Bribery conviction upheld after cassation appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 238/PI din 9 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş (în al doilea ciclu procesual) în dosarul nr. x/2018 s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 289 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de medic) pe o durată de 4 ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. sus-menţionate.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; şi dreptul de a exercita profesia de medic) pe o durată de 2 ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. sus-menţionate.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale) şi art. 396 alin. (10) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

În temeiul art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din celelalte pedepse, respectiv 1 (un) an închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1), (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 289 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; şi dreptul de a exercita profesia de medic) pe o durată de 4 ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) şi (1) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. sus-menţionate.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 4 (patru) ani, calculat conform art. 92 C. pen., care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Comisariatul Judeţean Timiş - Garda Naţională de Mediu sau A.J.O.F.M. Timişoara, instituţie ce urmează a fi desemnată de Serviciul de Probaţiune Timiş, după evaluarea persoanei condamnate, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Timiş.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 96 C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la data de 17.10.2018 la data de 10.03.2019, inclusiv.

Prin aceeaşi hotărâre s-a pronunţat o soluţie şi faţă de inculpata B..

S-a constatat că suma de 1200 RON formată din 6 bancnote cu cupiura de 200 RON - dobândită de inculpat prin săvârşirea infracţiunii (al doilea act material - din perioada 11-15.10.2018), a fost pusă la dispoziţie - la realizarea flagrantului - de către organele de urmărire penală şi ridicată de către acestea de la inculpat.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. coroborat cu art. 289 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 2.200 RON ce face obiectul infracţiunii de luare de mită (1.400 RON - actul de luare de mită din perioada 26.09.-10.10.2018; şi 800 RON - diferenţa pentru actul de luare de mită din perioada 11-15.10.2018).

În temeiul art. 1121 alin. (1), (2) şi (4) C. pen. s-a dispus confiscarea extinsă de la inculpatul A. a următoarelor sume de bani: 68.581,4836 euro (156.950 de euro - 88.368,5164 euro), 6.480 RON, precum şi a celor două monede din metal preţios, în valoare de 5.200 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) raportat la art. 255 şi art. 250 C. proc. pen., s-a admis, în parte, contestaţia formulată de persoanele interesate C. şi D., prin reprezentanţi E. şi F., împotriva ordonanţei din data de 23.10.2018 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Timişoara în dosarul nr. x/2018, de instituire a măsurii asigurătorii şi s-a dispus restituirea către aceştia a sumei de 12.000 euro, care a fost identificată în plicul deja inscripţionat olograf "G. 10.000 Euro + 1000 E" numerotat de organele de urmărire penală cu nr. 25, inscripţionat cu datele H., conţinând un fişic a 10.000 euro, legat cu bandă marcată cu data de 04.01.2018, precum şi suma de 2.000 (două mii) euro.

În temeiul art. 1121 alin. (8) C. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul A. a sumei de 76.368,5164 euro (diferenţa dintre veniturile licite de 88.368,5164 euro şi suma de 12.000 euro ce este restituită către persoanele interesate C. şi D., prin reprezentanţi E. şi F.).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 şi următoarele C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa procurorului din data de 23.10.2018 asupra sumelor de bani şi metalelor preţioase ridicate de la inculpatul A., respectiv: suma de 156.950 euro, suma de 6.480 RON şi 2 monede din metale preţioase ridicate cu prilejul percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului, depuse ulterior la I. S.A. cont x - suma de 6.480 RON, cont x - suma de 156.950 euro şi DGRFP Timişoara - unitatea Trezoreriei Statului Depozitare, conform procesului-verbal nr. x/26.10.2018 - cele 2 monede din metale preţioase, în limita sumelor pentru care s-a dispus confiscarea extinsă (68.581,4836 euro, 6.480 RON, precum şi a celor două monede din metal preţios, în valoare de 5.200 RON), şi, respectiv, confiscarea specială pentru suma de 2.200 RON, precum şi în vederea achitării cheltuielilor de judecată, potrivit sentinţei.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: Bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice seria x nr. x întocmit pentru investigatorul J.; Foaia de observaţie clinică generală nr. 5183 întocmită pentru investigatorul J.; Bilet de ieşire din spital pentru investigatorul J. (Vol. I dup, fila x); Formular cu regim special Certificat de concediu medical seria x nr. x din 10.10.2018 pentru J.; Foaia intitulată Manevre executate de asistenţă medicală pentru investigatorul J.; Tabel cu materiale consumate pentru investigatorul J.; Foaie de temperatură adulţi pentru investigatorul J.; Bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice seria x nr. x întocmit pentru investigatorul K.; Foaie de observaţii clinică generală nr. 5330 întocmită pentru investigatorul K.; Foaia intitulată Manevre executate de asistenta medicală pentru investigatorul K.; Tabel cu materiale consumate pentru investigatorul K.; Foaie de temperatură adulţi pentru investigatorul K. .

