Negative competence conflict: territorial jurisdiction retained by first-seized tribunal despite disjunction and corrected legal qualification of tax evasion acts

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2025

Deliberând asupra conflictului de competenţă de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 64 din 20 martie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2025, Tribunalul Mureş, secţia penală, în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. proc. pen., a declinat în favoarea Tribunalului Neamţ competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. B. S.R.L., inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în relaţie cu S.C. C.. S.R.L. şi inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în relaţie cu S.C. D. S.R.L..

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureş a constatat că prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi declinarea în favoarea Tribunalului Gorj a cauzei privind pe inculpata menţionată expres în respectiva încheiere.

Instanţa, a constatat că, din punct de vedere tehnic, s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Hunedoara în dosarul nr. x/2018 deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicţie, soluţia se pronunţă prin sentinţă. Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracţiunile pentru care Tribunalul Mureş este competent teritorial, în aceeaşi cauză aplicaţia informatică ECRIS nu permite generarea a două sentinţe cu număr. Totodată, tot din raţiuni strict tehnice ce ţin de aplicaţia informatică Ecris, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziţia de declinare în dosarul nr. x/2018 şi urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanţa căreia se trimite cauza.

Prin urmare, având în vedere admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale dispusă prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, remediul imediat al acestei soluţii este declinarea cauzei în favoarea Tribunalului competent, prin sentinţă distinctă în dosarul nou format.

Prin încheierea din data de 12 martie 2025, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar x/2018, s-a reţinut în esenţă, că dispoziţia de începere a judecăţii a fost pronunţată de către Curtea de Apel Târgu Mureş la data de 17.02.2023, însă până la acest moment procesual nu s-a dat citire actului de sesizare avându-se în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de participanţi pentru care a fost necesară realizarea unei proceduri de citare de durată şi chestiunea legată de prescripţia răspunderii penale unde a fost necesară stabilirea legii penale mai favorabile având în vedere modificările Legii nr. 241/2005 care au intrat în vigoare în luna mai a anului 2024.

S-a arătat că până la termenul de judecată din data de 06.12.2024, competenţa teritorială a Tribunalului Mureş a fost atrasă în mod alternativ cu celelalte tribunale din România din cauza greşitei încadrări juridice stabilită de către organele de urmărire penală în sarcina inculpatei A. S.A., respectiv infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4484 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., care a dat posibilitatea organului de urmărire penală să sesizeze oricare dintre tribunalele din România pe raza cărora s-au comis presupusele acte materiale de către inculpata A. S.A..

Tribunalul Mureş a observat greşita încadrare juridică reţinută în sarcina inculpatei A. S.A., deoarece actele de complicitate priveau 226 de autori diferiţi (din care 88 trimişi în judecată, pentru restul fiind dispuse soluţii de clasare sau întocmite acorduri de recunoaştere a vinovăţiei) şi în această situaţie nu putea exista o complicitate continuată, având în vedere că actele de complicitate nu sunt autonome, ci legate de activitatea autorilor, doctrina şi practica judiciară fiind unanime în această situaţie, considerând complicele răspunzător pentru atâtea infracţiuni câţi autori sunt, în concurs real de infracţiuni.

Astfel, la termenul de judecată din data de 06.12.2024, Tribunalul Mureş a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatei A. S.A. dintr-o infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată (4484 acte materiale) în 226 de infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă şi continuată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, pentru ca la momentul citirii actului de sesizare, inculpatei să îi fie adusă la cunoştinţă corecta acuzaţie şi, în această modalitate, să îşi poată efectua o apărare corespunzătoare şi eficientă.

Înainte de citirea actului de sesizare şi în raport de noua încadrare juridică stabilită în sarcina inculpatei A. S.A., Tribunalul Mureş a observat că nu mai subzistă cazul obligatoriu de reunire a cauzelor prevăzut de art. 43 alin. (1) din C. proc. pen. - infracţiunea în formă continuată care trebuie soluţionată în mod unitar de către o singură instanţă de judecată atunci când se descoperă întreaga activitate infracţională.

