Nullity appeal for judge's incompatibility and lack of standing of deceased defendant's heir dismissed as inadmissible

Şedinţa publică din data de 04 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiilor în anulare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 65 din 04 august 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba - Iulia, în dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele:

I. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1),art. 309 şi art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

II. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost achitată inculpata B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. l, art. 309 si art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

III. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost achitată inculpata C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1), art. 309 si art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

IV. În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C., pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. l, art. 309 si art. 183 din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

V. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. a fost achitată inculpata SC "D." S.R.L. - persoană juridică română, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (şase acte materiale), prevăzută de art. 270 alin. (1) coroborat cu art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1), art. 309 şi art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

VI. În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă a cauzei în raport cu:

- inculpatul A., ca efect al soluţiei de achitare a acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), vizând cererea de constituire de parte civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P Timişoara;

- inculpatul C., ca efect al soluţiei de încetare a procesului penal pornit împotriva acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. (decesul inculpatului), vizând cererile de constituire de parte civilă formulate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P Timişoara, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică Arad şi UAT Comuna Tauţ.

A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P Timişoara în raport cu inculpatele B. şi C..

A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de partea civilă UAT Comuna Tauţ în raport cu inculpata B..

A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică Arad în raport cu inculpatele B. şi SC "D."SRL.

VII. În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen.., au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse prin Ordonanţa din 26.02.2014 emisă în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST Timişoara asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor C. şi B., după cum urmează:

A. Imobil constând în teren în suprafaţă de 8.742,9757 ha, situat pe raza administrativă a com. Tauţ (sat Nadăş) jud. Arad, evaluat conform Rapoartelor de expertiză tehnică actualizată pentru imobile pe anul 2014 la nivelul com. Tauţ la aproximativ suma de 20.971.503 Euro.

B.1- Imobil constând în apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - Cl-UI Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 35,5 mp compus din 2 camere; în valoare de 76.476 RON.

B.2- Imobil constând în apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U2 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 181 mp, compus din: 1 birou, 2 laboratoare, 3 magazii, antreu; în valoare de 428.514 RON.

B.3- Imobil constând în apartament nr. x, etaj parter, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U3 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 375 mp, compus din: 5 camere, antreu, nişă, cămară de alimente, hol, baie, 2 WC, bucătărie, coridor, 2 cămări la subsol; în valoare de 1.050.192 RON.

B.4- Imobil constând în apartament nr. x, etaj. I, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U4 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 394 mp, compus din: 8 camere, antreu, nişă, cămară alimente, hol, baie, 2 WC, bucătărie, 2 coridoare, cămară în subsol; în valoare de 1.145.840 RON.

B.5- Imobil constând în apartament nr. x, etaj mansardă, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x -Cl- U5 Arad, nr. top. x în suprafaţă de 30 mp, compus din 2 camere; în valoare de 64.627 RON;

B.6- Imobil constând în apartament nr. x, etaj parter, situat în mun. I Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U6 Arad, nr. top. x, compus din: 2 camere, antreu, baie, WC, cămară în subsol; în valoare de 168.031 RON.

B.7- teren intravilan în suprafaţă de 1591 mp, situat în mun. Arad, str. x, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. top. x, este aferent construcţiilor de mai sus.

C.1 - Imobil constând în apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. cad. x, nr. top. x, în supr. de 54 mp, compus din: spaţiu cu altă destinaţie, WC, pivniţă; în valoare de 121.176 RON.

D.1 - Imobil constând în apartament nr. 8/a, situat în mun. Arad str. x, Et-1, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 94 mp, compus din: cameră, cameră de servitoare, bucătărie, baie, antreu, WC, pasaj, boxă; în valoare de 169.954 RON.

D.2 - Imobil constând în apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x, Et-1, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 146 mp, compus din: 3 camere, bucătărie, antreu, baie, balcon, 3boxe; în valoare de 225.374 RON.

E.1- Imobil constând în apartament situat în mun. Arad str. x apt.ll, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 96 mp, compus din: 2 camere, bucătărie, baie, cămară alimente şi boxă, în valoare de 161.041 RON.

F.1- Imobil constând în teren în suprafaţă de 2.228 mp, situat în loc. Radna, nr. 241/a, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Lipova, nr. top. xb/l, în valoare de aprox. 11.140 Euro.

Conform art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen.. măsurile asigurătorii vor înceta de drept dacă persoanele vătămate nu introduc acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost ridicată măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa din 04.02.2015 emisă în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST Timişoara constând în poprirea sumei de 63.482,98 RON - suma de încasat de la APIA de către inculpata B. cu titlu de diferenţă de plată pentru Schema de plată unică pe suprafaţă aferentă campaniei 2014.

VIII. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, numiţii E., F., G. şi părţile civile Comuna Tauţ, Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Arad.

Prin decizia penală nr. 357/A din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, s-au decis următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba - Iulia, părţile civile U.A.T. Comuna Tăuţ, Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Arad, E. şi G. împotriva sentinţei penale nr. 65 din 04 august 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi în parte încheierea din 12.01.2023 a Curţii de Apel Alba - Iulia, secţia penală şi rejudecând:

I. 1. S-a schimbat temeiul achitării inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1), art. 309 şi art. 183 C. pen. din art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., în art. 16 alin. (1) lit. b) teza a - II - a C. proc. pen.

2. S-a schimbat temeiul achitării inculpatei persoană juridică S.C. D. S.R.L pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (1) coroborat cu art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1), art. 309 şi art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. din art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., în art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.

3. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1), art. 309 şi art. 183 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

4. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1), art. 309 şi art. 183 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a constatat că inculpaţilor C. şi B., în calitate de succesori cu titlu universal ai defunctei H., li se cuvenea, împreună, cota de 1/28 din universalitatea de bunuri ce a aparţinut acesteia după autoarea I..

II. În baza art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.. raportat la art. 25 C. proc. pen.. s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii următoarelor terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Tăuţ sau Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Arad. Totodată ca efect al acestei dispoziţii, îi repune pe apelanţii G., E. şi F. în drepturile avute anterior săvârşirii infracţiunilor.

- suprafeţele de 8.733,2772 ha teren forestier şi 9,6985 ha teren agricol împreună cu clădirile şi alte construcţii existente pe acestea, aflate pe raza comunei Nadăş, jud. Arad;

- suprafaţa de teren forestier de 487,7 ha, conform proceselor-verbale nr. x/04.12.2006 şi nr. y/15.12.2006 întocmite de comuna Tauţ;

- suprafaţa de teren - păşune împădurită de 567,3 ha, conform procesului-verbal de punere în posesie nr. x/12.06.2008 întocmit de comuna Tauţ;

- suprafaţa de teren - păşune de 336,1 ha, conform procesului-verbal de punere în posesie nr. x/12.06.2008 întocmit de comuna Tauţ.

- clădire şi teren aferent situată în municipiul Arad, strada x, nr. 4-6A, jud. Arad, conform procesului-verbal de predare primire nr. x din 19.07.2010, imobil compus din apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U1 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 35,5 mp compus din 2 camere; apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U2 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 181 mp, compus din: 1 birou, 2 laboratoare, 3 magazii, antreu; apartament nr. x, etaj parter, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U3 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 375 mp, compus din: 5 camere, antreu, nişă, cămară de alimente, hol, baie, 2 WC, bucătărie, coridor, 2 cămări la subsol; apartament nr. x, etaj. I, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U4 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 394 mp, compus din: 8 camere, antreu, nişă, cămară alimente, hol, baie, 2 WC, bucătărie, 2 coridoare, cămară în subsol; apartament nr. x, etaj mansardă, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U5 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 30 mp, compus din 2 camere; apartament nr. x, etaj parter, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U6 Arad, nr. top. x, compus din: 2 camere, antreu, baie, WC, cămară în subsol; teren intravilan în suprafaţă de 1591 mp, situat în mun. Arad, str. x, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. top. x). Imobilele s-au predat prin procesul-verbal de predare - primire nr. x/19.07.2010 de către O.C.P.I. Arad inculpaţilor C. şi B..

Totodată ca efect al acestei dispoziţii, au fost repuşi apelanţii G. şi E. în drepturile avute anterior săvârşirii infracţiunilor.

Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Arad şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Tăuţ vor întreprinde, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară.

