Fraudulent acquisition of EU funds via false documents: distinction between administrative irregularity and criminal fraud; nature of instigation through hierarchical ascendance

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 98/S din data de 17.05.2023, pronunţată de Tribunalul Braşov, s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei B., pentru săvârşirea infracţiunii de "complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

3. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de "complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

4. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului D., pentru săvârşirea infracţiunii de "instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 25 al 5 C. proc. pen. s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii.

S-a respins cererea D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov de anulare a unor înscrisuri falsificate.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul D. şi partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Prin decizia penală nr. 376/AP/17.05.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei penale nr. 98/S din data de 17.05.2023, pronunţată de Tribunalul Braşov care a fost desfiinţată în întregime.

În aceste limite, a fost rejudecată cauza, după cum urmează:

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de "complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitată inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de "complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de "instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respectiv art. 1349 C. civ. şi urm., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a fost obligat inculpatul D. la plata despăgubirilor în valoare de 44.081,02 RON, constând în accesorii.

A fost respins apelul declarat de inculpatul D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul D., prin avocat E., cu împuternicire avocaţială la dosarul cauzei, la data de 25.06.2024, prin Serviciul Registratură.

Prin cererea formulată, inculpatul D. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).

În esenţă, inculpatul D. a apreciat că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, în condiţiile în care se impunea menţinerea soluţiei de achitare pronunţată de prima instanţă, întrucât fapta pentru care a fost judecat nu este prevăzută de legea penală.

Dezvoltând acest argument, inculpatul a arătat că atât acuzarea cât şi decizia instanţei de apel au abordat greşit instituţia participaţiei penale sub forma instigării, lipsa de acurateţe juridică afectând concluzia la care s-a ajuns, aceea a existenţei unei infracţiuni, concluzie împotriva căreia este declarat acum recursul în casaţie.

Sub acest aspect, s-a invocat faptul că în vreme ce acuzarea a reţinut o forma de participaţie penală proprie-perfectă, omogenă, când autorul şi instigatorul acţionează subiectiv în tandem, cu o conştiinţă identică şi cu o voinţă comună, instanţa de apel a ajuns să rupă coeziunea psihică dintre pretinsul autor şi pretinsul instigator, reţinând o formă de participaţie improprie, nu doar fără nicio probă, dar mai ales fără nicio explicaţie a modificării acuzaţiei din rechizitoriu şi fără a recurge la instituţia schimbării calificării juridice.

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut existenţa unei instigări fără lămurirea conţinutului faptei autorului, a calificării sale juridice prin raportare la diferenţa dintre o neregulă şi o fraudă, modificând pe deasupra şi data faptei instigatorului, din octombrie 2013, cum reţinuseră actul de sesizare şi încheierile de cameră preliminară, în decembrie 2013.

În aceste condiţii, a apreciat că nu se verifică una dintre condiţiile cumulative ale unei instigări, aceea care impune ca determinarea autorului să se refere la o faptă prevăzută de legea penală.

În al treilea rând, a solicitat să se aibă în vedere că o altă condiţie a instigării impune ca să existe o acţiune de determinare a autorului de către instigator. În timp ce acuzarea nu a prezentat vreo faptă concretă a inculpatul D., care să-l fi condus pe autorul A. în 21 octombrie 2013 la depunerea documentelor lângă cererea pentru deblocarea tranşei a doua de plată, instanţa de apel a reţinut un mic fragment din declaraţiile presupusului autor, după care inculpatul D. l-ar fi îndemnat să semneze actele, fără să mai facă verificări în teren.

Prin urmare, a apreciat că a avut loc o remodelare inacceptabilă a acuzaţiei, în condiţiile separării principiale a funcţiilor judiciare, astfel cum a fost ea consacrată prin art. 3 din C. proc. pen.

Pe deasupra, dincolo de împrejurarea ca nu există în actul de acuzare o fixare în timp a acestui posibil îndemn adresat autorului A. de către inculpatul D., instanţa de apel nu a remarcat nici că aceasta nu este o acţiune de determinare a folosirii de către inculpatul A. a documentelor în relaţie cu finanţatorul proiectului.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea pentru instigare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23.08.2024 sub nr. x/2022, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 02.10.2024.

IV. Prin încheierea din 02.10.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D. împotriva deciziei penale nr. 376/AP/17.05.2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierile de înlăturare a omisiunilor vădite din data 04 iunie 2024 şi din data de 11 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., fiind acordat termen pe fond la data de 13.11.2024.

La primul termen de judecată, respectiv la 13.11.2024, a fost extins cadrul procesual în vederea citării şi a intimaţilor-inculpaţi A., C. şi B..

Pentru acest termen de judecată, recurentul-inculpat D. a depus concluzii scrise prin care, în esenţă, a reiterat criticile formulate prin cererea de recurs.

În plus, a invocat faptul că în mod greşit a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor, precum şi că necunoaşterea de către instigator a caracterului fals al înscrisurilor depuse de autor face ca fapta să nu fie prevăzută de legea penală.

V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul D. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 02.10.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, patru aspecte:

- pe de o parte, faptul că instanţa de apel a reţinut o altă formă de participaţie decât cea stabilită prin actul de sesizare, respectiv participaţia improprie, fără a dispune schimbarea încadrării juridice;

- sub un alt aspect, faptul că acea conduită a inculpatului reprezintă o neregulă şi nu o fraudă în sensul legii penale;

- pe de altă parte, faptul că instanţa de apel a modificat data faptei instigatorului, din octombrie 2013 în decembrie 2013;

- şi în ultimul rând că acţiunea de determinare reţinută de instanţa de apel nu reprezintă instigare în sensul legii penale.

