Preventive seizure in support of special confiscation upheld; appeal dismissed and seizure maintained

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

La data de 30.09.2022, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2022, sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, înaintată cu adresa nr. x/2021 din data de 30.09.2023, formulată în temeiul art. 5491 alin. (1) din C. proc. pen., pentru a aprecia asupra:

a) luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 389.531,7 euro, provenind din sumele achitate de compania A. cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăţilor facturilor emise de această societate către CN CFR S.A., rămasă la dispoziţia B..

b) luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro, provenind din sumele achitate de compania A. cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăţilor facturilor emise de această societate către CN CFR S.A., rămasă la dispoziţia numitului C..

A fost ataşat dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

La termenul din data de 22.05.2023, numitul C. a formulat o cerere de ridicare a sechestrului asigurător de pe anumite bunuri imobile grevate de ipoteci, împreună cu o solicitare subsidiară de instituire a sechestrului asupra altor bunuri imobile, libere de sarcini, raţiunea solicitărilor fiind aceea că executarea silită a bunurilor imobile asupra cărora sunt instituite ipoteci nu poate conduce la obţinerea vreunei sume de bani în vederea satisfacerii măcar în parte a creanţei statului, ca urmare a confiscării sumei de 929.535 euro, fiind avute în vedere deopotrivă şi dificultăţile care ar urma a fi întâmpinate în procedura de executare silită a bunurilor sechestrate.

Prin încheierea pronunţată la data de 17.07.2023, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis, în baza art. 5491 alin. (5) lit. b) din C. proc. pen., propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, în dosar nr. x/2021.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. a confiscat suma de 389.531,7 euro, rămasă la dispoziţia B. precum şi suma de 929.535 euro, rămasă la dispoziţia numitului C., ce provin din sumele achitate de compania A..

A respins, ca inadmisibilă, cererea de ridicare/instituire sechestru asigurător formulată de intimatul C..

Împotriva acestei încheieri a declarat contestaţie intimatul C., doar cu privire la dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de ridicare/instituire a sechestrului asigurător.

Prin încheierea nr. 809 din data de 05 decembrie 2023, completul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia formulată de contestatorul C. împotriva încheierii penale F/CP din 17 iulie 2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a desfiinţat în parte încheierea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare doar sub aspectul măsurii asigurătorii a sechestrului privind pe C., menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Prin încheierea/F din data de 15 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost respinsă, ca nefondată, cererea de ridicare/modificare a sechestrului asigurător formulată de intimatul C..

În esenţă, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, prin ordonanţa nr. 89/P/2017 din 7.11.2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în proprietatea lui C., până la concurenţa sumei de 929.535 euro.

S-a reţinut, prin această ordonanţă, că suma de 929.535 euro a fost dobândită de martorul C. în cadrul activităţii sale infracţionale de coautor al infracţiunilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă (alături de compania A. şi ceilalţi reprezentanţi ai acestei companii). În acelaşi timp, s-a apreciat că incidenţa cauzelor de nepedepsire prevăzute de lege referitoare la denunţarea infracţiunilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă nu are niciun fel de consecinţă asupra măsurilor de siguranţă constând în confiscarea specială. Faţă de aceste aspecte şi având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deţinute, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale prin echivalent.

S-a arătat că măsura confiscării speciale prin echivalent, prevăzută de C. proc. pen., se impune întrucât, din probele administrate în cauză, rezultă că suma de 929.535 euro, în materialitatea sa, nu mai poate fi găsită.

Totodată, s-a subliniat că potrivit art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, iar potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

S-a mai reţinut că, potrivit procesului-verbal din 13 noiembrie 2019 de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse conform ordonanţei din data de 7 noiembrie 2019 au fost sechestrate trei imobile, după cum urmează:

- imobil apartament de trei camere în Mun. Bucureşti, str. x, având număr cadastral x;7, înscris în CF nr. x (100%), evaluat la 170.000 euro;

- imobil apartament de trei camere în Mun. Bucureşti, str. x şi un garaj, având numerele cadastrale x, înscrise în CF nr. x (100%), evaluate ta 200.000 euro;

- imobil apartament de două camere în Mun. Bucureşti, str. x, se. 6 (100%), având număr cadastral x, înscris în CF nr. x, evaluat la 60.000 euro.

