină şi 0,50 grame conţinând Cocaină), în imobilul din Mun. Iaşi, str. x,apt. 20, jud. Iaşi, identificate şi ridicate la percheziţia domiciliară, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, prevăzute de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

C. Faptele inculpatului C., constând în aceea că în anul 2015 a constituit un grup infracţional organizat împreună cu avocatul M., cu B. şi cu numitul D. (grup care a fost sprijinit ulterior şi de numiţii E., G., F.) şi a acţionat în cadrul acestuia până în luna noiembrie 2021, în scopul săvârşirii infracţiunilor de: "înşelăciune", prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen., "spălare de bani", prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 129/2019 şi a celei prevăzute de dispoziţiile art. 132 din legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., grup care a avut drept lider pe numitul B.

şi care a acţionat în mod coordonat, potrivit unui plan infracţional comun şi cu perspectivă de durată în timp, în care a fost coordonat de liderul B. pentru realizarea planului infracţional, în special prin valorificarea competenţelor juridice specializate ale acestuia şi a atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de notar public, şi în care a îndeplinit următoarele roluri principale:

1. a autentificat diferite acte notariale în interesul grupului infracţional organizat, în temeiul înţelegerii frauduloase anterioare cu ceilalţi membrii şi uneori cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale; în acelaşi scop, a îndeplinit procedura succesorală notarială cu încălcarea dispoziţiilor legale;

2. la solicitarea liderului grupului infracţional organizat şi pentru facilitarea activităţii infracţionale, respectiv pentru întocmirea cu rapiditate a actelor notariale necesare îndeplinirii activităţilor de înşelăciune, era disponibil să se deplaseze personal la domiciliul persoanelor vătămate, respectiv s-a deplasat în mod efectiv în acelaşi scop, fără a preciza acest aspect în conţinutul actului notarial instrumentat în astfel de condiţii (instrumentarea actului notarial în afara biroului notarial), deşi era obligat la aceasta şi fără să fi fost solicitat de către persoana vătămată;

3. la solicitarea lui B., avea rolul de a îi furniza informaţii despre existenţa unor persoane care deţin terenuri de interes pentru membrii grupului (aceste date fiind aflate în exercitarea atribuţiilor sale de notar public, cu ocazia instrumentării unor acte notariale) cât şi alte informaţii necesare pentru buna desfăşurare a planului infracţional, prin folosirea bazelor de date la care avea acces în calitate de notar public;

4. de a obţine de la autorităţile competente înscrisurile necesare pentru finalizarea tranzacţiilor avute în vedere de către membrii grupului, activităţi pentru care a primit importante sume de bani în numerar de la liderul B., inclusiv la domiciliul acestuia, care nu reprezintă onorariul specific al notarului public, ci beneficiul său infracţional, şi a relaţionat cu toţi ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat, fie telefonic, fie la locul obşinuit de întâlnire al membrilor grupului reprezentat de "Cafeneaua Piaţa Unirii" din municipiul Iaşi, denumită "birou", în cadrul unor întâlniri în care se stabilea planul infracţional denumite "şedinţe de lucru", reprezintă elementele de tipicitate ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (modalitatea constituirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului C., constând în aceea că în perioada 2015 - noiembrie 2021, acţionând în temeiul unei rezoluţii infracţionale unice, al unui plan infracţional comun stabilit în cadrul grupului infracţional organizat şi în conformitate cu rolul său principal din cadrul grupului specializat în săvârşirea infracţiunii de "înşelăciune", respectiv cel de a autentifica, în calitate de notar public, toate înscrisurile notariale necesare liderului B. pentru facilitarea activităţii infracţionale (procuri, contracte de mandat, antecontracte de vânzare-cumpărare, contracte de vânzare-cumpărare, de dare în plată, de cesiune de drepturi, alte înscrisuri din procedura succesorală notarială), a contribuit atât prin acte de complicitate morală anterioară la toate actele materiale de înşelăciune săvârşite de autorul B. (acesta cunoştea faptul că, în orice moment, se putea baza pe sprijinul infracţional al notarului public, dispus să autentifice orice fel de înscrisuri notariale în interesul grupului, inclusiv prin încălcarea dispoziţiilor legale care îi reglementează activitatea) cât şi prin acte de complicitate materială la actele materiale componente ale activităţii de înşelăciune (a pus la dispoziţia autorului B. înscrisuri obţinute prin accesarea bazelor de date, pentru ca acesta să câştige încrederea persoanelor vătămate, a instrumentat acte în afara sediului notarial, a întocmit acte notariale fără să verifice limitele împuternicirii, nu a respectat dispoziţiile privind procedura succesorală notarială, a împiedicat o persoană vătămată, prin mijloace frauduloase, să intre în posesia certificatului de legatar, a autentificat declaraţii notariale în scopul obţinerii unor sume de bani, deşi cunoştea faptul că acestea conţin afirmaţii mincinoase), astfel încât a înlesnit întreaga activitate de înşelăciune săvârşită în calitate de autor de numitul B., care:

1. - după ce a procedat la contactarea persoanelor vătămate, le-a câştigat încrederea prin prezentarea în mod neadevărat a faptului că va acţiona precum un reprezentant de bună-credinţă şi în limitele reprezentării care îi va fi acordate şi le-a format convingerea în sensul că vor obţine beneficii financiare importante dacă vor fi de acord să încheie actele respective de reprezentare cu el (deoarece prin acţiunile pe care le va îndeplini în cadrul mandatului, le va consolida şi, ulterior, valorifica în pretinse condiţii de deplină legalitate drepturile asupra unor bunuri imobile), astfel încât le-a determinat să încheie cu el respectivele acte de reprezentare (procuri notariale şi contracte de mandat cu reprezentare), deşi avea formată rezoluţia infracţională cu privire la obţinerea de foloase patrimoniale injuste din această activitate şi la producerea unor pagube; de altfel, a încheiat ulterior diferite acte translative de drepturi (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de cesiune de drepturi sau de dare în plată), primind în temeiul acestora diferite sume de bani, pe care le-a însuşit în beneficiul grupului infracţional organizat (uneori cu folosirea în mod fraudulos a împuternicirii, prin depăşirea limitelor acesteia sau după ce a încetat de drept), fără a le comunica persoanelor vătămate despre realizarea acestor operaţiuni juridice şi fără a le preda sumele de bani obţinute în temeiul mandatului, deşi era obligat la aceasta), fiind identificate persoanele vătămate:

I. Q. (1 act material), de la care autorul a obţinut procura autentificată sub nr. x/02.10.2017, în temeiul căreia a tranzacţionat în mod ilicit drepturile asupra unor bunuri imobile prin actele autentificate de către notarul public C. sub nr. x/9.10.2017 (prejudiciu la data săvârşirii faptei 192.244 Euro) şi 9332/14.08.2018 (prejudiciu la data săvârşirii faptei 122.574 Euro); II. R. şi UAT Municipiul Iaşi (1 act material), autorul a obţinut de la R. împuternicirea autentificată sub nr. x/23.03.2017 de către notarul public C., în temeiul căreia a tranzacţionat în mod ilicit drepturile asupra unor bunuri imobile prin actul autentificat de către notarul public C. sub nr. x/21.11.2019 (prejudiciu la data săvârşirii faptei 428.126 Euro, localizat în patrimoniul UAT Municipiul Iaşi);

III. S. (1 act material), de la care autorul B. a obţinut procura autentificată sub nr. x/04.06.2019, iar în temeiul acesteia şi al actelor adiţionale a tranzacţionat în mod ilicit drepturile asupra unor bunuri imobile prin două contracte de vânzare-cumpărare autentificate de către notarul public C. în cursul lunii septembrie 2019 (prejudiciu la data săvârşirii faptei 769.342 Euro); IV. N. (1 act material), pe care autorul l-a indus în eroare în luna ianuarie 2020 şi l-a determinat să încheie contractul de mandat cu reprezentare nr. x/16.01.2020 cu numita E., după care, prin folosirea împuternicirii astfel obţinute şi prin intermediul numitei E., a tranzacţionat drepturile asupra unui bun imobil prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/24.02.2020 de către notarul T. pentru suma de 93.690 Euro, pe care şi-a însuşit-o în totalitate, deşi mandatul era cu titlu gratuit (prejudiciu la data săvârşirii faptei 93.690 Euro);

U. şi V. (1 act material), pe care autorul B. i-a indus în eroare în luna octombrie 2015 şi cu care a încheiat contractul de mandat nr. x/19.10.2015 autentificat de notarul public C., iar prin folosirea acestuia a încheiat antecontract nr. x/14.01.2016 cu numitul W., a primit suma de 20.00 Euro cu titlu de preţ al vânzării, pe care şi-a însuşit-o în totalitate, iar ulterior promitentul cumpărător, pentru realizarea drepturilor sale, a procedat la executarea silită a unui bun imobil aparţinând mandanţilor (prejudiciu la data săvârşirii faptei 56.064 Euro);

VI. X. şi Y. (1 act material), pe care autorul i-a indus în eroare în luna ianuarie 2016 şi a obţinut de la aceştia procura notarială nr. 36/21.01.2016 cu termen de valabilitate 3 ani, iar în luna noiembrie 2020, cu complicitatea notarului public C., a folosit procura, deşi nu mai era valabil dreptul de reprezentare, pentru tranzacţionarea ilicită a drepturilor persoanelor vătămate, fiind încheiat contractul de cesiune nr. x/26.11.2020, pentru care a primit suma de 55.000 Euro, pe care şi-a însuşit-o în totalitate (prejudiciu la data săvârşirii faptei 55.000 Euro);

VII. Z. (1 act material), pe care autorul B. l-a indus în eroare în luna august 2020 şi a obţinut de la acesta mandatul special cu reprezentare autentificat sub nr. x/31.08.2020 de către notarul public C., pe care l-a folosit pentru a cesiona în mod fraudulos drepturile persoanei vătămate prin contractul de cesiune de drepturi patrimoniale şi litigioase autentificat sub nr. x/21.09.2020 de notarul public C., pentru care a primit suma de 35.000 Euro, pe care şi-a însuşit-o în totalitate (prejudiciu la data săvârşirii faptei 35.000 Euro);

VIII. AA.: În luna iunie mai 2020 a fost indus în eroare de autorul B., în sensul că va acţiona precum un mandatar de bună-credinţă şi l-a determinat să încheie contractul de mandat special cu reprezentare nr. 3561/6.05.2020, după care, acţionând în temeiul mandatului şi exclusiv în scopul obţinerii pentru sine şi pentru membrii grupului al unui folos patrimonial injust, a cesionat cu complicitatea inculpatului C., fără a avea dreptul în acest sens, drepturile persoanei vătămate prin contractele autentificate nr. x şi nr. y/4.11.2021, rezultând un prejudiciu în cuantum de 113.817,80 RON.

2. - cu ocazia autentificării declaraţiei notariale nr. 10311/6.09.2018 de către notarul C., în contextul general al aceleiaşi activităţi de înşelăciune, prin folosirea mijlocului fraudulos al falsului în declaraţii, autorul l-a indus în eroare pe numitul BB. cu privire la faptul că nu a mai încheiat alte acte juridice în temeiul procurii primite de la numita CC., prin prezentarea ca adevărată a acestei situaţii mincinoase pe care o cunoştea şi notarul public C. (1 act material), acţiune prin care autorul a obţinut de la numitul BB. suma de 20.000 Euro; astfel încât notarul public a contribuit în mod direct la producerea unor pagube persoanelor vătămate, cunoscând scopul obţinerii de foloase materiale injuste de către autorul B. şi contribuind astfel la producerea unui prejudiciu în cuantum de 1.772.040 Euro şi 113.817,80 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzute de dispoziţiile art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (9 acte materiale săvârşite de către autorul infracţiunii cu complicitatea inculpatului).

De asemenea, s-a reţinut că faptele inculpatului C. constând în aceea că la data de 21.05.2020 a înlesnit, acţionând potrivit rolului său specific în cadrul grupului infracţional organizat, respectiv prin autentificarea unor acte notariale care au intrat în circuitul juridic civil, disimularea adevăratei naturi a sumelor de: 400.000 RON (1 act material, prin autentificarea antecontractului simulat de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/21.05.2020 între promitenţii-vânzători D. şi II. cu promitentul cumpărător M., astfel încât a contribuit la disimularea adevăratei naturi a sumei de 400.000 RON ca fiind o plată aparent legală în executarea antecontractului, efectuată de promitentul cumpărător M., în realitate fiind beneficiul infracţional al numitului D.) şi 314.737 RON echivalentul a 65.000 Euro (1 act material, prin autentificarea contractului de vânzare-cumpărare dintre "cumpărătorul" EE. şi vânzătorii FF. şi GG., astfel încât a contribuit la disimularea adevăratei naturi a acestei sume ca fiind o plată parţială, în executarea obligaţiilor contractuale, pretins efectuată de numita EE., mama numitului B., fiind consemnat faptul că suma de bani provine "din sursele proprii ale acesteia", în realitate fiind vorba despre beneficiul infracţional al numitului B., primit prin acest mecanism de la numitul M.) deşi, pe de o parte, cunoştea faptul că sumele respectiv provin din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. comisă chiar de el în calitate de autor, pe de altă parte, tot el a autentificat contractul de vânzare-cumpărare dintre M. şi HH., prin care M. a valorificat bunul imobil obţinut în condiţiile ilicitului penal, prin inducerea în eroare a numitei Q. şi prejudicierea moştenitorilor acesteia şi a distribuit beneficiul financiar conform actelor menţionate anterior şi încheiate în aceeaşi de notarul public, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi art. 77 lit. a) din C. pen.

Deopotrivă, faptele inculpatului C. constând în următoarele:

- cu ocazia autentificării declaraţia notariale nr. 10311/6.09.2018 formulate de numitul B., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu de notar public, si-a incalcat in mod intentionat atributiile de serviciu prevazute de dispoziţiile art. 78 alin. (2), (4) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, deoarece a acceptat ca în cuprinsul declaraţiei autentificate să fie consemnate aspecte pe care le ştia neadevărate, în scopul de a produce efecte juridice, a contribuit prin aceasta la producerea unei pagube in cuantum de 20.000 Euro in patrimoniul lui BB. (care a platit aceasta suma in schimbul formularii declaratiei notariale de catre B.) si, prin indeplinirea acestei activitati, a obtinut suma de 15.000 Euro pentru B. si suma de 5.000 Euro pentru sine, cu titlul de folos patrimonial necuvenit (1 act material);

- cu ocazia autentificării contractului de cesiune nr. x/9.10.2017 dintre numita Q., reprezentată prin mandatar B. si M., în calitate de cesionar, cu privire la drepturile patrimoniale asupra suprafeţei de 340.000 m.p. situată pe raza localitătii Leţcani, jud. Iasi, şi-a încălcat în mod intenţionat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi art. 78 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 şi, în legătură cu mandatul liderului grupului infracţional organizat B., nu a procedat la desluşirea raporturilor juridice reale dintre părţi, la verificarea conformităţii scopului actului juridic cu legea şi la verificarea condiţiilor prevăzute de C. civ. cu privire la limitele mandatului şi a autentificat înscrisul cu depăşirea limitelor împuternicirii lui B., care se referea la alte bunuri imobile, astfel încât a rezultat o paguba in patrimoniul numitei Q. cu privire la drepturile asupra terenului respectiv, activitate prin care a obţinut, totodată un folos necuvenit (deoarece a fost obtinut prin inselaciune) pentru altul, respectiv pentru M. (constand in aceleasi drepturi asupra terenului) (1 act material);

- cu ocazia autentificării contractului de dare în plată numărul 9.332 din 14.08.2018, încheiat între JJ. căsătorit cu KK., reprezentat prin mandatar LL., în baza procurii speciale autentificate sub numărul x/07.05.208 la S.P.N MM. şi Asociatii Iaşi si Q. reprezentată prin mandatar B.,în baza contractului de mandat autentificat sub numărul x/02.10.2017 la Societatea profesională NN., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu de notar public, şi-a încălcat în mod intenţionat obligaţiile prevăzute de art. art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 (este obligat să desluşească raporturile juridice dintre părţi şi să verifice dacă scopul actului este în conformitate cu legea, prin urmare inclusiv verificarea limitelor mandatului) şi 91 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 (este obligat să efectueze verificări în registrul naţional notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acesteia, dacă ar fi procedat astfel, ar fi observat că încă din data de 20.06.2018 au fost înregistrate de către notarul public OO. formalităţile privind înregistrarea decesului numitei Q. în registrele electronice notariale, încât împuternicirea lui B. a încetat de drept), astfel încât a autentificat contractul deşi acesta nu putea fi legal încheiat, activitate prin care a produs o pagubă în patrimoniul moştenitorilor numitei Q. şi a obţinut, în acelaşi timp, un folos necuvenit pentru numitul B. (1 act material);

- prin autentificarea contractului de dare în plată nr. x/21.11.2019 dintre numiţii B. şi JJ., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice profesiei de notar public, acesta a instrumentat, cu intenţie, în mod defectuos contractul menţionat anterior, prin încălcarea obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1), (2) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, deoarece a autentificat un act notarial cu clauze contrare legii şi bunelor moravuri, care este de natură să genereze în mod direct litigii civile, iar scopul urmărit prin încheierea acestuia nu este în conformitate cu legea (art. 1492 alin. (1), art. 2009 alin. (1), art. 2012 alin. (1) şi art. 2017 C. civ.) şi a obţinut un folos necuvenit pentru altul (suma de 90.000 Euro pentru inculpatul B.), rezultând atât o vătămare a intereselor legitime ale numitului R. în legătură cu dreptul de proprietate asupra terenului de 2.500 m.p., aferent cărţii funciare x a UAT Iaşi, cât şi o pagubă în cuantum de 428.126 Euro în patrimoniul UAT Municipiul Iaşi (1 act material)

- prin autentificarea contractului de cesiune nr. x/2.07.2020 dintre numiţii B. şi M., notarul public C. şi-a îndeplinit, cu intenţie, în mod defectuos atribuţiile sale de serviciu prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1), (2) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, iar prin aceasta a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale persoanei vătămate AA. (deoarece drepturile patrimoniale la care ar fi fost îndreptăţit au fost transferate către o altă persoană, situaţie în care devin incidente şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013) şi a obţinut pentru coinculpatul M. un folos necuvenit, reprezentat de dreptul acestuia de a obţine o cotă de 28% din suprafeţele de teren de pe raza comunei Miroslava, jud. Iaşi şi o cotă de 40% din celelalte imobile din judeţele Iaşi şi Botoşani, în condiţiile în care dreptul de proprietate cu privire la toate imobilele ar fi trebuit să îi revină integral numitului AA.; în concret, notarul public a procedat la autentificarea înscrisului fără a desluşi, în mod intenţionat, raporturile juridice reale dintre părţi şi fără a respecta limitele contractului de mandat nr. x/6.05.2020 autentificat tot de acesta şi în temeiul căreia s-a consemnat faptul că acţiona inculpatul B., astfel încât actul nr. 5219/2.07.2020 a fost autentificat şi prin încălcarea dispoziţiilor art. 2012 alin. (1), art. 2016 alin. (2) şi 2017 alin. (1) C. civ., deoarece: inculpatul B. nu era îndreptăţit să primească vreo cotă parte din dreptul de proprietate asupra imobilelor respective (drept real), ci doar dreptul la un procent din preţul cu care vor fi vândute imobilele (drept de creanţă), astfel încât nu putea să cesioneze drepturi reale cu privire la bunurile imobile; în contractul de mandat nu era prevăzut dreptul inculpatului B. de a efectua cesiuni cu privire la suprafeţele de teren care i s-ar fi cuvenit numitului AA.; în toate cazurile, fiind vorba despre un act de dispoziţie cu privire la proprietate, nu a existat vreun acord scris, expres şi prealabil exprimat al numitului AA. şi nici semnătura acestuia, astfel cum era precizat în contractul de mandat (1 act material)

- prin autentificarea contractului de cesiune nr. x/4.11.2021, notarul public C. şi-a îndeplinit, cu intenţie, în mod defectuos atribuţiile sale de serviciu prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1), (2) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, iar prin aceasta a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale persoanei vătămate AA. (deoarece drepturile patrimoniale la care ar fi fost îndreptăţit au fost transferate către o altă persoană, situaţie în care devin incidente şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013) şi a obţinut pentru coinculpatul B. un folos necuvenit, reprezentat de suma de 113.817,80 RON; în concret, notarul public C. a procedat la autentificarea înscrisului fără a desluşi, în mod intenţionat, raporturile juridice reale dintre părţi şi fără a respecta limitele contractului de mandat nr. x/6.05.2020 autentificat tot de acesta şi în temeiul căreia s-a consemnat faptul că acţiona inculpatul B., astfel încât actul nr. y/4.11.2020 a fost autentificat prin încălcarea dispoziţiilor art. 2012 alin. (1), art. 2016 alin. (2) şi 2017 alin. (1) C. civ., deoarece: în contractul de mandat nu era prevăzut dreptul inculpatului B. de a efectua cesiuni cu privire la drepturi succesorale patrimoniale care i s-ar fi cuvenit numitului AA., ci doar contracte de vânzare-cumpărare prin care să fie tranzacţionat dreptul de proprietate, după ce acesta ar fi fost stabilit în patrimoniul numitului AA.; în toate cazurile, fiind vorba despre un act de dispoziţie cu privire la proprietate, nu a existat vreun acord scris, expres şi prealabil exprimat al numitului AA. şi nici semnătura acestuia, astfel cum era precizat în contractul de mandat (1 act material);

- prin autentificarea contractului de cesiune nr. x/26.11.2020, notarul public C. şi-a îndeplinit, cu intenţie, în mod defectuos atribuţiile sale de serviciu prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1), (2) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, iar prin aceasta a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale persoanei vătămate X. şi a obţinut pentru coinculpatul B. un folos necuvenit, reprezentat de suma de 55.000 Euro; în concret, notarul public a procedat la autentificarea înscrisului fără a desluşi, în mod intenţionat, existenţa calităţii de mandatar a inculpatului B. şi fără a respecta termenul procurii în temeiul căreia s-a consemnat faptul că acţiona inculpatul B., astfel încât actul nr. 10835/26.11.2020 a fost autentificat prin încălcarea dispoziţiilor art. 2015 şi 2017 alin. (1) C. civ., deoarece în cuprinsul contractului de cesiune s-a precizat că inculpatul B. transmite drepturile în calitate de mandatar în conformitate cu procura autentificată sub nr. x/21.01.2016, dar termenul de valabilitate de 3 ani al procurii nr. 36/21.01.2016 (prevăzut în mod expres în cuprinsul acesteia, dar incident şi conform dispoziţiilor art. 2015 C. civ.) era împlinit la data de 26.11.2020, încât inculpatul B. nu mai avea calitatea de mandatar şi nu putea transmite drepturile respective în acestă calitate (1 act material);

- prin autentificarea contractului de cesiune nr. x/21.09.2020, notarul public C. şi-a îndeplinit, cu intenţie, în mod defectuos atribuţiile sale de serviciu prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1), (2) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, iar prin aceasta a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale persoanei vătămate Z. (deoarece drepturile patrimoniale la care ar fi fost îndreptăţit au fost transferate către o altă persoană, situaţie în care devin incidente şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013) şi a obţinut pentru coinculpatul B. un folos necuvenit, reprezentat de suma de 35.000 Euro; în concret, notarul public C. a procedat la autentificarea înscrisului fără a desluşi, în mod intenţionat, raporturile juridice reale dintre părţi şi fără a respecta limitele contractului de mandat nr. x/31.08.2020 autentificat tot de acesta şi în temeiul căreia s-a consemnat faptul că acţiona inculpatul B., astfel încât actul nr. 8258/21.09.2020 a fost autentificat prin încălcarea dispoziţiilor art. 2012 alin. (1), art. 2016 alin. (2) şi 2017 alin. (1) C. civ., deoarece: în contractul de mandat nu era prevăzut dreptul inculpatului B. de a efectua cesiuni cu privire la drepturi succesorale patrimoniale care i s-ar fi cuvenit numitului Z., ci doar contracte de vânzare-cumpărare prin care să fie tranzacţionat dreptul de proprietate, după ce acesta ar fi fost stabilit în patrimoniul numitului Z.; în toate cazurile, fiind vorba despre un act de dispoziţie cu privire la proprietate, nu a existat vreun acord scris, expres şi prealabil exprimat al numitului Z. şi nici semnătura acestuia, astfel cum era precizat în contractul de mandat (1 act material), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale).

D. Faptele inculpatului D., constând în aceea că, în anul 2015, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu notarul public C., cu B. şi cu avocatul M. (grup care a fost sprijinit ulterior şi de numiţii E., G., F.) şi a acţionat în cadrul acestuia până în luna noiembrie 2021, în scopul săvârşirii infracţiunilor de: "înşelăciune", prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen., "spălare de bani", prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 129/2019 şi a celei prevăzute de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., grup care a avut drept lider pe numitul B. şi care a acţionat în mod coordonat, potrivit unui plan infracţional comun şi cu perspectivă de durată în timp, în care a fost coordonat atât de liderul B., cât şi de avocatul M., pentru realizarea planului infracţional, şi în care a îndeplinit următoarele roluri principale: 1. cel de a conduce autovehiculele cu care membrii grupului B. şi M. se deplasau pentru se întâlni cu persoanele vătămate, în scopul de a le convinge să încheie diferite acte notariale, 2. de a acţiona drept persoană interpusă pentru a se asigura produsul infracţional, 3. de a ţine legătura cu persoane de natură a asigura protecţia activităţii infracţionale inclusiv prin exercitarea unor acţiuni violente a activităţii infracţionale, dacă ar fi fost necesar, activităţi pentru care a primit importante sume de bani în numerar de la liderul B., şi a relaţionat cu toţi ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat, fie telefonic, fie la locul obişnuit de întâlnire al membrilor grupului reprezentat de "Cafeneaua Piaţa Unirii" din municipiul Iaşi, denumită "birou", în cadrul unor întâlniri în care se stabilea planul infracţional denumite "şedinţe de lucru", întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (modalitatea constituirii), prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului D. constând în aceea că, la data de 21.05.2020, a disimulat, împreună cu membrul grupului M. şi cu complicitatea notarului public C. adevărata natură a sumei de 400.000 RON (prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/21.05.2020 de notarul public C. între promitenţii-vânzători D. şi II. şi promitentul cumpărător M. s-a simulat că suma de 400.000 RON, reprezentând produsul infracţional provenit din comiterea infracţiunii de înşelăciune săvârşită asupra numitei Q., ar fi reprezentat o plată aparent legală în executarea antecontractului respectiv, dar în realitate reprezintă beneficiul infracţional al lui D. în cadrul grupului infracţional organizat, încasat prin intermediul conturilor bancare ale soţiei sale II.), sumă de bani fiind primită în mod efectiv ca urmare a dispoziţiei lui M. (în calitate de vânzător în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în aceeaşi zi şi la acelaşi birou notarial cu numitul HH., ca o parte a preţului să fie transferată în mod direct în conturile numitei II.) şi despre care ştia că reprezintă un produs infracţional (provenind din valorificarea unui bun imobil de către membrul grupului M., care a intrat în condiţiile ilicitului penal în patrimoniul lui M., prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune faţă de numita Q. şi producerea unei pagube în patrimoniul acesteia şi al moştenitorilor săi, bun imobil pe care M. l-a tranzacţionat ulterior în favoarea lui HH.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, faptă prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.

Totodată, faptele inculpatului D. constând în aceea că în luna ianuarie 2020, cu intenţie, l-a ajutat pe autorul B. să producă o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate PP., prin aceea că: acţionând în conformitate cu rolul său în cadrul grupului infracţional organizat şi potrivit planului infracţional, a facilitat contactarea persoanei vătămate de către autorul B., fiind cel care a condus autoturismul cu care liderul grupului infracţional organizat s-a deplasat în localitatea Bosanci, judeţul Suceava, pentru a îl contacta pe numitul PP. şi pentru a îl induce în eroare cu privire la faptul că va obţine sume importante de bani din valorificarea unui bun imobil, dacă va fi de acord cu emiterea unei împuterniciri notariale în acest scop; pentru a facilita îndeplinirea procedurilor notariale, necesare de a fi realizat în prealabil pentru tranzacţionarea drepturilor asupra bunului imobil la care era îndreptăţit numitul PP., dar cu scopul de a îşi însuşi sumele de bani astfel obţinute şi de a produce o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate, numitul D. a asigurat transportul numiţilor PP. (pentru realizarea procedurii succesorale notariale, obligatoriu de a fi îndeplinită în prealabil emiterii împuternicirii notariale şi pentru emiterea, în aceeaşi zi, a împuternicirii notariale, necesară pentru a fi folosită la vânzarea bunului imobil) şi a numitei E. (pentru a semna, în calitate de mandatară, contractul de mandat, necesar pentru a fi folosit la vânzarea bunului imobil) la sediul notarului public C. şi a declarat în fals în faţa notarului public C. că numitul PP. este unicul moştenitor al numitei QQ. şi că nu mai sunt alţi moştenitori după aceasta, toate aceste acţiuni fiind îndreptate, în antecedenţa cauzală, pentru a facilita producerea pagubei din cadrul laturii obiective a infracţiunii în patrimoniul numitului PP., reprezentată de însuşirea de către membrii grupului a sumei de 93.690 euro rezultată din vânzarea bunului imobil, prin înşelarea încrederii acordate de către numitul PP., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen.

Deopotrivă, faptele inculpatului D. constând în aceea că la data de 16.01.2020 a formulat declaraţii necorespunzătoare adevărului în cuprinsul declaraţiei autentificate sub nr. x/16.01.2020 de către notarul public C., prin aceea că a susţinut că numitul PP. este unicul moştenitor al numitei QQ. şi că nu mai sunt alţi moştenitori după aceasta, în scopul producerii unei consecinţe juridice constând în finalizarea procedurii succesorale notariale deschisă la notarul public C. privind moştenirea numitei QQ. şi pentru emiterea certificatului de unic moştenitor în favoarea numitului PP., în condiţiile în care declaraţia serveşte la producerea unei astfel de consecinţe juridice potrivit împrejurărilor în care a fost formulată (în cadrul unei proceduri succesorale notariale, fiind autentificată prin încheiere de către notarul public) şi în conformitate cu dispoziţiile art. 239 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2333/C/2013, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 alin. (1) din C. pen.

E. Faptele inculpatei E., constând în aceea că începând cu luna ianuarie 2020, a sprijinit grupul infracţional organizat constituit de notarul public C., B., D., avocatul M. (grup care a fost sprijinit ulterior şi de numiţii G., F.) şi a acţionat în cadrul acestuia până în luna noiembrie 2021, grupul fiind constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de: "înşelăciune", prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen., "spălare de bani", prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 129/2019 şi a celei prevăzute de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., grup care a avut drept lider pe numitul B. şi care a acţionat în mod coordonat, potrivit unui plan infracţional comun şi cu perspectivă de durată în timp, în care a fost coordonată în mod direct de liderul B., pentru realizarea planului infracţional, şi în care a îndeplinit următoarele roluri principale: 1. de a pune la dispoziţia liderului grupului infracţional organizat conturile sale bancare de la RR. şi SS., prin care acesta să primească sumele de bani rezultate din activitatea infracţională de înşelăciune, de efectua retragerile în numerar şi transferurile bancare în conformitate cu dispoziţiile lui B.; 2. de a acţiona în calitate de mandatar al persoanelor vătămate, în conformitate cu instrucţiunile primite de la liderul B. (situaţia persoanei vătămate N.); 3. de a primi informaţii de la notarul public C., cu privire la terenurile care prezentau interes pentru grupare şi de a pune la dispoziţia persoanelor interesate de tranzacţionarea terenurilor informaţiile şi documentele solicitate de aceştia (cu titlu de exemplu, lui FF. şi soţiei acestuia, GG.), activităţi pentru care a primit importante sume de bani de la liderul B., şi a relaţionat cu toţi ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faptele inculpatei E. constând în aceea că, la data de 24.02.2020, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat şi cunoscând rezoluţia infracţională a numitului B., a îndeplinit acte de complicitate materială la activitatea de producere a unei pagube, din cadrul laturii obiective a infracţiunii, în patrimoniul persoanei vătămate N. astfel: după ce persoana vătămată N. a fost indusă în eroare de către B. şi convinsă să ofere o împuternicire notarială "persoanei cu studii juridice" cu care lucrează, încât N. a avut reprezentarea în sensul că mandatarul va acţiona precum un reprezentant de bună-credinţă şi în limitele reprezentării, fiind convins de faptul că va obţine beneficii financiare dacă va încheia actul de reprezentare, prin valorificarea bunului său în temeiul actului de reprezentare, acesta a procedat întocmai şi a încheiat un contract de mandat cu E., iar după ce aceasta a primit dreptul de reprezentare, a procedat la vânzarea bunului imobil către numitul O. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.02.2020, primind în conturile ei preţul vânzării în cuantum de 93.690 Euro sumă care a fost însuşită de membrii grupului, fără ca aceasta să mai fie predată persoanei vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzute de dispoziţiile art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen.

