Inadmissibility of criminal revision for statutory unconstitutionality where no unconstitutionality exception was raised during original proceedings
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant-reviser’s appeal, upholding the appellate court’s decision to reject the petition for revision as inadmissible, thereby affirming the finality of the original criminal conviction. The defendant, who had been sentenced for abuse of office and civil damages, sought revision of the final judgment based on Article 453(1)(f) of the Code of Criminal Procedure, arguing that subsequent Constitutional Court decisions (Decisions 297/2018 and 358/2022) and the application of the *mitior lex* principle rendered the statute of limitations for criminal liability expired. The Court ruled that this specific ground for revision is strictly limited to cases where a unconstitutionality objection was expressly raised by the requesting party during the original proceedings; since the defendant did not invoke such an objection in the underlying case, the mere occurrence of a Constitutional Court decision declaring the relevant statute unconstitutionally invalid could not serve as a basis for revision. The Court further determined that the petitioner’s arguments regarding the statute of limitations constituted substantive defenses improperly disguised as a ground for revision, and the defendant was ordered to pay 300 RON in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 459 alin. (5) C. proc. pen, art. 452 alin. (1) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 453 lit. f) C. proc. pen, art. 453 lit. f) din C. proc. pen, art. 132 din Legea nr. 78/2000; Inadmissibility of criminal revision for statutory unconstitutionality where no unconstitutionality exception was raised during original proceedings: The defendant, who had been sentenced for abuse of office and civil damages, sought revision of the final judgment based on Article 453(1)(f) of the Code of Criminal Procedure, arguing that subsequent Constitutional Court decisions (Decisions 297/2018 and 358/2022) and the application of the *mitior lex* principle rendered the statute of limitations for criminal liability expired. The Court ruled that this specific ground for revision is strictly limited to cases where a unconstitutionality objection was expressly raised by the requesting party during the original proceedings; since the defendant did not invoke such an objection in the underlying case, the mere occurrence of a Constitutional Court decision declaring the relevant statute unconstitutionally invalid could not serve as a basis for revision. The Court further determined that the petitioner’s arguments regarding the statute of limitations constituted substantive defenses improperly disguised as a ground for revision, and the defendant was ordered to pay 300 RON in judicial costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Basis for determining that the legal aid fee is to be paid from the Ministry of Justice funds.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 februarie 2025
Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 7/REV din data de 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7/REV din data de 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 459 alin. (3) şi art. 452 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 335/PI/05.05.2017 pronunţată în dosarul x/2016 al Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/01.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul cu acelaşi număr. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 29.08.2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub număr de dosar x/2024, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a deciziei penale nr. 47/A/01.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, prin care a rămas definitivă sentinţa penală nr. 335/PI/05.05.2017 pronunţată în dosarul cu acelaşi număr al Curţii de Apel Timişoara.
Prin decizia nr. 261/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2024, s-a dispus trimiterea cauzei având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 47/A din data de 01 martie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, la Curtea de Apel Timişoara, ca instanţă competentă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.11.2024, sub număr de dosar x/2024
Instanţa a constatat că, în motivarea cererii, revizuentul A. a solicitat admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea hotărârii şi, în rejudecare pronunţarea unei soluţii în sensul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale în temeiul art. 453 lit. f) C. proc. pen.
În esenţă, revizuentul a susţinut că instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a), iar dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale-fapt stabilit şi prin Decizia nr. 37 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În drept, a invocat art. 453 lit. f) din C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările din dosar, instanţa a constatat că prin sentinţa penală nr. 353/PI din 05.05.2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, printre altele, cu privire la inculpatul A. a dispus următoarele: a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma continuată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani şi la pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 3 ani, impunându-i, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1)şi (2) lit. b) C. pen. şi să presteze o muncă neremunerată timp de 100 de zile lucrătoare în folosul comunei Vladimirescu sau municipiul Arad şi, totodată, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ. (1864) s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi i-a obligat pe inculpaţii A., C. şi D., în solidar, să plătească echivalentul în RON a sumei de 212,138 euro, reprezentând diferenţă valoare terenuri înstrăinate, precum şi de partea civilă E. şi a fost obligat inculpatul F., să plătească suma de 1.253.677,09 RON, reprezentând debite şi sancţiuni multianuale recuperate de către la A.P.I.A. de aceasta.
