Leaving the scene of a traffic accident: temporal absence within the immediate perimeter does not satisfy the objective elements of the crime

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 201 din 01 august 2024 a Judecătoriei Luduş s-a dispus, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., încetarea procesului penal pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, faptă săvârşită la data de 10.01.2019, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. - fiind incident cazul reglementat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. (prescripţia răspunderii penale).

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 338 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, faptă săvârşită la data de 11.01.2019, prevăzută şi pedepsită de art. 338, alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că infracţiunea de părăsire a locului accidentului, obiect al dosarului, a fost săvârşită de către inculpatul A. în data de 11.01.2019 şi se află în concurs real cu:

- Fapta săvârşită în data de 14.09.2018, pentru care s-a stabilit o pedeapsă de 9 luni închisoare prin Sentinţa 150/27.11.2019, pronunţată de Judecătoria Luduş în dosar x/2019 pentru infracţiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin. (1) C. pen., faţă de care s-a aplicat iniţial regimul amânării aplicării pedepsei, iar prin sentinţa penală nr. 152 din data de 30 septembrie 2020 a Judecătoriei Luduş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei şi executarea pedepsei de 9 luni închisoare mai sus amintită

- Fapta săvârşită în data de 26.10.2019, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru drumurile publice unei persoane despre care ştie că exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (3) C. pen., prin sentinţa penală nr. 152 din data de 30 septembrie 2020 a Judecătoriei Luduş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020

- Fapta săvârşită în data de 05/06.05.2019, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen., prin sentinţa penală nr. 240/10.12.2020 a Judecătoriei Luduş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020

- Fapta săvârşită în data de 08/14.08.2019, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de de punerea în circulaţie de valori străine falsificate în formă continuată, faptă prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. raportat la art. 316 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), prin sentinţa penală nr. 777/12.07.2023 a Judecătoriei Târgu Mureş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17.01.2024, prin Decizia Curţii de Apel Mureş 57/A/17.01.2024.

A constatat că la această pedeapsă s-a aplicat, în temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (3) C. pen., şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.

A constatat că în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 777/12.07.2023, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2024, a fost efectuată operaţiunea de contopire a pedepselor aplicate inculpatului până la acel moment, fiind dispusă măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, dispusă faţă de inculpat prin sentinţa penală nr. 777 din data de 12.07.2023 a Judecătoriei Târgu Mureş, rămasă definitivă prin respingerea apelului la data de 17.01.2024 şi a fost menţinută dispoziţia de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin sentinţele penale nr. 152/30.09.2020 a Judecătoriei Luduş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020 şi nr. 240/10.12.2020 a Judecătoriei Luduş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020, respectiv prin sentinţa nr. 87/16.06.2021, pronunţată de Judecătoria Luduş în dosar x/2021, rămasă definitivă la data de 14.07.2021.

În baza art. 89 alin. (1) C. pen., a fost menţinută soluţia de anulare a amânării aplicării pedepsei de 9 luni închisoare anulată prin sentinţele penale nr. 152/30.09.2020 a Judecătoriei Luduş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020 şi nr. 240/10.12.2020 a Judecătoriei Luduş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen. şi s-a dispus aplicarea şi executarea acestei pedepse, pedeapsă stabilită iniţial prin sentinţa penală nr. 150/27.11.2019 a Judecătoriei Luduş, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 777 din data de 12.07.2023 a Judecătoriei Târgu Mureş, rămasă definitivă prin respingerea apelului la data de 17.01.2024 şi au fost repuse în individualitate următoarele pedepse:

- Pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru drumurile publice unei persoane despre care ştie că exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (3) C. pen., stabilită prin sentinţa penală nr. 152/30.09.2020, definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020.

- Pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen. stabilită initiţial prin sentinţa penală nr. 150/27.11.2019 a Judecătoriei Luduş, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019

- Pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen., stabilită prin sentinţa penală nr. 240/10.12.2020 a Judecătoriei Luduş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020.

- Pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie de valori străine falsificate în formă continuată, faptă prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. raportat la art. 316 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), stabilită prin sentinţa penală nr. 777/12.07.2023 a Judecătoriei Târgu Mureş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17.01.2024, prin Decizia Curţii de Apel Mureş 57/A/17.01.2024.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 2 luni închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din (9 luni + 9 luni+1an+2 ani), urmând ca inculpatul să execute în final, pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 450 alin. (1) C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă accesorie ce se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 05.12.2019 ora 18:00, până la data de 06.12.2019 ora 18:00.

S-a constatat că infracţiunea ce formează obiectul prezentului dosar nu este susceptibilă de latură civilă.

A fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea inculpatului A. de achitare pe temeiul art. 16, alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. în raport cu infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338, alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentinţei penale, inculpatul A. a formulat apel.

