Cassation admissibility in criminal proceedings: failure to invoke statutory grounds of cassation renders the extraordinary remedy inadmissible despite valid formal filing.

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1018/A din data de 05 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2646 din data de 05.09.2024 pronunţată în dosar nr. x/2023, Judecătoria Timişoara a hotărât, în esenţă, următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen. a dispus condamnarea inculpatei B., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 308 din C. pen. (faptă săvârşită în data de 12.10.2019).

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 91 din C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpata, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a stabilit că inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Timişoara sau în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Timiş, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., a stabilit că executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen. a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la delapidare în variantă atenuată, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la 295 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în data de 12.10.2019).

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

A constatat că infracţiunea dedusă judecăţii şi infracţiunea pentru săvârşirea căreia inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 123/25.05.2021, a Judecătoriei Carei, definitivă prin decizia penală nr. 739/21.12.2021 a Curtii de Apel Oradea, sunt concurente.

A descontopit pedeapsa de 1 an şi 20 de zile aplicată prin sentinţa penală nr. 123/25.05.2021, a Judecătoriei Carei, definitivă prin decizia penală nr. 739/21.12.2021 a Curţii de Apel Oradea, în pedepsele componente, după cum urmează: 8 luni închisoare, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 1683/26.03.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 899 din 04.09.2017 a Curţii de Apel Timişoara; 6 luni închisoare, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 1683/26.03.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 899 din 04.09.2017 a Curţii de Apel Timişoara, 8 luni închisoare, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 123/25.05.2021, a Judecătoriei Carei, definitivă prin decizia penală nr. 739/21.12.2021 a Curţii de Apel Oradea şi a înlăturat provizoriu sporul de 4 luni si 20 de zile închisoare.

De asemenea, a menţinut revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1683/26.03.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 899 din 04.09.2017 a Curţii de Apel Timişoara, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 123/25.05.2021, a Judecătoriei Carei, definitivă prin decizia penală nr. 739/21.12.2021 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen., a anulat liberarea condiţionată a inculpatului din data de 03.08.2022.

În baza art. 44 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu referire la decizia nr. 7 din 17.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare pe care a sporit-o cu 7 luni şi 10 zile, inculpatul având de executat o pedeapsă de 2 ani, 1 lună şi 10 închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) şi art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1), alin. (5) şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1349, 1357, 1382 din C. civ. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. C. S.R.L., administrator legal D., prin lichidator E., cu sediul în Timişoara, jud. Timiş şi a dispus obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 35.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul material cauzat.

A respins, acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. F. S.R.L., ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat inculpaţii la plata sumei de 12.000 RON (6000 RON fiecare), reprezentând cheltuieli judiciare către stat (8000 RON aferente urmării penale).

Împotriva sentinţei penale nr. 2646 din data de 05.09.2024 pronunţate de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2023 au declarat apel inculpaţii B. şi A..

Prin decizia penală nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A., împotriva sentinţei penale nr. 2646 din data de 05.09.2024 pronunţate de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelanţii inculpaţi la plata sumei de 1000 de RON (500 RON fiecare inculpat), reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat, în apel.

Împotriva deciziei penale nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii B. şi A..

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, sub nr. x/2023.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

Raportul întocmit de către magistratul asistent a fost depus la dosar.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1018/A din data de 05 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie, se verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie formulate împotriva deciziei penale nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Dacă instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen., care presupune analiza unor aspecte de ordin strict formal, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În cadrul procedurii admiterii în principiu se verifică aspecte strict formale, ce ţin de categoriile de hotărâri care sunt supuse recursului în casaţie, condiţiile declarării recursului în casaţie, motivarea recursului în casaţie şi cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Se mai reţine, de asemenea, că prin decizia nr. 591/2015 a Curţii Constituţionale s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmei dacă cererea este vădit nefondată din cuprinsul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. şi s-a arătat că ceea ce diferenţiază cele două proceduri, respectiv examinarea în principiu şi judecata pe fond a recursului în casaţie este distincţia fond-formă şi nu criteriile care clasifică la rândul lor fondul (paragraful 26).

Curtea Constituţională a mai precizat că, verificarea dispoziţiilor art. 434 -438 din C. proc. pen. presupune analiza unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic o dezbatere, cu citarea părţilor, caracterizată prin oralitate şi contradictorialitate. S-a subliniat că procedura examinării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie trebuie să vizeze doar aspecte pur formale, fără a se antama fondul căii de atac, ce implică examinarea unor aspecte care vizează temeinicia solicitării care face obiectul recursului în casaţie (paragraful 28).

