Preliminary chamber review: sufficiency of fraud indictment and legality of expert evidence versus substantive defenses

Şedinţa publică din data de 11 iulie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 40 din 23 mai 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în baza art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A. şi B..

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x (84/P/2022) emis la 09.02.2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a administrării probelor în faza de urmărire penală şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii A., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi B., pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 alin. (1) C. pen. şi complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzute de a art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului câte 300 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune această soluţie, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 09.02.2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul de urmărire penală nr. x, a fost sesizată Curtea de Apel Craiova la data de 13.02.2024, dosarul înregistrat la instanţă purtând numărul 250/54/2024.

Cauza, în conformitate cu art. 344 alin. (1) C. proc. pen., dosarul cu nr. x/2024 a fost repartizat aleatoriu judecătorului de cameră preliminară, care a procedat potrivit dispoziţiilor art. 344 alin. (2)-(4) C. proc. pen.. Astfel, a fost stabilit termenul pentru formularea de cereri sau excepţii la 27.03.2024.

La data de 03.04.2024, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat asupra cererilor de probaţiune şi a procedat la soluţionarea cererilor şi excepţiilor, cu citarea inculpaţilor, părţii civile şi cu participarea procurorului, stabilind termen pentru pronunţare la data de 10.04.2024.

La data de 09.04.2024, prin sentinţa nr. 205 pronunţată în dosarul nr. x/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de petentul A. şi a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia, menţinând actele procedurale efectuate în cauză până la data de 03.04.2024.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 16.04.2024, sub numărul x/2024, instanţă la care judecătorul de cameră preliminară, a fixat termenul pentru soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţi, la data de 10.05.2024, cu citarea părţilor.

Potrivit celor statuate de ÎCCJ, judecătorul de cameră preliminară a reluat discuţiile asupra cererilor de probaţiune formulate în cauză şi s-a pronunţat asupra acestora la termenul de judecată din data de 10.05.2024. La aceeaşi dată, au avut loc dezbaterile asupra cererilor şi excepţiilor invocate în cauză.

S-a notat că, cei doi inculpaţi au formulat, în termenul legal, cereri şi excepţii, sub aspectul neregularităţii actului de sesizare, nelegalităţii actelor de urmărire penală sau a probelor administrate.

Judecătorul de cameră preliminară a menţionat că, potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Potrivit art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.., în cursul procedurii de cameră preliminară inculpatul şi apărătorul acestuia pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen., rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) C. proc. pen. (denumirea parchetului şi data emiterii; numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi; alte menţiuni prevăzute de lege; semnătura celui care a întocmit-o), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331 C. proc. pen. (propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive ori a unei măsuri asigurătorii, propunerea de luare a unei măsuri de siguranţă cu caracter medical), dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.

Potrivit aceluiaşi text legal rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.

Conform alineatului al doilea al aceluiaşi articol, în rechizitoriu se arată numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate.

Preliminar examinării cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a apreciat necesară prezentarea unor considerente de natură teoretică referitoare la instituţia camerei preliminare, atât pentru a explica de ce instanţa nu se poate abate de la reglementarea incidentă în materie, cât şi pentru a putea permite atât inculpaţilor, cât şi procurorului să urmărească argumentaţia din cuprinsul încheierii:

Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 54 C. proc. pen.., competenţa judecătorului de cameră preliminară este aceea de a:

a) verifica legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror;

b) verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală;

c) soluţiona plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată;

d) soluţiona alte situaţii expres prevăzute de lege.

Camera preliminară reprezintă o fază separată a procesului penal, distinctă de urmărirea penală şi de judecată. Funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată apare ca o instituţie sui generis, de sine stătătoare. Judecătorul de cameră preliminară nu efectuează acte de urmărire penală, dar în acelaşi timp nici nu judecă.

Din analiza atentă a procedurii reglementate de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 342-348 se desprinde cu evidenţă concluzia că judecătorul de cameră preliminară nu poate fi confundat cu un judecător de instrucţie. El nu are posibilitatea de a ordona Ministerului Public efectuarea unor acte de urmărire penală. Judecătorul de cameră preliminară exercită o funcţie jurisdicţională şi nu una de anchetă. Legiuitorul român a instituit un control de legalitate asupra actelor procurorului, fără însă a acorda judecătorului posibilitatea de a interveni în desfăşurarea urmăririi penale.

În cadrul procedurii camerei preliminare se efectuează un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, cât şi a probelor pe care se bazează acesta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie examinată şi cercetată, iar actele procesuale, procedurale, probele sau procedeele probatorii efectuate şi obţinute cu încălcarea echitabilităţii procedurilor să fie eliminate.

A mai fost menţionat că textul art. 342 C. proc. pen.., având denumirea marginală "obiectul procedurii în camera preliminară" statuează expres că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În cadrul acestei etape se verifică, aşadar, următoarele:

a. legalitatea sesizării instanţei (a trimiterii în judecată);

b. competenţa instanţei;

c. legalitatea administrării probelor şi

d. legalitatea efectuării urmăririi penale.

Verificarea legalităţii sesizării instanţei presupune că judecătorul de cameră preliminară va verifica dacă rechizitoriul a fost întocmit de un procuror din cadrul parchetului competent, dacă actul de sesizare cuprinde menţiunile prevăzute de art. 328 din C. proc. pen., dacă sunt descrise toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dacă procurorul a dispus cu privire la toate faptele şi cu privire la toţi inculpaţii menţionaţi şi dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

Verificarea legalităţii administrării probelor presupune verificarea condiţiilor impuse în Titlul V din Partea generală a C. proc. pen. intitulat "Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii".

Obiectul procedurii în camera preliminară nu include aspecte legate de temeinicia trimiterii în judecată sau de posibilitatea de a ordona administrarea unor probe noi de către procuror. În acest fel este ilustrat principiul separării funcţiilor judiciare în procesul penal, legiuitorul considerând că, atât prerogativa strângerii mijloacelor de probă, cât şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată aparţin exclusiv Ministerului Public.

