Prosecution's discontinuation of intellectual forgery and abuse in office complaint annulled and remanded for failure to verify document metadata
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, Criminal Division, admitted the complainant's objection and annulled the prosecution's order to discontinue the case, remanding it to the prosecutor for continued investigation. The dispute concerned a criminal complaint alleging intellectual forgery and abuse in office by a senior prosecutor and a police officer, who allegedly backdated an ordonnance responding to objections against a forensic accounting report in a separate, complex tax evasion case; the initial discontinuation was based on the claim that the prosecutor's signature validated the act and that dissatisfaction with judicial acts does not constitute a crime. The court ruled that the investigation was legally insufficient because the prosecutor failed to comply with the mandatory investigative limits previously set by the preliminary hearing judge, specifically neglecting to verify the digital metadata (creation date) of the disputed document to confirm whether it was issued after the prosecutor had ceased acting as the case handler, thereby violating the principle of an effective investigation under Article 6 of the ECHR and Article 341 of the Code of Criminal Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 321 C. pen, art. 297 C. pen, art. 180 alin. (1) C. proc. pen, art. 2502 din C. proc. pen, art. 2502 C. proc. pen, art. 321 alin. (1) C. pen; Prosecution's discontinuation of intellectual forgery and abuse in office complaint annulled and remanded for failure to verify document metadata: The dispute concerned a criminal complaint alleging intellectual forgery and abuse in office by a senior prosecutor and a police officer, who allegedly backdated an ordonnance responding to objections against a forensic accounting report in a separate, complex tax evasion case; the initial discontinuation was based on the claim that the prosecutor's signature validated the act and that dissatisfaction with judicial acts does not constitute a crime. The court ruled that the investigation was legally insufficient because the prosecutor failed to comply with the mandatory investigative limits previously set by the preliminary hearing judge, specifically neglecting to verify the digital metadata (creation date) of the disputed document to confirm whether it was issued after the prosecutor had ceased acting as the case handler, thereby violating the principle of an effective investigation under Article 6 of the ECHR and Article 341 of the Code of Criminal Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the annulment of the dismissal order and the remand of the case to the prosecution for further investigation.
Basis for the ruling that judicial costs remain in the charge of the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa din data de 18 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen. şi abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa din 07.08.2023 s-a dispus clasarea sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. şi abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen.
Prin încheierea din 15.11.2023 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a dispus infirmarea soluţiei de clasare şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale in rem.
S-a reţinut că petentul A., administrator şi unic asociat la S.C. B. Iaşi, a formulat plângere penală împotriva lui C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi lui D., comisar şef de poliţie judiciară în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, solicitând efectuarea de cercetări în vederea tragerii acestora la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen. şi abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen.
În fapt, în sesizare, s-au arătat următoarele:
"l. A. deţine calitatea de inculpat în dosarul penal nr. x/2019, fiind acuzat, printre altele, de săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat. Acest dosar a fost instrumentat de dl. procuror C. până la momentul numirii sale în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu ianuarie 2023.
2. În iunie 2021, în dosar a fost întocmit raportul de expertiză contabilă judiciară nr. 05 de către dl expert E.. În temeiul art. 180 alin. (1) C. proc. pen., dl A. a formulat, prin intermediul apărătorului ales, obiecţiuni la raportul de expertiză. Astfel, prin memoriul privind obiecţiunile formulate, înregistrat la dosarul cauzei în data de 2 decembrie 2021, cu titlu general, s-a solicitat organului de urmărire penală să constate că majoritatea constatărilor expertului sunt lacunare, respectiv sunt consecinţa unei analize superficiale a documentelor pe care le-a avut la dispoziţie. În acest sens, în cuprinsul obiecţiunilor a fost prezentată o analiză punctuală, pe fiecare obiectiv stabilit în parte, şi au fost indicate elementele de nelegalitate ori netemeinicie constatate, precum şi remediile juridice care se impun.
3. Ulterior momentului înregistrării obiecţiunilor, procurorul de caz, C. a evitat să se pronunţe asupra elementelor prezentate în cuprinsul materialului. Persoana vătămată, prin avocatul ales a revenit periodic în următoarele 20 de luni cu cereri şi adrese prin intermediul cărora a solicitat procurorului un răspuns la obiecţiunile formulate, acestea nefiind soluţionate în scris.
Persoana vătămată arată că este important de subliniat faptul că presupusele prejudicii antamate în dosarul penal nr. x/2019 sunt de ordinul milioanelor de euro, acestea fiind stabilite discreţionar de organul de urmărire penală şi au stat la baza instituirii, şi ulterior prelungirii unor măsuri asigurătorii de natură să afecteze activitatea profesională a dlui A. şi a societăţii acestuia, B., de asemenea inculpată în dosar.