F. Faptele inculpatului F., constând în aceea că începând cu luna decembrie 2020 a sprijinit grupul infracţional organizat constituit de notarul public C., B., D., avocatul M. (grup care a fost sprijinit ulterior şi de numiţii E., G.) şi a acţionat în cadrul acestuia până în luna noiembrie 2021, grupul fiind constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de: "înşelăciune", prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen., "spălare de bani", prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 129/2019 şi a celei prevăzute de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., grup care a avut drept lider pe numitul B. şi care a acţionat în mod coordonat, potrivit unui plan infracţional comun şi cu perspectivă de durată în timp, în care a fost coordonat în mod direct de liderul B., pentru realizarea planului infracţional, şi în care a îndeplinit următoarele roluri principale: 1. oferirea de informaţii liderului B. cu privire la imobilele care prezentau interes pentru membrii grupului, 2. obţinerea de înscrisuri de la autorităţile publice locale, în special de la Primăria Municipiului Iaşi, acte necesare pentru desfăşurarea procedurilor avute în vedere de către membrii grupului (certificate de neurmărire fiscală, planuri parcelare, certificate energetice şi pentru edificări etc.), activităţi pentru care a primit sume de bani în numerar de la liderul B. reprezentând beneficiul său infracţional, şi a relaţionat cu toţi ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului F. constând în aceea că, în perioada ianuarie 2020 - februarie 2020, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, cu intenţie a contribuit prin acte de complicitate materială anterioară la săvârşirea faptei de înşelăciune asupra persoanei vătămate N., prin aceea că i-a pus la dispoziţie liderului B. atât informaţii precum: existenţa unei suprafeţe de teren din mun. Iaşi, str. x, jud. Iaşi, la care era îndreptăţită în calitate de moştenitor legal persoana vătămată N., dar care era posibil de a fi tranzacţionată de către membrii grupului potrivit modalităţii lor obişnuite de acţiune; identitatea persoanei vătămate, cât şi copii după înscrisurile în legătură cu imobilul menţionat anterior, care au fost utilizate la inducerea în eroare a persoanei vătămate cu privire la buna-credinţă a membrilor grupului, pentru obţinerea unei procuri notariale de la aceasta şi la desfăşurarea în continuare a procedurilor legale, înscrisuri pe care F. le-a obţinut de la martorul TT., primind pentru aceste activităţi suma de 5.000 Euro din suma de 93.690 Euro, care a fost obţinută de către membrii grupului prin vânzarea terenului în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/24.02.2020 de către notarul public T., în condiţiile în care suma de 93.690 Euro a fost însuşită în totalitate de către membrii grupului infracţional organizat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzute art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen.

G. Faptele inculpatului G., constând în aceea că, începând cu luna februarie 2021, a sprijinit grupul infracţional organizat constituit de notarul public C., B., D., avocatul M. (grup care a fost sprijinit ulterior şi de numiţii E., F.) şi a acţionat în cadrul acestuia până în luna noiembrie 2021, grupul fiind constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de: "înşelăciune", prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 2561 din C. pen., "spălare de bani", prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 129/2019 şi a celei prevăzute de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., grup care a avut drept lider pe numitul B. şi care a acţionat în mod coordonat, potrivit unui plan infracţional comun şi cu perspectivă de durată în timp, în care a fost coordonat în mod direct de liderul B., pentru realizarea planului infracţional, şi în care a îndeplinit următoarele roluri principale: 1. de a pune la dispoziţia liderului grupului infracţional organizat conturile sale bancare de la RR. şi SS., prin care acesta să primească sumele de bani rezultate din activitatea infracţională de înşelăciune, de efectua retragerile în numerar şi transferurile bancare în conformitate cu dispoziţiile lui B.; 2. de a urmărit persoanele care prezentau interes pentru membrii grupului, respectiv locurile pe unde se deplasu aceştia şi persoanele cu care interacţionează, pentru a obţine informaţii în interesul grupului, activităţi pentru care a primit sume de bani în numerar de la liderul B., reprezentând beneficiul său infracţional, şi a relaţionat cu toţi ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului G., constând în aceea că, în luna noiembrie 2021, a dobândit şi deţinut prin conturile sale bancare deschise la SS. şi RR., puse le dispoziţia liderului grupului infracţional organizat din care a făcut parte, respectiv a inculpatului B., suma totală de 113.817,80 RON (din care suma de 14.846 RON în contul de la SS. şi suma de 98.972 RON în contul de la RR.), care provine în concret din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de dispoziţiile art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. faţă de persoană vătămată AA. şi despre care a avut reprezentarea că provine din săvârşirea de infracţiuni, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, faptă prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019

Totodată, faptele inculpatului G., constând în aceea că la data de 24.11.2021 a deţinut, pentru consumul propriu, atât droguri de risc (cantitatea de 10,83 grame Cannabis), cât şi droguri de mare risc (cantitatea de 0,02 grame conţinând Cocaină), în imobilul din Mun. Iaşi, Std. Tudor Vladimirescu, nr. 1, judeţul Iaşi, identificate şi ridicate la percheziţia domiciliară, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de deţinerea de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, prevăzute de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

H. Faptele inculpatei H., constând în aceea că la data de 23.04.2019 a declarat în mod necorespunzător adevărul în faţa notarului public I., cu ocazia întocmirii de către acesta a înscrisului intitulat "Încheiere de zi şi finală", emisă în dosarul succesoral nr. x/2019 înregistrat pe rolul aceluiaşi notar public, respectiv a declarat că nu are cunoştinţă ca numita CC. să fi întocmit vreun testament, deşi cunoştea faptul că aceasta a întocmit testamentul autentificat sub nr. x/5.11.2013 la S.P.N. "MM. şi Asociaţii" în favoarea numitului BB., în scopul producerii de consecinţe juridice pentru sine, respectiv de a obţine certificatul de moştenitor legal cu privire la toate bunurile numitei CC. (1 act material); -La data de 23.04.2019 a declarat în mod necorespunzător adevărul în faţa notarului public I., cu ocazia instrumentării de către acesta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2019, respectiv a declarat, în calitate de vânzător, următoarele aspecte: 1. că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului care reprezenta obiectul contractului "prin reconstituire în baza titlului de proprietate numărul 187463 din 14.01.2019 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Iaşi" (deşi titlul de proprietate era emis pe numele CC., persoană căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate); 2. că bunurile imobile care reprezintă obiectul contractului se află în proprietatea ei exclusivă şi că nu se află în litigiu la vreo instanţă, deşi cunoştea existenţa testamentului autentificat sub nr. x/5.11.2013 la S.P.N. "MM. şi Asociaţii" în favoarea numitului BB. şi a semnat cererea de chemare în judecată a numitului BB., înregistrată la Judecătoria Iaşi sub nr. x/2019 din data de 4.02 2019 (soluţionată ulterior încheierii contractului, respectiv la data de 15.05.2019), prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a testamentului menţionat anterior, care se referea şi la imobilele respective, în scopul producerii de consecinţe juridice, respectiv al încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu cumpărătorul DD. (1 act material), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

De asemenea, faptele inculpatei H. constând în aceea că la data de 23.04.2019, cu ocazia încheierii în calitate de vânzător a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2019 de notarul public I., l-a indus în eroare pe cumpărătorul DD., prin prezentarea ca fiind adevărate a unor fapte necorespunzătoarea adevărului (faptul că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului "prin reconstituire în baza titlului de proprietate numărul 187463 din 14.01.2019 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Iaşi", deşi acesta era emis pe numele unei alte persoane, faptul că ar fi avut calitatea de proprietar exclusiv al terenului şi faptul că bunul imobil nu se afla în litigiu la vreo instanţă, deşi pe rolul Judecătoriei Iaşi a înregistrat sub nr. x/2019 încă din data de 4.02.2019 o cerere de chemare în judecată a numitului BB., prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a unui testament întocmit în favoarea acestuia, care se referea şi la imobilele respective), în scopul de a obţine pentru sine şi pentru inculpatul B. un folos patrimonial injust (suma de 150.000 Euro, reprezentând preţul pentru imobilul vândut cumpărătorului DD.), rezultând o pagubă în patrimoniul numitului BB., reprezentată de faptul că bunurile imobile care au reprezentat obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2019 de notarul public I. şi la care ar fi avut dreptul în conformitate cu testamentul autentificat sub nr. x/5.11.2013 la S.P.N. "MM. şi Asociaţii" au fost scoase în mod fraudulos din patrimoniul acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de dispoziţiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

I. Faptele inculpatului I., constând în aceea că, la data de 23.04.2019, în calitate de notar public, a îndeplinit cu intenţie (prin multitudinea dispoziţiilor legale încălcate şi a faptului că a urmărit un interes patrimonial propriu, reprezentat de primirea unor onorarii notariale în cuantum de 13.060 RON, respectiv 15.215 RON), în mod defectuos (prin încălcarea obligaţiilor reglementate de dispoziţiile legale), în aceeaşi zi, la un interval scurt de timp şi cu legătură între ele, atât procedura succesorală notarială în dosarul notarial nr. x/2019 instrumentat de acesta, finalizat prin emiterea certificatului de moştenitor nr. x/2019 în favoarea numitei H., prin care a stabilit calitatea de unic moştenitor legal al numitei H. faţă de moştenirea numitei CC. şi a constatat astfel un drept de proprietate al acesteia după întreaga masă succesorală, cât şi procedura notarială de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/24.03.2019:

1. - nu a stabilit calitatea de succesibil al numitei H. prin acte de stare civilă (la dosarul succesoral nu se află nici măcar certificatul de deces al numitei CC., prin încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 36/1995, art. 954 alin. (1), (2) C. civ. şi art. 236 alin. (1) din Regulamentul adoptat prin Ordinul nr. 2333/2013 emis de Ministerul Justiţiei), ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 108 alin. (1) din Legea nr. 36/1995;

2. - nu a stabilit numărul succesibililor sau al legatarilor prin acte de stare civilă, testament sau martori, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 alin. (1) din Legea nr. 36/1995;

3. - a emis încheierea din data de 23.04.2019, în temeiul căreia a eliberat certificatul de moştenitor nr. x/2019 fără a fi administrat "probe îndestulătoare" în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, pentru a stabili numărul şi calitatea moştenitorilor;

4. - a deschis şi finalizat procedura succesorală notarială în aceeaşi zi, respectiv la data de 23.04.2019, fără a administra probe îndestulătoare, prin încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (1), (2) din Legea nr. 36/1995 (procedura succesorală notarială se poate încheia de îndată fie doar în prezenţa unui testament, fie "dacă este neîndoielnic că nu mai sunt şi alte persoane îndreptăţite la succesiune");

3. - nu a audiat martori, astfel încât declaraţiile acestora nu se regăsesc nici în încheierea din data de 23.04.2019, prin încălcarea dispoziţiilor art. 108 alin. (1), (11)3 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 36/1995 cu referire la art. 239 din Regulamentul adoptat prin Ordinul nr. 2333/2013 emis de Ministerul Justiţiei;

4. - nu a efectuat verificări în bazele de date UU. (pentru a stabili existenţa unor testamente) şi VV. (pentru a verifica manifestarea drepturilor de opţiune succesorală), deşi era obligat la aceasta în concretizarea obligaţiilor prevăzute de art. 9 alin. (1), art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 coroborat cu dispoziţiile art. 238 alin. (1) şi 248 din Regulamentul adoptat prin Ordinul nr. 2333/2013 emis de Ministerul Justiţiei; dacă ar fi procedat astfel, ar fi rezultat că există un testament emis de numita CC. şi autentificat sub nr. x/5.11.2013 de notarul public WW., înregistrat în UU. sub nr. x/5.11.2013, iar numitul BB. a formulat o declaraţia autentificată de acceptare a succesiunii autentificată sub nr. x/13.03.2018, înscrisă în VV.;

5. - a instrumentat dosarul notarial nr. x/2019 cu încălcarea dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 privind competenţa, deoarece primul notar public sesizat a fost inculpatul C. din cadrul B.N.P. MM. (având în vedere şi dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 36/1995); deşi a fost informat de Camera Notarilor Publici Iaşi despre existenţa dosarului succesoral nr. x/2018 instrumentat la B.N.P. MM. în legătură cu moştenirea numitei CC. şi ar fi trebuit fie să îşi decline competenţa, fie să solicite dosarul nr. x/2018 pentru a efectua verificări în scopul prevenirii litigiilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, prin încălcarea acestei obligaţii şi a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) lit. b) privind dezbaterea împreună a dosarelor, nu a solicitat în original dosarul nr. x/2018 (obligaţie detaliată prin art. 25 din Regulamentul privind evidenţa procedurilor succesorale, adoptat prin Hotărârea nr. 44/27.06.2013 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România);

6. - deşi nu l-a citat pe legatarul BB., în conformitate cu dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, a emis certificatul de moştenitor nr. x/2019 doar în favoarea numitei H.;

7. - în procedura notarială de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/24.03.2019, prin încălcarea obligaţiilor prevăzute de dispoziţiilor art. 9 alin. (1), (2) din Legea nr. 36/1995, art. 80 alin. (1), (2) din Legea nr. 36/1995, detaliate prin art. 228 alin. (1), (2) din Regulamentul adoptat prin Ordinul nr. 2333/2013 emis de Ministerul Justiţiei s-a precizat că vânzătoarea H. a dobândit bunul imobil care reprezintă obiectul contractului prin reconstituire în baza titlului de proprietate nr. x/14.01.2019 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Iaşi (în realitate, persoana căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate şi care era menţionată în titlul de proprietate, cât şi în extrasele de carte funciară identificate la dosarul notarial a fost numita CC.; notarul public a emis pentru H. certificatul de moştenitor x/2019, dar drepturile nu erau înscrise în cartea funciară, astfel încât H. nu putea dispune prin vânzare de acestea, în conformitate cu dispoziţiile art. 887 alin. (3) C. civ.), acte din care a rezultat atât o vătămare a drepturilor numitului BB. cu privire la bunurile imobile prevăzute de testamentul autentificat sub nr. x/5.11.2013 de notarul public WW., cât şi un folos patrimonial necuvenit pe care l-a obţinut, prin intermediul său, numita H., reprezentat de dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile din certificatul de moştenitor nr. x/2019 (art. 116 alin. (3) din Legea nr. 36/1995) şi de suma de 150.000 Euro, primită cu titlu de preţ al vânzării bunurilor imobile prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.03.2019, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului I., constând în aceea că la data de 30.09.2022, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice profesiei sale de notar public şi prevăzute de dispoziţiile art. 98 şi 99 din Legea nr. 36/1995, în cuprinsul încheierii de autentificare nr. z/30.09.2022, emisă cu ocazia instrumentării actului notarial intitulat "act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.06.2022 în cadrul B.I.N. "XX." cu sediul în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi", a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la: prezenţa numitei YY., la data de 30.09.2022, la sediul notarului public; calitatea acesteia de reprezentant legal al S.C. ZZ. S.R.L. şi faptul că aceasta, după ce ar fi citit actul, ar fi declarat că reprezintă voinţa sa şi că ar fi consimţit la autentificarea înscrisului, pe care l-ar fi semnat pe toate exemplarele, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen.

J. Faptele inculpatului J., constând în aceea că, la data de 23.04.2019, acţionând în calitate de avocat care acorda asistenţa juridică numitei H. cu ocazia încheierii de către aceasta, în calitate de vânzătoare, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2019 de către notarul public I., a îndeplinit acte de complicitate morală la declararea în mod necorespunzător a adevărului de către autorul H. în faţa notarului public I., prin aceea că, după ce a citit conţinutul contractului de vânzare-cumpărare, a întărit rezoluţia infracţională a autorului şi a înlăturat astfel orice dubii ale acesteia, comunicând-i faptul că poate proceda la semnarea înscrisului respectiv, în condiţiile în care prin cuprinsul acestuia autorul H. declara faptul că:

1. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului care reprezenta obiectul contractului doar "prin reconstituire în baza titlului de proprietate numărul 187463 din 14.01.2019 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Iaşi" (deşi titlul de proprietate era emis pe numele CC., persoană căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, iar numitul J. cunoştea faptul că H. acţiona în calitate de moştenitoare a numitei CC., astfel cum s-a precizat şi în conţinutul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2019 autentificat de acelaşi notar public, unde tot numitul J. i-a acordat asistenţă juridică numitei H.);

2. că bunurile imobile care reprezintă obiectul contractului se află în proprietatea ei exclusivă, că nu se află în litigiu la vreo instanţă şi că au fost stăpânite "continuu, netulburat de nimeni şi sub nume de proprietar, de la dobândire şi până în prezent", deşi atât autorul, cât şi numitul J. cunoşteau existenţa testamentului autentificat sub nr. x/5.11.2013 la S.P.N. "MM. şi Asociaţii" în favoarea numitului BB., autorul a semnat cererea de chemare în judecată a numitului BB., iar numitul J. a redactat-o şi a înregistrat-o la Judecătoria Iaşi sub nr. x/2019 în data de 4.02.2019, iar la data de 7.03.2019 şi 1.04.2019 a depus drept probe la instanţa civilă chiar duplicat după testamentul contestat (acţiunea civilă fiind soluţionată ulterior încheierii contractului, respectiv la data de 15.05.2019), prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a testamentului menţionat anterior, care se referea şi la imobilele respective, în scopul producerii de consecinţe juridice, respectiv al încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu cumpărătorul DD., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals în declaraţii, prevăzute art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 326 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului J., constând în aceea că la data de 23.04.2019, acţionând în calitate de avocat care acorda asistenţa juridică numitei H. cu ocazia încheierii de către aceasta, în calitate de vânzătoare, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2019 de către notarul public I., a îndeplinit acte de complicitate morală la inducerea în eroare a cumpărătorului DD. de către autorul H., prin aceea că, după ce a citit conţinutul contractului de vânzare-cumpărare, a întărit rezoluţia infracţională a autorului şi a înlăturat astfel orice dubii ale acesteia, comunicând-i faptul că poate proceda la semnarea înscrisului respectiv (astfel cum numita H. a şi procedat), în condiţiile în care prin cuprinsul acestuia autorul prezenta fapte necorespunzătoare adevărului:

1. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului care reprezenta obiectul contractului doar "prin reconstituire în baza titlului de proprietate numărul 187463 din 14.01.2019 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Iaşi" (deşi titlul de proprietate era emis pe numele CC., persoană căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, iar numitul J. cunoştea faptul că H. acţiona în calitate de moştenitoare a numitei CC., astfel cum s-a precizat şi în conţinutul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2019 autentificat de acelaşi notar public, unde tot numitul J. i-a acordat asistenţă juridică numitei H.);

2. că bunurile imobile care reprezintă obiectul contractului se află în proprietatea ei exclusivă, că nu se află în litigiu la vreo instanţă şi că au fost stăpânite "continuu, netulburat de nimeni şi sub nume de proprietar, de la dobândire şi până în prezent", deşi atât autorul, cât şi numitul J. cunoşteau existenţa testamentului autentificat sub nr. x/5.11.2013 la S.P.N. "MM. şi Asociaţii" în favoarea numitului BB., autorul a semnat cererea de chemare în judecată a numitului BB., iar numitul J. a redactat-o şi a înregistrat-o la Judecătoria Iaşi sub nr. x/2019 în data de 4.02.2019, iar la data de 7.03.2019 şi 1.04.2019 a depus drept probe la instanţa civilă chiar duplicat după testamentul contestat (acţiunea civilă fiind soluţionată ulterior încheierii contractului, respectiv la data de 15.05.2019), prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a testamentului menţionat anterior, care se referea şi la imobilele respective, în scopul ca autorul H. să obţină pentru ea şi pentru inculpatul B. un folos patrimonial injust (suma de 150.000 Euro, reprezentând preţul pentru imobilul vândut cumpărătorului DD.), rezultând o pagubă în patrimoniul numitului BB., reprezentată de faptul că bunurile imobile care au reprezentat obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2019 de notarul public I.

şi la care ar fi avut dreptul în conformitate cu testamentul autentificat sub nr. x/5.11.2013 la S.P.N. "MM. şi Asociaţii" au fost scoase în mod fraudulos din patrimoniul acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii complicitate la înşelăciune, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen.

K. Faptele inculpatei K., constând în aceea că 1. În perioada august 2020 - iunie 2021, împreună cu numitul A. şi cu complicele L., a realizat un circuit prin care a disimulat provenienţa sumei de 1.110.691 RON (228.096 Euro), despre care ştia că provine din săvârşirea infracţiunilor de:

"camătă", prevăzută de dispoziţiile art. 351 C. pen., "înşelăciune", prevăzută de dispoziţiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen. şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1), (2) C. pen., ca fiind o investiţie aparent legală pentru edificarea şi echiparea edilitară a unui imobil tip casă de locuit la adresa din mun. Iaşi, judeţul Iaşi, prin crearea prin intermediul complicelui L. a unui cadru juridic aparent legal, de natură să inducă o aparenţă de legalitate cu privire la persoana beneficiarului legal şi la legalitatea sumelor de bani investite, prin următoarele acţiuni: încheierea de antecontracte de vânzare-cumpărare şi utilizarea iniţială a sumelor de bani provenite din activitatea infracţională cu titlul de "avans de preţ" pentru achiziţionarea unor imobile, prin folosirea interpusului L.; desfiinţarea ulterioară a acestor antecontracte şi declararea faptului că suma rezultată va fi utilizată pentru edificarea construcţiei din mun. Iaşi, judeţul Iaşi, de către aceeaşi firmă cu care au fost încheiate antecontractele de vânzare-cumpărare (în realitate, suma de bani rezultată din desfiinţarea antecontractelor a avut o altă destinaţie); achiziţionarea terenului aflat la adresa din mun. Iaşi, judeţul Iaşi pe numele unui interpus; transferul acestei proprietăţi în favoarea copiilor săi minori, prin simularea unui contract de vânzare-cumpărare şi disimularea "preţului" ca provenind de la o altă persoană; continuarea investirii sumelor de bani provenite din activitatea infracţională pentru construirea, finisarea, mobilarea şi utilarea locuinţei menţionate anterior; prin acest mecanism a fost spălată suma de 1.110.691 RON (228.096 Euro, preţul de cost al imobilului din mun. Iaşi, judeţul Iaşi) şi a fost obţinut produsul infracţional reprezentat de imobilul din mun. Iaşi, judeţul Iaşi, având un preţ actual de piaţă de 1.526.040 RON (310.171 Euro) (1 act material), 2. În perioada aprilie 2021 - septembrie 2022, împreună cu numitul A. şi cu complicele L., a realizat un circuit prin care a disimulat provenienţa sumei de 141.727 RON, despre care ştia că provine din săvârşirea infracţiunilor de:

"camătă", prevăzută de dispoziţiile art. 351 C. pen., "înşelăciune", prevăzută de dispoziţiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen. şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1), (2) C. pen., prin spălarea acesteia pentru dobândirea unui produs infracţional în cuantum de 213.997,78 RON, în cadrul unui mecanism privind încheierea de acte juridice notariale prin intermediul interpusului L., care: a încheiat în calitate de promitent-cumpărător antecontractele de vânzare-cumpărare nr. x/14.04.2021 şi nr. y/15.06.2022 cu S.C. P. S.R.L., actul adiţional nr. x la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.04.2021, autentificat sub nr. x/15.06.2022, actul adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.06.2022, autentificat sub nr. x/30.09.2022, fiind creată astfel o aparenţă cu privire la persoana beneficiarului şi la legalitatea provenienţei sumei de bani folosite ca aparţinând numitei L., deşi în realitate suma de bani spălată aparţinea numiţilor A. şi K., care erau şi beneficiarii reali ai drepturilor rezultate din încheierea antecontractelor; prin acest mecanism a fost spălată în mod efectiv suma de 141.727 RON şi a fost obţinut produsul infracţional reprezentat de drepturile asupra sumei de 213.997,78 RON, constatată prin actele notariale menţionate anterior, încheiate cu S.C. P. S.R.L., în care s-a consemnat în mod nereal faptul că întreaga sumă de 213.997,78 RON ar fi fost plătită integral anterior, deşi în realitate doar suma de 141.727 RON a fost constituită cu titlul de avans al acesteia în cadrul raporturilor juridice patrimoniale respective (1 act material), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea de bani, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

De asemenea, faptele inculpatei K. constând în aceea că în perioada august 2019 - aprilie 2021, împreună cu coautorul A., i-a acordat în mod repetat sume de bani cu dobândă inculpatului B., fără să fie autorizat în acest sens, fiind identificate următoarele acte materiale: 1. La data de 29.08.2019, suma de 7.000 RON, pentru care a perceput o dobândă de 600 Euro şi 1.000 RON; 2. La data de 16.10.2019, suma de 4.049 RON, pentru care a perceput o dobândă de 650 Euro; 3. La data de 8.11.2020 suma de 800 Euro, pentru care a perceput o dobândă de 700 Euro; 4. La data de 11.03.2021 suma de 2.000 Euro, pentru care a perceput o dobândă de 1.000 Euro; 5. La data de 23.04.2021, suma de 1.000 Euro, pentru care a perceput o dobândă de 700 Euro, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de camătă, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 351 din C. pen.

L. Faptele inculpatei L., constând în aceea că:

1. În perioada august 2020 - iunie 2021, cu intenţie a îndeplinit acte de complicitate materială la săvârşirea infracţiunii de "spălare de bani" prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 129/2019, săvârşită în calitate de coautori de numiţii A. şi K., acţiuni prin care s-a realizat cadrul juridic necesar pentru a se disimula provenienţa sumei totale de 1.110.691 RON (228.096 Euro), despre care a avut reprezentarea conform dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 că provine din săvârşirea de infracţiuni, cadru juridic prin care s-a asigurat investirea acesteia cu titlu aparent legal pentru construirea, finisarea şi echiparea edilitară a unui imobil tip casă de locuit la adresa din mun.

Iaşi, judeţul Iaşi, acţiuni care au constat în: a încheiat în calitate de promitent-cumpărător antecontracte de vânzare-cumpărare cu S.C. P. S.R.L. şi a contribuit astfel la crearea unei aparenţe cu privire la persoana beneficiarului şi la legalitatea provenienţei sumelor de bani folosite, deşi cunoştea faptul că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni şi că în realitate aparţin numiţilor A. şi K., care erau şi beneficiarii reali ai drepturilor rezultate din încheierea antecontractelor; a contribuit la simularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.11.2020 încheiat cu numita AAA., prin crearea unei aparenţe de legalitate a existenţei preţului şi a provenienţei sumei pretins plătite în această calitate, fiind menţionată cu titlul de "procurator de fonduri", deşi în realitate suma de bani nu a fost plătită şi nici nu putea să îi aparţină acesteia; a încheiat în aceeaşi calitate de interpus al numiţilor A.

şi K. contractul de lucrări nr. x/14.08.2020 cu S.C. P. S.R.L., pentru edificarea imobilului menţionat anterior, prin care a simulat faptul că o sumă de 80.000 Euro reprezintă valoarea de construire a imobilului, din care trebuia considerată drept plătită cu titlu de avans suma de 40.000 Euro, prin desfiinţarea antecontractelor anterioare (deşi în realitate nu exista plătită suma de 40.000 Euro, ci o sumă într-un alt cuantum, de 141.727 RON, care, oricum, a avut o altă destinaţie decât edificarea imobilului); prin acest mecanism a fost spălată suma de 1.110.691 RON (228.096 Euro, preţul de cost al imobilului din mun.

Iaşi, judeţul Iaşi) şi a fost obţinut produsul infracţional reprezentat de imobilul din mun. Iaşi, judeţul Iaşi, având un preţ actual de piaţă de 1.526.040 RON (310.171 Euro) (1 act material);

2. În perioada aprilie 2021 - septembrie 2022 cu intenţie a îndeplinit atât acte de complicitate materială la săvârşirea infracţiunii de "spălare de bani" prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 129/2019, săvârşită de numiţii A. şi K. (faptă prin care s-a realizat un circuit prin care s-a disimulat provenienţa sumei de 141.727 RON), prin aceea că: a încheiat în calitate de promitent-cumpărător antecontractele de vânzare-cumpărare nr. x/14.04.2021 şi nr. y/15.06.2022 cu S.C. P. S.R.L., actul adiţional nr. x la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.04.2021, autentificat sub nr. x/15.06.2022, actul adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.06.2022, autentificat sub nr. x/30.09.2022 şi a contribuit astfel la crearea unei aparenţe cu privire la persoana beneficiarului şi la legalitatea provenienţei sumei de bani folosite, deşi a avut reprezentarea conform dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 că provine din săvârşirea de infracţiuni şi că în realitate aparţine numiţilor A.

şi K., care erau şi beneficiarii reali ai drepturilor rezultate din încheierea antecontractelor, cât şi acţiuni în calitate de autor al infracţiunii de "spălare de bani" prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 129/2019, deoarece a transferat către S.C. P. S.R.L. suma de 141.727 RON, despre care a avut reprezentarea că provine din săvârşirea de infracţiuni; prin acest mecanism a fost spălată în mod efectiv suma de 141.727 RON şi a fost obţinut produsul infracţional reprezentat de drepturile asupra sumei de 213.997,78 RON, constatate prin actele notariale menţionate anterior şi încheiate cu S.C. P. S.R.L., în care s-a consemnat în mod nereal faptul că întreaga sumă de 213.997,78 RON ar fi fost plătită integral anterior, deşi în realitate doar suma de 141.727 RON a fost constituită cu titlul de avans al acesteia (1 act material), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Pe parcursul desfăşurării procedurii de cameră preliminară, au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpaţi, acestea fiind susţinute de coinculpaţii care au participat personal sau prin apărător la dezbaterile aferente procedurii de cameră preliminară. Cererile şi excepţiile formulate în cauză au fost puse în discuţie la termenul din data de 03.10.2023.

Prin încheierea din data de 16.10.2023, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi a dispus:

În baza art. 346 alin. (2) cu referire la art. 38 alin. (1) lit. d) şi art. 41 alin. (1) lit. a) şi c) din C. proc. pen., a constatat competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Iaşi în judecarea prezentei cauze.

A admis, în parte, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A., K., L., B., E., C., numitul BBB. şi de judecătorul de cameră preliminară din oficiu.

A constatat neregularitatea rechizitoriului nr. x din data de 03.05.2023 al D.I.I.C.O.T.- S.T. IAŞI din perspectiva necesităţii asigurării caracterului clar al acuzaţiilor formulate şi precizate în capitolul dedicat analizei încadrărilor juridice cu privire la:

- infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., imputată inculpatului A. - sub aspectul individualizării surselor de provenienţă a banilor presupus spălaţi, astfel încât să rezulte cuantumul total reţinut de procuror ca reprezentând suma spălată;

- infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., imputată inculpatei K. - sub aspectul individualizării surselor de provenienţă a banilor presupus spălaţi, astfel încât să rezulte cuantumul total reţinut de procuror ca reprezentând suma spălată;

- infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., imputată inculpatei L. - sub aspectul individualizării surselor de provenienţă a banilor presupus spălaţi, astfel încât să rezulte cuantumul total reţinut de procuror ca reprezentând suma spălată;

- actul material aferent săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune imputate inculpaţilor B., C. ("U. şi V." - filele x şi 473) - sub aspectul lămuririi existenţei sau nu a calităţii de persoană vătămată a numitului CCC. în raport cu acest act.

A constatat neregularitatea rechizitoriului prin menţionarea în citativ a numitului CCC. (decedat anterior sesizării instanţei), nemenţionarea numitului V., în calitate de persoană vătămată şi a numitului BBB., în calitate de parte civilă.

