Inadmissibility of criminal cassation appeal for failure to invoke specific grounds under Art. 437(1)(c) and 438 of the Code of Criminal Procedure

Şedinţa publică din data de 03 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de partea civilă A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 206/26.07.2024 pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr. x/2023 s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 2 ani în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 2 ani în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că infracţiunile cercetate în prezentul dosar au fost săvârşite în condiţiile concursului de infracţiuni prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită şi anume 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen. s-a stabilit termen de supraveghere de 3 ani, termen ce se calculează conform art. 92 alin. (2) C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat împreună cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile sub supravegherea şi în condiţiile stabilite de serviciul de probaţiune şi au fost nominalizate Primăria Ceamurlia de Jos, judeţ Tulcea, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. i s-au pus în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispoziţiile art. 96 şi art. 97 C. pen. privind revocarea, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 2 ani în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen. s-a stabilit termen de supraveghere de 3 ani, termen ce se calculează conform art. 92 alin. (2) C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat împreună cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile sub supravegherea şi în condiţiile stabilite de serviciul de probaţiune şi au fost nominalizate Primăria oraş Babadag, judeţ Tulcea, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispoziţiile art. 96 şi art. (97) C. pen. privind revocarea, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi urm. C. civ., a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat partea responsabilă civilmente D. S.A., în faliment, reprezentată legal prin E.. în calitate de lichidator la plata următoarelor sume:

- 15.000 RON (sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data producerii evenimentului rutier şi până la data plăţii efective) cu titlu de daune materiale şi 100.000 Euro (echivalent în RON la data plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la plata efectivă) cu titlu de daune morale, părţii civile A.;

- 20.000 de RON cu titlu de daune materiale şi 50.000 Euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale, părţii civile C.;

- 8.515,35 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.

S-a luat act de faptul că părţile au fost asistate de apărători aleşi şi nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 3.800 RON, din care: 2800 RON cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, 250 RON cheltuieli judiciare efectuate în faza camerei preliminare şi 750 RON cheltuieli judiciare efectuate în faza de judecată (câte 1900 RON fiecare).

Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului B., de a produce din culpă, la data de 13.05.2020, în jurul orei 21:55, un accident rutier, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului, pe DN22/E87, pe sensul de mers Tulcea - Babadag, jud. Tulcea, la km 203+220 m, constând în impactul frontal cu atelajul cu tracţiune animală, condus pe acelaşi sens de deplasare de către inculpatul/persoana vătămată C., în urma accidentului rezultând decesul victimei F., care se afla în calitate de pasager în atelajul cu tracţiune animală, precum şi rănirea gravă a inculpatului/persoana vătămată C. a cărui viaţă a fost pusă în primejdie, cu încălcarea disp. art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 constituie infracţiunile de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

De asemenea, a reţinut că fapta inculpatului C. de a produce din culpă, la data de 13.05.2020, în jurul orei 2155, un accident rutier, pe DN22/E87, pe sensul de mers Tulcea - Babadag, jud. Tulcea, la km 203+220 m, în timp ce conducea în stare de ebrietate, un atelaj cu tracţiune animală, fără o îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca să aibă în partea din faţă a atelajului un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasată pe partea laterală stânga, fiind lovit de autoturismul, condus pe acelaşi sens de deplasare de către inculpatul B., în urma accidentului rezultând decesul numitului F., care se afla în calitate de pasager în atelajul cu tracţiune animală, cu încălcarea disp. art. 71 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 165 alin. (1) lit. e) şi g) din H.G. nr. 1391/2006 constituie infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., precum şi faptul că inculpaţii nu s-au sustras de la urmărirea penală, iar pe parcursul procesului au avut o atitudine constat sinceră, recunoscând de la prima declaraţie săvârşirea faptelor, dând, aşadar, eficienţă cauzei de atenuare prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, judecătorul fondului a reţinut că, în cauză, s-a constituit parte civilă persoana vătămată/inculpat C., succesoarea persoanei decedate G., fiica A. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.

