Negative jurisdictional conflict resolved in favor of Mureș Tribunal, assigning case competence and rejecting Alba Tribunal's declination.

Şedinţa publică din data de 31 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 12.03.2025, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 47 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei, formarea a 29 dosare distincte şi declinarea acestora în favoarea a 29 tribunale, printre care şi Tribunalul Alba.

Prin sentinţa penală nr. 49 din 20.03.2025, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Alba competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpaţii A. S.A., B., C., D., E., F., G., H. şi F..

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut că, prin încheierea penală din 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi declinarea în favoarea Tribunalului Alba a cauzei privind pe inculpaţii menţionaţi expres în respectiva încheiere.

S-a menţionat că, din punct de vedere tehnic, instanţa s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Alba, în dosarul nr. x/2018, deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicţie, soluţia se pronunţă prin sentinţă.

Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracţiunile pentru care Tribunalul Mureş este competent teritorial, în aceeaşi cauză aplicaţia informatică ECRIS nu permite generarea a două sentinţe cu număr.

Totodată, tot din raţiuni strict tehnice ce ţin de aplicaţia informatică ECRIS, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziţia de declinare în dosarul nr. x/2018 şi urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanţa căreia i s-a trimis cauza.

Prin urmare, având în vedere admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale dispuse prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a arătat că remediul imediat al acestei soluţii este declinarea cauzei în favoarea Tribunalului competent, prin sentinţă distinctă în dosarul nou format.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Alba, sub nr. x/2025.

Prin sentinţa penală nr. 58 din 10.07.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, Tribunalul Alba, secţia penală a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Alba, invocate de către inculpaţii A. S.A. şi H., respectiv de partea responsabilă civilmente S.C. I. S.R.L.

În temeiul art. 47 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen., raportat la art. 41 alin. (1), (2), (3), art. 46 şi art. 49 C. proc. pen., a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii A. S.A., B., C., D., E., F., G., H. şi F., înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. x/2025, disjunsă din cauza penală nr. 2221/102/2018, aflată pe rolul Tribunalului Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Alba şi Tribunalul Mureş.

În temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în vederea soluţionării conflictul negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Alba, analizând excepţia necompetenţei teritoriale invocate în cauză, a reţinut că, potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen., "excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei superioare celei competente potrivit legii poate fi invocată până la începerea cercetării judecătoreşti." Conform alin. (3) al acestui text de lege, "excepţia de necompetenţă teritorială poate fi invocată în condiţiile alin. (2)", iar potrivit alin. (4) "excepţiile de necompetenţă pot fi invocate din oficiu, de către procuror, de către persoana vătămată sau de către părţi".

Instanţa a constatat că problema competenţei teritoriale a fost deja dezbătută în faza camerei preliminare, în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureş.

Prin încheierea nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, definitivă prin încheierea nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, excepţie analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018

În condiţiile în care, potrivit art. 342 C. proc. pen., competenţa instanţei face obiectul controlului în faza camerei preliminare, iar această chestiune a fost deja tranşată, s-a arătat că nu există niciun argument pentru care acest aspect nu s-ar considera definitiv dezlegat încă de la momentul rămânerii definitive a încheierii de cameră preliminară.

Suplimentar acestor considerente, instanţa a reţinut că, potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competenţa de judecată a infracţiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aparţine tribunalului.

Competenţa teritorială, stabilind care dintre instanţele judecătoreşti de grad este împuternicită să judece o cauză penală, împarte cauzele penale între instanţele judecătoreşti pe linie orizontală, în funcţie de circumscripţia teritorială în care îşi exercită atribuţiile.

Când determinarea competenţei teritoriale pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul ţării se face pe baza mai multor criterii (competenţă plurală), legiuitorul poate stabili o ordine de prioritate, astfel încât competenţa teritorială să nu poată reveni unei instanţe aflate într-o poziţie secundară, decât dacă nu se cunoaşte locul aflat în poziţia principală (competenţă principală).

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competenţa după teritoriu pentru infracţiunile săvârşite în România este determinată, în ordine, de: a) locul săvârşirii infracţiunii (locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte ori locul unde s-a produs urmarea acesteia) - forum facti commissi sau forum delicti commissi; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul - forum deprehensionis; c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta - forum habitationis rei sau forum domicilii; d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate - forum habitationis victimae sau forum domicilii victimae.

Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia. Potrivit alin. (3) al art. 41 C. proc. pen., în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.