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 10.000 RON (din care 3000 RON aferente urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, inculpatul A. şi subiecţii procesuali - persoane interesate E., F., C., D. şi S.C. L. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 1116/A din 29 noiembrie 2023 (îndreptată prin încheierea din 4 decembrie 2023) pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2023, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, inculpatul A. şi subiecţii procesuali - persoane interesate E., F., C., D. şi S.C. L. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 238/PI din 9 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în soluţionarea apelului parchetului au fost lăsate în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

La data de 28 decembrie 2023, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 116/A din 29 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2023, prin avocat M., invocând cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 16 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie, numai sub aspectul criticilor vizând neîndeplinirea condiţiei ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, etc. se pretinde, se primeşte, se acceptă promisiunea unor foloase cu titlu de mită trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri, respectiv, lipsa promisiunii traficantului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public sau altă persoană dintre cele prevăzute de lege să aibă conduita solicitată de cumpărătorul de influenţă, circumscrise cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., toate celelalte aspecte invocate de recurentul inculpat fiind cenzurate pentru argumentele detaliat prezentate în cuprinsul respectivei hotărâri.

În argumentarea criticilor sus-menţionate, apărarea a arătat, în esenţă, că recurentul a fost condamnat pentru infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, deşi trebuia achitat pentru aceste infracţiuni, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - ipoteză care se încadrează în cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Astfel, recurentul a susţinut următoarele:

1. Infracţiunea de luare de mită

a) De la investigatorul J. - un act material

Referitor la acest act material, procurorul, la fila x din rechizitoriu, caracterizează această faptă ca fiind acţiunea de a primi 1400 RON de la J. în legătură cu atribuţiile de serviciu, promiţându-i că îi va oferi posibilitatea pensionării anticipate pentru motive medicale.

Recurentul A. recunoaşte întocmai starea de fapt descrisă în rechizitoriu, însă modalitatea în care este încadrată în drept de către procuror nu se suprapune peste condiţiile de tipicitate a infracţiunii, deoarece acesta nu avea atribuţia de serviciu şi nicio posibilitate legală ca, prin acţiunea sa, să îi ofere investigatorului J. posibilitatea pensionării anticipate.

Mai mult, în repetate discuţii, inculpatul împreună cu investigatorul ajung la aceeaşi concluzie, şi anume că, pentru pensionarea anticipată, J. are nevoie de clasificarea "inapt", inculpatul aducându-i la cunoştinţă că îi poate da numai clasificarea "apt limitat", care nu îi va fi util la pensionare.

b) De la investigatorul K. - al doilea act material

Apărarea a susţinut că recurentul nu avea atribuţia de serviciu şi nicio posibilitate legală ca, prin acţiunea sa, să îi ofere investigatorului K. posibilitatea pensionării anticipate.

Mai mult, în repetate discuţii, inculpatul A. împreună cu investigatorul ajung la aceeaşi concluzie şi anume că, pentru pensionarea anticipată, K. are nevoie de clasificarea "inapt", inculpatul aducându-i la cunoştinţă că îi poate da numai clasificarea "apt limitat", care nu îi va fi util la pensionare.

Parchetul nu a dovedit că inculpatul avea ca atribuţii mai mult decât formularea propunerilor, mai exact nu a dovedit că inculpatul ar fi avut atribuţii cu valenţe de decizie, pentru a identifica o legătură între sumele de bani şi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale acestuia, adică între primirea sumei de bani şi decizia efectivă de pensionare.

Or, în lipsa unor dovezi în acuzare din care să reiasă faptul că inculpatul putea influenţa îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale funcţionarilor factori de decizie, astfel ca propunerea "apt limitat" să poată genera efectiv pensionarea, există un dubiu care profită acestuia. În această situaţie, în care există cel puţin un dubiu cu privire la atribuţiile de serviciu legate de pensionarea anticipată, se impune achitarea inculpatului pentru această infracţiune, în acest sens fiind şi jurisprudenţa în materie (cu titlu exemplificativ, decizia penală nr. 430/A din data de 30.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017, decizia nr. 612/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală)

2. Infracţiunea de trafic de influenţă

Apărarea a apreciat că soluţia de condamnare a recurentului pentru această infracţiune este surprinzătoare, mai ales pentru că anterior s-a dispus o soluţie de achitare pentru această faptă, de către un complet al Tribunalului Timiş.

