Bribery conviction cassation review allowed; unconstitutional exclusion ground triggers rehearing of appeal admissibility.

Şedinţa publică din data de 20 mai 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1407/F din 27 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de luare de mită, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 67 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani, care s-a dispus să se execute după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa din 04.04.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul A. suma de 6.300.000 euro, echivalent în RON la cursul oficial al BNR, din ziua executării.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost instituită măsura sechestrului asigurator în limita sumei de 140.000 euro folosită la achiziţionarea apartamentului nr. x situat pe strada x, nr. 12, bl. M23.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 265/P/2015 din 18.12.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la următoarele bunuri şi sume de bani: 2.183.820 euro, sumă existentă, la 01 februarie 2018, în conturile din Elveţia ale societăţii B.., plus dobânzile ulterioare; 1.503.000 euro, sumă primită de C. şi investită în terenul şi construcţia din Bucureşti strada x nr. 22, proprietatea C.; 137.500 de euro, sumă primită de D. şi investită în apartamentul situat în Bucureşti, strada x nr. 12, proprietatea lui D.; autoturismul, achiziţionat cu suma de 86.800 RON, pe numele lui D.; 37.464 RON, sumă primită de E. şi investită în apartamentul nr. x din Bucureşti, strada x nr. 4, proprietatea acesteia; 68.680 RON, sumă primită de F. şi investită în apartamentul nr. x din Bucureşti, strada x nr. 4, proprietatea acesteia, sumele de bani susmenţionate urmând să facă obiectul confiscării speciale, în temeiul art. 289 alin. (3) raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor inculpatului, prezente şi viitoare în limita sumei de 2.294.187 euro (având în vedere că suma totală primită cu titlu de mită a fost de 6.300.000 de euro, iar în limita sumei de 4.005.813 euro au fost identificate sumele de bani şi bunurile imobile ce fac obiectul măsurilor asiguratorii mai sus menţionate).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul A., precum şi persoanele interesate D. (n. 14. IX.1951), D. (n. 8. X.1976), F. şi E..

Prin decizia penală nr. 1049/A din 25 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul intimat inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1407/F/27.11.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2018, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond:

S-a constatat că prin încheierea de şedinţă din 12.05.2021, instanţa, din oficiu, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei penale reţinute în sarcina apelantului intimat inculpat A. din infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (4 acte materiale) în infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale).

În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale).

În temeiul art. 217 alin. (6) C. proc. pen., au fost constatate încetate efectele declaraţiei proprietarului G., care poartă încheierea de autentificare nr. x/12. IV.2017 a Biroului Individual Notarial H., prin care a constituit garanţia reală imobiliară pentru cauţiunea în sumă de 4.500.000 RON, stabilită la luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, prin ordonanţa din 04.04.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x/2015.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii intimaţi persoane interesate D. (n. 14. IX.1951), D. (n. 8. X.1976), decedat la 22. IX.2021, F. şi E. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 09 august 2022, întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7, pct. 8 şi pct. 12 C. proc. pen.

Recurentul A. a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie. În ceea ce priveşte "cazul de recurs în casaţie motivat prin prisma faptului că în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal", recurentul a arătat că cerere de recurs în casaţie este însoţită de o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care se impune a fi discutată cu ocazia soluţionării admisibilităţii în principiu.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, în esenţă, cu privire la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), recurentul inculpat A. a menţionat că instanţa de apel, în mod greşit, i-a respins solicitarea privind încetarea procesului penal, cu motivarea că, prin procesul-verbal din 04.04.2017, de aducere la cunoştinţă a ordonanţei din aceeaşi dată, prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală, a fost întrerupt cursul termenului de prescripţie, reţinându-se că această comunicare s-a realizat anterior datei de 25 iunie 2018 (momentul publicării în M.Of. a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) şi că, de la emiterea ordonanţei din 04.04.2017, a început să curgă un nou termen de prescripţie.

