Cassation appeal for negligent homicide dismissed as late and fact-based, violating legal-only review scope

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată în cauză de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 154/24.12.2021 a Judecătoriei Rupea, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă prev. de art. 350 alin. (1), (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea şi părţile civile B., C. şi D..

Prin decizia penală nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea şi părţile civile D., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 154/24.12.2021 a Judecătoriei Rupea, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplic. art. 153 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. e) şi art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă prev. de art. 350 alin. (1), (3) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 91 şi urm. C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1), (2) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- să se prezinte la Serviciul de probaţiune Sibiu conform programului stabilit de consilierul de probaţiune

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, la alegerea serviciului

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul va efectua 60 de zile muncă în folosul comunităţii, în cadrul Muzeului Naţional Brukenthal sau al Bibliotecii Judeţene Astra, în măsura în care starea de sănătate îi permite.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen. referitoare la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii cu intenţie a unei noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor civile.

Au fost admise în parte acţiunile civile formulate în cauză şi, în baza art. 1357, 1373 şi 1382 C. civ., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Energotehnica S.R.L. Sibiu la plata următoarelor sume:

- 30.000 euro cu titlu de daune morale, şi suma de 8194 RON reprezentând daune materiale, către partea civilă D.

- câte 25.000 euro reprezentând daune morale pentru fiecare dintre părţile civile B. şi C.

În baza art. 276 alin. (1), (2) şi 4 rap. la art. 274 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare realizate de partea civilă B. în cuantum de 3000 RON.

În baza art. 274 alin. (1), (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2000 RON cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală şi fond, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Decizia din apel, nr. 253/AP din data de 27 martie 2025, a Curţii de Apel Braşov, a fost comunicată inculpatului A. la data de 03.04.2025, .

v

Împotriva deciziei din apel, nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, la data de 06.05.2025, prin e-mail, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales E., cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Prin cerere de recurs în casaţie, inculpatul A., prin apărător, a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând să se dispună:

- admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii atacate, impunând respectarea de către inculpat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2);

- în principal, casarea parţială a deciziei atacate şi achitarea inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi respingerea pretenţilor civile ale părţilor civile, ca nefondate;

- în subsidiar, rejudecarea de către instanţa de apel ori de către instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la art. 438,.

În esenţă, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a arătat că, prin decizia nr. 253/AP/2025 a Curţii de Apel Braşov, s-a reţinut în ceea ce îl priveşte săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., susţinând că în mod vădit eronat instanţa a constatat faptul că rezultatul efectiv produs, în concret, decesul angajatului F., reprezintă consecinţa directă a acţiunii sale, acesta electrocutându-se ca urmare a efectuării lucrarii sub tensiune şi fără folosirea mănuşilor de protecţie.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel a constatat că trebuie stabilit lanţul de cauzalitate care a condus la respectivul rezultat, împrejurare în care a fost cercetată din nou acţiunea inculpatului, care face obiect al rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea din data de 31.07.2017, dispus în dosarul penal nr. x/2017, respectiv obiect al dosarului penal nr. x/2020 al Judecătoriei Rupea, care prin sentinţa penală nr. 154/24.12.2021 a dispus achitarea sa raportat la prevederile art. 396 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 16 lit. c) C. pen., întrucât s-a constatat de către instanţa de fond că nu există probe care să conducă la concluzia că a savârşit vreo infracţiune.

A arătat apărarea că sentinţa pronunţată de Judecătoria Rupea este temeinică şi legală, menţionând că fapta de care este cercetat nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. pen.

Astfel, prin motivele de recurs, apărarea inculpatului a învederat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie faptul că din probele existente la dosar, nu reiese că inculpatul ar fi dat vreo dispoziţie niciunui angajat aflat în subordinea sa, de a efectua vreo reparaţie la vreun sistem electric.

S-a susţinut prin recursul în casaţie faptul că întregul ansamblu probator susţine prezumpţia sa de nevinovăţie, în special faptul că nu a dispus niciodată ca vreun angajat al societăţii să efectueze vreo lucrare în afara lucrărilor la care societatea ENERGOTEHNICA S.R.L. Sibiu s-a angajat.

A menţionat apărarea că atât martorul G. (care s-a deplasat împreună cu defunctul F. să efectueze lucrarea de reparare a instalaţiei electrice în urma căruia a intervenit decesul victimei), cât şi ceilalţi martori care au fost audiaţi în cauză, (H., I., J., K., etc.), au atestat faptul că inculpatul nu a recomandat şi nici nu a îndemnat să fie executată vreo lucrare de reparare a instalaţiei electrice în urma căreia victima a decedat.