În baza art. 25 alin. (3) raportat la art. 27 alin. (4) C. proc. pen., s-a respins solicitarea parchetului de restabilire a situaţiei anterioare încheierii contractelor de schimb nr. x din 19 august 2008, nr. 3252 din 23 octombrie 2008, nr. 805 din 26 martie 2009 şi de reînscriere a dreptului de proprietate al B. în cărţile funciare, precum şi anularea procesului-verbal de şedinţă din 17 august 2008 autentificat sub nr. x din 19 august 2008; hotărârii A.G.A. din 17 august 2008 autentificată sub nr. x din 19 august 2008; procurii speciale autentificată sub nr. x din 19 august 2008; contractelor de schimb nr. x din 19 august 2008, nr. 3252 din 23 octombrie 2008, nr. 805 din 26 martie 2009; contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 30 aprilie 2009 şi a încheierii nr. 3597 din 12 mai 2009.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins solicitarea parchetului de anulare a înscrisurilor falsificate cu privire la B. şi E..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii ale sechestrului instituite de parchet asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaţilor D., G., C., A. şi F., până la concurenţa sumelor de 212.138 euro (pentru primii patru inculpaţi), respectiv 1.253.677,09 RON (pentru ultimul inculpat) ce reprezintă prejudiciu în dauna B..
Prin decizia penală nr. 47/A din data de 1 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, de părţile civile B. şi E. şi de inculpaţii A., G., C., D. şi F. împotriva sentinţei penale nr. 353/PI din 05 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire a condamnatului A., prin prisma dispoziţiilor legale, respectiv art. 459 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă.
În speţă, condamnatul A. şi-a întemeiat prezenta cerere de revizuire pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., invocând în esenţă faptul că s-ar fi impus să se constate prescripţia răspunderii penale raportat la legea penală mai favorabilă şi să se fi dispus încetarea procesului penal. Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa verifică dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, urmând ca în situaţia în care instanţa constată neîndeplinirea acestei condiţii să dispună respingerea cererii ca inadmisibilă.
S-a reţinut, în primul rând, că este vorba de o cale extraordinară de atac, situaţiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 453 C. proc. pen.. Revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este condiţionată de invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cadrul dosarului în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Dispoziţiile literei f a art. 453 alin. (1) C. proc. pen. invocată de revizuent ca temei a cererii de revizuire sunt reproduse aşa cum au fost modificate prin art. II pct. 113 din O.U.G. nr. 18/2006, urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a aceluiaşi articol de către Curtea Constituţională care, prin decizia nr. 126/2016 publicată în Monitorul Oficial al României a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că revizuientul A. nu a invocat o excepţie de neconstituţionalitate pe care s-a bazat hotărârea de condamnare şi care să fie temei al formulării cererii de revizuire.
Este adevărat că prin decizia nr. 297/26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, s-a constatat, cu caracter general obligatoriu, că "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională."
Ulterior, prin decizia nr. 358/26 mai 2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, s-a constatat, cu caracter general obligatoriu, că "dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale".
În considerentele acestei decizii se arată:
"73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale."
În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că "atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiecţilor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii" (Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013).
Prin Ordonanţă de Urgenţă nr. 71/2022 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. a fost modificat, având următorul cuprins:
"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 358/2022, în special paragrafele 72-73, instanţa de apel reţine că între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (data de 25.06.2018) şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. (data de 30.05.2022), C. pen. a prezentat o formă care nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripţie prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen.
Prin urmare, se impune a se analiza natura juridică a instituţiei prescripţiei răspunderii penale, respectiv dacă face parte din dreptul substanţial sau din cel procedural.
La analiza naturii juridice a prescripţiei răspunderii penale, instanţa de apel a avut în vedere considerentele decizie nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din C. proc. pen. din 1969:
"Cât priveşte criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală, Curtea constată că aşezarea acestor norme în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. De asemenea, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constată că art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. este o normă care priveşte cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracţiuni, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanţial, şi nu în categoria celor de procedură penală. La aceeaşi concluzie se ajunge şi dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la răspunderea penală pe care o poate înlătura, reduce sau agrava. În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speţă dedusă judecăţii, indiferent de ramura de drept căreia îi aparţine, aduce o schimbare cu privire la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidenţa legii penale mai favorabile. Aşadar, faptul că textul în discuţie figurează în C. proc. pen. nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă."
Mai mult, prin decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 din C. pen., Curtea Constituţională a arătat următoarele:
"Astfel, Curtea constată că prin efectele sale prescripţia, aşa cum s-a arătat mai sus, înlătură răspunderea penală. Aceasta înseamnă că există o asemenea răspundere, dar care, prin efectul prescripţiei, este înlăturată. În unele legislaţii, efectul juridic al prescripţiei este arătat prin aceea că "înlătură acţiunea penală". Acest punct de vedere este parţial exact, deoarece prescripţia aparţine dreptului penal material, şi nu dreptului procesual penal. Aşa fiind, prescripţia este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Este adevărat că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură şi acţiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. Prin urmare, prescripţia răspunderii penale apare ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, ca o cauză de înlăturare sau de neaplicare a pedepsei. Această cauză face să înceteze dreptul de a trage la răspundere penală şi a obligaţiei corespunzătoare. Prescripţia are aşadar caracterul unei renunţări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârşită, cu condiţia trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârşirii faptei.