III. În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., s-au anulat următoarele înscrisuri:

- procesul-verbal de punere la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar Tauţ nr. 1964/04.12.2006 întocmit de R.N.P. ROMSILVA -D.S.Arad şi procesul-verbal de punere în posesie nr. x/15.12.2006, întocmit de comuna Tauţ privind suprafeţele de teren cu vegetaţie forestieră de 4.641,1 ha;

- procesul-verbal de predare-primire nr. x/15.12.2006 încheiat de D.S. Arad - fostul O.S. Ineu privind mijloace fixe - clădiri şi construcţii aflate în perimetrul suprafeţei retrocedate;

- procesul-verbal de predare primire nr. x/06.08.2007, încheiat de D.S. Arad - fostul O.S .Ineu privind linie curent;

- procesul-verbal de predare primire nr. x/20.08.2007, încheiat de D.S. Arad - fostul O.S. Ineu privind drumuri forestiere;

- procesul-verbal de punere la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar Tauţ nr. 1826/04.12.2006, întocmit de comuna Tauţ şi procesul-verbal de punere în posesie nr. x/15.12.2006, întocmit de comuna Tauţ privind suprafeţele de teren cu vegetaţie forestieră de 487,7 ha;

- procesul-verbal de punere în posesie nr. x/12.06.2008, întocmit de comuna Tauţ, privind suprafeţele de teren - păşune împădurită de 567,3 ha;

- procesul-verbal de punere în posesie nr. x/12.06.2008, întocmit de comuna Tauţ privind suprafeţele de teren - păşune de 336,1 ha;

- declaraţia martorului J., autentificată la data de 31.01.2003 la B.N.P. A. din Mun. Arad sub nr. x/2003 .

- menţiunile din cartea funciară operate în în baza sentinţelor civile nr. 657/2006 din 30.03.2006 pronunţată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr. x/2006, şi sentinţei civile nr. 774/31.03.2009 pronunţată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr. x/2009.

- certificatului suplimentar de legatar nr. 9 din data de 14.02.2011, eliberat de către K. din Arad în dosarul nr. x/2011;

- menţiunile din cartea funciară operate în baza deciziei civile nr. 91/22.04.2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul x/2005, precum şi în baza certificatului suplimentar de legatar nr. 9 din data de 14.02.2011.

IV. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 19 C. proc. pen.., s-a admis acţiunea civilă formulată de părţile civile Comuna Tăuţ şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Arad şi au fost obligate inculpatele B., C. şi S.C. D. S.R.L., în solidar, să plătească părţilor civile

- Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvica Arad, suma totală de 1.190.945 RON (compusă din suma de 501.105 RON reprezentând profitul înregistrat de inculpata persoana juridică SC. Ocolul Silvic Nadăş S.R.L., obţinut de aceasta ca urmare a activităţii de exploatare forestieră si servicii de vânătoare a fondului forestier predat, precum şi suma de 689.840 RON, reprezentând încasări realizate în anii 2012,2013 şi 2014 de către inculpaţii C. şi B., cu titlu de preţ de la persoana juridică S.C. Ocolul Silvic Nadăş S.R.L. pentru vânzare masă lemnoasă pe picior).

- U.A.T. Comuna Tauţ, suma de 758.342 RON reprezentând subvenţii acordate în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă pentru păşune, pentru perioada 2007-2013 la care se adaugă dobânzile aferente.

S-a admis, în parte, cererea de constituire parte civilă formulată de E. şi G. şi obligă inculpatele B. şi C., în solidar, la plata către aceştia a sumelor de câte 10.000 euro, cu titlu de daune morale.

S-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cauză, astfel:

I. Cu privire la inculpaţii C. şi B. - cele instituite prin ordonanţa procurorului nr. 1/P/2024 (actualmente 103/P/2020) din 26.02.2014 asupra următoarelor imobile aparţinând inculpaţilor C. şi B.:

A. Imobil constând în teren în suprafaţă de 8.742,9757 ha, situat pe raza administrativă a com. Tauţ (sat Nadăş) jud. Arad, evaluat conform Rapoartelor de expertiză tehnică actualizată pentru imobile pe anul 2014 la nivelul com. Tauţ la aproximativ suma de 20.971.503 Euro

B.l- Imobil constând în apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - Cl-UI Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 35,5 mp compus din 2 camere; în valoare de 76.476 RON.

B.2- Imobil constând în apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U2 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 181 mp, compus din: 1 birou, 2 laboratoare, 3 magazii, antreu; în valoare de 428.514 Iei.

B.3- Imobil constând în apartament nr. x, etaj parter, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U3 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 375 mp, compus din: 5 camere, antreu, nişă, cămară de alimente, hol, baie, 2 WC, bucătărie, coridor, 2 cămări la subsol; în valoare de 1.050.192 RON.

B.4- Imobil constând în apartament nr. x, etaj. I, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U4 Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 394 mp, compus din: 8 camere, antreu, nişă, cămară alimente, hol, baie, 2 WC, bucătărie, 2 coridoare, cămară în subsol; în valoare de 1.145.840 RON.

B.5- Imobil constând în apartament nr. x, etaj mansardă, situat în mun. Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x -Cl- U5 Arad, nr. top. x în suprafaţă de 30 mp, compus din 2 camere în valoare de 64.627 RON;

B.6- Imobil constând în apartament nr. x, etaj parter, situat în mun. I Arad str. x - 6, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x - C1-U6 Arad, nr. top. x, compus din: 2 camere, antreu, baie, WC, cămară în subsol; în valoare de 168.031 RON.

B.7- teren intravilan în suprafaţă de 1591 mp, situat în mun. Arad, str. x, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. top. x, este aferent construcţiilor de mai sus.

C. l - Imobil constând în apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. cad. x, nr. top. x, în supr. de 54 mp, compus din: spaţiu cu altă destinaţie, WC, pivniţă; în valoare de 121.176 RON.

D.1 - Imobil constând în apartament nr. 8/a, situat în mun. Arad str. x, Et-1, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 94 mp, compus din: cameră, cameră de servitoare, bucătărie, baie, antreu, WC, pasaj, boxă; în valoare de 169.954 RON.

D.2 - Imobil constând în apartament nr. x, situat în mun. Arad str. x, Et-1, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 146 mp, compus din: 3 camere, bucătărie, antreu, baie, balcon, 3boxe; în valoare de 225.374 RON.

E.l- Imobil constând în apartament situat în mun. Arad str. x apt.ll, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Arad, nr. top. x, în suprafaţă de 96 mp, compus din: 2 camere, bucătărie, baie, cămară alimente şi boxă, în valoare de 161.041 RON.

F.l - Imobil constând în teren în suprafaţă de 2.228 mp, situat în loc. Radna, nr. 241/a, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Lipova, nr. top. xb/l, în valoare de aprox. 11.140 Euro.

II. Cu privire la inculpata B., cea instituită prin ordonanţa nr. 1/P/2014 (actualmente 103/P/2020) din 04.02.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara privind poprirea sumei de 63.482,98 RON, precum şi a oricăror sume de bani ce urmau a fi plătite pentru Schema de plată unică pe suprafaţă - 2014, aflate în proprietatea APIA - Centrul Judeţean Arad.

S-a respins apelul declarat de apelantul F. împotriva aceleiaşi hotărâri.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate şi încheierii de şedinţă din data de 10 februarie 2020, în măsura în care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul F. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., au fost obligate inculpatele B. şi C., în solidar, la plata sumei de 17.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale, fond şi apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba - Iulia au rămas în sarcina statului.

În baza art. 273 C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de martora L. şi s-a dispus restituirea către aceasta a cheltuielilor de transport prilejuite de chemarea sa în faţa instanţei de judecată, în sumă de 875 RON, ce se va avansa din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

v

Împotriva deciziei penale nr. 357/A din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021 au formulat contestaţie în anulare contestatoarele inculpate B., C. şi S.C. D. S.R.L. şi contestatoarea M. înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 04.02.2025, sub număr de dosar x/2025

Prin contestaţia în anulare înregistrată la data de 04.02.2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatoarele inculpate B., C. şi S.C. D. S.R.L. au solicitat, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. pen.. admiterea în principiu a contestaţiei în anulare; în temeiul art. 430 C. proc. pen.. suspendarea executării deciziei penale nr. 357/A din 19.12.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2021 până la soluţionarea contestaţiei în anulare; în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen.. prin raportare la art. 426 lit. d) C. proc. pen.., anularea deciziei penale nr. 357/A din 19.12.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2021 şi dispunerea rejudecării apelului.

A menţionat apărarea contestatoarelor că, prezenta contestaţie în anulare este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen.. ("când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate"), iar cazul de incompatibilitate este cel prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen.. şi îl priveşte pe domnul judecător N..

Prealabil dezvoltării motivelor de contestaţie în anulare, în cuprinsul cererii de la dosar, apărarea contestatoarelor a expus circumstanţele cauzei, fiind prezentate faptele şi sintetizate acuzaţiile aduse inculpaţilor prin rechizitoriul nr. x/2020 din 05.03.2021 al DNA - S.T. Timişoara, precum şi soluţiile pronunţate în cauză, în fond şi apel.

Cu privire la existenta cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen.. în privinţa domnului judecător N., s-au arătat următoarele:

Decizia nr. 357/A/19.12.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie în anulare a fost pronunţată de un complet compus din trei judecători, între care şi domnul judecător N..

A arătat apărarea că domnul judecător N. s-a aflat în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen.. ("Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac."). În cadrul dosarului penal nr. x/2020 al DNA - S.T. Timişoara a fost emis Rechizitoriul din data de 05.03.2021 prin care inculpatele contestatoare au fost trimise în judecată pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (opt acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) rap. la 309 şi art. 183 C. pen. şi cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Pentru soluţionarea cauzei penale a fost iniţial sesizată Curtea de Apel Timişoara, formându-se dosarul penal nr. x/2021 iar după admiterea unei cereri de strămutare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, menţinându-se numărul 374/59/2021.

