Transfer bids rejected as unsubstantiated; petitioners ordered to pay judicial costs.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) rejected as unfounded the applications by two petitioners to transfer the case (currently on appeal before the Ploiești Court of Appeal) to another court of equal rank, and ordered each petitioner to pay 200 RON in judicial costs to the state; the decision is final and without appeal. The petitioners, a defendant convicted at trial of negligent homicide (4 years and 6 months’ imprisonment) and a victim/witness whose civil-party claim was dismissed, sought the transfer under Article 71 of the Romanian Code of Criminal Procedure, alleging that the appellate court judges and the prosecuting magistrate were biased due to alleged friendship ties with a civil party, which they claimed led to procedural abuses and suppression of evidence. The Court held that the applications relied solely on unsubstantiated allegations and social-media screenshots, which failed to meet the objective standard of a "reasonable suspicion" of partiality affecting the entire court; alleged investigative misconduct and prior rulings or evidentiary decisions are not grounds for transfer, as they are not reviewable in this procedure and must instead be challenged through ordinary appeals or recusal mechanisms.
Legislator headnote
AI generatedart. 181 C. proc. pen, art. 73 alin. (2) C. proc. pen, art. 72 alin. (6) C. proc. pen, art. 71 C. proc. pen, art. 71 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, art. 73 alin. (3) C. proc. pen; Transfer bids rejected as unsubstantiated; petitioners ordered to pay judicial costs: The petitioners, a defendant convicted at trial of negligent homicide (4 years and 6 months’ imprisonment) and a victim/witness whose civil-party claim was dismissed, sought the transfer under Article 71 of the Romanian Code of Criminal Procedure, alleging that the appellate court judges and the prosecuting magistrate were biased due to alleged friendship ties with a civil party, which they claimed led to procedural abuses and suppression of evidence. The Court held that the applications relied solely on unsubstantiated allegations and social-media screenshots, which failed to meet the objective standard of a "reasonable suspicion" of partiality affecting the entire court; alleged investigative misconduct and prior rulings or evidentiary decisions are not grounds for transfer, as they are not reviewable in this procedure and must instead be challenged through ordinary appeals or recusal mechanisms.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the petitions for transfer of the case as unfounded.
Used to order the petitioners to pay court costs to the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2025
Asupra cererilor de strămutare de faţă, constată următoarele:
1. Prin cererea formulată la data de 8 ianuarie 2025, prin avocat A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 13 ianuarie 2025, sub nr. x/2025, petentul B. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti, susţinând că există suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor şi relaţiilor de prietenie dintre părţi si magistraţii instanţe.
În argumentare, apărarea a arătat, în esenţă, următoarele:
Fundamentul cererii de strămutare îl constituie o gravă lipsă de imparţialitate a magistraţilor Curţii de Apel Ploieşti, concretizată în opturarea aflării adevărului prin respingerea administrării probelor în dovedirea elementului de fapt, cu scopul de a proteja adevăraţii făptuitori de răspundere penală, fiind dovedit faptul că o parte din proces, respectiv numitul C., are relaţii de prietenie cu mai mulţi magistraţi de la instanţa sus-menţionată - unele dintre dovezile de prietenie fiind publice chiar în spaţiul public virtual.
Or, având în vedere că menţiunile din spaţiul public virtual sunt considerate probe în instanţe, dovedind categoric o bănuială legitimă, se impune a se constata că relaţiile de prietenie dovedite ale părţii civile C. cu magistraţii D. şi E. au determinat favorizarea acesteia, prin opturarea aflării adevărului, ceea ce a condus la condamnarea petentului în mod abuziv.
Prin împiedicarea aflării adevărului în cauza pendinte se urmăreşte protejarea persoanelor care au primit foloase necuvenite (fraudă în asigurări) şi care apoi s-au constituit ca părţi civile faţă de petent şi partea responsabilă civilmente.
Practic, prin prieteni comuni cu partea civilă, magistraţii de la Curtea de Apel Ploieşti "execută" imediat dorinţele acesteia, cauzându-i astfel petentului grave prejudicii prin aceea că nu este lăsat să-şi dovedească nevinovăţia.
Astfel, pe fondul relaţiilor familiei numitului C., în cauză s-au încuviinţat acte cu un vădit caracter fals, fără ca instanţa să fi dispus amendarea sau sesizarea organelor de urmărire penală.
De asemenea, reprezentantul Ministerului Public, procuror D., a făcut afirmaţii nereale şi vădit mincinoase în şedinţa publică din 18.11.2024, însuşite de Curtea de Apel Ploieşti prin încheierea de la acelaşi termen, în care, la pagina 13, alin. (10) - ultima frază, se reţine: "Până la acest moment nu există nicio plângere a inculpatului raportat la modalitatea în care organele de cercetare penală şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, motiv pentru care solicită ca acestea să nu fie admise şi nu sunt utile şi pertinente soluţionării cauzei".