A admis cererea numitului V. de participare în cauză în calitate de persoană vătămată şi a dispus rectificarea citativului în sensul menţionării acestei calităţi.

A admis cererea numitului BBB. de participare în cauză, în calitate de parte civilă şi a dispus rectificarea citativului în sensul menţionării acestei calităţi.

În temeiul art. 139 alin. (4) din C. proc. pen., a dispus excluderea din materialul probator a probei constând în conţinutul mesajului primit de B. la postul telefonic x, în ziua de 30.12.2020, la ora 16:20:39, ce se regăseşte în procesul-verbal de redare convorbiri telefonice din 11.01.2021 .

În temeiul art. 102 alin. (2) din C. proc. pen., art. 114 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 45 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, a dispus excluderea declaraţiei dată de avocat DDD., în calitate de martor .

A respins, ca inadmisibile, cererile părţilor civile BBB. şi EEE. de introducere în cauză a altor persoane interesate.

A respins, ca inadmisibilă, cererile părţilor civile BBB., EEE. şi BB. de introducere în cauză a moştenitorilor inculpatului M..

A respins, ca inadmisibilă, cererea de constituire ca parte civilă a numitului FFF., precum şi cererile subsecvente, acesta urmând a-şi păstra calitatea de martor în prezenta cauză. A dispus rectificarea citativului în acest sens.

A respins, ca nefondate, restul cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţii C., A., K., J., L., B. şi E., I., D., părţile civile BBB. şi EEE., precum şi de judecătorul de cameră preliminară din oficiu.

A constatat legalitatea actelor de urmărire penală şi a celorlalte probe administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost excluse.

În temeiul art. 345 alin. (3) C. proc. pen., a pus în vedere procurorului ca, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Prin actul de remediere a neregularităţilor din data de 24.10.2023 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Iaşi, înregistrat la dosar la data de 26.10.2023, cu respectarea termenului legal, s-a făcut o amplă expunere cu privire la natura neregularităţilor constatate de judecătorul de cameră preliminară şi la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, s-au expus pe larg circuitele de spălarea banilor, cu indicarea de probe, punctul de vedere cu privire la celelalte neregularităţi, procedându-se efectiv la remedierea neregularităţilor constatate de judecătorul de cameră preliminară în secţiunea "Concluzii" .

Prin încheierea nr. 49 din 07.11.2023, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în temeiul art. 346 alin. (4) şi (41) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2019 din data de 03.05.2023 al D.I.I.C.O.T.- S.T. Iaşi, astfel cum a fost remediat prin actul de remediere a neregularităţilor din data de 24.10.2023, şi a dispus începerea judecăţii.

Împotriva încheierii penale nr. 49 din data de 07 noiembrie 2023 şi a încheierii din data de 16 octombrie 2023, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, inculpaţii C., B., J., D., E. şi I. şi părţile civile EEE. şi BBB. şi contestatorii FFF., DD. şi GGG..

Prin încheierea nr. 276 din 03.04.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a admis contestaţiile formulate împotriva încheierilor contestate pe care le-a desfiinţat şi a trimis cauza spre rejudecare în procedura de cameră preliminară la Curtea de Apel Iaşi.

În esenţă, a reţinut că procedura de cameră preliminară nu a fost parcursă de către un complet specializat în materia infracţiunilor de corupţie, astfel cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a impus ca instanţa de fond să procedeze la reîntregirea cadrului procesual, respectiv citarea părţilor, a persoanelor vătămate şi a oricăror alte persoane ale căror drepturi sau libertăţi au fost afectate prin actele juridice contestate şi care formează obiectul acuzaţiei, precum şi dobânditorii subsecvenţi ai drepturilor născute din aceste acte.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. x/2023/a1*.

Faţă de dispoziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din încheierea de desfiinţare, privind reîntregirea cadrului procesual cu persoanele ale căror drepturi au fost afectate prin actele juridice contestate care formează obiectul acuzaţiei, la primirea dosarului, Curtea de Apel Iaşi a dispus, prin rezoluţie, introducerea în citativ, suplimentar faţă de citativul rechizitoriului, a următoarelor persoane identificate ca semnatare ale unor acte juridice vizând imobilele tranzacţionate de grupul infracţional (şi ale căror drepturi ar putea fi afectate prin modul de soluţionare a acţiunii civile): JJ. şi KK., O., FF. şi GG., HHH., III., JJJ. prin tutore KKK., LLL., W., II., DD. şi GGG. (care au şi formulat cerere de introducere în cauză), M. (prin moştenitori MMM., Bucur M. Ionuţ), HH. (prin moştenitori OOO., PPP., HH.). Aceste persoane au fost introduse în citativ, ca persoane care ar putea invoca un interes în prezenta cauză, şi anume eventualul interes de a fi menţinute actele juridice contestate, având în vedere şi cererile unora din părţile civile de desfiinţare a înscrisurilor sau de repunere în situaţia anterioară.

Tot cu aceleaşi argumente a fost introdus în citativ şi numitul FFF., cu precizarea că acesta a formulat cerere de participare în cauză invocând un interes, astfel încât a fost introdus în citativ ca persoană care reclamă un interes.

Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 34 din C. proc. pen. şi art. 353 din C. proc. pen., potrivit cărora instanţa poate dispune citarea altor subiecţi procesuali atunci când prezenţa acestora este necesară pentru soluţionarea cauzei; de asemenea, art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., prevede că dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare; or, potrivit legii procesual civile, calitatea procesuală, în eventualitatea solicitării anulării unor acte juridice, aparţine părţilor acestor acte juridice.

S-a considerat că aceste persoane nu au fost introduse în citativ, ca persoane vătămate sau părţi civile, întrucât temeinicia şi actualitatea interesului şi pretenţiei lor nu poate fi analizată la acest moment, acestea depinzând de petitul constituirilor de parte civilă, cât şi de modul de soluţionare a acţiunilor civile. În schimb, acestor persoane li s-au garantat aceleaşi drepturi şi obligaţii procesuale ca şi părţilor, ele fiind înştiinţate cu privire la dreptul de a formula cereri şi excepţii în etapa camerei preliminare.

Instanţa a constatat că absenţa acestor persoane din citativul rechizitoriului nu constituie un element de neregularitate a acestuia, fiind sarcina instanţei de a stabili cadrul procesual aferent acestei etape, aspect lămurit şi impus de altfel Curţii de Apel Iaşi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea de desfiinţare.

De asemenea, Curtea de Apel Iaşi, constatând că, referitor la imobilul care ar fi fost tranzacţionat de grupul infracţional şi care constituie obiectul moştenirii după defuncta QQ., calitatea de moştenitor nu ar aparţine doar numitului N. (care ar fi vândut bunul succesoral fără ştirea celorlalţi comoştenitori), ci si altor persoane care ar fi fost vătămate prin vânzarea frauduloasă a acestui imobil fără ştirea lor, a dispus introducerea în cauză şi a numiţilor QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY. (aceasta din urmă prin moştenitori: ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC.).

De asemenea, s-a luat act că, în primul ciclu procesual, rechizitoriul a fost deja rectificat prin corectarea cadrului procesual, respectiv prin înlăturarea din citativ a persoanei vătămate decedate CCC., având în vedere că a decedat înaintea sesizării instanţei şi nu există dovada că eventualii moştenitori ai acestuia şi-ar fi exprimat opţiunea continuării acţiuni civile la instanţa penală, în termen de maxim 2 luni de la deces, conform art. 24 din C. proc. pen., şi introducerii în cauză a numitului BBB. ca parte civilă, şi a numitului V. ca persoană vătămată.

De asemenea, instanţa a mai luat act că rechizitoriul a fost rectificat în primul ciclu procesual prin actul de remediere a neregularităţilor, din data de 24.10.2023 şi sub aspectul completării acuzaţiilor de spălarea banilor pentru inculpaţii A., K. şi L. (în sensul individualizării surselor de provenienţă a banilor presupus spălaţi şi a expunerii pe larg a circuitelor de spălare de bani), cât şi prin referirea la numitul CCC. ca persoană vătămată prin infracţiunea de înşelăciune, la situaţia inculpatului B. şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune la situaţia inculpatului C..

În concluziile orale puse cu ocazia dezbaterilor, inculpaţii au reiterat cererile şi excepţiile formulate în primul ciclu procesual, dar s-au formulat unele cereri şi excepţii şi după reînregistrarea dosarului de către părţile civile EEE. şi BBB., persoana care reclamă un interes în prezenta cauză FFF. şi inculpatul D..

Prin încheierea din 12.09.2024, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în baza art. 346 alin. (2) cu referire la art. 38 alin. (1) lit. d) şi art. 41 alin. (1) lit. a) şi c) din C. proc. pen., a constatat competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Iaşi în judecarea cauzei, a admis în parte, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul B. şi E., a constatat regularitatea rechizitoriului nr. x, din data de 03.05.2023, al D.I.I.C.O.T.- S.T. IAŞI.

În temeiul art. 139 alin. (4) din C. proc. pen., a dispus excluderea din materialul probator, la rămânerea definitivă a încheierii, a probei constând în conţinutul mesajului primit de B. la postul telefonic x, în ziua de 30.12.2020, la ora 16:20:39, ce se regăseşte în procesul-verbal de redare convorbiri telefonice din 11.01.2021 .

În temeiul art. 102 alin. (2) din C. proc. pen., art. 114 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 45 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, a dispus excluderea, la rămânerea definitivă a încheierii, a declaraţiei dată de avocat DDD. în calitate de martor şi a dispus eliminarea din rechizitoriu a referirilor la această declaraţie şi la conţinutul ei.

A respins, ca nefondate, restul cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţii C., A., K., J., L., B. şi E., I., D., G., părţile civile BBB. şi EEE., persoanele care reclamă un interes FFF., II., precum şi de judecătorul de cameră preliminară din oficiu.

A constatat legalitatea actelor de urmărire penală şi a celorlalte probe administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost excluse prin prezenta încheiere.

În temeiul art. 345 alin. (3) C. proc. pen., a pus în vedere procurorului ca, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a reţinut, că faţă de obiectul cauzei şi de calitatea de avocat a inculpatului J., respectiv de notar a inculpaţilor I. şi C., care atrag competenţa specială a Curţii de Apel Iaşi, raportat la dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) şi art. 44 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi este instanţa competentă, material şi teritorial, să soluţioneze cauza.

În ceea ce priveşte regularitatea rechizitoriului, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat că rechizitoriul conţine o descriere completă, clară şi suficientă a faptelor, de natură a permite inculpaţilor să îşi înţeleagă acuzaţia şi să îşi formuleze apărarea. Acuzaţiile penale au fost sintetizate la rubrica "în drept" şi au fost analizate în considerentele rechizitoriului în raport de probele administrate, inclusiv cu trimiteri la filele dosarului în care se află mijloace de probă.

A reţinut că rechizitoriul conţine descrierea pe larg a situaţiei de fapt, cu referire la împrejurările comiterii faptelor şi la conduita inculpaţilor, cu particularizarea circumstanţelor de timp, loc şi mod. Pentru determinarea limitelor judecăţii este suficient ca rechizitoriul să prezinte repere rezonabile ale cadrului comiterii faptelor astfel încât fapta să poate fi încadrată juridic, neexistând o obligaţie legală pentru procuror de a descrie detaliat fiecare element de fapt, o astfel de cerinţă fiind disproporţionată.

Astfel, a arătat că, în ce priveşte lipsa de claritate a acuzaţiei de complicitate la înşelăciune invocată de A., sub aspectul nedescrierii împrejurărilor în care acesta ar fi remis, cu titlu de finanţare, suma de 20.000 euro grupului infracţional (coinculpatului B.) în vederea tranzacţionării imobilului lui N., rechizitoriul îşi bazează această acuzaţie pe un mesaj telefonic audio din 09.01.2020, ora 23:07 (poz. 33 din procesul-verbal nr. x/14.03.2022 - înregistrat şi transmis de numitul A. către inculpatul B., fila x rechizitoriu, în care A. i-ar reproşa inculpatului B. că ar fi amanetat o cantitate mare de aur pentru a-i da acestuia o sumă de bani) şi pe un alt mesaj din 14.03.2020, în care A. îi aminteşte lui B. că i-ar fi dat acestuia în trecut suma de 20.000 euro - "să facem nişte bani, să fie bine, numai să-mi iau şi eu nişte bănuţi...şi normal că mi-a convenit."

Prin încheierea contestată s-a arătat că este irelevantă, din perspectiva scopului camerei preliminare, aptitudinea sau inaptitudinea acestor mijloace de probă de a dovedi acuzaţia, analiza acestui aspect ţinând de judecata pe fond a cauzei. Important, din perspectiva camerei preliminare este faptul că rechizitoriul nu formulează această acuzaţie fără a o pune într-un context, fapt care face acuzaţia inteligibilă şi susceptibilă de apărare din partea inculpatului. Este suficient faptul că rechizitoriul indică scopul remiterii sumei de bani, cuantumul acesteia, persoanele implicate, nefiind necesar a fi indicate alte repere temporale sau de context, pentru înţelegerea acuzaţiei.

S-a menţionat că acelaşi raţionament este aplicabil şi în cazul pretinsei neindicări a împrejurărilor în care inculpatului A. i-ar fi fost restituită suma de 20.000 euro plus câştigul său de 20.000 euro, de către B.. Rechizitoriul indică la fila x - "astfel cum se va preciza în acele ce urmează, suma de bani a fost împărţită între membrii grupului infracţional astfel: 40.000 Euro i-au revenit inculpatului A., 5.000 Euro inculpatului F., o cotă parte neindividualizată către inculpaţii M. şi D. (în conformitate cu rezultatele percheziţiei informatice privind conversaţiile purtate prin intermediul aplicaţiei DDDD. între inculpaţii B. şi A., procesul-verbal din data de 16.03.2022, vol. 55, f.201, vol. 55 f.219), făcând referire la două mesaje expediate între cei doi inculpaţi în care aceştia discută în mod contradictoriu cu privire la măsura în care B. l-ar fi recompensat sau nu suficient pe A. pentru suma de bani pe care acesta i-o remisese anterior.

În ce priveşte neindicarea în rechizitoriu a împrejurărilor în care A. ar fi cunoscut rezoluţia infracţională a inculpatului B. privind intenţia de a produce o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate PP., s-a constatat că rechizitoriul indică în mod constant elemente care ar trăda această poziţie subiectivă a inculpatului.

Judecătorul de cameră preliminară a precizat că forţa probatorie a elementelor sau indiciilor indicate de rechizitoriu în susţinerea tezei probatorii de mai sus va fi apreciată de instanţa de fond, fiind suficient, în analiza camerei preliminare, a se constata că rechizitoriul indică în mod clar că inculpatul A. ar fi avut cunoştinţă de activitatea infracţională a lui B. şi că finanţarea s-ar fi făcut în scopul susţinerii acestei activităţi. În măsura în care probatoriul ar face dovada acestor elemente, nu mai prezintă importanţă în ce împrejurări a cunoscut, iniţial, A. faptul că banii daţi lui B. urmau a fi folosiţi pentru comiterea de înşelăciuni, fiind suficientă dovada conivenţei complicelui, fără a se mai pretinde a face şi dovada modului în care complicele a ajuns să aibă cunoştinţă de intenţia şi activitatea infracţională a autorului.

Contrar susţinerilor inculpatului A., s-a constatat că rechizitoriul indică personale din grupul infracţional către care inculpatul ar fi înaintat o sumă de bani cu titlu de finanţare a tranzacţionării terenului situat în extravilanul comunei Plugari. Astfel, s-a arătat că rechizitoriul consemnează în descrierea rolului inculpatului A. în sprijinirea grupului infracţional, că "a înaintat o altă sumă de bani către inculpaţii M., D. şi B., pentru activităţile prealabile necesare tranzacţionării unui imobil de 34 ha situat pe raza localităţii Plugari, judeţul Iaşi, proprietatea persoanei vătămate Q.."

S-a mai arătat că, în ce priveşte remiterea sumei de 3000 euro către aceştia, rechizitoriul a indicat, în mod clar, ca mijloc probatoriu mesajul audio din ziua de 16.03.2020, ora 16:34 (poz 300: 56b3f44c-7d82-43dd-adfb-e688a11dcda2.opus): "A.: "Ia când esti mâine cu EEEE. şi cu FFFF. sunati-mă frumos să vă dau vreo 3000 şi să vorbim ce şi cum … şi mergem tată o lună de zile … eşti în cărţi cu oamenii ! Esti prost? Uită…te rog eu, uită alea ca să nu ne certam urât … numărul meu şi al lui K. să suni după bani sau alea…".

Instanţa a constatat că inculpatul A. nu a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune cu privire la terenul din Plugari (ci doar pentru terenul vândut de N.), iar implicarea sa în activitatea de tranzacţionare a acestui teren a fost analizată doar sub aspectul sprijinirii grupului infracţional.

În ce priveşte criticile referitoare la claritatea rechizitoriului formulate de inculpatul C., judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a constatat că deducţia făcută de procuror în rechizitoriu cu privire la faptul că grupul infracţional a fost constituit în anul 2015, când au fost identificate primele activităţi ale grupului infracţional pe linia infracţiunilor de înşelăciune, constituie o plasare temporală logică şi suficientă pentru înţelegerea acuzaţiei. S-a arătat că celelalte obiecţii referitoare la faptul că primele probe care susţin relaţionarea inculpatului C. cu ceilalţi membri ai grupului, ar fi ulterioare anului 2015, că activităţile desfăşurate de acesta şi incriminate în rechizitoriu erau premise de lege, constituie apărări de fond care nu pot fi analizate în acest cadru.

Contrar susţinerilor inculpatului C., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că rechizitoriul prezintă într-o modalitate coerentă şi clară contribuţia şi rolul inculpatului la activitatea grupului infracţional, deducând din rolul indispensabil al acestuia faptul că ar fi fost un membru constituent al grupului infracţional, iar lipsa probelor care să susţină apartenenţa inculpatului la grup şi analiza declaraţiilor martorilor GGGG. şi HH., invocate de inculpat, nu constituie critici de legalitate, ci de temeinicie, care exced cadrului camerei preliminare. Tot contrar susţinerii inculpatului, rechizitoriu face în mod constant referire la mijloace probatorii (interceptări ale convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi precum şi înscrisurile notariale) care ar susţine acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat.

S-a mai reţinut că pretenţia inculpaţilor ca rechizitoriul să identifice momentul sau contextul factual în care a avut loc înţelegerea infracţională de constituire a grupului şi data adoptării planului infracţional, este una excesivă. Astfel, dincolo de faptul că identificarea unui astfel de moment nu este indispensabilă, fiind suficientă identificarea existenţei şi funcţionării grupului la presupusul moment de constituire (chiar prescripţia răspunderii penale nu este legată de momentul constituirii grupului, ci de eventualul moment al desfiinţării sale căci existenţa unui grup infracţional organizat, este o infracţiune continuă care se suprapune pe durata de existenţă a grupului, iar termenul de prescripţie nu curge de la data constituirii grupului), constituirea unui grup infracţional nici nu cunoaşte momente formale de constituire, susceptibile de plasare exactă în timp, şi nici documente programatice ori rezoluţii exprese de înfiinţare, evoluţia constituirii unui grup fiind de cele mai multe ori rezultatul unor acţiuni sau poziţii subiective manifestate în mod progresiv şi implicit.

Astfel, contrar susţinerii inculpatului B., judecătorul de cameră preliminară nu a identificat vreun dubiu cu privire la împrejurarea că rechizitoriul face referire la acelaşi grup infracţional organizat care ar fi existat până în anul 2021, nepunându-se problema existenţei a două grupuri infracţionale. Împrejurarea dacă acest grup a avut sau nu activitate continuă, neîntreruptă în toată această perioadă nu interesează din perspectiva clarităţii acuzaţiei. Contrar susţinerii inculpatului B., s-a arătat că rechizitoriul nu indică drept scop al grupului infracţional, ci ca rol în cadrul grupului, activitatea inculpatului A. de "a asigura protecţia, inclusiv cu recurgerea la mijloace violente în caz de nevoie, pentru ca activitatea grupului să se poate desfăşura în bune condiţii". S-a considerat că faptul că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru aceste "mijloace violente" sau că ele nu ar fi identificate, nu conferă acuzaţiei de aderare la grupul infracţional un caracter contradictoriu.

Contrar susţinerii inculpatului B., s-a mai reţinut că, rechizitoriul nu este contradictoriu prin lipsa indicării vreunei activităţi infracţionale ce intră în scopul grupului în perioada 2015-2017, 2020-2021 (în condiţiile în care potrivit rechizitoriului grupul ar fi acţionat din 2015 până în anul 2021). Astfel, s-a constatat că rechizitoriul face referire la acţiuni de pregătire a infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanelor vătămate U. şi V., X., comise în perioada 2015-2016, precum şi la valorificarea în cadrul grupului, în anul 2021, a bunurilor dobândite prin infracţiunea de înşelăciune (în cazul persoanei vătămate AA.).

Totodată, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iaşi a apreciat că rechizitoriul satisface cerinţele de claritate şi în privinţa acuzaţiei de complicitate la înşelăciune şi abuz în serviciu, aduse inculpatului C.. Chiar dacă descrierea faptelor acestuia este grefată pe descrierea faptelor autorului B., rechizitoriul indică în mod suficient modalitatea în care complicele a înlesnit activitatea autorului. Astfel, rechizitoriul a indicat faptul că inculpatul a comis atât acte de complicitate morală anterioară (autorul cunoscând că, în orice moment, se putea baza pe sprijinul infracţional al notarului public, dispus să autentifice orice fel de înscrisuri notariale în interesul grupului, inclusiv prin încălcarea dispoziţiilor legale care îi reglementează activitatea), cât şi acte de complicitate materială la actele materiale componente ale activităţii de înşelăciune (a pus la dispoziţia autorului B. înscrisuri obţinute prin accesarea bazelor de date, pentru ca acesta să câştige încrederea persoanelor vătămate, a instrumentat acte în afara sediului notarial, a întocmit acte notariale fără să verifice limitele împuternicirii, nu a respectat dispoziţiile privind procedura succesorală notarială, a împiedicat o persoană vătămată, prin mijloace frauduloase, să intre în posesia certificatului de legatar, a autentificat declaraţii notariale în scopul obţinerii unor sume de bani, deşi cunoştea faptul că acestea conţin afirmaţii mincinoasă).

În ceea ce priveşte modalitatea în care inculpaţii în sarcina cărora a fost reţinută forma de participaţie a complicităţii ar fi înlesnit activitatea autorilor, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul a prezentat elementele necesare conturării unei acuzaţii clare, cu corespondent în descrierea situaţiei de fapt.

De asemenea, nu a fost reţinută critica inculpatului referitoare la faptul că rechizitoriul nu a indicat care este paguba produsă persoanei vătămate R., atât timp cât rechizitoriul indică în mod clar că prejudiciul s-a produs în patrimoniul UAT Iaşi, iar nu în patrimoniul persoanei vătămate R., al cărui titlu de proprietate fusese anulat.

Existenţa sau inexistenţa unei menţiuni pe actul notarial privind deplasarea notarului C. la domiciliul lui S. pentru a încheia acest act, precum şi relevanţa acestui aspect, constituie un element de fapt disputabil între procuror şi apărare, care va fi tranşat prin analiza probelor în etapa judecăţii, neputând fi rezolvat în camera preliminară. Rechizitoriul este clar şi lipsit de echivoc în sensul că o astfel de menţiune nu ar exista, astfel încât contestarea acestui aspect constituie o chestiune de temeinicie, nepunându-se problema unei lipse de claritate a acuzaţiei.

S-a mai precizat că, deşi inculpatul C. susţine că nu înţelege care este acuzaţia adusă în legătură cu imobilul vândut de N., rechizitoriul descrie în mod clar conduita reproşată acestuia: "În aceeaşi zi, notarul public C. a emis certificatul de moştenitor nr. x/16.01.2020, în care se consemna faptul că PP. este singurul moştenitor legal al imobilului (acesta a consemnat că nu sunt alţi moştenitori, deşi fratele lui PP. se afla chiar în biroul notarial, faptul că nu sunt renunţători şi faptul că HHHH., bunicul lui PP. şi numitul IIII., tatăl lui PP. nu ar fi acceptat succesiunea în termenul legal, aceştia fiind decedaţi la momentul respectiv Totodată, notarul public nu i-a eliberat lui PP. un exemplar al certificatului de moştenitor"; totodată, la descrierea în drept a faptei inculpatului C., se menţionează această modalitate de complicitate la înşelăciune incidentă în cazul acestei persoane vătămate: "nu a respectat dispoziţiile privind procedura succesorală notarială, a împiedicat o persoană vătămată, prin mijloace frauduloase, să intre în posesia certificatului de legatar".

S-a mai reţinut că la fel de clară, contrar susţinerii inculpatului, este şi acuzaţia privitoare la imobilului lui X., rechizitoriul menţionând că inculpatul-notar a înlesnit activitatea de înşelăciune a autorului, permiţând folosirea în mod fraudulos de către acesta a unei împuterniciri, după ce a încetat dreptul de reprezentare. Astfel autorul i-ar fi indus în eroare în luna ianuarie 2016 şi a obţinut de la aceştia procura notarială nr. 36/21.01.2016 cu termen de valabilitate 3 ani, iar în luna noiembrie 2020, cu complicitatea notarului public C., a folosit procura, deşi nu mai era valabil dreptul de reprezentare, pentru tranzacţionarea ilicită a drepturilor persoanelor vătămate, fiind încheiat contractul de cesiune nr. x/26.11.2020, pentru care a primit suma de 55.000 Euro, pe care şi-a însuşit-o în totalitate (prejudiciu la data săvârşirii faptei 55.000 Euro). Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, în mod clar, este reproşată inculpatului conduita încheierii unui contract notarial de cesiune prin procură, în condiţiile încetării dreptului de reprezentare, aspect pe care inculpatul l-ar fi cunoscut.

În ce priveşte producerea sau nu a unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate Z. (în condiţiile în care procedura de emitere a titlului de proprietate nu ar fi fost finalizată, iar punerea în posesie ar fi fost anulată), s-a apreciat că acest aspect constituie un element de analiză a temeiniciei acţiunii civile, iar nu de claritate a rechizitoriului. Lămurirea identităţii persoanei prejudiciate prin vânzarea pretins frauduloasă a imobilului (în condiţiile în care inculpatul contestă identitatea proprietarului imobilului la momentul tranzacţiei) de către procuror, constituie o operaţiune probatorie complexă care ar echivala cu însăşi soluţionarea laturii civile în etapa urmăririi penale.

Deopotrivă, s-a reţinut că nici acuzaţia referitoare la persoana vătămată BB. nu este lipsă de claritate, contrar susţinerii inculpatului. Astfel, inculpatului i se reproşează că, cu ocazia autentificării declaraţiei notariale nr. 10311/6.09.2018 de către acesta, prin folosirea mijlocului fraudulos al falsului în declaraţii, a permis ca autorul B. să inducă în eroare pe numitul BB. cu privire la faptul că autorul nu ar mai fi încheiat alte acte juridice în temeiul procurii primite de la numita CC., prin prezentarea ca adevărată a acestei situaţii mincinoase pe care o cunoştea şi notarul public C., acţiune prin care autorul a obţinut de la numitul BB. suma de 20.000 euro.

S-a arătat că, în mod detaliat, în rechizitoriu s-a precizat:, prin declaraţia din aceeaşi dată autentificată sub nr. x/6.09.2018 tot de către notarul public C. rezultă că inculpatul B. a săvârşit o infracţiune de fals în declaraţii prevăzută de dispoziţiile art. 326 alin. (1) C. pen., deoarece a precizat că "pe perioada deţinerii procurii nu am mai întocmit alte acte în numele acesteia". Or, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că numitul B. încheiase la data de 16.09.2016 antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x cu numiţii D. şi II., acţionând în temeiul procurii primite de la CC., iar ulterior a încheiat cu aceştia contractul de vânzare-cumpărare nr. x/20.12.2017. Această situaţie a fost cunoscută şi de notarul public C., deoarece chiar el a autentificat ambele înscrisuri şi, cu toate acestea, a acceptat să autentifice declaraţia respectivă. Mai mult, conivenţa infracţională a notarului public C. este demonstrată şi prin aceea că autentificase anterior încă un act notarial în legătură cu procura, respectiv încheierea nr. 30/6.02.2017, la solicitarea lui D., prin care a completat dispoziţiile antecontractului încheiat de acesta cu B.. Pe cale de consecinţă, atât notarul public, cât şi B. erau perfect conştienţi de faptul că au mai fost încheiate şi alte acte juridice (altele decât cel cu JJJJ.) de către mandatarul B., dar au procedat astfel pentru a-l induce în eroare pe numitul BB., în scopul de a obţine suma de 20.000 Euro de la acesta." În condiţiile în care rechizitoriul indică în mod expres că mijlocul fraudulos folosit la înşelăciune l-a constituit falsul în declaraţii, judecătorul de cameră preliminară a considerat că susţinerea inculpatului în sensul că acuzaţia nu ar face referire la vreun mijloc fraudulos folosit este nefondată.

De asemenea, prin încheierea contestată s-a mai reţinut că rechizitoriul nu lasă loc de confuzii privind numărul actelor materiale de înşelăciune ale autorului B., pe care inculpatul C. le-ar fi înlesnit, nefiind vorba de o suprapunere totală a celor două activităţi (a autorului şi a complicelui), întrucât actele notariale privind persoana vătămată DD. nu au fost întocmite de notarul C., ci de notarul I.. În consecinţă, în mod corect inculpatului C. i-au fost imputate doar 9 acte materiale de complicitate la actele de înşelăciune comise de autorul B..

Cu privire la faptul că procurorul ar fi descris două acte materiale, reţinând însă forma simplă a infracţiunii în cazul acuzaţiei de înşelăciune în dauna persoanei vătămate Q., judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a constatat că reţinerea unităţii naturale sau legale a infracţiunii, ţine de încadrarea juridică şi nu poate fi analizat în procedura de cameră preliminară, fiind o chestiune ce ţine de fondul cauzei. Acelaşi răspuns s-a reţinut că se impune şi în cazul aspectelor invocate de unui dintre inculpaţi cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor.

În ce priveşte critica privind neindicarea vreunui context sau a unei probe cu privire la primirea de către inculpatul C. a sumei de 5000 de euro din cei 20.000 euro primiţi de B. de la BB. în schimbul declaraţiei notariale nr. 10311/6.09.2018, s-a constatat dimpotrivă că rechizitoriul prezintă împrejurările generale ale primirii acestei sume de bani: "Astfel, din declaraţia lui BB. rezultă că, din suma de 10.000 euro plătită în numerar, suma de 5.000 euro a fost preluată în mod direct de către notarul public, iar diferenţa de 10.000 euro până la 20.000 euro a fost plătită în contul persoanei interpuse KKKK., la indicaţiile lui B.. De altfel, afirmaţiile numitului BB. sunt credibile, deoarece din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/22.03.2022, emis de către specialistul antifraudă din cadrul DIICOT - ST Iaşi, rezultă că a fost plătită doar suma de 10.000 euro (din aceea de 20.000 euro prevăzută în declaraţia notarială) în contul lui KKKK. de către numitul BB." .

Deopotrivă, s-a mai reţinut că în ce priveşte prejudiciile aferente infracţiunilor de înşelăciune (care, potrivit susţinerilor inculpatului C. nu ar fi identificate sub aspectul datei producerii şi a naturii lor), rezultă în mod clar şi implicit din descrierea faptelor, că prejudiciul a constat în ieşirea frauduloasă a imobilului din patrimoniul persoanelor vătămate care nu ar fi primit, ulterior, de la autor preţul încasat de la terţi, acest preţ reprezentând folosul realizat de autor/complice pentru sine sau pentru altul (autor).

Cu privire la complicitatea la spălare de bani, judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul descrie, contrar susţinerii inculpatului, infracţiunile predicat aferente celor două sume de bani spălate. Astfel, în cazul sumei de 400.000 RON primită aparent de D. şi LLL. de la M. cu titlu de preţ al antecontractului x/21.05.2020, ce avea ca obiect o cotă-parte de 1/2 din terenul de pe str. x, această sumă reprezenta de fapt, potrivit rechizitoriului, produsul infracţional-beneficiul infracţional cuvenit lui D. aferent rolului său în comiterea infracţiunii de înşelăciune săvârşită de grupul infracţional asupra numitei Q.. M. reuşise să valorifice imobilul persoanei vătămate Q. tranzacţionându-l ulterior în favoarea lui HH., iar din preţul încasat a plătit suma de 400.000 RON inculpatului D. sub pretextul de preţ al antecontractului x/21.05.2020.

