Inadmissibility of repeated cassation appeal for wrongful denial of termination based on res judicata and non-participation in prior constitutional challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the defendant's appeal on the merits as inadmissible, thereby upholding the final lower court conviction for continued fraud and related offenses, while ordering the payment of 200 RON in judicial costs. The defendant, who was sentenced to four years’ imprisonment in 2022 after a conditional release for a previous sentence was annulled, attempted to reopen the case under the specific cassation ground of Article 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure (wrongful termination of criminal proceedings), arguing that the statute of limitations had expired; however, the court found the appeal inadmissible because the same legal issue had already been definitively resolved in a prior cassation decision regarding the same appellate ruling, and the defendant had not previously raised a constitutional challenge to the statutory provision in their own file, thus failing to meet the procedural requirements for benefiting from the Constitutional Court’s subsequent declaration of unconstitutionality regarding the exclusion of appeals where termination was wrongfully denied. The decisive legal basis relies on the principle of res judicata regarding previously decided cassation grounds, the strict interpretation of Article 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure, and the limited retroactive effect of Constitutional Court decisions under Article 453(1)(f) of the Code of Criminal Procedure, which only extends to those who raised the exception in their specific proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (6) C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen, art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 105 C. pen, art. 322 alin. (1) C. pen; Inadmissibility of repeated cassation appeal for wrongful denial of termination based on res judicata and non-participation in prior constitutional challenge: The defendant, who was sentenced to four years’ imprisonment in 2022 after a conditional release for a previous sentence was annulled, attempted to reopen the case under the specific cassation ground of Article 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure (wrongful termination of criminal proceedings), arguing that the statute of limitations had expired; however, the court found the appeal inadmissible because the same legal issue had already been definitively resolved in a prior cassation decision regarding the same appellate ruling, and the defendant had not previously raised a constitutional challenge to the statutory provision in their own file, thus failing to meet the procedural requirements for benefiting from the Constitutional Court’s subsequent declaration of unconstitutionality regarding the exclusion of appeals where termination was wrongfully denied. The decisive legal basis relies on the principle of res judicata regarding previously decided cassation grounds, the strict interpretation of Article 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure, and the limited retroactive effect of Constitutional Court decisions under Article 453(1)(f) of the Code of Criminal Procedure, which only extends to those who raised the exception in their specific proceedings.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for obligating the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.
Basis for keeping the 753 RON legal aid fee for the official defense in the charge of the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 iunie 2025
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174/11.02.2022, pronunţată de către Judecătoria Oradea, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal început faţă de inculpatul A. cu privire la infracţiunea de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 actualizată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (32 de acte materiale), prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că infracţiunea de înşelăciune dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 137/03.03.2021 a Judecătoriei Sibiu în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 427/28.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, sentinţa penală nr. 48/21.02.2017 a Judecătoriei Zalău în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 881/30.05.2017 a Curţii de Apel Cluj, sentinţa penală nr. 158/18.06.2019 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul penal nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 1190/29.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, sentinţa penală nr. 525/25.10.2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul penal nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 65/30.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, sentinţa penală nr. 243/25.04.2019 a Judecătoriei Sibiu în dosarul penal nr. x/2017 definitivă prin decizia penală nr. 600/25.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
În temeiul art. 105 C. pen., s-a dispus anularea liberării condiţionate din executarea pedepsei rezultante de 7 ani şi 1 lună închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 137/2021 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 427/28.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, liberare dispusă prin aceeaşi sentinţă.
S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 1 lună închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 137/03.03.2021 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 427/28.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în pedepsele componente de:
- 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (46 acte materiale) prin sentinţa penală nr. 137/03.03.2021 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 427/28.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia;
- 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea continuată de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (27 acte materiale) prin sentinţa penală nr. 137/03.03.2021 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 427/28.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzute de art. 323 C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 243/25.04.2019 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul penal nr. x/2017 definitivă prin decizia penală nr. 600/25.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prevăzute de art. 327 alin. (1) şi (2) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 243/25.04.2019 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul penal nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 600/25.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia;
- 9 luni închisoare pentru săvârşirea de complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 525/25.10.2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul penal nr. x/2017 definitivă prin decizia penală nr. 65/30.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia;
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 48/21.02.2017 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul penal nr. x/2016 definitivă prin decizia penală nr. 881/30.05.2017 a Curţii de Apel Cluj;
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 48/21.02.2017 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul penal nr. x/2016 definitivă prin decizia penală nr. 881/30.05.2017 a Curţii de Apel Cluj;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 48/21.02.2017 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 881/30.05.2017 a Curţii de Apel Cluj;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 48/21.02.2017 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul penal nr. x/2016 definitivă prin decizia penală nr. 881/30.05.2017 a Curţii de Apel Cluj;
- 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 158/18.06.2019 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul penal nr. x/2017 definitivă prin decizia penală nr. 1190/29.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
S-a înlăturat sporul de 2 ani şi 11 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 137/03.03.2021 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 427/28.06.2021 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în cauză de 4 ani închisoare cu pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente respectiv cu pedepsele de 4 ani şi 2 luni închisoare, 2 ani şi 3 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 uni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, va stabili pedeapsa de bază de 4 ani şi 2 luni închisoare care a fost sporită cu un spor de 4 ani şi 3 luni închisoare (spor fix şi obligatoriu de o treime din cumulul celorlalte pedepse) urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 8 ani 5 luni închisoare.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă a perioadei executate de inculpat în stare de reţinere, arest preventiv respectiv în executarea pedepsei de la data 10.11.2016 la data de 24.11.2020.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1357 C. civ. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., instanţa a admis acţiunea civilă formulată de părţile civile S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. V. S.R.L..