Or, în realitate, petentul a formulat plângeri penale împotriva organelor de cercetare penală cu privire la modul în care acestea şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, dar şi plângeri penale împotriva celor doi experţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin. (1) şi (2) pct. c) C. pen.. Plângerile penale au fost însă soluţionate prin clasări pe considerentul că nu este admisibilă reformarea unor soluţii/măsuri/hotărâri ale organelor judiciare decât prin căile extraordinare de atac prevăzute de lege.
La data de 18.11.2024, petentul a adus la cunoştinţa instanţei de apel o parte dintre neregulile comise de organele judiciare, după cum urmează: a. accidentul a fost cu intenţie greşit localizat de către echipajul de cercetare venit la faţa locului: în procesul-verbal nr. x/07.10.2018 este trecut km 95+150 m, în alt proces-verbal 88/07.10.2018 este trecut km 97+200 m; b. punctul GPS trecut de poliţie în procesul-verbal nr. x/07.10.2018 se regăseşte la o distanţă de 32 metri de DN1, undeva spre râul Prahova, iar nicidecum spre unitatea de service F.; c. urmele de scrijelire "menţionate" de poliţie, care au fost folosite pentru condamnarea petentului, nu au fost măsurate şi marcate şi nu au fost atribuite obiectului care le-a generat - ceea ce contravine prevederilor Ordinului Comun nr. 182/2009 şi nr. 1754/C/2009 al M.A.I. şi I.C.C.J.; de asemenea, nu au fost fotografiate cu un etalon metric, conform Anexei din Manualul de Bune Practici privind cercetarea la faţa locului, care este parte din Ordinul Comun, ceea ce intră în obligaţiile criminaliştilor din echipa de cercetare la fata locului; d. au fost încuviinţate ca probe rapoartele de expertiză realizate de către doi experţi judiciari, din care rezultă că urmele de scrijelire îşi au originea mult mai spre Ploieşti, sunt mai mari de 1,6 m., descresc gradual dinspre Ploieşti către Braşov, fiind generate evident din acelaşi sens, Ploieşti către Braşov, sens opus direcţiei de deplasare a petentului şi pe altă bandă, aspect ce rezultă clar din descrierea urmelor de la pagina 2 a procesului-verbal de constatare nr. x/07.10.2018, din schiţa locului accidentului şi din fotografiile judiciare 19 şi 20 conţinute de planşa fotografică nr. 464/07.10.2018; e. urmele de scrijelire pe care poliţia nu le-a cercetat în mod special pentru a putea fi speculate, sunt identice cu cele lăsate de o motocicletă (un singur obiect) care alunecă pe masa asfaltică şi, datorită forţelor de frecare şi inerţiei, lasă urme cu suprafaţa de contact; f. aceste urme nu sunt făcute de autoturismul petentului, distrus în totalitate în accident; g. refuzul abuziv al experţilor G. şi H. de a prezenta fişierele de lucru care au stat la baza concluziilor lor. Instanţa de apel a "omis" însă să analizeze aceste aspecte.
În plus, în concret, petentul a făcut următoarele plângeri împotriva organelor de cercetare penală: 1. dosar nr. x/2021- plângere penală împotriva unor poliţişti care au participat la cercetarea de la faţa locului - clasat abuziv de Judecătoria Câmpina; 2. dosar nr. x/2021 - plângere împotriva abuzurilor poliţistului I. - clasat abuziv de Judecătoria Câmpina, în condiţiile în care tatăl lui I., J. este prieten cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina - K.; 3. plângere penală împotriva expertului G. pentru mărturie mincinoasă - clasată ilegal de L., K. şi M. în dosarul nr. x/2021; 4.plângere penală împotriva lui H. şi N. - dosar aflat la o instanţă din Bucureşti; 5. ambele rapoarte de expertiză au la bază un fals intelectual grosolan acceptat de procurorii O. şi K., de judecătorul de camera preliminară de la fond, P., şi de Curtea de Apel Ploieşti; 6. plângere la D.I.I.C.O.T., soluţionată de procurorul Q., în condiţiile în care doamna procuror R. se află pe lista de prieteni a dnei S. - prietena T. (parte civilă din cauză).
Prin urmare, este evident că procurorul D. a afirmat mincinos, în şedinţa din 18.11.2024, că "unele solicitări ţin mai mult de nemulţumirea inculpatului cu privire la modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului", deşi, în realitate, organele judiciare au obligaţia şi nu facultatea de a administra probe atât în acuzare, cât şi în apărare.
De altfel, organele de cercetare penală, inclusiv poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului (ofiţerii de caz U., I. şi procurorii K., O., L., M.), aveau obligaţia de a verifica dacă au fost îndeplinite prevederile art. 12 din Ordinul Comun nr. 182/2009 +1754/C/2009. Încălcarea acestei obligaţii i-au adus prejudicii imense petentului, inclusiv o condamnare nedreaptă, aspect ce dovedeşte lipsa de imparţialitate a magistraţilor de la Curtea de Apel Ploieşti.