4. Faptul că obiecţiunile nu au fost soluţionate în niciun sens pe tot parcursul anului 2022 este confirmat de mai multe circumstanţe obiective. În primul rând, în cadrul dosarului nr. x/2022 de pe rolul Tribunalului Iaşi, având ca obiect contestarea măsurilor asigurătorii, la termenul de judecată din 24 februarie 2022, judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis o adresă către DIICOT - ST Iaşi, prin care a solicitat înaintarea raportului de expertiză financiar-contabilă întocmit în dosarul penal nr. x/2019 al D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Iaşi, precum şi solicitarea de a preciza dacă au fost întocmite noi procese-verbale de punere în executare a măsurilor asigurătorii, cu privire la petenta S.C. B. şi care au fost anulate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierea din 07.09.2020.
5. Pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 2 martie 2022, procurorul de caz C. a înaintat răspunsul datat l.02.2022, prin care, printre altele, a arătat următoarele:
Împotriva raportului de expertiză, inculpaţii, prin apărători, au formulat un număr de 5 (cinci) contestaţii, la care procurorul va răspunde în perioada următoare, având în vedere amploarea acestora. De asemenea, este neprocedural ca inculpaţii să invoce raportul de expertiză, atât timp cât continuă să îl conteste, fondat sau nu. În acelaşi sens, inculpaţii, prin apărători, au solicitat termene îndelungate de studiu (în vederea formulării altor obiecţiuni), fapt indicativ în ce priveşte consecvenţa procedurală a acestora, având în vedere solicitarea din prezenta cauză.
6. Practic, la începutul lunii martie 2022, procurorul C. a statuat sub semnătură proprie faptul că necesită timp suplimentar pentru a soluţiona obiecţiunile formulate în cauză.
7. Suplimentar, în încheierea de şedinţă din 02 martie 2022, în dosarul nr. x/2022, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, se consemnează şi poziţia reprezentantului Ministerului Public potrivit căreia:
"Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestaţiei, ca nefondată, întrucât limitele sesizării se raportează strict la ordonanţa din 06.09.2021 care, în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., vizează verificarea subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea măsurii asigurătorii în prezenta cauză.
Măsurile verificate sunt cele care s-au definitivat prin încheierea dispusă în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Iaşi, atât din perspectiva menţinerii temeiurilor măsurii asigurătorii cât şi cu privire la bunurile faţă de care au fost menţinute măsurile asigurătorii. De la acel moment, în raport de aceste bunuri, nu a apărut niciun element de noutate de natură a modifica situaţia de fapt.
Chestiunea legată de administrarea raportului de expertiză este o probă nouă, s-a depus acest raport la dosar, dar niciuna dintre concluziile raportului de expertiză nu poate fi eficientizată la acest moment în forma în care pretinde apărarea, în condiţiile în care proba nu este definitivată. Părţile au formulat obiecţiuni care sunt în curs de analiză la procurorul de caz. De asemenea, procurorul urmează a decide dacă se impun a fi formulate obiecţiuni personale sau dacă se impune completarea obiectivelor. Cât timp proba nu este definitivată, fiind necesară intervenţia unui terţ specialist în raportul juridic al cauzei, considerăm că nici concluziile nu pot fi eficientizate în maniera dorită de apărare.
Cu privire la procesele-verbale de punere în executare a măsurii, apreciază că acestea nu afectează legalitatea actelor de dispoziţie privind instituirea măsurilor asigurătorii, având în vedere dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., care se referă strict la temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii. Pentru aceste motive, apreciază că niciuna dintre cele două categorii de obiecţiuni formulate faţă de ordonanţa procurorului nu este întemeiată şi solicită să fie respinse apărările acestora.
8. Mai târziu, în cursul anului 2022, în cadrul dosarului nr. x/2022 înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, având ca obiect contestarea măsurii asigurătorii, la termenul de judecată din 01 august 2022, apărătorul contestatoarei B. a solicitat " emiterea unei adrese către D.I. I.C. O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, pentru a se solicita precizări cu privire la un eventual răspuns formulat în privinţa obiecţiunilor formulate de către contestatoare în privinţa raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză şi, eventual, dacă unitatea de parchet a formulat propriile obiecţiuni. Menţionează că, din câte are cunoştinţă, nu s-a răspuns obiecţiunilor formulate de către apărarea contestatoarei şi nici unitatea de parchet nu a formulat propriile obiecţiuni."
9. La data de 02 august 2022, DIICOT ST Iaşi a transmis la dosar următorul răspuns, prin care nu a oferit lămuriri concrete:
"Urmare adresei d-voastră nr. 4320/9 2022 din data de 01.08.2022, cu termen la data de 03.08.2022, ora 09:00, întrucât procurorul de caz se află în concediu de odihnă, vă rugăm să stabiliţi un nou termen de judecată, după data de 16.08.2022, pentru a apune la dispoziţia instanţei de judecată informaţiile solicitate."
10. Nici la termenul de judecată din 03 august 2022 lucrurile nu au devenit mai clare. Apărătorul contestatoarei B. S.R.L. a insistat în primirea răspunsului la obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de către acesta şi care nu se află la dosarul de urmărire penală, apreciind că era necesar ca parchetul să precizeze dacă există un astfel de răspuns, deoarece din studiul dosarului nu a identificat o ordonanţă de respingere a obiecţiunilor formulate de către B.. Astfel, apreciază că nu există o ordonanţă de respingere a acestora, nici DIICOT- Serviciul Teritorial Iaşi nu a răspuns că aceasta ar exista, dar nu poate fi înaintată la dosarul cauzei, ci doar se solicită să fie aşteptată prezenţa procurorului de caz, iar o astfel de cerere nu poate fi admisă.