Criticile sunt nefondate.

În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, respectiv că inculpatul D., în calitate de ordonator principal de credite, respectiv primar al comunei Tărlungeni, a iniţiat proiectul de hotărâre de consiliu local prin care l-a numit manager de proiect (reprezentant legal al U.A.T. Tărlungeni) pe inculpatul A. (anterior şofer în cadrul Primăriei Tărlungeni) în cadrul proiectului intitulat "Proiectul integrat pentru dezvoltarea infrastructurii în comuna Tărlungeni incluzând: 1. Pod peste Tărlung şi drum de acces la târgul auto Tărlungeni; 2. Reabilitare strada x şi strada x în localitatea Tărlungeni jud. Braşov; 3. Iluminat public în cartierele Scriitorilor şi Independenţei din Comuna Tărlungeni; 4. Construire imobil cu destinaţie de creşă; 5. Lucrări de intervenţie la cămin cultural" care a beneficiat de finanţare din bugetul UE în baza contractului de finanţare, identificat cu nr. x/28.06.2010, încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitate de Autoritate Contractantă şi de asemenea, l-a determinat pe A. să obţină nejustificat fonduri nerambursabile pentru beneficiarul UATC Tărlungeni şi indirect pentru societatea F. S.R.L., al cărei reprezentant era chiar soţia inculpatului D., prin aceea că, deşi inculpatul D. a avut cunoştinţă despre neregulile existente în executarea proiectului (în sensul montării de tâmplărie PVC cu geam termopan în loc de "tâmplărie din lemn cu geam termopan" la obiectivele "creşă" şi "cămin cultural", prin societatea comercială a soţiei acestuia, G.; lipsă instalaţie paratrăsnet la obiectivul "creşă"; montare centrală termică subdimensionată la căminul cultural - aspecte de care a luat la cunoştinţă cu ocazia şedinţelor operative, nu a luat măsurile necesare pentru remedierea acestora şi a dispus depunerea documentaţiei pentru decontarea lucrărilor conform proiectului aprobat iniţial, în final la cererea de plată din data de 21.10.2013 fiind anexate aceleaşi înscrisuri sus menţionate, false, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu de 384.351,33 RON.

Raportat la faptul că inculpatului D. i s-a reţinut faptul că l-ar fi instigat pe inculpatul A. să săvârşească infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte are în vedere că instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului A. faptul că în calitate de reprezentant legal al UATC Tărlungeni, numit la propunerea primarului D., pe parcursul executării proiectului intitulat "Proiectul integrat pentru dezvoltarea infrastructurii în comuna Tărlungeni incluzând: 1. Pod peste Tărlung şi drum de acces la târgul auto Tărlungeni; 2. Reabilitare strada x şi strada x în localitatea Tărlungeni jud. Braşov; 3. Iluminat public în cartierele Scriitorilor şi Independenţei din Comuna Tărlungeni; 4. Construire imobil cu destinaţie de creşă; 5. Lucrări de intervenţie la cămin cultural" care a beneficiat de finanţare din bugetul UE în baza contractul de finanţare identificat cu nr. x/28.06.2010, încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitate de Autoritate Contractantă, la instigarea primarului D. şi cu ajutorul lui B., director tehnic al S.C. H. S.A. şi C., diriginte de şantier, la data de 21.10.2013, a depus la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov cererea de plată nr. x/21.10.2013 (C. pen. 322010970800023.2), anexând în susţinerea acesteia înscrisuri false privitoare la pretinse cheltuieli efectuate în derularea proiectului, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu de 384.351,33 RON.

În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/200, constituie infracţiune împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene: Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Din analiza textului de lege incident, rezultă că infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 apără relaţiile sociale privind interesele financiare ale Uniunii Europene, urmărindu-se prin aceasta echitatea şi transparenţa folosirii fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei conform destinaţiei iniţiale.

Indiferent de modalitatea concretă de comitere, elementul material al infracţiunii constă în variantele alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Astfel, prin aceasta se înţelege că cerinţele de tipicitate sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt:

- false, adică documentele au fost supuse unor acţiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declaraţiile sunt necorespunzătoare adevărului;

- inexacte, respectiv fără a fi falsificate nu au fost întocmite corect;

- incomplete, atunci când nu conţin toate datele şi informaţiile necesare pentru o evaluare corectă a stării de fapt.

Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii este irelevant dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracţiunea analizată ori de câte ori acţiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, cu condiţia sine qua non ca subiectul activ să fi acţionat cu rea-credinţă, adică prin inducerea în eroare a autorităţii contractante.

În raport cu aceste particularităţi ale laturii obiective a infracţiunii analizate, se desprinde concluzia că legiuitorul a considerat că, in abstracto, accesarea de fonduri comunitare prin utilizarea unor documente sau declaraţii care nu reflectă în mod complet realitatea, prezintă un grad de pericol social suficient de ridicat, în sine, pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, fără a distinge după cum acele documente sau declaraţii au fost falsificate, inexacte sau incomplete.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere cele statuate prin Decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, respectiv că din perspectiva conţinutului său constitutiv, infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 implică, în esenţă, o inducere în eroare a autorităţii contractante, prin folosirea unor înscrisuri inexacte sau false, reprezentând, prin urmare, o formă specială de fraudă.

Aşadar, raportat la criticile invocate şi la dispoziţiile legale anterior precizate, Înalta Curte este chemată să verifice, pe de o parte, dacă fapta inculpatului A., în calitate de reprezentant legal al Unităţii Administrativ Teritoriale a Comunei Tărlungeni, de a depune la Oficiul de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov o cerere de plată, anexând în susţinerea acesteia înscrisuri false privitoare la pretinse cheltuieli efectuate, beneficiind de finanţare din bugetul Uniunii Europene, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu de 384.351,33 RON, reprezintă o fraudă în sensul legii penale, fondurile fiind obţinute pe nedrept, sau poate fi apreciată drept o abatere/neregulă de la normele legale care nu poate conduce la atragerea răspunderii penale.