În plus, procurorul D. a afirmat în mod nereal că nu ar mai fi fost interpusă o altă maşină între cele trei implicate în accidentul rutier, afirmaţie care este contrazisă de filmările salvatorului V., în care apare autoturismului alb marca x, la intrarea din DN1 a fostei benzinării OGIP, de unde coboară o persoană de sex masculin, imediat după producerea accidentului. Or, chiar şi expertul G. plasează autoturismul alb marca x lângă societatea comercială F., în arealul accidentului, în contradictoriu cu afirmaţiile făcute de procurorul D..
În plus, preşedintele completului de judecată, magistratul E. este prietenă cu S. (grefieră la Tribunalul Prahova), care, la rândul ei, este prietenă cu familia lui C., prin W.. Or, tocmai în acest context, Curtea de Apel Ploieşti, prezidată de magistratul sus-menţionat, a stabilit că nu se mai pot audia, în apel, martorii prezenţi la locul accidentului, care ar fi văzut modalitatea de producere a acestuia. Practic, instanţa de apel a respins solicitarea de audiere/reaudiere a martorilor formulată de petent cu motivarea că acesta nu a indicat numele şi adresa persoanelor a căror audiere o solicită. Or, o astfel de obligaţie revine organelor de cercetare penală, conform prevederilor art. 12 din ordinul Comun nr. 182/2009 şi nr. 1754/C/2009.
Procedând în acest fel, Curtea de Apel Ploieşti opturează aflarea adevărului şi dovedirea multiplelor fapte penale săvârşite împotriva petentului de către poliţiştii care au făcut "cercetările" la faţa locului, printre care şi falsificarea de către poliţistul X. a alcool test-ului numitului Y..
Practic, din documentele ataşate cererii rezultă că făptuitorii reali ai accidentului, care s-au eludat de la răspundere penală cu ajutorul pârghiilor trase de familia lui C., au descris o dinamică a accidentului total diferită de cea prezentată în rapoartele de expertiză pe care instanţa de apel doreşte să le valorifice în cauză şi care nu se coroborează cu concluziile experţilor aserviţi organelor de cercetare penală şi judecătorească. De altfel, dinamica accidentului descrisă de prietenii lui C., protejaţii instanţei de apel, este invalidată cu argumente tehnice şi de doi experţi recunoscuţi de Ministerul Justiţiei, angajaţi de petent.
În plus, Curtea de Apel Ploieşti a omis şi faptul că, în speţă, întâi au fost create dosarele de daună, în cinci dintre acestea făcându-se plăţi integrale înainte de "cercetarea penală" şi de efectuarea rapoartelor de expertiză nr. x/09.12.2020 şi nr. y/11.04.2022. Cu toate acestea, instanţa de apel a conchis că nu este utilă o nouă expertiză tehnică auto, fiind suficiente cele două efectuate în cauză de G. şi H.. În acest fel, Curtea a validat falsul intelectual săvârşit de cei doi experţi, urmând să folosească rapoartele întocmite de aceştia ca probe legale, dar invocând art. 181 C. proc. pen. ca temei al respingerii cererii probatorii formulate de petent.
Aceasta în condiţiile în care cele două rapoarte de expertiză tehnică auto întocmite de G. şi H. sunt lovite de nulitate absolută, deoarece experţilor li s-a transferat în mod nelegal atributul stabilirii vinovăţiei şi identificării persoanelor ce se fac vinovate de producerea accidentului, substituindu-se astfel activităţii procurorului şi instanţei. Altfel spus, vinovăţia petentului a fost stabilită doar de către cei 2 experţi, în lipsa unei analize proprii a procurorului de caz sau a instanţei de judecată, care să fie prezentată, în concret, în rechizitoriu sau hotărârea din fond. Or, modalitatea în care au fost descrise faptele în raportul de expertiză tehnică auto, fără o analiză proprie a procurorului care să prezinte în concret, clar şi coerent, în cuprinsul rechizitoriului, acuzaţiile formulate, nu este de natură să asigure o informare clară şi aptă din perspectiva dreptului la apărare al persoanei trimise în judecată.
În final, apărarea a susţinut că imparţialitatea magistraţilor de la Curtea de Apel Ploieşti este dovedită şi prin respingerea probatoriului solicitat de petent pentru dovedirea situaţiei de fapt.
În anexă cererii de strămutare, petentul B. a ataşat înscrisurile aflate la filele x din vol. I şi filele x din vol. II al dosarului instanţei supreme şi un stick pe care acestea sunt stocate şi în format electronic.
2. Prin cererea formulată la data de 8 ianuarie 2025, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 13 ianuarie 2025, sub acelaşi număr, x/2025, petenta Z. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti, susţinând că există suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor şi relaţiilor de prietenie dintre părţi si magistraţii instanţe.