De asemenea, s-a arătat că, în cazul sumei de bani spălate de 314.737 RON, rechizitoriul indică faptul că această sumă, primită aparent de vânzătorii FF. şi GG. de la cumpărătorul EE. numitului B. ca preţ parţial al unui contract de vânzare-cumpărare privind imobilul din jud. Iasi, proprietatea numiţilor FF. şi GG. (fiind consemnat faptul că suma de bani provine "din sursele proprii" ale cumpărătoarei), reprezintă de fapt beneficiul infracţional aferent contribuţiei lui B. la tranzacţionarea frauduloasă de către M. a terenului de 34 ha, al lui Q., către HH. prin contractul de vânzare cumpărare nr. x din 21.2020.

În consecinţă, s-a considerat că sunt indicate, în mod clar, atât infracţiunile predicat, cât şi actele simulate.

În ce priveşte vinovăţia inculpatului C. şi rolul său de complice (care, potrivit criticilor inculpatului nu ar rezulta din rechizitoriu), judecătorul de cameră preliminară a constatat că, potrivit rechizitoriului, inculpatul C., încheind ca notar actele notariale menţionate mai sus, ar fi cunoscut că sumele respective provin din săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., comisă chiar de el în calitate de autor cu privire la imobilul lui Q.. Mai mult, tot el ar fi autentificat contractul de vânzare-cumpărare dintre M. şi HH., prin care M. a valorificat bunul imobil obţinut în condiţiile ilicitului penal, prin inducerea în eroare a numitei Q. şi prejudicierea moştenitorilor acesteia şi a distribuit beneficiul financiar conform actelor menţionate anterior şi încheiate în aceeaşi de notarul public. În consecinţă, s-a apreciat că rechizitoriul menţionează care ar fi fundamentul vinovăţiei şi complicităţii inculpatului C. la aceste acte de spălare de bani.

În ce priveşte calitatea de persoană vătămată a numitului CCC., instanţa a constatat că acest aspect a fost lămurit în primul ciclu procesual prin actul de remediere a neregularităţilor rechizitoriului.

Totodată, s-a mai apreciat că aspectele criticate de inculpatul C. în cadrul motivelor de contestaţie prezentate, în primul ciclu procesual, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care tind să susţină o lipsă de claritate şi coerenţă a acuzaţiilor, constituie de fapt o analiză pe fond a acuzaţiilor prin prisma interceptărilor telefonice şi a celorlalte probe, nefiind aşadar veritabile critici ale obiectului camerei preliminare. S-a reţinut că, sub pretextul unei analize a clarităţii acuzaţiilor, inculpatul face prin aceste motive de contestaţie o amplă analiză de fond, susţinând că anumite alegaţii din rechizitoriu nu sunt probate. Eventualele contradicţii dintre mijloacele de probă indicate în rechizitoriu nu afectează claritatea acuzaţiei, ci temeinicia acesteia. Faptul că procurorul oferă o explicaţie posibilă, dar incertă unor detalii din situaţia de fapt (folosind sintagma "cel mai probabil"), s-a arătat că nu aruncă sub semnul incertitudinii întreaga construcţie a rechizitoriului, aşa cum susţine inculpatul, esenţială fiind convingerea certă formată de procuror cu privire la elementele esenţiale ale acuzaţiei.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii a reţinut ca nefondate criticile inculpaţilor K. şi L., potrivit cărora activitatea imputată acestora este descrisă sumar, fiind o compilaţie de concluzii ale diverselor acte de urmărire penală. Dimpotrivă, s-a constatat că acuzaţiile aduse inculpatelor sunt precis formulate, cu indicarea circumstanţelor de timp, a elementului material al infracţiunilor de spălarea banilor şi camătă, a urmării produse, a mecanismului folosit, a bunurilor şi sumelor de bani implicate.

S-a mai arătat că, deşi în concluziile din al doilea ciclu procesual, inculpata L. contestă claritatea acuzaţiilor de spălare din bani, chiar şi în urma clarificărilor aduse de actul de remediere a neregularităţilor din data de 24.10.2023, s-a constatat că, deşi descrierea în drept a infracţiunii pare a constitui o formulare greoaie, inaccesibilă, această formulare este dictată de mecanismul complex la care inculpaţii ar fi apelat pentru a spăla sumele de bani. S-a apreciat că rechizitoriul enunţă care sunt acţiunile imputate inculpatei în acest mecanism de spălarea banilor, care sunt actele încheiate menite să dea o aparenţă de legalitate şi de acoperire a sumelor de bani spălate, care sunt infracţiunile din care provin de fapt sumele de bani, cine sunt beneficiarii acestor sume, care este forma de vinovăţie a inculpatei şi de unde ar rezulta aceasta, care este suma de bani spălată şi care este produsul infracţional, apreciind că furnizarea tuturor acestor informaţii face accesibilă înţelegerea acuzaţiei.

S-a mai arătat că inculpatul C. a susţinut că rechizitoriul face referire la o ordonanţă de începere a urmăririi penale in rem din 18.09.2018, în condiţiile în care la vol. 1 pag. 1-3 se regăseşte ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem din 26.07.2019. S-a menţionat că această evidentă eroare materială nu este de natură să afecteze legalitatea ordonanţelor, dar nici neregularitatea rechizitoriului, neavând nici o relevanţă din perspectiva stabilirii obiectului cauzei şi a limitelor judecăţii, nepunându-se problema unei vătămări.

De asemenea, s-a mai reţinut ca nefondate criticile inculpatului D. referitoare la lipsa de claritate a rechizitoriului în ce priveşte acuzaţia. Contrar susţinerilor acestuia, judecătorul de cameră preliminară a precizat că acuzaţia conţine atât coordonatele temporale suficiente ale infracţiunilor (anul 2015, în ce priveşte infracţiunea de constituire grup infracţional organizat; data de 21.05.2020, în ce priveşte acuzaţia de spălare de bani; luna ianuarie 2020, în ce priveşte acuzaţia de complicitate la înşelăciune; data de 16.01.2020, în ce priveşte acuzaţia de fals în declaraţii), rolul inculpatului în cadrul grupului infracţional (de a conduce autovehiculele cu care membrii grupului B. şi M. se deplasau pentru a se întâlni cu persoanele vătămate, în scopul de a le convinge să încheie diferite acte notariale, de a acţiona drept persoană interpusă pentru a se asigura produsul infracţional, de a ţine legătura cu persoane de natură a asigura protecţia activităţii infracţionale, inclusiv prin exercitarea unor acţiuni violente a activităţii infracţionale, dacă ar fi fost necesar). S-a reţinut că, descrierea infracţiunilor, aşa cum se poate vedea la încadrarea în drept a acestora, conţine o analiză suficientă a conţinutului constitutiv al acestora, astfel încât acuzaţia este lipsită de echivoc. În ce priveşte lipsa de concordanţă între faptele descrise şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, s-a arătat că aceasta este o chestiune de încadrare juridică, strâns legată de fondul şi temeinicia acuzaţiei, care depăşeşte cadrul camerei preliminare.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii a apreciat că existenţa unui număr nejustificat de mare de volume de urmărire (conţinând numeroase înscrisuri în dublu exemplar), structura greoaie şi necronologică nu constituie critici privind regularitatea rechizitoriului, ci eventual inconveniente dictate de complexitatea cauzei şi amploarea faptelor deduse judecăţii.

Cu privire la lipsa unor cereri şi a altor înscrisuri de la dosarul de urmărire penală, invocată de inculpatul D., judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a constatat că acestea ar viza, în principal, cereri formulate în legătură cu măsura sechestrului. Or, nu există nicio vătămare prin faptul că acestea nu ar fi fost identificate la dosarul cauzei şi niciun impediment ca duplicate ale acestor cereri, în măsura în care ar fi existat, să fie depuse din nou la dosar de către redactorii lor. Pe de altă parte, s-a arătat că, în volumul 77 al dosarului de urmărire penală, au fost identificate cererea formulată de către numita II. la data de 14.02.2023 şi adresa de comunicare răspuns .

Contrar criticii petentului FFF., s-a reţinut că rechizitoriul dă o soluţie cu privire la plângerea penală ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care a fost reunit la dosarul nr. x/2019, dispunându-se la pct. IV.7 din rechizitoriu o soluţie de clasare faţă de LLLL., MMMM., cât şi faţă de toate faptele ce au făcut obiectul ordonanţelor emise în acel dosar; în măsura în care petentul este nemulţumit de soluţia de netrimitere în judecată, acesta ar fi putut-o contesta în cadrul unei plângeri formulate la judecătorul de cameră preliminară conform art. 340 C. proc. pen., nefiind posibilă rezolvarea acestei chestiuni în prezenta procedură de cameră preliminară care poate cenzura doar acţiunile penale care s-au finalizat cu trimiterea în judecată. De altfel, în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Iaşi, prin încheierea nr. 42/02.07.2024, în baza art. 341 alin. (7) pct. 1 teza a-II-a din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul FFF. în contradictoriu cu intimaţii H. şi I., cu privire la rechizitoriul emis la data de 03.05.2023, în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciu Teritorial Iaşi, care ar fi lăsat nesoluţionată sesizarea sa penală, sesizare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, dosar ce a fost declinat la DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, fiind reunit la dosarul nr. x/2019.

În ce priveşte critica privind neincluderea sa ca persoană vătămată în rechizitoriu, s-a menţionat că aceasta rămâne ca lipsită de obiect faţă de introducerea sa în prezenta cauză, din dispoziţia instanţei. Temeinicia acţiunii civile a acestuia nu poate fi tranşată de procuror prin rechizitoriu, ci de către instanţă, astfel încât lipsa sa din rechizitoriu nu exclude o analiză pe fond a acţiunii civile.

În ce priveşte excepţiile invocate de părţile civile NNNN. şi BBB., instanţa a apreciat că judecătorul de cameră preliminară nu poate cenzura, în cadrul acestei proceduri, decizia procurorului de a extinde sau nu urmărirea penală şi cu privire la alte infracţiuni (de abuz în serviciu sau complicitate la înşelăciune sau spălare de bani, pretins a fi comise de inculpatul C.) sau alte persoane care ar fi făcut parte din grupul infracţional organizat, decât cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, această apreciere fiind exclusiv atributul procurorului, judecătorul de cameră preliminară neputând să se substituie acestuia şi să aprecieze că, din descrierea faptelor, ar mai rezulta comiterea şi a altor infracţiuni.

De asemenea, s-a mai reţinut că neincluderea ca părţi în rechizitoriu a numiţilor JJ. şi KK. rămâne fără obiect în condiţiile în care instanţa a dispus completarea cadrului procesual, cu aceştia.

În ce priveşte lipsa unei solicitări din rechizitoriu de a se dispune desfiinţarea unor înscrisuri, s-a constatat că potrivit art. 25 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, nefiind aşadar necesară nicio solicitare expresă din partea procurorului, în acest sens. De altfel, desfiinţarea înscrisurilor ca instrumentum probationis sau a actelor juridice ca negotium, poate fi cerută în primul rând de părţile din dosar, nefiind un atribut exclusiv al procurorului, care, de altfel, în privinţa soluţionării laturii civile, are un rol subsidiar faţă de părţi, latura civilă fiind guvernată de principiul disponibilităţii, iar nu de principiul oficialităţii.

Deopotrivă, s-a reţinut că toate celelalte critici invocate cu privire la descrierea acuzaţiilor (faptul că vinovăţia inculpatei K. nu ar fi fost stabilită pe baza unui raţionament şi a unei analize a întreg ansamblului probatoriu; faptul că sumele de bani care ar fi fost spălate provin din amanetarea bijuteriilor, activitate legală) privesc temeinicia acuzaţiilor, modalitatea de valorificare de către procuror a materialului probator, a elementelor de fapt extrase pe baza probatoriului, iar reperele temporale indicate permit desfăşurarea judecăţii, motiv pentru care s-a arătat că nu este necesară analiza individuală a fiecărei critici formulate de inculpaţi, fiind suficientă analiza în ansamblu a acestora.

Sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat că faptele descrise în rechizitoriu la acest moment, după completările şi rectificările făcute în primul ciclu procesual, sunt suficient de clare şi permit stabilirea obiectului judecăţii, precum şi exercitarea dreptului la apărare de către toţi inculpaţii din prezenta cauză.

Rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., de către procurorul-ierarhic superior, o menţiune în acest sens regăsindu-se expres pe prima pagină a actului de sesizare, sub semnătura procurorului-şef de serviciu al DIICOT - ST Iaşi. S-a apreciat că excepţia invocată referitor la faptul că această verificare ar fi fost una formală raportat timpului avut la dispoziţie de către procurorul ierarhic superior nu poate fi primită în condiţiile în care nu este obligatoriu ca activitatea procurorului ierarhic superior să aibă loc doar după finalizarea urmăririi penale şi întocmirii actului de trimitere în judecată de către procurorul care a instrumentat dosarul. S-a precizat că verificarea temeiniciei rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior nu presupune în mod necesar un contact cu fiecare filă a dosarului de urmărire penală, ci ea constituie mai degrabă un filtru pentru înlăturarea unor vicii de legalitate sau de temeinicie evidente.

În ceea ce priveşte excepţiile privind nelegalitatea actelor de urmărire penală s-a reţinut, în raport de susţinerea inculpaţilor D., B. şi K., potrivit cărei urmărirea penală nu ar fi completă, că în conformitate cu art. 327 C. proc. pen., procurorul emite rechizitoriul atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi acesta răspunde penal.

În acest sens, s-a menţionat că aprecierea procurorului asupra suficienţei probatoriului care să susţină acuzaţia din rechizitoriu este suverană, ea neputând fi cenzurată de judecător decât cu ocazia judecăţii pe fond. În măsura în care inculpaţii ar considera în cursul urmăririi penale că există probe favorabile care nu au fost administrate, aceştia pot formula cereri de probatorii asupra cărora procurorul va dispune. De asemenea, s-a reţinut că inculpaţii nu au prezentat teze probatorii esenţiale cu privire la care să nu se fi administrat probe deja, deşi în privinţa acestora ar fi existat probe relevante şi concludente cunoscute de procuror, inculpaţii limitându-se la susţinerea caracterului incomplet al urmăririi penale.

Judecătorul de camera preliminară de la prima instanţă a constatat dimpotrivă că rechizitoriul face referire la un amplu probatoriu care antamează toate aspectele relevante ale cauzei, din perspectiva tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii.

În acest context, a considerat că aspectele invocate, inclusiv cele vizând necesitatea administrării de probe suplimentare, nu pot fi analizate în cadrul prezentei proceduri, mai ales în condiţiile în care eventuala vătămare decurgând din neadministrarea unei probe va putea fi înlăturată prin administrarea acesteia în cursul judecăţii.

În ceea ce priveşte nelegalitatea ordonanţelor din 19.11.2021, 01.04.2022 şi 26.10.2022, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale efectuate in rem, a ordonanţelor din data de 24.11.2021 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C., judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iaşi a constatat că procurorul a indicat în cuprinsul ordonanţelor de extindere atât încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care s-a extins urmărirea penală, elementele factuale noi în raport ordonanţa iniţială, cât şi eventual persoanele vizate de această extindere, astfel încât se poate deduce cu uşurinţă care sunt faptele care au determinat extinderea urmăririi penale. S-a reţinut că, având în vedere caracterul incipient al urmăririi penale, cât şi complexitatea cauzei, procurorului nu i se putea pretinde formularea într-o ordonanţă de extindere a urmăririi penale, a unei acuzaţii cu o claritate şi precizie ca la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale. Ordonanţele de extindere a urmăririi penale nu presupun o expunere exhaustivă a acuzaţiilor formulate, acuzaţia nefiind încă bine conturată. Din aceste motive nici nu se poate pretinde o identitate de descriere a infracţiunii între ordonanţa de începere a urmării penale in rem şi cea de efectuare în continuare a urmăririi penale sau de punere în mişcare a acţiunii penale.

S-a precizat că, ceea ce are importanţă din perspectiva drepturilor procesuale ale inculpatului, respectiv pentru ca acesta să ştie în raport de ce anume îşi face apărarea este ca, în special, între ordonanţa de continuare a urmăririi penale in personam, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi rechizitoriu să existe concordanţă şi faptele imputate să fie descrise într-o manieră suficientă, în raport desigur şi cu stadiul procedurii, ştiut fiind că urmărirea penală poate evolua şi că, în cadrul acesteia, acuzaţiile iniţiale pot fi clarificate, iar o descriere detaliată şi precisă a acuzaţiilor este necesar a fi realizată, în special, prin rechizitoriu. În acest sens, a apreciat că ordonanţele de efectuare în continuare a urmăririi penale, de punere în mişcare a acţiunii penale şi rechizitoriul satisfac aceste exigenţe.

Contrar susţinerilor inculpatului, instanţa a mai constatat că ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale din 24.11.2021, prezintă nu doar încadrarea în drept a infracţiunilor, ci situaţia de fapt, atât rezumată, cât şi detaliată, corespondentă fiecărei infracţiuni.

În ceea ce priveşte necompetenţa organului de urmărire penală-DIICOT - ST Iaşi de a efectua urmărirea penală cu privire la inculpaţii notar I. şi avocat J., precum şi nelegalitatea ordonanţelor de reunire, nulitatea absolută a rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală efectuate cu privire la cei doi s-a reţinut că la dosarul nr. x/2019, constituit iniţial, au fost reunite, prin ordonanţele emise de către DIICOT - ST Iaşi la 28.12.2021, dosarele nr. x/2019 şi y/2019, care s-au aflat iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. În dosarul nr. x/2019 se efectuau cercetări cu privire la înstrăinarea de către inculpata H., care fusese asistată juridic de inculpatul J., a unui teren (aceluiaşi teren menţionat în titlul de proprietate emis pe numele CC. în privinţa căruia la DIICOT se efectuaseră cercetări cu privire la comiterea de către inculpaţii B. şi C. a infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, abuz în serviciu faţă de persona vătămată BB. în dosarul nr. x/2019) către OOOO., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2019 de către notarul public I.. Anterior reunirii cauzei, în dosarul nr. x/2019 se dispusese la data de 24.11.2021, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţi.

Conform art. 43 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., reunirea cauzelor se poate dispune când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei.

Potrivit art. 44 alin. (1) din C. proc. pen., în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competenţa aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad, iar conform art. 63 alin. (1) din C. proc. pen., dispoziţiile art. 44 din C. proc. pen., cu excepţia alin. (2), se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 11 alin. (1) pct. 5 din O.U.G. nr. 78/2016, sunt de competenţa DIICOT infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 C. proc. pen., cu cele prevăzute de la pct. 1-4. Potrivit art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. c), pct. 3, pct. 4 sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, indiferent de calitatea persoanei, următoarele infracţiuni dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din C. pen., infracţiunile prevăzute la art. 244 - 246, dacă acestea au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi dacă în cauză, indiferent de numărul acestor infracţiuni săvârşite în concurs, prin însumarea prejudiciilor produse, au rezultat consecinţe deosebit de grave, în înţelesul art. 183 din C. pen. infracţiunea de spălare a banilor, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; infracţiunea prevăzută la art. 367 din C. pen., dacă în scopul grupului infracţional organizat intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la pct. 1 şi 2.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut că, în cauza înregistrată pe rolul DIICOT Iaşi, sub nr. x/2019, se începuse urmărirea penală pentru infracţiuni de competenţa DIICOT, respectiv pentru infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălareaa banilor care intrau în scopul unui grup infracţional organizat, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat care avea drept scop o infracţiune dată în competenţa DIICOT. Între infracţiunile cercetate în dosarul nr. x/2019 al DIICOT şi dosarul nr. x/2019 există strânsă legătură datorată identităţii unor participanţi (inculpatul B.), a identităţii bunului tranzacţionat, a metodei de operare, a identităţii de persoană vătămată. Potrivit actului de sesizare, infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor I. şi J. au cauzat sau au contribuit la vătămarea drepturilor persoanei vătămate BB., aceeaşi persoană vătămată în acelaşi drept din dosarul nr. x/2019, şi în legătură cu drepturile succesorale asupra aceluiaşi imobil; ambele prejudicii sunt, potrivit rechizitoriului, consecinţa încheierii de tranzacţii şi acte notariale în legătură cu bunurile ce s-ar fi găsit în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei CC.. S-a reţinut că nu prezintă importanţă faptul că inculpatul I. nu ar fi cunoscut activitatea grupului infracţional cercetat în celălalt dosar şi nici împrejurarea că faţă de H. s-a dispus clasarea cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.

Aşa cum rezultă din art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 78/2016, competenţa DIICOT prevalează asupra competenţei în raport de calitatea persoanei, astfel încât calitatea de notar a inculpatului I. şi de avocat a inculpatului J. nu împiedică prorogarea competenţei DIICOT. Reunirea cauzelor şi urmărirea tuturor inculpaţilor s-a impus pentru buna înfăptuire a justiţiei, în sensul că a fost administrat un probatoriu comun. În consecinţă, s-a apreciat că, în mod legal, urmărirea penală a fost efectuată, ordonanţele şi rechizitoriul a fost întocmite de DIICOT.

Cu privire la critica referitoare la exercitarea acţiunii penale şi trimiterea în judecată pentru fapte prescrise şi cu nerespectarea principiului ne bis in idem, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel a reţinut că analiza ce s-ar impune a fi făcută în cauză pentru a verifica incidenţa prescripţiei răspunderii penale excede limitelor în care judecătorul de cameră preliminară poate acţiona întrucât ar presupune inclusiv analiza legii penale mai favorabile, ceea ce este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. Prescripţia aparţine dreptului penal material şi nu dreptului procesual penal, fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale. S-a specificat că înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură şi acţiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, iar faptul că anumite infracţiuni ar urma să se prescrie nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor emise de procuror cu privire la acestea.

În ceea ce priveşte nerespectarea principiului ne bis in idem invocată de inculpatul B., respectiv susţinerea că urmărirea penală s-a desfăşurat pentru infracţiuni cu privire la care de dispusese deja o soluţie de clasare pentru prescripţia răspunderii penale, instanţa de fond a constatat că între ordonanţa de clasare din. 21.11.2022 dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2018 cu privire la activitatea pretins infracţională de tranzacţionare frauduloasă a unei suprafeţe de pădure din localitatea Comăneşti, judeţul Bacău şi rechizitoriul din prezenta cauză care face referire la aceleaşi tranzacţii, nu există autoritate de lucru judecat. Astfel, soluţia de clasare pentru prescripţia urmăririi penale nu este o soluţie care să fi statuat asupra fondului raportului juridic şi care să fi analizat existenţa faptelor şi vinovăţia. În lumina jurisprudenţei CJUE (cauza Gotozuk şi Brugge, hotărârea din 11.02.2003 în cauzele reunite C-187/01 şi C-385/01), principiul ne bis in idem se aplică şi în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată doar atunci când Ministerul Public s-a pronunţat asupra fondului cauzei în urma unei proceduri aprofundate, mai ales când acea soluţie a devenit definitivă prin confirmarea ei de către un judecător. În cazul de faţă, prescripţia a fost constatată printr-o verificare formală a datei la care infracţiunea ar fi fost comisă şi a încadrării juridice, nu şi printr-o verificare aprofundată a existenţei faptelor şi a vinovăţiei prin prisma probelor. Nu în ultimul rând, s-a reţinut că soluţia de clasare s-a bazat pe o altă încadrare juridică a faptei care a permis concluzia intervenirii prescripţiei răspunderii penale. S-a mai arătat că, reţinerea incidenţei art. 2561 din C. pen. şi a art. 35 din C. pen., determină un nou termen de prescripţie şi o altă dată de curgere a acestuia.

În ce priveşte nulitatea urmăririi penale în ansamblu şi a actelor efectuate de organele de cercetare penală din cadrul BCCO Iaşi, cu consecinţa excluderii tuturor mijloacelor de probă şi restituirea cauzei la procuror, ca urmare a faptului că urmărirea penală a fost efectuat în cea mai mare parte de către organele de cercetare penală delegate de procuror prin ordonanţe de delegare cu caracter general, deşi urmărirea penală trebuia efectuată de către procuror, instanţa de fond a constatat că, într-adevăr, conform art. 324 alin. (1) C. proc. pen., "urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazurile prevăzute de lege", iar potrivit art. 56 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de a efectua urmărirea penală aparţine Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însă, potrivit alin. (3), "în cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanţă, organelor de cercetare penală, efectuarea unor acte de urmărire penală ".

S-a constatat că, în dosarul de urmărire penală nr. 192/D/P/2019, actele de urmărire penală au fost efectuate de către procuror şi prin delegarea organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul BCCO Iaşi, însă nu a fost identificat niciun motiv de nelegalitate cu privire la ordonanţele de delegare, în condiţiile în care procurorul a dispus delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi, iar în cuprinsul ordonanţelor se specifică activităţile ce urmează a fi efectuate, lucrătorii delegaţi efectuând actele sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al procurorului care a instrumentat cauza. De asemenea, ordonaţele de delegare nu au vizat acte procesuale de dispoziţie (actul de sesizare, începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale, încuviinţarea de probatorii şi dispunerea măsurilor preventive), acestea fiind efectuate de către procuror.

S-a reţinut că efectuarea urmăririi penale de către procuror nu presupune ca toate actele de urmărire penală sau majoritatea acestor acte, sub aspect numeric, să fie realizate de către procuror, fiind de altfel practic imposibil sub aspectul resurselor umane ca un dosar de o asemenea complexitate şi volum să fie gestionat de o singură persoană. Nu numai că actele efectuate prin delegare se realizează sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al procurorului, dar mai mult, separat de transferul de prerogative ce decurge din delegare, potrivit art. 7 alin. (6) din O.U.G. nr. 78/2016, dispoziţiile procurorilor din cadrul DIICOT sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, iar actele întocmite de aceştia din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia. Cu alte cuvinte, a menţionat judecătorul de cameră preliminară, actele încheiate de ofiţerii de poliţie judiciară DIICOT prin delegare sunt considerate actele procurorului însuşi.

S-a mai arătat că nu îi este imputabil procurorului faptul că, deşi acesta a procedat la audierea suspecţilor-inculpaţilor, o parte din aceştia nu au acceptat să dea declaraţie, fiind de reţinut intenţia procurorului ca cele mai importante probatorii să le administreze nemijlocit.

În aceste condiţii, s-a considerat că nu se poate susţine că, în cauză, nu a fost efectuată urmărirea penală de către procuror sub motivul că majoritatea actelor de urmărire penală ar fi fost delegate lucrătorilor de poliţie judiciară. Dimpotrivă, audierea inculpaţilor de către procuror, efectuarea actelor procesuale de dispoziţie cu privire la acţiunea penală (începerea, extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale), activităţile de supraveghere, solicitarea de relaţii de la instituţiile financiar-bancare, de la notari, coordonarea activităţii ofiţerilor BCCO presupun toate un contact permanent şi apropiat cu actele dosarului de către procuror, care asigură atingerea scopului instituirii competenţei procurorului.

În ceea ce priveşte nelegalitatea administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară a precizat că nu poate face obiect al analizei în această procedură oportunitatea încuviinţării sau respingerii de cereri de probe de către organul de urmărire penală, aceasta fiind o chestiune de temeinicie şi nu de legalitate. Ceea ce poate fi analizat în această procedură este doar legalitatea eventualelor ordonanţe prin care se admit sau se resping cererile de probe, exclusiv din perspectiva întrunirii cerinţelor legale. Întinderea şi calitatea/pertinenţa motivării unei astfel de ordonanţe sunt însă elemente ce exced analizei de legalitate. La fel, faptul că nu s-ar fi administrat probe şi în favoarea inculpaţilor sau probe precum confruntarea pentru a clarifica inadvertenţele existente între declaraţiile persoanelor audiate, constituie aspecte de temeinicie ce exced cadrul camerei preliminare.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat drept nefondată excepţia referitoare la nulitatea probelor administrate în etapa urmăririi penale in rem, între momentul începerii urmăririi penale şi momentul dispunerii efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţi. C. proc. pen. nu interzice şi nu limitează administrarea de probe în intervalul dintre începerea urmăririi penale in rem şi dispunerea continuării urmăriri penale in personam, astfel că probele administrate în acest interval nu sunt lovite de nulitate.

S-a notat că formularea unei acuzaţii în materie penală, este momentul din care urmărirea penală devine într-o anumită măsură contradictorie, întrucât din acel moment, acuzatul având cunoştinţă de existenţa cauzei penale, poate cere procurorului să participe la administrarea probatoriilor, poate formula cereri şi excepţii. Prelungirea nejustificată a acestui moment, dincolo de limita rezonabilă (cu consecinţa administrării celor mai multe şi mai importante probe fără participarea acuzatului) poate pune, deci, problema încălcării dreptului la apărare atunci când după dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale, nu se mai administrează alte probe sau probele care se mai administrează nu sunt importante sau când se respinge cererea de readministrare a probelor.

S-a reţinut că, în cazul inculpatului C., nu numai că după dobândirea calităţii de suspect au fost readministrate o parte din probatorii, dar şi durata semnificativă de timp de la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale şi până la momentul trimiterii sale în judecată i-au permis acestuia să ia cunoştinţă de actele dosarului, să formuleze cereri, fiind respectate pe deplin dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, orice vătămare cauzată fiind astfel remediată.

De asemenea, s-a mai reţinut că, faptul că la aceeaşi data de 24.11.2021, în privinţa lui C. s-a dispus atât efectuarea în continuare a urmăririi penale cât şi punerea în mişcare a acţiunii penale nu comportă nici un motiv de nelegalitate, C. proc. pen. neimpunând vreo distincţie temporală între acestea, ci doar un standard probatoriu. În măsura în care probatoriul a ajuns în punctul în care formează convingerea procurorului că o anumită persoană a comis infracţiunea şi că nu sunt motive de împiedicare a exercitării acţiunii penale, procurorul poate în aceeaşi zi să aducă la cunoştinţa făptuitorului atât calitatea de suspect cât şi de inculpat, fără a mai administra probe între cele două momente.

În ceea ce priveşte refuzul procurorul de a elibera fotocopii ale interceptărilor telefonice din dosar, s-a reţinut că acesta nu constituie un act arbitrar sau abuziv, ci a fost justificat prin prisma necesităţii bunei desfăşurări a urmăririi penale. În acest sens, s-a arătat că posibilitatea procurorului de a temporiza studiul dosarului de către o parte în cursul urmăririi penale, conform art. 94 alin. (4) C. proc. pen.., justifică cu atât mai mult prerogativa refuzului de a elibera copii din dosar. Motivul de refuz furnizat de către procuror, şi anume că supravegherea tehnică era secretă şi nu fusese adusă încă la cunoştinţa inculpatului, constituie o justificare rezonabilă şi neexcesivă, nesusceptibilă de vătămare, mai ales în condiţiile în care apărătorul a avut posibilitatea studierii dosarului, iar convorbirile telefonice folosite de acuzare erau oricum redate în ordonanţele referitoare la măsurile preventive, putând aşadar să fie cunoscute pentru a-şi putea face apărarea pe baza lor.

De asemenea, s-a avut în vedere că avocatul inculpatului avea posibilitatea, conform art. 94 alin. (7) C. proc. pen.., să exercite deplin dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul de urmărire penală, în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi (în ipoteza judecării de cereri şi propuneri cu privire la măsuri preventive, măsuri asiguratorii ş.a.) şi, ulterior, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, în etapa procedurii de cameră preliminară şi în etapa judecăţii.

În privinţa celorlalte aspecte, inclusiv volumul probatoriului, existenţa unor înscrisuri în mai multe exemplare, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a apreciat că tuturor inculpaţilor din prezenta cauză li s-a asigurat dreptul la apărare în condiţii optime, ţinând cont şi de caracterul urgent al procedurilor motivat de faptul că o parte dintre inculpaţi s-au aflat sub imperiul unor măsuri preventive privative sau restrictive de libertate.