În cadrul unui dosar asociat dosarului de fond, respectiv în dosarul x/2021 al Curţii de Apel Alba Iulia ce avea ca obiect contestaţie împotriva dispoziţiei de menţinere a măsurilor asiguratorii cuprinse în încheierea penală nr. 88/07.12.2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, în cursul soluţionării contestaţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător N. care făcea parte din complet a formulat o declaraţie de abţinere întemeiată pe cazul de incompatibilitate prevăzut la art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

În concret în cuprinsul acesteia domnul judecător a arătat următoarele:

"Menţionez că în calitatea de judecător de drepturi şi libertăţi am soluţionat la data de 31.03.2021 o cerere privind supravegherea tehnică în dosarul de urmărire penală nr. 130/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara."

A mai arătat că din fişa dosarului de instanţă în care domnul judecător N. a autorizat măsurile de supraveghere în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, ce a avut nr. 915/1/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fişă anexată cererii de abţinere) rezultă într-adevăr că au fost dispuse măsuri de supraveghere de către domnul judecător.

Prin încheierea din 02.02.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în dosarul nr. x/2021 a fost admisă declaraţia de abţinere a domnului judecător N. tocmai pe motivul arătat în declaraţia de abţinere, retinându-se că:

"Verificând actele dosarului se constată că domnul judecător N. în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi a soluţionat la data de 31.03.2021 o cerere privind supravegherea tehnică în dosarul de urmărire penală nr. 103/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, dosar de urmărire penală din dosarul nr. x/2021 al ICCJ."

A arătat apărarea că prin această încheiere, domnul judecător a fost înlăturat din completul de judecată şi s-a stabilit în mod definitiv starea de incompatibilitate în care se află domnul judecător N. în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului de fond x/2021

Ulterior, în faza procesuală a apelului, dosarul x/2021 al Curţii de Apel Alba Iulia s-a repartizat spre soluţionare tot unui complet din care făcea parte domnul judecător N.. Şi în cursul judecăţii apelului domnul judecător N. a formulat o nouă declaraţie de abţinere, întemeiată pe acelaşi caz de incompatibilitate prevăzut la art. 64 alin. (4) C. proc. pen.

A susţinut apărarea contestatoarelor că, în soluţionarea acestei cereri de abţinere, în loc să se aplice cu titlu obligatoriu ceea ce a fost anterior stabilit prin încheierea din 02.02.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul x/2021 şi să se constate starea de incompatibilitate obiectivă în care se află domnul judecător, s-a dispus efectuarea unor verificări de către magistratul asistent care, conform procesului-verbal din 07.11.2023, ar fi constatat că dosarul x/2020 în care domnul judecător ar fi autorizat măsuri de supraveghere tehnică nu aparţine DNA - ST Timişoara, ci aparţine DNA - ST Piteşti şi ar fi privit alte părţi.

În baza acestui proces-verbal declaraţia de abţinere a fost respinsă prin încheierea din 08.11.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu motivarea că "datele iniţiale bazate pe fişa dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost insuficiente" şi astfel reevaluează starea de incompatibilitate a domnului judecător, dispunând menţinerea sa în complet. Ca urmare a acestui fapt domnul judecător N. a rămas în completul de judecată şi a pronunţat decizia penală nr. 357/A/19.12.2024.

A considerat apărarea că existenţa cazului de incompatibilitate stabilit anterior prin încheierea din 02.02.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul nr. x/2021 nu poate fi ignorată prin decizii ulterioare, încheierea fiind definitivă cu privire la aspectele soluţionate şi impunându-se în mod obligatoriu în respectiva cauză.

Odată constatată o stare de incompatibilitate printr-o încheiere definitivă a instanţei, respectiva stare de incompatibilitate nu poate fi "reevaluată" prin încheieri ulterioare deoarece acest lucru ar însemna reformarea deciziei iniţiale, lucru care nu poate fi făcut conform prevederilor C. proc. pen.

A arătat apărarea că la momentul de faţă există două încheieri diametral opuse, respectiv prima care constată incompatibilitatea şi cea de-a doua care nu o constată, ba mai multă reevaluează modul cum a fost soluţionată prima cerere şi decide în sens contrar.

În privinţa caracterului definitiv al unor încheieri pronunţate pe parcursul procesului penal, precum şi al efectelor generate de acestea, apărarea a considerat relevantă Decizia nr. 82/2024 a CCR, publicată în Monitorul Oficial nr. 626 din 02 iulie 2024, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4/1) teza a doua din C. proc. pen. prin raportare la cele ale 6 şi ale art. 16 alin. (1) lit. i) din acelaşi cod, în cuprinsul căreia se arată:

par. 16: Spre deosebire de acestea (n.n. hotărârile penale care vizează fondul), în privinţa încheierilor pronunţate în cursul procesului penal, încheieri prin care nu este soluţionat fondul acţiunii penale, ci se soluţionează alte aspecte ale cauzei penale, C. proc. pen. prevede că acestea sunt definitive.

par. 19: Caracterul definitiv al încheierilor analizate determină obligativitatea soluţiilor pronunţate în cuprinsul lor, caracterul obligatoriu al acestor încheieri făcând ca respectivele soluţii să se impună, ex lege, prin raportare la ansamblul cauzei penale.

Curtea recunoaşte, în cadrul aceleiaşi cauze, obligativitatea încheierilor prin care sunt tranşate diferite aspecte ale cauzei.

Aplicând acelaşi raţionament şi cauzei de faţă, s-a solicitat să se constate că încheierea din 02.02.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul x/2021 este o încheiere definitivă conform art. 68 alin. (7) din C. proc. pen., care a constatat incompatibilitatea domnului judecător N., apreciind că asupra incompatibilităţii judecătorului nu se putea reveni, deoarece odată incompatibilitatea constatată ea nu mai poate fi înlăturată.

S-a mai susţinut că, o astfel de concluzie se impune şi dacă se are în vedere noţiunea de incompatibilitate a judecătorului astfel cum a fost ea înţeleasă şi aplicată de doctrina juridică. Legiuitorul a ales să trateze în cuprinsul art. 64 din C. proc. pen. cazurile de incompatibilitate a judecătorului prin raportare la imparţialitatea sa. Imparţialitatea este analizată de jurisprudenţa CEDO atât sub aspect subiectiv cât şi obiectiv, în cazul de faţă prezentând relevanţă aspectul obiectiv al imparţialităţii. Imparţialitatea obiectivă poate fi privită şi prin prisma imparţialităţii funcţionale a judecătorului care se apreciază independent de opiniile judecătorului şi numai prin raportare la funcţiile sale.

Exercitarea în aceeaşi cauză atât a funcţiei de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, cât şi a funcţiei de judecată, constituie un caz de imparţialitate obiectivă care în virtutea art. 64 alin. (4) C. proc. pen.. şi determină incompatibilitatea judecătorului.

Având în vedere dispoziţiile art. 3, art. 53 şi art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., a susţinut apărarea contestatoarelor că, la judecata în apel, s-au încălcat dispoziţiile privind compunerea completului de judecată, respectiv prevederile art. 3 şi ale art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., ceea ce constituie un caz de nulitate absolută conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În consecinţă, s-a apreciat că, raportat la cele invocate, contestaţia în anulare formulată este pe deplin întemeiată, astfel că se impune a fi admisă cu consecinţa rejudecării apelului.

Prin contestaţia în anulare înregistrată la data de 04.02.2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatoarea M., prin apărător ales, a solicitat în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. pen.. admiterea în principiu a contestaţiei în anulare; în temeiul art. 430 C. proc. pen.. suspendarea executării deciziei penale nr. 357/A din 19.12.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul x/2021 până la soluţionarea contestaţiei în anulare; în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen.. desfiinţarea deciziei penale nr. 357/A din 19.12.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul x/2021 şi rejudecarea apelului.

În motivare, s-a arătat că M. este fiica defunctului C., inculpat în prezentul dosar şi decedat în cursul procedurii de cameră preliminară.

Contestatoarea M. este moştenitoarea defunctului în cotă de 3/8 conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 223/17.09.2021 eliberat de O. şi având în vedere că în prezenta cauză, contrar dispoziţiilor imperative ale art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. care impuneau în latură penală încetarea procesului penal fără vreo posibilitate de analizare a vreunei presupuse vinovăţii/nevinovăţii a inculpatului decedat şi ale art. 25 alin. (5) C. proc. pen. care impuneau lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile împotriva defunctului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia penală nr. 3571A din 19.12.2024 în faza procesuală a apelului, a procedat atât la analizarea vinovăţiei inculpatului C. în latură penală, declarându-l vinovat cât şi la soluţionarea acţiunii civile împotriva acestuia admiţând-o, motiv pentru care s-a formulat prezenta contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 426 lit. a) teza I C. proc. pen.., art. 6 şi art. 13 din C.E.D.O. coroborat cu art. 20 din Constituţia României.