A mai observat că presupusele infracţiuni, concurente în cazul unicului complice, ar fi fost săvârşite pe raza teritorială a mai multor judeţe din România, iar din cei 88 de autori deduşi judecăţii, doar unul ar fi săvârşit infracţiunea pe raza teritorială a judeţului Mureş.

În acest moment procesual, Tribunalul Mureş, având în vedere acuzaţia adusă celorlalţi inculpaţi care nu ar fi săvârşit infracţiunile de evaziune fiscală pe raza teritorială a judeţului Mureş, a constatat că niciunul dintre criteriile de competenţă teritorială prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) şi alin. (2) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cauză pentru ca judecata să se desfăşoare în mod obligatoriu de către Tribunalul Mureş.

S-a considerat că în prezentul proces penal nu există situaţia unui caz facultativ de reunire prevăzut de art. 43 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.

S-a menţionat că din pricina volumului de activitate, până la acest moment procesual nu s-a putut citi actul de sesizare, chiar dacă judecata în fond a început la data de 17.02.2023

S-a invocat faptul că nu se poate face o minimă estimare în timp cu privire la durata prezentului proces penal, deoarece volumul de activitate care ar presupune efectuarea cercetării judecătoreşti este unul impresionant şi, astfel, s-ar încălca în mod flagrant art. 6 pct. 1 din CEDO cu privire la termenul rezonabil cuprins în dreptul la un proces echitabil.

S-a avut în vedere şi voinţa legiuitorului de a stabili pe teritoriul României mai multe tribunale tocmai pentru a facilita accesul la sistemul de justiţie penală pe principiul apropierii de domiciliu, astfel cum prevede art. 41 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. în cazul în care nu s-ar cunoaşte locul săvârşirii infracţiunii sau locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul, aceste din urmă cazuri având întâietate.

Aplicând dispoziţiile art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. la cauza dedusă judecăţii, s-a concluzionat că Tribunalul Mureş este competent să judece cauza doar referitor la inculpaţii E. şi A. S.A., ambii în relaţia cu S.C. F. S.R.L. şi aceeaşi inculpată în relaţia cu S.C. G. S.A..

Aşadar, Tribunalul Mureş a apreciat necesară disjungerea cauzelor, formarea unor noi dosare şi declinarea acestora către tribunalele competente teritorial să judece presupusele fapte săvârşite de 72 dintre inculpaţi şi complice pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaţilor la un proces penal echitabil, deoarece, în prezenta formă, judecata ar întârzia cu mult mai mult decât a durat procedura de cameră preliminară (4 ani şi 5 luni).

S-a precizat că disjungerea şi declinarea este necesară pentru a se putea asigura judecata cu celeritate a cauzelor, deoarece, dat fiind numărul mare de inculpaţi pentru care asistenţa juridică este obligatorie, apărarea în cadrul Tribunalului Mureş nu este una efectivă şi au fost nenumărate situaţii când cauza a fost amânată din lipsa apărătorilor aleşi sau desemnaţi din oficiu.

Această situaţie, în opinia Tribunalului Mureş, ar putea genera, atunci când cauza avansează, inexistenţa unei apărări corespunzătoare efectuată pentru inculpaţi, astfel încât cauzele să sufere amânări nejustificate şi, în final, ar putea conduce chiar la constatarea întreruperii cursului justiţiei, deoarece pe tabloul apărătorilor din oficiu din cadrul Baroului Mureş nu există un număr suficient de avocaţi ce pot fi desemnaţi în prezentul proces penal având în vedere numărul mare de inculpaţi.

Un alt argument pentru disjungerea şi declinarea cauzelor a fost reducerea costurilor prezentului proces penal care ar rămâne în sarcina statului având în vedere numeroasele cereri pe care unii dintre apărătorii aleşi ai inculpaţilor din necesitate sunt nevoiţi să le formuleze, respectiv de acordare avocat din oficiu pentru un anumit termen de judecată, deoarece nu pot face deplasarea din alte oraşe având în vedere condiţii meteo de notorietate sau probleme personale justificate, plăţi care ar putea fi evitate dacă dosarele ar fi judecate de tribunalele competente teritorial.