De asemenea, a constatat că, potrivit art. 19 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., art. 1357 şi art. 1381 C. civ., pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a unei persoane pentru fapta proprie, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor patru condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite, vinovăţia autorului faptei ilicite, producerea unui prejudiciu şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Referitor la condiţia existenţei unei fapte ilicite, aceasta este îndeplinită, fapta ilicită constând în existenţa infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor şi pentru care s-a dispus condamnarea lor. Totodată, între faptă şi prejudiciu există raport de cauzalitate, deoarece, în lipsa acţiunii inculpaţilor, suferinţele fizice şi morale ale victimei nu ar fi fost ocazionate.

Condiţia vinovăţiei este îndeplinită dat fiind faptul că în conformitate cu art. 1357 alin. (2) C. civ., autorul prejudiciului răspunde şi pentru cea mai uşoară culpă. Or, presupusa infracţiune comisă de către inculpaţi este caracterizată sub aspect subiectiv de culpă, ambii inculpaţi având posibilitatea de a preveni producerea accidentului.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de partea civilă A. (suma de 15.000 RON actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data producerii evenimentului rutier şi până la data plăţii efective), instanţa de fond a reţinut că sumele necesare pentru înmormântare şi tradiţiile creştineşti de pomenire depăşesc sumele care pot fi justificate cu înscrisuri, având în vedere şocul şi trauma resimţite cu ocazia decesului unei rude apropiate, în contextul cărora părţile civile nu au în vedere cu prioritate preconstituirea de dovezi. Astfel, în vederea soluţionării în mod just şi echitabil a componentei acţiunii civile referitoare la acest tip de cheltuieli, instanţa a apreciat că suma de 15.000 de RON (sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data producerii evenimentului rutier şi până la data plăţii efective) este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de partea civilă cu înmormântarea şi pomenirile ulterioare ale victimei accidentului rutier.

Referitor la daunele materiale solicitate de partea civilă C. (suma de 20.000 Euro) instanţa a reţinut că deşi aceasta nu a depus înscrisuri din care să rezulte efectuarea de cheltuieli pentru vindecare, este de netăgăduit că acestea au fost efectuate şi, în acord cu principiul echităţii a acordat părţii civile C. suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale considerând că această sumă este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor efectuate.

Cu privire la solicitarea Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea de plată a sumei de 8515,35 RON, sumă ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru persoana vătămată C., la dosarul cauzei fiind depusă dovada acestor cheltuieli, instanţa a admis cererea părţii civile.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că legislaţia şi practica judiciară nu au stabilit criterii precise de determinare a daunelor morale, însă trebuie să existe un echilibru între acestea şi sumele de bani acordate, astfel încât nici să nu reprezinte o despăgubire derizorie, dar nici să nu reprezinte o îmbogăţire nejustificată a părţilor civile. Aşadar, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanţa a avut în vedere următoarele criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

În acest context, instanţa a apreciat că viaţa de familie a părţii civile A. a fost grav afectată, raportat la faptul că aceasta a pierdut părintele, în mod neaşteptat, în condiţiile în care relaţiile cu victima se desfăşurau armonios. Prin urmare, a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă şi a obligat partea responsabilă civilmente să plătească suma de 100.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale, sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la plata efectivă, părţii civile A..

În ceea ce o priveşte pe partea civilă C. având în vedere că producerea accidentului rutier i se datorează în proporţie de 50% instanţa a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat partea responsabilă civilmente să plătească suma de 50.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpaţii B. şi C., precum şi partea responsabilă civilmente D. S.A.

Prin decizia penală nr. 154/P din 13 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către apelanţii inculpaţi B. şi C. şi apelanta parte responsabilă civilmente D. S.A., în faliment, împotriva sentinţei penale nr. 206/26.07.20245 pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr. x/2023, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi încheierea de şedinţă din data de 28.02.2024 şi, rejudecând:

Au fost respinse cererile inculpaţilor B. şi C. de judecare a cauzei în procedura simplificată ca urmare a recunoaşterii învinuirilor de către aceştia.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea din culpă.

În baza art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. şi art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămarea corporală din culpă.

A fost înlăturată din sentinţa apelată aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen. în referire la inculpatul B..

Au fost respinse, ca neîntemeiate, acţiunile civile exercitate în procesul penal de către părţile civile A. şi C. faţă de inculpatul B. şi partea responsabilă civilmente D. S.A.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată în procesul penal de parte civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.

A fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în privinţa inculpatului C..