Din dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. pen. se desprind următoarele repere de analiză a tipicităţii infracţiunii de trafic de influenţă:

În privinţa laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, din examinarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. pen., rezultă că elementul material îmbracă trei modalităţi normative alternative, respectiv: pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, fiecare dintre acestea fiind dublată de promisiunea intervenţiei pe lângă funcţionarul public.

În opinia apărării, indubitabil este vorba de acţiuni conjugate, de vreme ce legiuitorul apelează la conjuncţia "şi", utilizând sintagma "şi care promite (...)". Prin urmare, o primă constatare este aceea că acţiunile de pretindere, de primire sau de acceptare a promisiunii nu au relevanţă penală - din perspectiva acestei infracţiuni - în absenţa promisiunii de intervenţie. La fel, doar promisiunea, fără vreuna dintre cele trei acţiuni alternative, nu realizează elementul material al acestei infracţiuni.

În al doilea rând, nu poate fi ignorată construcţia sintactică a conţinutului infracţiunii, modul de îmbinare a cuvintelor evidenţiind o anume plasare temporală a elementelor incriminate, în sensul că promisiunea de determinare a funcţionarului public succedă ori este concomitentă pretinderii, primirii ori acceptării promisiunii de bani sau alte foloase.

În al treilea rând, prevederea legală analizată foloseşte noţiunea de "promisiune de determinare" cu semnificaţia de acţiune complinitoare a elementului material. Aşadar, accepţia este de angajament ferm, de făgăduială neechivocă, expresă, având un obiectiv precis - determinarea la o anumită atitudine a funcţionarului public - ceea ce exclude sensul de conduită implicită, dedusă din împrejurările în care a acţionat o persoană.

În al patrulea rând, în sensul dispoziţiei legale analizate, autorul promite că îl va determina pe funcţionarul public să acţioneze în sensul dorit de cumpărătorul de influenţă. Aceasta presupune că funcţionarul respectiv nu luase încă decizia dezirabilă cumpărătorului de influenţă.

În al cincilea rând, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca autorul să aibă influenţă ori să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public. Această influenţă - reală sau presupusă - a făptuitorului, constituie pentru cumpărătorul de influenţă motivul determinant al respectivei operaţiuni ilicite.

A avea influenţă asupra unui funcţionar înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acelui funcţionar, a fi într-adevăr în raporturi bune cu acesta. A lăsa să se creadă că făptuitorul are influenţă asupra unui funcţionar înseamnă că acesta - deşi nu are influenţă reală asupra funcţionarului - creează falsa impresie că este în bune relaţii cu funcţionarul, ca să se bucure de încrederea acestuia, important fiind că influenţa făptuitorului să fie determinantă pentru efectuarea tranzacţiei.

În al şaselea rând, prevalându-se de o influenţă reală ori una presupusă asupra funcţionarului public, autorul infracţiunii promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. De aici rezultă că actul pentru care se promite intervenţia de determinare trebuie să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public.

Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcţionarul asupra căruia făptuitorul pretinde că are influenţă, să aibă competenţa să efectueze actul, iar funcţionarul respectiv să aibă competenţa funcţională de a înfăptui actul solicitat. Este fără relevanţă penală dacă intervenţia promisă s-a realizat sau nu şi dacă actul pentru care s-a intervenit este legal sau ilegal sau dacă acesta a fost sau nu efectuat.

Din perspectiva laturii subiective, forma de vinovăţie este intenţia directă, adică făptuitorul îşi dă seama că se prevalează de influenţa sa asupra unui funcţionar în schimbul unor sume de bani.

Or, aplicând aceste repere teoretice la speţa dedusă judecăţii, în niciuna din situaţiile reţinute în rechizitoriu, raportat la infracţiunea de trafic de influenţă, nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii.

O faptă concretă este tipică atunci când corespunde modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv. Or, aşa cum reiese din probatoriul administrat, recurentul nu a pretins de la investigatorul K. foloase în vederea influenţării membrilor Comisiei medicale şi nu a acceptat oferta sau promisiunea unor daruri .

În lipsa promisiunii inculpatului că îl va determina pe funcţionarul public sau altă persoană dintre cele prevăzute de lege să aibă conduita solicitată de cumpărătorul de influenţă, fapta de a pretinde, primi ori accepta promisiunea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, în vederea determinării acestuia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la infracţiunea analizată, constă, în esenţă, în aceea că recurentul inculpat A., în calitatea sa de personal contractual civil (medic) în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă Timişoara, în perioada 26.09.2018-10.10.2018, respectiv 10.10.2018-15.10.2018, a primit suma de 1400 RON, de la investigatorul J., şi suma de 2000 RON, de la investigatorul K., în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, promiţându-le celor doi investigatori că le va oferi posibilitatea pensionării anticipate pentru motive medicale şi, în acest scop, a evidenţiat elemente nereale în cuprinsul a două bilete de trimitere, a două foi de observaţie, al biletului de ieşire din spital şi al formularului cu regim special al certificatului de concediu medical.

