Cassation appeal inadmissible; conviction for attempted murder remains final after untimely ground and unsupported factual challenges.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal ("recurs în casaţie") filed by the convicted defendant against the appellate decision of the Court of Appeal Galați, which had affirmed the first-instance conviction (9 years' imprisonment for complicity in attempted murder, public order disturbance, and influencing statements, plus accessory and complementary penalties). The defendant had challenged the factual findings and re-interpreted the evidence, without invoking any of the exhaustively listed cassation grounds under art. 438(1) Criminal Procedure Code; the sole ground (art. 438(1)(7)) was raised by counsel only after the 30-day deadline for filing and motivating the appeal had expired. The court held that the request lacked the mandatory content required by art. 437(1)(c) and violated art. 438 CPC, and ordered the convicted appellant to pay 200 RON in judicial costs. The previous conviction and appellate decision therefore remain final.
Legislator headnote
AI generatedart. 48 alin. (1) C. pen, art. 32 alin. (1) C. pen, art. 188 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen, art. 43 alin. (5) C. pen, art. 66 alin. (1) C. pen; Cassation appeal inadmissible; conviction for attempted murder remains final after untimely ground and unsupported factual challenges: The defendant had challenged the factual findings and re-interpreted the evidence, without invoking any of the exhaustively listed cassation grounds under art. 438(1) Criminal Procedure Code; the sole ground (art. 438(1)(7)) was raised by counsel only after the 30-day deadline for filing and motivating the appeal had expired. The court held that the request lacked the mandatory content required by art. 437(1)(c) and violated art. 438 CPC, and ordered the convicted appellant to pay 200 RON in judicial costs. The previous conviction and appellate decision therefore remain final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the extraordinary appeal as inadmissible in principle.
Used to order the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 323 din 09 august 2023 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia penală în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. în referire la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la omor la pedeapsa închisorii de 8 ani.
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, ca pedepse complementare exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.: exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) în referire la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat A., pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice la pedeapsa închisorii de 1 an.
În temeiul art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) în referire la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat A., pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În temeiul art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse de 1 an şi 2 ani, respectiv un spor de 1 an închisoare, în final condamnă inculpatul la pedeapsa închisorii de 9 ani.
În temeiul art. 45 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară.
În baza art. 60 C. pen. s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim privativ de libertate.
În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive faţă de inculpat.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 C. pen. s-a dedus durata măsurilor preventive: reţinerea de 24 de ore începând cu data de începând cu data de 05.10.2022, ora 15:02, până la data de 06.10.2022, ora 15:02 şi arestarea preventivă de la data de 06.10.2022 la zi.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 398, art. 404 alin. (4) lit. e) raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului A., care:
- în seara zilei 26.09.2022, l-a ajutat (prin punerea la dispoziţie a cuţitului tip briceag folosit pentru aplicarea loviturii în zona gâtului, prin asistenţa pe toată perioada desfăşurării activităţi infracţionale, fapt care a sporit încrederea inculpatului B. în reuşita acţiunii sale, prin distragerea atenţiei şi limitarea posibilităţilor de apărare ale persoanei vătămate C., în contextul în care a intenţionat să o lovească pe aceasta cu sticla de bere pe care o avea în mână, cu puţin timp înainte de a fi lovită în zona gâtului cu cuţitul tip briceag de inculpatul B.) pe inculpatul B. să pună în executare intenţia de a suprima viaţa persoanei vătămate C., căreia i-a aplicat cu un cuţit tip briceag, o lovitură, în zona gâtului, în urma căreia i-a cauzat leziuni traumatice care au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare;
- în seara zilei de 26.09.2022, în timp ce se afla într-un loc public, respectiv în magazinul din judeţul Galaţi, administrat de S.C. D. S.R.L., în cursul programului de funcţionare, a ameninţat cu acte de violenţă şi a intenţionat să lovească cu sticla de bere pe care o avea în mână persoana vătămată C., în prezenţa unui număr de doi martori oculari, cărora le-a insuflat o stare de temere, tulburând ordinea şi liniştea publică;
- în seara zilei de 26.09.2022, după ce inculpatul B. a pus în executare intenţia de a suprima viaţa persoanei vătămate C., căreia i-a aplicat cu un cuţit tip briceag, o lovitură, în zona gâtului, în urma căreia i-a cauzat leziuni traumatice care au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, prin constrângere (ameninţare cu acte de violenţă pe care urma să le suporte) a încercat să o determine pe aceasta din urmă să nu sesizeze organele de urmărire penală despre agresiunea pe care a suferit-o, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de: complicitate la infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. în referire la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) C. pen., tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) în referire la art. 43 alin. (5) C. pen., şi influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) în referire la art. 43 alin. (5) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) şi (1) C. pen.
