Revision of final fraud conviction rejected for lack of newly discovered evidence; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2024

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 153/F din 23 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 383 din 19.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală formulată de revizuentul A..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, la data de 04.09.2024, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2024, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. prin care s-a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 383 din 19.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, în sensul achitării sale, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, revizuentul a arătat, în esenţă, că, acuzaţiile formulate, precum şi condamnarea sa sunt consecinţa unor erori fundamentale de raţionament juridic decurgând din interpretări trunchiate, prin fracturarea algoritmilor logico-juridici, procurorul raportând comportamentul său la un tipar legal imaginar prin alterarea unor raporturi juridice de drept civil şi atribuirea de conotaţie penală exerciţiului unor drepturi şi obligaţii civile, faptele descrise ducând spre o nelegală condamnare ce nu poate rămâne legală şi temeinică.

De asemenea, a menţionat că martora B. a avut un interes personal şi a ascuns adevărata situaţie de fapt.

Totodată, s-a apreciat că, atât prin sentinţa instanţei de fond, cât şi prin decizia pronunţată în apel nu s-a stabilit corect situaţia de fapt, revizuentul fiind condamnat, în mod eronat, printr-o interpretare greşită a legii, încălcarea competenţei şi a dispoziţiilor legale organice.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În susţinerea cererii formulate, revizuentul a depus la dosar un răspuns emis de Camera Notarilor Publici la data de 26.08.2024 şi o copie a Registrului general notarial.

Cu ocazia dezbaterilor, la dosar, a fost depusă declaraţia dată în calitate de martor de numita B., audiată în dosarul nr. x/2028 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, care a avut ca obiect tot o cerere de revizuire.

Analizând cererea sub aspectul admisibilităţii în principiu, curtea de apel a constatat că prin sentinţa penală nr. 383 din 19.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), (39) lit. 1 lit. b) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (reprezentând 6 luni închisoare), în final, inculpatul executând 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul nu poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus comunicarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a unei copii a dispozitivului hotărârii.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. pen., art. 998 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă C. S.R.L. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.186.569,1 RON actualizată cu rata inflaţiei de la data de 27.11.2008 şi până la achitarea integrală a debitului, sumă reprezentând daune materiale.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - prin Ministerului Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Mun. Bucureşti ca neîntemeiată.

Au fost menţinute măsurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din data de 11.04.2012 vizând poprirea sumelor de bani prezente şi viitoare din conturile deschise la D. S.A. şi E. pe numele inculpatului, precum şi măsura sechestrului asupra bunului imobil - apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x, Sector 6 dispusă prin ordonanţa din 04.10.2012.

În baza art. 25 alin. (3) C. pen., a fost desfiinţat parţial înscrisul intitulat contract de asistenţă juridică nr. x din data de 12.10.2007, respectiv s-a anulat menţiunea dar nu mai puţin de 400.000 EURO (patru sute mii) la cursul BNR efectuată plata în ziua încheierii tranzacţiei, respectiv încheierii contractului de vânzare cumpărare aflată la art. 2 din contract. .

În baza art. 274 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 2800 RON, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 342/A din 07.10.2015 prounţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat, din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Au fost repsinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi hotărâri.

A fost obligat apelantul parte civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă C. S.R.L..

În baza art. 273 alin. (3) şi (5) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, cererea formulată de martora F. şi i-a fost acordată acesteia suma de 300 RON, cu titlu de compensare din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, analizând motivele invocate de revizuentul G., în susţinerea cererii de revizuire, Curtea a constatat că acestea nu se circumscriu cazurilor expres si limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuentul fiind, în realitate, nemulţumit, de soluţia de condamnare definitivă pronunţată împotriva sa, acesta urmărind, în fapt, readministrarea, completarea şi reinterpretarea probatoriului deja administrat de instanţele care au pronunţat hotărârile judecătoreşti criticate, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare.

Aşadar, Curtea a reţinut că nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţele care au soluţionat cauza pe fond, în accepţiunea dispoziţiilor legale în materie, iar, aspectele invocate de revizuent şi înscrisurile depuse de acesta în susţinerea cererii nu sunt în măsură să conducă la concluzia că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. pen.

De asemenea, s-a arătat că o parte din motivele pe care se întemeiază cererea de revizuire au fost analizate cu ocazia soluţionării unor alte cereri de revizuire, definitiv respinse ce au format obiectul dosarelor nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a Penală, nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a Penală, nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Referitor la declaraţia martorei B., depusă la dosarul prezentei cauze, s-a constatat că aceasta a fost deja evaluată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Referitor la susţinerile revizuentului, în sensul că martora B. a ascuns adevărata situaţie de fapt, s-a apreciat că acestea nu pot constitui motive de revizuire în accepţiunea art. 453 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile în care, nu s-a dovedit printr-o hotărâre judecătorească definitivă săvârşirea, în cauză, de către martoră a infracţiunii de mărturie mincinoasă sau a vreunei alte infracţiuni, conform art. 454 alin. (1) C. proc. pen., în speţă, neregăsindu-se nici situaţia reglementată în alin. (2) al art. 454 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul A., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate, şi, în rejudecare, să se dispună în baza art. 459 C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuent şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării pe fond a cererii de revizuire.