Prin decizia penală nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia Penală şi pentru Cauze de Minori şi de Familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 201 din 01 august 2024 a Judecătoriei Luduş.

În temeiul art. 421 alin. (1) teza finală C. proc. pen., a menţinut în integralitate hotărârea atacată.

Împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia Penală şi pentru Cauze de Minori şi de Familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 05 martie 2025.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"

A solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1), pct. 2 lit. a) raportat la art. 449 C. proc. pen., casarea deciziei penale atacate şi pe cale de consecinţă, achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

A apreciat că soluţia instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel este una nelegală, având în vedere că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) C. pen.

În acest sens, a învederat că în cauză criticile aduse hotărârii atacate vizează tocmai împrejurarea că nu există o corespondenţă deplină între conduita materială imputată inculpatului şi configuraţia normativă a infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Aşadar, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen. constă în: părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului, or, în speţă, astfel cum au arătat şi martorii, inculpatul a stat la locul accidentului până la finalizarea măsurătorilor.

De asemenea, a arătat că încadrarea juridică a ridicat probleme încă de la momentul trimiterii în judecată, prin rechizitoriu reţinându-se:

"imediat acesta a coborât de la volan, s-a deplasat în parcul din zona centrală a oraşului Iernut, de unde a apelat telefonic pe sora sa, B., care s-a prezentat la faţa locului şi a declarat că ea era la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului."

În opinia inculpatului, deplasarea în parcul din zona centrală a oraşului Iernut (5 m faţă de locul accidentului) şi apelarea telefonică a numitei B., persoană care s-a prezentat ulterior la faţa locului nu descrie elementul material al infracţiunii de părăsirea locului accidentului.

În mod eronat, a apreciat că instanţa de apel a "ajustat acuzaţia" şi a reţinut că ceea ce i se impută inculpatului este tocmai "faptul că el nu şi-a declinat în faţa organelor de poliţie sosite la faţa locului pentru cercetarea locului faptei, această calitate - de conducător al autovehiculului implicat în accidentul de circulaţie şi, prin aceasta, a părăsit locului accidentului."

A opinat în sensul că analiza instanţei de recurs în casaţie se impune dintr-o dublă perspectivă:

- Abandonarea autovehiculului şi locul accidentului

Prin părăsirea locului accidentului de circulaţie se înţelege plecarea persoanei implicate din zona în care s-a produs evenimentul (accidentul) rutier în cauză.

Astfel, a apreciat că este important de fixat locul accidentului, ca fiind suprafaţa de teren pe care s-a produs accidentul de circulaţie şi pe care se găsesc urme care pot fi utile pentru stabilirea cauzelor şi condiţiilor producerii acestora.

În cazul accidentului de circulaţie, locul faptei poate fi locul impactului dintre autovehicule.

Ca procedeu criminalistic, cercetarea la faţa locului parcurge două faze: una statică, în care echipa de cercetare îşi va începe activitatea prin a observa locul faptei, pentru a delimita perimetrul accidentului şi dinamică, în care echipa de cercetare va ridica urme şi obiectele găsite.

După ce sunt parcurse cele două faze, se va trece la întocmirea procesului-verbal de cercetare la faţa locului, în care se vor scrie toate consemnările făcute, urmele şi obiectele găsite, precizând că fotografiile, schiţele se anexează procesului-verbal.

Or, în cauză nu a fost efectuat un astfel de document, astfel că nu se poate aprecia că locul accidentului este clar delimitat, iar deplasarea pe o distanţă de cca. 10-15 m până în parcul din apropierea locului impactului nu poate fi asimilată unei părăsiri a locului accidentului.

În acest sens, a menţionat declaraţiile martorilor C., D., care au susţinut că inculpatul se afla la locul faptei la momentul la care organele de poliţie au sosit.

Textul incriminator prevede o cerinţă esenţială ataşată elementului material, şi anume ca părăsirea locului accidentului de circulaţie să se efectueze fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei. Or, nu se poate vorbi despre o asemenea încuviinţare în lipsa prezenţei echipajului de poliţie.

- Obligaţia de autodenunţare

În opinia recurentului inculpat, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului, se pune problema dacă avea obligaţia de a se autodenunţa sau era suficient ca acesta să fie prezent la faţa locului.

Din această perspectivă, a arătat că este greşit raţionamentul instanţei de apel în sensul că prevederile art. 6 CEDO nu sunt aplicabile în cauză pentru că pe de o parte, inculpatul s-a aflat la volanul autovehiculului, iar pe de altă parte, a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Potrivit art. 77 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul unui vehicul implicat într-un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.