Recurentul a considerat că soluţia instanţei de apel este greşită, deoarece, raportat la încadrarea juridică reţinută de instanţă, astfel cum a fost stabilită prin încheierea din 12.05.2021 (în sensul înlăturării art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000), pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea imputată este de la 3 la 10 ani închisoare. Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, calculat cel târziu de la 22.10.2012 (când s-a reţinut în rechizitoriu că ar fi avut loc ultima remitere a comisionului pretins), aşa încât acesta s-a împlinit la 22.10.2020, anterior pronunţării hotărârii de către prima instanţă (27.11.2020).

În susţinerea celor arătate, recurentul a făcut trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018, nr. 358/2022, nr. 1092/2012, nr. 265/2014 şi nr. 443/2017, la decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi s-a referit la natura juridică a instituţiei prescripţiei răspunderii penale ca normă de drept penal material, invocând practica instanţelor de judecată care confirmă faptul că instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale face parte din ansamblul normelor juridice circumscrise analizei incidenţei legii penale mai favorabile, în raport de art. 5 C. pen.

Pe cale de consecinţă, recurentul a susţinut că, făcând aplicarea art. 5 C. pen., în cazul său, nu a fost întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale, aşa încât, la 22.10.2020 s-a împlinit termenul general al prescripţiei răspunderii penale, devenind incidente dispoziţiile art. 16 lit. f) C. proc. pen.

În acest caz, a precizat că s-ar impune încetarea procesului penal.

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen., îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de recurs în casaţie, instanţa a reţinut, în legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., că motivele de recurs invocate nu prezintă aparenţa de sustenabilitate a acestuia, după cum nu se încadrează niciunui alt caz de casare dintre cele limitativ şi expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. În concret, criticile indicate în cererea de recurs în casaţie vizează o ipoteză care nu se circumscrie nici măcar formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., din moment ce nu există situaţia premisă prevăzută de legiuitor, vizând existenţa unei dispoziţii de încetare a procesului penal, prin decizia atacată fiind pronunţată o soluţie de condamnare.

Drept urmare, prin încheierea din 29 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dsaorul nr. x/2018, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1049/A din 25 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, doar în ceea ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen. şi a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Totodată, prin încheierea 29 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de recurentul A. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Împotriva încheierii din data de 29 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, a formulat revizuire condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme la 17 aprilie 2025, sub nr. x/2025.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, revizuentul condamnat A. a arătat că, în cauză, cererea de revizuire a fost formulată în termen legal şi este motivată în fapt şi în drept, fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât încheierea din 29 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, s-a întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituţională după ce aceasta a devenit definitivă, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. A menţionat recurentul că, în acea cauză, a invocat şi o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., şi, urmare a admiterii acestei solicitări, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale.

În concret, s-a arătat că, ulterior pronunţării încheierii din 29 martie 2023 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, prin care cererea sa de recurs în casaţie întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. nu a fost admisă în principiu, acest text de lege, care la acel moment s-a apreciat că nu este incident în cauză, a fost declarat neconstituţional.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, referitor la compunerea completului de judecată, instanţa constată că este competentă, în actuala compunere (trei judecători), să se pronunţe asupra cererii de revizuire formulate de condamnatul condamnatul A. împotriva încheierii din 29 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018.

Astfel, se constată că obiectul cauzei de faţă îl constituie cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi vizează o încheiere pronunţată într-un recurs în casaţie, în procedura de filtru, şi, pe cale de consecinţă, competenţa nu poate reveni decât instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sub acest aspect se observă că, potrivit art. 458 C. proc. pen., competenţa de a soluţiona cererea de revizuire revine instanţei care a judecat cauza în primă instanţă, or judecătorul de filtru nu face o judecată în primă instanţă, prevederile procedurale referitoare la examinarea admisibilităţii în principiu fiind diferite de cele care reglementează judecata în primă instanţă. Dispoziţiile legale care reglementează calea de atac a revizuirii fac referire la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în sensul unei instanţe de judecată în complet colegial, şi nu la un judecător desemnat în procedura prealabilă. Deopotrivă, se observă că procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie nu presupune analizarea temeiniciei motivelor invocate, ci exclusiv verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac. În cadrul acestei etape preliminare, instanţa - reprezentată printr-un complet compus dintr-un singur judecător - se pronunţă doar asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fără a se angaja într-o analiză de fond a criticilor formulate.