Tribunalul Mureş a considerat că, în ipoteza în care s-ar considera de către o instanţă de control judiciar că dispoziţia de schimbare a încadrării juridice reţinută în sarcina A. S.A. este eronată, disjungerea şi declinarea este posibilă şi în situaţia unei infracţiuni în formă continuată, deoarece faţă de inculpată a fost constatată ca fiind intervenită prescripţia răspunderii penale, motiv pentru care nu se mai impune o unică rezolvare a laturii penale, întrucât soluţia de condamnare nu mai este posibilă, dar pentru fiecare act material de complicitate la evaziune fiscală se poate dispune distinct achitarea sau încetarea procesului penal de instanţe diferite.

S-a reţinut că nu au fost primite susţinerile inculpaţilor în legătură cu tardivitatea excepţiei de necompetenţă teritorială, pentru că în prezenta cauză s-ar fi început cercetarea judecătorească prin schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatei A. S.A.; aceasta deoarece cercetarea judecătorească debutează după citirea actului de sesizare, iar posibilitatea schimbării încadrării juridice se poate dispune în cursul judecăţii, ceea ce înseamnă că poate apărea şi înainte de expunerea acuzaţiei şi mai mult, în această cauză, schimbarea de încadrare juridică reţinută în sarcina inculpatei A. S.A. a fost doar o chestiune strict prealabilă citirii actului de sesizare care s-a impus cu necesitate, deoarece eroarea organelor de urmărire penală era evidentă oricărui practician de drept penal.

Referitor la chestiunea autorităţii de lucru judecat cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială soluţionată de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea remediu din data de 07.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, aceasta s-a bazat strict pe încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei A. S.A. a cărei analiză sau schimbare nu putea face obiectul acelei proceduri, iar judecătorul de cameră preliminară, indiferent dacă a observat sau nu eroarea organelor de urmărire penală, nu avea posibilitatea legală de a o critica sau îndrepta întrucât ar fi excedat competenţelor sale atribuite de legiuitor în această procedură filtru.

În ceea ce priveşte practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de către A. S.A., Tribunalul Mureş a constatat că aceasta nu este aplicabilă speţei, deoarece judecătorul din cadrul Tribunalului Mureş nu a pus în discuţie declinarea competenţei şi asupra faptelor care sunt de competenţa sa, respectiv cele presupus săvârşite de către inculpaţii E. şi A., ambii în relaţia cu S.C. F. S.R.L. şi în relaţia cu S.C. G. S.A., urmând ca pentru acestea să continue judecata în acest dosar la termenul din 28.03.2025.

S-a apreciat că excepţia de necompetenţă este atrasă de lipsa oportunităţii de judecată într-un singur dosar a tuturor faptelor, deoarece se încalcă flagrant dreptul inculpaţilor la un proces penal echitabil prin depăşirea duratei rezonabile a cauzei.

Prin sentinţa penală nr. 78/P din 27 iunie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, Tribunalul Neamţ, secţia penală, în temeiul art. 47 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (2)-(4), art. 44 alin. (2) şi art. 49 alin. (1) C. proc. pen., a admis excepţia necompentenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ invocată din oficiu, în baza art. 50 din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în baza art. 51 din C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Neamţ, a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte competenţa teritorială alternativă s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, învestită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă, prin încheierea nr. 364/04.07.2024, stabilind următoarele: (…) prin norma de procedură [art. 41 alin. (1), (2) şi (3) din C. proc. pen...] se instituie competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, fără a avea relevanţă juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanţei sesizate s-a desfăşurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracţiunii deduse judecăţii sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

În consecinţă, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferinţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, recunoscând, în schimb, competenţa egală a instanţelor, competentă fiind atât instanţa în circumscripţia căreia a fost săvârşită activitatea infracţională cât şi instanţa în circumscripţia căreia s-a produs urmarea imediată a infracţiunii.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) C. proc. pen..., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului de lege are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