În argumentare, petenta a arătat, în esenţă, că:
Magistraţii D. şi E. au relaţii de prietenie cu partea civilă C., favorizând-o pe aceasta în scopul de a nu se afla adevărul şi de a fi trimisă la închisoare o persoană nevinovată, pentru a se obţine pe căi nelegale foloase necuvenite în baza poliţei sale RCA.
Practic, favorizându-1pe C., magistraţii manipulează dosarul şi depun toate diligentele pentru a se împiedica aflarea adevărului şi pentru a ascunde faptul că întâi au fost luate foloase necuvenite (fraudă în asigurări), iar abia apoi s-a creionat o "speţă". În concret, având prieteni comuni cu partea civilă, instanţa de apel "execută" imediat dorinţele pe care aceasta le transmite prin avocatul sau AA..
La rândul său, reprezentantul Ministerului Public, procurorul D., a făcut afirmaţii mincinoase, validate tacit de Curte, pentru ca prin represiune nedreaptă comisă la adresa petentei să se faciliteze interesele frauduloase ale aceleiaşi părţi din proces, C., cu care ambii magistraţi au prieteni comuni.
Relevant în acest sens este faptul că, la data de 18.11.2024, când i s-a dat voie să ia cuvântul, prima dată în cei şase ani de la producerea accidentului, petenta a informat instanţa de judecată, succint, cu privire la neregulile comise şi nereparate, încă din 2018 (anul producerii accidentului) şi până în prezent.
În acest context, a menţionat că deţine probe constând în acte oficiale referitoare la faptul că accidentul a fost cu intenţie greşit localizat de echipajul de cercetare la faţa locului, cât şi probe, obţinute în urma propriei investigaţii - ca doctor în inginerie civilă, şi confirmate de doi experţi (unul judiciar şi altul criminalist), că respectivele urme de scrijelire au originea mult mai spre Ploieşti, sunt mai mari de 1,6 m, descresc gradual dinspre Ploieşti către Braşov, fiind generate evident din acelaşi sens, Ploieşti către Braşov, sens opus direcţiei sale de deplasare şi pe altă banda. Acest lucru reiese clar din descrierea urmelor indicate la pagina 2 a procesului-verbal de constatare la faţa locului nr. x/07.10.2018, din schiţa locului accidentului şi din fotografiile judiciare 19 şi 20 conţinute de planşa fotografică nr. 464/07.10.2018.
În acelaşi context a învederat instanţei de apel că: aceste urme nu sunt făcute de autoturismul său, distrus în totalitate în accident, ea fiind pasagera din autoturism; refuzul experţilor G. şi H. de a prezenta fişierele de lucru care au stat la baza concluziilor acestora este nejustificată; a găsit pe internet înscrisuri oficiale în care protejatul instanţei de apel, C., apare cu amenzi rutiere pentru încălcări ale unor reguli de circulaţie, cât şi cu alte amenzi, dar şi în care apare conducând un autoturism, împrejurare care este incompatibilă cu susţinerea acestuia privind "inegalitatea" membrelor inferioare, aspect medical pe care l-a invocat, prin documente medicale, la 2 ani de la data producerii accidentului rutier.
A mai arătat că, în acelaşi context, instanţa de apel, mai exact doamna judecător E., cunoscuta părţii civile C., i-a adus la cunoştinţă faptul că acţiunea sa civilă ar fi "inadmisibilă". În realitate, acţiunea sa a fost respinsă astfel pentru că a probat instanţei de fond incompatibilitatea judecătorului învestit în fond, familia judecătoarei P. fiind prietenă cu părţile implicate în dosar.
Tocmai de aceea, în dosarul de strămutat a atacat sentinţa penală nr. 261/18.07.2024, prin care s-a hotărât că nu are calitate de paersoană vătămată în cauză, întrucât aceasta a fost pronunţată pe baza unor documente false (procesul-verbal nr. x/07.10.2018 prin care a fost declarată decedată, eroare materială neîndreptată până în prezent).
Totodată, a susţinut că, în pofida afirmaţiilor mincinoase făcute de procurorul D. în şedinţa din 18.11.2024, a formulat plângeri penale împotriva organelor de cercetare penală (ultimele pentru fraudă în asigurări), dar şi împotriva lui C. (plângere care a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru ca, prin intervenţiile T., procurorul R. să dispună o nouă soluţie ilegală de clasare).
Practic, în apel invocă aceleaşi nemulţumiri ca şi inculpatul (petentul B.), în plus criticând şi faptul că a fost declarată decedată tocmai de organele de cercetare la faţa locului care nu au fost în stare să localizeze locul accidentului prin GPS.
Or, în pofida celor susţinute de procurorul D., apărările vizând cercetarea la faţa locului şi prezenţa în arealul accidentului a celei de a patra maşini nu au fost tranşate în cameră preliminară sau la judecata în fond. Practic, magistratul sus-menţionat manipulează dosarul pentru a împiedica aflarea adevărului şi, în plus, întrucât are cunoscuţi comuni, facilitează părţii civile C. folosirea, în continuare, a unor documente medicale care atestă vătămări corporale false, pentru a obţine foloase necuvenite.