A fost obligat inculpatul A. să plătească:
1. Persoanei vătămate S.C. B. S.R.L. suma de 5.392,25 RON .
2. Persoanei vătămate S.C. C. S.R.L. suma de 128.475,64 RON.
3. Persoanei vătămate S.C. D. S.R.L. suma de 32.970,01 RON.
4. Persoanei vătămate S.C. E. S.R.L. suma de 46.953,78 RON.
5. Persoanei vătămate S.C. F. S.R.L. suma de 7.162,45 RON.
6. Persoanei vătămate G. S.R.L. suma de 37.164,13 RON.
7. Persoanei vătămate H. S.R.L. Oradea suma de 13.449,99 RON.
8. Persoanei vătămate S.C. I. S.R.L. suma de 9.519,45 RON.
9. Persoanei vătămate S.C. J. S.R.L. suma de 42.770,27 RON.
10. Persoanei vătămate S.C. K. S.R.L. suma de 19.423,61 RON.
11. Persoanei vătămate S.C. L. S.R.L. suma de 11.599,09 RON.
12. Persoanei vătămate S.C. M. S.R.L. suma de 14.136,00 RON.
13. Persoanei vătămate S.C. N. S.R.L. suma de 33.097,46 RON.
14. Persoanei vătămate S.C. O. S.R.L. suma de 7.710,05 RON.
15. Persoanei vătămate S.C. P. S.R.L. suma de 55.070,99 RON.
16. Persoanei vătămate S.C. Q. S.R.L. suma de 1.799,59 RON.
17. Persoanei vătămate S.C. R. S.R.L. suma de 6.732,90 RON.
18. Persoanei vătămate S.C. S. S.R.L. suma de 113.649,53 RON.
19. Persoanei vătămate S.C. T. S.R.L. suma de 14.186,98 RON.
20. Persoanei vătămate S.C. U. S.R.L. suma de 14.823,23 RON.
21. Persoanei vătămate S.C. V. S.R.L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.193,11 RON.
În temeiul art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 25 alin. (6) C. proc. pen.., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de persoana vătămată S.C. W. S.R.L..
S-a luat act de împrejurarea că persoanele vătămate S.C. X. S.R.L. şi S.C. Y. S.R.L. nu s-au constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, faţă de reţinerea culpei procesuale.
În baza art. 272 C. proc. pen.., onorariul avocatului din oficiu, aferent fazei camerei preliminare [potrivit delegaţiei de asistenţă obligatorie nr. 2235/12.08.2019 în cuantum de 627 RON], s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 272 C. proc. pen.., onorariul avocatului din oficiu, aferent fazei de judecată [potrivit delegaţiei de asistenţă obligatorie nr. 2236/12.08.2019, în cuantum de 868 RON ] s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 272 C. proc. pen.., onorariul avocatului din oficiu, aferent fazei de judecată [potrivit delegaţiei de asistenţă obligatorie nr. 3024/14.08.2020 în cuantum de 2758 RON ] s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 272 C. proc. pen.., onorariul avocatului din oficiu, aferent fazei camerei preliminare [potrivit delegaţiei de asistenţă obligatorie nr. 2762/24.06.2016 în cuantum de 230 RON ] s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva sentinţei penale nr. 174/2022 din data de 11 februarie 2022, pronunţate de către Judecătoria Oradea, a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 248 din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 174/2022 din data de 11 februarie 2022, pronunţate de către Judecătoria Oradea, pe care o menţine.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul apelant A., la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 606 emisă de Baroul Bihor la data de 03.03.2022, în cuantum de 868 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Decizia penală nr. 248 din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 17 mai 20222, condamnatului A. la data de 18 mai 2022, la adresa de domiciliu, în Zalău, judeţ Sălaj, pe dovada de primire fiind menţionat că a primit A., destinatar, fiind menţionată seria şi numărul actului de identitate şi semnătura destinatarului. De asemenea, decizia a fost comunicată celorlalte părţi din dosar.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 14 februarie 2025 şi celorlalte părţi din dosar
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 19 martie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererilor de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 25 martie 2025.