Pe de altă parte, se impune a se verifica dacă acea conduită a inculpatului D., descrisă în hotărârea instanţei de apel, manifestată la adresa inculpatului A. se circumscrie noţiunii de instigare în sensul legii penale.

Referitor la prima chestiune, astfel cum a reţinut definitiv instanţa de apel, Înalta Curte constată, prealabil, că documentele anexate în susţinerea cererii de plată nr. x/21.10.2013, depuse la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov nu au prezentat o situaţie conformă cu realitatea (aspect necontestat, de altfel, de către apărare).

Astfel cum a reţinut instanţa de apel, următoarele înscrisuri au relevat montarea la imobilul cu destinaţia de creşă a unei tâmplării termopan PVC şi nu lemn, astfel cum era menţionat în proiectul tehnic, a unei centrale termice de perete pentru încălzirea spaţiilor subdimensionată, cu puterea de 28 kW, faţă de 57 kW, capacitatea menţionată în proiectul tehnic, precum şi prezenţa instalaţiei de paratrăsnet, deşi aceasta lipsea:

- înscrisul denumit "Situaţie de plată luna august 2012, Deviz 437268 TÂMPLĂRIE INTERIOARĂ, EXTERIOARĂ - OFERTA", aferentă obiectivului "Imobil cu destinaţia de creşă - Zizin", în cuprinsul căruia se menţionează la nr. crt. 001 "tâmplărie din lemn cu geam termopan (uşi + ferestre)", în valoare de 63.089,42 RON, fără TVA;

- înscrisul denumit "Borderoul producţiei realizate - luna august 2012, Investiţia 4 - Construire imobil cu destinaţie creşă", în cuprinsul căruia sunt menţionate cheltuielile totale de montare/executare a tâmplăriei interioare şi exterioare conform devizului nr. 437268 "Tâmplărie interioară, exterioară - oferta", în valoare de 63.089,42 RON, precum şi cheltuielile cu activitatea de montare/executare a instalaţiei de paratrăsnet conform devizului nr. 334438 "Instalaţie paratrăsnet", în valoare de 5.880,46 RON;

- înscrisul denumit "Situaţie de plată lucrări luna august 2012, Deviz 438268 - TÂMPLĂRIE INTERIOARĂ, EXTERIOARĂ" aferentă obiectivului "Intervenţie la cămin cultural", în cuprinsul căreia se menţionează la nr. crt. 001 faptul că tâmplăria montată la obiectivul "cămin cultural" este din "lemn cu geam termopan (uşi + ferestre)", în valoare de 20.384,12 RON, fără TVA;

- înscrisul denumit "Borderoul producţiei realizate - luna august 2012, Investiţia 5: Lucrări de intervenţie la căminul cultural", în cuprinsul căruia sunt menţionate cheltuielile totale de montare/executare a tâmplăriei interioare şi exterioare conform devizului nr. 438268, în valoare de 20.384,12 RON;

- înscrisul denumit "Situaţie de plată în luna 8 anul 2012, Deviz 334438 INSTALAŢIE PARATRĂSNET" aferent obiectivului "Construire imobil creşă Zizin, instalaţii electrice", în cuprinsul căruia sunt prevăzute, cantitativ şi valoric, materialele utilizate la montarea instalaţiei paratrăsnet, în valoare totală de 5.880,46 RON;

- înscrisul denumit "Borderoul producţiei realizate - luna martie 2013 la Investiţia 4: Construire imobil cu destinaţie creşă", în cuprinsul căruia sunt menţionate devizele de lucrări pentru fiecare activitate prestată pentru construirea obiectivului "creşă", iar la nr. crt. 4.4 se menţionează devizul nr. 334438 "Instalaţie paratrăsnet" în valoare de 5.945,68 RON;

- înscrisul denumit "Situaţie de plată în luna 3 anul 2013, Deviz 334438 INSTALAŢIE PARATRĂSNET" aferent obiectivului "Construire imobil creşă Zizin, instalaţii electrice", în cuprinsul căruia sunt prevăzute atât valoric cât şi cantitativ, materialele utilizate la montarea instalaţiei paratrăsnet, în sumă totală de 5.945,68 RON;

- înscrisul denumit "Situaţie de plată în luna 3 anul 2013, Deviz 335118 INSTALAŢII ÎNCĂLZIRE", aferent obiectivului "Intervenţie cămin cultural, Instalaţii termice", în cuprinsul căruia sunt prevăzute materialele utilizate la montarea instalaţiei de încălzire, atât valoric cât şi cantitativ, printre care şi un cazan electric cu puterea de 57 KW şi un boiler cu capacitatea de 60 litri în valoare totală de 10.704,28 RON;

- înscrisul denumit "Borderoul producţiei realizate - luna martie 2013, Investiţia 5: Lucrări de intervenţie la căminul cultural", în cuprinsul căruia sunt menţionate devizele de lucrări pentru fiecare activitate prestată pentru construirea obiectivului "cămin cultural", iar la nr. crt. 4.3 sunt menţionate cheltuielile cu activitatea de montare/executare a instalaţiei de încălzire, conform devizului nr. 335118 denumit "Instalaţii încălzire", în sumă de 10.704,28 RON.