A precizat că singura dispoziţie dată, la finalul lucrărilor societăţii ENERGOTEHNICA S.R.L. Sibiu, în data de 05.09.2017, în jurul orelor 17:30, a fost aceea de a se parca PRB-ul de către numiţii G. şi F., în curtea L..

În opinia apărării, judecătorii Curţii de apel au constatat total greşit că lucrătorul "a fost trimis să efectueze o reparaţie fără a primi informaţii cu privire la riscurile asociate acestei activităţi şi fără a fi instruit în legatură cu aceste riscuri, în conditiile în care activitatea sa obisnuită nu presupunea lucrul sub tensiune", aşa cum se susţine în cuprinsul paragrafului 1 şi 2 de la pag. 25 din cuprinsul deciziei atacate.

Astfel, s-a susţinut că, în mod vădit eronat curtea a constatat că este realizat, din punct de vedere al laturii obiective, conţinutul infracţiunii de ucidere din culpă, constând în adresarea vreunei directive către F., mai cu seamă în cadrul obligaţiilor de muncă ale acestuia sau chiar în afara lor, de a efectua vreo reparaţie.

În ceea ce priveste încadrarea în art. 192 alin. (2) C. pen., apărarea recurentului inculpat a susţinut că instanţa de apel nu a motivat şi nu a precizat, în concret în conţinutul deciziei atacate, proba în temeiul căreia a stabilit că inculpatul nu a respectat dispoziţiile legale ori măsurile de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, în contextul în care instanţei de apel îi revenea obligaţia de a motiva, justificat, decizia de condamnare.

A considerat inculpatul că este abuzivă condamnarea sa, în contextul în care, aşa cum reiese din declaraţiile testimoniale, martorul acuzării, nespecificat în concret în conţinutul deciziei atacate, dar care a depus o mărturie mincinoasă, se afla, la momentul în care a dat indicaţia de a fi parcat acel PRB, în spatele său la circa 8-10 metri, împrejumre în care nu a avut cum să audă ceea ce a vorbit. De asemenea, niciun alt martor ocular din cadrul echipei de lucru pe care o coordona inculpatul nu a susţinut declaraţia mincinoasă a numitului M., contrazicând-o expres şi efectiv. A susţinut că declaraţia mincinoasă a survenit ca urmare a instigării de către părţile vătamate D. şi B., care cu prilejul priveghiului defunctului F., i-au cerut martorului să declare că inculpatul ar fi indicat repararea instalaţiei electrice "pentru a ajuta la succesiune" (aspect care reiese din conţinutul declaraţiei părţilor civile date în faţa organelor de umărire penală cât şi cu prilejul fondului cauzei).

Chiar fără a se face o referire concretă de către instanţa de apel la această probă, a considerat inculpatul că aceata ar fi fost sursa de motivare a condamnarii sale, probă, care în opinia sa, este neconcludentă şi neutilă soluţionarii cauzei, fără a fi fost coroborată cu întreg ansamblul probator, care a condus la condamnarea inculpatului în mod totat injust şi nelegal.

Referitor la latura subiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamant în opinia sa vădit nelegal, prin cererea de recurs în casaţie inculpatul a arătat că aceasta nu are relevanţă în cuprinsul prezentului recurs în casatie, întrucat nu există latura subiectivă în ceea ce îl priveste, respectiv nu este incidentă nicio formă a vinovăţiei, atâta vreme cât fapta pentru care a fost condamnat nu reprezintă infracţiune.

A menţionat inculpatul că indicaţia ca PRB-ul să fi fost parcat, conform îndatoririlor profesionale, nu se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de ucidere din culpă, împrejurare în care textul de lege pe care înţelege să îl invoce ca şi motiv de drept al prezentului recurs în casaţie, îl reprezintă art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În final, a precizat inculpatul că, în condiţiile în care acţiunea sa verbală a fost clară, limitativă şi expresă: ca PRB-ul să fie parcat (nu mai mult decât atât), aceasta nu a avut ca şi consecinţă acţiunea individuală a victimei de a efectua o reparaţie a vreunui sistem electric sau o altă acţiune care nu avea legatură cu îndatoririle de serviciu, astfel că, după o justă achitare, condamnarea sa a fost una nelegală.

Pentru motivele artătate în scris, inculpatul A. a solicitat să se constate incidenţa prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. care susţin prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îl priveşte, urmând a se dispune admiterea prezentului recurs în casaţie aşa cum a fost formulat.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie de faţă.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casaţie a fost înaintat Înaltei Curţi şi înregistrat la data de 03.06.2025 pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 24.06.2025, dată până la care s-a depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Verificând cerinţele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi 6, art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Dispoziţiile art. 435 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Totodată, potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".

Art. 269 alin. (2) din C. proc. pen. reglementează modul de calcul al termenelor procedurale pe zile în sensul că "la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte."

(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.