Similar a reţinut instanţa supremă, prin încheierea nr. 203/23.03.2018: (...) în cazul infracţiunilor al căror element material cunoaşte variante alternative, săvârşite în raza unor instanţe diferite dar şi în ipoteza unor infracţiuni multiple, între care există legături de conexitate sau de tip corelativ, fapte comise în raza unor instanţe diferite, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferinţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, recunoscând în schimb, competenţa egală a instanţelor, indiferent de natura sau amploarea activităţii infracţionale concret desfăşurate în raza uneia sau alteia dintre acestea.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau 41 alin. (3) noul C. proc. pen.., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

S-a reţinut că, în cauză, s-a constatat că, prin Rechizitoriul din 12.11.2018 emis în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Târgu Mureş, înregistrat sub nr. x/2018, Tribunalul Mureş a fost învestit cu soluţionarea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (atât în forma autoratului, cât şi a complicităţii), ambele infracţiuni fiind de competenţa materială a tribunalului, conform art. 36 alin. (1) lit. a), c) şi c)1) C. proc. pen.

Cu privire la situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare, s-a menţionat, în esenţă, că, începând cu anul 2009, pe teritoriul României, a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat la nivelul A. S.A., specializat în obţinerea unor importante beneficii financiare în urma încheierii şi derulării unor contracte formale şi fictive de asigurare de viaţă colectivă. În baza acestor contracte, o serie de angajatori - persoane juridice, au procedat, pe lângă achitarea contravalorii poliţelor de asigurare pentru angajaţi, la plata unor prime suplimentare, aferente clauzei facultative EB (economisire-beneficii sau investiţii), urmate imediat, în cursul aceleiaşi zile sau în zilele următoare, de "răscumpărarea clauzei/primei suplimentare" şi, implicit, la plata cuantumului primelor de asigurare, de către A. S.A., după reţinerea unui comision de aproximativ 10% din valoarea primei, direct în conturile angajaţilor. S-a stabilit în cauză faptul că aceste activităţi au avut drept unic scop sustragerea parţială a angajatorilor de la plata contribuţiilor datorate bugetelor fondurilor de asigurări sociale, şomaj ş.a. şi a impozitului pe venit, aferente retribuţiilor lunare acordate salariaţilor, prin ascunderea sursei impozabile. S-a mai reţinut că membrii grupului au acţionat în mod coordonat, fiind respectată ierarhia din cadrul A., în scopul instigării şi ajutării propriilor clienţi în activitatea de evaziune fiscală realizată de aceştia, prin intermediul punerii în executare a unor clauze contractuale exercitate abuziv de către reprezentanţii societăţilor comerciale cu care s-au încheiat contractele de asigurare. Reprezentanţii societăţilor comerciale implicate în activitatea infracţională au fost aceia care au fraudat bugetul de stat prin ascunderea sursei impozabile reprezentând o parte din veniturile salariale acordate propriilor angajaţi.

Aşadar, s-a arătat că, din descrierea situaţiei de fapt se presupune că actele de complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către reprezentanţii societăţilor comerciale ar fi intrat în scopul grupului infracţional ce ar fi fost organizat la nivelul A. S.A., fiind în legătură cu activitatea grupului infracţional organizat, infracţiunile de evaziune fiscală/complicitate la evaziune fiscală fiind astfel infracţiuni conexe infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., care ar fi determinat prorogarea de competenţă în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Târgu Mureş, pentru a facilita o abordare eficientă a anchetei şi a procesului penal.

Competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Mureş cu privire la toate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a fost analizată în procedura de cameră preliminară, stabilindu-se că Tribunalul Mureş este competent material şi teritorial să soluţioneze toate infracţiunile cu care a fost învestită, în contextul în care unele dintre actele materiale care ar intra în conţinutul infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată retinută în sarcina inculpatei A. S.A. - cele privind S.C. F. S.R.L. (celelalte acte materiale fiind comise în circumscripţia mai multor tribunale din ţară, inclusiv în circumscripţia Tribunalului Neamţ), precum şi activitatea unei infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată (presupusă a fi săvârşită de inculpatul E., administrator al S.C. F. S.R.L.), ar fi fost săvârşite pe raza judeţului Mureş.