Pornind de la aceste consideraţii generale, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia a analizat punctual cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţi, după cum urmează:

Cu privire la neregularitatea actului de sesizare sub aspectul descrierii incomplete a faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii, s-a reţinut că, în drept, acuzaţiile aduse inculpaţilor sunt următoarele:

Fapta inculpatului A. - executor judecătoresc care în cursul lunii august a anului 2019 a indus în eroare reprezentanţii părţii civile S.C. C. S.A. cu privire la faptul că în seara de 04.08.2019, în jurul orei 2130-2200, autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, asigurat Casco la societatea respectivă, ar fi fost avariat în urma unui accident rutier ce s-ar fi produs pe raza localităţii Drăghiceni, judeţul Dolj, în scopul obţinerii în mod ilegal de despăgubiri, scop ce nu a fost realizat întrucât partea civilă a respins cererea de plată constatând că nu există corespondenţă între dinamica declarată a evenimentului şi avariile constatate la autovehicul, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Fapta inculpatei B. care la data de 20.08.2019, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul de daune nr. x, a completat un formular tipizat intitulat "DECLARAŢIE", pus la dispoziţie de către reprezentantul părţii civile C. S.A., în care a consemnat în mod nereal faptul că în ziua de 04.08.2019, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, un autoturism care circula din sens opus a întors în faţa sa şi a ridicat praf şi pietriş ce i-a avariat parbrizul, motiv pentru care a virat dreapta, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu vehiculul într-un lac de pe raza localităţii Drăghiceni, provocându-i mai multe daune, prin declaraţia neconformă realităţii inculpata B. urmărind să îl ajute pe A. să obţină în mod nelegal despăgubiri de la S.C. C. S.A., în calitate de reprezentant al asiguratului D. Avocat A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În fapt, procurorul a arătat că la data de 05.08.2019 inculpatul A. a indus în eroare reprezentanţii părţii civile S.C. C. S.A. cu privire la faptul că în seara de 04.08.2019, în jurul orei 2130-2200, autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, asigurat Casco la societatea respectivă, ar fi fost implicat într-un accident pe raza localităţii Drăghiceni, judeţul Dolj, unde soţia sa B., care conducea autovehiculul, s-ar fi speriat, ar fi pierdut controlul volanului şi ar fi intrat cu autoturismul într-un lac avariind farurile, spoilerul faţă şi habitaclul care a fost inundat cu apă. Inculpatul A. a solicitat astfel deschiderea unui dosar de daună în scopul obţinerii în mod nelegal de despăgubiri de la partea civilă, însă cererea sa de plată a despăgubirilor a fost respinsă întrucât, la solicitarea părţii civile, a fost întocmit un raport de expertiză tehnică extrajudiciară care a stabilit faptul că nu există corespondenţă între dinamica declarată a evenimentului şi avariile constatate la autovehicul, aspect comunicat inculpatului prin adresa nr. x/21.11.2019 întocmită de către S.C. C. S.A.

Apoi, la data de 20.08.2019, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul de daune nr. x, inculpata B. a completat un formular tipizat intitulat "DECLARAŢIE", pus la dispoziţie de către reprezentantul părţii civile C. S.A., în care a consemnat în mod nereal faptul că în ziua de 04.08.2019, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, un autoturism care circula din sens opus a întors în faţa sa şi a ridicat praf şi pietriş ce i-a avariat parbrizul, motiv pentru care a virat dreapta, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu vehiculul într-un lac de pe raza localităţii Drăghiceni, provocându-i mai multe daune.

Prin declaraţia neconformă realităţii făcută în cadrul dosarului de daună nr. x, inculpata B. a urmărit să îl ajute pe A. să obţină în mod nelegal despăgubiri de la S.C. C. S.A., în calitate de reprezentant al asiguratului D. Avocat A..

Mai arată procurorul că, susţinerile celor doi soţi inculpaţi, în sensul că la data de 04.08.2019 autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia a pătruns în apa lacului aflat pe raza comunei Drăghiceni şi a suferit mai multe avarii, sunt false şi făcute în scopul obţinerii în mod ilegal de despăgubiri de la partea civilă, întrucât din ansamblul probator administrat în cauză rezultă faptul că autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, nu a fost implicat într-un accident rutier la data de 04.08.2019, aşa cum susţin inculpaţii, întrucât accidentul rutier presupune producerea acestuia în mod întâmplător. Or, din cele două rapoarte de expertiză dispuse şi întocmite în prezentul dosar rezultă faptul că avariile prezentate de autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, nu au fost produse în împrejurările declarate de către inculpaţi, ci s-a încercat crearea intenţionată a aparenţei producerii acestora prin coborârea necontrolată a autovehiculului pe terenul în pantă situat între Drumul Comunal 149 şi lacul situat în localitatea Drăghiceni şi prin imersiunea autovehiculului în apa lacului, acţiuni ce nu au avut loc în realitate.

Cu privire la acţiunea de autorat a inculpatului A. la infracţiunea de înşelăciune în forma tentativei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul a indicat în actul de sesizare cu suficientă claritate, astfel încât acuzatul să poată înţelege cu uşurinţă, atât latura obiectivă a infracţiunii (acţiunea din data de 05.08.2019 de declarare a unui accident fictiv la societatea de asigurare în încercarea de a obţine un folos material injust pentru proprietarul autoturismului, fără ca paguba să se producă), cât şi latura subiectivă a infracţiunii (intenţia directă, calificată prin scopul urmărit).

Forma de participaţie a complicităţii la comiterea infracţiunii de către autor, reţinută în sarcina inculpatei B. este deopotrivă indicată, procurorul apreciind că ajutorul dat autorului s-a petrecut la momentul completării declaraţiei, în data de 20.08.2019, când "inculpata a urmărit să îl ajute pe inculpat să obţină nelegal despăgubiri" de la partea civilă. Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că acesta este felul în care a înţeles procurorul să formuleze acuzaţia, precizând că temeinicia sau încadrarea juridică nu pot face obiectul analizei în prezenta procedură.

De asemenea, faptul că procurorul se limitează să afirme că "avariile prezentate de autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, nu au fost produse în împrejurările declarate de către inculpaţi", fără a face nicio apreciere referitoare la împrejurările reale în care se presupune că inculpaţii ar fi acţionat, nu prezintă relevanţă sub aspectul acuzaţiilor penale din această cauză. Procurorul are obligaţia să descrie tipicitatea infracţiunii pe care o reţine în sarcina inculpaţilor, nu să soluţioneze litigiul dintre părţi, aflat pe rolul instanţei civile.

În plus, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că procurorul a făcut precizările necesare, în sensul formulării clare a acuzaţiei aduse: autoturismul nu a fost implicat în niciun accident rutier în data de 04.08.2019 şi inculpaţii au încercat "crearea intenţionată a aparenţei producerii acestora prin coborârea necontrolată a autovehiculului pe terenul în pantă situat între Drumul Comunal 149 şi lacul situat în localitatea Drăghiceni şi prin imersiunea autovehiculului în apa lacului, acţiuni ce nu au avut loc în realitate".

Prin urmare, procurorul a explicat clar că, în opinia acuzării nu a avut loc un accident şi că acţiunile precizate de inculpaţi nu au avut loc.