S-a arătat că aceasta nu a fost citată niciodată în cursul judecării prezentei cauze deşi prin decizia pronunţată în apel a fost deposedată de bunurile pe care le-a moştenit de la defunctul C. fără a putea să formuleze vreun punct de vedere în mod nemijlocit şi contradictoriu în fata instanţei care a deposedat-o de dreptul său de proprietate moştenit şi fără a putea să-şi exercite dreptul la apărare în mod efectiv în faţa instanţei.

În continuare, în cuprinsul cererii de la dosar, apărarea contestatoarei M. a expus circumstanţele cauzei, fiind prezentate acuzaţiile aduse inculpaţilor prin rechizitoriul nr. x/2020 din 05.03.2021 a DNA - S.T. Timişoara, precum şi soluţiile pronunţate în cauză, în fond şi apel.

Referitor la aspectele vizând procedura de judecată în faza apelului şi a solutiei din apel cu relevanţă din perspectiva cazului de contestaţie în anulare invocat, apărarea contestatoarei a arătat că inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (opt acte materiale) comisă cu vinovăţie de inculpatul A. - notar public, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1), art. 309 şi art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În cursul procedurii de cameră preliminară inculpatul C. a decedat la data de 01.07.2021, potrivit certificatului de deces aflat la dosar .

Ulterior decesului, M. nu a fost introdusă în cauză, în calitate de moştenitoare a inculpatului. Raţiunea pentru care instanţa de fond nu a dispus introducerea sa în cauză rezidă în aceea că în C. proc. pen. există dispoziţii exprese cu privire la modurile în care sunt soluţionate atât acţiunea penală cât şi acţiunea civilă în situaţia decesului inculpatului ulterior sesizării instanţei.

În acest sens, s-a arătat că, în privinţa laturii penale odată cu decesul inculpatului în cursul judecăţii, intervine cazul de imposibilitate a exercitării în continuare a acţiunii penale prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.:

"f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică."

Odată cu intervenirea acestui caz, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. era obligatorie o soluţie de încetare a procesului penal, instanţa neavând posibilitatea să analizeze în vreun fel vinovăţia/nevinovăţia inculpatului decedat indiferent dacă existau cereri, dorinţe, aspiraţii sau interese în acest sens ale altor participanţi la procesul penal.

O astfel de concluzie derivă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen.. unde sunt enumerate cu titlu de excepţie şi în mod limitativ situaţiile în care procesul penal poate continua, la cererea suspectului sau a inculpatului, deşi în cauză este incident unul din cazurile care impun o soluţie de încetare a procesului penal. Aceste situaţii sunt:

"În caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală" (art. 18 C. proc. pen..)

A arătat apărarea că decesul inculpatului nu se regăseşte în această enumerare astfel că în cazul intervenirii decesului inculpatului pe parcursul judecăţii soluţia nu poate fi decât una de încetare a procesului penal, fără vreo posibilitate de analizare a vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului.

Cu privire la acest aspect în doctrină s-a arătat că: art. 18 C. proc. pen.. care se referă la continuarea procesului penal este o normă cu caracter de excepţie care arată că doar în anumite situaţii suspectul sau inculpatul are posibilitatea să ceară continuarea procesului penal; prin urmare această excepţie face să întărească regula că în niciuna dintre celelalte situaţii de la lit. e) - j) ale art. 16 alin. (1) C. proc. civ..pen. procesul penal nu va putea continua în sensul că nu se va mai putea examina fondul ci va trebui să se dispună încetarea procesului penal. (Kuglay în M. Udroiu ş.a., C. proc. pen. Comentariu pe articole, Ed. a 2 -a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, pag. 133)

S-a arătat că aceeaşi concluzie a fost evocată şi într-o altă opinie doctrinară, care a subliniat caracterul individual şi personal al răspunderii penale potrivit căreia pedeapsa nu poate fi aplicată decât celui care a comis infracţiunea fapt ce atrage după sine imposibilitatea urmăririi sau judecării celui decedat şi implicit a analizării vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia. (a se vedea G. Mateuţ, Procedură penală. Partea Generală Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2019, pag. 144).

Un alt argument în susţinerea acestui punct de vedere ar fi cel legat de imposibilitatea exercitării de către cel decedat a dreptului la apărare iar în lipsa acestui drept fundamental în procesul penal nu poate fi analizată temeinicia acuzaţiilor împotriva unei persoane.

S-a susţinut că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale este relevantă Decizia nr. 212/02.06.2020, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 589 din 06 iulie 2020, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 şi ale art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.. Criticile aduse de autorul excepţiei se refereau la imposibilitatea moştenitorilor inculpatului de a cere continuarea procesului penal ulterior decesului inculpatului iar Curtea Constituţională a respins această solicitare cu motivarea că aceştia (moştenitorii suspectului sau inculpatului) nu suferă vreo vătămare, nu le este afectat cu nimic niciun drept fundamental în condiţiile în care răspunderea este personală a suspectului sau inculpatului iar instanţa de judecată în astfel de cazuri este obligată să dispună o soluţie de încetare a procesului penal fapt ce implică automat imposibilitatea obiectivă de a analiza în vreun fel vinovăţia/nevinovăţia inculpatului. Concluzia ce se desprinde din interpretarea acestei decizii este că în prezent dispoziţiile art. 18 C. proc. pen.. şi ale art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. sunt constituţionale (raportat la soluţia de încetare a procesului penal şi la lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile) însă dacă ar fi analizată vinovăţia/nevinovăţia inculpatului decedat fără participarea moştenitorilor legali în mod cert ar exista o vătămare a unor drepturi fundamentale cum sunt dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil.

S-a precizat că, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este şi mai categorică în privinţa posibilităţii instanţelor de a analiza vinovăţia unei persoane decedate arătând nu doar că nu este permisă nicio analiză punctuală în acest sens, dar nu este permisă nici măcar existenţa unor referiri, chiar şi tangenţiale, adiacente cu privire la vinovăţia unei persoane decedate în condiţiile în care nicio instanţă în timpul vieţii nu a stabilit vinovăţia acestuia.

În acest sens a fost amintită Hotărârea din 12 aprilie 2012 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Lagardere c. Franţei (cererea nr. x/2007) unde s-a constatat o încălcare a art. 6 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât:

"afirmaţiile categorice făcute de instanţă demonstrează fără dubiu că tatăl reclamantului a fost declarat vinovat de comiterea unei infracţiuni deşi procesul penal declanşat împotriva sa încetase ca urmare a decesului său dar şi a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, iar în timpul vieţii nici o instanţă nu stabilise vinovăţia sa." (par. 87)

Concluzionând, a susţinut apărarea că, nu există nici un dubiu că instanţa penală, odată cu intervenirea decesului inculpatului nu mai poate să analizeze fapta de care este acuzat acesta şi implicit să statueze asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia.

Contrar acestei reguli elementare a procesului penal, s-a arătat că instanţa de apel a negat evidenţa relevată de doctrină şi jurisprudenţă şi a procedat la o veritabilă analiză a vinovăţiei inculpatului C., aspect ce neîndoielnic rezultă din statuările instanţei de apel în cuprinsul deciziei contestate (pag. 49-59 din decizia din apel).

Raportat la susţinerile din cuprinsul deciziei penale 357/A/2024, în opinia apărării, nu există niciun dubiu că deşi a existat cazul de împiedicare a exercitării în continuare a acţiunii penale constând în decesul inculpatului C. încă din faza camerei preliminare, Înalta Curte a procedat la o veritabilă analiză a vinovăţiei acestuia şi chiar textual la pag. 53 şi 59 enunţă în termeni categorici vinovăţia acestuia.

În privinţa laturii civile a cauzei, s-a susţinut de către apărare că, decesul inculpatului C. impunea în mod obligatoriu lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. care prevede:

"În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă."

Pe lângă această menţiune expresă a legiuitorului care impunea lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile privind pe inculpatul C. o astfel de concluzie rezultă în mod logic din faptul că acţiunea civilă în procesul penal este legată de acţiunea penală, fiind conexă acesteia. Or, în condiţiile în care acţiunea penală nu mai poate să fie exercitată în continuare, întrucât a intervenit cazul de împiedicare prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., respectiv decesul inculpatului, şi acţiunea civilă urmează aceeaşi soartă.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 301/09.06.2020 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.:

13. Analizând dispoziţiile procesual penale ce reglementează soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, Curtea constată că între ipoteza intervenirii prescripţiei răspunderii penale, avută în vedere de instanţa de contencios constituţional cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 586 din 13 septembrie 2016, şi cea a decesului inculpatului, care este invocată în prezenta cauză, există diferenţe esenţiale, care justifică pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei soluţii diferite, respectiv lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile exercitate în procesul penal de către instanţa penală şi soluţionarea acesteia de către instanţa civilă, conform art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.