Având în vedere proprietăţile din Cipru deţinute de intimatul C., constatând că suma de 929.535 euro nu a fost atinsă, s-a impus instituirea sechestrului asupra acţiunilor (părţilor sociale) deţinute de C. la societatea D. din Cipru, având numărul de înregistrare x.

Astfel, s-a reţinut că imobilele din România şi părţile sociale ale societăţii D. din Cipru au fost sechestrate până la concurenţa sumei de 929.535 euro.

În ceea ce priveşte legalitatea măsurilor asigurătorii, s-a arătat că aceasta a fost verificată periodic în cadrul urmăririi penale, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanţelor de menţinere a măsurilor asigurătorii din datele de 01.03.2021, 23.08.2021, 01.03.2022 şi 19.07.2022, acestea fiind menţinute în considerarea faptului că subzistă temeiurile care au stat la baza dispunerii lor.

Totodată, prin ordonanţa din 20 iulie 2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a), alin. (2) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. e), h) din C. proc. pen., art. 315 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de dare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 infracţiuni), cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. şi cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. - cu referire la aspectele denunţate de martorul denunţător C., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 5491 alin. (1) din C. proc. pen., sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro, provenind din sumele achitate de compania A. cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăţilor facturilor emise de această societate către CN CFR S.A., rămasă la dispoziţia numitului C..

S-a mai arătat că, prin încheierea pronunţată în primul ciclu procesual, judecătorul de cameră preliminară a dispus, printre altele, confiscarea specială a sumei de 929.535 euro rămasă la dispoziţia intimatului C., care provine din sumele achitate de compania A., reţinând prin urmare situaţia de fapt expusă de procuror în ordonanţa de clasare şi de sesizare a instanţei cu propunerea de confiscare specială, sub acest aspect încheierea menţionată fiind definitivă prin necontestare.

În raport cu această situaţie de fapt, judecătorul a apreciat că cererea formulată de intimatul C. care face obiectul rejudecării şi prin care se solicită ridicarea măsurilor asigurătorii sau modificarea acestora este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Referitor la solicitarea de ridicare a sechestrului, judecătorul a constatat că temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii asigurătorii subzistă pe deplin şi, mai mult decât atât, ele s-au consolidat odată cu rămânerea definitivă a încheierii pronunţate în primul ciclu procesual cu privire la confiscare, fiind necesare în prezent, nu pentru asigurarea executării unei prezumtive confiscări speciale, preconizată de procuror prin ordonanţa de instituire a lor, ci chiar pentru garantarea executării unei dispoziţii de confiscare specială a sumei de 929.535 euro cuprinse într-o hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, a apreciat că, în condiţiile în care suma confiscată nu a fost găsită, iar din actele dosarului nu reiese că intimatul şi-ar fi îndeplinit benevol obligaţia rezultată din dispoziţia de confiscare specială sau că aceasta s-ar fi stins în vreun alt mod, menţinerea sechestrului se impune, în vederea realizării de către stat a creanţei corelative născute din dispoziţia de confiscare menţionată.

Pe de altă parte, a reţinut că sechestrul îşi menţine pe deplin şi caracterul proporţional, ingerinţa în dreptul de proprietate al intimatului fiind justificată de necesitatea executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar măsura fiind dispusă până la concurenţa sumei confiscate prin această hotărâre.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii a mai reţinut că este nefondată şi cererea subsidiară, prin care intimatul a solicitat modificarea sechestrului asigurător, în sensul ridicării acestuia de pe bunurile imobile aflate în România şi instituirea lui asupra părţilor sociale pe care intimatul le deţine la societăţile cipriote E. şi F..

În acest sens a apreciat că transferarea sechestrului de pe bunuri imobile ale intimatului aflate în România pe părţile sociale deţinute de acesta la societăţi cu răspundere limitată cipriote nu serveşte scopului în care au fost instituite măsurile asigurătorii, ci, dimpotrivă, contravin acestui scop, fiind evident, în opinia judecătorului, că procedura de executare silită se va desfăşura în condiţii mai favorabile creditorului în ţară decât în faţa autorităţilor judiciare dintr-un alt stat.

