Cassation inadmissible due to factual re-litigation under the non-penal act ground for attempted murder

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 24 pronunţată la data de 20.03.2023 de Tribunalul Sălaj s-au dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 33 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţa inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la prev. art. 1349, art. 1357 şi art. 1391 C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă a părţii civile B. şi au fost obligaţi inculpaţii C. şi A. la plata în solidar către partea civilă a sumei de 30.000 euro sau a echivalentului în RON a acestei sume calculat la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale.

În baza art. 19, art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 320 din Legea nr. 95/2006, cu modificările ulterioare, a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău cu privire la contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate B. şi au fost obligaţi inculpaţii C. şi A. la plata în solidar către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a sumei de 10.746,11 RON şi a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată de la data externării - 17.08.2020 şi până la data plăţii integrale, cu titlu de despăgubiri materiale.

S-a constatat că asistenţa juridică a inculpatului A. a fost asigurată de către apărător ales, av. D., iar partea civilă B. a fost asistată de către apărător ales, av. E..

În baza art. 276 alin. (1), (2) şi (4) rap. la art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a fost admisă cererea părţii civile B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 3.650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariului apărătorului ales.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A. care, în data de 07.08.2020, în jurul orei 16:40 înarmat fiind cu un par din lemn, împreună cu inculpatul C., ce era înarmat cu o bară metalică, a ieşit în calea persoanei vătămate B. ce se deplasa cu un scuter pe drumul din faţa imobilului cu nr. x din loc. Halmăjd, jud. Sălaj, iar după ce inculpatul C. i-a aplicat persoanei vătămate ce era în mers o lovitură puternică cu o bară metalică în zona feţei, iar persoana vătămată a căzut la pământ, inculpatul A. împreună cu inculpatul C. i-au aplicat multiple lovituri cu corpurile contondente cu care erau înarmaţi şi cu picioarele, în zona capului, toracelui, abdomenului şi a membrelor, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 95-100 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Raportat la aceste criterii, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, având în vedere în special urmarea produsă, respectiv punerea în primejdie în sens juridic a vieţii unei persoane, viaţa reprezentând valoarea socială cea mai importantă ocrotită de legea penală. De asemenea, s-au avut în vedere şi circumstanţele comiterii faptei care sporesc gravitatea acesteia, respectiv că inculpaţii au lovit împreună, în mod repetat persoana vătămată, inclusiv în cea mai vulnerabilă zonă a corpului, fapta a fost comisă în loc public, inculpaţii manifestând indiferenţă că în zonă erau şi alte persoane, urmările produse în concret sunt grave, pentru vindecarea leziunilor fiind necesare 95-100 zile de îngrijiri medicale, precum şi că mobilul comiterii faptei este răzbunarea.

Sub aspectul circumstanţelor personale prima instanţă a reţinut că A. are 21 de ani, nu este căsătorit, desfăşoară activităţi sezoniere în străinătate, nu are antecedente penale, iar potrivit caracterizărilor depuse la dosar este bine integrat în familie şi societate. De asemenea, pe parcursul prezentului proces penal inculpatul a colaborat cu organele judiciare, a participat la judecată, însă nu a avut o atitudine sinceră, recunoscând doar parţial faptele comise şi susţinând o variantă de comitere în vădită contradicţie cu probele administrate în cauză.

Instanţa de fond a constatat, totodată, că durata procedurilor a fost una însemnată (aproximativ 3 ani), prelungirea acestora nefiind imputabilă inculpatului, care a participat activ la procesul penal, precum şi că durata acestor proceduri a avut un rol de conştientizare şi de îndreptare a comportamentului inculpatului, dar şi de constrângere, motiv pentru care a apreciat că se impune a fi reflectată în durata pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse mai reduse.

Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a apreciat că, raportat la natura leziunilor produse, perioada de recuperare şi limitarea adusă vieţii sociale şi familiale a părţii civile B., suma de 30.000 euro reprezintă o indemnizaţie echitabilă, de natură să compenseze suferinţele acesteia şi să nu conducă la o îmbogăţire fără justă cauză.