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă A. şi a fost obligat inculpatul C. la plata, către această parte civilă, a sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale, prin echivalent RON la cursul BNR din data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie şi însoţită de dobânda legală calculată de la data prezentei decizii, şi a sumei totale de 15.000 RON cu titlu de daune materiale, actualizată cu indicele de inflaţie şi însoţită de dobânda legală calculată de la data plăţii fiecărei sume componente.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost majorată la 3800 RON suma la care inculpatul C. a fost obligat către stat în primă instanţă cu titlu de cheltuieli judiciare.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei şi încheierii penale desfiinţate în parte care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în prezentele apeluri au rămas în sarcina statului.

În esenţă, analizând sentinţa penală apelată şi realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză, Curtea a constatat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a fost în mod corect stabilită, însă examinând vinovăţia celor doi inculpaţi în producerea accidentului de circulaţie soldat cu decesul victimei F. şi vătămarea corporală a lui C., a reţinut că, potrivit art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în modalitatea legislativă în vigoare la data faptelor, "Sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală (...) pe drumurile naţionale (...)". Or, având în vedere că accidentul rutier s-a produs pe un drum naţional european - DN 22/E 87, accesul şi deplasarea atelajului hipo condus de inculpatul C. pe drumul public respectiv erau legal interzise.

În atare situaţie, obligaţiile prevăzute de art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.G. nr. 195/2002, reţinute în rechizitoriu ca fiind încălcate de către inculpatul conducător auto B., având caracter general, sunt incapabile a defini (contura) vinovăţia acestuia din urmă în comiterea celor două infracţiuni în modalitatea culpei cu neprevedere. Astfel, există culpă cu neprevedere (art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen.) când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.

Evaluând prioritar elementele în raport de care se poate identifica obligaţia inculpatului de a prevedea rezultatul acţiunii/omisiunii sale, instanţa de apel a reţinut că atitudinea subiectivă a inculpatului trebuie raportată în acest caz atât la împrejurările concrete în care inculpatul a acţionat, cât şi la normele legale care reglementează activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice şi care, astfel, îi instituie subiectului activ obligaţia de a se comporta diligent în desfăşurarea activităţii menţionate în referire la acţiuni, situaţii, stări şi împrejurări legal reglementate. Cu alte cuvinte, chiar dacă acţiunea inculpatului este analizată, în considerarea unui criteriu obiectiv, prin trimitere la conduita unui bonus pater familias - adică a unui conducător auto diligent şi prudent - totuşi, în contextul reglementării clare a participanţilor la trafic a căror prezenţă era permisă pe drumurile publice în împrejurările date şi a condiţiilor în care aceştia puteau interveni în traficul rutier în acele circumstanţe de loc şi timp, obligaţia inculpatului mai sus prezentată - de diligenţă şi prudenţă - trebuie analizată în referire la participanţii şi acţiunile acestora a căror prezenţă şi activitate erau legal concepute şi reglementate.

Prin urmare, faţă de aceste consideraţii, instanţa de apel a sublinait că nu se poate reţine obligaţia inculpatului conducător auto de a prevedea prezenţa în trafic şi activitatea unor participanţi ale căror prezenţă şi acţiune nu numai că nu erau legal reglementate, ci, mai mult, erau în mod expres interzise prin lege.

Aşadar, neputându-i-se pretinde unui conducător auto să prevadă orice situaţie, chiar şi pe aceea nereglementată de legiuitor, ţinând cont că în prezenta cauză atitudinea subiectivă a inculpatului nu este examinată în mod generic, ci în concret, prin raportare la împrejurările în care acesta a acţionat şi rezultatul produs, Curtea a reţinut că apelantul B. nu avea obligaţia de a prevedea prezenţa şi deplasarea pe partea carosabilă a atelajalui hipo conduse de către coinculpatul C., astfel încât a acţionat fără vinovăţia cerută de lege faţă de cele două rezultate grave produse şi imputate prin rechizitoriu.