Prin urmare, această acţiune a inculpatului de a folosi şi prezenta înscrisuri care nu au reflectat realitatea în vederea executării contractului de finanţare nr. x/28.06.2010, încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitate de Autoritate Contractantă şi obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere rezultatul produs, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi crearea unui prejudiciu în cuantum de 384.351,33 RON, se constată că este îndeplinită şi condiţia privind urmarea imediată a infracţiunii.

Totodată, se constată că este îndeplinită şi cerinţa privind legătură de cauzalitate între acţiunea incriminată şi urmarea produsă, întrucât obţinerea pe nedrept a fondurilor europene a fost determinată de conduita inculpatului A., acesta fiind cel care a depus înscrisurile falsificate, inducând în eroare autoritatea contractantă.

Contrar susţinerilor apărării, nu se poate reţine că ar fi vorba despre simple nereguli în materia fondurilor europene care nu ar atrage răspunderea penală.

Astfel, modalitatea de acţiune a inculpaţilor, de întocmire şi depunere a documentaţiei prin atestarea unor lucrări care nu s-au realizat în realitate (montarea paratrăsnetului, montarea de ferestre termopan din PVC, contrar proiectului care prevedea ferestre din lemn sau montarea unei centrale termice subdimensionate) au reprezentat acţiuni de inducere în eroare a autorităţii contractante, ce au condus la obţinerea pe nedrept de fonduri europene nerambursabile pentru beneficiarul UATC Tărlungeni. Practic, în lipsa acestor menţiuni necorespunzătoare realităţii, condiţiile de finanţare nu ar fi fost îndeplinite şi, prin urmare, proiectul de finanţare din fonduri nerambursabile ar fi fost respins.

Or, această abatere de la normele legale a inculpatului D., manifestată şi proiectată conştient, similar unui act deliberat de înşelăciune - astfel cum a reţinut instanţa de apel - întrucât cunoştea cerinţele esenţiale pentru eligibilitatea proiectului, manieră de acţiune ce a produs o pagubă substanţială bugetului Uniunii Europene, reprezintă fraudă în materia fondurilor europene, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută la art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, în contextul legii penale mai favorabile stabilite definitiv de instanţa de apel, al stării factuale ce nu mai poate fi modificat în această cale extraordinară de atac, dar şi raportat la specificul acestor infracţiuni şi la criticile formulate de apărare, în sensul că situaţia de fapt corespunde unei nereguli, pentru a reţine în mod corect forma de răspundere (penală, contravenţională, civilă, administrativă etc.) în cazul acestor fapte care prezintă anumite particularităţi tehnice (fapte contra intereselor financiare ale Uniunii Europene) este esenţial a se realiza distincţia între noţiunile de abatere de la normele legale, neregulă privind absorbţia fondurilor europene sau fraudă în materia fondurilor europene de natură să antreneze răspunderea penală.

Aşadar, raportat la legea penală mai favorabilă reţinută de instanţa de apel, instanţa de casare apreciază că această distincţie între noţiunile de abatere, neregulă şi fraudă urmează a fi realizată prin raportare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 30 iunie 2011.

În această ordine de idei, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, iar, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ: fraudă - infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de C. pen. ori de alte legi speciale;

Din interpretarea corelativă a acestor texte de lege rezultă că în materia infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, neregula reprezintă o abatere de la normele legale care a produs un prejudiciu sau care este susceptibilă de a produce efecte negative cu caracter patrimonial, în timp ce abaterea constă într-o deviere de la normele legale impuse de legiuitorul naţional/comunitar, însă fără consecinţe financiare la adresa bugetului Uniunii Europene.

Astfel, se desprinde concluzia că orice neregulă reprezintă o abatere, însă nu orice abatere constituie o neregulă, distincţia dintre noţiuni fiind la nivelul gravităţii încălcării normelor legale şi a consecinţelor materiale ale acestei încălcări.

Prin urmare, în lipsa prejudiciului sau a eventualităţii acestuia, o abatere constatată pe parcursul derulării unui program de obţinere de fonduri europene nu poate fi considerată o neregulă.

Aceasta este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, printr-o decizie de speţă nr. 170/A/06.06.2024 a secţiei penale, a reţinut că: Simpla constatare a unei abateri nu atrage automat concluzia că suntem în prezenţa unei nereguli, deoarece lipseşte prejudiciul sau potenţialitatea lui.

Revenind la speţa de faţă, prin raportare la aceste consideraţii teoretice, se constată că în cauză există o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, în sensul în care documentele întocmite şi, ulterior, prezentate oficiului judeţean de plăţi au prezentat o situaţie neconformă cu realitatea (atestarea în înscrisuri a existenţei paratrăsnetului, deşi acesta lipsea, montării de ferestre din lemn, deşi în realitate se montaseră din PVC, cât şi a montării unei centrale termice de 57 kw, deşi în realitate se instalase o astfel de centrală termică, însă cu o capacitate de 28 kw).

De asemenea, în cauză au existat şi consecinţe patrimoniale însemnate la adresa bugetului Uniunii Europene, în sensul că acţiunea inculpatului A., la instigarea primarului D., de a folosi şi prezenta înscrisuri care nu au reflectat realitatea în vederea executării contractului de finanţare nr. x/28.06.2010, încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitate de Autoritate Contractantă, a condus la obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi crearea unui prejudiciu în cuantum de 384.351,33 RON.

Contrar celor invocate de apărare prin concluziile orale, în sensul că prejudiciul a fost unul neînsemnat, respectiv sub 1% din valoarea proiectului respectiv, motiv pentru care fapta reprezintă o neregulă şi nu o fraudă, Înalta Curte apreciază neîntemeiată această critică.