De asemenea, a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău cu privire la contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate B..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul A., susţinând că starea de fapt nu a fost reţinută corect şi rezolvarea acţiunii penale nu este legală, deoarece se află într-un caz evident de încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a principiului in dubio pro reo, având în vedere că nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială că a acţionat cu intenţia de a suprima viata persoanei vătămate, nefiind, aşadar, îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de omor din punct de vedere subiectiv, şi anume lipsa intenţiei de a suprima cu bună ştiinţă viaţa unei persoane (animus necandi). Sub aspectul laturii civile, a susţinut că persoana vătămată nu a dovedit prejudiciul moral suferit.

Prin decizia penală nr. 860/A/2024 din 23 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 24/20.03.2023 a Tribunalului Sălaj.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, în urma examinării sentinţei apelate, Curtea a constatat că, în speţă, prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, fapta imputată inculpatului fiind corect calificată în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen.

Curtea, în raport de întregul materialul probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că nu pot fi primite cererile apelantului inculpat A. de achitare, întrucât probele administrate în cauză sunt în măsură să formeze convingerea instanţei că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea în primă instanţă.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei aplicate fiecărui inculpat, Curtea a reţinut că în mod corect a făcut judecătorul fondului aplicarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii (pe timp de zi, în public, în mijlocul străzii), precum şi mijloacele folosite (lovirea în zona capului a toracelui şi a membrelor persoanei vătămate cu o bară de metal şi un par de lemn, iar după căderea la sol agresiunile au continuat prin lovituri succesive cu pumnii şi picioarele), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii (punerea în primejdie a vieţii unui om), motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit (răzbunare ca urmare a unui conflict anterior), natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpaţii sunt la primul contact cu legea penală), nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială (inculpatul A. este în vârstă de 21 de ani, nu este căsătorit, apare bine integrat în comunitate şi societate, lucrează sezonier în străinătate). Aşadar, subliniind legătura anterioară dintre părţi, caracterul neînţelegerilor, modalitatea în care au înţeles să rezolve problema apărută, urmările evenimentului asupra fiecăruia dintre cei implicaţi, instanţa de control judiciar a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată inculpatului A..

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a reţinut că o cuantificare a prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale fiind stabilite prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate. În aceste condiţii, deşi suferinţele părţii civile s-au repercutat în mod neîndoielnic asupra drepturilor acesteia privitoare la integritatea corporală şi la sănătate, atingerea acestor drepturi s-a realizat la un nivel care să justifice pretenţiile cu titlu de daune morale în cuantumul deja acordat, motiv pentru care a apreciat că nu se impune reducerea lui.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 28 mai 2024 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la 30 mai 2024 inculpaţilor C. şi A. (la sediului apărătorului ales), părţilor civile B. (la sediului apărătorului ales) şi Spitalul Orăşenesc Prof. Doctor Ioan Puşcaş, la 31 mai 2024 inculpaţilor C. şi A. (la adresa de domiciliu), părţilor civile B. (la adresa de domiciliu), Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

Potrivit procesului-verbal întocmit de grefierul de şedinţă la 10 septembrie 2024, din verificarea bazei de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor- Sistemul de evidenţă a datelor persoanelor private de libertate a rezultat că inculpatul A. a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea începând cu data de 28 mai 2024.

Faţă de menţiunile din respectivul proces-verbal, termenul de declarare a recursului în casaţie nu s-a împlinit având în vedere că decizia de condamnare a fost comunicată la adresa de domiciliu şi la sediul apărătorul ales, nu şi la locul de detenţie, unde inculpatul A. se afla încarcerat din 28 mai 2024.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 04 iunie 2024, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (prin avocat F., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x, fila x ds. nr. x/2021/R), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a învederat că, în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, fapta săvârşită nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează tentativa la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv elementul material.

În esenţă, a susţinut că starea de fapt confirmată de martorii G., H., I. şi J. relevă că inculpatul C. (tatăl) i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură la nivelul capului cu o bară metalică, iar A. (fiul) i-a aplicat persoanei vătămate lovituri la nivelul braţelor şi picioarelor, nu în zonele vitale. Altfel spus, în cauză, viaţa victimei nu a fost pusă în pericol, aspect evidenţiat inclusiv în raportul de expertiză medico-legală nr. x şi în încheierea penală nr. 31/DL/2023 din data de 14.05.2023, prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. În opinia apărării, pentru ca o faptă să fie încadrată la tentativă de omor, prin loviturile aplicate, viaţa victimei trebuie să fi fost pusă în pericol, sens în care s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (decizia nr. 3984/2012).