Având în vedere aspectele anterior menţionate şi, faţă de cele statuate de Instanţa Supremă prin Decizia R.I.L. nr. 4/2019 - potrivit căreia, printre altele, recunoaşterea învinuirii presupune recunoaşterea săvârşirii faptei în materialitatea sa şi, deopotrivă, a elementelor de ordin subiectiv care au stat la baza săvârşirii actului de conduită imputat, dar şi că, existând îndoieli în ceea ce priveşte forma de vinovăţie cu care a acţionat acuzatul (recunoscută, de altfel, fără rezerve), instanţa are obligaţia legală de a respinge cererea de judecată în procedura prescurtată şi de a aplica dispoziţiile privind procedura de drept comun - Curtea a desfiinţat în parte încheierea de şedinţă din 28.02.2024 şi a respins cererile inculpaţilor B. şi C. de judecare a cauzei în procedura simplificată, totodată înlăturând aplicarea disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., soluţia impunându-se faţă de faptul că cei doi inculpaţi nu au acţionat cu formele şi modalităţile de vinovăţie reţinute în rechizitoriu şi recunoscute în faţa primei instanţe.

În continuare, întrucât inculpaţii nu au contestat probele administrate în faza de urmărire penală nici în faţa primei instanţe şi nici în cursul judecăţii în apel, ci dimpotrivă, au fost de acord cu acestea, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza acestor probe, instanţa de apel a rejudecat cauza conform art. 374 alin. (7) C. proc. pen. şi, faţă de disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a desfiinţat sentinţa apelată şi, în urma rejudecării, a achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunilor de uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă deoarece a acţionat fără vinovăţie.

Faţă de dispoziţiile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în modalitatea legislativă în vigoare la data faptelor, instanţa de apel a reţinut culpa exclusivă a coinculpatului C. în producerea accidentului de circulaţie şi, implicit, a consecinţelor acestuia, respectiv vătămarea sa corporală şi decesul victimei F..

Prin urmare, a respins ca neîntemeiate acţiunile civile exercitate în procesul penal de către părţile civile A. şi C. faţă de inculpatul B. şi partea responsabilă civilmente D. S.A. - în cazul acestei părţi, ca efect al admiterii propriului apel declarat - deoarece, lipsind vinovăţia celui din urmă inculpat în săvârşirea pretinsului fapt ilicit, în cauză nu mai sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale a inculpatului şi nici a părţii responsabile civilmente asigurator de răspundere civilă auto pentru prejudiciile cauzate terţilor prin accidente rutiere.

De asemenea, nefiind întrunite condiţiile prev. de art. 313 din Legea nr. 95/2006, în speţă constituirea de parte civilă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea având ca obiect sumele reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii civile C., iar această din urmă persoană a fost stabilită ca având culpa exclusivă în propria-i vătămare corporală, prin urmare nefiind vorba despre daune rezultate din vătămarea sănătăţii unei alte persoane, în apelurile inculpatului B. şi părţii responsabile civilmente, instanţa de apel a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de parte civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.

În continuare, Curtea a notat că partea civilă A. a înţeles să exercite acţiunea civilă, iniţial, exclusiv faţă de inculpatul B. şi asigurătorul acestuia de răspundere civilă auto, iar ulterior, potrivit precizărilor din 05.07.2023, şi împotriva coinculpatului C.. Cu toate acestea, deşi prima instanţă a găsit întemeiată acţiunea civilă astfel precizată, a omis să oblige şi pe acest din urmă inculpat la repararea prejudiciului reclamat.

În acord cu prima instanţă, Curtea a constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatului C. pentru fapta proprie, în speţă săvârşirea unei fapte ilicite, vinovăţia autorului faptei ilicite, existenţa unui prejudiciu şi a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. De asemenea, a reţinut că, în mod corect Judecătoria a acordat suma de 15000 RON cu titlu de daune materiale şi care, în scopul reparării integrale a prejudiciului cauzat, urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi însoţită de dobânda legală calculată de la data plăţii.

Cât priveşte prejudiciul moral suferit de partea civilă şi întinderea acestuia, Curtea a apreciat rezonabilă acordarea cu titlu de daune morale a sumei de 40.000 euro pentru partea civilă A., fiică a victimei, sumă plătibilă în RON la cursul BNR din data plăţii şi care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi însoţită de dobânda legală calculată de la data prezentei decizii.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 19 februarie 2025 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi la 24 februarie 2025 inculpatului B. şi părţii civile A., la 25 februarie 2025 inculpatului C., părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea şi părţii responsabile civilmente D. S.A.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 27 martie 2025 pentru partea civilă A..