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpatul a susţinut, în esenţă, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât lipseşte cerinţa esenţială ataşată elementului material al infracţiunii, respectiv aceea ca fapta să fi fost săvârşită în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în condiţiile în care nu avea vreo atribuţie decizională în pensionarea anticipată a celor doi investigatori.

Critica recurentului inculpat este nefondată.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., infracţiunea dedusă judecăţii constă în fapta funcţionarului public care "direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri".

Din interpretarea literală a textului incriminator, se desprind cerinţele esenţiale ataşate elementului material şi anume, fapta trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase care nu sunt cuvenite în mod legal subiectului activ, actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire ori întârziere acesta din urmă pretinde, primeşte sau acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite putând fi un act licit sau ilicit, cerinţa esenţială fiind, în schimb, aceea ca actul să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public.

Fiind o infracţiune de pericol, infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, respectiv la momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase, fiind suficient ca realizarea elementului material să fie în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu de către autorul infracţiunii.

Din conţinutul normei de incriminare, reiese că pentru existenţa infracţiunii este nu doar necesar, ci şi suficient, ca elementul material, în cazul speţei -primirea unei sume de bani, să fie realizat în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, fără a fi necesar, aşadar, ca respectivul act de serviciu să fi fost realizat în mod efectiv.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată, prioritar, că, astfel cum sunt formulate, criticile recurentului inculpat A. au ca premisă implicită negarea parţială a bazei factuale stabilite în mod definitiv de către instanţa de apel.

Susţinând că parchetul nu a făcut dovada că ar fi avut vreo atribuţie de serviciu în legătură cu pensionarea anticipată a celor doi investigatori, apărarea a contestat implicit statuările factuale definitive ale instanţei de apel cu privire la contextul concret în care s-a produs remiterea sumelor de bani, solicitând reevaluarea materialului probator administrat în cauză.

Or, o atare susţinere nu poate fi valorificată, în sine, în actualul cadru procesual, deoarece fiabilitatea bazei probatorii a faptei definitiv reţinute în apel nu poate fi reevaluată de instanţa de casaţie în temeiul cazului de casare invocat şi nici al vreunui alt caz dintre cele limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte reafirmă faptul că reanalizarea stării de fapt şi reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanţa de casaţie este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

Această înseamnă că, în speţă, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanţei de apel, în sensul că primirea sumelor de bani de la cei doi investigatori s-a făcut în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale recurentului, reprezentând o contraprestaţie pentru conduita acestuia de a proceda la internarea medicală fictivă a celor doi investigatori, în afara vreunor criterii de internare, de a menţine internarea scriptică a acestora pe o perioadă mai mare de 24 ore, de a întocmi documente medicale prin care a atestat date nereale privitoare la diagnostic, de a semna şi parafa înscrisuri medicale, contrar obligaţiei de a gestiona eficient bugetul stabilit de conducerea spitalului.

În acest sens, s-a reţinut cu titlu definitiv că, în calitatea sa de medic şef secţia Clinică Medicină Internă a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Victor Popescu" Timişoara, deţinută începând din data de 24.03.2014 până la data reţinerii sale, inculpatul A. avea îndatorirea de serviciu de a aproba internarea pacienţilor în secţie, pe baza criteriilor de internare, de a hotărî oportunitatea continuării spitalizării în primele 24 ore de la internare, de a aviza şi de a răspunde de modul de completare şi de întocmirea documentelor medicale eliberate în cadrul secţiei, de a asigura monitorizarea şi raportarea indicatorilor specifici activităţii medicale, financiar-economici, de a semna toate documentele specifice de muncă, de a gestiona eficient bugetul stabilit de conducerea spitalului, de a evalua performanţele profesionale ale personalului aflat în subordinea directă, de a propune recompense şi sancţiuni personalului angajat al secţiei pe care o conduce, ş.a.