De asemenea, s-a susţinut că nu au fost probate aspectele reţinute de instanţă referitoare la faptul că inculpaţii C. şi A. au urmărit să se răzbune pe persoana vătămată, având în vedere starea conflictuală existentă între părţi, respectiv că inculpaţii au aşteptat ca persoana vătămată să ajungă în faţa celor două imobile deţinute, pentru a comite infracţiunea.

Aşadar, având în vedere că, în cauză, nu se realizează o corespondenţă deplină între situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi configurarea legală a tentativei la infracţiunea de omor, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a solicitat achitarea acestuia sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. Totodată, s-a solicitat, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen., "suspendarea executării pedepsei" până la soluţionarea căii extraordinare de atac.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi părţilor civile B., Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca, Spitalul Orăşenesc Prof. Doctor Ioan Puşcaş la data de 10 iunie 2024 şi inculpatului C. la data de 11.06.2024.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 24 iunie 2024, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 08 iulie 2024. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie prevăzută de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. era îndeplinită.

La data de 16 septembrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectate cerinţele de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..].

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 860/A/2024 din 23 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către de către A. (prin avocat F., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x, fila x ds. nr. x/2021/R), persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, acesta fiind respins de către Curtea de Apel Cluj.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o, iar locul de detenţie rezultă din verificările efectuate de grefierul de şedinţă.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul susţinând, în esenţă, că, în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, fapta săvârşită nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează tentativa la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv elementul material.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de recurent, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Astfel, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, încheierile 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023, nr. 729/RC din 07 noiembrie 2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, etc.).

În speţă, se constată că, prin criticile formulate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu are corespondenţă deplină în configurarea legală a tentativei la infracţiunea de omor, întrucât punerea în primejdie a vieţii victimei reprezintă o condiţie esenţială din conţinutul constitutiv al infracţiunii, iar, în cauză, viaţa persoanei vătămate nu a fost pusă în pericol întrucât loviturile au fost aplicate la nivelul braţelor şi picioarelor, nu în zonele vitale, şi, de asemenea, nu au fost probate aspectele reţinute de instanţă referitoare la faptul că inculpaţii C. şi A. au urmărit să se răzbune pe persoana vătămată. În susţinerea acestor afirmaţii, recurentul a făcut ample referiri la probatoriul administrat în cauză, care, în opinia acestuia, nu a fost analizat corespunzător de instanţa de apel.

Aşadar, ceea ce invocă, în realitate, recurentul A. nu este neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat, ci stabilirea eronată a situaţiei de fapt de către instanţele de fond şi apel, considerând că nu au fost clarificate toate aspectele care conduceau la reţinerea unei alte baze factuale, ce ar fi permis achitarea sa. Altfel spus, prin criticile formulate, recurentul nu invocă un aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat, susţinând că, în realitate, din probe nu rezultă că viaţa persoanei vătămate ar fi fost pusă în pericol, întrucât loviturile nu au fost aplicate în zonele vitale.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, situaţia de fapt ce a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţele de fond şi apel nu mai poate fi repusă în discuţie în acest cadru procesual. Astfel, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin care se realizează doar un control al legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine modificarea sau completarea bazei factuale cu aspecte ce nu au fost stabilite de instanţele de fond şi/sau apel ori reconfigurarea elementelor reţinute, prin hotărârea criticată, în circumstanţierea activităţii calificată ca infracţiune.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care au fost comise, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Prin urmare, întrucât susţinerile recurentului nu pot fi examinate prin prisma motivului indicat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală") şi nici a altui caz din cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu este îndeplinită din perspectiva motivării în fapt. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este situaţia în speţă.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă. Faţă de soluţia ce se va pronunţa, nu se mai impune analizarea cererii inculpatului de suspendare a executării hotărârii atacate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 860/A din 23 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2024.