Penal revision inadmissibility when petitioner failed to invoke unconstitutionality exception prior to Constitutional Court decision publication

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra apelului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată:

Cu privire la apelantul revizuent A.:

Prin sentinţa penală nr. 93/2017 din 04.10.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia, în considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul A., la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. a) teza 1 şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (3) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.. (...)

În baza art. 81 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen. 1969. I s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 C. pen. 1969. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 12.11.2012 şi până la 21.02.2014.

În baza art. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen. 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (3 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (6) C. pr. penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) C. pen. 1969 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată D.).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) C. pen. 1969 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată E.).

Prin decizia penală nr. 89/A din 02.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A..

Prin sentinţa penală nr. 27/2023, pronunţată la 21.04.2023 în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Alba Iulia, în temeiul prevederilor art. 462 alin. (1) C. proc. pen., au fost admise cererile de revizuire formulate de persoanele condamnate F., G., H., A. împotriva sentinţei penale nr. 93/2017 pronunţată la 04.10 2017 în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia, şi în consecinţă, privitor la inculpatul A.:

A fost anulată sentinţa penală nr. 93/2017 din 04.10 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/2.05.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţionarea laturii penale a cauzei, şi pe cale de consecinţă:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I, lit. b) pct. 4,5 din Legea nr. 39/2003.

Împotriva sentinţei penale nr. 27/2023, pronunţată la 21.04.2023 în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Alba Iulia, a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba-Iulia, cu privire la inculpaţii A., H. şi G., sentinţa fiind criticată pe considerentul că, în mod nelegal, a fost admisă cererea de revizuire şi a fost dispusă încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A., H. şi G..

S-a susţinut că raportat la considerentele expuse în paragraful nr. 33 al Deciziei nr. 126/2016 a Curţii Constituţionale a României, o decizie de constatare a neconstituţionaliţăţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, doar acelei categorii de justiţiabili care au invocat cererea anterior pronunţării unei decizii de către Curtea Constituţională. În acest context, s-a arătat că din analizarea actelor dosarului, rezultă că inculpaţii A., H. şi G. nu fac parte dintre cei care au invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Prin decizia nr. 312/A din data de 25.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva sentinţei penale nr. 27 din 21 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2022, cu privire la inculpaţii A., H. şi G..

A fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a apreciat în mod corect că cererea de revizuire formulată de condamnatul F. este admisibilă în baza art. 453 lit. f) C. proc. pen., deoarece acesta invocase efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 în dosarul nr. x/2013, la data de 10 februarie 2020, înainte ca soluţia să fie definitivă pentru el şi anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022. De altfel, s-a reţinut că pentru acest apelant, sentinţa 27/2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală este definitivă prin neapelare.

Înalta Curte a constatat că, teoretic, argumentele susţinute de parchet sunt valide, decizia de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea.

S-a apreciat că temeiul admiterii cererii de revizuire pentru ceilalţi trei revizuienţi: A., H. şi G. nu poate fi art. 453 lit. f) C. proc. pen. deoarece aceştia nu au invocat în timpul judecăţii aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018, astfel încât să poată beneficia în mod nemijlocit de incidenţa acestui caz de reviziure.

Înalta Curte a considerat însă că, după admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de F., ca urmare a efectului extensiv al revizuirii, instanţa trebuia să "rejudece cauza şi cu privire la părţile care nu au formulat cerere de revizuire, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să le poată crea acestora o situaţie mai grea" (art. 462 alin. (2) C. proc. pen.)

Ca atare, aşa cum a arătat parchetul, prima instanţă trebuia să respingă în principiu cererea de revizuire formulată de cei trei condamnaţi pentru că nu le era aplicabil cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. f) C. proc. pen. Teoretic însă, aceştia puteau beneficia de efectul extensiv al revizuirii.

Pentru a beneficia însă de efectul extensiv al revizuirii, ar fi trebuit ca cei trei inculpaţi să se afle în aceeaşi situaţie cu cea în care se afla inculpatul F., adică să fi fost condamnaţi prin sentinţa penanlă nr. 93/4 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală, definitivă prin decizia nr. 89/A/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza noului C. pen.. Condamnarea în baza vechiul C. pen. nu permite reanalizarea prescripţiei prin intermediul deciziei Curţii Constituţionale, pentru că legea veche nu a ridicat probleme de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale privind prescripţia răspunderii penale. În cauză, unii inculpaţi au fost condamnaţi în baza vechiul C. pen., alţii în baza noului Cod.