11. În al doilea rând, atât pe parcursul anului 2022, cât şi pe parcursul anului 2023, cu ocazia activităţilor de urmărire penală desfăşurate în cauză la sediul DIICOT ST Iaşi, apărătorii dlui A. şi ai societăţii B. au solicitat organelor de urmărire penală un răspuns cu privire la obiecţiunile formulate. Aceasta în contextul în care, deşi cms. şef de poliţie D. susţinea că ordonanţa de soluţionare a obiecţiunilor ar fi fost comunicată, ea nu se regăsea la dosarul cauzei, deşi acesta a fost studiat de apărare în repetate rânduri.
12. În cursul lunii iunie 2023, cu ocazia audierii dlui A., fiind formulată o nouă cerere verbală de comunicare a unei copii după Ordonanţa cuprinzând răspunsul la obiecţiuni de către domnul avocat F. din cadrul Baroului Iaşi, prezent cu ocazia audierii, organul de cercetare penală, comisarul şef de poliţie D. din cadrul BCCO Iaşi, le-a transmis acestora că nu le poate oferi o copie întrucât ordonanţa, deşi există, se află stocată pe un suport informatic tip stick USB (flash drive) şi le va fi pusă la dispoziţia acestora doar " după ce o semnează dl procuror"
Insistându-se pe marginea acestui subiect cu întrebări din partea avocaţilor, dl cms. Şef D. a refuzat să ofere şi alte informaţii, comunicându-le doar că refuză să le pună la dispoziţie copia după ordonanţă.
13. Cu toate acestea, la data de 18 iulie 2023, a fost comunicată prin email Ordonanţa nr. 138D/P/2019, din 04 ianuarie 2022, semnată de procuror C., prin care acesta respinge ca nefondată şi neîntemeiată cererea cu obiecţiuni şi solicitarea de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză financiar contabilă întocmit în dosar.
14. Având în vedere că în 18 iulie 2023 a fost comunicată Ordonanţa datată 4 ianuarie 2022, deşi la data de 2 martie 2022 (adică la două luni ulterior momentului în care se presupune că ordonanţa a fost emisă) procurorul C. susţinea că această ordonanţă este în lucru, dată fiind amploarea lucrării, faptele descrise anterior pot întruni, în opinia persoanei vătămate, elementele constitutive ale mai multor infracţiuni indicate în petitul plângerii.
Prin ordonanţa din 04.01.2024, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.
Procurorul de caz a mai reţinut că, după infirmarea primei soluţii de clasare, au fost efectuate actele de urmărire penală dispuse în încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au fost cerute informaţii şi explicaţii de la DIICOT-Serviciul Teritorial Iaşi şi a fost audiat martorul D..
Conform adresei transmise şi suportului optic ataşat la acesta, rezultă că asupra fişierului Word cu ordonanţa datată 04.01.2022, pe staţia de lucru ce a fost folosită de procurorul reclamat în dosar, se relevă, din proprietăţile actului, că a fost creat la 04.01.2022, ora 07:05.56, elemente indicate şi la rubrica modificat. S-a reţinut că ordonanţa a fost emisă şi semnată de procurorul C. la data de 04.01.2022, iar acesta nu şi-a falsificat propriul act prin antedatare, postdatare sau semnarea în locul altei persoane sau semnarea ordonanţei, deşi ar fi fost redactată de altă persoană.
S-a constatat că, prin formularea sesizării penale din dosar, s-a încercat stabilirea nelegalităţii unui ordonanţe emise în faza urmăririi penale, de o persoană trimisă în judecată de către procurorul C. în scopul anulării, în procedura de cameră preliminară, a unor acte de urmărire penală, iar soluţia din speţa de faţă nu constituie impediment sau argument în aprecierile ce pot fi făcute de judecătorii cu atribuţii în procedura de cameră preliminară în cauza în care petentul din speţa de faţă a fost trimis în judecată.
Martorul D. a fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate-Serviciul de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor şi a efectuat acte de cercetare penală, în baza ordonanţelor de delegare dispuse de procurori din cadrul DIICOT, în perioada 2010- decembrie 2023. Concret, martorul a efectuat acte de cercetare penală în dosarul penal nr. x/2019 al DIICO-ST Iaşi în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul C..
A învederat martorul că, în acea cauză, au fost cercetate un număr foarte mare de persoane, aproximativ 70 de inculpaţi, iar faţă de o parte dintre aceştia au fost luate măsuri preventive privative de libertate şi neprivative de libertate. Dosarul penal avea peste 150 de volume de aproximativ 300-500 file, fiecare.
A precizat martorul că, având în vedere complexitatea dosarului penal, au fost formulate foarte multe cereri de către părţi şi de persoanele care au fost reprezentate de aproximativ 25-30 de avocaţi. Cu privire la expertiza financiar-contabilă efectuată de către expertul E., au fost formulate mai multe obiecţiuni de către inculpaţi. Expertiza avea aproximativ 1300 de file, iar ordonanţele de răspuns la obiecţiunile formulate de către persoanele din dosar au fost redactate şi stocate pe calculatorul de serviciu al procurorului C. la sediul DIICOT-ST Iaşi.