Critica inculpatului referitoare la lipsa menţionării folosului material injust pentru sine nu este fondată, descrierea acuzaţiilor fiind suficient de clară, în sensul că folosul material vizat era destinat D., reprezentată de inculpat.

Chestiunile invocate de inculpat cu privire la posibilitatea nămolului de a constitui mijloc fraudulos în comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă tentată şi legătura de cauzalitate cu daunele solicitate părţii civile nu pot face obiectul analizei în camera preliminară, fiind chestiuni de fond, de competenţa instanţei de judecată.

În fine, cu referire la infracţiunea de fals în declaraţii imputată inculpatei B., s-a reţinut că procurorul a explicat faptul că accidentul nu avut loc şi nici acţiunile susţinute de inculpaţi. Este adevărat că nu se regăseşte în rechizitoriu analiza calităţii de funcţionar public asimilat a agentului de asigurare, însă prin trimiterea în judecată, procurorul îşi asumă îndeplinirea condiţiei legale de către reprezentatul părţii civile, în faţa căruia inculpata a completat declaraţia. Temeinicia existenţei calităţii de funcţionar public asimilat nu face obiectul analizei în prezenta procedură.

Cu privire la data completării declaraţiei, s-a reţinut că menţionarea acesteia pe formularul tipizat pus la dispoziţie de reprezentantul părţii civile a fost făcută prin scriere de către inculpată şi nu a fost generată de sistemul informatic.

În ceea ce priveşte nelegalitatea actelor de urmărire penală şi a probelor administrate, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a arătat, cu privire la fiecare critică (cerere/excepţie), următoarele:

1. Nelegalitatea ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale şi a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, precum şi nulitatea absolută a urmăririi penale, invocate de inculpat

Critica a fost formulată de inculpat în contextul invocării nulităţii absolute a urmăririi penale din cauza lipsei cercetării penale faţă de persoana juridică Divizia de Insolvenţă Sud - Vest. În privinţa persoanei juridice menţionate, judecătorul de cameră preliminară a menţionat că pretinsa nulitate absolută a urmăririi penale pentru lipsa cercetărilor faţă de această societate este neîntemeiată, urmărirea penală a persoanei fizice acuzate de procuror nefiind în vreun fel condiţionată de urmărirea penală a persoanei juridice. Situaţia este identică şi în privinţa începerii urmării penale in personam, respectiv a punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul persoană fizică, opinia acestuia în sensul că persoana juridică trebuia trasă la răspundere neatrăgând obligaţii pentru procuror.

2. Nelegalitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 14.11.2022, invocată de inculpată.

Inculpata şi-a bazat solicitarea pe existenţa cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., considerând că pretinsa faptă de fals în declaraţii nu este prevăzută de legea penală, declaraţia nefiind făcută către o persoană sau instituţie publică dintre cele prevăzute de art. 175 C. pen.. În realitate, s-a arătat că această critică a inculpatei vizează temeinicia acuzaţiei aduse de procuror, aspect care nu poate face obiectul analizei în procedura camerei preliminare.

3. Nulitatea relativă a declaraţiei martorului E.

Ambii inculpaţi au formulat critici referitoare la circumstanţele audierii acestui martor de către procuror.

S-a reţinut că martorul a fost audiat de procuror la data de 02.09.2022, în prezenţa apărătorului părţii civile . Inculpatul a criticat lipsa de la dosar a dovezilor de citare a martorului pentru audiere la data de 06.09.2022 (ziua audierii este indicată în mod eronat).

Deşi în dosar nu se regăsesc dovada de îndeplinire a procedurii de citare şi nici eventualul proces-verbal de citare prin notă telefonică a martorului sau vreo altă dovadă prin care s-a adus la cunoştinţa martorului sau a apărătorului părţii civile, prezent la audiere, data şi ora fixate de procuror pentru audiere, cert este că martorul a fost prezent la data de 02.09.2022 între orele 1310-1425 în faţa procurorului, care i-a adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale şi a procedat la audierea martorului, care a fost de acord să facă declaraţii în cauză.

În cuprinsul ordonanţei din 09.02.2024, procurorul a menţionat că a procedat la citarea telefonică a martorului, fără a întocmi vreun înscris în acest sens .

La momentul respectiv A. şi B. aveau calitate de suspecţi în cauză, aşa cum rezultă din ordonanţa procurorului din data de 19.07.2022 .

Suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea, fapta, încadrarea juridică, drepturile şi obligaţiile procesuale la data de 27.07.2022, când a fost şi audiat .

Suspectei i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea, fapta, încadrarea juridică, drepturile şi obligaţiile procesuale la data de 23.08.2022 - eronat este menţionat anul 2021, când a fost şi audiată - anul este corect menţionat de această dată .

A mai fost menţionat că, potrivit împuternicirii avocaţiale din 21.03.2022, A. asigura reprezentarea şi asistenţa juridică a soţiei sale B. în dosarul penal nr. x/2022, deşi aceasta nu avea nicio calitate în cauză.

La data de 01.08.2022, prin e-mail, în calitate de apărător ales al suspectei (deşi acesteia încă nu îi fusese adusă la cunoştinţă calitatea), A. a formulat o cerere de probaţiune, o cerere de asistare la efectuarea oricărui act de procedură şi o cerere de studiu şi fotocopiere dosar .

S-a notat că, la momentul formulării cererilor, apărătorul ales al suspectei avea aceeaşi calitate în cauză, calitate care îi fusese adusă la cunoştinţă suspectului la data de 27.07.2022.

Prin urmare, ca urmare a dobândirii calităţii de suspect, mandatul avocaţial din 21.03.2022 a încetat în temeiul legii, întrucât nu poate fi avocat al unui subiect procesual principal un alt subiect procesual (art. 88 alin. (2) lit. d) C. proc. pen.). Acest aspect a fost constatat şi de procuror în ordonanţa din 22.08.2022, prin care a respins, ca inadmisibile, cererile formulate de avocatul (devenit suspect) A., în numele suspectei (căreia nu i se comunicase încă calitatea) B..

Suspectul, devenit ulterior inculpat, A. susţine că procurorul avea obligaţia de a comunica suspectei B. ordonanţa prin care constatase încetarea calităţii sale de avocat, astfel încât aceasta să îşi poată angaja un alt avocat care să o reprezinte în cauză. Solicitarea este susţinută şi de suspecta/inculpata B..