Drept urmare, avându-se în vedere infracţiunile de evaziune fiscală/complicitate la evaziune fiscală, cu privire la care Tribunalul Mureş (pe lângă alte tribunale din ţară, printre care şi Tribunalul Neamţ) ar fi avut competenţa de soluţionare a cauzei, prin aplicarea criteriului locului săvârşirii infracţiuni, prevăzut de art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit că, în ceea ce priveşte toate infracţiunile deduse judecăţii, competenţa teritorială revine primei instanţe sesizate, şi anume, Tribunalului Mureş.

S-a reţinut că, efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., sesizarea Tribunalului Mureş (respectiv a uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial) are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte tribunale la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

Astfel, întrucât Tribunalul Mureş a fost prima instanţă sesizată cu Rechizitoriul din 12.11.2018 emis în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Târgu Mureş, devin incidente şi dispoziţiile art. 41 alin. (4) teza finală C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanţe deopotrivă competente, atribuie instanţei mai întâi sesizate competenţa de judecare a cauzei.

Prin urmare, ca efect al sesizării Tribunalului Mureş cu rechizitoriul întocmit în speţă, competenţa teritorială a acestei instanţe, atrasă de actele materiale ce intrau în conţinutul infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, dar şi de infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată (presupusă a fi săvârşită de inculpatul E., administrator al S.C. F. S.R.L.), a devenit efectivă, această împrejurare având ca urmare încetarea vocaţiei la judecarea cauzei a celorlalte instanţe, deopotrivă competente teritorial în virtutea dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Potrivit opticii instanţei supreme exprimate prin încheierea nr. 203/23.03.2018, acest efect de încetare a vocaţiei celorlalte tribunale la judecarea cauzei s-ar fi produs şi dacă Tribunalul Mureş ar fi fost învestit cu o pluralitate de infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatei A. S.A., în locul unei singure infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, astfel cum a apreciat Tribunalul Mureş prin schimbarea încadrării juridice, dată fiind competenţa teritorială a Tribunalului Mureş cu privire la o parte din acuzaţia de evaziune fiscală/complicitate la evaziune fiscală şi legăturii dintre aceste infracţiuni şi celelalte infracţiuni care ar fi fost săvârşite în circumscripţia teritorială a altor tribunale, neprezentând relevanţă natura sau amploarea activităţii infracţionale concret desfăşurate în raza uneia sau alteia dintre aceste tribunale, respectiv că majoritatea acuzaţiei ar fi avut loc în circumscripţia teritorială a altor tribunale, dacă Tribunalul Mureş a fost primul tribunal sesizat.

În acest context, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei A. S.A., din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4484 acte materiale) şi art. 5 C. pen., în 226 de infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă şi continuată, disjungerea şi formarea unor noi dosare cu privire la infracţiunilor presupus a fi săvârşite pe raza altor judeţe din România, nu poate afecta competenţa teritorială a Tribunalului Mureş de a judeca toate infracţiunile cu care a fost învestită, între care există o legătură de conexitate, aceasta rămânând dobândită, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1), alin. (3) şi (4) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât în urma schimbării încadrării juridice nu a rezultat competenţa instanţei superioare. Astfel, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că schimbarea încadrării juridice nu poate afecta competenţa teritorială a unei instanţe, ci doar competenţa materială a unei instanţe, şi doar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracţiunea ar fi de competenţa instanţei superioare, situaţie care nu este incidentă în cauză.

Totodată, în condiţiile în care în procedura de cameră preliminară s-a stabilit competenţa materială şi teritorială de a judeca toate infracţiunile cu care a fost învestită, competenţa rămâne dobândită judecătorului iniţial chiar dacă se dispune ulterior disjungerea, astfel cum decurge din interpretarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. proc. pen., aşa cum s-a arătat şi prin Decizia nr. 10/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că "(…) disjungerea cauzei este doar o măsură procesuală, pentru buna soluţionare a unei cauze, însă, în realitate, ambele dosare-cel iniţial şi cel nou format ca urmare a disjungerii-constituie o singură cauză".