În măsura în care executarea silită a imobilelor sechestrate în România urma a se dovedi ineficientă pentru statul român, astfel cum preconizează intimatul (preocupare exprimată de el în motivarea cererii examinate, deşi obiectul acesteia intră în sfera intereselor creditorului, iar nu în cea a propriilor sale interese), judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a considerat că există posibilitatea ca sechestrul să fie extins în cadrul procedurii de executare silită asupra altor active pe care le deţine, în vederea realizării integrale a creanţei statului rezultate din dispoziţia de confiscare specială.

Împotriva încheierii/F din data de 15 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală contestatorul C. a formulat contestaţie.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 august 2024 sub nr. x/2022*.

În cuprinsul cererii, contestatorul C. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii contestate şi ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 89/P/2017 din 7 noiembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor imobile deţinute de către acesta în România, urmând a menţine sechestrul instituit asupra părţilor sociale deţinute în societatea D..

În subsidiar, a solicitat instituirea sechestrului asupra părţilor sociale deţinute la societatea E. şi, în situaţia în care s-ar aprecia necesar şi proporţional, şi cu privire la părţile sociale deţinute de acesta la societatea F..

În motivarea contestaţiei, apărătorul ales al contestatorului intimat C. a arătat că, potrivit procesului-verbal din data de 13 noiembrie 2019 de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii dispuse conform ordonanţei din data de 07 noiembrie 2019 asupra imobilelor proprietatea contestatorului, valoarea acestora fiind de circa 430.000 euro.

În ceea ce priveşte situaţia creditelor existenţe şi a ipotecilor constituite asupra imobilelor sechestrate, a susţinut că, potrivit contractului de credit nr. x din 26.03.2008, încheiat cu G., banca a acordat un împrumut de 614.000 euro, în vederea rambursării integrale a unor credite anterioare, acordate de către G. S.A., H. S.A. şi G. S.A., în perioada 2006-2008 (art. 1).

Creditul acordat a fost garantat prin ipoteci constituite de către bancă asupra celor trei imobile cu privire la care s-a instituit sechestru, prin procesul-verbal din data de 13.11.2019, respectiv: apartamentul de trei camere în Mun. Bucureşti, str. x (mansardă), având număr cadastral x;7; apartamentul de trei camere în Mun. Bucureşti, str. x şi un garaj, având numerele cadastrale x; 12 şi apartamentul de două camere în Mun. Bucureşti, str. x, se. 6 (art. 5.1. din contractul de credit). Ipotecile constituite în favoarea Băncii au fost notate în cărţile funciare individuale ale imobilelor referite, la data de 27.03.2008, conform extraselor depuse la dosar.

Potrivit scadenţarului furnizat de către G., la data de 10.05.2024 a rămas de rambursat, în temeiul contractului de credit, suma de 280.069,14 euro.

În ceea ce priveşte contractul de credit nr. x din 25 iulie 2008, contestatorul a arătat că acesta a fost garantat cu imobilul din Bucureşti sector 1, str. x (mansardă), având număr cadastral x;7, asupra acestui imobil, fiind institute două ipoteci, la data de 10 mai 2024 având de rambursat suma de 133.655,90 euro.

Astfel, contestatorul a susţinut că, după scăderea sumelor datorate băncilor şi a cheltuielilor aferente executării silite, există marea posibilitate să nu se poată valorifica nicio sumă de bani de către stat, deoarece valoarea cumulată a celor trei imobile este inferioară sumelor restante.

Faţă de cele expuse, a apreciat că menţinerea sechestrului asupra celor trei imobile din România nu este aptă a atinge scopul instituirii măsurii asiguratorii.

