Dismissed as inadmissible: challenge to rejection of abuse-of-office complaint over judicial rulings fails; 200 RON costs awarded.

Şedinţa publică din data de 21 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 19 din data de 10 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A., cu domiciliul în jud. Iaşi împotriva ordonanţei de clasare din 09.12.2024 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, menţinută prin ordonanţa nr. 3/II/2/2025 din 17.02.2025 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi .

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că în data de 03.10.2019, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, s-a înregistrat plângerea formulată de numita A. împotriva magistraţilor judecători care au soluţionat ds. nr. x/2011 şi nr. x/2013 ale Judecătoriei Iaşi şi executorului judecătoresc B., prin care a sesizat următoarele:

- magistraţii judecători au emis soluţii netemeinice şi nelegale;

- magistratul judecător ar fi avut în vedere la aprecierea probatoriului în ds. x/2013, declaraţiile unor martori mincinoşi, nu ar fi dispus efectuarea cercetării la faţa locului şi hotărârea ar fi fost în favoarea părţilor adverse;

- executorul judecătoresc ar fi amânat, în mod intenţionat, timp de trei ani punerea în aplicare hotărârii judecătoreşti favorabilă persoanei vătămate cu consecinţa intervenţiei prescripţiei termenului de punere în executare a hotărârii;

- magistratul judecător care a soluţionat ds. x/2011 ar fi favorizat partea adversă prin admiterea excepţiei perimării cererii de chemare în judecată.

Prin ordonanţa din data de 06.05.2020 s-a dispus începerea urmăririi penale privind infracţiunea de "abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Examinând actul de sesizare şi înscrisurile ataşate la acesta, parchetul a constatat incidenţa cazului prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - faptele sesizate nu există.

Astfel, prin ordonanţa de clasare din data de 09.12.2024, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 1085/321/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată A. cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei ordonanţe, numita A. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă ca nefondată prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi din data de 18.12.2024.

Pentru a dispune astfel, procurorul ierarhic superior a reţinut, în esenţă, analizând plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare, prin prisma actelor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că soluţia de clasare dispusă de procuror este legală şi temeinică. De asemenea s-a apreciat că procurorul de caz a analizat faptele reclamate de petent în sarcina judecătorilor care au soluţionat cererile formulate de petent şi a expus pe larg considerentele pentru care nu se poate reţine în sarcina acestora vreo fată de natură a constitui elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, argumentele expuse fiind fondate în fapt şi drept.

Concluzionând, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi prin ordonanţa nr. 3/II/2/2025 din 17.02.2025 a reţinut că nefiind identificată în activitatea judecătorilor anterior menţionaţi nici o încălcare a dispoziţiilor legale, în mod corect, procurorul de caz a apreciat că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există.

Ulterior, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost înregistrată plângerea formulată de petenta A., împotriva ordonanţei de clasare din data de 09.12.2024, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 1085/321/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Verificând soluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în conformitate cu dispoziţiile art. 340 şi 341 C. proc. pen., prima instanţă a constatat, în esenţă, pe baza lucrărilor şi a materialului probator existent în dosarul nr. x/2020, înaintat de Ministerul Public, şi a susţinerilor şi înscrisurilor depuse de către petentă, că atât ordonanţa procurorului de caz cât şi ordonanţa procurorului general adjunct au constatat în mod corect lipsa oricărui indiciu privind o rea credinţă sau neglijenţă a magistraţilor care au soluţionat cauza petentului, astfel încât, în mod corect a dispus respingerea plângerii formulate.

În acord cu organul de urmărire penală, prima instanţa a constatat că nu există nici probe nici indicii privind o rea credinţă sau o neglijenţă a judecătorilor sau a executorului judecătoresc în soluţiile dispuse.

În acest sens s-a reţinut că magistratul judecător C. a pronunţat sentinţa civilă nr. 2237/24.02.2016 a Judecătoriei Iaşi respingând cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe motiv că mama petentei, D., nu avea calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate a socrului ei, E., D. acţionând în nume propriu; deşi Tribunalul, ca instanţa de apel, a modificat prin decizia nr. 1103/06.07.2016 considerentele sentinţei (apreciind că D. putea solicita reconstituirea dreptului de proprietate după socrul său în numele soţului ei F.), totuşi a menţinut soluţia de respingere a cererii pe alt temei, respectiv pe motiv că "tot terenul familiei Poftală înscris în registrul agricol a fost reconstituit, fiind emise titluri de proprietate pe numele succesorilor". A avut în vedere instanţa de apel că după E. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,82 ha în favoarea lui D., G., H.. După F., care a figurat în registrul agricol cu suprafaţ de 5,62 ha, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5,33 ha (ca urmare a aplicării cotei de reducere de 5%), fiind emise deja două titluri de proprietate.

În acest context s-a apreciat că de fapt respingerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nici nu a avut ca resort argumentaţia judecătorului C. ci a instanţei de apel; aşadar sentinţa, prin modificarea considerentelor de către decizie, nici nu a produs efecte faţă de petentă, fiind înlocuite considerentele acesteia, nefiind astfel realizată dovada vreunei vătămări produse prin efectele sentinţei petentei.

