Robbery convict's suspension of sentence appeal rejected for lack of exceptional family hardship; judicial expenses awarded
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the convicted person's appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' rejection of the request to suspend the execution of a 7-year prison sentence for robbery; the request, based on the claimed difficult material situation of the family, failed because the social inquiry showed no special circumstances warranting suspension under Articles 455 and 453(c) of the Romanian Criminal Procedure Code, as the family faced no exceptional hardship and release would not resolve any difficulties; the court ordered the appellant to pay 800,000 ROL in judicial expenses, partly covering the court-appointed lawyer's fee.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 lit. c) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen, Art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, Art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Robbery convict's suspension of sentence appeal rejected for lack of exceptional family hardship; judicial expenses awarded: În consecință, criticile recurentului nu sunt fondate și în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursul declarat va fi respins.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului penal de față:
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1101 din 10 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C.D. ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
C.D. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, prin sentința penală nr. 676 din 15 iulie 2003 a Tribunalului București, pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie.
S-a mai reținut că motivele invocate de condamnat pentru întreruperea executării pedepsei (situația gravă a familiei) nu are caracterul acelor „împrejurări speciale” cerute de prevederile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza anchetei sociale efectuată de Primăria comunei Gurbănești.
Curtea de Apel București, secția a II–a penală, prin decizia penală nr. 760 din 14 octombrie 2004, a respins apelul formulat de condamnat.
Împotriva acestei decizii condamnatul a declarat recurs reiterând motivele invocate în cererea introductivă și în apel, în sensul că familia sa se confruntă cu probleme materiale deosebite.
Recursul nu este fondat.
Așa cum bine au reținut instanța de fond și cea de apel, pe baza referatului de anchetă socială, condamnatul nu a lucrat la nici o societate cu capital de stat sau privat, iar mama petiționarului se află într-o relație de concubinaj cu sus-numitul N.V., și nu se confruntă cu probleme deosebite, însăși aceasta afirmând că eventualele dificultăți pe care le-ar putea avea nu ar fi rezolvate de condamnat în situația în care ar fi pus în libertate.
În consecință, criticile recurentului nu sunt fondate și în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursul declarat va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) din același cod, condamnatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 760/ A din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2004.