Or, în cauză, astfel cum a relatat inculpatul anterior în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, nu a părăsit locul accidentului, nu a şters şi nu a modificat urmele accidentului, însă sub aspectul obligaţiei de a anunţa imediat poliţia, a apreciat că dreptul său de a nu se autoincrimina primează în faţa unei obligaţii din Codul rutier.

În susţinerea acestui aspect, a invocat din jurisprudenţa CEDO, Cauza Saunders c. Marii Britanii, potrivit căreia:

"cerinţele generale de echitate din articolul 6, inclusiv dreptul persoanei de a nu se autoincrimina, sunt aplicabile procedurilor penale desfăşurate în toate tipurile de infracţiuni, fără vreo distincţie între cazurile simple şi cele complexe."

Aşadar, a opinat că nu poate exista o obligaţie de autodenunţare, după ce a ajuns poliţia la faţa locului, inculpatul nu avea obligaţia de a se prezenta drept conducătorul autoturismului. În caz contrar, ar fi golit de conţinut principiul nevinovăţiei şi neincriminării.

Conduita inculpatului nu a vizat punerea în pericol a siguranţei circulaţiei rutiere şi îngreunării aflării adevărului cu privire la circumstanţele producerii accidentului de circulaţie, ci a adoptat o conduită caracteristică dreptului la tăcere, faţă de circumstanţele sale personale, concrete relativ la problema dreptului de a conduce.

De asemenea, a mai susţinut că lipsa inculpatului pentru o perioadă scurtă de timp nu poate fi interpretată ca o părăsire a locului accidentului şi că pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii este nevoie ca făptuitorul să acţioneze cu intenţie, respectiv ca acesta să îşi dea seama că prin părăsirea locului accidentului se creează o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei, şi totodată, se împiedică activitatea organelor judiciare în legătură cu acel accident.

Prin încheierea din data de 29 aprilie 2025, Înalta Curte a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia Penală şi pentru Cauze de Minori şi de Familie, numai cu privire la aspectele subsumate elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută şi pedepsită de art. 338, alin. (1) din C. pen., apreciind că acestea se circumscriu formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, recurentul inculpat E. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul inculpat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Criticile recurentului inculpat subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., apreciind că deplasarea sa în parcul din apropiere, după momentul producerii accidentului, pentru a o apela telefonic pe sora sa, nu poate fi asimilată unei acţiuni circumscrise elementului material al infracţiunii reţinute.

În acest context, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt valorificată cu titlu definitiv de instanţa de apel constă în aceea că în data de 11.01.2019, în jurul orelor 00:00, deşi nu deţinea permis de conducere, a condus autoturismul, care i-a fost încredinţat de către inculpatul F., pe DJ152A sat Lechinţa -Iernut şi pe DN15/E60, Iernut spre sat Cuci, la km 42+250m, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu victime, iar imediat acesta a coborât de la volan, s-a deplasat în parcul din zona centrală a oraşului Iernut, de unde a apelat telefonic pe sora sa B., care s-a prezentat la faţa locului şi a declarat că ea era la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului.

Pentru a determina dacă fapta inculpatului, astfel cum a fost reţinută cu titlu definitiv, se circumscrie uneia dintre modalităţile alternative a elementului material al infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., se impune o analiză succintă a noţiunilor de "părăsirea locului accidentului", "accident de circulaţie" şi "locul producerii accidentului".

În cazul modalităţii normative tip, prevăzute în dispoziţiile art. 338 alin. (1) din C. pen., elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune care constă în părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, instructorul sau examinatorul autorităţii competente, implicat într-un asemenea eveniment rutier.

Părăsirea locului accidentului se poate realiza prin două modalităţi, respectiv printr-un act de comisiune care presupune plecarea efectivă de la locul accidentului şi acte de omisiune care constau în neîntoarcerea la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal ori neoprirea la locul accidentului. (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 340 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 696 din 29 august 2017).

Prin părăsirea locului accidentului se înţelege acţiunea conducătorului unui vehicul, care, după implicarea sa într-un accident de circulaţie, pleacă, se îndepărtează de acel loc, fie cu vehiculul implicat în eveniment, fie abandonându-l şi fugind de la locul accidentului.

În ceea ce priveşte noţiunea de "accident de circulaţie", aceasta este detaliată în cuprinsul Capitolului V "Reguli de circulaţie", Secţiunea a 5-a "Obligaţii în caz de accident, art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002:

"evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau mai multor persoane; c)în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare."

Reglementarea infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen. nu mai condiţionează existenţa infracţiunii de un prag minim de zile de îngrijiri medicale, nefiind cuprinsă vreo condiţie în acest sens sau vreo trimitere la dispoziţiile care sancţionează infracţiunile de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală sau vătămare corporală din culpă. Singura condiţie impusă de lege este aceea ca în urma accidentului să nu fi rezultat doar pagube materiale.