În condiţiile în care, raportat la dispoziţiile art. 5 alin. (2) şi art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 270/1999 privind stabilirea condiţiilor de acordare a asistenţei medicale, medicamentelor, concediilor medicale şi scutirilor medicale cadrelor militare în activitate, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, potrivit cărora "(2) Concediile medicale se acordă de medici, în limita competenţei şi a gradului profesional, conform dispoziţiilor legislaţiei sanitare şi de asigurări sociale." respectiv, "(2) După împlinirea a 90 de zile de absenţe de la program din motive medicale, cadrele militare în cauză vor fi expertizate în vederea clarificării situaţiei medico-militare", s-a stabilit definitiv că acţiunile subsumate verbum regens, imputate recurentului inculpat, s-au aflat în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu cu încălcarea prescripţiilor normative incidente, în scopul de a facilita cumularea numărului de 90 de zile şi supunerea expertizării investigatorilor de către comisia medico-militară în vederea obţinerii clasării ca apt limitat.

Ca urmare, s-a conchis că medicul A. a primit sumele anterior menţionate de la investigatorii K. şi J. în legătură directă cu îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru a întreprinde demersurile necesare din punct de vedere medical (internare fictivă, acordarea fără drept de concediu medical, atestarea unui diagnostic nereal) în vederea acordării calificativului de "apt limitat" (necesar, într-o primă etapă, care putea fi revizuit, după o perioadă de timp, devenind "inapt") pentru pensionarea lor anticipată.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt nefondate, întrucât, aşa cum s-a statuat cu titlu definitiv, primirea sumelor de bani a avut ca scop imediat întreprinderea demersurilor necesare din punct de vedere medical pentru obţinerea de către cei doi investigatori a calificativului "apt limitat", fără de care nu se putea declanşa procedura pensionării anticipate, demersuri care intrau în sfera de atribuţii ale recurentului.

Or, împrejurarea că acordarea acestui calificativ nu era suficientă, în sine, pentru pensionarea anticipată directă a investigatorilor nu poate conduce la concluzia neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită. În jurisprudenţa pertinentă s-a statuat în mod constant că primirea unor sume de bani în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului constituie infracţiunea de luare de mită inclusiv în situaţia în care respectivul act nu constituie decât o componentă sau o etapă a unei activităţi finale mai ample, la care participă şi funcţionari având alte atribuţii legate de aceasta.

Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă

Situaţia de fapt valorificată, cu titlu definitiv, prin decizia recurată, cu privire la această infracţiune constă, în esenţă, în aceea că, în perioada 26.09.2018-10.10.2018, inculpatul A. a pretins suma de 300 RON de la investigatorul J., iar în perioada 10.10.2018-15.10.2018, a pretins de la investigatorul K. sume neprecizate, promiţându-le acestora că îşi va exercita influenţa asupra membrilor comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă Timişoara, pentru a-i determina să decidă clasarea din motive medicale, în vederea obţinerii pensionării anticipate.

În incidenţa cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut că fapta concretă pentru care a fost condamnat definitiv nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât pretinderea sumelor de bani de către cei doi investigatori nu s-a făcut în considerarea influenţei sale, neafirmându-şi niciun angajament ferm în sensul că îşi va trafica influenţa şi că va obţine ceea ce a promis.

Prin criticile astfel formulate, recurentul inculpat invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii analizate, pentru care a fost condamnat definitiv.

În realitate, acesta contestă, în mod esenţial, baza factuală şi modalitatea de interpretare a probatoriului administrat de către instanţa de apel, tinzând la a supune cenzurii instanţei de casaţie aspecte de temeinicie referitoare la însăşi situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv prin decizia atacată, în special sub aspectul statuărilor instanţei de apel cu privire la motivul determinant al pretinderii sumelor de bani de la cei doi investigatori, respectiv influenţa pretinsă asupra membrilor comisiei de expertiză şi la existenţa, în materialitatea sa, a promisiunii de determinare a acestora la o anumită conduită.

Or, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Practic, în actualul cadru procesual, instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, sub aspectul analizat, curtea de apel a reţinut cu titlu definitiv că, după ce, anterior, le adusese la cunoştinţă celor doi investigatori procedura care trebuie urmată pentru obţinerea calificativului "apt limitat", inculpatul A. a pretins de la numitul J. suma de 300 RON pentru comisie, iar pentru sine, o sumă neprecizată, şi de la numitul K. - o sumă neprecizată, în schimbul promisiunii explicite - evidenţiate de afirmaţiile inculpatului "pentru comisie-s trei milioane", respectiv " Lasă că vorbesc eu cu ei...(..) pe urmă-i aranjez eu pe ei" - de a-şi exercita influenţa asupra membrilor Comisei de Expertiză din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă Timişoara, în vederea pensionării anticipate a acestora.

Astfel configurată, o atare promisiune corespunde cerinţei de tipicitate proprii infracţiunii de trafic de influenţă, contestate de recurent. Prin urmare, în reperele factuale definitiv stabilite în apel, fapta reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentului inculpat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1116/A din data de 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1116/A din data de 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2024.