Având în vedere data deciziei recurate şi dovada de comunicare către condamnat, aflată la dosar, s-au efectuat verificări în reţeaua A.N.P. rezultând că A. [ ] se află, în prezent în Penitenciarul Oradea, fiind încarcerat la data de 12 mai 2022 (anterior comunicării deciziei penale nr. 248 din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la domiciliul din municipiul Zalău, judeţul Sălaj)
De asemenea, s-a emis adresă către Penitenciarul Oradea pentru a transmite, din evidenţele deţinute, data comunicării deciziei penale nr. 248 din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Prin adresa nr. x/21.03.2025, Penitenciarul Oradea a transmis că A. a fost încarcerat în penitenciar, în data de 12.05.2022 în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/12.0512022 emis de Judecătoria Oradea în baza sentinţei penale nr. 174/11.02.2022, rămasă definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Oradea nr. 248/12.0512022, în dosarul cu nr. x/2019, la data de 12.05.2022.
Având în vedere că decizia penală nr. 248 din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori nu a fost comunicată condamnatului la locul de detenţie, iar la data când a primit comunicarea la domiciliu se afla deja încarcerat, referitor la cererea de recurs în casaţie s-a apreciat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 435 C. proc. pen.., fiind formulată în termen legal.
Prin încheierea din 25 martie 2025, Înalta Curte, în vederea publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale din data de 18 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., a amânat cauza şi a fixat termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1151/A din 22 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 06 mai 2025, C 7 filtru.
Prin încheierea din 06 mai 2025, s-a admis cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi s-a trimis cauza Completului 7 în vederea soluţionării cererii de recurs în casaţie la data de 17 iunie 2025, cu citarea recurentului inculpat.
În dezbateri, la data de 17 iunie 2025, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., susţinând că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, în condiţiile în care în cauză intervenise prescripţia răspunderii penale, având în vedere că faptele au fost săvârşite în anul 2015, iar inculpatul a fost condamnat în anul 2022.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului în casaţie arătând că la data de 14 octombrie 2022 recurentul a formulat o altă cerere de recurs în casaţie, fără a indica un temei juridic şi fără a invoca excepţia de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., astfel că nu poate beneficia de decizia nr. 50/2025 a Curţii Constituţionale, din cauza principiului autorităţii de lucru judecat.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. şi având în vedere îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte constată următoarele:
După admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, observându-se că numărul de înregistrare în baza de date ECRIS a dosarului din prezentul recurs în casaţie este diferit de numărul de înregistrare din aceeaşi bază de date cu privire la dosarul în care s-a pronunţat decizia recurată, au fost efectuate verificări cu privire la căile de atac declarate de A. (aceeaşi chestiune a apărut şi în legătură cu dosarul nr. x/2025 soluţionat la data de 12 iunie 2025, cu privire la alte părţi, astfel că jurisprudenţa anterioară va determina şi soluţia în prezentul dosar). Din verificările bazei de date ECRIS cu privire la căile de atac declarate de A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au rezultat următoarele dosare înregistrate la Înalta Curte: dosarul nr. x/2019 (recurs în casaţie) şi dosarul nr. x/2025 (recurs în casaţie).
De asemenea, din baza de date ECRIS rezultă că inculpatul A. a formulat anterior contestaţii în anulare împotriva aceleiaşi decizii nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza cazului prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.., soluţionate de curţile de apel prin deciziile penale nr. 827/A/2022, nr. 398/A/2022, nr. 444/A/2022, nr. 523/A/2022 şi nr. 101/A/2024 (Curtea de Apel Oradea); deciziile penale nr. 49/CA/2024 şi 1/CA/2025 (Curtea de Apel Timişoara) şi decizia nr. 230/2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
În consecinţă, anterior admiterii în principiu prezentei cereri de recurs în casaţie, a mai fost declarat un recurs în casaţie de către inculpatul A. la data de 14 octombrie 2022, cu privire la acelaşi caz de casaţie invocat [art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen..], fără să fie susţinute chestiuni de neconstituţionalitate, care să determine evaluarea de către Curtea Constituţională a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile invocate. Recursul în casaţie declarat împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost soluţionat prin încheierea nr. 186/RC din 15 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2019, anterior sesizării printr-un nou recurs în casaţie în cauza de faţă.
