Constitutional review inapplicable where unconstitutionality allegations target legislative amendment rather than statutory validity
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the first-instance decision that had rejected her request to refer exceptions of unconstitutionality to the Constitutional Court and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute arose from a criminal procedural challenge to a prosecutor’s non-prosecution order, where the appellant sought to strike down specific provisions of the Criminal Procedure Code and other laws on constitutional grounds, while also alleging illegal composition of the judging panel based on a previous recusal decision. The Court ruled that the reference was inadmissible because the exceptions lacked a substantive link to the specific outcome of the case, as the appellant’s arguments effectively sought legislative modification or completion of procedural norms rather than a genuine test of constitutional compliance, an objective exceeding the Constitutional Court’s jurisdiction; furthermore, the Court found no legal basis for a prejudicial question regarding the panel’s composition, as the procedural rules for completing the bench after a partial recusal were correctly applied.
Legislator headnote
AI generatedart. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 341 alin. (2) C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 341 C. proc. pen; Constitutional review inapplicable where unconstitutionality allegations target legislative amendment rather than statutory validity: Prin încheierea din data de 03 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, s-au respins, ca inadmisibile, cererile formulate de petenta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, art. 52 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., coroborat cu art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 341 alin. (2) C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025
Deliberând asupra recursului formulat de petenta A. împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 03 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, s-au respins, ca inadmisibile, cererile formulate de petenta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, art. 52 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., coroborat cu art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 341 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având ca obiect plângere împotriva ordonanţei nr. 125/P/2022 din 16 august 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, formându-se dosarul nr. x/2023, solicitarea intimatei A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, art. 52 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 341 alin. (2) C. proc. pen., nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată; instanţa de judecată verifică sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, ceea ce nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analizând condiţiile referitoare la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte, în Completul de cameră preliminară, a constatat că excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în procedura examinării plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată reglementată de art. 340 - art. 341 C. proc. pen., de către o parte din proces, respectiv intimata A. şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, cerinţa ca excepţiile să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia nu este realizată, Înalta Curte considerând că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Astfel, în privinţa excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004 şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, analizând relevanţa în speţă, Înalta Curte a constatat lipsa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei.
Cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate a art. 52 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen. şi art. 341 alin. (2) din C. proc. pen., s-a reţinut că doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 întrucât nu sunt invocate excepţii de neconstituţionalitate propriu-zise.
În acest sens, s-a avut în vedere că motivele invocate nu reflectă veritabile critici de constituţionalitate deoarece acestea nu vizează corespondenţa textelor legale cu legea fundamentală ci, în realitate, se critică modalitatea de legiferare, urmărind ca finalitate, în principal, obţinerea unei modificări legislative de esenţă în privinţa soluţiei reglementate de dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., respectiv modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, cu referire la prevederile art. 341 alin. (2) din C. proc. pen., ceea ce excede competenţei instanţei de contencios constituţional.
În consecinţă, scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională. Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi limitele stricte ale competenţei sale constituţionale. O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum s-a constatat în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României.
Împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, petenta-intimată A. a declarat recurs.
Pe fond, în esenţă, recurenta A. a solicitat admiterea recursului, arătând că sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, având în vedere încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16 alin. (2), art. 20 rap. la art. 21, art. 124 alin. (1) şi (3), art. 126 din Constituţia României, precum şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.
La data de 12 iunie 2025, recurenta a transmis un memoriu prin care a invocat conform art. 52 alin. (2) din C. proc. pen. nelegala compunere a completului de judecată cu soluţionarea chestiunii prejudiciale constând în nelegalitatea art. 65 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând amânarea în vederea citării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea provizorie a efectelor art. 52 alin. (2) din C. proc. pen., precum şi sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu cererea de aviz consultativ conform Protocolului 16.
Examinând recursul formulat împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Prealabil, în ceea ce priveşte memoriul depus, prin care petenta a invocat nelegala compunere a completului de judecată şi, conform art. 52 alin. (2) din C. proc. pen., a solicitat amânarea în vederea citării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea chestiunii prejudiciale constând în nelegalitatea art. 65 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea provizorie a efectelor art. 52 alin. (2) din C. proc. pen., precum şi sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu cererea de aviz consultativ conform Protocolului 16, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu se circumscriu unei chestiuni prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din C. proc. pen., dispoziţii legale privind compunerea completului de judecată nefiind încălcate.
Astfel, având în vedere că potrivit art. 109 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu este reglementată situaţia în care completul imediat următor admite solicitarea de recuzare a unui singur membru al completului, situaţia constatată fiind apreciată ca similară cu situaţia reglementată de dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul s-a întregit cu judecătorul de permanenţă din data de 12.06.2025, fiind respectate dispoziţiile legale în materie.
Referitor la legalitatea completului de judecată, Înalta Curte, verificând din oficiu, constată că cererea vizând recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 10 aprilie 2025, sub dosar nr. x/2023.1, fiind repartizat aleatoriu Completului 6, cu termen de judecată la data de 17 aprilie 2025.