Tribunalul Mureş a reţinut că propria sa competenţa teritorială a fost atrasă în mod alternativ cu celelalte Tribunale din România, având în vedere greşita încadrare juridică stabilită de către organele de urmărire penală în sarcina inculpatei A. S.A., respectiv infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4484 acte materiale) şi art. 5 C. pen., încadrare juridică care i-a conferit organului de urmărire penală posibilitatea de a sesiza oricare dintre Tribunalele din România pe raza cărora s-au comis presupusele acte materiale de către inculpata A. S.A.., subliniind că singura legătură cu Tribunalul Neamţ a celor 87 de inculpaţi din afara judeţului Mureş (trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în formă simplă sau continuată), din cei 88 de inculpaţi, este dată de complicele A. S.A., care a fost trimis în judecată cu o încadrare juridică constatată de către instanţa de judecată ca fiind greşită, fără însă a avea în vedere legătura puternică a infracţiunilor de evaziune fiscală/complicitate la evaziune fiscală cu infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, a cărui scop era tocmai facilitarea săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, legătură care conferea o prorogare de competenţă în favoarea Tribunalului Mureş cu privire la infracţiunile care nu ar fi fost de competenţa teritorială a acestuia.

S-a precizat că grupurile infracţionale organizate acţionează de obicei în mod coordonat, cu roluri clar definite, iar infracţiunile comise în scopul acestora sunt interconectate. Judecarea separată ar îngreuna înţelegerea amplorii activităţilor infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii grupului şi ar putea duce la soluţii diferite pentru aceleaşi fapte, creând confuzie şi incertitudine juridică. Judecarea împreună a infracţiunii de grup infracţional organizat şi a infracţiunilor comise în scopul acestuia este necesară pentru a asigura o corectă aplicare a legii şi o justă individualizare a pedepsei, pentru a permite instanţei să evalueze rolul fiecărui membru al grupului în comiterea infracţiunilor, inclusiv gradul de participare şi contribuţia la atingerea scopului grupului, doar prin analiza globală a activităţii grupului, instanţa putând individualiza mai corect pedeapsa pentru fiecare membru, luând în considerare atât gravitatea infracţiunilor comise, cât şi rolul lor în grup. În lipsa unei legături de conexitate între infracţiuni, competenţa materială şi teritorială se stabileşte cu privire la fiecare infracţiune în parte, conform criteriilor legale. S-a reţinut că nu aceasta este situaţia şi în cazul infracţiunilor cu privire la care a fost sesizat Tribunalul Mureş, legătura de conexitate dintre infracţiuni justificând prorogarea de competenţă în favoarea primei instanţe sesizate, respectiv a Tribunalului Mureş, în acest fel încetând vocaţia celorlalte tribunale la judecarea cauzei (care ar fi fost competente teritorial).

S-a menţionat că nu se poate nega complexitatea ridicată a cauzei şi numărul mare de participanţi pentru care a fost necesară realizarea unei proceduri de citare de durată, ceea ce a şi determinat ca procedura de cameră preliminară să dureze aproximativ 4 ani şi 5 luni, însă acest aspect nu poate prevala interesului justiţiei de soluţionare unitară a cauzei, o corectă stabilire a amplorii activităţii infracţionale deduse judecăţii putându-se realiza doar prin judecarea de către aceeaşi instanţă a tuturor infracţiunilor, neputându-se scinda activitatea grupului infracţional organizat de activitatea de evaziune fiscală.