La stabilirea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 637/A din 28.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 323/09.08.2023 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., în referire la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive cu începere de la 05.10.2022, la zi (28.05.2024).
În temeiul art. 272 C. proc. pen. şi art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat, în cuantum de 235 RON (avocat E.) va fi virat către Baroul Galaţi, din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În acest sens, efectuând propria evaluarea a probatoriului, Curtea a constatat că instanţa de fond a stabilit o stare de fapt corespunzătoare adevărului judiciar, căreia i-a conferit o corectă încadare juridică
Referitor la săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de omor, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. nu doar a asistat la agresiunile exercitate de B., ci s-a implicat activ, susţinându-l în rezoluţia sa. Astfel, a adus din maşină cuţitul tip briceag pe care l-a şi desfăcut înainte de a reveni pe terasa magazinului, l-a împiedicat pe C. să iasă din magazin, proferând injurii şi ameninţări şi obligându-l pe acesta să revină în interior, ba chiar să se ascundă în spatele tejghelei, pentru a se apăra de atitudinea ameninţătoare a celor doi agresori, a apucat de gât sticla de bere pe care o ţinea în mână, cu intenţia evidentă de a aplica o lovitură în zona capului persoanei vătămate.
Împrejurarea că la momentul la care conflictul s-a mutat în interiorul magazinului, A. a avut câteva firave gesturi de a-l domoli pe B., nu schimbă cu nimic cele petrecute anterior şi nu-l face mai puţin vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de omor, în condiţiile în care încă de la început a fost clară intenţia celor doi de a-l agresa pe C., agresiune pentru care au folosit un cuţit - obiect apt să producă decesul unei persoane.
Probatoriile confirmă, aşadar, mai presus de orice îndoială rezonabilă că fapta de complicitate la tentativă de omor există în materialitatea ei, este prevăzută ca infracţiune de legea penală şi a fost comisă cu vinovăţie de inculpatul A., instanţa de control judiciar însuşindu-şi în totalitate concluziile judecătorului fondului în urma analizării laturii obiective şi subiective pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte infracţiunea de influenţarea declaraţiilor prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. nu s-a limitat doar să-i atragă atenţia persoanei vătămate cu privire la sesizarea organelor de urmărire penală, ci a ameninţat-o pe aceasta atât implicit, cât şi explicit (în contextul exercitării unor agresiuni), atrăgându-i atenţia să nu sesizeze infracţiunea căreia îi căzuse victimă organelor de poliţie, iar împrejurarea că organele de poliţie fuseseră deja alertate, nu afectează existenţa infracţiunii.
În ceea ce priveşte natura şi cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, Curtea a constatat că acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., instanţa ţinând seama de circumstanţele personale ale acestuia, dar şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, apreciindu-se că reinserţia socială se poate realiza numai prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.
De asemenea, faţă de împrejurările în care au fost săvârşite infracţiunile imputate inculpatului, gravitatea acestora şi valorile sociale lezate, instanţa de apel a apreciat că nu se pot reţine în favoarea acestuia circumstanţele atenuante legale sau judiciare prevăzute de art. 75 alin. (1) şi (2) C. pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă, conform art. 76 alin. (1) C. pen., întrucât, în prezenta cauză, persoana vătămată nu a avut o conduită provocatorie, în condiţiile în care aceasta a vurt să părăsească magazinul, dar nu a fost lăsată de cei doi agresori. De altfel, instanţa de apel nu a identificat împrejurări care să diminueze gravitatea acestora, ci dimpotrivă.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate în cauză inculpatului A., s-a reţinut că aceasta nu poate fi decât efectivă, prin raportare atât la cuantumul pedepsei rezultante, cât şi la gravitatea faptelor săvârşite.
Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la 29 mai 2024 şi inculpatului A. la 30 mai 2024 (la locul de detenţie).
Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 1 iulie 2024 pentru inculpatul A..