Martorul a afirmat că nu are cunoştinţă despre data la care au fost create aceste ordonanţe de răspuns la obiecţiuni. După redactarea şi stocarea pe calculatorul de serviciu al procurorului, acesta i-a transferat pe stick-ul de memorie înregistrat al BCCO Iaşi. Aproximativ toate documentele din acest dosar, dar şi din alte dosare în care martorul a lucrat cu procurori din cadrul DIICOT erau transferate, ca măsură de protecţie, pe stick-ul de serviciu al ofiţerilor delegaţi în dosarele respective. Se proceda în acest fel deoarece s-a mai întâmplat ca unele dintre documente să nu mai poată fi accesate sau se accesau foarte greu. Martorul a avut stocat pe stick-ul de memorie de serviciu un număr de şapte ordonanţe din data de 04.01.2022 referitoare la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză contabilă. Toate aceste documente au fost transferate de pe calculatorul de serviciu al procurorului pe stick-ul înregistrat la BCCO Iaşi.
Nu ştie martorul când au fost semnate de către procuror aceste ordonanţe pentru că el îşi desfăşura activitatea la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
A mai relatat martorul că, în perioada martie- aprilie 2022, au fost convocaţi avocaţii inculpaţilor la sediul DIICOT-ST Iaşi pentru a li se comunica obiectivele unei expertize tehnice ce urma a fi dispusă în cauză. La acea convocare avocatul G. a ajuns pe finalul întrevederii, iar procurorul i-a reproşat că nu a respectat ora convocării. Martorul reţine că doamna avocat era foarte iritată, s-a enervat şi a precizat că ea nu a primit răspuns la obiecţiunile formulate la expertiza contabilă. Procurorul i-a indicat că ordonanţele cu răspunsul la obiecţiunile formulate se aflau pe biroul său, dar că mai lucrează la ele pentru a le argumenta mai bine şi că le va comunica la o dată ulterioară. Martorul susţine că a văzut pe birou ordonanţele listate, dar nu a văzut dacă erau semnate sau nu de către procuror.
Martorul a mai declarat:
"Precizez faptul că stick-ul înregistrat la BCCO Iaşi pe care se aflau mai multe materiale din dosarul penal nr. x/2019 a fost predat la secretariatul structurii BCCO atunci când m-am pensionat. Înainte de a preda acest stick de memorie, am făcut un print screen cu privire la ordonanţele cu obiecţiunile la expertiza contabilă din acest dosar penal pentru că fusesem citat prin dispeceratul IPJ Iaşi să mă prezint la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu am luat la cunoştinţă dacă aceste ordonanţe transferate de pe calculatorul procurorului pe stick-ul de memorie au suferit sau nu modificări, eu având pe stick-ul de memorie varianta cu ultima modificare din data de 04.01.2022.
Eu, în calitate de ofiţer de poliţie, nu aveam acces în biroul procurorului şi la calculatorul acestuia."
Pe baza mijloacelor de probă administrate în prezenta cauză, procurorul de caz a reţinut inexistenţa faptelor ce au fost sesizate ca fiind infracţiuni pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale.
În faza urmăririi penale, organele de urmărire penală au dreptul a aprecia cu privire la informaţiile ce rezultă din probele administrate şi infracţiunile sesizate, putând decide că faptele nu există, că nu sunt realizate elementele de tipicitate sau orice altă situaţie care impune emiterea soluţiei considerată ca fiind legală şi temeinică. Se are în vedere şi situaţia că răspunderea penală este cea mai severă formă de răspundere juridică, iar aplicarea acesteia necesită probe atât de clare şi convingătoare, astfel încât sancţionarea să pară a fi inerentă, inevitabilă. Totodată, nemulţumirile oricărei persoane faţă de un act de dispoziţie emis de un magistrat, nu pot sta la baza tragerii la răspundere penală a magistratului respectiv, iar dreptul de apreciere ce-l au magistraţii şi reglementarea procedurilor de cenzurare şi de sancţionare a actelor acestora de alte organe judiciare sunt suficiente, nefiind necesară tragerea lor la răspundere penală, indiferent dacă unele acte sunt infirmate, anulate sau dacă soluţiile dispuse sunt nelegale şi/sau netemeinice.
S-a reţinut că falsificarea unor acte oficiale poate fi învederată juridic şi cu bună credinţă ca fiind comisă de persoane care nu aveau dreptul la semnarea actului, adică de alţi funcţionari publici decât cei indicaţi ca fiind autori sau prin consemnarea unor fapte neconforme adevărului. Nu rezultă din sesizare astfel de fapte, ci susţinerea că ordonanţa a fost falsificată chiar dacă procurorul de caz a semnat-o, acesta fiind menţionat ca autor al actului şi că falsul s-ar fi comis pentru că proiectul ar fi fost redactat de un ofiţer de poliţie. Nu se arată în sesizare nici ipoteza că ordonanţa ar fi conţinut fapte neconforme adevărului, care ar fi fost aceste fapte, iar legalitatea şi temeinicia unei ordonanţe nu se poate analiza pe calea plângerii penale din speţa de faţă.