Deopotrivă, judecătorul de cameră preliminară a considerat că este nefondată critica referitoare preluarea în prezenta cauză a unor înscrisuri din dosarul penal nr. x/2013 al D.I.I.C.O.T. - S.T. Iaşi, fapt care ar determina nulitatea absolută a mijloacelor de probă existente în vol. 5 dosar urmărire penală. Dispoziţiile procesual penale nu prevăd interdicţia utilizării unor mijloace de probă care au fost folosite într-un alt dosar de urmărire penală, chiar finalizat cu o soluţie de încetare a procesului penal. Simplul fapt că aceste înscrisuri au fost solicitate în copie de la un alt dosar de urmărire penală şi nu de la emitentul lor nu are nici o relevanţă. S-a arătat că nu se poate susţine că proba cu înscrisuri aparţine unei anumite cauze. A fost preciza că, spre deosebire de probatoriul ascultării, unde specificul probatoriului (oralitatea, caracterul nemijlocit) leagă proba de cauza în care a fost administrată (astfel încât declaraţia nu are valoare probatorie în altă cauză, ci va fi necesară audierea nemijlocită a persoanei în noua cauză), înscrisurile pot fi depuse în cauză din orice sursă atât timp cât este dovedită autenticitatea lor.

Cu privire la nelegala preluare a unor interceptări telefonice din alte dosare, ale diverselor structuri de parchet (dosar nr. x/2022, nr. y/2022) fără nicio legătură explicită cu prezenta cauză, cu încălcarea art. 142 alin. (5) C. proc. pen.., s-a arătat că potrivit rechizitoriului, interceptările din cele două dosare menţionate mai sus, din perioada mai 2022 - iunie 2022, preluate în prezenta cauză prin ordonanţa procurorului din data de 04.04.2023 şi analizate prin procesele-verbale nr. x-1.7, toate din data de 21.04.2023, prezintă informaţii concludente cu privire la infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, respectiv cu privire la faptul că inculpaţii A. şi K. ar fi avut, de fapt, iniţiativa celor două circuite a banilor, dar şi situaţia că inculpata L., prin participările active la aceste discuţii şi prin manifestarea preocupării de a nu fi identificată prin administrarea probei cu interceptarea discuţiilor în mediul ambiental, a avut reprezentarea provenienţei sumelor de bani. În consecinţă, a apreciat că nu este fondată susţinerea inculpatului B. că aceste interceptări nu ar avea legătură cu prezenta cauză. Mai mult, părţile au avut posibilitatea de a contesta legalitatea acestor interceptări, nefiind invocate sau identificate vicii ale ordonanţelor prin care s-a dispus administrarea probei.

Cu privire la nelegalitatea interceptărilor telefonice şi a actelor subsecvente motivat de lipsa ordonanţelor de delegare pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică către D.O.S.-B.O.S. Iaşi, judecătorul de cameră preliminară de la Curte a reţinut că, potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. pen.., procurorul poate dispune ca punerea în executare a supravegherii tehnice să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei, această posibilitate a procurorului subzistând nu doar atunci când urmărirea penală se efectuează de organul de cercetare penală, ci şi atunci când urmărirea penală este în mod obligatoriu în sarcina procurorului.

În afara ordonanţelor identificate în volumul 62, delegarea atribuţiilor privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică a avut loc prin emiterea unor simple adrese de înaintare de către D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Iaşi către Direcţia Operaţiuni Speciale - Serviciul Operaţiuni Speciale Iaşi, a mandatelor şi minutelor din încheierile emise de judecătorii de drepturi şi libertăţi, adrese semnate de procurorul şef-serviciu şi, uneori, de procurorul de caz.

Potrivit art. 7 alin. (6) din O.U.G. nr. 78/2016, "dispoziţiile procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1), precum şi cei prevăzuţi la art. 6 alin. (1). Actele întocmite de aceştia din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia".

Instanţa a constatat că art. 142 alin. (1) C. proc. pen. nu impune folosirea instituţiei delegării pentru această atribuire de competenţe şi nu o condiţionează de întocmirea unui anume act procesual, precum ordonanţa, această atribuire de competenţă putând fi realizată şi printr-o simplă adresă emisă către organul de executare. Căci, dacă competenţa organului de poliţie ar fi derivat doar din delegare, atunci nu ar mai fi fost necesară reglementarea distinctă a transferului de atribuţie prev. de art. 142 C. proc. pen.., această reglementare putând fi considerată superfluă de vreme ce, oricum, dispoziţiile art. 201 acordă, în mod general, această posibilitate.

Totodată, s-a reţinut că şi dacă ar fi fost obligatorie instituţia delegării, folosirea de către procuror a unui înscris intitulat "adresă" în loc de o "ordonanţă de delegare" nu produce nicio vătămare atât timp cât, din forma scrisă a adresei, manifestarea de voinţă a procurorului este indubitabilă în sensul transmiterii acestei prerogative către un organ competent. Fiind o cauză de nulitate relativă, desfiinţarea actelor efectuate cu încălcarea legii are loc doar în cazul în care acestea au produs vătămări care nu pot fi înlăturate altfel. Singura vătămare de care s-ar putea vorbi ar rezulta din faptul că, în lipsa unei ordonanţe de delegare ar putea exista un dubiu cu privire la o reală dispoziţie sau intenţie a procurorului de a-şi delega atribuţiile. Or, forma scrisă a adresei, cât şi corespondenţa purtată de procuror cu organul de punere în executare (comunicarea mandatelor de supraveghere tehnică împreună cu adresa, primirea suporţilor optici, transcrierea conţinutului suporţilor optici, certificarea pentru conformitate a proceselor-verbale, depunerea lor la dosar) face indubitabilă manifestarea de voinţă a procurorului de a-şi delega atribuţiile. Mai mult, procurorul nici nu a cerut BOS o efectivă punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică (deşi foloseşte în cuprinsul adreselor această noţiune), de vreme ce acţiunile acestora s-au limitat la acordarea unui simplu concurs tehnic (pentru solicitarea acestui concurs nefiind necesară o ordonanţă de delegare), ascultarea conţinutului interceptărilor şi redarea lor în formă scrisă fiind realizată de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO care beneficiau de ordonanţe de delegare.

În privinţa faptului că o parte dintre adresele de înaintare au fost semnate doar de procurorul-şef şi nu de procurorul de caz, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, în conformitate cu art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în vigoare la data emiterii adreselor, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului controlului ierarhic, iar potrivit art. 65 alin. (1) din acelaşi act normativ, procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv. S-a arătat că aceste adrese au fost semnate de procurorul-şef în virtutea calităţii sale de reprezentant şi conducător al unităţii de parchet, natura lor fiind una strict administrativă (adrese de înaintare), iar nu de act de cercetare, procurorul şef emiţând aceste adrese fără a efectua un raţionament juridic sau vreo apreciere sub aspectul utilităţii probei, aceste aprecieri fiind efectuate exclusiv de procurorul de caz.

În ce priveşte nelegalitatea declaraţiilor date în calitate de martor de către inculpaţii D., J., M. şi B., în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, reunit la prezenta cauză, întrucât ar încălca dreptul martorului de a nu se acuza, prevăzut de art. 118 C. proc. pen.., instanţa a reţinut că, în calitate de martori, M. la data de 18.01.2021 şi B. la data 06.01.2020, s-au prevalat de dreptul de a nu se autoincrimina, şi-au exercitat dreptul la tăcere, astfel că în privinţa celor doi inculpaţi s-a apreciat că această critică este lipsită de obiect.

În ceea ce priveşte declaraţia dată în calitate de martor de inculpatul J., în data de 02.03.2021 şi declaraţia dată, în calitate de martor, de inculpatul D., judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a constatat că la momentul audierii în calitate de martori, în privinţa acestora nu exista la momentul respectiv nicio acuzaţie oficială, iar actul de sesizare a organelor de urmărire penală nu i-a vizat. Ca atare, s-a apreciat că nu se poate reţine că organul de urmărire penală a procedat la audierea în calitate de martori a persoanelor ale cărora fapte ar fi fost urmărite in rem.

În plus, s-a arătat că martorii aveau posibilitatea, la fel ca ceilalţi doi martori care şi-au exercitat acest drept ca, în conformitate cu art. 118 alin. (1) C. proc. pen.., să nu declare fapte şi împrejurări de fapt, în măsura în care ar fi apreciat că, dacă acestea ar fi cunoscute, i-ar incrimina. Însă, chiar şi în condiţiile în care martorii au acceptat să dea declaraţie, s-a subliniat că aceştia sunt protejaţi de dispoziţiile art. 118 alin. (3) C. proc. pen.. potrivit cărora declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Cu alte cuvinte, audierea unei persoane, succesiv, în această dublă calitate, nu are drept consecinţă nulitatea declaraţiei, ci imposibilitatea folosirii declaraţiei de martor în defavoarea sa, cu privire la acuzaţia ce i se aduce în calitate de inculpat.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi a reţinut că, în condiţiile în care declaraţiile de martor ale inculpaţilor au fost legal administrate, dobândirea ulterioară, de către aceştia din urmă, a calităţii de suspect/inculpat în cauză nu atrage, în mod retroactiv, nelegalitatea declaraţiilor de martor, ci, în condiţiile art. 118 C. proc. pen.., determină numai o imposibilitate de folosire a conţinutului probei testimoniale împotriva inculpatului însuşi. Altfel spus, efectul dispoziţiilor legale menţionate nu este acela al nelegalităţii mijlocului de probă, ci al limitării valorii probatorii a declaraţiilor de martor, care vor putea fi folosite întotdeauna în favoarea celui care a devenit ulterior inculpat, dar niciodată împotrivă, chestiune a cărei valorificare implică, însă, evaluarea probatoriului cu ocazia soluţionării fondului cauzei. S-a reţinut că, din perspectiva art. 118 C. proc. pen.., nici nu s-a invocat de către inculpaţi că aceste declaraţii date în calitate de martor ar fi fost folosite în susţinerea acuzaţiilor care li se aduc.

Contrar susţinerilor inculpatului B., durata măsurilor de supraveghere tehnică nu a depăşit maximul instituit de art. 144 alin. (3) C. proc. pen.., potrivit căruia "durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi, în aceeaşi cauză, 6 luni, cu excepţia măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private, care nu poate depăşi 120 de zile". Astfel, s-a constatat că măsurile de supraveghere tehnică acoperă următoarele perioade, care se încadrează în limita prevăzută de lege: în privinţa inculpatului M. perioada 24.11.2020-21.02.2021 şi 23.04.2021-16.07.2021; în privinţa inculpatului C. perioada 24.11.2020-22.04.2021 şi 15.09.2021-09.10.2021; în privinţa inculpatului B. perioada 24.11.2021-22.04.2021 şi 17.07.2021-10.08.2021; în privinţa inculpatului D. perioada 24.11.2021-22.04.2021 şi 16.08.2021-09.09.2021; în privinţa inculpatului F. perioada 24.12.2020-22.05.2021; în privinţa inculpatului G. perioada 22.02.2021-23.03.2021 şi 22.06.2021-14.10.2021; în privinţa inculpatului E. perioada 23.04.2021-14.10.2021; în privinţa inculpatului A. perioada 05.04.2022-01.09.2022; în privinţa inculpatului K. perioada 05.04.2022-01.09.2022.

S-a arătat că nu prezintă importanţă şi nu poate fi luată în calcul la calcularea duratei maxime, perioada în care au fost înregistrate convorbiri ale unui inculpat (care nu era titularul unui mandat de supraveghere tehnică activ în acea perioadă) în mod indirect, ca urmare a convorbirilor cu un alt inculpat care era în acea perioadă titularul mandatului de supraveghere tehnică şi nici nu poate fi considerată drept neloială valorificarea de către acuzare a unor astfel de convorbiri. S-a menţionat că limita temporală instituită de art. 144 alin. (3) C. proc. pen.. nu vizează durata totală a interceptărilor unor persoane diferite, cercetate pentru comiterea aceleiaşi fapte sau a unor fapte diferite, comise de aceeaşi persoană, ci doar durata maximă cu privire la una şi aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă. Faptul că inculpaţii, vizaţi de mandate de supraveghere tehnică emise pe perioade diferite au conversat între ei în perioade în care doar unii au avut activ mandatul de supraveghere tehnică, nu determină adăugarea perioadei în care nu au fost vizaţi de mandate de supraveghere tehnică la calcularea duratei maxime.

S-a mai reţinut că la calcularea duratei maximale prev. de art. 144 alin. (3) C. proc. pen.. nu se poate ţine cont nici de interceptările preluate din alte cauze (preluarea permisă de art. 142 alin. (5) C. proc. pen..), aceste din urmă interceptări fiind dispuse în alte dosare în considerarea unei alte fapte decât cea care face obiectul prezentei judecăţi. Astfel, s-a arătat că nu se poate ţine cont de perioada 16.09.2021-14.11.2021 în care inculpatul F. a fost interceptat în dosarul nr. x/2021 cu privire la o altă faptă decât cele deduse judecăţii în prezenta cauză; de asemenea, nu se poate ţine cont de perioada 13.12.2021-10.02.2022 în care inculpatul B. a fost interceptat în dosarul nr. x/2021 cu privire la comiterea unor alte infracţiuni.

În ce priveşte nulitatea măsurilor de supraveghere tehnică care au vizat raporturile dintre clienţii-inculpaţi şi anumiţi avocaţi, s-a reţinut că potrivit art. 139 alin. (4) C. proc. pen.., raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Atunci când apreciază necesar, judecătorul dispune informarea avocatului.

S-a precizat că prin aceste dispoziţii legale se urmăreşte protejarea confidenţialităţii comunicărilor dintre avocaţi şi clienţii lor, pentru a nu aduce atingere caracterului echitabil al procesului, precum şi respectarea secretului profesional al avocatului, în vederea exercitării eficiente a funcţiei de apărare. Din aceleaşi dispoziţii legale rezultă că interdicţia operează în cazul în care i) supravegherea tehnică are ca obiect comunicările unui avocat, calitate dobândită în condiţiile Legii nr. 51/1995, ii) comunicările au fost purtate în cadrul raportului profesional al avocatului, iar din cuprinsul acestora iii) nu se desprind date că, în cadrul raportului profesional, avocatul săvârşeşte ori pregăteşte o infracţiune dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) C. proc. pen., iv) comunicările vizează raportul dintre avocat şi client, respectiv chestiunile de fapt şi de drept care fac obiectul contractului de asistenţă juridică. Scopul acestei interdicţii este acela de a nu descuraja comunicarea dintre client şi avocat, deci de a nu afecta dreptul la apărare prin teama de perspectiva ca discuţiile clientului cu avocatul său referitoare la asigurarea apărării (şi care implicit pot conţine informaţii şi cu privire la infracţiunea pentru care s-a emis mandatul de supraveghere tehnică) să fie cunoscute de organul judiciar. Rezultă de aici că doar acele discuţii privitoare la aceste raporturi sunt vizate de interdicţie, nu şi cele care nu ar avea legătură cu acest raport.

Apărătorul inculpaţilor E. şi B. a indicat procesele-verbale de redare care ar conţine convorbiri dintre cele reglementate de art. 139 alin. (4) C. proc. pen.

În vederea soluţionării cererilor şi excepţiilor privind interceptările comunicărilor efectuate de avocaţi, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a dispus emiterea de adrese către toţi avocaţii nominalizaţi pentru a comunica dacă la datele la care au avut loc comunicările interceptate aveau calitatea de apărători ai persoanelor vizate de mandatele de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Aceştia au răspuns solicitărilor în scris, cu ataşarea de documente justificative: PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW..

Referitor la convorbirile dintre D. şi avocat QQQQ., s-a reţinut că, deşi avocat QQQQ. a depus la dosarul cauzei contracte de asistenţă, încheiate în perioada 11.02.2015-09.04.2020, care atestă raporturile de natură profesională avută cu numiţii D. şi II., discuţiile interceptate nu reflectă vreo consultanţă din partea domnului avocat şi nu par a avea legătură cu raporturile profesionale derulate în baza contractelor de asistenţă juridică.

Cu privire la convorbirile dintre M. şi avocat QQQQ. s-a reţinut că, deşi avocat QQQQ. a depus la dosarul cauzei contracte de asistenţă, încheiate în perioada 07.11.2016-13.12.2021, care atestă raporturile de natură profesională avută cu numiţii M. şi MMM., discuţiile interceptate nu reflectă vreo consultanţă din partea domnului avocat şi nu par a avea legătură cu raporturile profesionale derulate în baza contractelor de asistenţă juridică.

De asemenea, în ceea ce priveşte convorbirile dintre inculpat B. şi avocat SSSS., s-a arătat că din răspunsul înaintat de avocat rezultă că aceasta a acordat asistenţă juridică numitei XXXX. şi nu inculpatului personal, că nu a încheiat contracte de asistenţă juridică cu inculpatul. De altfel, contractele de asistenţă încheiate de doamna avocat şi XXXX. prin mandatar B., depuse la dosar, datează din 23.05.2022 şi 08.12.2021, fiind aşadar ulterioare convorbirilor interceptate.

Referitor la convorbirile dintre inculpat B. şi avocat UUUU., s-a menţionat că, deşi avocat UUUU. a susţinut în relaţiile furnizate instanţei că i-ar fi oferit consultaţie inculpatului (fără a-i percepe onorariu şi fără a încheia contract de asistenţă juridică, nerezultând aşadar când s-ar fi acordat această asistenţă juridică şi sub ce formă), instanţa a constatat că nu există vreun indiciu în cuprinsul comunicărilor interceptate care să reflecte că discuţiile ar fi privit o asistenţă juridică, fiind imposibil de verificat inclusiv data respectivelor consultaţii la care doamna avocat a făcut referire, în lipsa oricărui document care să ateste încheierea unui contract de asistenţă juridică.

În ceea ce priveşte convorbirile dintre inculpatul B. şi avocat RRRR. şi avocat TTTT., s-a reţinut că aceşti doi avocaţi au comunicat că nu l-au reprezentat sau consiliat pe B., aspect care rezultă inclusiv din conţinutul informativ al comunicărilor interceptate.

Referitor la convorbirile telefonice dintre inculpatul B. şi avocat WWWW., s-a arătat că aceasta din urmă a comunicat că, la data de 20.12.2021 (la care a avut loc discuţia interceptată), nu a asigurat asistenţă juridică şi reprezentare numitului B. în cauză şi nici în vreo altă cauză în baza unui contract de asistenţă juridică. S-a reţinut că din conţinutul comunicării nu rezultă existenţa unor raporturi specifice.

În privinţa convorbirilor dintre inculpata L. şi avocat PPPP. a cărei legalitate a fost ridicată din oficiu de instanţă, în primul ciclu procesual, deşi avocat PPPP. a comunicat că a fost apărătorul inculpatei L., (înaintând la dosar înscrisuri în susţinere, inclusiv contractul de asistenţă juridică nr. x din 03.05.2022 având ca obiect încheierea unui acord de plată în cadrul unui dosar de executare silită, precum şi împuternicirea avocaţială nr. 959543/2022), s-a observat din înscrisurile înaintate că raporturile avocat-client vizau alte aspecte (încheierea unui acord de plată eşalonată între debitorul L. într-un dosar de executare silită în urma deciziei penale nr. 92/30.01.2020 a Curţii de Apel Cluj) decât cele discutate în cadrul convorbirii interceptate, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară a apreciat discuţiile interceptate ca neavând legătură cu raporturile profesionale derulate în baza contractului de asistenţă înaintat.

Referitor la mesajul primit de inculpatul B. de la numărul de telefon x din 30.12.2020, ora 16:20:39, care aparţine domnului avocat YYYY., judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a constatat nu numai că d-l avocat confirmă şi face dovada unui contract de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul aflat în derulare în acea perioadă, ci şi faptul că acest mesaj este în legătură cu aceste raporturi de asistenţă juridică. S-a arătat că, deşi, în concret conţinutul comunicării nu relevă date confidenţiale şi nici relevante sau compromiţătoare pentru inculpat (care să contribuie la dovedirea acuzaţiei), acest aspect este irelevant atât timp cât aceste comunicări au loc în cadrul raportului profesional al avocatului.

De asemenea, s-a reţinut că av. YYYY. a făcut dovada faptului că numărul de telefon menţionat îi este alocat, depunând în acest sens în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie factura companiei de telefonie, istoricul facturilor, iar pagina de internet a Baroului Iaşi oferă ca număr de contact al av. YYYY. acelaşi număr de telefon.

În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară a considerat că se impune excluderea din materialul probator a conţinutului mesajului primit de B. la postul telefonic x, în ziua de 30.12.2020, la ora 16:20:39 (redat la fila x din vol. 12 dosar u.p.), excluderea urmând a se realiza în sensul celor statuate prin Decizia nr. 22/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177/26.02.2018, iar la rămânerea definitivă a încheierii procurorul va distruge proba astfel obţinută (înregistrarea comunicării de tip mesaj text anterior menţionată), potrivit art. 139 alin. (4) C. proc. pen.

S-a mai reţinut că, în primul ciclu procesual, s-a pus din oficiu în discuţie aplicabilitatea dispoziţiilor art. 114 alin. (3) C. proc. pen.. cu privire la declaraţia dată în prezenta cauză în calitate de martor de avocat DDD. la data de 27.04.2023. Astfel, martora, care din data de 05.01.2023 avea calitate de avocat al inculpatei L. (conform contractului de asistenţă juridică nr. IS/999991/5.01.2023 având ca obiect asistenţă juridică şi reprezentare situaţie juridică contract x/14.08.2020, respectiv contractul de prestări servicii-construcţie clădire încheiat de inculpata L. cu S.C. P. SRL), a fost audiată în luna aprilie 2023 cu privire la "împrejurările în care, în cursul lunii ianuarie, a interacţionat cu inculpatele K. şi L., în scopul clarificării situaţiei contractului de lucrări privind construcţia casei din Mun. Iaşi, str. x (...), precum şi împrejurările încheierii anterior anului 2023 a unui contract de împrumut din A., K. sau L. cu ZZZZ., contract atestat de dată certă de avocat DDD..".

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că obiect al audierii au fost împrejurări legate chiar de obiectul contractului de asistenţă juridică din 05.01.2023, cât şi împrejurări legate de un alt serviciu de asistenţă juridică prestat de avocat, şi anume acordarea unei date certe. S-a constatat că împrejurările asupra cărora avocatul a fost audiat nu erau anterioare încheierii contractului de asistenţă juridică, ci chiar împrejurări legate de acordarea de serviciile de asistenţă juridică, aspect care cade sub incidenţa interdicţiei instituite de art. 45 din Legea nr. 51/1995 şi art. 114 alin. (3) C. proc. pen.

S-a mai reţinut că doamna avocat şi-a manifestat chiar în cadrul audierii opoziţia, în considerarea dispoziţiilor 114 alin. (3), art. 116 alin. (3) şi (4) C. proc. pen. şi art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 51/1995, informând că nu a luat cunoştinţă de împrejurări anterior încheierii contractului de asistenţă cu L., dar cu toate acestea, s-a procedat în continuare la audiere.

În consecinţă, apreciindu-se că audierea în calitate de martor a numitei DDD. în circumstanţele expuse a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor legale amintite, faptele cu privire la care urma să fie audiată fiind legate de modalitatea de desfăşurare a raporturilor avocat-client, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a considerat că se impune excluderea acestei probe din cauză deoarece a fost obţinută în mod nelegal, în accepţiunea dispoziţiilor art. 102 alin. (2) C. proc. pen.., excluderea urmând a se realiza în sensul celor statuate prin Decizia nr. 22/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177/26.02.2018, prin eliminarea fizică a mijlocului de probă din dosarul cauzei, dar şi prin eliminarea redării conţinutului mijlocului de probă din cuprinsul Rechizitoriului, la rămânerea definitivă a încheierii.

Prin adresa din 12.09.2024, Ministerul Public a comunicat faptul că menţine dispoziţia de trimitere în judecată din rechizitoriul nr. x/2019 emis de către DIICOT - ST Iaşi cu privire la toţi inculpaţii trimişi în judecată.

Prin încheierea nr. 50 din data de 24 octombrie 2024, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi - C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 346 alin. (4) şi (41) din C. proc. pen., a dispus începerea judecăţii cauzei penale cu care Curtea de Apel Iaşi a fost investită prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 03.05.2023 al D.I.I.C.O.T.- S.T. Iaşi (astfel cum a fost remediat prin actul de remediere a neregularităţilor din data de 24.10.2023).

Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, având în vedere dispoziţiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 346 alin. (3) C. proc. pen., precum şi faptul că prin încheierea din data de 12.09.2024, s-a apreciat că rechizitoriul a fost emis de un procuror competent atât după materie, cât şi după calitatea persoanei, s-a constatat regularitatea actului de sesizare fiind respinse excepţiile formulate de inculpaţi cu privire la necompetenţa de ordine publică

S-a mai reţinut că, deşi prin încheierea din 12.09.2024, au fost excluse pe motive de nulitate două mijloace de probă, procurorul nu a solicitat restituirea cauzei la parchet şi a răspuns în termenul prevăzut de lege, precizând că îşi menţine dispoziţia de trimitere în judecată din rechizitoriul nr. x/2019 emis de către DIICOT - ST Iaşi, cu privire la toţi inculpaţii trimişi în judecată şi la toate faptele imputate acestora, solicitându-i-se judecătorului de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii dosarului.

De asemenea, nu a fost identificat niciunul dintre cazurile reglementate de lege în care poate fi dispusă restituirea cauzei la procuror, apreciindu-se că în cauză este incident art. 346 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cu care, în toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280 - 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 347 din C. proc. pen., au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, inculpaţii A., E., I., C., G., K., D., B., L., partea civilă BBB. (în nume propriu şi în calitate de moştenitor pentru EEE.) şi persoana interesată FFF..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen la data de 18.12.2024, când judecata s-a amânat pentru termenul din 22 ianuarie 2025 pentru a da posibilitatea inculpaţilor E. şi B. să-şi angajeze avocat.

În susţinerea contestaţiei, procurorul a criticat excluderea celor două mijloace de probă invocând cu privire la mesajul text faptul că nu prezintă vreo valoare probatorie faţă de situaţia de fapt imputată inculpaţilor, astfel încât nu a fost preluat în construcţia acuzaţiei penale.

În acest sens, s-a apreciat că nu se poate reţine vreo conduită imputabilă organelor de urmărire penală, întrucât la momentul expedierii mesajului, 30.12.2020, dosarul de urmărire penală era în faza de urmărire penală in rem, iar numitul B. nu avea vreo calitate procesuală, nefiind asistat de apărător ales, al cărui număr de telefon să fie eventual declarat şi cunoscut organelor de urmărire penală.

În ceea ce priveşte declaraţia de martor a avocatei DDD., s-a susţinut că, în mod eronat, judecătorul de cameră preliminară a reţinut faptul că numita DDD. ar fi avut calitatea de avocat al inculpatei L.. În realitate, numita DDD. a avut calitatea de avocat al unui alt inculpat, respectiv al numitului D. şi, doar în contextul audierii în calitate de martor, s-a prevalat de calitatea de avocat al subiectului de drepturi L.. Procurorul a mai apreciat că este necesar ca avocatul să fie în mod efectiv apărătorul unei părţi sau al unui subiect procesual principal din cauza penală şi, fiind chemat de către organele de urmărire penală pentru a fi ascultat ca martor cu privire la aspecte de fapt obţinute prin concretizarea raportului profesional respectiv, poate invoca dispoziţiile art. 114 din C. proc. pen., pentru a nu oferi decât acele informaţii pe care le-a cunoscut înainte de a dobândi calitatea de avocat al părţii respective.

S-a susţinut că audierea avocatei DDD. nu a avut în niciun moment scopul de a obţine date şi informaţii în legătură cu activitatea infracţională a inculpatului D., respectiv elemente de fapt sau mijloace de probă pe care avocata le-ar fi cunoscut din conţinutul raportului profesional cu inculpatul, ci au fost analizate informaţii cu privire la implicarea avocatei DDD. într-o posibilă activitate infracţională având drept scop alterarea mijloacelor de probă pentru a-i ajuta pe numiţii A., K. şi L. să îngreuneze cercetările şi tragerea acestora la răspundere penală, fără ca numita DDD. să aibă calitatea de avocat a acestora.

Contestatorii inculpaţi D. şi G. au invocat, în esenţă, încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva egalităţi armelor prin neaducerea la cunoştinţă de îndată, a faptelor pentru care se efectuează acte de urmărire penală şi încadrarea juridică a acesteia, apreciind că urmărirea penală in rem a fost efectuată dincolo de momentul în care era necesară o acuzaţie oficială.

Au mai invocat faptul că rechizitoriul nu descrie de o manieră clară faptele, astfel încât nu se poate verifica dacă este sau nu îndeplinită condiţia tipicităţii obiective în privinţa celor doi inculpaţi. Sub acest aspect, au mai susţinut că acuzaţiile sunt formulate lapidar, iar rechizitoriul nu cuprinde descrierea tuturor faptelor şi forma de participare a tuturor inculpaţilor, cu rolul fiecăruia în grupul constituit şi nu este individualizată contribuţia inculpatului D..

De asemenea, au invocat efectuarea de interceptări pe perioade lungi de timp şi care nu au fost aduse la cunoştinţa inculpatului, perioade care exced prevederilor art. 144 din C. proc. pen.

Au mai susţinut faptul că probele au fost obţinute în afara cadrului legal şi cu nesocotirea dreptului la apărare fără a indica anumite probe.

Totodată, inculpatul D. a criticat măsura sechestrului asigurator.

Contestatorii inculpaţi B. şi E. au solicitat, în principal, admiterea contestaţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind nelegalitatea actelor procesual penale, motivat de existenta ordonanţei de clasare emisa la data de 21.11.2022, în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În subsidiar, a solicitat admiterea contestaţiilor şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererilor şi excepţiilor invocate cu consecinţa fie a remedierii acestora de către procuror, fie, după caz, excluderea probelor administrate cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente şi sancţionarea actelor efectuate în mod nelegal şi neloial, eventual cu restituirea cauzei la parchet.

În acest sens, în esenţă, au invocat neregularitatea rechizitoriului ca urmare a caracterului deficitar, neclar şi confuz al descrierii faptelor.

Au mai solicitat constatarea nulităţii urmăririi penale în ansamblu şi excluderea tuturor mijloacelor de probă administrate, precum şi a actelor efectuate de organele de cercetare penală, ca urmare a numeroaselor acte de urmărire penală ce au fost delegate în mod constant de către procuror fără ca procurorul să invoce urgenţa delegărilor ori să motiveze imposibilitatea obiectivă de a efectua însuşi actele de urmărire penală.

De asemenea, inculpaţii au mai invocat inexistenţa ordonanţelor de delegare din partea procurorului pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către D.O.S. - B.O.S. Iaşi.

Deopotrivă, au invocat necompetenţa materială a DIICOT - ST Iaşi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I., apreciind că rechizitoriul a fost emis de un organ de urmărire penală necompetent.

Contestatorul inculpat A. nu a motivat în scris contestaţia formulată, însă apărătorul desemnat din oficiu a invocat neregularitatea rechizitoriului ca urmare a lipsei de claritate a acuzaţiilor, precum şi necompetenţa DIICOT în raport de persoanele şi faptele cercetate.

Contestatoarea inculpată K. a criticat neregularitatea rechizitoriului privind insuficienta descriere a infracţiunii de spălarea banilor reţinute în sarcina sa, apreciind că actul de sesizare a instanţei nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 328 alin. (1) din C. proc. pen.. A invocat faptul că descrierea infracţiunii de spălarea banilor este incompletă deoarece pentru reţinerea acestei infracţiuni era necesar să fi cunoscut că sumele de bani presupus "spălate" provin din săvârşirea de infracţiuni. A mai susţinut că sumele de bani presupus "spălate" au avut o provenienţă licită, obţinute prin amanetarea unor bijuterii.

Contestatorul inculpat C., în esenţă, a invocat neregularitatea rechizitoriului prin prisma modalităţii de descriere a faptelor apreciind, în esenţă, că faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată nu au fost descrise într-o manieră clară şi nu au fost indicate mijloacele de probă care susţin acuzaţiile. A considerat că probele nu relevă că a efectuat acte în vederea constituirii unui grup infracţional organizat, în care fiecare participant să aibă un rol prestabilit, nu rezultă activitatea efectivă de coordonare, de organizare sau de control desfăşurată de inculpat asupra activităţii infracţionale a celorlalţi.