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 04 iunie 2024 (data ştampilei de pe plic), a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (personal), fără a invoca vreun motiv de casare dintre cele reglementate expres de dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a relatat pe larg împrejurările în care au fost comise faptele pentru care a fost condamnat, susţinând, în esenţă, că, în realitate, doar s-a certat cu persoana vătămată, ameninţându-se reciproc, fără, însă, a o lovi cu palma sau cu sticla de bere. De asemenea, a arătat că, în timpul conflictului, i-a dat briceagul inculpatului B. deoarece îi căzuse, însă nu a avut niciun moment reprezentarea că acesta îl va folosi pentru a lovi persoana vătămată. Totodată, a precizat că a intervenit de cel puţin trei ori pentru aplanarea conflictului dintre inculpatul B. şi persoana vătămată C.. În atare situaţie, a apreciat că nu este vinovat de săvârşirea complicităţii la tentativa la infracţiunea de omor.
Referitor la infracţiunea de influenţarea declaraţiilor a arătat că, în realitate, i-a spus persoanei vătămate C. "să o lase aşa", sub forma iertării, dorind să se împace cu aceasta, nu să o influenţeze să declare altceva decât s-a întâmplat, motiv pentru care a considerat că nu este vinovat nici de săvârşirea acestei infracţiuni.
Prin urmare a solicitat, în temeiul art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a recursului în casaţie, iar în temeiul art. 441 C. proc. pen. suspendarea executării hotărârii.
La data de 09 septembrie 2024, apărătorul ales al inculpatului A. (avocat F., cu împuternicire avocaţială seria x nr. x/2024, fila x ds. nr. 1203/121/2023 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) a trimis pe mail o completare la cererea de recurs în casaţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi reiterând aspectele menţionate în cererea din 04 iunie 2024. În plus, a arătat că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul nu sunt dovedite, instanţele de fond şi de apel neluând în considerare probele concludente care dovedeau că nu este vinovat de complicitate la tentativa la infracţiunea de omor, respectiv declaraţia inculpatului B. şi probele video.
În ceea ce priveşte infracţiunea de influenţarea declaraţiilor prevăzută de art. 272 C. pen., a precizat că instanţa de apel nu a reţinut că organele de poliţie erau deja alertate şi, neexistând o constrângere, nu există fapta cu efect vădit intimidant, astfel cum impune textul de lege.
Referitor la infracţiunea de tulburare a liniştii şi ordinii publice, a susţinut că inculpatul îşi asumă vinovăţia, chiar dacă a avut doar intenţia de a aplana conflictul.
Prin urmare, în baza art. 440 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la 27 iunie 2024.
Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat la data de 28 iulie 2024, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iulie 2024. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită.
La data de 16 septembrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectate cerinţele de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 438 C. proc. pen.).
Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).
Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.
Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.
Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 637/A din 28.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.
Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către de către A. (personal), persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, calea de atac fiind respinsă de către Curtea de Apel Galaţi.
Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul şi locul de detenţie al recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o, însă nu respectă condiţia de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în vedere că nu a fost invocat niciunul din cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., recurentul contestând, în realitate, împrejurările în care au fost comise faptele pentru care a fost condamnat şi dând o nouă interpretare probatoriului administrat în cauză, aspecte care nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre motivele expres reglementate de lege.
Motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a fost invocat, pentru prima dată, prin cererea depusă de apărătorul ales al inculpatului A. (avocat F., cu împuternicire avocaţială seria x nr. x/2024, fila x ds. nr. 1203/121/2023 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) la data de 09 septembrie 2024, ulterior expirării termenului de 30 de zile în care recursul putea fi motivat, ceea ce atrage neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen. Cu alte cuvinte, motivarea, precizarea sau modificarea cererii de recurs în casaţie se poate realiza numai în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. în care poate fi exercitată calea de atac, termenul de motivare a căii de atac suprapunându-se peste termenul de exercitare a recursului în casaţie atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă. În consecinţă, precizările aduse cererii de recurs în casaţie în afara termenului de exercitare a căii de atac nu pot fi avute în vedere de către instanţa de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate, termen împlinit la data de 01 iulie 2024.
De altfel, aşa cum s-a menţionat anterior, aspectele de fapt invocate în cuprinsul cererii (contestarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel, reinterpretarea probatoriului administrat în cauză) nu se subsumează niciunuia din cazurile expres reglemenate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 637/A din 28 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2024.