În motivare, s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat niciunul dintre motivele invocate în susţierea cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv omisiunea instanţelor de fond şi apel de a constata aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 52 şi 61 din Legea nr. 188/2000, precum şi existenţa unui înscris nou, respectiv adresa Camerei Notarilor Publici Bucureşi, însoţită de Registrul Notarului Public H., potrivit căruia, la data de 15.10.2007, martora B. a încheiat o convenţie civilă cu referire la contractul de asistenţă juridică prin care părţile au convenit împărţirea onorariului rezultat.

În acest sens, s-a arătat că omisiunea instanţelor de fond şi apel de a constata că dispoziţiile art. 1882000 erau aplicabile în cauză, au determinat nu numai încadrarea juridică greşită făcută de procuror, ci şi, concluzia instanţelor în sensul că afirmaţiile mincinoase l-ar fi determinat pe executorul judecătoresc să dispună executarea silită.

Făcând trimitere la răspunsul Camerei notarilor publici din care rezultă că, la data da 15.10.2007, martora B. a semnat cu apelantul o convenţie civilă prin care acesta se obliga să-i plătească martorei o parte din onorariul ce urma a fi încasat, precum şi la împrejurările declarate de martoră într-un alt dosar având ca obiect revizuire (dosar nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală), ocazie cu care aceasta a precizat că nu a încheiat vreo convenţie cu apelantul revizuent, s-a arătat că martorii propuşi de acuzare au urmărit să probeze acuzaţia de înşelăciune, prin afirmaţii străine de situaţia factuală si făcute doar pentru a atrage, în mod eronat, răspunderea penală a acestuia.

În concluzie, s-a arătat că, instanţele de fond şi apel nu au cunoscut cu exactitate împrejurările ce decurg din legea organică şi nici că martorii acuzării au prezentat o realitate alterată, cu un vadit caracter de interes personal, iar, înscrisul constând în Registrul notarului public H., coroborat cu declaraţia dată de martora B. într-o altă etapă procesuală (dosar nr. x/2019 al Curţii de apel Bucureşti), au caracter de noutate în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Examinând apelul promovat de revizuentul A., atât din prisma motivelor invocate cât şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Pe de altă parte, revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

În speţă, se constată că revizuentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 383 din 19.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 342/A din 07.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, context în care, se constată că revizuentul a fost parte (inculpat) în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar prin hotărârea anterior menţionată s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea sa.

Se mai constată că cererea de revizuire a fost formulată şi motivată în scris, cu menţionarea cazului de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a), revizuentul invocând faptul că, s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare şi aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei soluţii diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.

Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute şi neanalizate de către instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Raportând aceste argumente de principiu la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că împrejurările invocate de către revizuent, respectiv declaraţia martorei B. dată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi existenţa unei convenţii încheiată de revizuent la data de 15.10.2007 cu aceeaşi martoră privind modul de împărţitre a onorariului, nu au caracter de noutate, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind apărări care au fost susţinute, cu ocazia soluţionării altor cereri de revizuire formulate de inculpat (dosar nr. x/2018 al Curţii de apel Bucureşti, secţia I Penală, nr. x/2016 al aceleiaşi instanţe).

De altfel, în ceea ce priveşte existenţa convenţiei încheiate între apelantul revizuent şi numita B., la data de 15.10.2007, se observă că aceasta a fost încheiată anterior pronunţării hotărârii de condamnare, apelantul -revizuent având deja posibilitatea de a o invoca în cadrul apărărilor formulate pe fondul cauzei şi în apel, invocarea acesteia la acest moment procesual echivalând cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, care însă nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că nici critica privind faptul că martora B., audiată în faţa instanţelor de fond şi apel, ar fi ascuns adevărata situaţie de fapt, nu poate fi primită, în condiţiile în care, nu s-a dovedit printr-o hotărâre judecătorească definitivă săvârşirea în această cauză de către martoră a infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În ceea ce priveşte invocarea, cu ocazia dezbaterilor, a deciziei penale nr. 68/A din 29 februarie 2024 proununţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, având ca obiect soluţionarea apelului declarat de revizuenţii Lupu şi I. împotriva sentinţei penale nr. 228/F din 28 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a II a penală, se observă că vizează o altă situaţie de fapt şi nu are aplicabilitate în prezenta cauză.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că înscrisurile invocate de revizuentul A. nu fac dovada existenţei unor fapte sau împrejurări noi, în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 153/F din 23 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 153/F din 23 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 decembrie 2024.