În continuare, a susţinut că menţinerea sechestrului asupra părţilor sociale ale societăţii D. este suficientă. În acest sens a arătat că, prin procesul-verbal din data de 13 noiembrie 2019 s-a dispus instituirea sechestrului asupra părţilor sociale deţine în cadrul societăţii antemenţionate, măsura asiguratorie având în vedere faptul că D. deţine în proprietate un imobil evaluat la 910.000 euro, valoarea imobilului rămânând aceeaşi în decursul ultimului an.

Totodată, a precizat că societatea nu are activitate economică sau angajaţi şi nici contracte de credit, valoarea părţilor sociale fiind aceeaşi cu valoarea singurului activ pe care îl deţine.

Astfel, a apreciat că menţinerea sechestrului asupra părţilor sociale ale societăţii D. este suficientă pentru asigurarea obţinerea sumei a cărei confiscare s-a solicitat, fiind îndeplinite standardele de proporţionalitate ale măsurii asigurătorii, în acelaşi timp, impunându-se ridicarea sechestrului de pe imobilele deţinute în România, având în vedere impedimentele existente cu privire la valorificarea vreunei sume substanţiale de bani, care conduc la imposibilitate de atingere a scopului urmărit.

Cu referire la solicitarea de extindere a sechestrului asupra părţilor sociale ale societăţilor F. şi E., contestatorul C. a arătat că, potrivit evaluării actualizate, realizate la 12 aprilie 2023, valoarea celor două proprietăţi aparţinând societăţilor antemenţionate este de 230.000 euro, iar cele două societăţi nu au activităţi economice şi nici angajaţi, nu au credite şi deţin strict activele menţionate.

În completarea motivelor contestaţiei, depusă la data de 28 august 2024, contestatorul C., prin apărătorul său ales, suplimentar, a invocat lipsa motivării instanţei de fond asupra solicitării de ridicare a măsurilor asiguratorii, susţinând că judecătorul de cameră preliminară nu a analizat caracterul necesar şi proporţional al măsurilor asiguratorii, ignorând argumentele invocate şi înscrisurile doveditoare depuse de contestator. Astfel, a apreciat că nemotivarea hotărârii echivalează cu lipsa controlului judiciar efectuat de către judecătorul fondului, neputând fi complinită această carenţă în etapa contestaţiei, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei către Curţii de Apel Bucureşti, spre rejudecare.

În continuare, a reluat argumentarea formulată în contestaţia iniţială, solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, într-un prim subsidiar, ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 89/P/2017 din 7.11.2019, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şl Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor imobile deţinute de contestator în România, urmând a menţine sechestrul instituit asupra părţilor sociale deţinute în societatea D., iar într-un secund subsidiar, în măsura în care se va aprecia că garanţiile oferite nu sunt suficiente pentru admiterea cererii indicate la punctul anterior, cumulativ cu această solicitare, instituirea sechestrului asupra părţilor sociale deţinute la societatea E. şi, în cazul în care s-ar aprecia necesar şi proporţional, şi cu privire la părţile sociale deţinute de către subsemnatul la societatea F..

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susţinerea contestaţiei, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia formulată de contestatorul C., pentru următoarele considerente:

Se reţine, în prealabil, că obiectul cauzei este limitat, pe de o parte, la cadrul procesual stabilit prin încheierea nr. 809 din 5 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care, urmare a admiterii contestaţiei formulate de contestatorul C., a fost trimisă spre rejudecare exclusiv chestiunea privind măsurile asigurătorii, iar, pe de altă parte, la cererile formulate de contestator în legătură cu acestea.

Referitor la cererile contestatorului se constată că acesta a solicitat, în principal, ridicarea sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa nr. 89/P/2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor imobile deţinute de contestatorul C. în vederea confiscării speciale, apreciind că valoarea celorlalte bunuri sechestrate acoperă suma asupra căreia s-a dispus confiscarea, iar, în subsidiar, ridicarea sechestrului asupra imobilelor respective urmată de extinderea sechestrului asupra altor bunuri aparţinând aceluiaşi contestator, respectiv părţile sociale deţinute la o societate cu sediu în Cipru.

În ce priveşte măsura de siguranţă a confiscării speciale asupra sumei de 929.535 euro de la contestatorul C., dispusă în primul ciclu procesual al prezentei cauze prin încheierea pronunţată la date de 17 iulie 2023 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, se constată că aceasta a rămas definitivă prin necontestare.