În cauză, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost declarată tardiv, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., având în vedere că decizia din apel, nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a fost comunicată inculpatului la data de 03.04.2025, iar cererea de recurs în casaţie a fost formulată, prin e-mail, la data de 06.05.2025, .

Astfel, din cuprinsul actelor dosarului, rezultă că decizia instanţei de apel nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost comunicată inculpatului A. la data de 03.04.2025, astfel cum rezultă din dovada de primire a deciziei aflată la fila x din volumul 2 al dosarului de apel, decizia fiind comunicată la domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat E. din Sibiu, judeţul Sibiu.

Totodată, din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din data de 22.03.2022 de la Curtea de Apel Braşov, fiind prezent inculpatul A., după legitimarea acestuia, la interpelarea instanţei, inculpatul personal a precizat că doreşte ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la sediul cabinetului de avocat din mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, conform menţiunilor din încheierea de şedinţă de la acea dată, fila x verso, dosar apel, vol. 1.

Termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casaţie împotriva deciziei din apel a început să curgă, conform art. 435 din C. proc. pen., de la comunicarea deciziei nr. 253/AP/2025 a Curţii de Apel Braşov, respectiv, în speţă, de la data de 03.04.2025, fără a se lua în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta se împlineşte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 269 din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale.

Aşadar, în speţă, termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. în interiorul căruia inculpatul A. putea face recurs în casaţie împotriva deciziei instanţei de apel, s-a împlinit luni 05.05.2025.

Or, în cauză, cererea de recurs în casaţie a fost formulată de apărătorul ales al inculpatului A., avocat E., prin e-mail, marţi 06.05.2025, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar recurs, cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile legale anterior menţionate.

Aşa cum s-a arătat, dispoziţiile art. 268 din C. proc. pen. reglementează consecinţa nerespectării termenelor prevăzute de lege, astfel că, atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului.

În consecinţă, faţă de cele reţinute anterior, constatând că recurentul inculpat A. nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., de la comunicarea deciziei instanţei de apel, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost declarată tardiv, motiv pentru care nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate cerute de lege în conţinutul art. 440 din C. proc. pen. anterior menţionate.

De altfel, în plus, în cauză, având în vedere conţinutul cererii de recurs în casaţie, astfel cum a fost formulată, se constată că recursul în casaţie formulat de inculpatul A., prin avocat, nu îndeplineşte nici cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 438 din C. proc. pen., întrucât motivele invocate în susţinerea recursului în casaţie relativ la starea de fapt, probatoriul cauzei şi vinovăţia inculpatului, nu pot fi analizate prin prisma niciunui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., în speţă, fiind indicat doar formal cazul de casare pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.).

Astfel, sub acest aspect, Înalta Curte, judecătorul de filtru, reaminteşte că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

În speţă, prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A., prin apărător, a arătat că, prin decizia nr. 253/AP/2025 a Curţii de Apel Braşov, instanţa de apel a reţinut în mod vădit eronat în ceea ce îl priveşte pe inculpat săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., reţinând eronat faptul că rezultatul efectiv produs, în concret, decesul angajatului F., reprezintă consecinţa directă a acţiunii inculpatului, susţinând apărarea inculpatului că din probele existente la dosar nu reiese că inculpatul ar fi dat vreo dispoziţie niciunui angajat aflat în subordinea sa, de a efectua vreo reparaţie la vreun sistem electric.

S-a susţinut prin recursul în casaţie faptul că întregul ansamblu probator susţine prezumpţia sa de nevinovăţie, în special faptul că nu a dispus niciodată ca vreun angajat al societăţii să efectueze vreo lucrare în afara lucrărilor la care societatea ENERGOTEHNICA S.R.L. Sibiu s-a angajat.

În concret, apărarea inculpatului a făcut referire la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (G., (H., I., J., K., etc.), în sensul că au atestat faptul că inculpatul nu a recomandat şi nici nu a îndemnat să fie executată vreo lucrare de reparare a instalaţiei electrice în urma căreia victima a decedat, precizând că singura dispoziţie dată, la finalul lucrărilor societăţii ENERGOTEHNICA S.R.L. Sibiu, în data de 05.09.2017, în jurul orelor 17:30, a fost aceea de a se parca PRB-ul de către numiţii G. şi F., în curtea L..