Judecătorul de cameră preliminară a arătat că cererile sunt formulate de către avocat în numele clientei sale, deşi acesta cunoştea că mandatul său încetase în urma dobândirii calităţii de suspect în cauză. Prin urmare, avocatul nu era îndreptăţit să formuleze cererile respective şi să le depună la procuror, calitatea sa de avocat al soţiei încetând în baza dispoziţiilor legale menţionate la data aducerii la cunoştinţă a calităţii de suspect - 27.07.2022. De altfel, la data formulării cererilor, B. nici nu avea cunoştinţă despre dobândirea calităţii de suspect, calitatea fiindu-i comunicată abia la data de 23.08.2022.

Relativ la solicitarea inculpatului A., s-a mai arătat că, potrivit art. 149 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, "în oricare caz de încetare a mandatului avocatul are obligaţia să ia în timp util şi în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului, cum ar fi: notificarea acestuia, acordarea unui timp suficient clientului pentru a-şi angaja un alt avocat, predarea documentelor şi a bunurilor la care clientul este îndreptăţit şi înştiinţarea organelor judiciare".

Prin urmare, obligaţia pretinsă de inculpat procurorului de a încunoştinţa clientul despre încetarea mandatului revine exclusiv avocatului, potrivit obligaţiei de diligenţă care caracterizează raportul avocat - client, detaliat în paragraful anterior.

Aşadar, la data audierii martorului E. - 02.09.2022, nici suspectul A., nici suspecta B., deşi fuseseră audiaţi anterior (la datele de 27.07.2022 şi 23.08.2022) nu formulaseră vreo solicitare validă prin care să ceară organului judiciar să-i încunoştinţeze despre efectuarea actelor de urmărire penală, motiv pentru care nu poate fi imputat procurorului faptul că nu i-a încunoştinţat despre data audierii martorului.

În acest context, lipsa dovezilor de citare a martorului de la dosar nu prezintă relevanţă, cât timp nu exista obligaţia procurorului de a încunoştinţa suspecţii despre audierea martorului. Cu alte cuvinte, suspecţii nu pot proba o vătămare a drepturilor procesuale, cât timp acestea le-au fost aduse anterior la cunoştinţă sub semnătură şi nu au înţeles să se prevaleze de ele, astfel că sancţiunea nulităţii relative nu este incidentă.

4. Nulitatea absolută a procesului-verbal întocmit la data de 25.03.2023

Judecătorul de cameră preliminară de la Curte a menţionat că este vorba despre un proces-verbal de comunicare a obiectivului către expertul tehnic auto F. desemnat să efectueze expertiza, de prezentare a documentelor relevante şi de stabilire a onorariului expertului .

S-a apreciat că susţinerile inculpaţilor sunt corecte, în sensul că la data de 25.03.2023 procurorul nu avea cum să întocmească procesul-verbal, din moment ce la data de 15.11.2022 dispusese clasare, soluţia fusese atacată cu plângere la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, iar acesta s-a pronunţat abia la data de 11.05.2023.

Inculpaţii au invocat necompetenţa materială funcţională a procurorului de a întocmi acel proces-verbal, în timp ce procurorul de şedinţă care a participat la termenul de judecată din data de 03.04.2024 a arătat că este vorba despre o simplă eroare materială care nu afectează legalitatea raportului de expertiză.

Analizând succesiunea evenimentelor legate de dispunerea raportului de expertiză tehnică auto pentru a stabili dacă varianta prezentată de procuror are susţinere sau nu, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul a dispus efectuarea expertizei prin ordonanţa din data de 08.03.2022 .

La aceeaşi dată, deşi nu aveau încă atribuită calitatea de suspecţi, A. şi B., au fost încunoştinţaţi despre dispunerea expertizei, obiectivul fixat, posibilitatea de a formula obiecţiuni, obiective la expertiză, de a cere numirea unui expert parte până la data de 21.03.2022 . O adresă similară a fost trimisă părţii civile .

Prin ordonanţa din 25.03.2022 procurorul a respins o cerere de completare a obiectivelor formulată de partea civilă şi a încuviinţat participarea expertului parte .

Tot la aceeaşi dată, susţine procurorul că a fost întocmit şi procesul-verbal criticat . Acelaşi proces-verbal îl regăsim în copie certificată şi la fila x vol. V.

La aceeaşi dată a fost comunicat expertului numele expertului parte propus de partea civilă .

A. şi B. nu au făcut nicio solicitare procurorului.

Raportul de expertiză a fost efectuat şi depus la dosar .

La data de 18.07.2022 a fost depus la procuror decontul justificativ, iar plata a fost făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 29.09.2022 .

Urmărind succesiunea întocmirii actelor procedurale, aşa cum am expus-o anterior, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a constatat că nu există niciun element din care să rezulte/să se presupună că procurorul a întocmit procesul-verbal în data de 25.03.2023 (când dosarul nu se mai afla la procuror). Dimpotrivă, întocmirea acestuia în data de 25.03.2022 este momentul în care apare ca firească interacţiunea procurorului cu expertul pentru a-i comunica obiectivul expertizei, actele dosarului şi pentru a stabili onorariul. Până la data de 21.03.2022, atât G., cât şi partea civilă, au putut formula obiecţiuni la obiectivul stabilit, obiective la expertiză sau să ceară numirea unui expert recomandat de ei. S-a remarcat faptul că la aceeaşi dată - 25.03.2022 - procurorul s-a pronunţat asupra cererii formulate de partea civilă şi a comunicat numele expertului parte. Este o succesiune normală în desfăşurarea actelor procedurale, aspect care validează că susţinerile procurorului, în sensul că este vorba despre o eroare materială cu privire la an, sunt întemeiate.

De altfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat faptul că nu este singura eroare materială cu privire la menţionarea anului, care poate fi identificată în dosarul de urmărire penală. Aşa cum s-a arătat anterior, inculpatei B. i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect la data de 23.08.2022, când a şi fost audiată, deşi în procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii este menţionat eronat anul 2021.

Dincolo de eroarea materială cu privire la anul întocmirii procesului-verbal, judecătorul de cameră preliminară a susţinut că potenţiala soluţie de excludere a procesului-verbal criticat nu ar putea afecta în vreun fel validitatea raportului de expertiză tehnică auto pentru acest considerent, legalitatea administrării probei cu expertiza fiind analizată independent de întocmirea acestui proces-verbal, la punctul următor.

5. Nulitatea relativă a dispunerii expertizei tehnice auto efectuate de expertul F.

Cu privire la modul de desemnare a expertului tehnic, prin ordonanţa din 09.02.2024, procurorul a arătat că nu a comunicat nicio adresă către Biroul Local pentru Expertiză Dolj în care să fie menţionate numele a 3 experţi.

