Appeal for annulment inadmissible; attempted murder conviction and reduced civil damages upheld

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 418 din data de 10.11.2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia penală în dosarul nr. x/2022 s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu reţinerea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu reţinerea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu reţinerea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 10 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 10 luni închisoare.

S-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 45 C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 C. pen. şi art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 22.06.2022 la zi.

În baza art. 399 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 08.01.2024.

În baza art. 19 si art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 şi art. 1382 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă C., şi au fost obligaţi inculpaţii D., E., F., A. şi G., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 20.000 de euro, la cursul BNR din data plăţii.

În baza art. 19 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 şi art. 1382 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă H., şi au fost obligaţi inculpaţii D., E., F., A. şi G., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 50.000 de euro, la cursul BNR din data plăţii.

În baza art. 19 si art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 şi art. 1382 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă B., şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 20.000 de euro, la cursul BNR din data plăţii.

S-a luat act că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol" Constanţa nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a unor bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanţa.

S-a luat act că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi.

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata către stat a sumei de 10200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare (4626 de RON din faza de urmărire penală), fiecare inculpat urmând a suporta suma de 1700 RON.

În baza art. 276 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii D., E., F., A. şi G., la plata către partea civilă H. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, fiecare inculpat urmând a suporta suma de 600 RON.

În baza art. 276 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii D., E., F., A. şi G., la plata către partea civilă C. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, fiecare inculpat urmând a suporta suma de 600 RON.

În baza art. 276 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului A., care la data de 20 iunie 2022, în jurul orei 19:34, în cursul unui conflict pe care l-a generat cu premeditare pe strada x din comuna Cogealac, judeţul Constanţa, unde s-a deplasat cu autoturismul din localitatea de domiciliu împreună cu alţi participanţi, înarmaţi cu bâte şi ţevi metalice, şi le-au agresat în mod extrem de violent pe persoanele vătămate H. şi C., pe care, prin acţiuni conjugate şi concomitente, în acelaşi context factual, le-au lovit în mod repetat cu bâtele şi ţevile metalice, cu intenţia indirectă de a le ucide, astfel că le-au provocat leziuni corporale vindecabile în primul caz într-un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar în al doilea caz în circa 30 de zile de îngrijiri medicale, inclusiv leziuni de autoapărare, apoi de a o lovi cu o rangă în zona spatelui şi a mâinii drepte de două ori pe persoana vătămată B., cu intenţia de a o pedepsi că a intervenit în apărarea soţului ei, astfel că i-a provocat acesteia leziuni corporale vindecabile în 3-4 zile de îngrijiri medicale, prin acţiunile de violenţă fiind tulburate ordinea şi liniştea publică din centrul localităţii Cogealac, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) şi art. 189 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen., lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective s-a reţinut că elementul material constă în acţiunile exercitate de către inculpat, astfel cum au fost descrise anterior, iar în ceea ce priveşte latura subiectivă, s-a reţinut că forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul este intenţia indirectă.

La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen., respectiv că inculpatul A. are vârsta de 29 de ani, are locuinţă stabilă, nu are ocupaţie stabilă, este căsătorit, este recidivist, iar în cursul urmăririi penale, iniţial, s-a sustras de a urmărire, fiind emis un mandat de aducere în numele său şi solicitată arestarea sa în lipsă, însă ulterior s-a prezentat voluntar la procuror, însoţit de apărătorul ales, s-a prevalat de dreptul la tăcere în primă fază, iar la final a fost cooperant şi parţial sincer, recunoscând şi regretând comiterea faptelor pentru care a fost învinuit. Din fişa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul a fost condamnat când era minor pentru infracţiunile de ultraj şi furt calificat, la pedepse de câte 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării, iar de când este major, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe termen de 3 ani, pentru infracţiunea de furt calificat, prin sentinţa penală nr. 1266 din 02.11.2018 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia nr. 115 din 13.02.2019 a Curţii de Apel Constanţa.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut că la termenul de judecată din data de 14.03.2023, C. s-a constituit parte civilă în dosarul penal cu suma de 20.000 euro, reprezentând daune morale în raport cu consecinţele infracţiunilor şi loviturilor suferite de către acesta, H. s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului penal cu suma de 50.000 euro reprezentând daune morale în raport cu zilele de îngrijire medicală, efectele deosebite ce s-au prelungit până la acest moment şi sunt necesare investigaţii, recuperări ale stării de sănătate şi în prezent, iar B. s-a constitut parte civilă în dosarul penal cu suma de 20.000 euro, reprezentând daune morale în raport cu consecinţele infracţiunilor şi loviturilor suferite de către aceasta.