Altfel spus, magistraţii implicaţi în speţă refuză să ia în considerare toate probele care atestă calitatea sa de parte civilă şi să administreze probele necesare în apărare, favorizându-l, în schimb, pe adevăratul vinovat (care nu este inculpatul).
Astfel, deşi identificarea autoturismelor care au tranzitat câmpul infracţional este o probă foarte utilă cauzei, acelaşi procuror a solicitat respingerea ei. În schimb, a dispus administrarea probelor solicitate de C., respectiv audierea mamei acestuia şi înscrisuri în care apare un număr de zile de îngrijiri medicale falsificat, prin care acesta urmăreşte obţinerea frauduloasă a unor foloase materiale în baza poliţei sale de asigurare.
Or, relaţia de prietenie dintre procurorul D. şi familia lui C. este probată de intermediara S., care este grefieră în cadrul Tribunalului Prahova şi realizată şi prin interpuşii BB. şi CC.. În plus, acelaşi magistrat este prieten, în spaţiul public virtual, cu preşedintele completului de apel - judecător E..
Mai mult, C. a fost ajutat să obţină documente medicale false de medici corupţi din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti - ortopedul DD. fiind prieten cu mama acestuia, EE.. Or, susţinerea acestuia în sensul că nu mai poate munci după accident este contrazisă de procesul-verbal nr. x/29.03.2023, emis de Primăria Valea Călugărească, din care reiese că partea civilă C. a condus un autovehicul la scurt timp de la producerea accidentului din prezenta speţa, iar prin somaţiile din datele de 16.05.2019 şi 06.09.2021 a primit amenzi de circulaţie şi alte amenzi.
De altfel, profilul infracţional al lui C. nu se rezumă doar la falsificarea de acte medicale acceptate de toţi prietenii săi din poliţie şi justiţie, acesta chiar fiind trimis în judecată, de Primăria Valea Călugărească, în dosarul nr. x/2023. Toate acestea - pe fondul legăturii dintre familia lui C. şi D., prin următorii interpuşi: S. este prietenă cu un membru al familiei BB., care este prieten cu procurorul CC., soţul procurorului D.. Aşa se explică concluziile acesteia din urmă de respingere a apelului său, care constituie un act ilegal care îi afectează drepturile legitime şi constituţionale şi îi provoacă traume emoţionale majore, în condiţiile în care, atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel nu i-a fost recunoscută calitatea de persoana vătămată, care este certă şi temeinic dovedită cu actele de la dosar.
Aceasta în condiţiile în care ea este proprietara autoturismului distrus complet în accident, iar în numele ei şi în baza poliţei sale RCA au fost deschise ilegal 19 dosare de daună, din care cinci au fost soluţionate înainte ca părţile care au primit banii să dea declaraţii la poliţie şi înainte de începerea cercetării penale în speţă.
Altfel spus, deşi a suferit atât vătămări corporale pentru care a primit 80 zile de îngrijiri medicale, dar şi prejudicii materiale - concretizate în distrugerea totală a autoturismului său care circula regulamentar, respectiv morale - materializate prin pierderea a doi prieteni, vătămarea gravă a prietenului rămas în viaţă, vătămarea gravă a soţului său (rămas cu dizabilitate permanentă) şi distrugerea gravă a calităţii vieţii private şi de familie - în cauză nu i se recunoaşte calitatea de persoană vătămată/parte civilă. Or, deşi nici FF. nu a depus plângere prealabilă în cauză, el este, totuşi, parte civilă.
În speţă, însă, instanţele de judecată (fond şi apel) consideră că persoana vătămată este exclusiv persoana care a suferit doar vătămări corporale şi care are mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale. Tocmai de aceea, faptul că a beneficiat în cauză doar de calitatea de martor se datorează exclusiv măsurilor ilegale luate de instanţa de fond, prietena adevăraţilor făptuitori şi a lui C., respectiv prin declararea ilegală şi menţinerea ei ca "decedată".
În plus, instanţa de apel a respins în mod nelegal probele pe care le-a solicitat, motivând că: nu se mai pot audia martorii prezenţi la locul accidentului, care ar fi văzut modalitatea de producere a acestuia; nu este utilă audierea poliţiştilor care au lăsat loc de speculaţii cu privire la mijloacele de probă şi au ascuns probe materiale, în special, X.. În schimb, instanţa de apel a reţinut ca audierea părţilor s-a făcut "în condiţiile legale", deşi avocatul părţii civile C., care nu avea mandat, a împiedicat martorii audiaţi să răspundă la întrebările puse de inculpat, ei personal refuzându-i-se acest drept.
De altfel, familia C. are relaţii până la Consiliul Suprem al Magistraturii (S. este prietenă cu GG. şi HH.).