În acest caz, procurorul a respectat ad litteram dispoziţiile art. 173 alin. (1) şi art. 172 alin. (6) C. proc. pen., la momentul la care a dispus efectuarea expertizei prin ordonanţa din data de 08.03.2022, numind expertul din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Dolj, expunând succint faptele, menţionând obiectivele şi termenul de efectuare a expertizei.

Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă nu a identificat nelegalităţi în procedura de desemnare a expertului tehnic.

Referitor la dispunerea expertizei la data de 08.03.2022, când G. nu aveau calitate de suspecţi în cauză, s-a constatat că pretinsa vătămare a dreptului la apărare nu a fost în vreun fel afectată.

Astfel, deşi procurorul nu avea nicio obligaţie legală, a procedat la încunoştinţarea acestora despre dispunerea expertizei, le-a comunicat obiectivul stabilit, le-a permis să formuleze obiecţiuni la obiectul stabilit, să-l completeze ori modifice şi să îşi desemneze un expert recomandat până la data de 21.03.2022 .

Nu au făcut acest lucru şi nu se pot prevala de propria omisiune pentru a critica legalitatea dispunerii efectuării raportul de expertiză tehnică.

Comunicarea adresei unice din 08.03.2022 la domiciliul G. pe motivul că trebuiau întocmite două adrese separate este evident neîntemeiată, din moment procurorul nici măcar nu avea obligaţia de a întocmi respectiva adresă.

Criticile legate de această expertiză sunt admisibile în momentul în care se constată că expertiza a fost efectuată (anterior datei de 18.07.2022) înainte ca G. să dobândească calitatea de suspecţi (27.07.2022).

Eventuala vătămare a dreptului la apărare ar trebui invocată în raport de aceste constatări. Numai că vătămarea, după cum s-a arătat anterior, nu există cât timp procurorul a informat soţii despre dispunerea expertizei, le-a solicitat concursul la stabilirea obiectivelor expertizei şi chiar le-a permis desemnarea unui expert recomandat, dar aceştia au rămas în pasivitate.

În plus, pentru ca sancţiunea nulităţii relative să opereze, conform art. 282 alin. (1) C. proc. pen., ar fi necesar ca vătămarea (dacă ar exista) să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului. Or, în speţă nu se impune desfiinţarea, întrucât în faza de urmărire penală a fost efectuată şi o expertiză tehnică criminalistică, prilej cu care inculpaţii au beneficiat de exercitarea deplină a dreptului la apărare în calitate de inculpaţi.

6. Nulitatea raportului de expertiză criminalistică întocmit de H.

Criticile au la bază suspiciuni de presiune exercitate asupra expertului criminalist de către procuror, rămase la faza de simple afirmaţii, precum şi la o afectare a credibilităţii expertului criminalist din cauza unei relaţii de prietenie cu expertul tehnic auto.

Judecătorul de cameră preliminară a precizat că nu se identifică niciun aspect de nelegalitate în efectuarea expertizei criminalistice, faptul că punctul de vedere al expertului criminalist nu este împărtăşit de către inculpat urmând a fi analizat cu ocazia verificării temeiniciei concluziilor raportului, în faza de judecată.

Referitor la indicaţiile judecătorului de cameră preliminară care a soluţionat plângerea contra soluţiei de clasare, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că a fost dispusă expertiza criminalistică şi că a fost audiat inculpatul A.. Nu a fost audiată inculpata B. şi nici nu a fost identificat şoferul platformei care ar fi transportat autoturismul de la faţa locului, pentru a fi audiat. S-a precizat că această opţiune a procurorului nu face obiectul analizei în faza de cameră preliminară. Oportunitatea alegerii acestei modalităţi de a proceda aparţine exclusiv procurorului şi poate fi, eventual, sancţionată cu ocazia judecăţii, când instanţa are prerogativa de a aprecia dacă procurorul a administrat suficiente probe din care să rezulte în mod cert vinovăţia inculpatului/inculpaţilor.

7. Nulitatea raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul tehnic I..

S-a arătat că această solicitare a inculpatului a primit deja un răspuns la momentul la care am analizat cererea de probaţiune, la termenul de judecată din data de 10.05.2024.

Deopotrivă s-a susţinut că raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul tehnic I. nu a fost dispus în cadrul unei proceduri judiciare, astfel că nu poate primi valenţa unui raport de expertiză judiciară. De fapt, acest raport de expertiză extrajudiciară are strict valoarea unui înscris, iar valoarea probatorie o poate aprecia doar instanţa de judecată, nicidecum judecătorul de cameră preliminară.

Împotriva încheierii penale nr. 40/2024 din data de 23 mai 2024, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală au formulat contestaţie, în termen legal, inculpaţii A. şi B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 07.06.2024 sub numărul x/2024/a1, fiind fixat termen de judecată la data de 25.09.2024.

Prin rezoluţia din 05.07.2024, în baza art. 353 alin. (10) C. proc. pen.., termenul din 25.09.2024 a fost preschimbat pentru data de 11.07.2024, pentru când s-a dispus citarea părţilor.

Prin motivele de contestaţie formulate cei doi inculpaţi au formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie a încheierii atacate.

Critica de nelegalitate susţinută de cei doi contestatori vizează nemotivarea de către judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a soluţiei de respingere a cererilor şi excepţiilor invocate de către aceştia. Astfel, s-a susţinut că judecătorul de cameră preliminară nu a explicat forma de complicitate reţinută în cauză în sarcina inculpatei B. (dacă este anterioară/concomitentă/ulterioară), cum nu a motivat nici legalitatea raportului de expertiză întocmit în cauză de experta F..

Sub aspectul motivelor de netemeinicie a încheierii contestate, inculpaţii au criticat, în esenţă, soluţia judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă, având în vedere că, în opinia apărării, rechizitoriul este neregulamentar întocmit sub aspectul descrierii faptei de înşelăciune (neindicarea elementului material, cuantumul prejudiciului produs, subiectul activ al infracţiunii), dar şi a calificării în drept a faptei reţinute în sarcina acestora.

Inculpatul A. a susţinut nulitatea ordonanţei de continuare a urmăririi penale, precum şi a ordonanţei de punere în mişcare aucţiuni penale, faţă de acesta în calitate de reprezentant/avocat al proprietarului bunului avariat, fără angajarea în prealabil a răspunderii Diviziei de Insolvenţă Sud Vest, entitate cu personalitate juridică, care era la momentul accidentului proprietarul bunului asigurat.

De asemenea, contestatorii au reiterat cererile şi excepţiile privind legalitatea şi loialitatea probelor. În acest sens, au criticat "adresa comună" prin care contestatorii au fost informaţi că pot să-şi desemneze expert parte, au criticat raportul de expertiză întocmit în cauză de experta F., nulitatea procesului-verbal întocmit la data de 25.03.2023, au invocat nulitatea relativă audierii martorului E..