Mai mult, înţelesul termenului de "rănire" din cuprinsul art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost definit prin Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că acesta se interpretează în sensul de "leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c) d) şi e) din C. pen.."

Prin "locul producerii accidentului", sintagmă prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din C. pen., se înţelege suprafaţa de drum public pe care s-a produs accidentul de circulaţie, precum şi locul unde s-a produs urmarea acestuia. Acesta se identifică cu perimetrul în care se efectuează cercetarea la faţa locului.

Părăsirea locului accidentului presupune deplasarea autorului infracţiunii în afara perimetrului respectiv, astfel încât să nu poată fi observat de către alte persoane prezente la locul comiterii faptei şi poate permite acestuia ascunderea faţă de organele de cercetare penală şi implicit posibilitatea de a scăpa de răspunderea penală.

Aşadar, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din C. pen., pentru întrunirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului este necesar a se constata îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe esenţiale:

- să se fi produs un accident de circulaţie, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002;

- conducătorul auto să fi fost implicat în producerea accidentului de circulaţie, cu sau fără vinovăţie;

- acţiunea de părăsire a locului accidentului să se realizeze fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea la faţa locului.

În şi pe aceste coordonate teoretice, Înalta Curte apreciază că se impune a fi analizată din punct de vedere penal, respectiv al cerinţei de tipicitate obiectivă, dacă acţiunea inculpatului constând în coborârea din maşină şi deplasarea sa, în acelaşi perimetru, la scurtă distanţă de locul evenimentului se circumscrie noţiunii de "părăsire a locului accidentului" cu consecinţa atragerii răspunderii sale penale.

În acest context, reţine Înalta Curte că situaţia de fapt statuată cu titlu definitiv de instanţa de apel reliefează că:

- inculpatul nu a schimbat poziţia autoturismului implicat în accident;

- nu a încercat să ascundă producerea accidentului;

- nu a modificat urmele evenimentului rutier cu scopul de a ascunde fapta faţă de organele de cercetare sau de a îngreuna în vreun fel stabilirea circumstanţelor de producere a accidentului.

Or, ceea ce i se impută recurentului inculpat este că, imediat după producerea accidentului, a coborât din maşină şi s-a deplasat în parcul din zona centrală a oraşului Iernut, aflat în acelaşi perimetru cu locul accidentului, pentru a o apela pe sora sa, înainte de sosirea organelor de cercetare la faţa locului, însă imediat după momentul efectuării apelului telefonic s-a întors la locul producerii accidentului, iar această împrejurare nu poate fi circumscrisă elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Infracţiunea de părăsirea locului accidentului sancţionează şi vizează în esenţa încălcarea relaţiilor sociale ce protejează siguranţa circulaţiei rutiere pe drumurile publice şi nu conduita unei persoane în legătură cu activităţi sau acţiuni colaterale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

În acest context, deplasarea pe jos a inculpatului, ulterior producerii accidentului rutier, pe o distanţă foarte scurtă, pe care de altfel nici organele de poliţie nu au determinat-o cu ocazia încheierii procesului-verbal de cercetare la faţa locului, în scopul efectuării unui apel telefonic, susţinută de prezenţa sa fizică, înainte de sosirea organelor competente pe toată perioada cercetărilor la faţa locului, chiar dacă nu a avut un rol activ în determinarea circumstanţelor concrete ale producerii accidentului, nu poate fi acceptată că realizează o deplină corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului.

Deopotrivă, reţine Înalta Curte că nu se poate circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. nici atitudinea contextuală a inculpatului de a încerca plasarea răspunderii penale în sarcina surorii sale şi de a nu îşi declina în faţa organelor de poliţie calitatea de conducător auto implicat în accidentul rutier.

Or, varianta tip a infracţiunii de părăsire a locului accidentului sancţionează exclusiv plecarea efectivă, ascunderea sau îndepărtarea inculpatului, fără ca acesta să se mai întoarcă sau să oprească la locul producerii accidentului şi nu obligaţia acestuia de a-şi declina calitatea de conducător auto în faţa organelor de cercetare penală.

Conduita inculpatului din această perspectivă ar fi putut întruni, eventual, elementele constitutive ale unei infracţiuni privind înfăptuirea justiţiei sau ale unei infracţiuni de fals, în forma instigării, şi nicidecum nu ar putea fi apreciată ca o condiţie sine qua non a tipicităţii obiective pentru reţinerea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia Penală şi pentru Cauze de Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2023.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii, va dispune:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate şi punerea de îndată în libertate a recurentului inculpat, dacă nu este reţinut şi arestat într-o altă cauză.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia Penală şi pentru Cauze de Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2023.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii, dispune:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate şi punerea de îndată în libertate a recurentului inculpat, dacă nu este reţinut şi arestat într-o altă cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2025.