La dosar s-a ataşat încheierea din 24.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Iaşi, judecătorul de drepturi şi libertăţi, cu privire la contestaţia formulată împotriva măsurii asigurătorii formulată de persoana juridică, petentă în speţa de faţă, însă conţinutul acesteia nu relevă probe sau indicii cu privire la infracţiunile sesizate, ci doar demersuri de contestare a unei ordonanţe prin calea neprocedurală a formulării unei plângeri penale. S-a mai ataşat adresa din 25.02.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi către parchet, adresa din 01.02.2022 a DIICOT ST Iaşi către judecător şi mai multe încheieri de amânare a pronunţării.
Referitor la procurorul şi ofiţerul de poliţie reclamaţi, se reţine că nu sunt probe sau indicii cu privire la existenţa elementelor materiale ale infracţiunilor de fals intelectual, constând în consemnarea unor fapte nereale în ordonanţa contestată prin plângerea penală din dosar sau de abuz în serviciu, constând în exercitarea contrară legii a atribuţiilor de serviciu, în condiţiile în care toate actele emise au putut sau au fost supuse cenzurii şi nu au rezultat date că ar fi comis vreun abuz în serviciu.
Activitatea magistraţilor este una de apreciere a probelor şi de interpretare a faptelor şi a dispoziţiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluţii implică un raţionament în favoarea sau în detrimentul uneia din părţi, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraţilor ca urmare a plângerii penale a părţii nemulţumite.
Împotriva ordonanţei de clasare din data 18 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a formulat plângere la procurorul ierarhic superior petentul A., în care a arătat că soluţia procurorului de caz este netemeinică şi nelegală, solicitând infirmarea soluţiei de clasare şi completarea urmăririi penale.
Prin ordonanţa nr. 121/II/2/2024 din 15.12.2023 emisă de procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 18 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Împotriva ordonanţei de clasare din data de 18 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, petentul A. a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară.
În motivarea plângerii, petentul A. a arătat, în esenţă, că, din perspectiva nelegalităţii se remarcă cel puţin două vicii. În primul rând, se poate observa că soluţia de clasare este, în realitate, nemotivată, majoritatea dintre aspectele de fapt şi de drept care au fost invocate nefiind analizate nici măcar tangenţial. Aşadar, motivarea soluţiei de clasare evită toate aspectele "problematice" invocate, concentrându-se asupra unor chestiuni care nu au fost invocate niciodată şi care nici nu ar putea fi invocate într-o plângere penală, cum ar fi legalitatea şi temeinicia ordonanţei din data de 4 ianuarie 2022 (din perspectiva dreptului procesual penal) sau dreptul de apreciere al magistraţilor.
Sigur, faptul antedatării unei ordonanţe reprezintă o chestiune de legalitate lato sensu, însă nu a solicitat analiza legalităţii ordonanţei din perspectiva normelor procesual penale (chestiune care, în mod evident, nu poate face obiectul unei plângeri penale), ci a solicitat analiza caracterului infracţional al conduitei organelor de urmărire penală de a antedata o ordonanţă. Cu privire la acest caracter infracţional se reţine, exclusiv formal, inexistenţa faptelor ce au fost sesizate ca fiind infracţiuni, însă din simpla lectură a "motivării" soluţiei de clasare se desprinde cât se poate de clar că nu s-a realizat o analiză efectivă a aspectelor invocate în plângere care susţin atât existenţa faptei, cât şi întrunirea elementelor de tipicitate. De altfel, caracterul formal al motivării soluţiei de clasare nu este decât o consecinţă a caracterului formal al întregii anchete penale desfăşurate.
În al doilea rând, se poate observa că soluţia de clasare se întemeiază pe declaraţia numitului D., indicat ca fiind complice al dlui C., dar audiat în calitate de martor. Faptul că declaraţia numitului D. nu face decât să confirme cele invocate prin plângerea penală, fiind de neînţeles interpretarea organelor de urmărire penală din soluţia de clasare, va fi analizat în secţiunea destinată aspectelor de netemeinicie. Din perspectiva legalităţii, problematic în raport de audierea dlui D. este faptul că apărătorii petentului A., deşi formulaseră o cerere de încunoştinţare cu privire la toate actele de urmărire penală efectuate în cauză, nu au fost încunoştinţaţi în temeiul art. 92 alin. (2), (3) şi art. 93 alin. (1) C. proc. pen.. Pe cale de consecinţă, singura probă real administrată de către organele de urmărire penală şi, după cum rezultă din ordonanţa atacată, singura probă care ar fi întemeiat raţionamentul procurorului a fost administrată cu încălcarea flagrantă a drepturilor procesuale ale persoanei vătămate. Singurul remediu efectiv constă în desfiinţarea soluţiei de clasare şi refacerea probaţiunii.