Prin urmare, este de observat că, dat fiind caracterul de normă de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispoziţii tranzitorii, întrucât, în acord cu art. 15 alin. (2) din Constituţie reflectat în art. 13 din C. pen., legislaţia prevede soluţia de urmat în cazul conflictului de legi."
În concluzie, s-a reţinut că aserţiunile revizuentului sintetizate de instanţă sunt corecte, dar nu se subsumează cazului de revizuire invocat, art. 453 lit. f) C. proc. pen. indicat ca temei de drept al demersului condamnatului A., motiv pentru care, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 459 alin. (3) şi art. 452 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinţei penale nr. 335/PI/05.05.2017 pronunţată în dosarul x/2016 al Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/01.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul cu acelaşi număr. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe, revizuentul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, solicitând, în esenţă, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 lit. f) din C. proc. pen. şi încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei penale.
Examinând apelul declarat de revizuentul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 463 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri, şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi doar hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. şi doar pentru cazurile prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., singurele care pot determina o reexaminare în fapt a cauzei penale.
În speţă, prin cererea de revizuire formulată, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea deciziei penale, cu consecinţa încetării procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei penale, arătând, în esenţă, prin motivele de revizuire formulate, că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate în principiu determinate de legiuitor.
Înalta Curte reaminteşte că o cerere de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 459 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv sub aspectul îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată în cauză, în speţă, se constată că revizuentul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3335/PI din 05.05.2027 a Curţii de Apel Timişoara, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 47/A din 01.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016, context în care Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire a fost formulată de revizuentul care a fost parte (inculpat) în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar prin hotărârea anterior menţionată s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea sa.
În ceea ce priveşte formularea cererii în termenul prevăzut de art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că potrivit acestor dispoziţii, cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată ori după moarea condamnatului, cu excepţia cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În cauză, decizia Curţii Constituţionale invocată nr. 297 din 26 aprilie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, iar decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, or, cererea a fost formulată de revizuient la data de 29.08.2024.
De asemenea, promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., poate fi cerută când: hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Astfel, Înalta Curte notează că, în privinţa acestui caz, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: să existe o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de către revizuent; decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; hotărârea definitivă prin care cauza a fost soluţionată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională; consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În cauză, nu este îndeplinită una dintre condiţiile menţionate anterior, respectiv aceea ca revizuientul A. să fi invocat, în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (prevederi a căror neconstituţionalitate s-a constatat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2017 şi nr. 358/2022, invocată de revizuent în susţinerea cererii).
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.
Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau o ordonanţă a Guvernului şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv şi irevocabil soluţionate. Curtea a mai reţinut că din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul şi care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidenţa deciziei de admitere pronunţată de instanţa de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., deşi intenţia legiuitorului a fost de a da eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. În speţă, Curtea a constatat că motivul substanţial şi imperios care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de instanţa de contencios constituţional.
Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă 18/2016, art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a fost modificat, având următorul cuprins:
"f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate".
Conform jurisprudenţei instanţei supreme: cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. presupune invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cauza soluţionată prin hotărârea judecătorească definitivă atacată pe calea revizuirii. În consecinţă, cererea de revizuire formulată, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., împotriva hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate într-o cauză în care nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, decizia Curţii Constituţionale prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională neputând conduce la revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în cauză (Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 334/A din 24 octombrie 2019).
Aşadar, potrivit deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 126 din data de 3 martie 2016, posibilitatea de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituţionalităţii unor prevederi legale care au stat la baza hotărârii de condamnare, trebuie să fie "circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control". Potrivit acestei decizii a Curţii Constituţionale a României, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepţie de neconstituţionalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepţie.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în realitate, aspectele menţionate în cererea de revizuire reprezintă apărări de fond, temeiul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. fiind invocat în mod formal. Argumentele invocate de revizuentul A. constituie în realitate critici aduse hotărârii de condamnare împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, cu referire la acuzaţia şi condamnarea revizuentului, aspecte care însă nu pot fi circumscrise cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 7/REV din data de 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, va rămâne şi se va plăti fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 7/REV din data de 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.
Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent, în sumă de 180 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2025.