Astfel, prin încheierea nr. 186/RC din 15 martie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a constatat că inculpatul nu a înţeles să indice temeiul de drept al cererii sale (cazul de casare), nesocotind art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., însă, s-a apreciat că aspectele invocate ar putea fi circumscrise cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. care prevede că posibilitatea formulării recursului în casaţie atunci când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal. Acest caz de casare este incident, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, dacă se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.., şi, în temeiul cărora s-ar fi pronunţat o soluţie nelegală de încetare a procesului penal. Or, criticile indicate în cererea de recurs în casaţie, vizează ipoteza pronunţării unei soluţii de condamnare ce se doreşte a fi reformată într-o soluţie de încetarea procesului penal, situaţie ce nu se circumscrie cazului de casare analizat (prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen..). Soluţia de condamnare poate fi cenzurată pentru alte considerente de nelegalitate enumerate expres şi limitativ (art. 438 alin. (1) pct. 7,11, 12 C. proc. pen..)
Înalta Curte a amintit că pe rolul Curţii Constituţionale a României se află sesizări de neconstituţionalitate cu privire la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., instanţa de trimitere apreciind că viciul de neconstituţionalitate este atras de forma de legiferare a temeiului căii de atac, legiuitorul prevăzând că doar aprecierea eronată în sensul afirmării existenţei cauzei de încetare poate declanşa calea de atac, nu şi aprecierea eronată în sensul negării existenţei cauzei de încetare (ICCJ, încheierea din 1 noiembrie 2022, dosar nr. x/2016).
În egală măsură, Înalta Curte a reţinut, analizând baza de date ECRIS şi în raport cu critica referitoare la incidenţa instituţiei prescripţiei răspunderii penale, urmare a pronunţării deciziilor CCR, că inculpatul A. a formulat anterior contestaţii în anulare împotriva aceleiaşi decizii nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în cadrul cazului prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. - "când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal" (deciziile penale nr. 398/A/2022, 444/A/2022 şi 523/A/2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea).
Ulterior, la data de 03 februarie 2025, împotriva aceleiaşi decizii penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a mai formulat o cerere de recurs în casaţie condamnatul A., fiind transmisă prin Poşta Română la data de 10 februarie 2025, conform ştampilei aflate pe plicul de la dosar recurs în casaţie şi înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 12 februarie 2025.
La data de 19 martie 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva aceleiaşi decizii nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În motivarea recursului în casaţie condamnatul a indicat temeiul de drept prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), invocând Decizia nr. 297/2018 a CCR Recurentul a precizat că a fost condamnat prin sentinţa nr. 174 din 01.02.2022 a Judecătoriei Oradea pronunţată în dosarul nr. x/2019 la pedeapsa de 4 ani pentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu menţiunea că termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost împlinit în 2021, iar faptele au fost săvârşite în anul 2015. Recurentul a susţinut că apelul său a fost respins în mod greşit prin decizia penală nr. 248/A din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pentru motivul că Decizia nr. 297/2018 a CCR este interpretativă.
Prin încheierea din 06 mai 2025, s-a admis cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019 având în vedere Decizia nr. 50 a Curţii Constituţionale din data de 18 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 50 a Curţii Constituţionale din data de 18 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., publicată în Monitorul Oficial din data de 11 aprilie 2025, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Z. în Dosarul nr. x/2016/a8 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi constată că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituţională.
Astfel, se observă că din baza de date ECRIS rezultă că nu au fost înregistrate dosare pe rolul instanţei având ca obiect o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. Prin urmare, cererea de recurs în casaţie nu ar putea fi calificată ca fiind o cerere de revizuire împotriva încheierii nr. 186/RC din 15 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În consecinţă, examinând prezenta cerere de recurs în casaţie, se observă că în baza de date ECRIS nu au fost înregistrate dosare având ca obiect cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, formulate de A. cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. Având în vedere că o cerere de recurs în casaţie întemeiată pe art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. a fost deja soluţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (încheierea nr. 186/RC din 15 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2019) reluarea criticilor formulate de recurent nu poate fi examinată într-o nouă cale de atac cu acelaşi obiect. Suplimentar argumentelor menţionate mai sus, prezenta cerere de recurs în casaţie nu respectă termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.., întrucât acesta a luat cunoştinţă despre decizie la momentul când a formulat prima cerere de recurs în casaţie la data de 14 octombrie 2022.
Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, Curtea Constituţională a statuat că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv (paragraful 33 din decizie).
Înalta Curte subliniază că, deşi hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate într-o altă cauză, aceasta nu profită inculpatului A., întrucât nu s-a folosit de acest mijloc procesual în apărare, în scopul valorificării drepturilor şi intereselor sale legitime, în dosarul având ca obiect judecata recursului său în casaţie, astfel că nu se impune recunoaşterea beneficiului efectelor Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale în favoarea sa.
Având în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat deja un recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin încheierea nr. 186/RC din 15 martie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019, faţă de jurisprudenţa dezvoltată în jurul aceleiaşi probleme de drept în dosarul nr. x/2025, soluţionat la data de 12 iunie 2025, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2025.