Din perspectiva temeiniciei, din nou, în soluţia de clasare se omite cu desăvârşire chiar esenţa plângerii penale - la momentul la care a fost semnată şi, implicit, emisă ordonanţa, plasat temporal cu certitudine după data de 7 februarie 2023 şi probabil undeva între luna iunie şi luna iulie a anului 2023, dl C. nu mai era procuror de caz. Mai mult, dl C., potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, nici măcar nu mai putea exercita activitatea de procuror. Totuşi, acesta a avut acces la dosarul cauzei şi a emis o ordonanţă, iar pentru a conferi o aparenţă de legalitate acesteia, a antedatat-o, menţionând împrejurarea neadevărată conform căreia ar fi fost emisă în data de 4 ianuarie 2022.
Or, este de natura evidenţei faptul că ordonanţa în discuţie nu putea să fie emisă în 4 ianuarie 2022. Fiind cerută în mod repetat de către persoanele acuzate, dl C. a susţinut, tot în mod repetat, că ordonanţa încă nu a fost emisă. Ba mai mult, în cadrul unor proceduri desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi ulterior datei de 04 ianuarie 2022, dl C. a arătat în scris că această ordonanţă nu există.
De altfel, modalitatea în care este motivată soluţia de clasare, trecând peste vădita netemeinicie, denotă o superficialitate greu de înţeles şi admis pentru cea mai înaltă unitate de parchet din România.
Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este fondată, în considerarea următoarelor argumente:
Cu titlu preliminar, Judecătorul de cameră preliminară constată că, prin încheierea nr. 641 din 15 noiembrie 2023, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023, s-a admis plângerea formulată de petentul A..
S-a desfiinţat soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din 07 august 2023, în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi ordonanţa nr. 290/II/2/2023 din 11 septembrie 2023 a procurorului şef al aceleiaşi secţii şi s-a trimis cauza la procuror pentru a începe urmărirea penală.
Pentru a dispune astfel, Judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în esenţă, că în cauză, nu au fost luate măsuri rezonabile pentru investigarea faptelor reclamate de petentul A. prin plângerea formulată, referitoare la presupusa activitate ilicită ce ar fi fost desfăşurată de magistratul procuror C. şi cms. şef D., cu prilejul emiterii ordonanţei nr. 138D/P/2019 din 04 ianuarie 2022.
Astfel, s-a constatat că, în cauză nu fost începută urmărirea penală in rem cu privire la pretinsa săvârşire a infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, procurorul dispunând clasarea fără să facă minime verificări sub aspectul celor reclamate de petent pentru a stabili împrejurările în care a fost emisă ordonanţa nr. 138D/P/2019 din 04 ianuarie 2022.
În acest sens, pe lângă examinarea înscrisurilor depuse în probaţiune de petentul A., respectiv încheierile din 24 februarie 2022 şi 02 martie 2022 ale judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi dispuse în dosarul nr. x/2022, adresa din 01.03.2022 (datată 01.02.2022) emisă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, încheierile din 01 august 2022 şi 03 august 2022 ale judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi dispuse în dosarul nr. x/2022, adresa din 02 august 2022 emisă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, organul de urmărire penală trebuia să procedeze la efectuarea de cercetări pentru a identifica suportul informatic unde a fost creat şi stocat documentul original al conţinutului ordonanţei din 04 ianuarie 2022, în vederea stabilirii datei la care a fost creat documentul, precum şi a datei la care a fost semnată ordonanţa, pentru a se putea aprecia asupra veridicităţii celor afirmate de către petent, în sensul că această ordonanţă a fost antedatată, fiind emisă la un moment ulterior lunii ianuarie 2022, respectiv ulterior lunii octombrie 2022, când domnul procuror C. nu mai era procuror de caz în dosarul nr. x/2019 instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, fiind ales membru în Consiliul Superior al Magistraturii.
Petentul a invocat aspecte esenţiale din care, în opinia sa, ar rezulta faptul că ordonanţa nu a fost emisă la data de 04 ianuarie 2022, respectiv:
- ordonanţa a fost comunicată persoanelor acuzate în cauză, în cursul lunii iulie 2023;
- prin adresa din 01 martie 2022 transmisă la dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Iaşi, pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 2 martie 2022, procurorul de caz C. a înaintat răspunsul datat 1.03.2022, prin care, printre altele, a arătat că împotriva raportului de expertiză, inculpaţii, prin apărători, au formulat un număr de 5 (cinci) contestaţii, la care procurorul va răspunde în perioada următoare, având în vedere amploarea acestora;
- în cursul lunii iunie 2023, cu ocazia audierii lui A., fiind formulată o nouă cerere verbală de comunicare a unei copii după Ordonanţa cuprinzând răspunsul la obiecţiuni, organul de cercetare penală, comisarul şef de poliţie D. din cadrul BCCO Iaşi a transmis apărătorilor că nu le poate oferi o copie întrucât ordonanţa, deşi există, se află stocată pe un suport informatic tip stick USB (flash drive) şi le va fi pusă la dispoziţie acestora doar "după ce o semnează dl. procuror".