Mai mult, prin respingerea cererii de ataşare a dosarelor de daună la dosarul cauzei, instanţa de apel încearcă manipularea cazului, pentru că prezenţa acestor documente ar ridica un semn de întrebare asupra modului în care s-a făcut cercetarea penală şi în care au fost realizate expertizele de către cei doi experţi pe care instanţa refuză categoric să îi audieze şi ale căror concluzii se contrazic între ele. Aceasta în condiţiile în care cele două expertize nu au niciun punct de tangenţă în afara falsului intelectual comis de ambii experţi cu referire la sensul urmelor de scrijelire.
Practic, în cauză a fost selecţionat tocmai dl. H. pentru că acesta cunoaşte poliţişti, procurori şi magistraţi şi are prieteni comuni cu părţile. Or, tocmai această încrengătură de prietenii, relaţii şi conexiuni au condus la situaţia speţei, în care se urmăreşte neaflarea adevărului, exonerarea de orice culpă a infractorilor prieteni şi trimiterea la închisoare a unui cetăţean străin nevinovat, toate şi pe fondul unor fraude evidente în asigurări.
Or, în acest context, pe lângă trauma fizică, prejudiciul material major şi cel moral incomensurabil suferite, trăieşte şi într-o continuă tortură tip II., încă de acum şase ani, datorită faptului că un grup de funcţionari publici, printre care şi magistraţi, în loc să apere interesele cetăţeanului, să aplice legile şi să respecte principiile unui stat de drept, protejează interese oculte, de grup, exclusiv financiare, chiar dacă recurg la căi nelegale. Astfel a ajuns să fie victima unui grup compact de persoane cu interese ascunse, scopul fiind unul singur: banii din asigurări, raportat la care există mai mult decât bănuiala legitimă că, în urma obţinerii lor ilegale şi cu orice preţ, se vor împărţi între membrii grupului.
Tocmai de aceea, aflarea adevărului şi a vinovatului real i-ar pune pe membrii grupului în imposibilitatea de a obţine despăgubirile materiale ilegale pe care le solicită în continuare, pentru simplul motiv ca JJ. (societatea de asigurări a şoferului VW Passat x, Y.) a dat faliment, datoriile şi răspunderea juridică a acesteia fiind preluate de Fondul de Garantare, care a impus sume mici pentru despăgubiri.
Pentru argumentele prezentate, concluzionând, petenta a solicitat strămutarea urgentă a dosarului nr. x/2022 de la Curtea de Apel Ploieşti la o instanţă de rang egal, unde cauza să fie judecată imparţial.
În anexă cererii, petenta a ataşat înscrisurile aflate la filele x din vol. III şi filele x, din vol. IV al dosarului instanţei supreme şi un stick pe care acestea sunt stocate şi în format electronic.
3. La data de 17 ianuarie 2025, Curtea de Apel Ploieşti a transmis dovezile de încunoştiinţare a părţilor prev. de art. 73 alin. (2) C. proc. pen., precum şi referatul de informaţii prevăzut de art. 72 alin. (6) C. proc. pen., în cuprinsul căruia a făcut un amplu istoric al cauzei, indicând: obiectul acesteia - apelurile formulate de Z., inculpatul B., părţile civile C., FF. şi Spitalul Municipal Ploieşti şi partea responsabilă civilmente KK. S.A. - prin lichidator judiciar LL. împotriva sentinţei penale nr. 261 din 18.07.2024 pronunţată de Judecătoria Câmpina, prin care, printre altele, s-a dispus condamnarea petentului B. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de constituire de parte civilă formulată de martora Z.; măsurile dispuse de instanţă la fiecare termen de judecată.
Curtea de Apel Ploieşti a transmis şi un punct de vedere succint asupra cererilor de strămutare, susţinând că la nivelul instanţei sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca dosarul sus-menţionat să fie soluţionat cu respectarea dispoziţiilor incidente în materie şi a principiilor privind dreptul la apărare şi judecarea cauzei într-un termen rezonabil, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 30 ianuarie 2025, apărătorul ales al petentului B., petenta Z., personal, şi reprezentantul Ministerului Public au expus concluziile asupra cererilor de strămutare, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.
*
Analizând cererile de strămutare formulate de petenţii Z. şi B., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."
Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.
Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack vs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).
Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (Fey vs Austria). În aplicarea acestui test, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).
Motivele temeinice care pot servi la solicitarea strămutării sunt altele decât cele care constituie motiv de abţinere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calităţi ale părţilor care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate, reflex al influenţei exercitate de climatul în care se desfăşoară procesul penal.
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea judecătorilor care compun instanţa trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calităţii părţilor şi a pericolului de tulburare a ordinii publice.