La stabilirea daunelor morale solicitate de părţile civile, au fost avute în vedere consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Astfel, instanţa de fond a reţinut că sunt evidente suferinţele psihice pe care le-au încercat părţile civile, acestea fiind cuantificate atât prin prisma raportelor de expertiză medico-legală aflate la dosar, dar şi cu luarea în considerare a intenţiei inculpaţilor de a le ucide pe persoanele vătămate H. şi C., şi de a o vătăma pe persoana vătămată B..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul A., solicitând schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost condamnat în infracţiunea de "încăierare" iar, în subsidiar, în infracţiunea de "lovire" prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., în acest din urmă caz apreciind că se impune încetarea procesului penal faţă de inexistenţa unor plângeri penale ale persoanelor vătămate. De asemenea, în ceea ce priveşte acţiunea civilă, a susţinut că sumele acordate de prima instanţă nu sunt proporţionale cu implicarea în activitatea infracţională, cu atât mai mult cu cât părţile civile ar fi trebuit să deţină şi calitatea de inculpaţi pentru infracţiunea de "încăierare".

Prin decizia penală nr. 351/P din 03 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 418/10.11.2023 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:

- a fost redus cuantumul daunelor morale acordate părţii civile C. de la 20000 euro la 4000 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii;

- a fost redus cuantumul daunelor morale acordate părţii civile H. de la 50000 euro la 10000 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii;

- a fost redus cuantumul daunelor morale acordate părţii civile B. de la 20000 euro la 800 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii penale.

S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor E., I., F., A. şi D. durata măsurii arestării preventive executate de la pronunţarea hotărârii apelate (10.11.2023), în continuare, până la data prezentei decizii penale.

În baza art. 272 C. proc. pen., sumele de 350 RON (av. J.) şi 700 RON (av. K.) s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie, efectuând propria evaluare a probatoriului prin raportare la criticile formulate în calea de atac, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a făcut o corectă analiză a probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, în această cale de atac fiind puse în discuţie încadrările juridice ale faptelor deduse judecăţii, modalitatea de individualizare judiciară a răspunderii penale a inculpatului şi latura civilă a cauzei sub aspectul sumelor acordate de prima instanţă cu titlu de despăgubiri.

Curtea de apel a reţinut că probatoriul administrat în cauză permite identificarea activităţilor materiale ale victimei L. şi ale fiecăruia dintre inculpaţii D., G., F., A. şi E., excluzând, aşadar, confuziile privind incidenţa art. 198 C. pen., astfel încât solicitarea apelantului A. de schimbare a încadrării juridice în această din urmă infracţiune nu este întemeiată.

De asemenea, s-a constatat că, raportat la declaraţiile inculpaţilor G., D., A. şi E., din cursul urmăririi penale, prima instanţă a reţinut în mod corect premeditarea în săvârşirea tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 189 C. pen., inculpaţii pornind din localitatea de domiciliu în scopul desfăşurării de acte de agresiune fizică faţă de M., iar nu pentru a se distra la sala de jocuri/pariuri electronice din loc. Cogealac.

Cât priveşte poziţia subiectivă a inculpaţilor tulceni faţă de rezultatul imputat, în acord cu prima instanţă, Curtea a reţinut că obiectele contondente (bâte, răngi metalice) cu care aceştia s-au înarmat şi au desfăşurat actele de agresiune fizică faţă de persoanele vătămate H. şi C. (obiecte ridicate şi conservate ca mijloace materiale de probă), zonele vitale vizate de loviturile aplicate acestora (în principal capul, existând şi leziunile mâinilor persoanelor vătămate create în vederea autoapărării), precum şi numărul şi intensitatea cumulate ale loviturilor, descriu intenţia inculpaţilor de a ucide, formă a vinovăţiei definită juridic de art. 16 alin. (3) C. pen. şi identificată în cauză sub forma intenţiei indirecte.

Totodată, Curtea a avut în vedere şi faptul că inculpaţii nu au acţionat în mod individual şi succesiv, caz în care fiecare ar fi răspuns pentru activitatea materială proprie şi consecinţele acesteia, ci în cadrul grupului spontan constituit, în baza unei rezoluţii infracţionale comune (coeziune psihică) şi concomitent, acţiunile lor fiind îndreptate împotriva celor două persoane vătămate, C. şi H., astfel încât fiecare dintre ei răspunde pentru consecinţele acţiunii grupului după cum acestea s-au produs în urma activităţilor concurente, conjugate ale coautorilor. Împrejurarea că inculpaţii au întrerupt din proprie iniţiativă actele de agresiune, fără a fi fost forţaţi de intervenţia poliţiei sau a strigătului public, a condus la reţinerea comiterii infracţiunii contra vieţii în forma tentativei, iar nu la existenţa unei infracţiuni contra sănătăţii şi integrităţii corporale, factorul volitiv fiind reperul principal în efectuarea diferenţierii.

