Lifting of preventive seizure post-final criminal judgment: appeal dismissed as civil court has exclusive competence over execution acts.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to reject her objection to execution as inadmissible, leaving the criminal judgment and the associated civil enforcement measures in force. The dispute concerned a request to lift a preventive seizure (sechestrul asigurator) imposed on property held in co-ownership during criminal proceedings for fraud and forgery, which was intended to guarantee civil damages awarded to a deceased victim whose heirs had not claimed the debt; the appellant argued that the continuation of the seizure by a judicial executor violated her property rights after the finality of the criminal sentence. Relying on Articles 249(1), 598, and 600 of the Code of Criminal Procedure, the Court established that once a criminal judgment becomes final, the criminal section lacks competence to adjudicate challenges regarding the execution of its civil provisions or against specific acts of execution, such as the maintenance of a preventive measure, which must be resolved exclusively by the competent civil court under civil law.
Legislator headnote
AI generatedart. 600 din C. proc. pen, art. 2501 alin. (2) din C. proc. pen, art. 322 alin. (1) din C. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 5 alin. (1) din C. pen, art. 67 alin. (1) din C. pen; Lifting of preventive seizure post-final criminal judgment: appeal dismissed as civil court has exclusive competence over execution acts: The dispute concerned a request to lift a preventive seizure (sechestrul asigurator) imposed on property held in co-ownership during criminal proceedings for fraud and forgery, which was intended to guarantee civil damages awarded to a deceased victim whose heirs had not claimed the debt; the appellant argued that the continuation of the seizure by a judicial executor violated her property rights after the finality of the criminal sentence. Relying on Articles 249(1), 598, and 600 of the Code of Criminal Procedure, the Court established that once a criminal judgment becomes final, the criminal section lacks competence to adjudicate challenges regarding the execution of its civil provisions or against specific acts of execution, such as the maintenance of a preventive measure, which must be resolved exclusively by the competent civil court under civil law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
Full text
Şedinţa publică din data de 08 mai 2025
Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20/F din data de 10 martie 2025 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petenta A..
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că petenta A. a formulat o cerere de ridicare a măsurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi emisă în dosarul nr. x/2012, menţinut prin sentinţa penală nr. 185/F/02.11.2016 a Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2015, arătând că măsura a fost dispusă pentru garantarea reparării prejudiciului cauzat creditorului B., care între timp ar fi decedat la data de 16.04.2021, iar moştenitorii acestuia nu au revendicat creanţa. S-a arătat, astfel, că în mod greşit executorul judecătoresc menţine sechestrul, deşi creditorul nu mai există.
În cuprinsul cererii, petenta a mai arătat că menţinerea sechestrului în aceste condiţii îi încalcă dreptul de proprietate, învederând totodată, că executorul judecătoresc a fost angajat de o firmă de avocatură care între timp a fost dizolvată, iar motivarea menţinerii executării silite, raportat la sumele de 400 RON lunar achitate de un codebitor - pentru stingerea unui debit de 140.000 euro - sunt mult prea mici şi reprezintă în esenţă doar un pretext invocat de către executorul judecătoresc.
Analizând cererea formulată de petenta A., instanţa de fond a recalificat-o în contestaţie la executare vizând latura civilă, având în vedere că toate criticile petentei vizează o hotărâre penală definitivă.
În acest context, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 185/F/02.11.2016 a Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2015, instanţa a menţinut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi emisă în dosarul nr. x/2012, asupra bunurilor deţinute în coproprietate devălmaşă cu inculpatul C..
Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 600 din C. proc. pen., potrivit cărora, contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii se face, în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a) şi b), la instanţa de executare prevăzută la art. 597, iar în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Analizând argumentele invocate de petentă în susţinerea cererii, curtea a reţinut că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 600 din C. proc. pen., motivele invocate de către petentă vizând actele de executare.
Ca atare, curtea a apreciat că aceste critici se soluţionează de instanţa civilă, potrivit legii civile, petenta având posibilitatea de a introduce o astfel de cerere la instanţa civilă competentă.
Împotriva sentinţei penale nr. 20/F din data de 10 martie 2025 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie petenta A., prin care a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de contestaţie la executare.