Examinând, în aceste coordonate de principiu, cererile cvasi-identice de strămutare formulate de petenţii Z. şi B., Înalta Curte constată că ambele sunt argumentate pe aspectul că aceştia nu pot beneficia, la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, de o judecată imparţială a apelurilor pe care le-au declarat împotriva sentinţei penale nr. 261 din 18.07.2024 pronunţată de Judecătoria Câmpina [prin care B. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., iar cererea de constituire de parte civilă formulată de Z. a fost respinsă, ca inadmisibilă] întrucât, pe fondul relaţiilor strânse de prietenie între partea civilă C. şi poliţiştii, experţii, procurorii şi judecătorii implicaţi în anchetarea/judecarea dosarului, întregul parcurs al cauzei nu a avut drept scop aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală/civilă a persoanelor cu adevărat vinovate de producerea accidentului din 07.10.2018, ci favorizarea acestora, consecinţa fiind aceea a trimiterii în judecată şi condamnării în primă instanţă a unei persoane nevinovate (petentul) şi a refuzului recunoaşterii calităţii de persoană vătămată/parte civilă a petentei, cu toate drepturile procesuale aferente, deşi aceasta a suferit în mod real vătămări corporale, daune morale şi materiale în urma aceluiaşi eveniment.
În acest sens, etapizat pe fiecare etapă a procesului penal, petenţii susţin, în esenţă, că, pe fondul relaţiilor de prietenie sus-menţionate: ancheta s-a efectuat în condiţii nelegale, întocmindu-se acte procesuale care nu respectă rigorile legii şi care nu reflectă dinamica reală a producerii accidentului, favorizându-i astfel pe adevăraţii vinovaţi de producerea acestuia; instanţa învestită cu judecarea cauzei (în fond) nu a tranşat nelegalităţile pe care le-au invocat începând cu camera preliminară, refuzându-le în mod arbitrar şi administrarea probatoriului apt a dovedi adevărul (iar petentei, suplimentar, şi drepturile procesuale conferite de calitatea de persoană vătămată/parte civilă), ceea ce a avut drept efect pronunţarea unei soluţii vădit nelegale şi netemeinice (condamnarea petentului şi respingerea, ca inadmisibilă, a cererii petentei de constituire de parte civilă în cauză); instanţa de apel a refuzat, deopotrivă, în mod nejustificat, administrarea probatoriului necesar aflării adevărului în cauză, favorizându-l astfel, ca, de altfel, şi procurorul care a pus concluzii la Curtea de Apel Ploieşti, pe numitul C., căruia, dimpotrivă, i-a încuviinţat cu uşurinţă toate cererile probatorii formulate.
În acest context argumentativ, Înalta Curte constată, prin urmare, că, în susţinerea prezentului demers judiciar, petenţii Z. şi B. invocă ca unic argument - pretinsa influenţă exercitată de partea civilă C. (şi familia acestuia), pe fondul unor relaţii de prietenie preexistente, asupra organelor de poliţie/experţilor/procurorului de caz, judecătorului fondului, dar şi membrilor completului de apel şi reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii în faţa Curţii de Apel Ploieşti, susţinând că aceasta a avut/are ca efect anchetarea/judecarea discreţionară a cauzei lor aflate în prezent în faza apelului.
Afirmaţiile petenţilor nu sunt însă susţinute de elemente obiective, capturile de pe paginile facebook ataşate cererilor de strămutare nefiind apte a evidenţia, doar prin ele însele, la un nivel rezonabil, pretinsele relaţii de prietenie (directe sau prin interpuşi) dintre C. (şi familia acestuia) şi organele judiciare sus-menţionate.
În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că modalitatea pretins abuzivă în care, în cauza sus-menţionată, s-au efectuat actele de cercetare penală de către organele de poliţie/procurorul de caz ori pretinsa lipsă de imparţialitate manifestată de aceştia sunt împrejurări ce aduc în discuţie, exclusiv, conduita organelor de urmărire penală, iar nu a judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află în prezent cauza, în faza apelului. Or, reglementând strămutarea ca mijloc procedural de care se poate uza în cursul judecăţii, legiuitorul a instituit, limitativ, ca temeiuri ale strămutării, printre altele, doar suspiciunile cu privire la imparţialitatea judecătorilor, nu a procurorilor şi a organelor de poliţie.
Prin urmare, toate argumentele petentilor relativ la conduita organelor de urmărire penală nu se raportează pertinent la instituţia strămutării şi nu pot fundamenta o eventuală admitere a cererii.
Deopotrivă, reţine că nici modalitatea pretins discreţionată şi injustă de soluţionare a cauzei penale în fond (sub aspectul manierei concrete de efectuare a cercetării judecătoreşti, de stabilire a cadrului procesual al cauzei, de soluţionare a cererilor formulate în apărare şi, în final, al soluţiei dispuse, invocată ca fiind nelegală şi netemeinică), care constituie obiectul nemulţumirii făţişe a petenţilor şi obiect al cenzurii Curţii de Apel Ploieşti, în apel, în dosarul a cărui strămutare se solicită, nu poate constitui, în mod evident, un argument pentru strămutarea cauzei de pe rolul instanţei învestite în calea ordinară de atac, acesta neputând fi evaluată prin prisma criteriilor de imparţialitate şi obiectivitate prevăzute de lege, ci valorificată exclusiv prin prisma căilor de atac prevăzute de lege.
