Fraud in vehicle sale: distinction between criminal inducement into error and civil non-performance of contract

Şedinţa publică din data de 05 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 649 din 13.05.2024 pronunţată de Judecătoria Galaţi, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen.. şi art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 119/2020 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1102/A din 14.12.2020 a Curţii de Apel Galaţi.

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., a fost anulată liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 6 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului A..

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 9 (nouă) luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul A. prin sentinţa nr. 119/2020 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia nr. 1102/A din 14.12.2020 a Curţii de Apel Galaţi, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor astfel:

- pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen.

În temeiul art. 40 C. pen. şi art. 39 lit. alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite următoarele pedepse:

- pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa din cauză.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 4 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi o lună închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 5 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 5 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 40 C. pen. şi art. 72 C. pen. au fost deduse din pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 5 luni închisoare măsurile preventive privative de libertate şi perioada executată în temeiul mandatului de executare emis în baza sentinţei nr. 119/2020 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia nr. 1102/A din 14.12.2020 a Curţii de Apel Galaţi, de la data de 25.09.2019 la data de 23.04.2024.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale menţionate, care nu contraveneau hotărârii din prezenta cauză.

S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinţei penale menţionate şi s-a dispus emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen.. şi art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul B. a fost condamnat prin sentinţa nr. 121 din 25.01.2023 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia nr. 1041/A din 19.10.2023 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa nr. 801 din 19.05.2021 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2021.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 121 din 25.01.2023 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia nr. 1041/A din 19.10.2023 a Curţii de Apel Galaţi.

În temeiul art. 40 C. pen. şi art. 39 lit. alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite următoarele pedepse:

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa nr. 121 din 25.01.2023 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia nr. 1041/A din 19.10.2023 a Curţii de Apel Galaţi;

- pedeapsa amenzii în cuantum de 1400 RON aplicată prin sentinţa nr. 801 din 19.05.2021 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2021.

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin hotărârea din prezenta cauză.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare şi amenda penală în întregime, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 4 luni închisoare şi 1400 RON amenda penală.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen. a fost scăzută din pedeapsa rezultantă de 2 ani 4 luni închisoare şi 1400 RON amenda penală, pedeapsa amenzii penale în cuantum de 14000 RON ce a fost achitată cu chitanţa Seria x nr. x/05.01.2022.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. art. 40 C. pen. şi art. 72 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului B., durata reţinerii din data de 25.07.2022.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale menţionate, care nu contraveneau hotărârii din prezenta cauză.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C..

În consecinţă, a fost anulat contractul de înstrăinare - dobândire a unui mijloc de transport din data de 08.08.2019 având ca obiect autoturismul cu nr. de înmatriculare x şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

S-a constatat că autoturismul a fost restituit părţii civile prin încheierea finală de dezinvestire, pronunţată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă la data de 19.12.2022, prin care s-a admis cererea formulată de persoana vătămată C., s-a revocat măsura sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului înmatriculat sub nr. x pe numele persoanei vătămate, măsura instituită prin ordonanţa D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, la data de 24.02.2020 şi s-a dispus restituirea bunului către petent.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. art. 19 rap. la art. 25 şi art. 20 C. proc. pen..cu referire la art. 1357 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 47.167,39 RON reprezentând daune materiale şi a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţii B. şi A. la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 de RON aferentă urmăririi penale, 150 RON aferentă fazei camerei preliminare şi 650 RON aferentă fazei de judecată.

În temeiul art. art. 276 alin. (1) C. proc. pen.. au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 3.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii B. şi A..

Prin decizia penală nr. 914/A din 19 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca fiind nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 649 din 13.05.2024 a Judecătoriei Galaţi.

În baza art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în soluţionarea apelurilor.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii B. şi A., la data de 18.10.2024, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, recurenţii au susţinut că faptele comise nu se circumscriu sferei dreptului penal, acestea fiind acţiuni corespunzătoare fazei de executare a obligaţiilor contractuale civile apărute între părţi.

Sub aspectul dreptului aplicabil şi a naturii civile a faptelor, s-a arătat că, potrivit deciziei nr. 1255/12.05.1998 a ÎCCJ, dacă nu se poate releva intenţia frauduloasă a inculpaţilor la încheierea convenţiei, atunci aceasta constituie o simplă încălcare a obligaţiilor civile, pentru care partea vătămata se poate adresa instanţelor civile.

Au mai susţinut că, pentru a putea pătrunde în sfera ilicitului penal, acuzarea a inventat o rezoluţie infracţională, care a fost, apoi, modificată de prima instanţă şi instanţa de apel, iar pentru a reţine existenţa inducerii în eroare intenţionate, specifică infracţiunii de înşelăciune, organele judiciare au apelat la interpretări şi prezumţii, iar nu la probe.