Astfel, în cauză s-a reţinut că valoarea totală a contractului de finanţare nerambursabilă a fost în cuantum de 10.587.500 RON, reprezentând maxim 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Deşi la prima vedere, raportat la valoarea totală a contractului de finanţare, respectiv de 10.587.500 RON, prejudiciul cauzat bugetului Uniunii Europene, în cuantum de 384.351,33 RON, ar putea părea unul neînsemnat, nu poate fi primit un asemenea raţionament, cuantumul prejudiciului trebuind a fi cuantificat nu prin raportare la valoarea totală a unei potenţiale pagube, ci efectiv la cuantumul sumei de bani deturnate prin conduita frauduloasă.

Or, în speţă, prejudiciul cauzat prin acţiunea premeditată a inculpatului este unul însemnat, de ordinul sutelor de mii de RON (384.351,33 RON), chiar dacă recurentul D. îl consideră ca fiind infim.

Aşadar, fără a discuta de alte elemente, existând o abatere de la legalitate şi un prejudiciu semnificativ, se constată că în cauză a existat o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

În continuare, este necesar a se verifica dacă această neregulă poate fi asimilată unei fraude, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011 şi raportat la situaţia de fapt, infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 66/2011, se constată că orice fraudă reprezintă o neregulă, însă nu orice neregulă constituie fraudă astfel încât să conducă la tragerea la răspundere penală pentru infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Aceasta, deoarece potrivit normei de incriminare prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru ca neregula să constituie o fraudă şi, implicit, infracţiune, este necesar a fi comisă cu rea-credinţă. Practic, pentru a constitui fraudă este necesar să fie constatată săvârşirea unei nereguli intenţionate, adică o abatere de la legalitate săvârşită cu rea-credinţă, care a condus la obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cauzând astfel un prejudiciu, iar, prin prisma impactului financiar produs şi a elementelor de proporţionalitate/necesitate, tragerea la răspundere penală să fie instrumentul adecvat şi necesar asigurării scopului normelor care reglementează fondurile europene, cât şi a recuperării prejudiciului produs bugetului comunitar (ultima ratio).

În sensul acesta este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Edificatoare în acest sens sunt deciziile nr. 19/RC din 21 ianuarie 2021 şi 206/RC din 03 aprilie 2024 ale secţiei penale prin care s-a reţinut că în legislaţia internă şi în cea europeană, noţiunea de "neregulă" este una cuprinzătoare, care o include şi pe aceea de "fraudă", fiind aptă, prin urmare, să atragă atât răspunderea civilă ori contravenţională, cât şi pe cea penală, după caz, în funcţie de existenţa sau nu a intenţiei de fraudare a bugetului Uniunii Europene.

Revenind la situaţia factuală şi la condiţiile pentru existenţa fraudei, instanţa de apel, evaluând coroborat probele administrate, a reţinut şi această condiţie de nivel subiectiv, ţinând de caracterul intenţionat al obţinerii pe nedrept de fonduri europene, respectiv de rea-credinţă.

Astfel, instanţa de apel şi-a format motivat convingerea în ceea ce priveşte caracterul pur formal al numirii inculpatului A. în funcţia de administrator public în vederea derulării contractului şi faptului că, deşi acesta a acţionat cu intenţie în scopul obţinerii finanţării, prezentând acele situaţii false/inexacte, fapta sa nu este tipică din punct de vedere subiectiv, lipsind intenţia de a frauda.

Pe de altă parte, situaţia se prezintă diametral opus în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., faţă de care instanţa de apel, pe baza probatoriului administrat în cauză, a constatat intenţia certă şi conştientă de a frauda/înşela autoritatea contractantă.

Astfel, a reţinut că în cazul tâmplăriei constatată a fi fost montată diferit faţă de soluţia din proiect, unul dintre furnizori a fost chiar firma ai cărei asociaţi sunt membri de familie ai inculpatului D..

Cunoştea că la dosarul cererii de plată nu se regăsesc dispoziţii de şantier cu privire la modificarea soluţiei tehnice în ceea ce priveşte montarea unei centrale tehnice subdimensionate şi a tâmplăriei din PVC şi, deşi aceste nereguli au fost sesizate, inculpatul le-a ignorat, precizând că sunt cunoscute sau că vor fi rectificate.

Un alt aspect a constat în aceea că, deşi comuna Tărlungeni, prin adresa nr. x/07.12.2015, a comunicat că în cazul execuţiei imobilului cu destinaţia de creşă şi lucrărilor de intervenţie la căminul cultural a relaţionat numai cu S.C. H. S.A., urmare a semnării contractului nr. x/28.03.2011, în realitate acestea au format obiectul unei subcontractări către S.C. I.. Aceasta, în condiţiile în care subcontractarea execuţiei lucrărilor după încheierea contractului de achiziţie, fără acceptul autorităţii contractante şi, mai ales, fără a înştiinţa autoritatea contractantă reprezenta "neregulă" în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa de apel prezentând probele care, coroborat, au condus la această concluzie.

Prin subcontractarea lucrărilor, S.C. H. S.A. a stabilit alte valori ale lucrărilor executate de către S.C. I., însă la AFIR au fost solicitate la plată şi apoi decontate de către comuna Tărlungeni valori mai mari decât cele care ar fi rezultat dintr-o relaţie comercială corectă.

Proiectul tehnic a fost executat înainte de semnarea de către S.C. H. S.A. a contractului de achiziţii cu comuna Tărlungeni;

Primarul D. şi secretarul comunei Tărlungeni aveau calitatea de parteneri la S.C. J. S.R.L., societate acţionar cu un procent de 25% în S.C. I.. Astfel, s-a constatat apartenenţa primarului ca asociat în cadrul unei societăţi comerciale, aspect ce contravine art. 87 din Legea 161/2003;

Un element suplimentar vizând reaua credinţă, a constat în semnarea actului adiţional nr. x/18.12.2015 din partea comunei Tărlungeni de către inculpatul A., în condiţiile în care acesta nu mai deţinea calitatea de administrator public din februarie 2015, comuna Tărlungeni notificând Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în acest sens abia prin adresa nr. x/14.01.2016, adică ulterior semnării actului adiţional.