Totodată, a invocat lipsa indicării concrete a datei săvârşirii faptelor apreciind că din cuprinsul rechizitoriului nu rezultă cum a fost stabilită şi nu a fost indicat mijlocul de probă din care ar rezulta faptul că presupusul grup ar fi fost constituit în anul 2015.

De asemenea, a invocat nulitatea absolută a actelor de urmărire penală raportat la necompetenţa DIICOT-Serviciul Teritorial Iaşi, apreciind că structura specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu era abilitată să efectueze acte de urmărire penală cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa.

Contestatorul inculpat I., în esenţă, a invocat nulitatea rechizitoriului apreciind că a fost trimis în judecată de un organ de urmărire penală necompetent material.

Contestatoarea inculpată L. nu a motivat în scris contestaţia formulată, însă, apărătorul desemnat din oficiu a invocat neregularitatea rechizitoriului ca urmare a necesităţii asigurării, în mod clar, a acuzaţiilor formulate apreciind, în esenţă, că din modalitatea de descriere a faptelor nu este clară provenienţa banilor, mecanismul de spălarea banilor şi care sunt actele menite să dea o aparenţă de legalitate şi de acoperire a sumelor de bani spălate.

Contestatorul persoană interesată FFF. a formulat contestaţie invocând, în esenţă, faptul că procurorul a reţinut în sarcina sa calitatea de martor, deşi este parte vătămată, respectiv parte civilă.

Contestatorul partea civilă BBB. (în nume propriu şi în calitate de moştenitor pentru EEE.), în esenţă, a criticat faptul că urmărirea penală nu este completă, apreciind că au fost încălcate dispoziţiile art. 285 si art. 306 C. proc. pen.., procurorul neanalizând toate infracţiunile cu privire la care a fost formulată plângerea penală privind ieşirea frauduloasă a proprietăţilor din patrimoniul persoanei vătămate Q., autoarea parţilor civile. A apreciat că judecătorul de cameră preliminară este competent să analizeze atât legalitatea ordonanţelor prin care se extinde urmărirea penală cu privire la unele infracţiuni, cât şi legalitatea soluţiilor procurorului prin care se pronunţă asupra unor infracţiuni cu care a fost sesizat.

Examinând motivele contestaţiilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată următoarele:

Cadrul procesual al soluţionării contestaţiei în procedura camerei preliminare este reglementat de dispoziţiile art. 347 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen.., fiind prevăzut că, pe această cale, poate fi atacat modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, fără a putea fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

Aşadar, potrivit art. 347 alin. (4) C. proc. pen.., la soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriul, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

Ca atare, în procedura contestaţiei se analizează cererile şi excepţiile invocate sau ridicate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriul şi care sunt reiterate în contestaţie şi, eventual, cazurile de nulitate absolută invocate sau ridicate pentru prima dată în calea de atac. Calea de atac a contestaţiei devoluează cauza în aceste limite şi ţinând seama de obiectul procedurii de cameră preliminară, descris explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen.. care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că inculpatul C. a invocat direct în calea de atac nulitatea absolută a actelor de urmărire penală raportat la necompetenţa DIICOT-Serviciul Teritorial Iaşi. Acest aspect, deşi nu a fost susţinut în faţa judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond, poate fi evaluat în prezenta cale de atac fiind invocat un motiv nulitate absolută. De altfel, această critică a fost invocată în primă instanţă şi de inculpatul I., judecătorul fondului analizând acest aspect prin prisma actelor efectuate cu privire la acest inculpat.

Procedând cu prioritate la analiza competenţei organului de urmărire penală, Înalta Curte notează că, potrivit art. 11 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 78/2016, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, indiferent de calitatea persoanei, următoarele infracţiuni prevăzute în C. pen.: art. 210, art. 211, art. 217 cu referire la art. 210 şi art. 211, art. 303, art. 309 cu referire la art. 303, art. 328 cu referire la art. 325, art. 361-365 C. pen.

De asemenea, art. 11 alin. (1) pct. 5 din aceeaşi ordonanţă, are în vedere infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din C. proc. pen., cu cele prevăzute la pct. 1-4.

Deopotrivă, potrivit art. 43 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., reunirea cauzelor se poate dispune când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei.

Potrivit art. 44 alin. (1) din C. proc. pen., în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competenţa aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.

Totodată, potrivit art. 63 alin. (1) din C. proc. pen., dispoziţiile art. 44 din C. proc. pen., cu excepţia alin. (2), se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.

Înalta Curte constată că în cauză au fost efectuate cercetări de către DIICOT pentru infracţiuni ce intrau în competenţa de efectuare a urmăririi penale de către structura specializată a parchetului.

Astfel, prin ordonanţa din 26.07.2019, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 2561 C. pen., şantajul, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen., abuzul în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., falsul în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, pentru ca prin ordonanţa din data de 19.11.2021, să se dispună extinderea urmăririi penale efectuată in rem cu privie la infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., falsul în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen., spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi abuzul în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.

Ulterior, procurorul a dispus prin ordonanţa din 24.11.2021, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de numitul C. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat (modalitatea constituirii) prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., iar prin ordonanţa din 24.11.2021 a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta.

Deopotrivă, prin ordonanţa din 10.04.2023, procurorul a dispus extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale), complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (2 acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. (5 acte materiele).

De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale din o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (3 acte materiale, pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale la data de 24.11.2021) şi o infracţiune de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (5 acte materiale, pentru care s-a dispus extinderea acţiunii penale) într-o infracţiune de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (8 acte materiale).

Totodată, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) în infracţiunea de complicitate la spălare de bani, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că infracţiunile de care este acuzat inculpatul C. sunt în strânsă legătură cu infracţiunile de care sunt acuzaţi ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, respectiv B., M., D., E., G. şi F., infracţiuni ce intră în competenţa materială a organului de urmărire penală specializat. Infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului C. este strâns legată de activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi, sens în care în vederea administrării unui probatoriu comun pentru toţi inculpaţii şi pentru o mai bună administrare a urmăririi penale s-a apreciat că se impune efectuarea de cercetări cu privire la această faptă.

Chiar dacă infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, nu este inclusă în sfera celor reglementate de norma specială pentru a atrage competenţa DIICOT, cercetările efectuate de către organul de urmărire penală din cadrul organului specializat cu privire la infracţiunile de constituire de grup organizat, înşelăciune şi spălare de bani sunt în legătură indisolubilă cu faptele de abuz în serviciu săvârşite de inculpatul C., în calitate de notar.

În aceste condiţii, susţinerile inculpatului conform cărora procurorul era obligat să emită o ordonanţă de prorogare de competenţă cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu sunt neîntemeiate, prorogarea de competenţă realizându-se ca urmare a legăturii indisolubile între infracţiunile cercetate şi infracţiunea de abuz în serviciu, fără a fi necesară emiterea unei ordonanţe care să consacre expressis verbis acest aspect. Calitatea de notar a inculpatului nu împiedica procurorul din cadrul DIICOT să efectueze cercetări cu privire la aceste fapte întrucât dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 78/2016 permiteau efectuarea de cercetări indiferent de calitatea persoanei.

Deopotrivă, se evidenţiază că, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 78/2016, DIICOT funcţionează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului-şef al DIICOT. Astfel, se constată că urmărirea penală a fost efectuată faţă de inculpatul C., care are calitatea de notar, de un parchet ierarhic superior parchetului de pe lângă curtea de apel, care de principiu are competenţa de a efectua urmărirea penală pentru infracţiuni săvârşite de notari (art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen..), având incidenţă dispoziţiile art. 63 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (1) C. proc. pen.

Instanţa de control judiciar constată, în egală măsură, că situaţia este asemănătoare şi în cazul inculpatului I., notar, urmărirea penală realizându-se în mod legal de către DIICOT - ST Iaşi, critica fiind invocată şi de contestorii inculpaţi A., E. şi B..

Astfel, faţă de inculpatul I., notar, în dosarul nr. x/2019, s-au efectuat cercetări de structura specializată pentru infracţiuni ce intrau în competenţa DIICOT, respectiv cu privire la infracţiunile de grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor, infracţiuni care intrau în scopul grupării infracţionale.

În dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-au efectuat cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual faţă de inculpatul I. în legătură cu înstrăinarea unui teren de către inculpata H., printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat de notarul I., dispunându-se prin ordonanţa din 06.08.2021, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţi, inclusiv faţă de I., C. şi B..

Ulterior, prin ordonanţa din data de 21 decembrie 2021, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în favoarea DIICOT - ST Iaşi pentru a fi reunit la dosarul nr. x/2019, reţinându-se că, o parte din suspecţi fac parte dintr-un grup organizat infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în domeniu imobiliar.

Înalta Curte constată că infracţiunile de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pentru care se efectuau cercetări faţă de inculpaţii B. şi C. impunea, în temeiul art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 78/2016, competenţa de efectuare a urmăririi penale de către structura specializată a parchetului, respectiv DIICOT.

Aşadar, cercetările efectuate de către organele de urmărire penală au vizat săvârşirea de infracţiuni de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave de către inculpaţii B. şi C., inclusiv în dauna persoanei vătămate BB..

Or, procurorul a reţinut că infracţiunile de care este acuzat inculpatul I. au cauzat o vătămare drepturilor persoanei vătămate BB..

Astfel, Înalta Curte constată că între infracţiunile cercetate în cele două cauze exista o strânsă legătură în raport de participanţii la activitatea infracţională, modalitatea de săvârşire a faptelor, bunurile tranzacţionate, faptul că prejudiciul s-ar fi produs în patrimoniul persoanei vătămate BB., condiţii în care, în mod judicios, s-a dispus reunirea cauzelor în vederea unei bune administrări şi evaluări complete a probatoriului şi o mai bună cercetare a faptelor.

Prin urmare, având în vedere strânsa legătură între cele două cauze, DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, în mod legal, a dispus reunirea cauzelor şi efectuarea de cercetări cu privire la inculpatul I..

Cât priveşte critica inculpatului B. prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind nelegalitatea actelor procesual penale în raport de ordonanţa de clasare emisă la data de 21.11.2022, în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, se constată că este neîntemeiată.

Contrar celor susţinute de inculpat, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară constată că, prin încheierea contestată a fost verificată nerespectarea principiului ne bis in idem în raport de criticile inculpatului.

Înalta Curte subliniază că, în principiu, în procedura de cameră preliminară nu se poate verifica existenţa uni impediment dintre cele prevăzute de art. 16 C. proc. pen.., analiza principiului ne bis in idem impunând o evaluare a fondului acuzaţiilor ca urmare a decelării unei dublări de proceduri în urma identităţii de obiect şi părţi, aspect ce excede competenţei judecătorului de cameră preliminară în procedura pendinte.

Cu toate acestea, având în vedere că inexistenţa impedimentului prevăzut de art. 16 C. proc. pen.., constituie o condiţie de legalitate pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, Înalta Curte va evalua critica inculpatului din această perspectivă.

Realizând propriul examen al criticii ce vizează încălcarea principiului ne bis in idem, se constată, în acord cu judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei sesizate cu rechizitoriu, că aceasta este neîntemeiată.

Prin ordonanţa din data de 21.11.2022, emisă în dosarul nr. x/2018, urmare a însuşirii referatului organelor de urmărire penală din data de 15.11.2022, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracţiunilor de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin. (1) C. pen., gestiune frauduloasă, prev. de art. 242 alin. (1) C. pen., înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În referatul organelor de urmărire penală, s-a procedat la prezentarea plângerilor formulate în cauză şi la situaţia de fapt, pentru ca, în ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune cercetate privind inducerea în eroare a mai multor persoane de către B. şi E., cu ocazia încheierii de antecontracte de vânzare-cumpărare pentru mai multe terenuri ori suprafeţe de pădure, să se constate împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Înalta Curte aminteşte că principiul ne bis in idem, consfinţit şi de legislaţia internă, prin art. 6 din C. proc. pen., prevede că o persoană nu poate fi urmărită şi nici judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică, în jurisprudenţa instanţelor de contencios european noţiunea de hotărâre penală definitivă primind o semnificaţie mai largă, prin includerea în această categorie şi a soluţiilor emise de procuror.

În acest sens s-a pronunţat atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei, cu referire la modul de interpretare a art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei, cât şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a arătat că ordonanţa de netrimitere în judecată, ce împiedică o nouă urmărire penală pentru aceleaşi fapte trebuie considerată drept o hotărâre definitivă, care împiedică desfăşurarea unei noi urmăriri penale pentru aceleaşi fapte.

Cu toate acestea, pentru a constata incindenţa principiului ne bis in idem este necesar ca, prin hotărârea definitivă, instanţa să se fi pronunţat asupra fondului acuzaţiei.

Din această perspectivă, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, se constată că ordonanţa de clasare invocată nu poate avea autoritate de lucru judecat în condiţiile în care procurorul nu a procedat la o evaluare a fondului acuzaţiilor, mărginindu-se la efectuarea unui calcul matematic şi constatarea prescripţiei răspunderii penale prin raportare la data săvârşirii pretinselor fapte şi încadrarea juridică dată. Mai mult, calculul termenelor de prescripţie s-a realizat prin raportare strict la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., or, în cauza pendinte, în sarcina inculpatului B. au fost reţinute şi dispoziţiile art. 2561 C. pen. şi art. 35 C. pen., care determină un alt termen de prescripţie şi o altă dată de la care începe să curgă acest termen.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată, pe de o parte, că instanţa de fond a realizat o analiză a criticii inculpatului, iar, pe de altă parte, soluţia de clasare invocată nu atrage incidenţa principiului ne bis in idem, în condiţiile lipsei unei evaluări a fondului acuzaţiilor.

Ca atare, ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale şi de extindere a acţiunii penale nu sunt lovite de nulitate.

Motivele de contestaţie formulate de procuror cu privire le excluderea mesajului primit de către inculpatul B. şi a declaraţie de martor a numitei DDD.

În susţinerea contestaţiei, procurorul a invocat, în legătură cu mesajul primit de inculpatul B. de la avocatul YYYY. în data de 30.12.2020, ora 16:20:39, lipsa unei valori probatorii, arătându-se că mesajul nu a fost avut în vedere în susţinerea acuzaţiei formulate, lipsind conduita imputabilă organelor de urmărire penală raportat la faptul că, la momentul interceptării mesajului, inculpatul nu avea calitate procesuală şi nu era asistat de un apărător ales.

În ceea ce priveşte declaraţia de martor a numitei DDD., s-a susţinut că nu a avut calitatea de avocat al inculpatei L., procurorul apreciind că este necesar ca avocatul să fie în mod efectiv apărătorul unei părţi sau al unui subiect procesual principal din cauza penală, precum şi faptul că nu s-a urmărit obţinerea de date referitoare la activitatea infracţională a inculpatului D. pe care avocata le-ar fi cunoscut din conţinutul raportului profesional cu inculpatul, ci au fost analizate informaţii cu privire la implicarea avocatei DDD. într-o posibilă activitate infracţională.

Înalta Curte reiterează că examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat la chestiuni ce ţin, în mod esenţial, de legalitatea actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori de legalitatea probelor în sine. Acest examen implică, cu necesitate, identificarea tuturor dispoziţiilor legale pertinente într-o cauză anume, urmată de examinarea conformităţii probelor/actelor de urmărire penală cu exigenţele acelor dispoziţii şi doar în cazurile expres prevăzute de lege, de aplicare corespunzătoare a sancţiunilor prevăzute de art. 281-282 C. proc. pen.

În acest context, se reţine că în mod judicios judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a dispus excluderea celor două mijloace de probă, respectiv a mesajului primit de inculpatul B. de la numărul de telefon x al avocatului YYYY., din 30.12.2020, ora 16:20:39 şi excluderea declaraţiei date în calitate de martor de avocata DDD..

În ceea ce priveşte mesajul primit de inculpatul B. se constată că acesta are următorul conţinut: Bună ziua. În ds cu DIICOT-ul a mai amânat pronunţarea o dată, pentru 7 ianuarie. Un An Nou Fericit!

Potrivit art. 38 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată corespondenţa sa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.

În mod similar, art. 139 alin. (4) C. proc. pen.. stabileşte că, raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Atunci când apreciază necesar, judecătorul dispune informarea avocatului.

Astfel, C. proc. pen. cuprinde prevederi exprese care urmăresc să protejeze confidenţialitatea comunicărilor dintre avocaţi şi clienţii acestora, pentru a nu aduce atingere caracterului echitabil al procesului şi, totodată, restricţiile sunt motivate de necesitatea respectării secretului profesional al avocatului.

Înalta Curte evidenţiază că acest aspect a fost evaluat de instanţa de contencios constituţional care a constatat că activitatea de asistenţă juridică prestată de avocat presupune o relaţie de încredere între acesta şi client, ce are la bază secretul profesional, paradigmă în care confidenţialitatea joacă un rol primordial. Secretul profesional decurge din dreptul la apărare al clientului, care, la rândul său, este o garanţie a dreptului la un proces echitabil. Corespondenţa dintre aceştia contribuie, în mod esenţial, la realizarea apărării clientului, fiind aşadar un element intrinsec al dreptului fundamental la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie; de aceea, relaţia avocat-client este calificată drept una privilegiată (CCR, Decizia nr. 583 din 31 octombrie 2023, par. 21). Analiza instanţei constituţionale trebuie să aibă drept premisă statutul privilegiat al corespondenţei avocat-client, aceasta beneficiind, în consecinţă, şi de un tratament juridic specific, fără a se putea pune semnul egalităţii între aceasta şi corespondenţa obişnuită între indivizi. Astfel, statul trebuie să reglementeze un cadru normativ apt de natură să asigure o protecţie suplimentară acestui tip de corespondenţă (CCR, Decizia nr. 23 din 18 ianuarie 2017, par. 38).

De asemenea, instanţa de control constituţional a făcut referire la relaţia client-avocat şi jurisprudenţa dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din care transpare caracterul privilegiat şi necesitatea reglementării unor garanţii suplimentare de protecţie a acesteia.

Caracterul privilegiat al relaţiei client-avocat decurge din art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care protejează confidenţialitatea comunicărilor cu caracter privat, indiferent de conţinutul şi forma acestora (Hotărârea din 6 decembrie 2012, pronunţată în Cauza Michaud împotriva Franţei, paragraful 90). Prin urmare, obligaţia de raportare a unei operaţiuni suspecte instituite în sarcina avocaţilor, din moment ce constrânge la furnizarea către o autoritate administrativă de informaţii referitoare la o altă persoană pe care le deţin prin natura schimburilor pe le-au avut cu ea, constituie o ingerinţă în dreptul lor la respectarea corespondenţei (paragraful 91).

Curtea a remarcat că, indiferent de finalitatea sa, corespondenţa dintre avocat şi client beneficiază de un statut privilegiat în ceea ce priveşte confidenţialitatea, indiferent de formele schimburilor realizate între avocaţi şi clienţi. Se acordă o mare importanţă riscului de alterare a secretului profesional al avocaţilor, deoarece acesta poate avea repercusiuni asupra bunei administrări a justiţiei în condiţiile în care secretul profesional este la baza relaţiei de încredere dintre avocat şi client (paragraful 117). Curtea a subliniat că art. 8 din Convenţie protejează confidenţialitatea corespondenţei dintre indivizi, dar acordă o protecţie sporită schimburilor dintre avocaţi şi clienţi.

Acest lucru se justifică prin faptul că avocaţii au o misiune fundamentală într-o societate democratică: apărarea justiţiabililor. Or, un avocat nu poate îndeplini această misiune fundamentală dacă nu este în măsură să garanteze celor cărora le asigură apărarea că schimburile lor rămân confidenţiale. Relaţia de încredere dintre ei, indispensabilă îndeplinirii acestei misiuni, intră astfel în joc. De aceasta depinde, de asemenea, în mod indirect, dar necesar, şi respectarea dreptului justiţiabilului la un proces echitabil, mai ales în ceea ce priveşte dreptul oricărui "acuzat" de a nu contribui la propria incriminare [(paragraful 118); a se vedea şi Hotărârea din 23 aprilie 2015, pronunţată în Cauza François împotriva Franţei, paragraful 51, în care Curtea, de asemenea, reaminteşte că statutul specific al avocaţilor îi plasează într-o poziţie centrală în administrarea justiţiei, în calitate de intermediari între justiţiabili şi instanţele de judecată; aceştia joacă un rol-cheie în asigurarea încrederii publicului în activitatea instanţelor, aspect fundamental într-o democraţie şi într-un stat de drept].

Prin urmare, secretul profesional al avocaţilor - care presupune înainte de toate o serie de obligaţii în sarcina lor - este în mod special protejat de art. 8 din Convenţie (paragraful119).

Secretul profesional al avocaţilor nu este intangibil, iar Curtea a constatat că acesta poate fi limitat, spre exemplu, atunci când intră în conflict cu dreptul la libertatea de exprimare a avocatului (paragraful 123; a se vedea şi Hotărârea din 16 iunie 2016, pronunţată în Cauza Versini-Campinchi şi Crasnianski împotriva Franţei, paragraful 77). Importanţa acestuia trebuie pusă în balanţă cu cea pe care statele membre o dau luptei împotriva spălării banilor proveniţi din activităţi ilicite, susceptibili a servi finanţării unor activităţi infracţionale, în special în domeniul traficului de stupefiante sau a terorismului internaţional (paragraful 123). Obligaţia avocaţilor de raportare a suspiciunilor referitoare la săvârşirea unor infracţiuni anume determinate nu contravine în sine textului convenţional dacă aceasta este reglementată în mod corespunzător, în cazuri limitativ prevăzute, şi nu atinge esenţa însăşi a misiunii de apărare (paragrafele 127-132), iar Curtea nu poate invalida alegerea unui stat sau a unui grup de state de a impune prevederi represive în cadrul unui mecanism specific de prevenire (paragraful 124).

În privinţa interceptării convorbirilor client-avocat, Curtea a statuat că, în mod excepţional, secretul profesional al avocaţilor, care se bazează pe dreptul la apărare al clientului, nuconstituie un obstacol în calea transcrierii unei conversaţii dintre un avocat şi clientul său în cadrul interceptării obişnuite a liniei telefonice a celui de-al doilea dacă conţinutul acesteia este de natură să ducă la prezumpţia participării avocatului însuşi la o infracţiune şi în măsura în care această transcriere nu afectează dreptul la apărare al clientului. Cu alte cuvinte, Curtea admite că, fiind enunţată atât de restrictiv, această excepţie de la principiul confidenţialităţii conversaţiilor dintre avocat şi clientul său conţine o garanţie adecvată şi suficientă împotriva abuzurilor (Hotărârea din 16 iunie 2016, pronunţată în Cauza Versini-Campinchi şi Crasnianski împotriva Franţei, paragraful79). Curtea a apreciat că ceea ce este important în primul rând în acest context este ca dreptul la apărare al clientului să nu fie afectat, iar transcrierile astfel realizate să nu fie utilizate împotriva acestuia în procedura la care este supus (paragraful 80). Puterea conferită judecătorului de instrucţie de a dispune interceptarea, înregistrarea şi transcrierea corespondenţelor telefonice "era limitată de respectarea dreptului la apărare care guvernează în special confidenţialitatea corespondenţelor dintre persoana pusă sub urmărire şi avocatul pe care l-a desemnat" şi "că o conversaţie telefonică care are loc între cei doi nu poate fi transcrisă şi depusă la dosar decât dacă conţinutul şi natura sa sunt în măsură să ducă la prezumpţia participării avocatului respectiv la o infracţiune". Cu alte cuvinte, transcrierea unei conversaţii dintre un avocat şi clientul său nu poate fi reţinută în acuzarea clientului pus sub urmărire; ea poate totuşi să fie reţinută în acuzarea avocatului dacă relevă o infracţiune din partea acestuia (paragraful 81) - CCR, Decizia nr. 23 din 18 ianuarie 2017, par. 38.

Aplicând aceste considerente teoretice la cauza de faţă, Înalta Curte constată că mesajul primit de inculpatul B., deşi nu are legătură cu faptele supuse judecăţii, nu are nicio greutate probatorie şi nu conţine aspecte care să ateste date confidenţiale ori o consiliere juridică din partea avocatului, implică confidenţialitatea raportului avocat-client.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că numărul de telefon de pe care a fost trimis mesajul către inculpatul B. aparţine dlui avocat YYYY., astfel cum rezultă din factura de la compania de telefonie mobilă şi istoricul facturilor depuse de apărător, în cadrul contestaţiei din primul ciclul procesul ori de pe pagina de internet a Baroului Iaşi.

În ceea ce priveşte susţinerile parchetului conform cărora inculpatul B. nu avea încheiat contract de asistenţă juridică cu apărătorul YYYY. la momentul interceptării mesajului, în condiţiile în care se efectuau cercetări in rem la acel moment, se reţine că în prezenta cauză apărătorul a depus la dosar împuternicirea avocaţială nr. IS/916772/2021 la data de 24.11.2021 la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de suspectul B. şi aducerii la cunoştinţă a acuzaţiilor, drepturilor şi obligaţiilor.

Cu toate acestea, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că dl. avocat YYYY. acorda asistenţă juridică inculpatului B. într-o altă cauză, în dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia penală, în care inculpatul a fost trimis în judecată de DIICOT - ST Iaşi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune, cauza aflându-se în procedura de cameră preliminară la instanţa de fond, unde se dispusese amânarea pronunţării pentru data de 07.01.2021.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că mesajul interceptat de organele de urmărire penală în data de 30.12.2020 se circumscrie noţiunii de confidenţialitate a comunicărilor dintre avocat şi client, actele dosarului relevând existenţa unei relaţii contractuale între inculpat şi avocat.

Mai mult, în ipoteza susţinută de parchet a lipsei unui contract scris de asistenţă juridică, se reţine că nu are relevanţă faptul că nu ar fi avut un asemenea contract încheiat cu apărătorul deoarece, potrivit art. 121 din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică se poate încheia şi în formă verbală, cerinţa încheierii în formă scrisă fiind una ad probationem. Apoi, relaţia avocat-client poate fi una de durată în timp, în care se apelează la avocat ori de câte ori este nevoie de asistenţă juridică indiferent de domeniu, iar convorbirile nu pot fi folosite în procesul penal.

În ceea ce priveşte declaraţia în calitate de martor a avocatei DDD., se constată că potrivit art. 114 alin. (3) C. proc. pen.. calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părţi sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele şi împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate.

Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii niciunei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză. (4) Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de avocat cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauză. (5) Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfăşura nicio activitate profesională în acea cauză. (6) Divulgarea de către avocat, fără drept, a unei informaţii confidenţiale din sfera privată a clientului său ori care priveşte un secret operaţional sau comercial care i-a fost încredinţat în virtutea aceleiaşi calităţi sau de care a putut să ia cunoştinţă în timpul desfăşurării activităţilor specifice profesiei constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reţine că numita DDD. a avut în prezenta cauză calitatea de apărător al inculpatului D., însă, în acelaşi timp, avea încheiat contractul de asistenţă juridică nr. IS/999991/5.01.2023 cu inculpata L., având ca obiect asistenţă juridică şi reprezentare executare silită şi împăcare pe cale amiabilă situaţie juridică contract x/14.08.2020, act adiţional x/30.08.2021 .

La data de 28.04.2023, organul de urmărire penală a procedat la audierea în calitate de martor a numitei DDD. cu privire la împrejurările în care în cursul lunii ianuarie 2023 a interacţionat cu inculpatele K. şi L., în scopul clarificării situaţiei contractului de lucrări privind construcţia casei din Mun. Iaşi, str. x, respectiv antecontractului privind imobilul promis spre cumpărare de la aceiaşi societate S.C. P. S.R.L, administrată de numitul ZZZZ., pentru imobilul apartament situat în Mun. Iaşi, str. x de Vânt. Precum si împrejurările încheierii, anterior anului 2023 şi existenţei unui contract de împrumut dintre inculpaţii A., K. sau L. cu numitul ZZZZ., contract atestat de dată certa de avocat DDD..

La debutul declaraţiei, martora DDD. a menţionat expres faptul că are calitatea de apărător al inculpatei L., fără a avea dezlegarea acesteia ori a tuturor clienţilor interesaţi în cauză: în conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (3) C. proc. pen., art. 116 alin. (3) si 4 C. proc. pen. şi art. 45 alin. (3), (4) din Legea 51/1995, modificata şi republicată, apreciez opozabilitatea secretului profesional, faţă de calitatea de martor, având posibilitatea să dau declaraţie doar cu dezlegarea expresă şi scrisă tuturor clienţilor interesaţi în cauză. În conformitate cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea 51/1995, furnizarea de date de care am luat la cunoştinţă în temeiul contractelor reprezintă infracţiune. Raportat la aspectele care mi-au fost aduse la cunoştinţa şi care se doresc a fi lămurite prin audierea mea în calitate de martor, arăt faptul că nu am luat cunoştinţă de împrejurări sau informaţii anterior încheierii contractului de asistenta juridica cu numita L..

În aceste coordonate, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că procurorul a procedat la audierea avocatului cu privire la aspecte ce ţineau de activitatea acesteia de asistenţă şi reprezentare juridică, în condiţiile în care a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală că nu are dezlegarea acordată de clienta sa.

Faptul că martora a acordat asistenţă juridică inculpatei L., într-o altă cauză, de natură civilă, nu exclude interdicţia impusă de dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 51/1995 în condiţiile audierii cu privire la împrejurări legate de asistenţa juridică acordată în cauza respectivă.

Nici susţinerea parchetului conform căreia organele de urmărire penală au analizat o posibilă implicare a martorei DDD. într-o activitate infracţională având drept scop alterarea mijloacelor de probă pentru a-i ajuta pe inculpaţii A., K. şi L. să îngreuneze cercetările, nu poate înlătura interdicţia divulgării secretului profesional cât timp nu s-a făcut dovada unei conivenţe infracţionale a apărătorului.

În egală măsură, Înalta Curte aminteşte că divulgarea de către avocat fără drept, a unor informaţii confidenţiale din sfera privată a clientului său ori care priveşte un secret care i-a fost încredinţat în virtutea aceleaşi calităţi sau de care a putut lua cunoştinţă în timpul desfăşurării activităţilor specifice profesiei constituie infracţiune şi poate antrena răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 45 alin. (6) din Legea nr. 51/1995.

În acest context, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, apreciază că secretul profesional încredinţat de inculpata L., avocatului său DDD., chiar şi într-o altă cauză, este opozabil organelor judiciare, sens în care în mod judicios s-a dispus excluderea declaraţiei de martor.

Motivele de contestaţie formulate de inculpaţii AAAAA., E., C., A., K., L., D. şi G. în ceea ce priveşte neregularitatea actului de sesizare a instanţei, astfel cum a fost remediat prin actul de remediere a neregularităţilor din data de 24.10.2023

Inculpatul C. a criticat încheierile contestate în ceea ce priveşte modalitatea de descriere a faptei prevăzută de art. 367 C. pen. apreciind că referitor la coordonata temporală, din cuprinsul rechizitoriului nu rezultă cum a fost stabilită şi nu a fost indicat mijlocul de probă din care ar rezultă faptul că presupusul grup ar fi fost constituit în anul 2015 de către inculpat. Organul de urmărire penală s-ar fi rezumat la simple presupuneri referitoare la momentul săvârşirii presupusei infracţiuni, motiv pentru care nu pot fi stabilite în concret obiectul şi limitele judecăţii.

În ceea ce priveşte modalitatea constituirii, inculpatul a apreciat că nu a fost suficient descrisă, încât să poată fi delimitată de celelalte trei modalităţi alternative. A considerat că din actul de sesizare nu rezultă structura ierarhică a grupului, nu se indică, în concret, momentul la care a avut loc înţelegerea infracţională şi data adoptării planului infracţional, respectiv nu se descrie existenţa unei structuri organizate şi constituite de inculpatul C., care ar fi acţionat coordonat şi după reguli bine stabilite, încă din anul 2015.

De asemenea, s-a susţinut că, din actul de sesizare, nu rezultă în concret probele pe care se întemeiază constituirea grupului infracţional de către inculpatul C..