Examinând contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B., prin prisma criticilor invocate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de doi judecători de cameră preliminară, constată următoarele:

Cadrul procesual al soluţionării contestaţiei în procedura camerei preliminare este reglementat de dispoziţiile art. 347 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.., fiind prevăzut că, pe această cale, poate fi atacat modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, însă nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

Obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen.., care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu (materială, personală ori teritorială), legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Examenul judecătorului de cameră preliminară este circumscris chestiunilor de legalitate a actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori chestiunilor de legalitate a demersului strângerii şi administrării probelor. Acest examen implică, cu necesitate, identificarea tuturor dispoziţiilor legale incidente ori aplicabile, urmată de examinarea conformităţii actelor de urmărire penală şi/sau a probelor cu exigenţele normelor, cu finalitatea sau scopul decelării sancţiunii în cazul identificării unor vicii de nelegalitate, a determinării (întinderii) efectelor în cauza pendinte şi a eventualelor remedii.

Actele de urmărire penală influenţează parcursul ori evoluţia acţiunii penale, acestea fiind cele care conduc la realizarea obiectului fazei procesuale. Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care le-au săvârşit şi la verificarea condiţiilor specifice angajării răspunderii penale a acestora (art. 285 C. proc. pen..), iar actele emise în considerarea acestui demers sunt ordonanţele (art. 286 C. proc. pen..).

Constatarea caracterului legal şi complet al urmăririi penale ori suficienţa probelor pentru demersul închiderii cercetării impune emiterea actului de sesizare, rechizitoriul (art. 327 - art. 328 C. proc. pen..).

Rechizitoriul nu este act de urmărire penală, ci actul de sesizare a instanţei competente (art. 329 C. proc. pen..), distinct de actele procesuale ori procedurale emise de procuror prin ordonanţe (art. 286 C. proc. pen..). De aceea, verificarea regularităţii se va efectua după criterii proprii acestui act, validitatea sa putând fi independentă de legalitatea ori sancţiunile aplicate actelor de urmărire penală ori probatoriilor, cu excepţia situaţiei în care nulitatea actului anterior are un efect ce se extinde, efect iradiant, asupra actelor, implicit etapelor, ulterioare aflate în interdependenţă, în legătură directă cu actul nul.

În privinţa legalităţii administrării probelor, judecătorul verifică respectarea normelor specifice şi aplicabile în etapele strângerii şi administrării probatoriilor şi respectarea principiilor şi garanţiilor specifice cu impact asupra probatoriului (e.g. principiul loialităţii).

Excedează verificării în procedura de cameră preliminară chestiunile de temeinicie cum sunt, erorile în caracterizarea în drept a faptelor, suficienţa probatoriilor pentru a susţine acuzaţiile, conţinutul sau caracterul determinant al unor probatorii prin comparaţie cu ansamblul probator.

Examinând cu precădere critica privind nemotivarea încheierii atacate, se constatată că aceasta este nefondată, instanţa de control judiciar apreciind că judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a evaluat şi a prezentat în cuprinsul hotărârii suficiente argumente care au justificat, în opinia sa, constatarea regularităţii rechizitorului, a legalităţii probelor şi actelor de urmărire penală, fiind satisfăcute, din această perspectivă, garanţiile stabilite în articolul 6 din Convenţie, privind dreptul la apărare - componentă a dreptului la un proces echitabil

Astfel, în cuprinsul încheierii nr. 40 din 23 mai 2024 judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia într-o manieră succintă, însă suficient de clară (de la pag. 7 la pag. 13), a oferit răspuns tuturor cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi, în limitele normative specifice fazei procesuale în care se află cauza.

Referitor la criticile de netemeinicie a hotărârii contestate, Înalta Curte făcând o evaluare proprie a cererilor şi excepţiilor invocate în cameră preliminară de cei doi inculpaţi, constată că acestea sunt nefondate.

O primă critică invocată de A. vizează nulitatea unor acte de urmărire penală - ordonanţa nr. 84/P/2022 de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţi din data de 19.07.2022 şi ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 26.09.2022, motivat de faptul că procurorul a angajat răspunderea sa, în calitate de avocatul al Divizei de Insolvenţă Sud Vest, care era proprietarul autoturismului asigurat, fără angajarea în prealabil a răspunderii însăşi a entităţii cu personalitate juridică.

Cu alte cuvinte, inculpatul invocă nulitatea urmăririi penale grefată pe lipsa cercetărilor faţă de persoana juridică - Divizia de Insolvenţă Sud Vest. Instanţa de control judiciar subliniază, însă, că efectuarea urmării penale in personam, similar punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de suspectul/inculpatul persoană fizică, nu este condiţionată de urmărirea penală efectuată faţă de persoana juridică în numele căreia acţionează reprezentantul acesteia, în speţă inculpatul A.. Dincolo de această precizare, trebuie menţionat faptul că susţinerile inculpatului, inclusiv iterate în faţa instanţei de control judiciar, prin care a arătat că nu era proprietarul bunului şi că nu putea obţine daune de la firma de asigurări auto, pun în discuţie aspecte ce ţin de angajarea răspunderii penale, chestiuni ce urmează a fi evaluate pe fond în urma cercetării judecătoreşti.

Inculpata B. a invocat nelegalitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen., susţinând că există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, respectiv cea prevăzută de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., având în vedere că declaraţia pe care a completat-o în 20.08.2019 nu a fost făcută către o instituţie publică din cele prevăzute de art. 175 C. pen.. Înalta Curte constată că şi aceste susţineri se subsumează unor apărări de fond pe latură penală, ce exced cenzurii efectuate în cameră preliminară.

Referitor la nelegalitatea audierii martorului E., precum şi nelegalitatea dispunerii efectuării expertizei tehnice judiciare de către expertul F., Înalta Curte constată că excepţiile de nelegalitate a acestor mijloace de probă au fost deja evaluate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, prin încheierea nr. 76 din 11 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 (încheiere definitivă pronunţată în temeiul art. 341 C. proc. pen..), care a constatat, în esenţă, că acestea au fost administrate în mod legal.

Astfel, cu autoritate de lucru judecat, s-a arătat în cuprinsul încheierii menţionate anterior că:

"(...) potrivit art. 17 alin. (1) din O. G. nr. 2/2000, expertul este numit de organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei judiciare.

Conform art. 173 alin. (1) C. proc. pen.., expertul este numit prin ordonanţa organului de urmărire penală.