Or, din actele dosarului nu rezultă o verificare a elementelor existente în cuprinsul sesizării. Mai mult decât atât, din conţinutul argumentelor care au fundamentat soluţia de clasare a procurorului, rezultă că s-au analizat alte aspecte decât cele sesizate de petent, respectiv modalitatea de colaborare între procurorul de caz şi organul de poliţie judiciară, precum şi accesul procurorului de caz la actele dosarului, fiind arătate următoarele:
"(...)activitatea organelor de urmărire penală impune colaborarea între lucrătorii de poliţie judiciară şi procurori, iar scrierea de către poliţişti a unor proiecte de ordonanţe nu poată fi considerată formă de obiectivare a infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu, cât timp ordonanţa a fost semnată de procurorul de caz şi nu de orice altă persoană. Semnătura aplicată pe ordonanţă atestă însuşirea acesteia de către procuror (...)
(...) susţinerile că au fost comise cele două forme de ilicit penal întrucât organul de poliţie a permis procurorului de caz să vadă actele din dosar au fost considerate ca fiind nefondate, întrucât procurorii ce supraveghează sau efectuează urmărirea penală nu au doar dreptul, ci şi obligaţia de a citi şi analiza actele din dosare, iar dacă un poliţist de caz permite procurorului studierea dosarului nu comite vreo infracţiune".
În aceste condiţii, judecătorul de cameră preliminară a constatat că ordonanţa atacată are un caracter formal, ce denotă lipsa oricărei verificări a aspectelor prezentate în cuprinsul plângerii penale care sunt necesar a fi înlăturate.
Raportat la dispoziţiile legale ce reglementează legalitatea şi oficialitatea procesului penal, doar sesizarea formulată de petent şi înscrisurile depuse de acesta la dosar nu sunt suficiente pentru a constata incidenţa impedimentului pe care s-a întemeiat ordonanţa de clasare, respectiv art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., context în care judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, pentru lămurirea împrejurărilor esenţiale ale cauzei (având în vedere caracterul unei anchete efective), se impunea administrarea mijloacelor de probă necesare verificării aspectelor invocate de petent, întrucât, în lipsa unor minime activităţi de anchetă, se află în imposibilitate de a examina temeinicia soluţiei de neurmărire penală dispusă în cauză.
Prealabil evaluării plângerii pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că organul de urmărire penală nu s-a conformat încheierii nr. 641 din 15 noiembrie 2023, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023, în limitele stabilite de către aceasta.
Fiind indicată procedura de urmat pentru lămurirea împrejurărilor esenţiale ale cauzei, procurorul de caz nu putea să deroge de la acestea, întrucât dispoziţiile Judecătorului de cameră preliminară, prin care se stabilesc limitele anchetei penale, au caracter imperativ, fiind obligatorii pentru organul de urmărire penală. Aşadar, procurorul de caz nu a respectat limitele obligatorii impuse de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea nr. 641 din 15 noiembrie 2023, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023.
Plângerea, astfel cum este reglementată prin art. 341 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, învesteşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei.
Sesizat cu plângerea menţionată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât, controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.
Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că procurorul de caz a ignorat considerentele încheierii de trimitere, întrucât nu s-a conformat cerinţelor impuse, mai exact nu a efectuat o analiză particulară, detaliată care să ţină cont de situaţia expusă în plângerea petentului, care să conţină elemente de raţionament juridic apt să susţină soluţia dispusă, nu a clarificat dacă această ordonanţă a fost antedatată, dacă a fost sau nu emisă la un moment ulterior lunii ianuarie 2022, respectiv ulterior lunii octombrie 2022, când domnul procuror C. nu mai era procuror de caz în dosarul nr. x/2019 instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, fiind ales membru în Consiliul Superior al Magistraturii.
Procurorul de caz s-a rezumat în a reţine doar consideraţii de ordin generic cu privire la activitatea magistraţilor de apreciere a probelor şi de interpretare a faptelor şi a dispoziţiilor legale aplicabile, ori despre adoptarea unei soluţii care implică un raţionament în favoarea sau în detrimentul uneia din părţi, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraţilor ca urmare a plângerii penale a părţii nemulţumite.
Pe de altă parte, procurorul de caz a reţinut aspecte străine de obiectul plângerii formulate, afirmând că s-a criticat însuşi conţinutul ordonanţei de referinţă, iar legalitatea şi temeinicia unei ordonanţe nu se poate analiza pe calea plângerii penale din speţa de faţă, petentul urmărind doar demersuri de contestare a unei ordonanţe prin calea neprocedurală a formulării unei plângeri penale ori acţiuni în consemnarea unor fapte nereale în ordonanţa contestată prin plângerea penală din dosar sau de abuz în serviciu, constând în exercitarea contrară legii a atribuţiilor de serviciu, în condiţiile în care toate actele emise au putut sau au fost supuse cenzurii şi nu au rezultat date că ar fi comis vreun abuz în serviciu.
Judecătorul de cameră preliminară constată că aceste aspecte nu au făcut obiectul plângerii formulate de petent, întrucât ceea ce s-a invocat prin actul de sesizare a fost o pretinsă săvârşire a infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prin raportare la împrejurările în care a fost emisă ordonanţa nr. 138D/P/2019 din 04 ianuarie 2022, nicidecum aspecte referitoare la conţinutul ordonanţei, la nemulţumirile părţilor cu privire la o eventuală interpretare a probatoriului ori chestiuni privind temeinicia actului contestat.