Sub acest aspect al existenţei intenţiei deliberate de a frauda s-a conchis că în pofida semnăturii existente pe documentele de plată a celorlalţi trei inculpaţi, singurul care cunoştea toate detaliile proiectului, cunoscând inclusiv procedura de urmat în cazul modificării unor aspecte din proiect, coroborat cu interesul direct în beneficiile materiale obţinute de firma administrată de soţia sa, de faptul că el însuşi era în mod ocult asociat în participaţiune la o firmă ce deţinea un aport de 25% la S.C. J. S.R.L., declarată câştigătoare a lotului x de achiziţii bunuri, cu faptul că a declarat în mod fals autorităţii finanţatoare că nu a avut cunoştinţă de subcontractarea lucrărilor de către S.C. H. S.A., era inculpatul D..

În final, instanţa de apel a reţinut că inculpatul D. a urmărit cu rea credinţă obţinerea fondurilor, ştiind că tâmplăria este neconformă, dar în situaţia în care autoritatea ar fi descoperit, pregătindu-se să se exonereze, prin invocarea "transparenţei" de care a dat dovadă, ataşând la dosar documente care dovedeau explicit nerespectarea proiectului.

Fără a antama latura subiectivă a infracţiunii, în prezentul cadru procesual Înaltei Curţi nefiindu-i permis să cenzureze concluzia la care a ajuns instanţa de control judiciar cu privire la forma de vinovăţie cu care au acţionat inculpaţii şi la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aceasta presupunând în speţă reinterpretarea probatoriului, instanţa de casare apreciază că acţiunea inculpatului A. care, prin modalitatea sa de acţiune, determinat fiind în mod deliberat de inculpatul D., s-a abătut în mod grav de la normele de legalitate ce caracterizează contractul specific de finanţare, inducând în eroare autoritatea contractantă şi creând un prejudiciu considerabil Uniunii Europene, constituie fraudă în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, în aplicarea principiului ultima ratio, comportamentul inculpatului este unul cu semnificaţie penală ce se circumscrie sferei normei de incriminare, întrunind la nivel obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Astfel, faptele săvârşite de inculpat, prin abaterile grave de la legalitate, conformitate şi regularitate, precum şi prin gradul acestora de intensitate, au adus atingere valorii sociale ocrotite şi au produs impactul financiar major, de natură a justifica tragerea la răspundere penală.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la forma de participaţie, în sensul că acţiunea de determinare reţinută de instanţa de apel nu reprezintă instigare în sensul legii penale, precum şi că instanţa de apel a reţinut o altă formă de participaţie decât cea stabilită prin actul de sesizare, respectiv participaţia improprie, fără a dispune schimbarea încadrării juridice, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi, având în vedere că sunt strâns legate între ele, urmează să le analizeze împreună.

Înainte de proceda efectiv la analiza acestor critici, Înalta Curte apreciază necesar a face următoarele precizări.

Prealabil, reţine că prin hotărârea instanţei de apel în sarcina inculpatului D., s-a reţinut, în esenţă, ca situaţie de fapt, aceea că l-a determinat pe inculpatul A. să săvârşească infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Practic, în sarcina sa a fost reţinută această infracţiune sub forma participaţiei proprii a instigării, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, este de precizat că în ceea ce priveşte autorul infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv inculpatul A., instanţa de apel a pronunţat soluţia de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege

Având în vedere aceste elemente, chiar dacă din punct de vedere al încadrării juridice instanţa de apel a reţinut o participaţie proprie sub forma instigării prevăzute de art. 47 C. pen., în ceea ce priveşte situaţia de fapt, a reţinut săvârşirea faptei sub forma participaţiei improprii (instigare - intenţie - lipsă de vinovăţie), în sensul că l-a determinat cu intenţie pe inculpatul A. să săvârşească fără vinovăţie infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin urmare, faţă de natura restrictivă şi specificul acestei căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, de situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, precum şi a faptului că anterior s-a constatat că fapta autorului A. constituie infracţiune, Înalta Curte urmează să stabilească dacă acţiunea inculpatului D. se circumscrie noţiunii de instigare în sens penal.

În altă ordine de idei, instanţa de casare constată că lipsa de acurateţe a încadrării juridice stabilită definitiv de instanţa de apel, în sensul reţinerii unei participaţii proprii sub forma instigării şi nu a unei participaţii improprii (instigare - intenţie - lipsă de vinovăţie), astfel cum rezultă din descrierea situaţiei de fapt, nu deschide calea inculpatului în vederea casării hotărârii din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât, pe de o parte, acest caz de casare permite instanţei să analizeze dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţele fondului, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a dispus hotărârea de condamnare (în acest caz de încetare a procesului penal).

Pe de altă parte, nu ar produce nicio consecinţă juridică. Aceasta, deoarece analiza instanţei de recurs în casaţie ar purta asupra identităţii dintre conduita propriu-zisă a inculpatului şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, totul prin raportare la starea factuală. Or, în condiţiile în care în ambele situaţii inculpatului i se impută aceeaşi variantă alternativă a participaţiei, respectiv instigarea, cât şi aceeaşi formă de vinovăţie, respectiv intenţia directă calificată prin scop (obţinerea pe nedrept de fonduri europene), indiferent de specia participaţiei reţinute (perfectă sau imperfectă), rezultatul din perspectiva acţiunii penale ar fi fost acelaşi, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 49 şi art. 52 alin. (3) C. pen., tratamentul sancţionator în ambele cazuri fiind identic.