Astfel, recurenţii au arătat că fiecare organ judiciar a stabilit un alt moment temporal la care a fost adoptată rezoluţia infracţională, respectiv:

- procurorul - imediat după momentul semnării contractului;

- prima instanţă - la momentul stabilirii între părţi că tranzacţia va avea loc;

- instanţa de apel - încă de la momentul căutării unui anunţ pe internet şi al negocierii preţului.

Având în vedere natura speţei, care este una atipică, fiind vorba despre o tranzacţie civilă, recurenţii au susţinut că nu a fost dovedită vinovăţia acestora, iar elementele de drept civil le depăşesc pe cele de drept penal ca însemnătate şi argumentare.

Cu alte cuvinte, au arătat că este vorba despre o speţă civilă, însă organele judiciare "au simţit" existenţa unei vinovăţii şi a unei induceri în eroare intenţionate, dispunând o condamnare penală într-un dosar, în fapt, civil.

Au mai criticat recurenţii faptul că, în cauză, nu s-a analizat niciun moment comportamentul civil al vânzătorului - persoană vătămata.

De asemenea, au susţinut că, potrivit art. 1685 şi următoarele din C. civ., contractul este valabil încheiat doar după predarea bunului. Aceasta predare trebuie, în mod obligatoriu, să cuprindă atât bunul în sine cât şi toate accesoriile care conduc la exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei.

În speţă, recurenţii au arătat că vânzătorul a refuzat predarea celei de-a doua chei şi s-a prezentat la perfectarea contractului fără cauciucurile de iarnă ce erau incluse în preţul maşinii, ceea ce echivalează, în opinia recurenţilor, cu nepredarea bunului, respectiv neexecutarea contractului, aşa încât aceştia au considerat că nu mai aveau obligaţia de plată a preţului, conform legii civile.

Raportat la această împrejurare au susţinut că nu a fost perfectat contractul, iar proprietatea nu a fost translatată între părţi, fapt constatat şi de instanţa civilă care, încă din cursul urmăririi penale, a recunoscut dreptul de proprietate al vânzătorului asupra autoturismului.

În acest context, recurenţii au afirmat că nu poate exista infracţiunea de înşelăciune, ci, cel mult, o tentativă la înşelăciune, care are o altă încadrare juridică şi căreia i se aplică alte reguli.

În concluzie, au susţinut că orice neexecutare din partea lor în calitate de cumpărători a fost justă şi legală atâta timp cât predarea bunului nu s-a realizat de către vânzător.

În ceea ce priveşte rezoluţia infracţională, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost prezentată analiza acesteia din cuprinsul rechizitoriului, analiza primei instanţe - Judecătoria Galaţi, precum şi cea din cuprinsul deciziei instanţei de apel.

În ceea ce priveşte decizia atacată, recurenţii au susţinut că, pentru a fundamenta soluţia de respingere a apelurilor, Curtea de Apel Galaţi a schimbat interpretarea corespondenţei dintre fapte şi elementele constitutive ale infracţiunii, adăugând elemente noi de vinovăţie, plasând momentul adoptării rezoluţiei infracţionale la momentul anterior negocierii preţului.

De asemenea, s-a criticat faptul că instanţa de apel a oferit acţiunilor inculpaţilor o interpretare ce se îndepărtează cu mult sferei dreptului civil. În acest sens, recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a analizat aspectele dovedite, ci a afirmat că "inculpaţii au negociat cu atât mai puternic, cu cât nu aveau de gând în fapt să cumpere", deşi în rechizitoriu s-a reţinut că premisele săvârşirii faptei de înşelăciune au fost create tocmai de persoana vătămată, care a decis semnarea contractului de vânzare fără a primi preţul maşinii.

Concluzionând, recurenţii au susţinut că toate premisele care au condus la condamnarea acestora reprezintă o interpretare forţată a unor acţiuni specifice dreptului civil.

Pentru toate motivele prezentate, pe larg, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, cei doi recurenţi au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15.11.2024, sub numărul x/2023.

Prin încheierea din 04 decembrie 2024, Înalta Curte, secţia penală a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 914/A din data de 19 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători, fixând termen de judecată la data de 05 februarie 2025, cu citarea recurenţilor inculpaţi şi a părţii civile C., precum şi cu asigurarea apărării pentru recurenţii inculpaţi.

Pentru a dispune această soluţie, Înalta Curte, în esenţă, a constat îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen.., reţinând că, în cauză, prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., motivele prin care recurenţii au susţinut lipsa de tipicitate a faptei, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incidentă răspunderea civilă, în sensul existenţei unui contract de vânzare-cumpărare neperfectat şi implicit a lipsei obligaţiei de plată a preţului în condiţiile art. 1685 şi urm. din C. civ.