Verificând, aşadar, chestiunile pur formale ale cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată pentru inculpat de avocatul G., la data de 08 ianuarie 2025, în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei atacate, la data de 12.12.2024, conform art. 435 din C. proc. pen.

Recurentul a comunicat că decizia atacată nu a fost comunicată la adresa indicată din Belgia şi astfel a declarat cererea de recurs în casaţie la data de 29 aprilie 2025 şi a menţionat că nu a mandatat pe avocatul G. să formuleze o cerere de recurs în casaţie.

Având în vedere cele declarate în cuprinsul cererii de recurs în casaţie din 29 aprilie 2025, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată la data de 29 aprilie 2025 se consideră a fi declarată în termen, fiind restituit plicul ce cuprinde decizia atacată.

Decizia penală nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen. sunt menţionate: numele şi prenumele recurentului, hotărârea care se atacă şi semnătura recurentului, potrivit art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., arătând că răspunderea penală pentru fapta reţinută în sarcina sa, s-a prescris la data de 12.10.2024, după trecerea termenului de 5 ani de la data săvârşirii faptei, în 12.10.2019.

Astfel, a precizat că deşi faptele puse în sarcina sa datează din 12.10.2019, urmărirea penală a fost finalizată prin trimiterea în judecată în 05.09.2023, în pofida urgenţei reclamate de proximitatea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Ca atare, în orice cauză apreciată ca urgentă de organul judiciar a existat posibilitatea continuării procesului penal, neputându-ne astfel afla în prezenta unei stări de neprevăzut ori de neînlăturat, care să fi oprit în mod absolut activitatea de urmărire penală sau de judecată.

În prezenta cauză nu a fost întocmit în cursul urmăririi penale niciun act procesual prin care în timpul stării de urgenţă să se fi constatat imposibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale ori a continuării procesului penal, astfel încât din punct de vedere procesual prezentul proces nu a fost niciodată suspendat.

Având în vedere că Decretele Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 şi nr. 240 din 14 aprilie 2020 în perioada lor de activitate (16.03.2020-15.05.2020), nu au avut semnificaţia unei dispoziţii legale apte să conducă la suspendarea cursului proceselor penale şi nu pot fi privite ca o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat, în sensul reglementat de dispoziţiile art. 156 alin. (1) din C. pen., aptă să conducă la întreruperea cursului firesc al procesului penal şi implicit la suspendarea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În consecinţă, recurentul a considerat ca se impune admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii de condamnare pronunţate în cauză şi, în rejudecare, încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte formal cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen. şi prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare invocat şi poate fi analizată prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecăţii pe fond a recursului în casaţie.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalităţi, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că, la data de 08 ianuarie 2025, a formulat recurs în casaţie inculpata B., în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei atacate, la data de 13.12.2024, conform art. 435 din C. proc. pen. şi respectă condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia penală atacată face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen. sunt menţionate: numele şi prenumele recurentei, hotărârea care se atacă şi semnătura recurentei, potrivit art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie nu a fost invocat niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. sau argumente din care să rezulte incidenţa vreunui caz de casare expres şi limitativ reglementat de aceste dispoziţii legale.

Recurenta inculpata B. nu a precizat care sunt motivele formulării cererii de recurs în casaţie.

Înalta Curte subliniază că, aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea, ca inadmisibilă, a căii extraordinare de atac.

În prezenta cauză, verificând îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege în conţinutul art. 440 din C. proc. pen., în raport de cele reţinute anterior, se constată că în cauză nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. coroborat cu art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

O cerere de recurs în casaţie nu poate învesti instanţa în absenţa indicării cazului de recurs în casaţie şi a motivelor pe care acesta se bazează. De asemenea, se impune precizarea că atât conţinutul, cât şi motivarea cererii reprezintă condiţii de admisibilitate ale recursului în casaţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată B. nu îndeplineşte condiţia expres prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., coroborat cu art. 438 din C. proc. pen., nefiind indicat în cuprinsul cererii de faţă niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. şi nici motivarea căii extraordinare de atac din perspectiva dispoziţiilor legale incidente.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

I. În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., va admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1018/A din data de 05 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, în limitele precizate prin prezenta încheiere.

Va trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 1 şi va stabili termen de judecată, la data de 15 octombrie 2025, cu citarea recurentul inculpat şi asigurarea apărării.

II. Constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată B. împotriva aceleiaşi decizii inculpat nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale şi, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. împotriva aceleiaşi decizii.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1018/A din data de 05 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023.

Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie Completului nr. 1.

Stabileşte termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 15 octombrie 2025, cu citarea recurentul inculpat şi asigurarea apărării.

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2025.