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cauză în raport cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 având în vedere că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din 20 iulie 2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ce constituie act de sesizare în procedura de faţă, a vizat infracţiuni prevăzute de această lege specială, respectiv, dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. şi cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen.

Astfel, constatarea judecătorului de cameră preliminară referitoare la faptul că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii este corectă şi legală, măsura fiind nu doar necesară în vederea garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro dispusă definitiv, ci şi obligatorie.

De altfel, contestatorul nu critică măsura asigurătorie, ci solicită a se dispune în principal ridicarea sechestrului dispus asupra imobilelor şi, în subsidiar, subsecvent ridicării şi în măsura în care se apreciază insuficientă valoarea celorlalte bunuri rămase sub sechestru, să se dispună extinderea măsurilor asigurătorii asupra părţilor sociale pe care le deţine la o societate comercială, ceea ce echivalează, în concret, cu o înlocuire a obiectului asupra căruia poartă sechestrul asigurător.

Referitor la cererea de ridicare a sechestrului asigurător dispus în cursul urmăririi penale, Înalta Curte reţine că prin ordonanţa din 07 noiembrie 2019 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deţinute până la concurenţa sumei de 929.535 euro, sumă provenită din infracţiunile cercetate. În ce priveşte bunurile puse sub sechestru, ordonanţa menţionează că cele trei apartamente asupra cărora a fost instituită măsura asigurătorie au o valoare estimată la 170.000 euro, 200.000 euro, respectiv 60.000 euro societatea D. din Cipru, în cadrul căreia numitul C. deţine părţile sociale asupra cărora s-a instituit sechestru, deţine în proprietate un imobil -teren şi casă, evaluat la 910.000 euro.

Statuând cu prioritate asupra motivelor prin care se tinde la trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor contestatorului, că judecătorul de cameră preliminară s-a conformat dispoziţiilor deciziei instanţei supreme prin care s-a dispus rejudecarea sub acest aspect urmare a faptului că cererea de ridicare a sechestrului nu a fost analizată în fond, fiind respinsă ca inadmisibilă. Astfel, prima instanţă a evaluat subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii, apreciind că acestea subzistă, fiind îndeplinit şi criteriul de proporţionalitate.

Este adevărat că nu au fost analizate în detaliu toate argumentele prezentate de contestator, o astfel de analiză nu este însă necesară în raport cu faptul că motivarea hotărârii abordează chestiunile esenţiale şi relevante, în măsura în care acestea pot fi subsumate unor dispoziţii legale, şi permite realizarea controlului judiciar, fără ca prin aceasta să se producă o vătămare drepturilor procesuale ale contestatorului.

Cu referire la cererea de ridicare a sechestrului instituit asupra bunurilor imobile deţinute de acesta pe teritoriul României, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. (7) din C. proc. pen., obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului, respectiv atât timp cât se menţin motivele care au justificat luarea măsurii.

Or, în mod corect judecătorul de cameră preliminară a constatat că temeiurile subzistă, măsura asigurătorie fiind necesară, chiar obligatorie după cum am menţionat, în vederea garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Referitor la proporţionalitatea valorii bunurilor puse sub sechestru în raport cu suma a cărei confiscare a fost dispusă, Înalta Curte constată că valoarea estimativă cumulată a acestora depăşeşte doar în mod aparent suma ce face obiectul confiscării.

Astfel, imobilele fiind grevate cu sarcini, respectiv ipoteci instituite în favoarea unor bănci, aşa cum a arătat chiar contestatorul, valorificarea acestora în cadrul unei executări silite va fi urmată în mod necesar de distribuţia preţului de adjudecare între creditori cu respectarea ordinii legale de preferinţă, fără a se putea estima partea ce ar putea reveni statului în realizarea creanţei sale şi care va fi mult inferioară valorii estimate cu atât mai mult cu cât, credite acordate sunt chiar mai mari decât valoarea actualizată a imobilelor, cum însuşi contestatorul a menţionat.