În motivarea contestaţiei a susţinut că a solicitat desfiinţarea măsurii asiguratorii dispuse în cuprinsul procesului penal, respectiv de constatare, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 2501 alin. (2) din C. proc. pen., a încetării de drept a măsurii.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 20 martie 2025.
Examinând contestaţia formulată de contestatoarea A., prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 185/F din 2 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 1(un) an.
Conform art. 65 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
A condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani.
Conform art. 65 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 39 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor de: 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 (un) an şi respectiv, 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani - aplicate inculpatului C. pentru cele două infracţiuni deduse judecăţii, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare sporită la 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.
În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv: hotărârea de asociat unic nr. 1/05.08.2011 emisă de S.C. D. S.R.L. Brăila, hotărârea de asociat unic nr. 3/29.08.2011 emisă de S.C. D. S.R.L. Brăila, contract de cesiune părţi sociale din 29.08.2011 şi înscris intitulat "Declaraţie" datat 29.08.2011 .
Conform art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. în ref. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1357 din C. civ. şi art. 1382 din C. civ. a obligat inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 140.000 de euro în echivalentul în RON la data efectuării plăţii la cursul oficial BNR cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului (23.02.2012) şi până la achitarea efectivă a acesteia - cu titlu de despăgubiri materiale precum, şi la plata sumei de 15.000 de euro în echivalentul în RON la data efectuării plăţii la cursul oficial BNR, cu titlu de daune morale, către partea civilă B..
A menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 639/P/2012 din 13.10.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi asupra bunurilor deţinute în coproprietate de inculpatul C. cu A., precum şi asupra bunurilor proprii ale inculpatului C. .
Prin decizia penală nr. 207/A din data de 08 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, persoana vătămată B. şi de inculpaţii E. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 185/F din 2 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a luat act de retragerea apelului formulat de inculpatul F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanta persoană vătămată B..
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie la executare petenta A., invocând încetarea măsurii sechestrului asigurator instituit prin procesul-verbal nr. x în dosarul de executare nr. 639/P/2012 şi menţinut prin sentinţa nr. 185/F din 02 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, contestaţia la executare ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentinţa penală nr. 20/F din data de 10 martie 2025 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Preliminar, Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. ce reglementează condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii "procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune", iar conform dispoziţiilor art. 600 din C. proc. pen. ce statuează asupra contestaţiei privind executarea dispoziţiilor civile "contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii se face, în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a) şi b), la instanţa de executare prevăzută de art. 597, iar în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dispoziţiile art. 598 alin. (2) teza a II-a se aplică în mod corespunzător. Contestaţia împotriva actelor de executare se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile".
Din interpretarea textelor mai sus menţionate, rezultă că secţia penală este competentă să se pronunţe asupra unei cereri, având ca obiect ridicarea măsurii asigurătorii, doar în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege, respectiv până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei penale.
Prin urmare, după rămânerea definitivă a hotărârii instanţei penale, dacă nu s-a făcut contestaţie împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestaţie potrivit legii civile, cererea privind ridicarea unei măsuri asigurătorii putând fi astfel soluţionată exclusiv de secţia civilă, potrivit legii civile.
Deşi nu există o dispoziţie expresă în sensul menţionat anterior, Înalta Curte constată că, potrivit art. 600 alin. (3) din C. proc. pen., contestaţia împotriva actelor de executare a dispoziţiilor civile din hotărârea pronunţată de instanţa penală, se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile, competenţa instanţei penale în cazul contestării hotărârii în latură civilă vizând doar situaţiile în care hotărârea nu e definitivă, e îndreptată împotriva unei alte persoane, sau necesită lămuriri.
Pe cale de consecinţă, dacă executarea dispoziţiilor civile este întemeiată pe alte aspecte, contestaţia este de competenţa instanţei civile, iar ridicarea sechestrului instituit în vederea garantării despăgubirilor ce au făcut obiectul acţiunii civile constituie o chestiune care poate fi subsumată noţiunii de contestaţie împotriva actelor de executare a dispoziţiilor civile din hotărârea penală.
Pentru aceste considerente, şi de situaţia existentă în cauza, având în vedere momentul formulării prezentei contetsaţii la executare, Înalta Curte, potrivit art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 20/F din data de 10 martie 2025 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 20/F din data de 10 martie 2025 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 mai 2025.