Se constată că dispoziţiile legale precitate au fost respectate în cauză. Procurorul a desemnat, prin ordonanţa din data de 08.03.2022 un expert din cadrul Biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile.

Cei doi inculpaţi au fost înştiinţaţi prin adresa din data de 08.03.2022 asupra dispunerii expertizei, dreptului de a formula obiecţiuni fata de obiectivele stabilite, de a complete sau modifica obiectivele si de numi un expert parte care sa participe la efectuarea expertizei, fiind astfel respectate prevederile art. 177 alin. (1)-(5) C. proc. pen.

La data înştiinţării cu privire la drepturile in materia dispunerii expertizei, nu era dobândita calitatea de inculpaţi, nici cea de suspecţi, având in vedere ca prin ordonanţa din data de 19.07.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale. Prin urmare, la data dispunerii expertizei, cauza penala parcurgea faza urmăririi in rem, iar cele doua persoane nu erau părţi in procesul penal, însă au beneficiat de exercitarea unor drepturi procesuale corespunzătoare celor din etapa urmăririi penale in personam. Efectuarea unei singure comunicări, la domiciliul comun al soţilor, a drepturilor procesuale prevăzute de art. 177 C. proc. pen. către cele doua persoane, care la data respectivă nu aveau calitatea de suspecţi sau inculpaţi, nu atrage o vătămare procesuala, întrucât ei nu erau parţi sau subiecţi procesuali principali. Chiar în aceasta ultima ipoteza, o comunicare comuna a drepturilor procesuale, la domiciliul comun, nu constituie un motiv de nulitate absoluta a mijlocului de proba astfel cum a fost dispus si administrat, nefiind prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin 1 C. proc. pen.. şi nu sunt îndeplinite condiţiile nulităţii relative prevăzute de art. 282 C. proc. pen.. Nu se identifica o vătămare procesuala care sa nu poate fi înlăturata altfel, in condiţiile in care persoanele destinatare a comunicării drepturilor nu au exercitat efectiv aceste drepturi, nu au participat active la stabilirea obiectivelor si nu au desemnat un expert recomandat.

Normele procedurale incidente în materia numirii expertului în procesele penale nu prevăd ca desemnarea acestuia să se facă prin tragere la sorţi, sens in care nici nu se impune o adresa către Biroul Local de Expertize pentru a comunica numele a trei experţi din care sa fie ales cel numit de procuror".

Deopotrivă, în ceea ce priveşte legalitatea/loialitatea audierii martorului E., în cuprinsul încheierii precitate s-a constatat că:

"nu exista un viciu de legalitate in ceea ce priveşte audierea martorului, întrucât, în raport de dispoziţiile art. 114 C. proc. pen., poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Declaraţia martorului audiat priveşte condiţiile si împrejurările in care a avut loc vizionarea autoturismului accidentat, urmele observate de martor, precum si alte constatări personale ale acestuia. Teza probatorie a administrării acestui mijloc de proba nu a constatat in verificarea sau completarea constatărilor ori concluziilor raportului de expertiza tehnica auto.

Legalitatea administrării probei cu declaraţiile unui martor se circumscrie îndeplinirii condiţiilor de legalitate in care faptele si datele cunoscute de martor sunt aduse la cunoştinţa organului judiciar. Este distincta de fiabilitatea ori credibilitatea martorului, chestiune legata de fondul cauzei, de care depinde operaţiunea de evaluare si apreciere a acestui mijloc de proba in ansamblul probator administrat pe parcursul procesului penal.

C. proc. pen. nu prevede vreo limitare a obiectului probei cu martori, aceştia putând fi audiaţi atât în latura penală a cauzei, cât şi în ceea ce priveşte acţiunea civilă.

Legalitatea administrării probei cu martori este distincta de fiabilitatea acesteia, aceasta din urma noţiune desemnând capacitatea probei de a exprima adevărul, garanţiile de obiectivitate, imparţialitate si realitate care deriva din faptele si informaţiile aduse la cunoştinţa organelor judiciara in urma administrării probei. Criticile privind nesinceritatea martorului, ori caracterul incomplet sau deformat al cercetării efectuate de martor asupra autoturismului exced noţiunii de legalitate a administrării probei, sunt circumscrise fiabilităţii acesteia".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de doi judecători de cameră preliminară, în raport de soluţia cuprinsă în încheierea nr. 76 din 11 mai 2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, constată că în cauză există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte rezolvarea unor cereri şi excepţii invocate de inculpaţi după trimiterea în judecată, în faza de cameră preliminară. În urma desfiinţării soluţiei de clasare şi trimiterii cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale nu au intervenit elemente noi, pe baza cărora să se constate nelegalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, care au fundamentat punerea în mişcare a acţiunii penale şi, ulterior, trimiterea în judecată.

Cât priveşte nulitatea raportului de expertiză criminalistică întocmite de expertul criminalist J., Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă - Curtea de Apel Alba Iulia că, aşa-zisa presiune exercitată de procurorul de caz, reprezintă o simplă alegaţie nesusţinută de vreun mijloc de probă. Expertiza criminalistică, pentru a stabili dacă avariile produse asupra autoturismului K. au putut fi produse în condiţiile unui accident de circulaţie astfel cum a fot descrise de inculpaţi a fost dispusă de procuror, în condiţii de celeritate, ţinând cont de dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară care a dispus completarea urmăririi penale, cu luarea în considerarea şi a termenului de prescripţie a răspunderii penale. Prin urmare, nu se poate susţine că a existat un interes personal al prourului de caz în administrarea probei contestate şi trimiterea inculpaţilor în judecată.

Contestatorii au invocat şi nulitatea absolută a procesului-verbal întocmit la data de 25.03.2023, despre care au susţinut că este un act întocmit pro causa, "plantat" în dosar, pentru a dovedi, contrar susţinerilor inculpaţilor, că expertul judiciar F. a avut acces la actele relevante din dosarul cauzei pentru a întocmi raportul de expertiză.