Prin urmare, s-a constatat că apelul declarat de inculpat din perspectiva cererii de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată nu este fondat.

În continuare, s-a reţinut că nu poate fi primită solicitarea inculpatului A. de a se dispune încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe faţă de partea civilă B. pentru lipsa plângerii prealabile, în condiţiile în care declaraţia acesteia din 20.06.2022 conţine în partea finală menţiunea formulării plângerii prealabile faţă de cei vinovaţi de agresarea ei, iar conţinutul declaraţiei relevă datele expuse de art. 295 alin. (3) C. proc. pen. în referire la art. 289 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte natura şi cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, Curtea a constatat că acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., instanţa de fond ţinând seama de circumstanţele personale ale acestuia, dar şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor.

Cât priveşte latura civilă a cauzei, reevaluând sumele cuvenite părţilor civile, întrucât, prin acordarea daunelor morale, prima instanţă, în mod greşit, a aproximat măsura în care prejudiciile morale prezumate judiciar şi dovedite ar putea fi ameliorate, făcând abstracţie de principiile eticii şi echităţii, dar şi de actualul context socio-economic, Curtea a apreciat rezonabilă acordarea către partea civilă C. a sumei de 4000 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din ziua plăţii, către partea civilă H. a sumei de 10000 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din ziua plăţii, iar către partea civilă B. a sumei de 800 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa la 05 aprilie 2024, inculpaţilor A., F., E. şi D. la 08 aprilie 2024, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Andrei şi părţilor civile B. şi H. la 09 aprilie 2024, părţii civile C. la 12 aprilie 2024, inculpatului I. la 15 aprilie 2024, inculpatului G. şi părţii civile N. la 16 aprilie 2024.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 09 mai 2024 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 07 mai 2024, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (prin avocat O., cu împuternicire avocaţială seria x nr. x/2024 aflată la fila x ds. R5362/118/2022), invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a arătat că, în apel, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen. în infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 198 C. pen., deoarece instanţa de fond a reţinut existenţa a două grupuri, ambele constituite din mai mult de două persoane, înarmate cu acelaşi gen de obiecte, acţiunile au fost reciproce, cu urmări faţă de membrii ambelor grupuri (din certificatele medico-legale a rezultat existenţa unor leziuni la E. şi G., iar în sarcina inculpatului I. s-a reţinut şi infracţiunea de tulburare a ordinii publice şi distrugere), toate aceste împrejurări ale comiterii faptelor întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare.

A mai arătat că, din înregistrările de la locul faptei rezultă că nu numai inculpaţii erau înarmaţi cu obiecte contondente, ci şi membrii celuilalt grup, format din persoanele vătămate, care au acţionat agresiv atât asupra inculpaţilor, cât şi asupra victimei, pe care au călcat-o în picioare şi au lovit-o, aceasta din urmă fiind lăsată de inculpaţi în faţa spitalului pentru a-i acorda primul ajutor, iar inculpaţii au părăsit zona deoarece celălalt grup de persoane înarmate îi fugăreau.

De asemenea, a precizat că instanţa de apel a reţinut că şase persoane au aplicat lovituri conjugate, concomitente, cu obiecte alungite (dimensiuni de 1 - 2 m) celor trei părţi civile B., C. şi H., provocându-le leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale, fără a se produce urmările prevăzute de art. 194 C. pen. În acest sens, a detaliat aspectele reţinute în certificatele medico-legale depuse la dosarul cauzei, precum şi în declaraţiile persoanelor vătămate H. şi B..

În atare situaţie, a aprciat că, în cauză, erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (2) C. pen., iar pedeapsa trebuia aplicată în limitele prevăzute de acest text de lege, instanţa de apel reţinând existenţa a două grupuri, inculpaţii neacţionând individual şi succesiv, caz în care fiecare ar fi răspuns pentru activitatea materială proprie şi consecinţele acesteia, ci în cadrul grupului spontan constituit în baza unei rezoluţii infracţionale comune (coeziune psihică) şi concomitent acţiunile lor fiind îndreptate împotriva celor două persoane vătămate C. şi H. astfel încât fiecare dintre ei a răspuns pentru consecinţele acţiunii grupului după cum acestea s-au produs în urma acţiunilor concurente, conjugate ale coautorilor.