Conform art. 41 alin. (4) teza finală C. proc. pen., competenţa revine primei instanţe sesizate, în caz de sesizări succesive, precum în prezenta cauză.

În consecinţă, şi raportat la dispoziţiile legale prezentate, care sunt obligatorii, competenţa aparţine primei instanţe sesizate, respectiv Tribunalului Mureş.

Prin încheierea penală din data de 06 decembrie 2024, Tribunalul Mureş a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei A. S.A. dintr-o infracţiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (4484 acte materiale) în 226 de infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă şi continuată, însă art. 49 alin. (1) C. proc. pen. dispune expres că în caz de schimbare a încadrării juridice instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare, deci, cu atât mai mult rămâne competentă să judece în ipoteza în care infracţiunea este chiar de competenţa sa materială.

Art. 46 alin. (1) C. proc. pen. prevede că, pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă, în situaţia în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei pentru aceste considerente şi procedează de o asemenea manieră, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfăşurări a judecăţii, să dispună declinarea cauzei cu referire la inculpaţii pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanţe decât în condiţiile legii [spre exemplu, situaţia reglementată de art. 48 alin. (2) C. proc. pen. când dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1)].

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Tribunalul Mureş este competent să soluţioneze cauza, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.

Înalta Curte reţine că determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiunii, astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta, şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind " locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar, prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să judece".

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională.

Aceasta înseamnă că, atât în cazul infracţiunilor al căror element material cunoaşte variante alternative, săvârşite în raza unor instanţe diferite, dar şi în ipoteza unor infracţiuni multiple, între care există legături de conexitate sau de tip corelativ, fapte comise în raza unor instanţe diferite, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferinţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, recunoscând, în schimb, competenţa egală a instanţelor, indiferent de natura sau amploarea activităţii infracţionale concret desfăşurate în raza uneia sau alteia dintre acestea.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

În speţă, conflictul negativ de competenţă poartă asupra soluţionării cauzei privind, între alţii, pe inculpata A., trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 din 12.11.2018, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu - Mureş pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, instanţa iniţial sesizată fiind Tribunalul Mureş.

Ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară, Tribunalul Mureş, prin încheierea penală din 23.05.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2018, a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar cu privire la mai mulţi inculpaţi decedaţi, iar, prin încheierea penală din 14.11.2024, în raport de perioada infracţională descrisă în rechizitoriu, a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar, în care s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la o parte din inculpaţi şi o parte din infracţiuni.

În continuare, prin încheierea penală din 06.12.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureş, s-a dispus, înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de complicitate la evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatei S.C. A. S.A. (4.484 acte materiale), în 226 de infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă şi, ulterior, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea a 29 de dosare penale în favoarea a 29 de tribunale.

În acest context, se observă că dispoziţiile art. 49 alin. (1) C. proc. pen. prevăd, în mod expres, că, în caz de schimbare a încadrării juridice instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă în a o judeca, chiar dacă infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare, deci, cu atât mai mult rămâne competentă să judece în ipoteza în care infracţiunea este chiar de competenţa sa materială.

Totodată, nici disjungerea nu atrăgea declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării dreptului la un proces echitabil inculpaţilor, Tribunalul Mureş deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce priveşte instituţia disjungerii.

Disjungerea cauzei reprezintă o măsură procesuală, pentru buna desfăşurare a judecăţii, dar atât dosarul iniţial, cât şi cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluţionare instanţei iniţial învestite.

Astfel, dispoziţiile art. 46 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că, pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă, în situaţia în care judecătorul apreciază că pentru aceste considerente se impune disjungerea cauzei şi procedează de o asemenea manieră, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfăşurări a judecăţii, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpaţii pentru care a dispus disjungerea, în favoarea unei alte instanţe, decât în condiţiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea şi ulterior inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, dobândeşte una din calităţile prevăzute la art. 40 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum prevede art. 48 alin. (2) C. proc. pen.).

Prin urmare, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 C. proc. pen., concluzionează că, în speţă, competenţa de a soluţiona cauza privind pe inculpaţii A. S.A., B., C., D., E., F., G., H. şi F., din punct de vedere material şi teritorial aparţine în primă instanţă Tribunalului Mureş.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii A. S.A., B., C., D., E., F., G., H. şi F. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii A. S.A., B., C., D., E., F., G. şi H. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 iulie 2025.