În opinia apărării, judecătorii Curţii de apel au constatat total greşit că lucrătorul "a fost trimis să efectueze o reparaţie fără a primi informaţii cu privire la riscurile asociate acestei activităţi şi fără a fi instruit în legatură cu aceste riscuri, în conditiile în care activitatea sa obisnuită nu presupunea lucrul sub tensiune", aşa cum s-a menţionat în cuprinsul deciziei atacate. Astfel, s-a susţinut că, în mod vădit eronat instanţa de apel a constatat că este realizat, din punct de vedere al laturii obiective, conţinutul infracţiunii de ucidere din culpă, constând în adresarea vreunei directive către F., respectiv în cadrul obligaţiilor de muncă ale acestuia sau chiar în afara lor, de a efectua vreo reparaţie şi de asemenea, instanţa de apel nu a motivat şi nu a precizat în concret în conţinutul deciziei atacate, care este proba în temeiul căreia a stabilit că inculpatul nu a respectat dispoziţiile legale ori măsurile de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

A mai susţinut inculpatul prin recursul în casaţie că este abuzivă condamnarea sa, în contextul în care, aşa cum reiese din declaraţiile testimoniale, martorul acuzării (nespecificat în concret în conţinutul deciziei atacate, dar care a depus o mărturie mincinoasă), se afla la momentul în care a dat indicaţia de a fi parcat acel PRB, în spatele său, la circa 8-10 metri, împrejumre în care nu a avut cum să audă ceea ce a vorbit. De asemenea, s-a susţinut că niciun alt martor ocular din cadrul echipei de lucru pe care o coordona inculpatul nu a susţinut declaraţia mincinoasă a numitului M.. Astfel, în opinia apărării, proba constând în declaraţia martorului acuzării, pe care o consideră neconcludentă şi neutilă soluţionarii cauzei, fără a fi fost coroborată cu întreg ansamblul probator, a condus la condamnarea inculpatului în mod totat injust şi nelegal.

S-a mai arătat prin cererea de recurs în casaţie referitor la latura subiectivă a infracţiunii, faptul că nu există latura subiectivă în ceea ce îl priveste, respectiv nu este incidentă nicio formă a vinovăţiei, atâta vreme cât fapta pentru care a fost condamnat nu reprezintă infracţiune.

În final, a precizat inculpatul, prin apărător că în condiţiile în care acţiunea sa verbală a fost clară, limitativă şi expresă: ca PRB-ul să fie parcat (nu mai mult decât atât), aceasta nu a avut ca şi consecinţă acţiunea individuală a victimei de a efectua o reparaţie a vreunui sistem electric sau o altă acţiune care nu avea legatură cu îndatoririle de serviciu, astfel că, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., pentru motivele artătate în scris, inculpatul A. a solicitat admiterea prezentului recurs în casaţie aşa cum a fost formulat, achitarea sa şi să se constate incidenţa prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. care susţin prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îl priveşte.

Înalta Curte constată astfel cum au fost formulate criticile apărării inculpatului A. prin intermediul recursului în casaţie de faţă, că aspectele invocate prin motivele de recurs în casaţie privind neprevederea de legea penală a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul, care ar fi putut fi analizate prin intermediul cazului de casare indicat, au fost invocate prin raportare la probatoriul cauzei şi situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, şi nu prin raportare la aspecte de drept ce se impun a fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care, se constată că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind aşadar invocat doar formal în prezenta cauză.

În realitate, susţinerile apărării inculpatului A. din cuprinsul cererii de recurs în casaţie vizează starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi modalitatea în care s-a reţinut săvârşirii faptei în ceea ce îl priveşte pe inculpat urmare a interpretării probatoriului cauzei, solicitând apărarea o reinterpretare a probatoriului şi a situaţiei de fapt în raport de care, contrar celor constatate de instanţa de apel, inculpatul susţine că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

Or, toate argumentele din cuprinsul recursului în casaţie prin care se evocă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel ori interpretarea dată de aceasta probatoriului administrat în cauză, constituie, de fapt, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii nevinovăţiei inculpatului şi stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi dispunerii unei soluţii favorabile aşa cum a solicitat inculpatul A. - de achitare.

Critici precum vinovăţia inculpatului, circumstanţele comiterii faptei sau modul de apreciere a situaţiei de fapt şi a probatoriului cauzei nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Potrivit legii şi jurisprudenţei în materie, în acest cadru motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv în baza analizei mijloacelor de probă administrate prin hotărârea atacată, întrucât în prezenta cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Ca atare, faţă de cele menţionate, reieşind în cauză că argumentele prezentate de apărarea inculpatului A. nu aduc în discuţie aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie vreunui caz de recurs în casaţie dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., din această perspectivă, se apreciază neîndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) raportat la art. 438 din C. proc. pen.

Prin urmare, întrucât în etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte, faţă de cele anterior reţinute în cauză, apreciază că recursul în casaţie formulat de inculpatul A. nu îndeplineşte nici cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 438 din C. proc. pen., având în vedere că motivele invocate, aşa cum au fost formulate, nu pot fi cenzurate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie.

În concluzie, constatând că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., recursul în casaţie fiind declarat tardiv, cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 345 din C. proc. pen., iar de altfel în cauză nu este îndeplinită nici cerinţa prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii de recurs în casaţie.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2025.