Tribunalul a mai constatat faptul că judecarea şi ulterior pronunţarea unui număr de 30 de soluţii cu privire la inculpata A. într-un număr de 30 de dosare (incluzându-l şi pe cel rămas la Tribunalul Mureş) este de natură să aducă atingere dreptului acesteia la apărare, procedura fiind în mod evident îngreunată, iar posibilităţile exercitării dreptului la apărare fiind reduse semnificativ sau cel puţin anevoioase.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că în procedura camerei preliminară desfăşurate în dosarul x/2018 au fost dezbătute toate aspectele care prezentau relevanţă sub aspectul competenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, respectiv împrejurarea că doar o parte din pretinsa activitate infracţională ar fi fost desfăşurată în raza teritorială a acestei instanţe, dar şi că aspectele ce ţin de buna desfăşurare şi organizare a procesului nu reprezintă criterii legale pentru analiza aspectului competenţei, stabilindu-se, în mod definitiv, că a fost respectată ordinea de sesizare a instanţelor, conform art. 41 alin. (1) lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. proc. pen.. Finalizarea camerei preliminare împiedică, faţă de exigenţele temporale exprese menţionate în cuprinsul art. 342 C. proc. pen., o nouă analiză a competenţei teritoriale a instanţei. S-a reţinut că schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune continuată într-un concurs real de infracţiuni simple nu poate determina, sub nicio formă, noi aprecieri asupra competenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, care rămâne câştigată odată cu finalizarea camerei preliminare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 02 iulie 2025, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 10 iulie 2025.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Mureş şi Tribunalul Neamţ, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.

Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.

Înalta Curte constată că, în cauză, conflictul negativ de competenţă poartă asupra soluţionării cauzei penale privind pe inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. B. S.R.L., inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în relaţie cu S.C. C.. S.R.L. şi inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în relaţie cu S.C. D. S.R.L..

Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş a fost sesizat Tribunalul Mureş cu privire la un număr de 89 de inculpaţi, cauza fiind înregistrată sub dosar nr. x/2018. Prin actul de sesizare s-a reţinut că o parte din activitatea infracţională reţinută în cauză s-a desfăşurat pe raza judeţului Mureş şi a atras competenţa teritorială a Tribunalului Mureş.

În cauză, a fost parcursă procedura de cameră preliminară, iar prin încheierea nr. 32 din data de 17.02.2023 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a dispus începerea judecăţii.

Ulterior, Tribunalul Mureş a sesizat Tribunalul Neamţ în ceea ce o priveşte pe inculpata A..

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. competenţa de judecată a infracţiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aparţine tribunalului.

Determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Dispoziţiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind "locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să judece."

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, fără a avea relevanţă juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanţei sesizate s-a desfăşurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracţiunii deduse judecăţii sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

Înalta Curte constată că Tribunalul Mureş a fost prima instanţă sesizată cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, devenind, astfel, incidente şi dispoziţiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanţe deopotrivă competente, atribuie instanţei mai întâi sesizate competenţa de judecare a cauzei.

Se impune a se avea în vedere că prin încheierea din data de 07.11.2021 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018, în raport de încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei A. S.A., în temeiul art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondată excepţia necompetenţei materiale, teritoriale şi după calitatea persoanei a Tribunalului Mureş cu privire la soluţionarea prezentei cauze.

Astfel se constată că, în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a analizat competenţa materială, teritorială şi după calitatea persoanei a Tribunalului Mureş cu privire la soluţionarea prezentei cauze.

Înalta Curte notează că nici disjungerea nu atrage declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaţilor a dreptului la un proces penal echitabil, Tribunalul Mureş deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce priveşte instituţia disjungerii.

În acest sens, Înalta Curte constată că disjungerea cauzei este o măsură procesuală care se dispune pentru buna desfăşurare a judecăţii, însă atât dosarul iniţial, cât şi cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluţionare instanţei iniţial investite.

Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă, în situaţia în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfăşurări a judecăţii, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpaţii pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanţe decât în condiţiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea şi ulterior inculpatul, după săvârşirea infracţiunii dobândeşte una din calităţile prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., reglementat de art. 48 alin. (2) din C. proc. pen.).

Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 din C. proc. pen. concluzionează că, în speţă, competenţa de a soluţiona cauza privind pe inculpata A. din punct de vedere material şi teritorial aparţine în primă instanţă Tribunalului Mureş.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpata A. S.A. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind-o pe inculpata A. S.A. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iulie 2025.