Deopotrivă, faţă de motivele dezvoltate în cererea de recurs în casaţie, s-a precizat că nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile privind încadrarea juridică, forma de vinovăţie (latura subiectivă), interpretarea probatoriului sau stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de apel, dat fiind că în această procedură verificarea hotărârii se face exclusiv în drept, ceea ce înseamnă că statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În aceste limite, examinând recursurile în casaţie formulate de recurenţii B. şi A., în conformitate cu dispoziţiile art. 447 C. proc. pen.., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Potrivit jurisprudenţei anterioare şi constante a Înaltei Curţi, lipsa prevederii în legea penală se subsumează următoarelor situaţii:

- fapta excedează ilicitului penal, însă se poate circumscrie celui contravenţional, administrativ, deontologic ori este un simplu raport civil. Ca urmare, în această situaţie, casarea se dispune atunci când din descrierea faptei de către instanţa de apel rezultă că aceasta nu este prevăzută în legea penală, ca infracţiune. În această ipoteză, fapta nu constituie infracţiune prin lipsa uneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, aceea de a fi prevăzută de legea penală.

- faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive. Prin conţinutul constitutiv al infracţiunii se înţelege totalitatea condiţiilor prevăzute în norma de incriminare referitoare la actul de conduită, pe care trebuie să le îndeplinească făptuitorul sau care devin relevante prin săvârşirea de către acesta a acţiunii ori inacţiunii. Hotărârile sunt supuse casării, pentru motivul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă. Se analizează, în cadrul elementelor tipicităţii obiective, elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate.

- fapta a fost dezincriminată (fără preluarea conţinutului într-o altă normă în vigoare), indiferent dacă dezincriminarea vizează reglementarea în ansamblul său sau numai modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., reprezintă, în esenţă, o critică la adresa soluţiei definitive ce a exclus de la valorificare cauza de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Deopotrivă, se evidenţiază că, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, cu caracter definitiv.

În aceste coordonate de principiu, se reţine că, în cauză cei doi inculpaţi au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

Conform art. 244 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune, inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.

Sub aspectul situaţie de fapt instanţa de apel, cu titlu definitiv, a reţinut că:

"inculpatul A., la data de 08.08.2019, observând că persoana vătămată îi acordă încrederea sa şi că este dispusă să semneze contractul de vânzare pentru autoturismul, a indus în eroare persoana vătămată cu privire la intenţia de a cumpăra şi a determinat-o să semneze contractul de vânzare al autoturismului, sub promisiunea falsă că îi va fi plătit preţul ulterior, întrucât banii se găsesc în numerar la locuinţa fratelui său, inculpatul B..

(...) inculpatul B., la data de 08.08.2019, profitând de încrederea acordată de persoana vătămată, care semnase deja contractul de vânzare pentru autoturismul, în baza promisiunilor false făcute de celălalt inculpat, A., a indus în eroare persoana vătămată cu privire la intenţia de a achita preţul maşinii şi a determinat-o să predea autoturismul, sub promisiunea falsă că îi va plăti preţul ulterior".

Pornind de la motivele de recurs în casaţie prezentate de cei doi inculpaţi în argumentarea cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se subliniază că în jurisprudenţa Înaltei Curţi, cu privire la inducerea în eroare la încheierea contractului, s-a reţinut că infracţiunea de înşelăciune există atunci când s-au întrebuinţat mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract sau când au fost folosite mijloace nereale, de natură a menţine încrederea victimelor în realitatea înţelegerii intervenite între părţi (ÎCCJ, SP, decizia penală nr. 1032 din 26.03.2013, dosar nr. x/2011).

În cuprinsul deciziei recurate au fost reţinute mai multe acţiuni subsumate elementului material de inducere şi menţinere în eroare a persoanei vătămate, atât cu ocazia negocierii contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului, cât şi cu ocazia semnării actului de vânzare-cumpărare, respectiv, persoana vătămată a fost indusă şi menţinută în eroare cu privire la plata preţului reprezentând un element esenţial al contractului de vânzare-cumpărare.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Galaţi a constatat că:

"inculpaţii, ajutaţi fiind şi de martorii D. şi E., au creat impresia persoanei vătămate pe tot parcursul întocmirii actului de vânzare-cumpărare că preţul va fi achitat, deşi nu au deţinut asupra lor la niciun moment banii pentru a-i preda persoanei vătămate.