21. Or, nepreluarea în Codul de procedură în vigoare a soluţiei juridice prevăzute la art. 21 din C. proc. pen. din 1968, în integralitatea sa, denotă intenţia legiuitorului de a lăsa soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal în sarcina instanţei penale, doar într-un cadru procesual caracterizat prin existenţa subiectului pasiv principal al acţiunii penale şi civile (cazul prescripţiei). Dimpotrivă, dispariţia subiectului pasiv principal al acţiunii penale, respectiv decesul suspectului sau al inculpatului, determină şi dispariţia subiectului pasiv principal al acţiunii civile. Potrivit acestei noi viziuni legislative, aceasta determină dezînvestirea instantei penale de soluţionarea cauzei lăsând soluţionarea acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal în sarcina instanţei civile.

Legiuitorul a prevăzut o excepţie doar în situaţia prescripţiei răspunderii penale când instanţa va soluţiona şi acţiunea civilă, însă în prezenta speţă cazul de încetare a procesului penal este reprezentat de decesul inculpatului, astfel că lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile era obligatorie.

Or, s-a susţinut că, imposibilitatea exercitării, în continuare, a acţiunii penale din cauza decesului intimatului inculpat împiedică soluţionarea acţiunii civile, ceea ce legiuitorul a şi prevăzut prin dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., în conformitate cu care, în caz de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. Instanţa de apel trebuie să constate dacă există o infracţiune care a produs prejudiciul pentru că numai astfel este îndrituită să soluţioneze acţiunea civilă, însă această verificare este exclusă În situaţia în care nu se mai exercită acţiunea penală din cauza decesului inculpatului, în cadrul procesului penal acţiunea civilă fiind alăturată acţiunii penale.

S-a arătat că o astfel de practică este consolidată la nivelul Înaltei Curţi, amintind în acest sens decizia penală nr. 197/A/2015, prin care s-a statuat că lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile trebuie pronunţată şi în ipoteza în care decesul inculpatului intervine în cursul judecăţii apelului exercitat exclusiv de partea civilă ce a urmărit doar majorarea despăgubirilor.

Or, s-a arătat că, prin decizia contestată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează acţiunea civilă şi cu privire la inculpatul C., desfiinţând o serie de înscrisuri în care şi acesta este parte şi dispunând restabilirea situaţiei anterioare, afectând în mod direct patrimoniul acestuia şi implicit al moştenitorilor săi. Desfiinţarea unor înscrisuri şi repunerea părţilor în situaţia anterioară reprezintă aspecte ce ţin de modul de soluţionare a acţiunii civile, întrucât legiuitorul a prevăzut această posibilitate în cuprinsul art. 25 C. proc. pen.. a cărui denumire este "Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal".

În concluzie, a precizat apărarea contestatoarei M. că, rezultă cu certitudine că instanţa de apel a stabilit vinovăţia inculpatului C. deşi în virtutea soluţiei de încetare a procesului penal acest lucru nu putea fi făcut şi a soluţionat acţiunea civilă şi cu privire la acesta deşi art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. impunea lăsarea nesoluţionată a laturii civile.

În analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a contestaţiei în anulare prevăzută la art. 426 lit. a) C. proc. pen.., s-au arătat următoarele:

S-a susţinut de către apărare că analiza admisibilităţii şi temeiniciei cazului de contestaţie în anulare invocat, respectiv a art. 426 lit. a) C. proc. pen.. comportă, raportat la particularităţile acestei cauze, o analiză complexă în care trebuie evaluată natura juridică a acestei căi extraordinare de atac în ansamblul căilor extraordinare de atac, înţelesul noţiunii de "parte" din cuprinsul textului de lege invocat, existenţa sau nu a unei obligaţii a instanţei de apel de citare a contestatoarei raportat la soluţia dispusă, analiza concretă şi actuală a interesului acesteia în formularea acestei căi de atac.

Cât priveşte natura juridică a contestaţiei în anulare, a arătat că reprezintă o cale extraordinară de atac de anulare şi retractare a hotărârilor penale definitive pentru motive ce ţin în principal de sfera erorilor de procedură, fiind singura cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată pentru anumite vicii procedurale atât în cursul judecăţii în fond cât şi în cursul judecării în apel.

Din această perspectivă, demersul judiciar al contestatoarei este unul încadrabil în obiectul contestaţiei în anulare, atâta vreme cât motivul declarării acestei căi de atac vizează lipsa citării sale de la judecata apelului, deşi prin intermediul deciziei pronunţate îi este afectat în mod direct şi într-o măsură foarte gravă dreptul său de proprietate în calitate de moştenitoare în cotă de 3/8 parte din masa succesorală aparţinând defunctului inculpat C..

În cauză, în opinia contestatoarei a existat obligaţia instanţei de apel de citare a contestatoarei, întrucât aşa cum s-a arătat, contestatoarea este fiica defunctului C., inculpat în prezenta cauză care a decedat în cursul procedurii de cameră preliminară. Chiar dacă C. proc. pen. nu conţine o dispoziţie expresă în acest sens, raportat la limitele în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat apelul, în aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 19 alin. (1) C. proc. pen.. cu art. 2 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 78 C. proc. civ. o astfel de obligaţie exista.

În concret s-a solicitat să se aibă în vedere că prin decizia pronunţată în apel, pe de o parte instanţa de apel se pronunţă asupra vinovăţiei inculpatului C., făcând referiri exprese în acest sens, deşi soluţia de încetare a procesului penal făcea inadmisibilă o astfel de evaluare, iar pe de altă parte instanţa de apel soluţionează latura civilă inclusiv cu privire la inculpatul decedat C.. Raportat la un astfel de obiect al judecăţii şi la soluţia dispusă, în mod evident exista o obligaţie de citare a contestatoarei pentru a-i proteja dreptul de proprietate ca urmare a calităţii sale de succesoare în cotă de 3/8 parte de pe urma defunctului.

S-a susţinut că din perspectiva principiilor şi garanţiilor care însoţesc şi protejează drepturile fundamentale este de neconceput restrângerea unui astfel de drept fără ca persoana vizată de o astfel de măsură să se poată apăra şi să participe în mod nemijlocit la judecarea respectivei cauze.

S-a arătat că prin decizia contestată este afectat dreptul său de proprietate protejat de art. 44 din Constituţia României precum şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului fapt ce impunea citarea sa pentru a respecta astfel dreptul la un proces echitabil sub toate componentele sale incluzând dreptul la apărare, contradictorialitatea, dreptul de a propune probe, etc.

Pentru a înţelege şi mai bine necesitatea şi obligaţia instanţei de apel de a o cita, raportat la obiectul judecăţii şi soluţia dispusă, este utilă efectuarea unei comparaţii cu sentinţa pronunţată în fond de către Curtea de Apel Alba Iulia care deşi a dispus achitarea inculpatelor B. şi C. pe motiv că fapta nu există, nu a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului tocmai pentru considerentul că acţiunea penală faţă de inculpatul C. nu a putut fi soluţionată intervenind cazul de încetare a procesului penal reprezentat de decesul acestuia şi implicit obligaţia lăsării nesoluţionate a laturii civile iar în condiţiile în care bunurile se află în proprietatea devălmaşă a P., neavându-se stabilite cotele fiecăruia, nu se poate ridica nici măcar parţial măsura asiguratorie.

Raportat la limitele judecării fondului în faţa Curţii de Apel Alba Iulia (care nu privea nici fapta inculpatului C. şi nici acţiunea civilă cu privire la acesta) a susţinut apărarea că exista obligaţia citării contestatoarei, chiar în situaţia decesului inculpatului, deoarece prin soluţia dispusă, nu avea cum să fie afectat în vreun fel dreptul său, însă în condiţiile în care instanţa de apel a ales să treacă peste aceste limite şi a adoptat o soluţie ce afectează însăşi drepturile contestatoarei, obligaţia citării sale este indiscutabilă.

S-a susţinut că, un alt argument în favoarea existenţei unei obligaţii a instanţei de apel de citare şi introducere în cauză a acesteia rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) C. proc. pen.. cu art. 2 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 78 C. proc. civ.

C. proc. civ. este izvor al laturii civile a procesului penal şi vine să complinească nereglementarea de către legiuitor, prin norma procesual penală, a unor aspecte ce ţin de soluţionarea laturii civile. Din această perspectivă, în cuprinsul C. proc. pen. nu se prevede posibilitatea introducerii în cursul procesului penal a moştenitorilor inculpatului în caz că acesta decedează, însă nu există nicio interdicţie expresă privind introducerea acestora.

Prin urmare, s-a susţinut că, ne aflăm în situaţia descrisă la art. 2 alin. (2) C. proc. civ. ce prevede aplicabilitatea generală a C. proc. civ. ori de câte ori C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii contrare.

Pentru a participa în procesul civil, terţele persoane trebuie să dispună, asemeni reclamantului şi pârâtului, de capacitate procesuală de folosinţă, calitate procesuală şi să afirme un interes, reguli stabilite de art. 32 C. proc. civ.

Participarea terţelor persoane la activitatea de judecată îmbracă diverse forme prevăzute de art. 61-79 C. proc. civ. Acestea sunt: intervenţia voluntară (intervenţia principală şi intervenţia accesorie) şi intervenţia forţată (chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanţie, arătarea titularului dreptului şi introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane).