Conform dispoziţiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător. Totodată, prevederile art. 78 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 274 din 3 aprilie 2023, cu modificările ulterioare, statuează că preşedintele completului de judecată, în cazurile prevăzute de lege, întocmeşte raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului sau desemnează un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop.

Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că verificarea admisibilităţii recursului în casaţie nu se realizează de un complet distinct de cel care urmează a se pronunţa pe fondul căii extraordinare de atac, ci de unul dintre membrii acestui complet. Prin urmare, revizuirea hotărârilor de soluţionare a recursului în casaţie, indiferent dacă privesc admisibilitatea sau fondul acestuia, revine în competenţa completului învestit cu soluţionarea căii extraordinare de atac.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă în principiu.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

La momentul analizării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, conform prevederilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de lege, conform art. 457 alin. (1) teza finală C. proc. pen., revizuentul a fost parte în cauza a cărei revizuire se cere, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar încheierea din data de 29 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, este o hotărârea definitivă.

Totodată, cererea a fost formulată şi motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., conform căruia revizuirea poate fi cerută atunci când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În acest context, se reţine că prin încheierea a cărei revizuire se solicită, pronunţată de Înalta Curte, în etapa admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de condamnatul A., referitor la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a constatat că motivele de recurs nu prezintă aparenţa de sustenabilitate a acestui caz, după cum nu se încadrează niciunui alt caz de casare dintre cele limitativ şi expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. În concret, s-a reţinut că motivele indicate în cererea de recurs în casaţie vizează o ipoteză care nu se circumscrie nici măcar formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., din moment ce nu există situaţia premisă prevăzută de legiuitor, vizând existenţa unei dispoziţii de încetare a procesului penal, prin decizia atacată fiind pronunţată o soluţie de condamnare.

Pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă se impune ca revizuentul să fi invocat excepţia de neconstituţionalitate în cadrul dosarului său soluţionat definitiv, condiţie îndeplinită în speţă. În acest sens, se observă că prin încheierea din 29 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de recurentul A. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

După rămânerea definitivă a încheierii împotriva căreia a fost formulată prezenta cale extraordinară de atac, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18.02.2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328/11.04.2025, s-a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituţională.

Aşa fiind, constatând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, va face aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 459 alin. (4) C. proc. pen., şi va dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Pe fondul cererii de revizuire, evaluând consecinţele încălcării dispoziţiei a cărei neconstituţionalitate s-a constatat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 50/18.02.2025, Înalta Curte constată că acestea continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii atacate.

A raţiona altfel, ar însemna împiedicarea, în continuare, a revizuentului de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie şi a perpetua încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României, deşi acesta a declanşat, la rândul său, controlul de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în condiţiile în care stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.

Deopotrivă, în considerarea aceloraşi argumente, Înalta Curte reţine că respingerea cererii de revizuire ar lipsi de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât autorul unei excepţii de neconstituţionalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci ale controlului de constituţionalitate pe care l-a declanşat, împrejurare care ar echivala cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestuia.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite cererea de revizuire şi, pe cale de consecinţă, va anula, în parte, încheierea atacată şi va dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., cu privire la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată în etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie care, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) C. proc. pen., se face atunci când procedura de comunicare a cererii este legal îndeplinită, de un complet format dintr-un judecător, în cameră de consiliu şi fără citarea părţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A..

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva încheierii din data de 29 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018.

Admite cererea de revizuire, anulează, în parte, încheierea atacată şi dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., cu privire la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 mai 2025.