De altfel, s-a reţinut că este evident că petenta, prin formularea unor critici generale şi mai ales de fond în cadrul procedurii penale de faţă, urmăreşte de fapt obţinerea unei rejudecări a cauzelor civile soluţionate nefavorabil. Or plângerea penală la adresa judecătorului care a pronunţat o hotărâre nu poate fi folosită pentru a genera artificial accesul l o nouă cale de atac împotriva acelei hotărâri judecătoreşti.

S-a mai reţinut că petenta nu a lămurit nici prin plângere, nici cu ocazia audierii şi nici în faţa instanţei de ce apreciază că judecătorul I. ar fi comis un abuz constatând perimarea cererii, în condiţiile în care, suspendarea anterioară a dosarului pentru lipsa părţilor şi trecerea a unui an de la suspendarea cauzei sunt condiţii legale şi suficiente pentru intervenirea perimării.

Or, prima instanţa a precizat că organul de urmărire penală nu poate constata existenţa unui abuz în serviciu a unui judecător exclusiv pe baza unor nemulţumiri exprimate de un justiţiabil la adresa soluţiei primite în cauza în care a fost implicat.

De asemenea, s-a reţinut că petental nu a indicat şi nu a făcut dovada nici unui act comis de completul de judecată care să denote rea credinţă. Aprecierea făcută de judecător, în lipsa unui indiciu privind o rea credinţă sau o neglijenţă, nu pot fi cenzurate într-o plângere penală formulată împotriva judecătorilor din complet.

Aşadar, s-a apreciat că petenta doreşte tragerea la răspundere penală a magistraţilor care i-au soluţionat cauza defavorabil, fără a indica în mod concret în ce a constat reaua credinţă sau neglijenţa acestora, care sunt atribuţiile de serviciu încălcate şi care sunt dispoziţiile substanţiale sau procedurale încălcate.

Totodată, prima instanţă a reţinut că în mod corect procurorul a dispus clasarea şi faţă de executorul judecătoresc B. ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, ordonanţa explicitând aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale şi ale deciziilor Curţii Constituţionale la cauza de faţă. Astfel, împrejurarea că petenta a formulat plângere penală în interiorul termenului de prescripţie generală nu prezintă relevanţă, atât timp cât, din interpretarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018, nr. 358/2022 precum şi a Deciziei nr. 67/2022 a ICCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a existat un interval de timp (al cărui fond legislativ aferent constituie lege penală mai favorabilă) pe perioada căruia legea nu a prevăzut existenţa vreunor cauze de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, astfel încât prescripţia se poate constata prin suficienta împlinire a termenului general de prescripţie, calculat la momentul emiterii ordonanţei de clasare.

Concluzionând s-a apreciat că nu pot fi primite şi analizate criticile de fond formulate de petentă cu privire la hotărârile judecătoreşti şi actele executorului judecătoresc, în privinţa cărora aceasta a putut exercita căile de atac prevăzute de lege, judecătorul de cameră preliminară neputându-se transforma într-o instanţa civilă de control judiciar împotriva unor hotărâri civile definitive.

Împotriva încheierii penale nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, petenta A. a formulat contestaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 24 aprilie 2025, sub nr. x/2025, dosarul fiind repartizat aleatoriu cu termen de judecată fixat pentru data de 21 mai 2025.

Înalta Curte, examinând cu prioritate admisibilitatea contestaţiei promovate de petenta A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen. poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Ca atare, obiectul plângerii formulate în temeiul art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. îl constituie doar soluţiile de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror prin ordonanţă sau rechizitoriu.

Astfel, soluţia dispusă de procuror prin ordonanţă a fost supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, petenta A. exercitând calea de atac prevăzută de lege, prin formularea plângerii potrivit dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., plângere soluţionată prin încheierea penală nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, ce face obiectul prezentei contestaţii.

Astfel, se constată că împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a respins, în temeiul art. 341 alin. (6) din C. proc. pen. plângerea petentei, ca nefondată, aceasta a exercitat o nouă cale de atac împotriva hotărârii pronunţate, respectiv contestaţie, criticând atât soluţia procurorului, solicitând sub acest aspect să se dispună refacerea cercetării penale, cât şi soluţia instanţei, apreciată ca fiind netemeinică şi nelegală.

Sub acest aspect, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Totodată, potrivit art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7)1 este definitivă.

Pe de altă parte, trebuie precizat că, potrivit art. 341 alin. (10) din C. proc. pen., este susceptibilă de reformare, pe calea contestaţiei, exclusiv încheierea prin care s-a pronunţat soluţia prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiaşi articol - încheierea prin care s-a admis plângerea, s-a desfiinţat soluţia atacată şi s-a dispus începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală -, limitându-se, aşadar, exercitarea căii de atac menţionate doar cu privire la respectiva soluţie.

Reţinând aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, a fost sesizată cu o contestaţie formulată de petenta A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv încheierea penală nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În aceste condiţii, se constată că petenta A. nu se află în situaţia anterior menţionată, ci a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, pronunţată în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., un atare demers nu este admisibil, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În acest sens, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători, în conformitate cu prevederile 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii penale nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va contestatoarea petentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii penale nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în cameră de consiliu astăzi, 21 mai 2025.