De asemenea, conform art. 39 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părţile iniţiale. Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, după caz."

Conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ.:

"În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane."

Chestiunea de principiu rezultată din dispoziţiile C. proc. civ. este, în opinia apărării, aceea că, în situaţia în care prin luarea unei decizii sunt afectate drepturile şi interesele legitime ale unei persoane, introducerea acesteia în cauză şi citarea ei este obligatorie, fiind de neconceput a afecta drepturile unei persoane fără citarea acesteia.

În virtutea acestor argumente, a considerat apărarea că raportat la limitele judecăţii în faza apelului şi raportat la soluţia efectiv dispusă de instanţa de apel citarea contestatoarei era obligatorie.

În ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de parte în accepţiunea art. 426 pct. a) C. proc. pen.. şi art. 427 alin. (1) C. proc. pen.. a arătat că:

Art. 426 lit. a) C. proc. pen.. prevede că se poate formula contestaţie în anulare:

"când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate."

Art. 427 alin. (1) C. proc. pen.. prevede:

"Contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de către procuror".

Art. 32 alin. (1) C. proc. pen..:

"Părţile sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară ".

Prin intermediul acestui articol se oferă o definiţie in abstracto noţiunii de parte care astfel este definită prin "aptitudinea" de a exercita o acţiune judiciară sau de a fi vizată de o acţiune judiciară exercitată de alt subiect procesual.

În alin. (2) al articolului 32 din C. proc. pen.. legiuitorul enunţă ca părţi ale procesului penal inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.

Este vorba în opinia apărării de o necorelare evidentă între cele două texte de lege având în vedere că în cadrul procesului penal pot fi identificaţi şi alţi subiecţi procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită anumite acţiuni judiciare.

Spre exemplu procurorul este un subiect procesual care în actuala configuraţie a C. proc. pen. exercită acţiunea penală încadrându-se conform definiţiei oferite la art. 32 alin. (1) C. proc. pen.. în noţiunea de parte a procesului penal, dar cu toate acestea el nu este enunţat ca şi parte in concreto de art. 32 alin. (2) C. proc. pen.. Inclusiv Curtea Constituţională în Decizia nr. 127/2021 califică procurorul ca fiind "subiect procesual oficial" (paragr. 33 al deciziei) subliniindu-se că dincolo de rolul de organ judiciar pe care îl îndeplineşte el exercită acţiunea penală, fiind reprezentant al interesului social, general şi public.

Privind astfel lucrurile prin prisma definiţiei de la alin. (1) al articolului 32 C. proc. pen.. moştenitorii inculpatului sunt şi ei încadrabili în noţiunea de parte. Fără îndoială ei au calitatea de subiecţi procesuali, fiind încadrabili potrivit art. 34 C. proc. pen.. la categoria "altor persoane . . . . . . . . . .care au drepturi". Situaţia lor este asemănătoare într-o oarecare măsură cu cea a terţilor proprietari ai unor bunuri faţă de care se solicită anumite măsuri asiguratorii şi a căror împrocesuare este astfel obligatorie întrucât decizia solicitată urmează a le afecta în mod direct dreptul de proprietate.

Ori în contextul particular al cauzei de faţă în care inculpatul decedat este judecat în continuare, ale cărui acţiuni sunt analizate prin prisma infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, care este indicat ca şi vinovat de săvârşirea infracţiunii în nenumărate paragrafe din cuprinsul deciziei pronunţate în apel şi împotriva căruia este soluţionată acţiunea civilă, fapt ce implicit se răsfrânge şi asupra moştenitorilor, deci inclusiv asupra contestatoarei, a considerat apărarea că trebuie să i se recunoască calitatea de parte întrucât aşa cum impune art. 32 alin. (1) C. proc. pen.. împotriva acesteia se exercită o acţiune judiciară.

Motivul pentru care moştenitorii defunctului inculpat, prin subrogarea în drepturile acestuia, nu sunt enunţaţi ca şi parte în concreto de dispoziţiile art. 32 alin. (2) C. proc. pen.. este pentru că odată cu decesul inculpatului în mod automat şi fără posibilitate de a deroga de la acest lucru acţiunea penală încetează şi odată cu aceasta nici soluţionarea acţiunii civile nu mai este posibilă.

Dar s-a susţinut că, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia contestată continuat judecarea acţiunii penale, soluţionând inclusiv acţiunea civilă exercitată împotriva defunctului, în mod evident trebuie recunoscută calitatea de părţi a moştenitorilor defunctului inculpat având în vedere definiţia oferită de art. 32 alin. (1) C. proc. pen. în concepţia căruia parte este şi cel împotriva căruia se exercită o actiune iudiciară.

Ori, s-a considerat că este cert că şi împotriva contestatoarei, în calitate de moştenitoare, s-a exercitat o acţiune judiciară întrucât în urma pronunţării deciziei contestate este pe cale de a fi deposedată, fără a se putea apăra, de dreptul său de moştenire.

În consecinţă, s-a precizat că înţelesul noţiunii de parte din cuprinsul art. 426 lit. a) C. proc. pen.. şi art. 427 alin. (1) C. proc. pen.. semnifică persoana ale cărei interese legitime au fost direct afectate prin exercitarea unei acţiuni judiciare împotriva sa, fără a fi înştiinţată în vreun fel de existenţa în sine a acţiunii judiciare şi fără a i se acorda posibilitatea de a se apăra.

Contestatoarea nu a fost citată niciodată în cauză. S-a susţinut că o cerinţă esenţială pentru admiterea contestaţiei este ca partea interesată să nu fi fost citată, fiind astfel invocată în cauză teza I a art. 426 lit. a) C. proc. pen.. S-a arătat că din actele dosarului rezultă cu certitudine că nu a fost citată niciodată şi prin urmare nu a avut posibilitatea să-şi exercite direct şi nemijlocit dreptul la apărare. Prin urmare s-a susţinut că este îndeplinită această condiţie.

Totodată, s-a susţinut că este admisibilă contestaţia în anulare şi din perspectiva aplicării directe a art. 6 din CEDO şi art. 13 din CEDO cu referire la dreptul de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO.

Conform art. 20 alin. (2) din Constituţie:

"Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."

Prin urmare în baza acestui text constituţional prevederile Dreptului European se aplică cu prioritate, inclusiv în procesul penal, cât timp în dreptul intern nu există prevederi contradictorii mai favorabile. În acest sens, s-a solicitat să se aibă în vedere drepturile protejate de Convenţie, respectiv art. 6 din Convenţie, art. 13 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO.

Ori aşa cum s-a arătat, contestatoarea a fost în imposibilitatea de a-şi proteja dreptul său de proprietate decurgând din moştenirea la care este îndreptăţită după tatăl său, defunctul C., fără ca măcar să aibă vreun moment posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere atât cu privire la vinovăţia lui în privinţa faptei de care a fost acuzat cât mai ales din perspectiva laturii civile a cauzei.

Având în vedere că dreptul de proprietate este protejat de art. I din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO în virtutea art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului este necesar să i se acorde celui căruia i-a fost afectat un drept fundamental o cale de a se adresa instanţelor în vederea protejării dreptului său.

Or, analizând legislaţia procesual penală de la momentul de faţă, a susţinut apărarea că singura cale de atac legată de viciul procedural al necitării părţii interesate, este contestaţia în anulare.

S-a susţinut că, aplicabilitatea directă şi prioritară a acestor prevederi convenţionale din materia drepturilor omului reprezintă în acelaşi timp un argument în favoarea interpretării noţiunii de parte din cuprinsul art. 426 lit. a) C. proc. pen.. şi art. 427 alin. (1) C. proc. pen.. în favoarea oricărei persoane ale cărei drepturi fundamentale sunt afectate.

S-a apreciat că în sprijinul necesităţii recunoaşterii unei căi de atac efective ori de câte ori avem de a face cu afectarea unui drept fundamental este şi Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 a Curtii Constituţionale. Prin această decizie s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că: soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată este neconstituţională.

S-a considerat că s-a ajuns la pronunţarea acestei decizii având în vedere că prevederile art. 250 C. proc. pen.. nu admiteau posibilitatea ca în situaţia în care încheierea de luare a măsurii asigurătorii a fost dispusă de către instanţa de apel, persoana interesată să poată formula o cale de atac, respectiv să uzeze de dreptul său referitor la accesul la justiţie. S-a arătat că în această decizie Curtea a statuat:

19. Astfel, întrucât textul constituţional nu distinge, rezultă că accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală nu se referă exclusiv la acţiunea introductivă la prima instanţă de judecată, ci şi la sesizarea oricăror altor instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele ulterioare ale procesului, aşadar, la exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, şi posibilitatea acţionării împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate.

22. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, de fapt, în alţi termeni dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie; această teză conţine, aşadar, o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Cu toate acestea, deşi art. 129 din Constituţie asigură folosirea căilor de atac "în condiţiile legii", această dispoziţie constituţională nu are însă semnificaţia că "legea" ar putea înlătura ori restrânge exerciţiul altor drepturi sau libertăţi expres consacrate prin Constituţie.