Fără a relua argumentele pentru care s-a constata, deja, în cauză, că expertiza tehnică efectuată de expertul F. nu este afectat de vreun viciu de legalitate, Înalta Curte examinând procesul-verbal aflat la fila x d.u.p., contată că acesta conţine o simplă eroare materială în ceea ce priveşte menţionarea datei ca fiind 25.03.2023 în loc de 25.03.2022, având în vedere succesiunea actelor procesuale şi procedurale dispuse în cauză. Astfel, efectuarea expertizei a fost dispusă de procuror prin ordonanţa din 08.03.2022, la aceeaşi dată numiţii A. şi B. au fost încunoştinţaţi despre efectuarea expertizei şi despre posibilitatea de a formula obiective, obiecţiuni, de a numi un expert parte. Prin ordonanţa din 25.03.2022 procurorul a respins cererea formulată de partea civilă de completare a obiectivelor şi a încuviinţat participarea expertului parte, fiind logic ca la aceeaşi dată 23.05.2022, iar nu 2023 să fi întocmit şi procesul-verbal prin care s-a stabilit onorariul provizoriu pentru efectuarea expertizei ca fiind de 1500 RON, concluzie ce se coroborează şi cu împrejurarea că plata finală pentru întocmirea raportului de expertiză, în baza decontului justificativ, s-a realizat tot în cursul anului 2022 pe data de 29 septembrie.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte regularitatea actului de sesizare a instanţei, sub aspectul descrierii faptelor, instanţa de control judiciar constată că rechizitoriul întocmit în cauză satisface toate exigenţele dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, din examinarea rechizitoriului, se constată că este sistematizat, procurorul a individualizat şi a descris acţiunile contestatorilor inculpaţi, încadrarea lor în succesiunea evenimentelor, de natură a determina, în concret, faptele de care sunt acuzaţi, fiind evidenţiate şi mijloacele de probă.

În rechizitoriu, descrierea faptelor este realizată de o manieră suficient de clară pentru a stabili obiectul şi limitele judecăţii, urmând ca, pe parcursul cercetării judecătoreşti să se stabilească dacă faptele, aşa cum au fost prezentate în rechizitoriu, există, pot fi circumscrise încadrării juridice propuse de parchet, precum şi dacă contestatorii inculpaţii răspund penal pentru acestea. Totodată, actul de sesizare cuprinde menţiuni suficient de precise cu privire la probele pe care se întemeiază acuzaţia penală, probele fiind indicate şi evaluate în cuprinsul rechizitoriului, aşa încât contestatorii inculpaţi au posibilitatea reală de a identifica probele pe baza menţiunilor rechizitoriului, de a cunoaşte conţinutul lor, astfel cum este relevat de actele dosarului (în acest sens, secţiunea intitulată - Situaţia de fapt, f. x şi urm. rechizitoriu, secţiunea intitulată - Mijloace de probă, f. x rechizitoriu, secţiunea denumită - Încadrarea juridică, f. x rechizitoriu).

Nicio dispoziţie legală nu impune descrierea exhaustivă, în cuprinsul rechizitoriului, a fiecărui aspect de fapt şi a fiecărui element din cadrul dosarului de urmărire penală, o astfel de cerinţă fiind disproporţionată şi nejustificată în contextul în care actul de sesizare reprezintă o sinteză a lucrărilor cauzei.

Ca atare, nu orice împrejurare poate fi calificată ca o neregularitate a actului de sesizare care să atragă incidenţa procedurii de remediu prev. de art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.., rolul camerei preliminare fiind acela de a stabili dacă sunt respectate exigenţele art. 328 C. proc. pen.., iar nu de a impune procurorului un anumit stil de redactare a actului de sesizare, deşi conţinutul este impus de textul de lege.

Faptele de care au fost acuzaţi inculpaţii, precizate iniţial în ordonanţele de începere a urmăririi penale in rem, de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţi şi punere în mişcare a acţiunii penale sunt descrise în rechizitoriu şi au primit o încadrare juridică.

Actul de sesizare a instanţei cuprinde încadrarea în drept a faptelor de care sunt acuzaţi contestatorii inculpaţi, reţinându-se că:

Inculpatul A. a comis tentativa la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii august a anului 2019 a indus în eroare reprezentanţii părţii civile S.C. C. S.A. cu privire la faptul că în seara de 04.08.2019, în jurul orei 21:30-22:00, autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, asigurat Casco la societatea respectivă, ar fi fost avariat în urma unui accident rutier ce s-ar fi produs pe raza localităţii Drăghiceni, judeţul Dolj, în scopul obţinerii în mod ilegal de despăgubiri, scop ce nu a fost realizat, întrucât partea civilă a respins cererea de plată constatând că nu există corespondenţă între dinamica declarată a evenimentului şi avariile constatate la autovehicul.

Inculpata B. a săvârşit, în concurs formal, infracţiunile de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., constând în aceea că, la data de 20.08.2019, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul de daune nr. x, a completat un formular tipizat intitulat "DECLARAŢIE", pus la dispoziţie de către reprezentantul părţii civile C. S.A., în care a consemnat în mod nereal faptul că în ziua de 04.08.2019, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, un autoturism care circula din sens opus a întors în faţa sa şi a ridicat praf şi pietriş ce i-a avariat parbrizul, motiv pentru care a virat dreapta, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu vehiculul într-un lac de pe raza localităţii Drăghiceni, provocându-i mai multe daune, prin declaraţia neconformă realităţii inculpata B. urmărind să îl ajute pe A. să obţină în mod nelegal despăgubiri de la S.C. C. S.A., în calitate de reprezentant al asiguratului D. Avocat A..

Contrar susţinerilor contestatorilor, din cuprinsul rechizitoriului reiese că procurorul a realizat o descriere a acţiunilor pe care le-a subsumat elementelor de tipicitate ale fiecăreia dintre infracţiunile de care au fost acuzaţi. Totodată, acuzaţia adusă fiecăruia dintre contestatorii inculpaţi este plasată în timp (e.g. în cursul lunii august 2029, la data de 20.08.2019) şi sunt indicate urmările periculoase socialmente care, în opinia parchetului ar contura elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la înşelăciune sub forma autoratului şi complicităţii, precum şi a infracţiunii de fals în declaraţii, comisă de inculpata B..

Dacă fapta de fals în declaraţii reţinută în actul de sesizare se circumscrie sau nu elementului material al laturii obiective a infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B., dacă există sau nu suficiente probe pentru a susţine învinuirea de înşelăciune în forma tentativei, reprezintă chestiuni ce vizează temeinicia acuzaţiei, care nu pot fi examinate în faza procesuală a camerei preliminare, ţinând de soluţionarea pe fond a cauzei.

Sintetizând, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că faptele presupus săvârşite de contestatorii inculpaţi sunt descrise, rezultând cu claritate baza factuală a învinuirii corespunzătoare fiecărei infracţiuni, astfel că nu se poate susţine că dreptul la apărare, în componenta referitoare la necesitatea informării precise şi complete cu privire la faptele ce i se reproşează acuzatului, este încălcat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 347 alin. (3) şi (4) coroborat cu art. 346 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii penale nr. 40/2024 din data de 23 mai 2024, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii penale nr. 40/2024 din data de 23 mai 2024, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 11 iulie 2024.