Urmare formulării declaraţiei de abţinere de către doamna judecător B., prin încheierea din 17 aprilie 2025, s-a admis declaraţia de abţinere şi s-a stabilit că aceasta nu va participa la soluţionarea dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, întregirea completului de judecată realizându-se în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Totodată, prin încheierea din 17 aprilie 2025, s-a admis declaraţia de abţinere formulată de doamna magistrat asistent C., în dosarul nr. x/2023.1, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La termenul de judecată din 17 aprilie 2025, având în vedere cererea de recuzare a tuturor membrilor completului de judecată, formulată de recurenta A., s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 12 iunie 2025.
În vederea soluţionării cererii de recuzare, s-a procedat conform art. 109 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, respectiv incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată, se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie. Prin încheierea din 20 mai 2025, cu majoritate, s-a admis cererea de recuzare a judecătorului D. formulată de recurenta A. în dosarul nr. x/2023.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor E. şi F. formulată de recurenta A. în aceeaşi cauză.
Aşadar, cauza nu putea rămâne la Completul nr. 7, ce a soluţionat cererea de recuzare, întrucât chiar dacă recuzarea a vizat întregul complet, având în vedere admiterea incidentului procedural cu privire doar a unui membru al completului de judecată, situaţie în care completul ce a soluţionat incidentul s-a întregit cu judecătorul de permanenţă din data de 12.06.2025, astfel că nu se putea asigura participarea Completului nr. 7 pentru soluţionarea cauzei, câtă vreme a fost desemnat pentru soluţionarea incidentului faţă de întregul complet şi s-a admis cererea de recuzare, în parte, doar faţă de un singur membru al completului. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind nicio justificare ca şi doi ceilalţi membri ai completului să fie scoşi din cauză.
Prin urmare, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 52 alin. (2) din C. proc. pen., invocate de recurentă, astfel că solicitările formulate privind citarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi amânarea cauzei, fiind nefondate.
Totodată, dispoziţiile invocate de recurentă din Legea contenciosului administrativ, respectiv art. 1 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu pot face obiectul analizării în prezenta cauză.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Art. 8 din aceeaşi lege stabileşte că, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.
Câtă vreme recurenta nu a atacat hotărârile Colegiului de conducere privind compunerea completului de judecată şi planificarea de permanenţă a judecătorilor ce asigură constituirea completurilor cu ocazia incidentelor procedurale nu sunt aplicabile dispoziţiile contenciosului administrativ pe calea chestiunii prejudiciabile.
Pe fond, în legătură cu solicitarea recurentei de a sesiza Curtea Constituţională, Înalta Curte consideră că nu este admisibilă.
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
De asemenea, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformităţii dispoziţiilor legale la care aceasta face referire cu Constituţia, control care însă poate fi realizat doar de instanţa de contencios constituţional, atribuţiile instanţei în faţa căreia s-a ridicat respectiva excepţie fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcţie de care sesizează sau nu Curtea.
Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Din această perspectivă, făcând o analiză a dispoziţiilor legale prin raportare la prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu judecătorul de cameră preliminară, constată că sunt întrunite trei din cele patru condiţii, întrucât excepţia a fost invocată de recurenta A., în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ce are ca obiect plângerea formulată de petenţii G., H., I., Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. şi J. şi Compania S.A. împotriva ordonanţei nr. 125/P/2022 din 16 august 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin ordonanţa nr. 300/II/2/2023 din 20 octombrie 2023 a procurorului - şef al aceleiaşi secţii. De asemenea, cererea are în vedere neconstituţionalitatea prevederilor art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, art. 52 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., coroborat cu art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 341 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţii care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată. Înalta Curte reţine că, în speţă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în raport cu susţinerile recurentei A., în realitate, aceasta este nemulţumită de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepţiile de neconstituţionalitate invocate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziţii favorabile acesteia, solicitare inadmisibilă, în raport cu competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.
Astfel, soluţia cu privire la plângerea formulată de petenţii G., H., I., Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. şi J. şi Compania S.A. împotriva ordonanţei nr. 125/P/2022 din 16 august 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin ordonanţa nr. 300/II/2/2023 din 20 octombrie 2023 a procurorului şef al aceleiaşi secţii, nu depinde de excepţiile de neconstituţionalitate invocate, respectiv dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, art. 52 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., coroborat cu art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 341 alin. (2) C. proc. pen., excepţiile invocate nefiind justificate prin existenţa interesului specific al relevanţei şi înrâuririi pe care dispoziţiile legale ar mai putea să le aibă în cauză faţă de stadiul procedurii.
Pe acelaşi palier al analizării legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României, ci nemulţumiri ale petentei.
Înalta Curte reţine că, deşi pare actual şi legitim, demersul petentei, la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obţinerea unei modificări legislative, respectiv completarea şi modificarea dispoziţiilor ce reglementează abaterile disciplinare, cauzele în care urmărirea penală nu este completă, citarea părţilor la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, citarea petenţilor şi a intimaţilor în vederea soluţionării plângerii. Or, analizând termenii în care excepţiile au fost formulate, Înalta Curte apreciază că, în realitate, practic, se tinde la extinderea, dincolo de litera şi spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituţionale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituţională ar deveni legiuitor pozitiv.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul cererii formulate să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, ci de reformare legislativă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta A. împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta A. împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2025.