În continuare, a arătat că, deşi prin prin manifestarea agresivă faţă de inculpaţii tulceni şi victima L., inculpatul I. a contribuit la manifestarea stării de temere şi nelinişte, acesta fiind condamnat anterior pentru omor, în sarcina sa nu s-a reţinut circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen., ci s-a reţinut circimstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., deşi nu a fost solicitată de apărare. Curtea de apel a reţinut că prima instanţă a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) C. pen., în schimb a aplicat dispoziţiile art. 76 C. pen., astfel încât, măsura nefiind contestată pe calea apelurilor, instanţa de control şi-a însuşit motivarea Tribunalului şi a remediat neregularitatea constatată.

În aceste condiţii, inculpatul A., prin apărător ales, a subliniat că era justificată reţinerea circumsanţei atenuante şi în sarcina acestuia, având în vedere starea de temere şi nelinişte la acţiunea agresivă a celorlalţi, în condiţiile în care i-a fost suprimată viaţa lui L., tatăl inculpatului P., rudă cu ceilalţi inculpaţi.

În plus, a arătat că i s-a aplicat pedeapsa de 12 ani închisoare, maximul prevăzut de lege pentru tentativă la infracţiunea de omor, iar inculpatului I., deşi minimul special al pedepsei ce putea fi aplicată era de 20 de ani închisoare (limitele fiind cuprinse între 20 de ani - 30 de ani), i s-a aplicat pedeapsa de 16 ani închisoare, sub minimul special.

Prin urmare, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Constanţa în vederea rejudecării.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa la 09 mai 2024, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Andrei şi părţilor civile B. şi H. la 13 mai 2024, părţii civile C. la 15 mai 2024, inculpaţilor F. şi I. la 29 mai 2024, inculpatului E. la 31 mai 2024, inculpatului G. şi părţii civile N. la 14 mai 2024 şi inculpatului D. la 13 iunie 2024.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 24 iunie 2024. La data de 15 mai 2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a depuse concluzii scrise, solicitând respingerea, ca inadmisibil în principiu, a recursului în casaţie formulat de inculpatul A..

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 26 iulie 2024. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită.

La data de 16 septembrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectate cerinţele de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 351/P din 03 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către de către A., persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, calea de atac formulată de acesta fiind admisă de către Curtea de Apel Constanţa doar în ceea ce priveşte latura civilă, respectiv reducerea daunelor morale acordate părţilor civile.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele şi locul de detenţie al recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că, din probele administrate în cauză rezultă săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 198 C. pen., nu a tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen., în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut existenţa a două grupuri, inculpaţii neacţionând individual şi succesiv, ci în cadrul grupului spontan constituit în baza unei rezoluţii infracţionale comune (coeziune psihică) şi concomitent acţiunile lor fiind îndreptate împotriva celor două persoane vătămate C. şi H., iar în aceste condiţii pedeapsa trebuia aplicată în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 198 C. pen.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalităţi care afectează limitele şi natura sancţiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii şi calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator.

Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei (sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin deciziile nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, nr. 59/RC din 16 februarie 2017, nr. 381/RC din 05 octombrie 2017, nr. 255/RC din 30 iulie 2020, nr. 502/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 457/RC din 11 octombrie 2022 etc.) şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Astfel, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat, în mod constant, că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanţei de recurs în casaţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC şi nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 şi nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022 şi nr. 326/RC din 30 mai 2023).

Având în vedere aceste consideraţii, se observă că aspectele susţinute în concret de recurentul inculpat, prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care acesta a fost condamnat (din infracţiunea prev. de art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 198 C. pen.), respectiv la reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., nu pot fi cenzurate prin prisma motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, aşa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, şi nici subsumate celorlalte cazuri expres reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de casare fiind obligată să analizeze cauza numai prin raportare la calificarea juridică stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel. De altfel, nelegalitatea pedepsei aplicate reprezintă o chestiune care nu a fost nici măcar antamată prin cererea formulată.

Totodată, se observă că nici susţinerile recurentului referitoare la pedeapsa aplicată coinculpatului I. şi circumstanţele atenuante reţinute în favoarea acestuia nu pot fi circumscrise vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., recurentul A. nefiind, de altfel, îndreptăţit să invoce aspecte ce vizează drepturile procesuale ale unei alte persoane.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 351/P din data de 03 aprilie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2024.