În fine, Înalta Curte constată că nici suspiciunea petenţilor privind pretinsa ştirbire a obiectivităţii judecătorilor Curţii de Apel Ploieşti decurgând, pe de o parte, din concluziile potrivnice lor şi aparent nefidele realităţii concrete a cauzei formulate de reprezentantul Ministerului Public în şedinţa din 18.11.2024 (când s-au pus în discuţie cererile probatorii), iar, pe de altă parte, din respingerea (de către completul de apel) a cererilor lor probatorii şi conduita pretins nedeontologică a preşedintelui completului de apel (care şi-ar fi exprimat părerea cu privire la calitatea procesuală a petentei şi prin, aceasta, cu privire la soluţia ce ar urma fi dată apelului formulat de aceasta), nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de strămutare, nefiind susţinută de elemente obiective, verificabile, care să genereze o astfel de îndoială.
Concluziile formulate de procurorul de şedinţă şi soluţiile date de instanţa de apel cererilor probatorii formulate în cauză şi, implicit, modalitatea de judecare a cauzei, nu pot fi cenzurate în actuala procedură nici măcar în mod indirect, necircumscriindu-se temeiurilor prev. de art. 71 C. proc. pen.
Strămutarea constituie un remediu pentru situaţiile în care împrejurări obiective, strict prevăzute de textul de lege, impun derogări de la normele generale de competenţă teritorială, nicidecum un mijloc de cenzurare a concluziilor formuate de reprezentantul Ministerului Public în cursul procesului penal, respectiv a soluţiilor şi măsurilor dispuse de instanţe pe parcursul judecăţii.
De aceea, în prezenta procedură, Înalta Curte poate evalua doar baza aparentă a suspiciunilor exprimate de petenţi cu privire la imparţialitatea judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află cauza, fără a fi abilitată să cenzureze, explicit sau implicit - legalitatea sau temeinicia măsurilor dispuse de aceştia în cursul procesului ori a măsurilor dispuse de judecătorii instanţei inferioare şi, în mod evident, nici pertinenţa şi corectitudinea concluziilor formulate de reprezentantul Ministerului Public în cursul procesului penal.
Presupusele erori ale instanţei pot fi cenzurate exclusiv prin prisma căilor de atac prevăzute de lege, neconstituind împrejurări apte a aduce în discuţie conduita judecătorilor instanţei de control judiciar pe rolul căreia se află cauza.
Aşa cum s-a arătat anterior, motivele temeinice care ar justifica strămutarea sunt altele decât cele care constituie motiv de abţinere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calităţi ale părţilor care nu pot fi încadrate strict în niciunul dintre cazurile de recuzare. Pentru a justifica însă admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, supunând controlului de constituţionalitate a posteriori dispoziţiile art. 71 C. proc. pen., Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016) a statuat că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor date sau informaţii referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor, de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorilor este afectată.
Ca urmare, simpla părere sau supoziţie că anumite împrejurări preexistente sau contemporane pot determina o judecată părtinitoare a cauzei, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă justificată obiectiv, aceasta din urmă trebuind să se bazeze pe fapte sau împrejurări verificabile, de natură a crea unui observator neutru suspiciunea că imparţialitatea judecătorilor unei instanţe este afectată. În caz contrar, suspiciunea exprimată cu privire la parţialitatea judecătorilor curţii de apel are, în realitate, valoarea unei simple alegaţii, ce nu este confirmată de un minimum de date obiective care să susţină o atare temere şi să legitimeze eventuala strămutare a cauzei.
În speţă nu există însă astfel de motive, temerile petenţilor fiind izolate (raportându-se, în mod efectiv, doar la membrii completului învestit cu soluţionarea cauzei de strămutat), dar şi subiective.
Or, aspecte ca cele invocate de petenţi nu generează, în mod automat, o suspiciune colectivă de parţialitate a întregii instanţe, fiind necesar a se corobora cu alte informaţii obiective, de natură a da naştere unor îndoieli rezonabile, serioase, asupra capacităţii tuturor magistraţilor instanţei de a judeca fără părtinire.
În fine, concluziile procurorului de şedinţă, care, potrivit art. 71 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, sunt guvernate de principiul libertăţii, având drept bază probele administrate în cauză, nu constituie, în mod evident, împrejurări apte a aduce în discuţie conduita judecătorilor instanţei de control judiciar pe rolul căreia se află cauza în care acestea au fost formulate.
În concluzie, în contextul informaţiilor transmise conform art. 73 alin. (3) C. proc. pen. şi în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmaţiile petenţilor, simpla susţinere că instanţa Curţii de Apel Ploieşti nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.
Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, cererile formulate de petenţii Z. şi B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti.
Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge, ca nefondate, cererile formulate de petenţii Z. şi B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă petenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2025.