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune s-a susţinut, referitor la cele 9 acte materiale, că fiecare act material din conţinutul infracţiunii trebuia individualizat şi circumscris în loc, timp şi modalitate şi că, deşi se precizează exclusiv numărul şi data unor înscrisuri notariale întocmite, nu se menţionează cu exactitate modalitatea înlesnirii, precum şi actele precis autentificate, prin care s-ar fi săvârşit presupusa infracţiune de complicitate la înselăciune.

Inculpatul a invocat faptul că organul de urmărire penală nu a exemplificat care este paguba produsă în sarcina persoanei vătămate R. şi care este natura juridică a acesteia.

De asemenea, s-a invocat menţiunea eronată în cuprinsul rechizitoriului cu privire la descrierea faptelor săvârşite în dauna persoanei vătămate S..

În ceea ce priveşte fapta referitoare la persoana vătămată N. a menţionat că nu se înţelege care este mai exact acuzaţia în legătură cu inculpatul C., întrucât nu se face nicio referire cu privire la acesta. A susţinut că nu a autentificat şi nici nu s-a arătat că ar fi autentificat vreun contract de vânzare-cumpărare care să determine calitatea de persoană vătămată a numitului N., faţă de inculpat.

S-a mai arătat cu privire la persoanele vătămată U. si V. că în secţiunea privind încadrarea juridică a complicităţii la infracţiunea de înşelăciune s-au reţinut două persoane vătămate, în timp ce la descrierea faptei de înşelăciune a autorului, cu înlesnirea complicelui C., se precizează că sunt trei persoane vătămate, respectiv CCC., U. şi V., neconcordanţe apte a vicia acuzaţia.

De asemenea, inculpatul a precizat că persoana vătămată CCC. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 euro, însă descrierea lacunară a acestei fapte şi condiţiile privitoare la elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, nu permit inculpatului să determine ce reprezintă această sumă, dacă este sau nu o pagubă produsă în urma săvârşirii presupusei fapte. În acest sens, a apreciat că sunt necesare completări cu privire la calitatea numitului CCC. şi, de asemenea, completări cu privire la descrierea faptei, separat pentru fiecare persoană vătămată în parte, aflându-se în imposibilitatea de a stabili limitele şi obiectul judecăţii, precum şi cadrul procesual.

În ceea ce priveşte persoanele vătămate X. şi Y., inculpatul a susţinut că procurorul nu a descris în mod clar, modalitatea sa de participare la fapta de complicitate la infracţiunea de înşelăciune imputată.

Cu privire la persoana vătămată Z., a invocat faptul că organele de urmărire penală au omis să descrie efectiv fapta de complicitate la infracţiunea de înşelăciune reţinută, prin raportare la calitatea avută de către persoana vătămată, care nu se regăseşte în conţinutul descrierii faptei. A apreciat că s-a stabilit un prejudiciu prin raportare la un drept inexistent, întrucât, pe de o parte, procedura de emitere a titlului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 nu a fost finalizată, iar, pe de altă parte, fişa de punere în posesie a fost anulată de instanţa de judecată.

Referitor la persoana vătămată BB., inculpatul C. a susţinut că presupusa faptă săvârşită este plasată atemporal, fără a fi individualizată concret. A apreciat că prin raportare la descrierea faptei realizată în secţiunea privind drepturile patrimoniale ale numitei CC. şi descrierea realizată în secţiunea privind încadrarea juridică a faptelor, elementul material al laturii obiective în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune ce ar fi fost săvârşită în dauna persoanei vătămate BB. nu a fost descris în mod corespunzător. Acuzaţia este una generală, nu face referire la mijlocul fraudulos şi, mai mult decât atât, face referire la grupul infracţional, respectiv la elemente care descriu fapta prevăzută la art. 297 C. pen.

Cu referire la primul act material de abuz în serviciu, a apreciat că descrierea actului material este deficitară, organul de urmărire penală neindicând cu exactitate momentul săvârşirii infracţiunii, momentul la care s-ar fi produs paguba, precum şi datele din care reiese că a fost obţinut pentru inculpat folosul necuvenit în cuantum de 5000 euro.

În ceea ce priveşte următoarele două acte materiale, inculpatul a considerat că descrierea faptei din rechizitoriu este insuficientă, în măsura în care nu se precizează care este paguba şi când s-a produs. De asemenea, nu se arată care este presupusul folos necuvenit obţinut pentru sine sau pentru altul.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la spălare de bani, inculpatul C. a precizat că organul de urmărire penală nu stabileşte clar cum s-a realizat operaţiunea de spălare a banilor, întrucât, la secţiunea privind descrierea faptei şi secţiunea privind încadrarea juridică a faptelor, acuzaţia penală adusă este diferită. De asemenea, în rechizitoriu nu se regăseşte descrierea modului în care ar fi acţionat, în calitate de complice la săvârşirea acestei infracţiuni.

S-a mai invocat faptul că organul de urmărire penală nu a arătat în concret, care este infracţiunea/care sunt infracţiunile predicat, cu descriere amănunţită, care au stat la baza comiterii presupusei infracţiuni de complicitatea la spălare de bani şi nici contextul în care s-a stabilit faptul că inculpatul C. a cunoscut că sumele de bani aduse în discuţie ar proveni din activităţi ilicite.

Inculpaţii AAAAA. şi E. au criticat caracterul deficitar, neclar si confuz al descrierii faptelor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat s-a arătat că, în perioada 2015 - sfârşitul anului 2017, când este imputat primul act de înşelăciune nu există nicio infracţiune scop sau mijloc reţinută în sarcina inculpatului B..

De asemenea, s-a susţinut că ultimul act material sau ultima infracţiune scop de înşelăciune, care este reţinută în sarcina inculpaţilor (de altfel, singura în privinţa inculpatei E.), s-ar fi epuizat în data de 24.02.2020, în dauna persoanei vătămate PP.. În acest sens, au apreciat că nici în perioada 25.02.2020 - 24.11.2021, nu a existat vreo activitate infracţională reţinută în sarcina vreunuia dintre cei doi inculpati şi nu au fost trimişi în judecată pentru vreo infracţiune scop sau mijloc din această perioadă.

Totodată, au mai apreciat că neclaritatea acuzaţiei rezultă din faptul că în descrierea infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanei vătămate Q. se reţine un act material, dar sunt descrise două acte materiale distincte.

În ceea ce priveste infractiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului B., s-a arătat că procurorul nu descrie în mod concret în ce a constat în mod efectiv acţiunea presupus ilegală comisă, cum, în ce modalitate ar fi disimulat adevărata natură a sumei presupus a fi spălate, de unde rezulta că acesta ar fi ştiut că aceasta ar proveni din săvârşirea unei infracţiuni presupus a fi comise de către avocatul M. şi/sau notarul C..

Inculpaţii D. şi G. au criticat modul lapidar de formulare a acuzaţiilor apreciind că rechizitoriul nu cuprinde descrierea tuturor faptelor şi forma de participare a tuturor inculpaţilor, cu rolul fiecăruia în grupul constituit şi nu este individualizată contribuţia inculpatului D..

De asemenea, au considerat că actul de sesizare nu menţionează locul, timpul, perioada, actul material, urmarea imediată, legătura de cauzalitate aferente infracţiunilor de care se fac vinovaţi inculpaţii, nefiind specificate în mod clar împrejurările de loc, timp, mod, mijloace.

Deopotrivă, au apreciat că din materialul probator administrat nu rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat şi spălare de bani.

Inculpata L. a invocat faptul că nu au fost individualizate sursele de provenienţă a banilor presupus spălaţi şi nu s-au expus pe larg circuitele de spălare a banilor.

Inculpata K. a invocat faptul că descrierea infracţiunii de spălare de bani este incompletă deoarece pentru reţinerea acestei infracţiuni este necesar să fi cunoscut că sumele de bani presupus a fi fost "spălate" proveneau din săvârşirea de infracţiuni, considerând că sumele de bani presupus a fi fost "spălate" au avut o provenienţă licită, obţinute prin amanetarea unor bijuterii.

Inculpatul A. a invocat prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu neregularitatea rechizitoriului ca urmare a lipsei de claritate a acuzaţiilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară subliniază că sfera controlului exercitat în camera preliminară, în privinţa legalităţii sesizării, vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 328 C. proc. pen.. referitoare la conţinutul rechizitoriului, fiind necesar ca acesta să cuprindă menţiunile privind data emiterii şi denumirea parchetului, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la persoana inculpaţilor, fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, datele referitoare la măsurile asiguratorii, măsurile de siguranţă şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, dispoziţia de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare şi semnătura celui care l-a întocmit, precum şi menţiunea verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

Astfel, limitele controlului ce este efectuat din perspectiva dispoziţiilor art. 342 alin. (1) teza a II - a din C. proc. pen., respectiv pe aspectul legalităţii sesizării instanţei, impune verificarea elementelor enumerate de art. 328 din C. proc. pen., referitoare la condiţiile de fond şi formă ale rechizitoriului, cu accent pe descrierea detaliată, clară, a bazei factuale, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea mijloacelor de probă (pentru a se putea stabili obiectul şi limitele judecăţii) şi existenţa verificărilor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei efectuate de către procurorul ierarhic superior.

În această etapă verificarea nu vizează evaluarea forţei probante a datelor conţinute de mijloacele de probă, ce susţin din punctul de vedere al procurorului acuzaţia în materie penală ori vinovăţia, ci doar întrunirea exigenţelor art. 328 C. proc. pen. (în acelaşi sens ÎCCJ, secţia penală, încheierea nr. 230 din 25 martie 2015, dosar x/2015, încheierea nr. 284 din 6 aprilie 2016, dosar nr. x/2015). Aşadar, toate susţinerile legate de caracterul incomplet al urmăririi penale, insuficienţa probelor, neconcordanţa între starea de fapt expusă şi conţinutul real al probelor, interpretarea eronată dată materialului probator, lipsa de consistenţă a caracterizării în drept în raport cu faptele descrise, lipsa vinovăţiei şi existenţa altor participanţi nu pot fi analizate, întrucât exced controlului ce se efectuează în procedura de cameră preliminară.

Aceasta fiind sfera controlului exercitat în camera preliminară, referitor la conţinutul rechizitoriului se reţine că, potrivit art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., este necesar ca acesta:

- să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală;

- să cuprindă menţiunile referitoare la denumirea parchetului şi data emiterii; numele, prenumele şi calitatea celui care îl întocmeşte; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana inculpatului; obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi; alte menţiuni prevăzute de lege; semnătura celui care l-a întocmit;

- să cuprindă descrierea clară şi detaliată a faptei reţinute în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia;

- să menţioneze probele sau mijloacele de probă ce susţin acuzaţia, distinct pe fapte şi făptuitori;

- să cuprindă dispoziţia de trimitere în judecată pentru infracţiunile ce au făcut obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale.

Prin urmare, din actul de sesizare trebuie să rezulte acuzaţia (baza factuală şi completa caracterizare în drept) şi posibilele consecinţe juridice ale acesteia, limite în care părţile îşi pot organiza eficient apărarea.

Aceste limite ale verificării legalităţii sesizării sunt impuse de dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen.. care se referă la "neregularităţi ale actului de sesizare", precum şi de dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.. care prevăd sancţiunea restituirii cauzei la parchet când rechizitoriul este neregulamentar întocmit iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prev. de art. 345 alin. (3) C. proc. pen.. şi aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Din perspectiva exigenţelor normelor convenţionale, dar şi a principiilor fundamentale ale procesului penal, cunoaşterea certă a conţinutului faptelor ce fac obiectul sesizării instanţei (configurate neechivoc în toate particularităţile de timp sau loc de comitere, de conţinut concret, de rezultat sau urmare produsă ori de participaţie penală) şi a încadrării lor juridice este o cerinţă indispensabilă pentru a se asigura în mod concret şi efectiv, iar nu teoretic şi iluzoriu, conformitatea procedurii cu cerinţele fundamentale de echitate a procesului.

În etapa camerei preliminare se verifică, în primul rând, claritatea acuzaţiei, respectiv a descrierii faptei penale - ca manifestare obiectivă în sfera realităţii - într-o manieră detaliată, explicită, lipsită de ambiguitate, care să permită inculpatului înţelegerea deplină a conţinutului faptic al acuzaţiei penale, iar judecătorului - individualizarea, dincolo de orice echivoc, a obiectului şi limitelor judecăţii. Claritatea acuzaţiei penale formulate prin rechizitoriu este o condiţie sine qua non pentru legala începere a judecăţii (ÎCCJ, secţia penală, încheierea nr. 779 din 20 noiembrie 2020, dosar nr. x/2018).

În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi s-a arătat că nu orice împrejurare poate fi calificată ca o neregularitate a actului de sesizare care să atragă incidenţa procedurii remediu, prevăzute de art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.., rolul camerei preliminare fiind acela de a stabili dacă sunt respectate exigenţele art. 328 din C. proc. pen., iar nu de a-i impune procurorului un anumit stil de redactare a actului de sesizare, deşi conţinutul este impus de textele de lege (ÎCCJ, secţia penală, încheierile nr. 230 din 25 februarie 2015, dosar x/2015; nr. x din 19 februarie 2015, dosar x/2015; nr. x din 24 iunie 2015, dosar x/2015).

Analizând conţinutul actului de sesizare, astfel cum a fost remediat de procuror, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că acesta satisface toate exigenţele dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen.., situaţie în care motivele contestaţiei formulate în cauză de inculpaţi sunt neîntemeiate.

Contrar susţinerilor inculpaţilor, rechizitoriul se conformează integral acestor exigenţe, cuprinzând o descriere explicită a circumstanţelor factuale, prin indicarea punctuală a elementelor de timp sau loc, a scopului infracţional şi modalităţii de săvârşire.

Actul de sesizare conturează în linii precise obiectul judecăţii, acuzaţiile sunt prezentate astfel încât să fie înţelese de către inculpaţi şi să îşi poată formula apărări.

Din examinarea rechizitoriului, astfel cum a fost remediat de procuror, se constată că procurorul a individualizat şi a descris acţiunile inculpaţilor (autori şi, respectiv, complici), încadrarea lor în succesiunea evenimentelor, de natură a determina, în concret, faptele de care sunt acuzaţi, fiind evidenţiate şi interpretate probele. Descrierea faptelor este realizată de o manieră suficient de clară pentru a stabili obiectul şi limitele judecăţii, urmând ca, pe parcursul cercetării judecătoreşti ce va fi efectuată în cauză, să se stabilească dacă faptele, aşa cum au fost prezentate de procuror, există, pot fi circumscrise încadrării juridice propuse de parchet, precum şi dacă inculpaţii răspund penal pentru acestea.

În ceea ce priveşte descrierea faptelor imputate inculpatului C., Înalta Curte constată că baza factuală menţionată este aptă a susţine caracterizarea în drept, în cuprinsul actului de sesizare, la secţiunea specifică elementelor factuale, fiind prezentate în mod detaliat perioada, datele, împrejurările în care ar fi fost săvârşite faptele de către inculpat, precum şi modalitatea de săvârşire a pretinselor acte ilicit penale.

Contrar susţinerilor contestatorului, se observă că descrierea faptelor ce formează obiectul trimiterii în judecată conţine elementele în raport de care să poată fi formulate apărări, să permită cunoaşterea şi înţelegerea acuzaţiei ce i-a fost adusă şi pregătirea unei apărări corespunzătoare, dar şi stabilirea exactă a obiectului judecăţii, astfel cum impune art. 371 C. proc. pen.. Mai mult, caracterul extins al apărărilor privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor şi modalitatea de formulare a acuzaţiilor, prin trimiteri la aspecte reţinute în rechizitoriu, arată că inculpatul a înţeles conţinutul acuzaţiei şi poate formula apărări cu privire la aceasta.

Astfel, verificând punctual criticile inculpatului, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, procurorul a indicat perioada infracţională în care grupul a activat, respectiv anul constituirii 2015 şi data până la care acesta a acţionat, luna noiembrie 2021.

Solicitarea apărării de a identifica momentul exact al constituirii grupului este una nerezonabilă şi excesivă, perioada indicată de procuror fiind suficientă pentru a permite inculpatului să înţeleagă acuzaţia. De altfel, modalitatea în care s-a realizat descrierea faptelor în raport de coordonatele temporare nu poate vicia acuzaţia.

De asemenea, se constată că momentul înfiinţării grupului şi săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat a fost evaluată de procuror prin raportare la mijloacele de probă la care se face trimitere în cuprinsul actului de sesizare şi care, în opinia procurorului, susţin constituirea grupului nefiind simple supoziţii fără un suport probator.

În egală măsură, actul de sesizare prezintă în mod concis rolul inculpatului în activitatea grupului infracţional şi contribuţia acestuia la activitatea infracţională. Modalitatea constituirii grupului este prezentată în mod coerent putând fi determinată modalitatea alternativă a iniţierii grupului, fără a exista o lipsă de precizie a acuzaţiei, cum în mod neîntemeiat susţine apărarea.

Mai mult, rechizitoriul prezintă structura grupului şi rolul fiecărui inculpat în planul infracţional, cu privire la inculpatul C. reţinându-se că este notar public în cadrul Uniunii Nationale a Notarilor Publici, la Biroul Notarial "MM. si Asociatii", cu sediul în Jud. Iaşi. Acesta a constituit grupul infracţional organizat în anul 2015, împreună cu inculpaţii B., D. şi M.. Rolul principal al acestuia a fost ca, în exercitarea atribuţiilor de notar public, să procedeze la întocmirea unor diferite acte notariale în interesul grupului infracţional organizat, în temeiul înţelegerii frauduloase anterioare cu ceilalţi membrii şi cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale (cu titlu de exemplu, nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează instituţia succesiunii, a celor care se referă la procedura de stabilire a identităţii persoanelor vătămate, a celor care se referă la valabilitatea împuternicirilor notariale anterioare, la respectarea consimţământului anterior al persoanei vătămate etc.). Totodată, acesta a avut rolul ca, la solicitarea liderului grupului infracţional organizat şi pentru facilitarea activităţii infracţionale, respectiv pentru întocmirea cu rapiditate a actelor notariale necesare îndeplinirii activităţilor de înşelăciune, să se deplaseze personal la domiciliul persoanelor vătămate, fără a preciza acest aspect în conţinutul actului notarial instrumentat în astfel de condiţii, deşi era obligat la aceasta şi fără ca prezenţa acestuia să fi fost solicitată de către persoana vătămată (p. 72 din rechizitoriu).

În ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune, fără a relua argumentele primei instanţe, Înalta Curte constată că judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond a evaluat în mod judicios cererile inculpatului apreciind că acuzaţiile aduse pe acest palier îndeplinesc exigenţele de claritate, necesare exercitării unei apărări efective şi eficiente.

În acest sens, Înalta Curte constată că procurorul a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea a 9 acte materiale de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, deşi în sarcina autorului infracţiunii de înşelăciune s-au reţinut 11 acte materiale, rechizitoriul indicând, în mod clar şi precis, că actele de complicitate imputate inculpatului C. nu vizează întreaga activitate infracţională reţinută în sarcina inculpatului B..

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că rechizitoriul indică în mod suficient de clar modalitatea în care complicele a înlesnit activitatea autorului prezentând modul în care s-a acordat ajutorul pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin acte de complicitate morală anterioară la toate actele materiale de înşelăciune săvârşite de autorul B., cât şi prin acte de complicitate materială la actele materiale componente ale activităţii de înşelăciune.

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa pagubei produse în sarcina persoanei vătămate R., se reţine că actul de sesizare explică faptul că titlul de proprietate emis pe numele R. era anulat, sens în care activitatea infracţională a produs o pagubă în sarcina UAT Iaşi, prejudiciu la data săvârşirii faptei 428.126 Euro, localizat în patrimoniul UAT Municipiul Iaşi.

Cu privire la menţiunile eronate din cuprinsul rechizitoriului referitoare la deplasarea notarului la domiciliu lui S., se constată că aspectele invocate constituie chestiuni ce contestă temeinicia acuzaţiilor, urmând a fi verificate şi evaluate cu ocazia cercetării judecătoreşti.

Critica referitoare la infracţiunea de înşelăciune în dauna persoanei vătămate N. este formală, actul de sesizare precizând expres activitatea ilicit penală imputată notarului: în aceeaşi zi, notarul public C. a emis certificatul de moştenitor nr. x/16.01.2020, în care se consemna faptul că PP. este singurul moştenitor legal al imobilului (acesta a consemnat că nu sunt alţi moştenitori, deşi fratele lui PP. se afla chiar în biroul notarial, faptul că nu sunt renunţători şi faptul că HHHH., bunicul lui PP. şi numitul IIII., tatăl lui PP. nu ar fi acceptat succesiunea în termenul legal, aceştia fiind decedaţi la momentul respectiv . Totodată, notarul public nu i-a eliberat lui PP. un exemplar al certificatului de moştenitor, iar persoana vătămată a precizat că inculpatul B. i-a spus în prezenţa notarului public:

"vedeţi că actele se pot semna şi fără a fi prezenţi cei 10 fraţi (p. 256 din rechizitoriu).

Persoana vătămată PP. a semnat la notarul public C. înscrisul intitulat "Convenţie", autentificat sub nr. x/16.01.2020 (în realitate, un antecontract de vânzare-cumpărare), prin care se obliga să îi vândă lui B. terenul pentru suma de 117.000 Euro, cât şi contractul de mandat cu reprezentare, cu numita E. (concubina numitului B.), autentificat sub nr. x/16.01.2020, prin care aceasta era împuternicită să efectueze demersurile necesare pentru a identifica un cumpărător pentru terenul respectiv.

Faptul că tranzacţionarea drepturilor asupra terenului s-a realizat prin perfectarea unui contract de vânzare-cumpărare autentificat de către alt notar nu exclude presupusa implicare a inculpatului C. în activitatea infracţională, element de temeinicie ce urmează a fi analizat de instanţa de judecată prin coroborarea întregului material probator.

În ceea ce priveşte situaţia persoanei vătămate CCC., se constată că acest aspect a fost rezolvat de către procuror prin actul din data de 24 octombrie 2023 de remediere a neregularităţilor rechizitoriului, indicându-se inducerea în eroare a trei persoane vătămate, şi anume CCC., U. şi V. şi nu a două persoane, cum în mod eronat se menţionase.

Instanţa de control judiciar constată că, din modul în care au fost descrise faptele cu privire la persoanele vătămate X. şi Y., rechizitoriul conturează obiectul judecăţii, acuzaţia fiind prezentată astfel încât să fie înţeleasă de către inculpat şi să îşi poată formula apărări. Contrar susţinerii inculpatului, acuzaţia sub acest aspect prezintă modalitatea în care inculpatul a înţeles să acţioneze: cu complicitatea notarului public C., a folosit procura, deşi nu mai era valabil dreptul de reprezentare, pentru tranzacţionarea ilicită a drepturilor persoanelor vătămate, fiind încheiat contractul de cesiune nr. x/26.11.2020, pentru care a primit suma de 55.000 Euro, pe care şi-a însuşit-o în totalitate (prejudiciu la data săvârşirii faptei 55.000 Euro).

În cuprinsul rechizitoriului, procurorul prezintă în mod detaliat modalitatea în care inculpatul B. a recurs la ajutorul notarului C.: La data de 3.11.2020, sub nr. 868 a fost autentificată la un notar public din municipiul Bucureşti o altă procură notarială, prin care soţii x îl împuterniceau pe inculpatul B. să efectueze doar demersurile necesare pentru dezbaterea succesiunii cu privire la acelaşi imobil, nu şi să procedeze la vânzarea acestuia. În condiţiile în care B. şi-a dat seama că noua procură nu îi mai conferă dreptul să vândă terenul, ci doar să participe la dezbaterea moştenirii şi că termenul procurii anterioare, nr. 36/21.01.2016, a expirat, i-a contactat în mai multe rânduri pe soţii x (la data de 10.12.2020 a intervenit decesul numitului Y.), pentru a-i convinge de necesitatea încheierii unei noi procuri notariale, în care să fie stipulate aceleaşi clauze din împuternicirea nr. 36/21.01.2016, care i-ar fi permis să procedeze la valorificarea bunului imobil (p. 273 din rechizitoriu). (…) În cuprinsul contractului de cesiune de drepturi nr. x, autentificat de notarul public C., între "mandatarul" B. şi numitul HHH. s-a consemnat faptul că inculpatul B. acţionează în calitate de mandatar al numiţilor Y. şi X., în conformitate cu procura nr. 36/21.01.2016, autentificată de către notarul public BBBBB. din mun. Bucureşti.

La dosarul notarial a fost identificată o copie după procura respectivă, iar notarul public a efectuat verificările în registrul CNARNN - Infonot, primind certificatele nr. x/26.11.2020 (verificarea după criteriul CNP -ului numitului Y.) şi nr. 559651/26.11.2020 (verificarea după criteriul CNP-ului numitei X.). Deşi inclusiv aceste certificate erau neclare cu privire la valabilitatea procurii (în certificatul nr. x/26.11.2020 s-a precizat, la pct. I.A, că nu figurează procura, iar în certificatul nr. x/26.11.2020, la pct. I.A s-a precizat că nu figurează înscrisă procura a cărei verificare s-a solicitat, iar la pct. II.B s-a precizat în mod expres şi faptul că nu mai figurează înregistrat nici un alt act juridic care să corespundă criteriilor de căutare), notarul public ar fi trebuit să nu autentifice înscrisul, deoarece procura notarială autentificată sub nr. x/21.01.2016 era încheiată pe un termen maxim de 3 ani care a început să curgă din momentul autentificării acesteia. Pe cale de consecinţă, procura a fost valabilă până la data de 21.01.2019, astfel încât la data de 26.11.2020, inculpatul B. nu mai avea calitatea de mandatar al numiţilor Y. şi X..

Cu toate acestea, inculpatul C. a procedat la autentificarea contractului de cesiune de drepturi, încercând să justifice acest aspect prin existenţa unui înscris sub semnătură privată intitulat "procura B." şi identificat la dosarul notarial, care reprezintă o copie după un e-mail aparent redactat de numitul Y. şi expediat pe o adresă de e-mail aparţinând BNP MM. şi Asociaţii (p 281 din rechizitoriu).

În ce priveşte situaţia persoanei vătămate Z., instanţa de control judiciar apreciază că descrierea faptelor realizată de procuror nu viciază acuzaţia fiind prezentată fapta de complicitate reţinută în sarcina inculpatului: autorul B. l-a indus în eroare în luna august 2020 şi a obţinut de la acesta mandatul special cu reprezentare, autentificat sub nr. x/31.08.2020 de către notarul public C., pe care 1-a folosit pentru a cesiona în mod fraudulos drepturile persoanei vătămate prin contractul de cesiune de drepturi patrimoniale şi litigioase autentificat sub nr. x/21.09.2020 de notarul public C., pentru care a primit suma de 35.000 Euro, pe care şi-a însuşit-o în totalitate (prejudiciu la data săvârşirii faptei 35.000 Euro).

Faptul că procedura de emitere a titlului de proprietate conform Legii nr. 18/1991, nu a fost finalizată şi punerea în posesie a fost anulată presupune o analiză a fondului acţiunii civile, aspect ce excede evaluării în procedura pendinte.

Ceea ce interesează din perspectiva descrierii faptelor este conduita reproşată inculpatului, aspect ce este facil de decelat din cuprinsul rechizitoriului: Numitul Z. nu a primit vreo sumă de bani de la inculpatul B., în conformitate cu prevederile înscrisului notarial încheiat cu acesta, deşi drepturile patrimoniale şi litigioase cu privire la cota de 1/2 din terenul în suprafaţă de 6000 m.p., respectiv suprafaţa de 3.000 m.p. au fost cesionate de B., cu sprijinul infracţional al notarului public C. care a întocmit actul notarial, în favoarea numitului HHH.. La dosarul cauzei a fost identificat contractul de cesiune de drepturi patrimoniale şi litigioase autentificat sub nr. x/21.09.2020 de către notarul public C., în conformitate cu care inculpatul B. i-a cesionat lui HHH. drepturile succesorale şi litigioase pentru o cota de 1/2 din terenul în suprafaţă de 6000 m.p., respectiv suprafaţa de 3.000 m.p., fără a avea acordul prealabil exprimat în scris al persoanei vătămate Z. în acest sens şi fără nici măcar a îl informa pe acesta. Pentru aceasta, s-a menţionat în cuprinsul contractului faptul că inculpatul trebuia să primească suma de 90.000 Euro (suma de 15.000 Euro la data semnării actului de cesiune, dintre care o parte din numerar şi o parte prin intermediul contului bancar al numitului KKKK., suma 20.000 de Euro până la data de 21.10.2020, prin intermediul conturilor bancare ale numitului KKKK. şi suma de 55.000 Euro la data emiterii titlului de proprietate) - p. 286 din rechizitoriu.

De asemenea, conduita reproşată inculpatului C. cu privire la persoana vătămată BB. cuprinde suficiente elemente care să permită inculpatului să înţeleagă activitatea ilicit penală imputată şi să îşi poată organiza apărarea.

Contrar susţinerii inculpatului, rechizitoriul stabileşte reperele temporale în care s-a săvârşit fapta cu ocazia autentificării declaraţiei notariale nr. 10311/6.09.2018 de către notarul C..

Mai mult, descrierea acuzaţiei din cuprinsul rechizitoriului nu este una generală, ci permite inculpatului să înţeleagă activitatea infracţională imputată: astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că numitul B. încheiase, la data de 16.09.2016, antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x cu numiţii D. şi II., acţionând în temeiul procurii primite de la CC., iar ulterior a încheiat cu aceştia contractul de vânzare-cumpărare nr. x/20.12.2017. Această situaţie a fost cunoscută şi de notarul public C., deoarece chiar el a autentificat ambele înscrisuri şi, cu toate acestea, a acceptat să autentifice declaraţia respectivă. Mai mult, conivenţa infracţională a notarului public C. este demonstrată şi prin aceea că autentificase anterior, încă un act notarial în legătură cu procura, respectiv încheierea nr. 30/6.02.2017, la solicitarea lui D., prin care a completat dispoziţiile antecontractului încheiat de acesta cu B.. Pe cale de consecinţă, atât notarul public, cât şi B. erau perfect conştienţi de faptul că au mai fost încheiate şi alte acte juridice (altele decât cel cu JJJJ.) de către mandatarul B., dar au procedat astfel pentru a-l induce în eroare pe numitul BB., în scopul de a obţine suma de 20.000 Euro de la acesta (p. 172 din rechizitoriu)

În egală măsură, rechizitoriul prezintă, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, toate elementele necesare înţelegerii acuzaţiilor, fiind indentificate actele săvârşite de inculpat în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce au constat în încheierea diferitelor acte notariale, dispoziţiile legale încălcate din legislaţia primară, precum şi vătămarea produsă drepturilor ori intereselor legitime ale unei persoane fizice.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la spălare de bani, instanţa de control judiciar constată, contrar susţinerilor inculpatului, că actul de sesizare indică mecanismul prin care s-a procedat pentru spălarea banilor, precum şi infracţiunile predicat săvârşite, fiind apt a permite inculpatului să înţeleagă acuzaţiile şi să îşi poată organiza apărarea.

Astfel, în ceea ce priveşte suma de 400.000 RON, aceasta a reprezentat o plată aparent legală pentru executarea antecontractului autentificat sub numărul x/21.05.2020 între promitenţii-vânzători D. şi II. cu promitentul cumpărător M., ce avea ca obiect o cotă-parte de 1/2 din terenul de pe str. x, în suprafata de teren măsurată de 5.2650 m.p si de 9.374 m.p din acte, categoria de folosintă arabil, având numărul de cadastral x, înscrisă în cartea funciară nr. x a municipiului Iaşi. Acest teren ar fi fost obţinut de M. ca urmare a scoaterii frauduloase a dreptului de proprietate din patrimoniul numitei Q., prin inducerea în eroare a acesteia, de către liderul grupului infractional B., fiind întabulat iniţial pe numele lui CCCCC., soţul lui Q., iar ulterior pe numele M.. Ulterior, M. a procedat la vânzarea terenului către HH. pentru preţul de 1.600.000 RON, din suma aceasta plătind suma de 400.000 RON inculpatului D. sub pretextul de preţ al antecontractului x/21.05.2020. Astfel, din preţul încasat în urma valorificării terenului obţinut prin comiterea infracţiunii de înşelăciune, a disimulat suma de 400.000 RON ca plată a antecontractului încheiat cu soţii x, astfel că, în acuzare s-a arătat că, în fapt, această sumă reprezintă produsul infracţional cuvenit lui D. pentru rolul său în activitatea infracţională.