(...) nu au venit cu banii asupra lor la perfectarea actelor privind cumpărarea autoturismului ce fusese postat pe o platformă de vânzări auto de pe internet, de către persoana vătămată, vânzător de bună-credinţă. Inculpaţii au determinat persoana vătămată să semneze actele, menţinând-o tot timpul în eroare cu privire la existenţa şi predarea preţului şi au transportat persoana vătămată dintr-un loc în altul şi de la un inculpat la altul, pentru predarea acestei sume de bani care de fapt era inexistentă, iar după ce au constatat că persoana vătămată a semnat actul de vănzare-cumpărare, ştiind că este vorba despre un tipizat ce cuprinde clauza predării banilor la semnare, constatând că şi-au făcut în opinia lor proba predării banilor, după ce s-au asigurat că autoturismul vândut a pătruns în curtea lor şi a fost blocat, inculpaţii, ajutaţi fiind şi de martorul D., au devenit agresivi cu persoana vătămată".

A mai susţinut Curtea că:

"manoperele dolosive au constat în acţiuni şi omisiuni din partea ambilor inculpaţi în a încunoştinţa partea adversă despre intenţia lor de a nu plăti preţul vânzării, după semnarea actului de vânzare-cumpărare a autoturismului de către persoana vătămată, intenţia vădită a inculpaţilor fiind aceea de a-şi însuşi bunul mobil al victimei prin folosirea abuzivă a instituţiei juridice civile a contractului de vânzare-cumpărare".

Astfel, instanţa de apel a reţinut "abilitatea extraordinară cu care inculpaţii au acţionat pentru înşelarea persoanei vătămate, profitând de naivitatea şi buna-credinţă a acesteia care a fost dispusă să semneze actul de vânzare-cumpărare pe baza unor promisiuni mincinoase că i se va plăti preţul, iar victima deşi avea unele îndoieli asupra acestor promisiuni, a semnat totuşi actul, având în vedere aparenţa de legalitate pe care inculpaţii au dat-o acestuia prin întocmirea actului la un birou specializat, cu angajaţi specializaţi, precum şi bonitatea afişată de inculpaţi prin prezentarea caselor şi maşinilor de lux pe care le aveau, dar şi prin interesul constant manifestat pentru autoturismul postat pentru vânzare, inculpaţii chiar negociind intens preţul pentru a-l scădea cu 1000 Euro".

În raport de această bază factuală reţinută în cauză, Înalta Curte constată că activitatea celor doi recurenţi constând în inducere şi menţinere în eroare a fost suficient de amplă, având un rol determinant în semnarea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului deţinut de partea civilă C., sub promisiunea falsă a plăţii preţului. Cu alte cuvinte, în lipsa acestei promisiuni, care i-a creat părţii civile o anumită certitudine că va primi suma de 9000 euro, aceasta nu ar fi fost de acord cu înstrăinarea autoturismului.

În legătură cu susţinerile recurenţilor inculpaţi privind incidenţa răspunderii civile, instanţa de recurs în casaţie evidenţiază că infracţiunea de înşelăciune se referă la o acţiune (intenţionată) de inducere în eroare existentă la momentul încheierii contractului şi/sau pe parcursul executării acestuia (când neexecutarea unei obligaţii contractuale poate să intervină şi ulterior încheierii contractului).

În speţă, contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului este un contract cu executare imediată, caracterizat prin producerea efectelor într-un singur moment. Acest tip de contract presupune, prin natura sa juridică, translatarea dreptului de proprietate dintr-un patrimoniu în altul odată cu perfectarea scrisă şi semnarea contractului.

Or, la data de 08.08.2019, în incinta biroului de acte auto S.C. F. S.R.L., din municipiul Galaţi, str. x, a avut loc semnarea contractului de vânzare-cumpărare, în formă tipizată, a autoturismului de referinţă, contract în cuprinsul căruia se regăseşte clauza în conformitate cu care, banii reprezentând preţul au fost predaţi la semnare (acuzaţia de inducere şi menţinere în eroare a vânzătorului - persoană vătămată purtând exact asupra acestui element esenţial al contractului), aşa cum a reţinut instanţa de apel, în fapt.

Ca atare, nu pot fundamenta o soluţie de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., apărările recurenţilor inculpaţi prin care au arătat că obligaţia de plată a preţului nu a fost onorată deoarece nici partea civilă nu a predat accesoriile autoturismului (cheia de rezervă, cauciucuri de rezervă). Aşa cum rezultă din situaţia de fapt expusă anterior, inculpaţii au intrat în posesia autoturismului fără să plătească preţul, profitând de încrederea vânzătorului care a fost indus în eroare de inculpaţi în legătură cu plata acestuia.

În acest context, inducerea în eroare specifică infracţiunii de înşelăciune nu poate fi confundată cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. În egală măsură, repunerea părţilor în situaţia anterioară, printr-o hotărâre civilă, nu constituie o cauză de exonerare a răspunderii penale.

În concluzie, se constată că faptele recurenţilor inculpaţi constituie infracţiune, în sensul art. 15 C. pen., fiind circumscrise elementului material al infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., astfel încât solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 914/A din data de 19 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 200 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 914/A din data de 19 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 200 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 februarie 2025.