O eventuală încadrare juridică reţinută eronat de instanţa de apel ar putea fi invocată şi, ulterior, valorificată în situaţia în care s-ar fi ajuns la o soluţie de condamnare, iar pedeapsa ar fi fost aplicată inculpatului în alte limite (de exemplu: infracţiune săvârşită şi descrisă factual de instanţa de apel sub forma tentativei, dar încadrată juridic şi, în final, sancţionată ca fiind consumată).

În această situaţie, fiind vorba despre o încălcare gravă a legii, ar fi absolut necesar să i se asigure părţii interesate posibilitatea de a cere şi de a obţine restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii nelegale pe calea recursului în casaţie, însă din perspectiva altui caz de casare decât cel reglementat la pct. 7, respectiv prin invocarea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Conchizând sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că reţinerea formei de participaţie proprie sub forma instigării şi nu a celei improprii în varianta instigare - intenţie - lipsă de vinovăţie sub forma determinării, astfel cum rezultă din descrierea situaţiei de fapt, nu afectează legalitatea hotărârii.

Revenind la cealaltă critică a apărării, în sensul că acţiunea de determinare reţinută de instanţa de apel nu reprezintă instigare în sensul legii penale, instanţa de casare urmează să analizeze dacă acţiunea inculpatului D., descrisă de instanţa de apel, poate fi apreciată ca reprezentând participaţie în sensul legii penale, respectiv o determinare/instigare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală [în cazul de faţă la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/20009].

Deşi legiuitorul român nu a definit în concret participaţia la săvârşirea unei infracţiuni, Înalta Curte constată că în sens larg aceasta presupune situaţia în care mai multe persoane cooperează, în baza unei asocieri subiective (fie când acestea acţionează cu intenţie - participaţie proprie, fie cu forme de vinovăţie diferite sau chiar fără vinovăţie - participaţie improprie), cu acte materiale sau morale/intelectuale la comiterea aceleaşi fapte prevăzute de legea penală, colaborare care nu este impusă de conţinutul legal al infracţiunii.

Astfel, potrivit art. 47 C. pen.: Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, iar, conform art. 52 alin. (3) C. pen.: Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Interpretând aceste dispoziţii, Înalta Curte apreciază că se poate discuta despre reţinerea unei forme de participaţie doar în situaţia în care fapta autorului este tipică şi antijuridică, neprezentând importanţă dacă aceasta este sau nu imputabilă sau dacă autorul acţionează fără intenţie sau chiar fără vinovăţie.

Practic, pentru existenţa participaţiei este necesar să fie comisă o faptă prevăzută de legea penală şi nejustificată, să existe o participare a uneia sau mai multor persoane cu acte materiale sau intelectuale (în cazul participaţiei propriei acestea excedând sferei acţiunii tipice) şi să existe o legătură subiectivă între autor şi participanţi, în absenţa unei cooperări subiective neputându-se discuta de participaţie.

Cu aplicare la speţa de faţă, în ceea ce priveşte prima condiţie, astfel cum anterior s-a precizat, fapta inculpatului A. este prevăzută de legea penală, constituind infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi antijuridică (nejustificată).

Pe de altă parte, se constată că inculpatul D. a participat la săvârşirea infracţiunii, în sensul că l-a determinat, cu intenţie, astfel cum a reţinut instanţa de apel, pe inculpatul A. să comită actele de executare, scopul fiind acela de a obţine pe nedrept fonduri europene. Prin urmare, a existat o legătură subiectivă, chiar dacă unilaterală, respectiv doar din partea inculpatului D..

Deşi textele dispoziţiilor art. 47 şi 52 C. pen. nu aduc lămuriri cu privire la acţiunea de instigare, se constată că prezintă importanţă consecinţa acţiunii instigatorului, respectiv determinarea unei persoane să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală (transmiterea/sădirea ideii infracţionale).

Prealabil examinării acţiunii de instigare, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel cu privire la această chestiune, fiind important de subliniat contextul mai larg în care a fost săvârşită fapta penală:

La data de 22.07.2009 a fost adoptată H.C.L. nr. 47/22.07.2009, iniţiată de D., prin care s-a aprobat realizarea investiţiilor propuse prin proiectul finanţat din fonduri europene.

Iniţial, reprezentant de proiect a fost primarul D., însă, din cauza istoricului său de cazier judiciar, fiind condamnat cu suspendare, la solicitarea consultantului, a trebuit să se numească un alt reprezentant de proiect, care trebuia să fie ori administratorul public, ori viceprimarul, motiv pentru care inculpatul D. a avut iniţiativa desemnării în calitate de reprezentant legal din partea UATC Tărlungeni a inculpatului A., angajat al Primăriei Tărlungeni pe funcţia de şofer şi amic cu primarul D..

Având în vedere că la data emiterii H.C.L. nr. 47/22.07.2009, A. nu deţinea încă funcţia de administrator public al UATC Tărlungeni, la data de 24.07.2009, primarul D. a emis dispoziţia nr. x/24.07.2009, privind numirea în funcţia de administrator public a acestuia, special pentru a putea fi desemnat reprezentant legal al proiectului cu fonduri europene. Acesta din urmă a fost de acord cu numirea sa în funcţia de administrator public şi reprezentant de proiect, având în vedere că a obţinut astfel o majorare salarială.