În ceea ce priveşte suma de 314.737 RON, procurorul a reţinut că aceasta a reprezentat o plată aparent legală făcută de cumpărătorul EE., mama inculpatului B., ca preţ parţial pentru contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul din jud. Iasi, proprietatea numiţilor FF. şi GG.. Această sumă face parte din suma de 1.600.000 RON primită de M. de la HH. ca urmare a vânzării către acesta a terenului obţinut prin fraudarea intereselor persoanei vătămate Q.. Astfel, s-a considerat de procuror că, suma de 314.737 RON constituie beneficiul infracţional cuvenit inculpatului B. pentru contribuţia la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanei vătămate Q..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată, în acord cu considerentele încheierii contestate, că aspectele criticate de inculpaţii AAAAA. şi E. cu privire la caracterul deficitar al descrierii faptelor sunt neîntemeiate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că rechizitoriul indică elementele de timp, scopul infracţional şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, reţinându-se cu privire la infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat că: în perioada octombrie 2015 - noiembrie 2021, acţionând în temeiul unei rezoluţii infracţionale unice (în conformitate cu rolul său principal din cadrul unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de "înşelăciune" şi în conformitate cu modul său specific şi repetitiv de acţiune), a indus în eroare mai multe persoane vătămate.

Mai mult, pentru perioada infracţională în care grupul ar fi funcţionat, procurorul a indicat numeroase infracţiuni ce ar fi fost săvârşite în atingerea scopului grupului sau pentru sprijinirea grupului, în special infracţiuni de înşelăciune în dauna mai multor persoane vătămate, U. şi V. în anul 2015, X. şi Y. în anul 2016, Q. şi R. în anul 2017, BB. în anul 2018, S. în anul 2019, N., Z. şi AA. în anul 2020.

În ceea ce priveşte critica referitoare la descrierea infracţiunii de înşelăciune săvârşite în dauna persoanei vătămate Q., se observă că, în realitate, se pune în discuţie încadrarea juridică în raport de reţinerea unei unităţi naturale ori legale de infracţiune, aspect ce nu poate fi valorificat în faza de cameră preliminară.

Referitor la infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina acestuia, instanţa de control judiciar constată că actul de sesizare descrie activitatea ilicit penală a inculpatului, suma ce a intrat în mecanismul de spălare a banilor şi provenienţa ilicită a acesteia, mijloacele de probă care ar susţine caracterul ilicit al sumei de bani (contractul de vânzare-cumpărare încheiat de M. cu HH., pentru terenul obţinut de acesta în urma fraudării, împreună cu inculpatul B., a drepturilor numitei Q. şi moştenitorilor acesteia), precum şi circuitul utilizat pentru spălarea banilor şi obţinerea beneficiului infracţional.

În ce priveşte contestaţiile formulate de inculpaţii D. şi G. referitoare la lipsa de claritate a rechizitoriului în legătură cu acuzaţiile ce le-au fost aduse, Înalta Curte constată că rechizitoriul indică punctual elementele de timp sau loc şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

Sub acest aspect, se reţine că procurorul a menţionat pentru inculpatul D. că infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat s-a realizat împreună cu inculpaţii C., B. şi M., în anul 2015, iar infracţiunea de spălare de bani ar consta în disimularea adevăratei naturi a sumei de 400.000 RON, ce s-ar fi realizat la data de 21.05.2020; ajutorul acordat inculpatului B. în vederea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanei vătămate PP. s-ar fi materializat în luna ianuarie 2020, în timp ce săvârşirea infracţiunii de fals s-a realizat la data de 16.01.2020, la momentul la care a dat declaraţia autentificată sub nr. x/16.01.2020 de către notarul public C., în cuprinsul căreia a susţinut că numitul PP. este unicul moştenitor al numitei QQ. şi că nu mai sunt alţi moştenitori după aceasta.

Cu privire la inculpatul G. actul de sesizare stabileşte ca moment al debutului activităţii infracţionale de sprijinire a grupului infracţional organizat, luna februarie 2021, iar în legătură cu infracţiunea de spălare de bani, activitatea infracţională a acestuia este plasată în luna noiembrie 2021, pentru ca infracţiunea de deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, să fie reţinută ca realizată la data de 24.11.2021.

Contrar susţinerii inculpatului D., instanţa de control judiciar apreciază că actul de sesizare a instanţei cuprinde o descriere detaliată, în termeni expliciţi, atât a activităţilor circumscrise elementului material al infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat şi spălare a banilor imputate, cât şi a elementelor relevante sub aspect subiectiv ori a probelor care au stat la baza acuzaţiilor. Procurorul a precizat în mod detaliat rolul inculpatului în cadrul grupului şi obligaţiile ce îi reveneau, precum şi modalitatea de disimulare a sumei de 400.000 RON în vederea obţinerii produsului infracţional.

Suficienţa probatoriului în susţinerea acuzaţiilor constituie un aspect ce excede analizei ce incumbă judecătorului de cameră preliminară în prezenta procedură.

În ceea ce priveşte contestaţia inculpatei L. referitoare la lipsa de claritate a acuzaţiilor grefată pe neindicarea surselor de provenienţă a banilor spălaţi şi a circuitelor de spălare a banilor, instanţa de control judiciar apreciază că, din perspectiva bazei factuale a acuzaţiei de spălarea banilor şi a elementelor obligatorii subsumate laturii obiective ori subiective a acestei infracţiuni, rechizitoriul, astfel cum acesta a fost remediat de procuror, cuprinde o descriere clară a elementelor necesare pentru ca inculpata să înţeleagă acuzaţia şi să-şi poată organiza eficient apărarea.

Rechizitoriul, astfel cum acesta a fost remediat de procuror, prezintă activitatea presupus infracţională a inculpatei în procesul de spălare a banilor cu indicarea actelor încheiate pentru crearea aparenţei de legalitate a sumelor de bani spălate, precum şi activitatea infracţională din care provin banii ce au intrat în mecanismul de spălare şi beneficiarii acestor sume de bani.

Contrar susţinerii inculpatei, procurorul a indicat în mod clar actele materiale imputate, forma de vinovăţie a inculpatei cu prezentarea aspectelor ce au determinat concluzia că aceasta a avut reprezentarea faptului să sumele de bani proveneau din săvârşirea de infracţiuni, precum şi evidenţierea sumelor de bani pretins spălate şi mecanismul prin care s-a realizat "albirea" acestor sume.

Deopotrivă acuzaţiile de spălare de bani reţinute în sarcina inculpatei K. cuprind o descriere detaliată, în termeni expliciţi, a activităţilor circumscrise elementului material al infracţiunii de spălarea banilor imputate.

Astfel, rechizitoriul indică mecanismul de spălare a banilor, precum şi activitatea infracţională din care provin sumele de bani ce au intrat în acest mecanism. Contrar susţinerilor inculpatei, procurorul a indicat aspectele ce au determinat concluzia că sumele de bani provin din săvârşirea de infracţiuni cu prezentarea modalităţii în care a fost disimulată provenienţa banilor pentru a da o aparenţă de legalitate sumelor de bani introduse în procesul de spălare a banilor.

Critica inculpatei sub aspectul provenienţei licite a banilor, ca urmare a amanetării unor bijuterii urmează a fi valorificată în cursul cercetării judecătoreşti în urma administrării probatoriului pe care îl va identifica ori considera util şi apt a infirma acuzaţiile.

În ceea ce priveşte acuzaţiile formulate faţă de inculpatul A., Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, în mod judicios, a evaluat criticile inculpatului sub aspectul clarităţii acuzaţiilor imputate.

În acest sens, se constată că a fost descrisă şi explicată, în mod concis, împrejurarea în care acesta ar fi remis, cu titlu de finanţare, suma de 20.000 euro grupului infracţional în vederea tranzacţionării imobilului lui N., precum a împrejurărilor în care inculpatului A. i-ar fi fost restituită această sumă de către B., împreună cu câştigul său de 20.000 euro.

De asemenea, în mod corect a reţinut judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă că rechizitoriul indică elementele necesare decelării poziţiei subiective a inculpatului A. cu privire la cunoaşterea rezoluţiei infracţionale şi intenţiei inculpatului B. de a produce o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate PP..

În egală măsură, rechizitoriul menţionează rolul inculpatului în sprijinirea grupului infracţional organizat concretizat prin remiterea sumei de 3000 de euro în vedere tranzacţionării terenului situat în extravilanul comuna Plugari.

Este de subliniat că nu formează obiectul camerei preliminare neconcordanţa dintre starea de fapt expusă şi conţinutul probelor şi nici criticile privind suficienţa probelor ori interpretarea dată materialului probator.

În considerarea celor anterior expuse, se reiterează că, în procedura camerei preliminare, verificarea legalităţii sesizării nu vizează forţa probantă a probelor ce susţin, din punctul de vedere al procurorului, acuzaţia în materie penală ori vinovăţia, ci doar întrunirea exigenţelor art. 328 C. proc. pen.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că şi în privinţa acestui inculpat acuzaţia imputată prin actul de sesizare a instanţei, astfel cum acesta a fost remediat, este prezentată în mod clar de natură să permită înţelegerea acesteia şi formularea de apărări.

Motivul de contestaţie referitor la încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil ca urmare a prelungirii urmăririi penale in rem

Inculpaţii D. şi G. au invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva egalităţi armelor prin neaducerea la cunoştinţă de îndată, a faptelor pentru care se efectuează acte de urmărire penală şi încadrarea juridică a acesteia, apreciind că urmărire penală in rem a fost efectuată pentru o perioadă îndelungată, dincolo de momentul în care era necesară o acuzaţie oficială.

La nivel teoretic se menţionează că potrivit dispoziţiilor art. 8, art. 10, art. 89, art. 90, art. 92 alin. (1), art. 94 şi art. 307 C. proc. pen.., drepturile procesuale (inclusiv dreptul la avocat, dreptul de a lua cunoştinţă de acuzaţia penală, dreptul la consultarea dosarului, dreptul avocatului de a participa la actele de urmărire) se nasc odată cu dobândirea calităţii de suspect urmare a începerii urmăririi penale in personam.

Caracterul echitabil al procesului este evaluat în ansamblul său şi anumite nereguli constatate în legătură cu faza urmăririi penale pot fi acoperite cu ocazia judecăţii, şi numai atunci când se nesocoteşte grav dreptul la apărare, în cursul urmăririi penale, viciul sau lipsa de legalitate radiază şi afectează întreaga urmărire penale.

Prelungirea nejustificată a formulării unei acuzaţii în materie penală dincolo de limita rezonabilă poate conduce la încălcarea dreptului la apărare atunci când după dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale, nu se mai administrează alte probe sau probele care se mai administrează nu sunt importante sau când se respinge cererea de readministrare a probelor.

Împărţirea certă a fazelor procesuale şi principiile specifice, funcţiile judiciare distincte şi regimul nulităţilor cu accent pe momentul maxim al evocării celor din cursul urmăririi penale susţin această concluzie: fazele distincte ale procesului penal, fiecare în parte, trebuie să respecte garanţiile şi echitatea procedurii şi se subsumează acestora, iar nu exclusiv procesului penal în nelegalitatea sa.

Drept urmare, deşi potrivit jurisprudenţei CEDO caracterul echitabil al procedurii trebuie analizat în ansamblu, specificul procesului penal român impune ca evaluarea să poarte iniţial şi distins asupra primei faze procesuale, respectiv asupra urmăririi penale. Ca atare, decelarea încălcării unei norme impune determinarea efectelor asupra fazei procesuale.

Înalta Curte apreciază că nu există motive temeinice care să determine constatarea nulităţii unor acte de urmărire penală drept consecinţă a încălcării dreptului la apărare. În ce priveşte dreptul la apărare, singura situaţie în care se poate invoca nulitatea absolută este cea prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., respectiv "asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului precum şi a celorlalte părţi atunci când asistenţa este obligatorie", situaţie care nu este incidentă în speţă.

Toate aspectele invocate de către inculpaţi trebuie evaluate conform art. 280 raportat la art. 282 din C. proc. pen., din perspectiva nulităţilor relative, pentru care legea prevede necesitatea îndeplinirii mai multor condiţii: să existe o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal; prin nerespectarea cerinţei legale să se aducă o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali; vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului; vătămarea să privească un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate; nulitatea să fie invocată în termenul prevăzut de lege.

În cauză, nu se poate constata îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii şi nici nu se poate constata, în ansamblu, încălcarea evidentă şi sistematică a dreptului la apărare al inculpaţilor în cursul urmăririi penale.

În dosarul nr. x/2019, începerea urmăririi penale cu privire la faptă (in rem) s-a dispus prin ordonanţa din data de 26.07.2019, s-a extins apoi urmărirea penală in rem prin ordonanţa din 19.11.2021, iar efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la persoanele care au dobândit calitate de suspecţi (începerea urmăririi penale in personam) s-a dispus prin ordonanţa din data de 24.11.2021, iar punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la inculpatul G. şi D. s-a realizat prin ordonanţa din aceeaşi dată, 24.11.2021.

Ulterior, în raport de dispoziţiile date prin ordonanţele din 18.03.2022 privind extinderea urmăririi penale cu privire la alte fapte şi extinderea urmăririi penale faţă de inculpaţii D. şi G. cu privire la acele fapte, prin ordonanţele din 21.03.2022, s-a extins şi acţiunea penală faţă de inculpaţii D. şi G. .

Totodată, prin ordonanţa din 03.04.2023 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de D., iar prin ordonanţa din 10.04.2023 s-a dispis extinderea acţiunii penale faţă de inculpat, schimbarea încadrării juridice a faptelor şi precizarea cadrului procesual în care se exercită acţiunea penală faţă de acesta .

Fără a nega perioada relativ lungă de timp în care urmărirea penală s-a desfăşurat, iniţial, în faza in rem, evaluarea întregii proceduri conduce la concluzia respectării dreptului la apărare, câtă vreme, în această perioadă contestată de apărare, organul de cercetare a acţionat în vederea strângerii probelor necesare pentru a se contura sau nu vinovăţia persoanelor vizate.

Chiar dacă organele de anchetă au deţinut date privind identitatea făptuitorilor, acestea aveau obligaţia, anterior efectuării urmăririi penale in personam, să administreze probe pentru a verifica acuzaţiile şi să stabilească dacă rezultă indicii rezonabile cu privire la săvârşirea de infracţiuni de către aceştia.

Prin urmare, se reţine că nu se poate invoca nelegalitatea efectuării acestor acte de urmărire penală şi a administrării probelor până la momentul începerii urmăririi penale in personam, în speţă, fiind respectate etapele de desfăşurare a urmăririi penale, astfel cum sunt reglementate de art. 305-306 din C. proc. pen.

În plus, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 307 din C. proc. pen., după dobândirea calităţii de suspect, inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă învinuirea şi drepturile procesuale, iar după acest moment, inculpaţii şi apărătorii aleşi au avut posibilitatea de a consulta dosarul, de a-şi pregăti apărarea şi de a evoca orice nulitate a procedurii anterioare sau a probelor administrate.

De asemenea, din actele şi lucrările dosarului reiese că, de-a lungul întregii faze, inculpaţii şi apărătorii acestora au avut acces la dosar, au fost citaţi sau convocaţi la efectuarea anumitor acte procesuale, procedurale sau la administrarea de probatorii, deci au cunoscut conţinutul dosarului şi evoluţia probatoriului.

În prezenta cauză, organul de urmărire penală a permis realizarea unei veritabile contradictorialităţi, dând relevanţă astfel dreptului la apărare, principiului loialităţii administrării probelor şi implicit dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, Înalta Curte aminteşte că dispoziţiile art. 305 alin. (3) din C. proc. pen. nu conţin limitări ale gradului de certitudine care trebuie să rezulte din datele şi probele cauzei şi care fundamentează indiciile rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care se dispune începerea urmăririi penale. Procurorul, ca titular al funcţiei de urmărire penală, este singurul abilitat să evalueze suficienţa probelor în raport cu fazele procesuale succesive ale urmăririi penale, însă garanţiile recunoscute în favoarea suspectului şi apoi a inculpatului sunt suficiente pentru a genera sau crea premisele unei apărări eficiente chiar în timpul cercetării penale.

Astfel, critica inculpaţilor conform căreia procurorul nu a adus la cunoştinţă de îndată acuzaţia este neîntemeiată, inculpaţii având posibilitatea reală de a combate probatoriul administrat în cursului urmăririi penale in rem şi să susţină o apărare corespunzătoare.

Motivul de contestaţie vizând depăşirea perioadei maxime de 6 luni a interceptărilor

Inculpatul D. a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 144 alin. (3) C. proc. pen.., ca urmare a luării măsurilor de supraveghere tehnică pe perioade lungi şi care nu au fost aduse la cunoştinţa inculpatului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că, în mod întemeiat, judecătorul de cameră preliminară a considerat că excepţia nu are corespondent în realitatea expusă de actele dosarului.

În acest sens, instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 144 alin. (3) C. proc. pen.., durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi, în aceeaşi cauză, 6 luni, cu excepţia măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private, care nu poate depăşi 120 de zile.

Verificând încheierile prin care s-a dispus încuviinţarea măsurilor de supraveghere tehnică faţă de inculpatul D. se constată că acestea nu au depăşit durata maximă impusă de dispoziţiile legale anterior evocate.

În acest sens, se reţine că prin încheierea nr. 4 din 23.11.2020 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Iaşi s-a autorizat luarea măsurilor de supraveghere tehnică cu privire la inculpatul D. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 24.11.2020 până la data de 23.12.2020.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Iaşi a dispus prelungirea măsurilor de supraveghere, succesiv, prin încheierea nr. 6 din 21.12.2020, pentru 30 de zile, începând cu data de 24.12.2020 până la data de 22.01.2021, prin încheierea nr. 1 din 22 ianuarie 2021, pentru 30 de zile, începând cu data de 23.01.2021 până la data de 22.02.2021, prin încheierea nr. 5 din 19 februarie 2021, pentru 30 de zile, începând cu data de 22.02.2021 până la data de 23.03.2021, prin încheierea nr. 7 din 23 martie 2021, pentru 30 de zile, începând cu 24.03.2021 până la data de 22.04.2021 .

Ulterior, prin încheierea nr. 18 din 13.08.2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Iaşi a încuviinţat pentru o perioadă de 25 de zile, începând cu 16.08.2021 până la data de 09.09.2021, măsuri de supraveghere tehnică cu privire la inculpatul D. .

Faptul că inculpatului nu i-au fost aduse la cunoştinţă măsurile de supraveghere tehnică la care a fost supus s-a datorat aprecierii procurorului cu privire la buna desfăşurare a urmăririi penale în raport de dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că perioada în care au fost dispuse măsuri de supraveghere tehnică faţă de inculpatul contestator D. se încadrează în limita prevăzută de lege.

În ceea ce priveşte criticile aceluiaşi inculpat cu privire la măsurile asiguratorii, Înalta Curte constată că în procedura pendinte judecătorul de cameră preliminară nu poate evalua temeinicia şi legalitatea măsurilor asiguratorii.

Motivul de contestaţie ce atrage nulitatea urmăririi penale şi excluderea mijloacelor de probă administrate şi a actelor efectuate de organele de cercetare penală ca urmare a delegării realizate de procuror prin ordonanţe cu caracter general

Inculpatul B. a invocat delegarea actelor de urmărire penală de către procuror prin ordonanţe cu caracter general fără ca procurorul să invoce urgenţa ori să motiveze imposibilitatea obiectivă de a efectua actele de urmărire penală.

Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut obligativitatea efectuării urmăririi penale, în mod direct, de către procuror, conform art. 56 alin. (3) lit. d) din C. proc. pen., în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de a efectua urmărirea penală aparţine Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Instanţa de control judiciar aminteşte că, prin Decizia nr. 21 din data de 07 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că, în cauzele în care competenţa de efectuare a urmăririi penale este a procurorului analiza legalităţii administrării probelor se face prin raportare la această competenţă şi nu a organului de cercetare penală.

În fapt, ceea ce interesează într-o astfel de analiză este existenţa actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliţiei judiciare a celor delegaţi şi volumul actelor de urmărire penală delegate, întrucât procurorul poate delega doar organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi poate delega efectuarea numai a anumitor acte de urmărire penală, fiind evident că procurorul nu poate delega efectuarea tuturor actelor de urmărire penală (de exemplu, procurorul să efectueze personal doar acele acte de urmărire penală pe care legea i le impune expres, iar restul actelor să fie efectuate prin delegare de lucrători de poliţie judiciară).

Acest aspect a fost reiterat de instanţa supremă în cadrul aceluiaşi mecanism de unificare a practicii judiciare, în Decizia nr. 65 din 02 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, reţinându-se valabilitatea mutatis mutandis a considerentelor din decizia anterior evocată.

În acest context, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la fondul cauzei, apreciază că prin prisma actelor de urmărire penală ce au fost efectuate, procurorul nu a eludat dispoziţiile art. 56 alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că ordonanţele de delegare cuprind activităţile ce urmau a fi efectuate de lucrătorii de poliţie, aceştia efectuând actele sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al procurorului de caz. Actele efectuate de organele de poliţie conform delegării, sunt acte efectuate de procuror, conform art. 324 C. proc. pen.

Atunci când un procuror care desfăşoară urmărirea penală proprie, deleagă organului de poliţie anumite atribuţii concrete, nu există obligaţia nominalizării fiecărui martor care urmează să fie audiat ori a detalierii fiecărei activităţi ce urmează a fi efectuată. Mai mult, se constată că dispoziţiile procesual penale nu impun delegarea efectuării actelor de urmărire penala numai în cazul unei imposibilităţi obiective a procurorului ori motivarea expresă a delegării, fiind suficiente evidenţierea actelor de urmărire penală delegate.

Astfel, se observă că pe lângă actele reglementate în mod obligatoriu în sarcina procurorului de dispoziţiile art. 200 alin. (2) C. proc. pen.., ordonanţele de începere a urmăririi penale, de punere în mişcare a acţiunii penale ori soluţionarea cererii de probatorii sau dispunere a măsurilor preventive, procurorul a efectuat numeroase acte de urmărire penală procedând la audieri de martori, suspecţi sau inculpaţi, a adus la cunoştinţă calitatea de suspect ori inculpat, drepturile şi obligaţiile procesuale şi a administrat în mod nemijlocit probatoriu, iar toate activităţile efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară s-au realizat sub directa coordonare a procurorului. Mai mult, complexitatea cauzei şi amploarea probatorului făcea imposibilă efectuarea întregii urmăriri penale numai de procuror.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că în raport de natura actelor de urmărire penală efectuate personal de procuror şi de cele delegate şi constatând o reală implicarea activă a procurorului în activitatea specifică, nu se poate concluziona în sensul solicitat de părţi, procurorul realizându-şi atribuţiile conform normelor procesuale imperative. Delegarea anumitor activităţi de anchetă, ce au presupus administrare de probe, nu neagă anterioara concluzie.

Motivul de contestaţie privind inexistenţa ordonanţelor de delegare pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică

Inculpatul B. a mai invocat nulitatea interceptărilor realizate ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Direcţia de Operaţiuni Speciale - Brigada de Operaţiuni Speciale Iaşi, în lipsa unei delegări din partea procurorului.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. pen.., procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei.

În cauză, ulterior sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi şi emiterii de către acesta a mandatelor de supraveghere tehnică, procurorul a solicitat IGPR - Direcţia de Operaţiuni Speciale - Brigada de Operaţiuni Speciale Iaşi, punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, inclusiv prin emiterea solicitării pe calea unor adrese (... vă solicităm punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică ...) - f. x, fila x, 219 f. x, fila x, 291 vol. 52 dup. Adresele au fost însoţite de mandatele şi minutele încheierilor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin care a autorizat măsurile de supraveghere tehnică, ceea ce exprimă manifestarea de voinţă a procurorului în sensul punerii în executare şi legalitatea măsurii de supraveghere.

Sprijinul s-a limitat la acordarea unui simplu concurs tehnic, pentru solicitarea acestuia nefiind necesară o ordonanţă de delegare.

Relevant este că, în conformitate cu prevederile legale, ascultarea conţinutului interceptărilor şi redarea lor în formă scrisă a fost realizată de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO care beneficiau de ordonanţe de delegare. Astfel, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate ca urmare a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică sunt redate de organul de cercetare penală al poliţiei judiciare în baza ordonanţelor de delegare, iar transcrierea convorbirilor telefonice este certificată pentru autenticitate, conform art. 143 alin. (4) C. proc. pen.., de procurorul de caz, în toate situaţiile (e.g. f. x, fila x, 126-127 vol. 21 dup, precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor din volumele 12, 13, 14, 23 dup).

În acest context, instanţa de control judiciar constată că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică s-a realizat în mod legal, criticile inculpatului B., sub acest aspect, fiind nefondate.

În ceea ce priveşte contestaţia persoanei interesate FFF. prin care a solicitat reţinerea calităţii sale de persoană vătămată şi parte civilă, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că motivul de contestaţie este neîntemeiat.

Contestatorul FFF. a solicitat refacerea actului de sesizare în vederea adoptării unei soluţii cu privire la calitatea sa de persoană vătămată, respectiv parte civilă. În esenţă, a apreciat că prin emiterea certificatului de moştenitor legal pe numele inculpatei H. şi prin vânzarea suprafeţei de teren din acest certificat de moştenitor către DD. şi GGG., a fost privat de posibilitatea de a perfecta contractul de vânzare cumpărare cu privire la suprafaţa de 3,1426 ha cu privire la care încheiase antecontract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. x din 20 aprilie 2016, pentru care a achitat în integralitate suma de 150.000 RON.

Instanţa de control judiciar constată că urmare a dispoziţiei instanţei de control judiciar din primul ciclu procesual, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond a procedat la întregirea cadrului procesual, numitul FFF. având calitatea de persoană interesată. De altfel, în soluţionarea acţiunii civile instanţa, în urma administrării probatorului apreciat necesar, urmează a evalua susţinerile persoanei interesate.

Mai mult, se constată că plângerea formulată de persoana interesată a făcut obiectul cercetărilor în cadrul dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, dosar ce a fost reunit la dosarul nr. x/2019 al DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi (ordonanţa din data de 21 decembrie 2021, f. x, dup), în care s-a emis rechizitoriul din prezenta cauză.

În acest sens, se observă că, prin actul de sesizare a instanţei, procurorul a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., clasarea faţă de numiţii LLLL. şi MMMM., cu privire la faptele pentru care au fost puşi sub acuzare în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, precum şi faţă de toate elementele de fapt despre care s-a apreciat că reprezintă infracţiuni prin ordonanţele emise în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, dar care nu au fost însă reţinute drept infracţiuni nici prin actele de urmărire penală efectuate în dosarul nr. x/2019.

Împotriva soluţiei dispuse prin rechizitoriu, în temeiul art. 340 C. proc. pen.., a formulat plângere persoana interesată FFF., iar prin încheierea nr. 42 din 02 iulie 2024, Curtea de Apel Iaşi, în baza art. 341 alin. (7) pct. 1 teza a-II-a C. proc. pen.., a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul FFF., cu privire la rechizitoriul emis la data de 03.05.2023 în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciu Teritorial Iaşi, în contradictoriu cu intimaţii H. şi I., domiciliat în mun. Iaşi.

Pentru a se pronunţa în acest sens, s-a reţinut că din rechizitoriul criticat rezultă că faptele reclamate de petent se regăsesc între acuzaţiile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor H. şi I., doar că procurorul a atribuit calitatea de persoană vătămată numitului BB., persoană în patrimoniul căruia se afla sau ar fi trebuit să se afle suprafaţa de teren ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub numărul x din 20 aprilie 2016 la S.N.P. DDDDD. şi EEEEE., apreciind că în patrimoniul acestuia s-a produs prejudiciul, petentului FFF. fiindu-i atribuită doar calitatea de martor.

De asemenea, s-a reţinut că soluţia de trimitere în judecată şi modalitatea în care procurorul a înţeles să stabilească cadrul procesual prin actul de sesizare al instanţei nu pot fi suspuse controlului judecătorului de cameră preliminară în procedura reglementată de dispoziţiile art. 340 - art. 341 C. proc. pen., legalitatea sesizării instanţei constituind obiectul procedurii de cameră preliminară prevăzută de dispoziţiilor art. 342 şi urm. C. proc. pen.

Motivul de contestaţie privind greşita preluare a înscrisurilor din altă cauză penală, în dovedirea acuzaţiilor în prezenta cauză, se menţionează, în acord cu considerentele încheierii contestate, că dispoziţiile procesual penale nu prevăd interdicţia utilizării unor mijloace de probă care au fost folosite într-un alt dosar de urmărire penală, iar susţinerea sau nu a acuzaţiilor de către aceste probe urmează a se examina prin coroborare cu alte mijloace de probă, de către instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte contestaţia părţii civile BBB. (în nume propriu şi în calitate de moştenitor pentru EEE.), Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, considerentele expuse în încheierile contestate regăsindu-şi suport în actele dosarului.

Partea civilă a solicitat restituirea cauzei la parchet apreciind că urmărirea penală nu este completă, nefiind analizate toate infracţiunile pentru care s-a formulat plângerea penală cu privire la ieşirea frauduloasă a proprietăţilor din patrimoniul persoanei vătămate Q., autoarea părţii civile.

Pornind de la afirmaţia apărătorului ales al părţii civile care a considerat urmărirea penală incompletă actul de sesizare fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen.., Înalta Curte aminteşte că, în camera preliminară, nu se poate examina dacă urmărirea penală este completă şi dacă există probele necesare trimiterii în judecată, judecătorul de cameră preliminară neputând analiza aparenţa de temeinicie a probelor, suficienţa sau insuficienţa lor, aceste elemente ţinând exclusiv de fondul cauzei.

În temeiul art. 342 C. proc. pen., ceea ce este supus controlului în procedura de cameră preliminară sunt actele efectuate şi nu cele neefectuate de către organele de urmărire penală, actul procesual al extinderii urmăririi penale cu privire la alte fapte ori alte persoane constituie atributul exclusiv al procurorului care exercită funcţia de urmărire penală, neputând fi cenzurat de judecătorul de cameră preliminară.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul rechizitoriului, astfel cum acesta a fost remediat, procurorul a descris faptele care în aprecierea acestuia constituie infracţiunile săvârşite de inculpatul C. fiind prezentată pe larg presupusa inducere în eroare a numitei Q., autoarea părţii civile, cu indicarea actelor de complicitate ale inculpatului C. şi implicarea acestuia în circuitul banilor spălaţi considerată ca participaţie penală sub forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Prin rechizitoriul nr. x/2019 a fost analizată situaţia de fapt reclamată de partea civilă, iar faptele descrise de procuror, apreciate ca infracţiuni au primit o încadrare juridică, aspect ce reprezintă atributul exclusiv al procurorului în faza de urmărire penală şi nu poate fi cenzurată de judecătorul de cameră preliminară.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, în temeiul art. 347 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, inculpaţii A., E., I., C., G., K., D., B., L., partea civilă BBB. (în nume propriu şi în calitate de moştenitor pentru EEE.) şi persoana interesată FFF. împotriva încheierii din data de 12 septembrie 2024 şi a încheierii finale nr. 50 din data de 24 octombrie 2024, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi - C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorii A., E., I., C., G., K., D., B., L., BBB. şi FFF. la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi A., K., I., L. şi pentru intimaţii inculpaţi J., H. şi F., în cuantum de câte 950 RON, vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi C., D., E., G. şi B. în cuantum de câte 350 RON, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de procuror vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, inculpaţii A., E., I., C., G., K., D., B., L., partea civilă BBB. (în nume propriu şi în calitate de moştenitor pentru EEE.) şi persoana interesată FFF. împotriva încheierii din data de 12 septembrie 2024 şi a încheierii finale nr. 50 din data de 24 octombrie 2024, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi - C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorii A., E., I., C., G., K., D., B., L., BBB. şi FFF. la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi A., K., I., L. şi pentru intimaţii inculpaţi J., H. şi F., în cuantum de câte 950 RON, rămân în sarcina statului

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi C., D., E., G. şi B. în cuantum de câte 350 RON, rămân în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de procuror rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 30 ianuarie 2025.