Transfer of appeal denied for lack of objective evidence of judicial bias; costs awarded.

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra cererii de strămutare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 71 C. proc. pen., invocând că există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor este afectată.

În esenţă, petentul susţine că, prin încheierea pronunţată la data de 21 mai 2024 în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, completul de judecată a respins toate cererile de probe pe care le-a formulat, cât şi de către inculpatul B., aspect care a surprins întreaga apărare, având în vedere că instanţa de apel nu a permis administrarea nici măcar a unei singure probe în această etapă procesuală.

Urmare a acestei împrejurări, inculpatul B., fiind surprins de respingerea de plano a tuturor probelor invocate de către apărătorul său ales, a încetat raporturile de colaborare profesională cu acesta, apreciind existenţa unei potenţiale culpe în motivarea notei de probatorii susţinute la termenul anterior. În acest context, la termenul din 11 iunie 2024, i s-a acordat acestuia un singur termen în vederea angajării unui alt avocat şi a pregătirii apărării, un termen extrem de scurt, de doar o săptămână. Practic, în intervalul stabilit de instanţa de judecată, orice avoct nou şi străin de speţă nu ar fi putut, în mod obiectiv parcurge volumele dosarului penal şi să realizeze şi o apărare efectivă, prin formularea de cereri, motive de apel, etc.

La termenul de judecată din 18 iunie 2024, noul avocat ales al inculpatului B. a formulat o cerere de amânare având în vedere că avea alte afaceri judiciare în care se angajase, prioritar semnării contractului de asistenţă juridică, iar avocatul desemnat din oficiu al inculpatului nu s-a prezentat, neştiind de termen. Faţă de această împrejurare, preşedintele completului de judecată a insinuat, în repetate rânduri, că, de fapt, ar fi existat o conivenţă între inculpaţi şi apărători, inclusiv cu apărătorul din oficiu, pentru tergiversarea cauzei, referirile vizându-l în principal pe inculpatul B., pe fostul avocat al acestuia (cu privire la o potenţială strategie în legătură cu rezilierea contractului de asistenţă juridică), dar şi apărarea petentului A..

Astfel, petentul apreciază că afirmaţiile realizate în sala de judecată, fără să existe vreo vinovăţie a sa ori a apărătorului său ales, antamează soluţia instanţei de apel, care ar fi una nefavorabilă apărării.

Totodată, petentul a considerat important de menţionat că, având în vedere multitudinea de dosare asociate cu obiect contestaţiile formulate de el şi de către Ministerul Public în procedura de luare, prelungire şi verificare a măsurilor preventive în cadrul dosarului nr. x/2022 al DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa, dosare ce au fost repartizate către secţia penală a Curţii de Apel Ploieşti, există o prezumţie de vinovăţie ce planează deja asupra sa la această instanţă şi care are înrâurire asupra soluţionării apelului declarat în cauză. De altfel, preşedintele completului de apel a soluţionat, în complet de contestaţie, şi contestaţia formulată de către inculpaţi pe fondul camerei preliminare în cadrul dosarului nr. x/2022, iar în procedurile de contestare a măsurilor preventive, acestea au fost respinse de către completurile Curţii de Apel Ploieşti cu motivarea că ar exista un probatoriu care ar determina suspiciunea rezonabilă privind comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Potrivit art. 72 alin. (6) din C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Curtea de Apel Ploieşti.

Din informarea transmisă de Curtea de Apel Ploieşti reiese că obiectul dosarului nr. x/2022 îl constituie apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa şi inculpaţii B., A. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 1/12.01.2024 a Tribunalului Dâmboviţa.

Faţă de motivele invocate în legătură cu dosarul nr. x/2022, precum şi rezultatul verificărilor efectuate, Curtea de Apel Ploieşti a precizat că susţinerile petentului sunt simple supoziţii şi nu există date în raport de care să se poată aprecia că ar putea exista vreo ingerinţă sau vreo imixtiune în justa şi legala soluţinare a cauzei. S-a considerat că, la Curtea de Apel Ploieşti sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca această cauză să se soluţioneze cu respectarea dispoziţiilor incidente în materie şi a principiilor privind dreptul la apărare şi judecarea cauzei într-un termen rezonabil, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, la dosar au fost depuse şi dovezile de comunicare potrivit dispoziţiilor art. 73 C. proc. pen.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de strămutare este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o curte de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfăşurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivităţii şi imparţialităţii judecătorilor unei instanţe.