24. Aşadar, întrucât dreptul la un proces echitabil poate fi privit în legătură cu încălcarea/negarea unor garanţii procesuale privind drepturi cu caracter civil, respectiv dreptul de proprietate privată, Curtea reţine că reglementarea unei căi de atac efective în beneficiul persoanelor al căror drept de proprietate este afectat prin măsuri procesuale restrictive reprezintă o exigenţă constituţională pe care legiuitorul trebuie să o respecte în vederea protejării şi garantării dreptului de proprietate privată.

25. De aceea, legiuitorul, pe lângă obligaţia de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilităţi un caracter echitabil care să confere plenitudine de exerciţiu prin atingerea finalităţii urmărite. Aceasta se poate realiza prin crearea unei proceduri care să respecte cerinţele de echitate instituite de art. 21 alin. (3) din Constituţie în absenţa cărora este golită de conţinut orice cenzură a luării măsurii asigurătorii de către instanţă.

Ceea ce a determinat Curtea Constituţională să pronunţe această decizie, reconsiderându-şi jurisprudenţa după cum recunoaşte chiar în motivare, este tocmai importanţa recunoaşterii unei căi de atac efective împotriva oricărei decizii ce afectează un drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate.

A susţinut apărarea că este inadmisibil ca printr-o hotărâre judecătorească dreptul de proprietate să fie luat unei persoane fără ca aceasta să aibă posibilitatea de a contesta respectiva măsură în faţa instanţei.

În egală măsură trebuie înţeles din această decizie a Curţii Constituţionale că în materia dreptului de proprietate orice persoană interesată trebuie să aibă posibilitatea de a contesta o măsură care îi afectează dreptul.

Ori, contestatoarea M. se află într-o astfel de situaţie întrucât prin decizia contestată i-a fost luat dreptul de proprietate fără a fi citată pentru a putea participa şi a-şi exercita dreptul la apărare, susţinând că din acest motiv este necesar a i se recunoaşte această cale de atac a contestaţiei în anulare tocmai pentru a i se proteja dreptul de proprietate privată.

Cu privire la suspendarea executării deciziei penale nr. 357/19.12.2024 a ICCJ, apărarea contestatoarei, potrivit art. 430 C. proc. pen.., a considerat că se impune suspendarea executării hotărârii în condiţiile în care ilegalitatea invocată (lipsa citării contestatoarei) este semnificativă iar efectele pe care le poate produce hotărârea sunt însemnate asupra patrimoniului său, menţionând că este în punctul de a fi deposedată de bunurile sale fără să fi avut ocazia să se apere şi să îşi expună punctul de vedere cu privire la temeinicia solicitărilor părţilor civile şi ale DNA.

Pe de altă parte, s-a apreciat că suspendarea pentru o perioadă limitată cât durează soluţionarea contestaţiei în anulare nu ar prejudicia părţile civile în condiţiile în care oricum statuările din latura civilă sunt ambigue, fiind discutabilă operaţiunea juridică prin prisma căruia s-ar putea duce la îndeplinire dispozitivul deciziei atacate.

v

Cauza având ca obiect contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele inculpate B., C. şi S.C. D. S.R.L. şi de contestatoarea M., împotriva deciziei penale nr. 357/A din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 04.02.2025, sub număr de dosar x/2025, fiind stabilit termen, prin repartizare aleatorie, la data de 04.03.2025, pentru examinarea admisibilităţii în principiu a acestora.

Anterior termenului din data de 04.03.2025, contestatoarea M., prin apărător ales, a depus la dosar la data de 28.02.2025 excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.. Astfel, în cauză, faţă de excepţia invocată, s-a dispus formarea unui dosar asociat, nr. x/2025, în cadrul căruia a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, prin încheierea din data de 04.03.2025.

În prezenta cauză, cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 04.03.2025, s-au luat concluziile apărării contestatoarelor şi ale reprezentantului parchetului asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiilor în anulare de faţă, acestea fiind redate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a contestaţiilor în anulare formulate de contestatoarele inculpate B., C. şi S.C. D. S.R.L. şi contestatoarea M., în conformitate cu dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, contestaţiile în anulare fiind astfel inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reaminteşte că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încăl­carea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură.

În această etapă procesuală, instanţa examinează dacă contestaţia în anulare priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă se depun ori se invocă dovezi în sprijinul contestaţiei.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.

De asemenea, examinarea admisibilităţii în principiu presupune verificarea atât a invocării unui caz de contestaţie dintre cele prevăzute de lege, cât şi a concordanţei dintre cazul de contestaţie invocat şi existenţa unui fapt juridic de natură să facă să fie îndeplinite formal condiţiile prevăzute în cazul de contestaţie. Examinarea temeiniciei contestaţiei în anulare nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu. Atunci când nu este îndeplinită una dintre cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu, contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Potrivit art. 426 din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunţată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Potrivit dispoziţiilor art. 427 din C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de către procuror. În cererea de contestaţie în anulare, contestatorul trebuie să arate cazurile de contestaţie pe care le invocă, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora.

Verificând condiţiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a contestaţiilor în anulare formulate, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M., se constată că deşi vizează o hotărâre definitivă, respectiv, decizia penală nr. 357/A/19 decembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se întemeiază pe cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) din C. proc. pen., anume, când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, se constată că motivul de contestaţie invocat a fost formulat de către o persoană care nu are calitatea de parte sau de persoană vătămată.

Chiar şi în condiţiile în care aceasta a invocat o vătămare a drepturilor şi intereselor sale legitime ce i-ar fi fost cauzată prin decizia contestată, Înalta Curte constată că spre deosebire de căile ordinare de atac, apelul şi contestaţia, în cazul căilor extraordinare de atac, legiuitorul nu a mai acordat calitate procesuală activă în a uza de acestea, şi altor persoane ale căror drepturi ar fi fost lezate prin hotărârea judecătorească pronunţată.

Dispoziţiile legale ale art. 427 şi ale art. 426 lit. a) din C. proc. pen. referitoare la titularii contestaţiei în anulare au fost criticate în repetate rânduri pentru neconformitate cu legea fundamentală, de fiecare dată Curtea Constituţională respingând însă excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Astfel, normele procesual penale ale art. 426 lit. a) rap. la art. 427 din C. proc. pen. au fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, Decizia nr. 240 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018, Decizia nr. 425 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 10 august 2020, Decizia nr. 706 din 28 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 26 ianuarie 2022, şi Decizia nr. 240 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 10 august 2023, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată.

Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit normelor procesual penale criticate, contestaţia în anulare poate fi formulată de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de procuror. Art. 32 din C. proc. pen. stabileşte că părţile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, persoana vătămată şi suspectul făcând parte din categoria subiecţilor procesuali principali, cărora alin. (2) al art. 33 din C. proc. pen. le recunoaşte aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţilor, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora din urmă. Potrivit art. 34 din acelaşi act normativ, sunt subiecţi procesuali şi orice alte persoane având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.

Cât priveşte contestaţia în anulare, instanţa de contencios constituţional a reţinut că aceasta poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor) tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat faptului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care îşi produce efectele.

Curtea a constatat, de asemenea, că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea pe calea contestaţiei în anulare a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură ce nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din C. proc. pen.. Curtea a reţinut, totodată, că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi fel, astfel cum dispune art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În aceste condiţii, având în vedere caracterul contestaţiei în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională, fiind competentă să cenzureze norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

Instanţa constituţională a reţinut că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.

Totodată, în Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, Curtea a reţinut că art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime.

Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă.

La rândul său, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenţie prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenţie.

Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror alte drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.

Înalta Curte, având în vedere considerentele arătate în precedent, constată că M. se afla într-o situaţie juridică diferită de cea a părţilor şi a celorlalţi participanţi la procesul penal enumeraţi la art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., aspect care justifică tratamentul juridic diferenţiat instituit de legiuitor în privinţa posibilităţii de a formula cerere de contestaţie în anulare.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere opţiunea legiuitorului de a impune condiţii procedurale stricte pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, inclusiv din perspectiva titularilor acestei căi de atac şi având în vedere că M. nu a avut calitatea de parte în cauza în care s-a pronunţat hotărârea definitivă, contestaţia în anulare a acesteia apare ca vădit inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte contestaţiile în anulare declarate de contestatoarele inculpate B., C. şi S.C. D. S.R.L. Înalta Curte constată că acestea vizează o hotărâre definitivă, au fost formulate în termenul legal prevăzut de art. 428 alin. (2) din C. proc. pen. şi că argumentele pe care se sprijină se circumscriu formal cazului de contestaţie în anulare invocat.

Astfel, hotărâre penală definitivă supusă contestaţiei în anulare este decizia penală nr. 357/A din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, fiind respectată cerinţa prevăzută de art. 426 din C. proc. pen.

Cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatoarele inculpate B., C. şi S.C. D. S.R.L. a fost formulată la data de 03.02.2024, conform datei înscrisă pe plicul aflat la dosar ÎCCJ, (AWB din data de 03.02.2025) şi înregistrată pe rolul instanţei la data de 04.02.2024, fiind formulată în termenul prevăzut de lege. În raport cu motivul de contestaţie în anulare invocat, dispoziţiile art. 428 alin. (2) din C. proc. pen. stabilesc că pentru motivul prevăzut la art. 426 lit. d) contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei din apel. În speţă, decizia din apel a fost comunicată inculpatelor contestatoare B., C. şi S.C. D. S.R.L. la data de 03.01.2025, astfel că prezenta contestaţie în anulare formulată la data de 03.02.2024, a fost introdusă în termen legal.

În ceea ce priveşte titularii contestaţiei în anulare, se constată că inculpatele B., C. şi S.C. D. S.R.L. au legitimarea procesuală cerută de lege pentru promovarea căii de atac, având calitatea de apelante inculpate în etapa judecării cauzei în apel.

Cazul de contestaţie invocat se regăseşte printre cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de art. 426 lit. a)-i) din C. proc. pen., în speţă, contestatoarele invocând motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Sub aspectul celei din urmă condiţii menţionate, se impune precizarea că simpla trimitere teoretică la unul dintre cazurile de contestaţie prevăzute de lege, dar fără a exista o susţinere, cu argumente faptice corelative, nu satisface cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.. Altfel spus, examinarea admisibilităţii în principiu presupune verificarea existenţei unei concordanţe aparente între cazul de contestaţie (dintre cele prevăzute la art. 426 din C. proc. pen.), motivul pe care se sprijină şi dovada invocată.

Natura juridică a contestaţiei în anulare şi efectele imediate ale admiterii ei în principiu asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură hotărârea definitivă impun ca faza de evaluare parcursă conform normei juridice evocate să aibă caracter concret şi efectiv în raport de toate cerinţele de admisibilitate, neputând fi admisă limitarea ei la o analiză exclusiv teoretică.

În contextul acestor argumente de principiu, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi reţinând că nu este suficientă menţionarea formală a unuia din cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, numai primele trei condiţii anterior enunţate sunt îndeplinite, cerinţa referitoare la invocarea unui motiv de contestaţie ce se subsumează unui caz expres prevăzut de lege, nefiind, însă, realizată.

Astfel se constată că, în speţă, contestatoarele inculpate B., C. şi S.C. D. S.R.L. au circumscris argumentaţia cererilor formulate pe cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., potrivit căruia se poate face contestaţie în anulare "când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate".

Aşa cum a rezultat din expunerea pe larg a motivelor de contestaţie în anulare, contestatoarele au invocat împrejurarea că din compunerea completului de apel a făcut parte un judecător incompatibil, referindu-se la domnul judecător N., care, potrivit susţinerilor contestatoarelor, ar fi îndeplinit şi funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi în faza de urmărire penală.

În dovedirea motivului de contestaţie în anulare invocat, contestatoarele au făcut trimitere la cererile de abţinere pe care domnul judecător le-a formulat în cauză, în etapa procesuală a camerei preliminare şi în etapa apelului, precum şi la încheierea din 2 februarie 2023 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, prin care a fost admisă declaraţia de abţinere a domnului judecător N. în faza de cameră preliminară - contestaţie măsuri asiguratorii.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte reţine că într-adevăr, domnul judecător N., membru al completului de apel care a pronunţat decizia contestată în cauza de faţă, a formulat în legătură cu prezenta cauză, de două ori, cerere de abţinere: o dată, în etapa camerei preliminare, privind soluţionarea contestaţiei declarate de contestatorii B., C. şi S.C. D. SRL împotriva sentinţei penale nr. 93/2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi privind măsurile asiguratorii şi a doua oară, a declarat că se abţine de la soluţionarea apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 65/04 august 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în dosarul nr. x/2021. În ambele cereri de abţinere formulate domnul judecător a invocat drept motiv de incompatibilitate împrejurarea că a soluţionat la data de 31.03.2021 o cerere de supraveghere tehnică în dosarul de urmărire penală 103/P/2021 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cererea de încuviinţare a măsurii de supraveghere tehnică fiind soluţionată în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 915/1/2021.

Cele două cereri de abţinere formulate de domnul judecător au fost soluţionate diferit de completurile învestite cu analizarea acestora. Astfel, prin încheierea din 2 februarie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea de abţinere formulată de domnul judecător N. de la soluţionarea contestaţiilor privind măsurile asiguratorii dispuse prin sentinţa penală nr. 93/2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2022, cu argumentul că domnul judecător a soluţionat la data de 31 martie 2021 o cerere de supraveghere tehnică în dosarul de urmărire penală nr. 103/P/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara.

Dimpotrivă, prin încheierea din 8 noiembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021 având ca obiect apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 65/4 august 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost respinsă declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător N., reţinându-se că în urma verificărilor efectuate în cadrul compartimentului de specialitate, a rezultat că domnul judecător a dispus măsuri de supraveghere tehnică ca judecător de drepturi şi libertăţi, prin încheierea nr. 7/31 martie 2021, în dosarul nr. x/2021 al ICCJ, într-un alt dosar de urmărire penală, identic ca număr, însă al unei alte structuri teritoriale de parchet şi care viza alte părţi decât cele din prezenta cauză şi prin urmare, domnul judecător nu a exercitat efectiv funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor din prezenta cauză. S-a mai reţinut în această a doua încheiere faptul că datele care au stat la baza pronunţării încheierii din data de 2 februarie 2023, prin care a fost admisă declaraţia de abţinere a domnului judecător N. de la soluţionarea dosarului nr. x/2021, bazate pe fişa dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, extrasă din sistemul informatic Ecris au fost insuficiente.

Înalta Curte notează aspectul că inconciliabilitatea dintre cele două încheieri nu constituie în sine un motiv de contestaţie în anulare, completul de faţă nefiind învestit pentru a constata împrejurarea că există două încheieri (hotărâri în sens larg) care nu se pot concilia.

Înalta Curte, în cauza de faţă, trebuie să stabilească dacă este incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen., ca urmare a incompatibilităţii invocate de contestatoare, a domnului judecător N., membru al completului de apel care a pronunţat decizia contestată, incompatibilitate rezultată, potrivit susţinerilor contestatoarelor, din exercitarea în aceeaşi cauză a funcţiei de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale părţilor în faza de urmărire penală.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează faptul că în dosarul de urmărire penală al cauzei de faţă, nr. 103/P/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Teritorială Timişoara (provenit din dosarul nr. x/2014 al aceleiaşi unităţi de parchet), au fost dispuse măsuri de supraveghere tehnică, prin încheierile nr. 8/AI din 21.02.2014, nr. 2 din 24.02.2014 (Vol. VI d.u.p.) şi nr. x/12.11.2014, însă, aceste încheieri au fost pronunţate de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara, instanţa competentă după calitatea persoanei, având în vedere că în cauză era începută urmărirea penală faţă de persoane care aveau calităţi ce atrăgeau competenţa Curţii de Apel Timişoara (judecător la judecătorie şi notar public), potrivit art. 38 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen.. rap. la art. 140 alin. (1) C. proc. pen.

La dosarul cauzei nu a fost identificată nicio încheiere prin care domnul judecător N. sau un alt judecător din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fi autorizat măsuri de supraveghere în cauză, or, aceste încheieri dacă ar fi existat ar fi fost înaintate la instanţă împreună cu dosarul de urmărire penală, şi ar fi fost în orice condiţii aduse la cunoştinţa părţilor supravegheate în condiţiile art. 145 C. proc. pen.

Pe lângă împrejurarea că la dosarul cauzei nu se află nicio încheiere prin care domnul judecător N. să fi autorizat măsuri de supraveghere în cauză şi nici părţile nu au depus o astfel de încheiere, Înalta Curte notează şi aspectul că încheierea la care se referă contestatoarele că ar fi fost emisă de domnul judecător în ceea ce priveşte părţile cauzei, a fost pronunţată la 31 martie 2021, or, la data mai sus indicată, urmărirea penală în cauza de faţă era deja finalizată, rechizitoriul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie fiind întocmit la data de 05.03.2021, anterior, deci, încheierii. Prin urmare, se constată că în mod evident, încheierea emisă de domnul judecător N. nu a avut legătură cu urmărirea penală efectuată împotriva contestatoarelor.

Constatând astfel că în sprijinul motivului de contestaţie în anulare invocat nu s-au depus dovezi care să dea sustenabilitate criticilor invocate iar aceste dovezi nu se regăsesc nici la dosarul cauzei şi că, argumentele invocate de contestatoare se circumscriu numai formal cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen.., Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., pentru admisibilitatea în principiu a contestaţiilor în anulare formulate de contestatoarele B., C. şi S.C. D. S.R.L..

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele B., C., S.C. D. S.R.L. şi M. împotriva deciziei penale nr. 357/A din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarele la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele B., C., S.C. D. S.R.L. şi M. împotriva deciziei penale nr. 357/A din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatoarele la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 martie 2025.