În ce priveşte părţile sociale deţinute de contestatorul C. la societatea D. din Cipru, valoarea acestora nu se confundă cu valoarea imobilului aflat în proprietatea societăţii. Astfel, părţile sociale reprezintă titluri de participare la capitalul social al unei societăţi comerciale, atribuite în schimbul aportului unei persoane şi care conferă acesteia calitatea de asociat, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente, iar nu calitatea de proprietar asupra imobilelor aflate în proprietatea societăţii comerciale, astfel cum sugerează contestatorul, iar valorificarea presupune o operaţiune juridică complexă, extinsă pe mai multe etape, bazându-se pe evaluări efectuate în diferite moduri, în funcţie de modalitatea de înstrăinare.

Ca atare, deşi estimarea bunurilor sechestrate depăşeşte suma confiscată, valorificarea creanţei statului pe calea unei executări silite face ca satisfacerea acesteia să fie cel puţin dificilă, dacă nu chiar improbabilă, şi impune menţinerea sechestrului asupra acestor bunuri în vederea garantării executării dispoziţiei de confiscare.

În ce priveşte cererea subsidiară privind ridicarea sechestrului dispus asupra imobilelor şi extinderea măsurilor asigurătorii asupra părţilor sociale pe care le deţine la alte societăţi comerciale, aceasta echivalează, în concret, cu o cerere de modificare a măsurii asigurătorii prin înlocuirea obiectului asupra căruia poartă sechestrul asigurător.

Se constată că dispoziţiile procesual penale prevăd posibilitatea modificării măsurilor asigurătorii dispuse în modalitatea restrângerii sau extinderii acestora, precum şi ridicarea lor. Astfel, potrivit art. 2502 din C. proc. pen. "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător".

Din interpretarea literară a normei precitate reiese că dispoziţiile procesual penale reglementează modificarea măsurilor asigurătorii în raport cu condiţia de proporţionalitate cu scopul urmărit prin instituirea acestora. Astfel, restrângerea sau extinderea măsurilor asigurătorii poate fi justificată, fie în raport cu modificările survenite pe parcursul procesului penal cu privire la valoarea obligaţiei pe care o garantează -repararea prejudiciului sau executarea pedepsei amenzii, măsurii de siguranţă a confiscării sau plata cheltuielilor judiciare, fie cu privire la valoarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsurile asigurătorii.

Or, sub acest aspect, suma confiscată a fost stabilită în mod definitiv ca fiind în cuantumul avut în vedere la momentul luării măsurilor, iar în ce priveşte modificarea valorii imobilelor puse sub sechestru, contestatorul, în motivarea cererii sale, pretinde că aceasta ar fi inferioară celei a cărei executare o garantează şi că, mai mult, în eventualitatea unei executări silite creanţa statului nu ar putea fi îndestulată dat fiind că există creditori privilegiaţi.

Ambele susţineri se referă la ipoteze care ar justifica extinderea măsurilor asigurătorii, extindere care însă nu este posibilă în calea de atac a contestatorului întrucât ar echivala cu agravarea situaţiei sale juridice. Ca atare, nu se confirmă existenţa unei modificări de fapt -valoarea sumei garantate sau a bunurilor sechestrate- care să reclame modificarea măsurilor asigurătorii de o manieră favorabilă contestatorului, respectiv restrângerea acestora, unica situaţie care ar putea fi luată în considerare ar fi aceea ca, urmare a creşterii valorii bunurilor imobile valoarea acestora să fie disproporţionată în raport cu suma a cărei confiscare a fost dispusă, situaţie care ar justifica interesul contestatorului în modificarea sechestrului şi ar impune reevaluarea proporţionalităţii măsurii. Or, în speţă nu a fost invocată şi nici dovedită o astfel de ipoteză, acesta fiind şi motivul pentru care solicitarea contestatorului de trimitere a cauzei la rejudecare nu este fondată, statuarea judecătorului în sensul menţinerii temeiurilor fiind nu doar corectă, ci şi suficientă în evaluarea condiţiilor necesare menţinerii măsurilor asigurătorii raportat la faptul că singura cerere formulată de contestator ce poate fi circumscrisă dispoziţiilor legale este cererea de ridicare a sechestrului, pentru motivele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Criticile contestatorului constituie în fapt, chestiuni ce vizează oportunitatea măsurilor asigurătorii prin prisma posibilităţii statului de a se îndestula pe calea executării silite a bunurilor sechestrate, oportunitate care este evaluată la momentul luării măsurii de organul judiciar în contextul în care limitele prevăzute expres de lege vizează valoarea bunurilor care nu poate depăşi estimarea sumei garantate. Cât priveşte obiectului asupra cărora sechestrul poate fi instituit, legea prevede expres bunurile exceptate total sau parţial, persoanele interesate având dreptul de a contesta măsura în raport cu dispoziţiile legale relevante, fără a avea însă un drept de opţiune asupra bunurilor care fac obiectul sechestrului, această chestiune fiind lăsată de legiuitor la latitudinea organului judiciar în măsura în care nu se face dovada unui interes propriu al persoanei interesate care să prevaleze interesului public urmărit prin instituirea măsurii.