Trecerea unei cauze de la instanţa sesizată la o altă instanţă egală în grad, reprezintă o măsură menită să asigure buna desfăşurare a procesului, în situaţia în care nu există garanţii de imparţialitate cu referire la judecarea cauzei, în privinţa niciunuia dintre judecătorii instanţei sesizate.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar mai ales din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorilor, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea acestora şi justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În speţă, petentul şi-a întemeiat cererea, în esenţă, pe respingerea tuturor cererilor de probă formulate în cauză, pe modul în care completul de judecată a înţeles să acorde termenele de judecată, ca urmare a cererilor de amânare pentru pregătirea apărării unui coinculpat sau lipsa de apărare, precum şi pe împrejurarea că, unii judecători ai instanţei au soluţionat dosarele asociate având ca obiect contestaţii privind luarea, prelungirea şi verificarea măsurilor preventive în cauză, planând, astfel, o prezumţie de vinovăţie asupra sa.

În urma analizării aspectelor invocate de petent drept temeiuri ale cererii de strămutare a dosarului nr. x/2022, Înalta Curte nu identifică elemente concrete de natură să conducă la existenţa vreunei îndoieli asupra imparţialităţii şi obiectivităţii judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei sau la concluzia că la nivelul Curţii de Apel Ploieşti nu ar exista condiţii pentru desfăşurarea unui proces echitabil.

În acest sens, Înalta Curte aminteşte că prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M. Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016), Curtea Constituţională a României a stabilit că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor date sau informaţii referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor, de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorilor este afectată.

Totodată, reaminteşte că imparţialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, iar punctul de vedere al persoanei interesate nu joacă un rol determinant, ci trebuie să fie justificat în mod obiectiv. (cauza Aleksandr Nikolayevich Ovcharenko v. Ucraina).

Aşadar, simpla susţinere că instanţa nu poate da dovadă de imparţialitate, în absenţa unor elemente concrete, nu generează, în mod automat, concluzia unei conduite subiective a magistraţilor învestiţi cu soluţionarea cauzei şi, implicit, concluzia afectării imparţialităţii judecătorilor instanţei.

Ca atare, afirmaţiile petentului nu au aptitudinea de a pune în discuţie imparţialitatea judecătorilor instanţei, în lipsa unor elemente obiective, verificabile, care să genereze suspiciuni temeinice referitoare la o eventuală influenţă exercitată asupra acestora şi să justifice strămutarea cauzei la o altă instanţă.

Supoziţia că anumite împrejurări preexistente, ce ţin de modalitatea în care judecătorul soluţionează cererile formulate în cauză, pot determina o judecată părtinitoare a cauzei, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă justificată obiectiv, aceasta din urmă trebuind să se bazeze pe fapte sau împrejurări verificabile, de natură a crea unui observator neutru suspiciunea că imparţialitatea judecătorilor unei instanţe este afectată, situaţie care nu se regăseşte în cauză.

Prin urmare, măsurile dispuse de completul de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti, nu constituie, doar prin ele însele, un indiciu al lipsei de imparţialitate a judecătorilor învestiţi ori a celorlalţi judecători din cadrul instanţei. Magistraţii care formează completul de judecată examinează justeţea aspectelor sesizate prin prisma elementelor probatorii aflate la dosarul fiecărei cauze, evaluate individual, având obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile în strictă conformitate cu legea aplicabilă speţei şi fără părtinire.

Pe de altă parte, Înalta Curte învederează că, în prezenta procedură, instanţa poate evalua doar baza aparentă a suspiciunilor exprimate de petent cu privire la imparţialitatea judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află cauza, fără a fi abilitată să cenzureze, explicit sau implicit - legalitatea sau temeinicia măsurilor dispuse de aceştia în cursul procesului ori a soluţiilor dispuse de judecătorii instanţei inferioare.

Concluzionând, în contextul celor expuse, Înalta Curte constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor Curţii de Apel Ploieşti, care să conducă la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cererea petentului nefiind justificată.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul A., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul A., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2024.