Prin urmare, Judecătorul de cameră preliminară concluzionează că ordonanţa de clasare ce face obiectul prezentei cauze nu reflectă o examinare punctuală, concisă, în mod concret şi convingător, în raport cu materialul probator administrat şi dispoziţiile legale incidente, în ce priveşte aspectele menţionate prin plângerea petentului.
În procedura prevăzută de dispoziţiile art. 341 C. proc. pen., Judecătorul de cameră preliminară trebuie să analizeze dacă aspectele sesizate de petent prin plângerea penală formulată au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă utile în raport de faptele reclamate, iar soluţia de clasare dispusă de procurorul de caz este susţinută prin conţinutul acestor probe. În lipsa unor astfel de cercetări din partea organelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară, sesizat cu plângere în temeiul art. 340 C. proc. pen., nu poate realiza un real control jurisdicţional cu privire la soluţia parchetului.
Judecătorul de cameră preliminară are în vedere principiul anchetei efective şi dreptul la o anchetă, care corelate obligaţiilor ce reies din dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sunt în strânsă legătură cu principiul aflării adevărului, reglementat prin prevederile art. 5 alin. (1) C. proc. pen., normă legală din care reiese că "organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului". Prin intermediul acestui principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a instituit, pe cale jurisprudenţială, o obligaţie procedurală pozitivă în sarcina statelor semnatare ale Convenţiei, de a efectua o anchetă efectivă, care să fie aptă să ducă la identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile atunci când este cazul, precum şi de a crea persoanelor care au reclamat încălcări ale drepturilor lor că au beneficiat de soluţionarea plângerilor într-o manieră aptă să le creeze convingerea că au beneficiat de un proces echitabil astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 din CEDO.
Judecătorul de cameră preliminară constată că în speţă nu a fost îndeplinită obligaţia instituită în sarcina organelor judiciare de a efectua o anchetă aptă să formeze convingerea unui observator independent că plângerea a fost analizată de o manieră rezonabilă.
Judecătorul de cameră preliminară constată că argumentele petentului sunt întemeiate, întrucât în cauză nu au fost administrate suficiente probe şi nu rezultă o verificare a elementelor existente în cuprinsul sesizării, iar soluţia procurorului se întemeiază exclusiv pe aspecte generice şi străine de obiectul plângerii formulate.
Aşadar, pentru stabilirea cu exactitate a elementelor de fapt referitoare la infracţiunile care formează obiectul sesizării, se impunea analiza, verificarea şi soluţionarea apărărilor petentului în integralitatea lor, precum şi a cererilor de probe în vederea unei investigaţii penale complete. Aşadar, procurorul avea obligaţia de a respecta limitele obligatorii impuse de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea nr. 641 din 15 noiembrie 2023, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023 şi de a examina şi a soluţiona cererile şi apărările formulate.
Mai mult, nu rezultă o verificare a elementelor existente în cuprinsul sesizării, iar datele scriptice ale aşa-zisei verificări efectuate în cauză relevă că s-au analizat alte aspecte, decât cele învederate.
În concluzie, în lipsa unei anchete efective, necesară şi absolut obligatorie, care impunea identificarea elementelor de fapt şi a tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, se constată că nu a existat o cercetare efectivă şi completă.
Pe cale de consecinţă, Judecătorul de cameră preliminară, având în vedere carenţele anchetei astfel cum au fost menţionate, apreciază că se impune completarea cercetărilor, în vederea strângerii tuturor probelor necesare pentru lămurirea situaţiei de fapt, verificarea tuturor apărărilor petentului şi aflarea adevărului, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale aplicabile în faza de urmărire penală.
Judecătorul de cameră preliminară constată că ordonanţa atacată are un caracter formal, ce denotă lipsa oricărei verificări a aspectelor prezentate în cuprinsul plângerii penale care sunt necesar a fi înlăturate, iar actele dosarului nu au avut aptitudinea necesară formării convingerii că s-au efectuat demersurile necesare pe contextul sesizat.
Judecătorul de cameră preliminară apreciază, în dezacord cu opinia parchetului, că efectuarea de verificări, de cercetări nu trebuia să conducă la concluzia unei posibile comiteri a vreunei fapte penale dintre cele sesizate, ci, pentru a garanta un proces echitabil, pe caracterul de anchetă efectivă, ar fi fost necesar să se însereze date concrete, pentru a se putea crea convingerea că faptele reclamate au fost verificate, iar ordonanţa de clasare dispusă este rezultatul neechivoc şi care se impunea fără dubiu a fi adoptată în cauză.
Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară va admite plângerea formulată de petentul A..
În baza art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., va desfiinţa soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 18 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi trimite cauza la aceeaşi unitate de parchet pentru continuarea urmăririi penale.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite plângerea formulată de petentul A..
Desfiinţează soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 18 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi trimite cauza la aceeaşi unitate de parchet pentru continuarea urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 08 octombrie 2024.