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 24 martie 2025 (data ştampilei de pe plic), a declarat recurs în casaţie partea civilă A. (prin avocat H. cu împuternicire avocaţială nr. 100, aflată la dos. R728/179/2023 al Curţii de Apel Constanţa), invocând dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi susţinând, în esenţă, că decizia atacată nu este conformă cu regulile de drept aplicabile, în sensul că este pronunţată cu greşita aplicare a legii.

În concret, a susţinut că inculpatul B., prin apelul formulat, nu a contestat legalitatea sau temeinicia hotărârii instanţei de fond, ci a solicitat doar redozarea pedepsei primite, iar în aceste condiţii, respingerea de către curtea de apel a cererii de judecare a cauzei în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii este nelegală. Astfel, a subliniat că soluţia de achitare prin reevaluarea vinovăţiei apelantului inculpat B. este vădit contrară atât voinţei de recunoaştere a acestuia, cât şi deciziei nr. 4/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, ce nu permite pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Or, în opinia părţii civile, soluţia de achitare a inculpatului B. a influenţat decisiv modalitatea de soluţionare a laturii civile, înlăturarea acestui inculpat din sfera persoanelor care răspund penal conducând şi la înlăturarea persoanei responsabile civilmente de a răspunde în cauză, în baza poliţei de asigurare a inculpatului, împrejurarea care a determinat reducerea cuantumului daunelor materiale şi morale.

Aşadar, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, apreciind că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., iar pe fond, admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată la 31 martie 2025 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, la 02 aprilie 2025 inculpaţilor B. şi C., la 03 aprilie 2025 părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea şi părţii responsabile civilmente D. S.A.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat cel mai târziu la data de la data de 14 aprilie 2025.

La data de 09 aprilie 2025, inculpatul B. a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului în casaţie formulat de partea civilă A., iar la 10 aprilie 2025, partea responsabilă civilmente D. S.A., în faliment, reprezentată de E. în calitate de lichidator judiciar, a depus concluzii scrise, solicitând, în esenţă, în principal, respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casaţie declarat de partea civilă, întrucât nu este indicat vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., iar criticile formulate vizează netemeinicia hotărârii recurate. În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului în casaţie ca nefondat, hotărârea Curţii de Apel fiind legală şi temeinică.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 30 aprilie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită.

La data de 28 mai 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. este inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectată cerinţa de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi nici condiţia de la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.).

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 154/P din 13 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către A. (prin avocat H. cu împuternicire avocaţială nr. 100, aflată la dos. R728/179/2023 al Curţii de Apel Constanţa), persoană care, faţă de calitatea sa de parte civilă în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că, deşi partea civilă A. nu a declarat apel în cauză, calea de atac formulată de inculpaţi şi de partea responsabilă civilmente a fost admisă de Curtea de Apel Constanţa.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele şi prenumele recurentei, domiciliul acesteia, domiciliul procesual ales, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care au întocmit-o.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că nu a fost invocat vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., recurenta parte civilă susţinând, în esenţă, că inculpatul B., prin apelul formulat, nu a contestat legalitatea sau temeinicia hotărârii instanţei de fond, ci a solicitat doar redozarea pedepsei primite, iar în aceste condiţii, respingerea de către curtea de apel a cererii de judecare a cauzei în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii este nelegală. De asemenea, a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului B. a influenţat modalitatea de soluţionare a laturii civile, înlăturarea acestui inculpat din sfera persoanelor care răspund penal conducând şi la înlăturarea persoanei responsabile civilmente de a răspunde în cauză, în baza poliţei de asigurare a inculpatului, împrejurarea care a determinat reducerea cuantumului daunelor materiale şi morale.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unor dispoziţii legale [art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..] nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie.

Astfel, referirea generală la dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu înlătură omisiunea indicării cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea, căci, aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie.

De asemenea, din modalitatea de reglementare a acestei căi extraordinare de atac rezultă că recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Or, în speţă, aspectele invocate de către recurenta parte civilă (desfăşurarea judecăţii potrivit procedurii de drept comun; respingerea solicitării inculpatului B. privind judecarea în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, modalitatea de soluţionare a laturii civile şi reducerea cuantumului daunelor morale) nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Formularea unor critici care nu se subsumează vreunui caz de casare echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de aceasta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 154/P din 13 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iunie 2025.