Tot cu privire la acest aspect, instanţa de apel a constatat că numirea acestuia a fost formală şi, pentru a crea aparenţa de legalitate, în dispoziţia de primar nr. 621/24.07.2009 s-a făcut referire la organizarea unui concurs pentru funcţia de "administrator public", concurs câştigat de către A., însă în arhiva Primăriei Tărlungeni nu au fost identificate înscrisuri care să ateste organizarea unui asemenea concurs.

Un alt aspect avut în vedere a constat în aceea că la data emiterii H.C.L. nr. 47/22.07.2009, prin care inculpatul A. a fost desemnat ca manager de proiect, acesta nu deţinea încă funcţia de administrator public, obligatorie potrivit normelor AFIR, aşa încât, prin dispoziţia de numire emisă cu 2 zile mai târziu, inculpatul D. a dispus numirea acestuia în funcţie retroactiv, din 21.07.2009, deci cu o zi înainte de emiterea hotărârii de consiliu local.

În altă ordine de idei, s-a reţinut că prin dispoziţia nr. x/30.08.2004 inculpatul A. a fost angajat ca şofer, iar prin dispoziţia nr. x/20.03.2007 a fost numit în funcţia de consilier personal al primarului, pe perioadă determinată.

Ulterior, în data de 24.02.2015 a fost emisă dispoziţia de primar nr. 243 prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al inculpatului A., începând cu 28.02.2015, însă, în 26.02.2015 este emisă dispoziţia nr. 255 prin care începând cu 01.03.2015, inculpatul A. este numit consilier personal al primarului.

Raportat la această situaţie de fapt, Înalta Curte constată că în cazul de faţă, determinarea nu a presupus un acord prealabil între instigatorul D. şi A., acesta din urmă fiind asigurat că proiectul se bucură de legalitate, semnând toate înscrisurile fără să verifice corespondenţa cu realitatea din teren. Din acest punct de vedere se poate trage concluzia că instigarea a fost una ascunsă, lipsind coeziunea subiectivă, autorul A. nerealizând valenţele infracţionale ale acţiunilor inculpatului D., astfel cum a reţinut instanţa de apel.

În cazul de faţă, instigarea a constat într-un cumul de factori care au determinat săvârşirea infracţiunii de către autor, respectiv modalitatea premeditată în care a acţionat inculpatul D., calitatea celor doi inculpaţi, relaţia de subordonare a inculpatului A., dependenţa acestuia profesională de primarul D., dar şi relaţiile de încredere dintre aceştia, bazate pe o colaborare anterioară de mai mulţi ani, aspecte care au creat un ascendent moral al inculpatului D. asupra inculpatului A., abolindu-i capacitatea volitivă şi determinându-l să acţioneze obedient în sensul celor solicitate de inculpatul D., solicitări pe care le-a prezumat ca fiind legale, fără un minim de verificări în realitatea obiectivă.

Dezvoltând aceste modalităţi alternative care au condus la instigarea inculpatului A., Înalta Curte reţine că acţiunea inculpatului D., aparent licită, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, s-a canalizat prin proiecţia premeditată a unui cadru favorabil pentru a oferi o aparenţă de legalitate proiectului cu fonduri europene derulat în favoarea UATC Tărlungeni, scopul fiind acela de a-l determina pe inculpatul A., cât şi pe ceilalţi inculpaţi să pună în executare rezoluţia infracţională a inculpatului D..

Practic, în acest caz particular, inculpatul D., prin modalitatea de acţiune, l-a "corupt" pe autorul faptei ilicite, respectiv pe inculpatul A., să acţioneze, determinându-l prin ascendentul moral avut asupra sa, să încalce ordinea juridică şi să obţină nejustificat fonduri nerambursabile pentru beneficiarul UATC Tărlungeni şi indirect pentru societatea F. S.R.L., al cărei reprezentant era chiar soţia inculpatului D..

Conchizând, Înalta Curte reţine că este adevărat că actele inculpatului D. excedează sferei acţiunii tipice, însă aceste acţiuni sunt cauzale în raport cu rezultatul produs, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene, constituind acţiune de instigare în sensul legii penale.

Astfel, inculpatul D. a contribuit conştient, voluntar şi premeditat la săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, acesta din urmă reprezentând doar un instrument în mâinile instigatorului D., "autorul" de fapt al infracţiunii şi cel care a provocat vătămarea valorii sociale ocrotite de norma legală, respectiv interesele financiare ale Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte critica conform căreia instanţa de apel a modificat data faptei, din octombrie 2013 în decembrie 2013, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., apreciază că aceasta excedează analizei instanţei de casare având în vedere că situaţia de fapt a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

În altă ordine de idei, criticile suplimentare formulate prin notele de concluzii scrise depuse pentru termenul din 13.11.2024, respectiv că în mod greşit a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor, precum şi că necunoaşterea de către instigator a caracterului fals al înscrisurilor depuse de autor face ca fapta să nu fie prevăzută de legea penală, nu vor fi examinate în această procedură, întrucât excedează analizei pe fond a recursului în casaţie, fiind formulate cu depăşirea limitelor prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., acestea neformând obiectul încheierii prin care s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cunoaşterea caracterului fals al înscrisurilor, deşi se antamează critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv neprevederea faptei în legea penală, în realitate, se contestă situaţia de fapt.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului-inculpat întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de "instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., urmând ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul D. împotriva deciziei penale nr. 376/AP din data de 17 mai 2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierile de înlăturare a omisiunilor vădite din data 04 iunie 2024 şi din data de 11 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat D. şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi A., C. şi B. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul D. împotriva deciziei penale nr. 376/AP din data de 17 mai 2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierile de înlăturare a omisiunilor vădite din data 04 iunie 2024 şi din data de 11 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat D., în cuantum de 189 de RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi A., C. şi B., în cuantum de 753 RON fiecare, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2025.