În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii luate de organele judiciare în procesul penal, cu privire la cazul particular al ridicării/încetării măsurilor asigurătorii, se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziţiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii contrare.

Or, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, normele procesual civile reglementează atât desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător -art. 955 din C. proc. civ., cât şi instituţia ridicării sechestrului asigurător -art. 957 alin. (1) din C. proc. civ.. Aşadar, potrivit art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător". În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient care corespunde solicitării contestatorului de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, şi anume în cazul în care dă o garanţie -reală sau personală- îndestulătoare, ceea ce presupune însă ca acesta să procedeze la constituirea unei garanţii la dispoziţia creditorului, condiţie ce nu a fost îndeplinită în cauză, contestatorul solicitând instituirea de către instanţă a măsurii asigurătorii asupra altor bunuri, fără să constituie garanţii legal valabile.

De asemenea, Înalta Curte constată că normele procesual civile reglementează şi un alt mijloc legal prin care debitorul poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă, şi anume "depunerea cu afectaţiune specială". Potrivit art. 721 alin. (1) din C. proc. civ., "Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, şi depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc. " Aşadar, prin efectuarea depunerii cu afectaţiune specială, măsurile asigurătorii instituite încetează. De asemenea, C. proc. civ. reglementează, în cuprinsul art. 751, situaţiile în care debitorul are posibilitatea fie de a opri executarea silită prin împiedicarea aplicării sechestrului, fie de a obţine ridicarea sechestrului în cazul în care a fost deja instituit. Cele două cazuri de împiedicare/ridicare a sechestrului prevăzute de art. 751 din C. proc. civ. sunt următoarele: a) debitorul plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială; b) debitorul face depunerea cu afectaţiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) şi predă executorului recipisa de consemnare.

Aşadar, pentru situaţia specifică evocată de contestator, legiuitorul i-a recunoscut posibilitatea de a constitui o garanţie reală sau personală îndestulătoare sau de a consemna cu afectaţiune specială întreaga valoare a creanţei la dispoziţia organului judiciar. De altfel, contestatorul are opţiunea de a executa de bună-voie dispoziţia confiscării cu consecinţa încetării temeiurilor care justifică sechestrul asigurător.

Concluzionând, de lege lata nu este reglementată posibilitatea înlocuirii unui bun sechestrat cu altul la cererea debitorului, fie ea şi în forma pretinsă de contestator, iar ridicarea măsurii asigurătorii instituite asupra celor trei imobile aparţinând contestatorului C. ar fi putut fi realizată exclusiv în ipoteza în care petentul ar fi procedat la constituirea concretă de garanţii sau la consemnarea sumei de 929.535 Euro. În absenţa unei asemenea conduite concrete, menite să ofere o garanţie reală, imediată şi disponibilă, cererea sa este nefondată întrucât nu satisface exigenţele impuse de cadrul normativ aplicabil în materia măsurilor asigurătorii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul C. împotriva încheierii/F din data de 15 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de C. împotriva încheierii/F din data de 15 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19 septembrie 2024.