Dat fiind că în faza apelului nu s-a pus în discuţie o astfel de problemă şi, ca atare, nu s-au pus concluzii cu privire la relevanţa legii în baza cărora au fost condamnaţi revizuienţii pentru extinderea efectelor revizuirii, şi dat fiind că nici la fond o astfel de problemă nu a fost dezbătută, Înalta Curte a constatat că nu s-ar putea pronunţa în faza apelului, în ultimul grad de jurisdicţie, pentru că o asemenea soluţie, în fapt, ar priva inculpaţii de dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.

Prin urmare, a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba-Iulia pentru a analiza posibilitatea de a extinde efectele revizuirii admise pentru inculpatul F. şi la ceilalţi revizuienţi.

v În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la 06.02.2024, formându-se dosarul nr. x/2022.

v Prin sentinţa penală nr. 55/2024 din 20 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-au respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de persoanele condamnate H., G. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 93/2017, pronunţată la 04.10.2017 în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 89/A, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 02.05.2022.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Anterior soluţionării pe fond a cererilor de revizuire formulate de persoanele condamnate H., G. şi A., instanţa este ţinută de parcurgerea procedurii filtru prevăzută de art. 459 C. proc. pen., respectiv de verificarea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererilor.

Cu privire la procedura prevăzută de art. 459 C. proc. pen., instanţa de contencios constituţional (Decizia nr. 506/2015 din 30.06.2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul oficial nr. 539 din 20.07.2015) s-a pronunţat în sensul că, instanţa de judecată verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale şi îndeplinirii condiţiilor de folosire a acestei căi de atac extraordinare, realizându-se în fapt o judecată (judicium rescindes). Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 459 din C. proc. pen., instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile legii, respectiv cu privire la o hotărâre definitivă, în termen, de către o persoană îndreptăţită să folosească calea de atac a revizuirii, pentru temeiuri care corespund cazurilor de revizuire, reglementate expres de lege; […] admisibilitatea în principiu este o judecată de ordin procesual, privind regularitatea şi seriozitatea cererii de revizuire pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire. Doctrina în materie arată că admisibilitatea în principiu este o activitate procesuală de statuare, privind exercitarea unui drept procesual şi, implicit, soluţionarea unei situaţii procesuale, deci o judecată.

Cazul de revizuire, invocat în prezenta cauză de către persoanele condamnate H., G. şi A. este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv cazul în care hotărârea de condamnare s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Cu privire la situaţiile în care cererea de revizuire, care se întemeiază pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este admisibilă s-a pronunţat Curtea constituţională în mai multe rânduri (Decizia nr. 632/2022 din 13.12.2022, publicată în Monitorul oficial nr. 385 din 05.05.2023; Decizia nr. 37/2021 din 19.01.2021; Decizia nr. 126/2016 din 03.03.2016; etc.), în sensul că în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiţii strict limitative. Pornind de la premisa că incidenţa deciziei instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii - cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, Curtea a reţinut însă că declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanşat controlul de constituţionalitate într-o cauză concretă. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, "o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Spre deosebire de situaţia juridică a revizuentului persoană condamnată F. (faţă de care soluţia cu privire la cererea de revizuire a rămas definitivă prin Decizia nr. 312/A, pronunţată în apel la 25.10.2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022), revizuenţii persoane condamnate H., G. şi A. nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., în cauza în care s-a dispus condamnarea lor, anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 358/2022 (M. Of. nr. 565 din 09 iunie 2022) - prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor, că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 este o decizie simplă/extremă şi că, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Din această perspectivă, în prezenta cauză, admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire formulate de persoanele condamnate H., G. şi A. a fost analizată, în primul ciclu procesual, de către instanţa de fond, care s-a pronunţat în sensul admiterii lor în principiu (în dosarul nr. x/2022, la termenul din 11.01.2023, cu privire la G.; în dosarul nr. x/2022, la termenul din 19.09.2022, cu privire la H. şi respectiv în dosarul nr. x/2022, la termenul din 28.09.2022, cu privire la A.), dar şi de către instanţa de apel, care în considerentele Deciziei nr. 312/A, pronunţată la 25.10.2023 de Înalta Curte în dosarul penal nr. x/2022, s-a pronunţat în sens contrar, apreciind că prima instanţă trebuia să respingă în principiu cererea de revizuire formulată de cei trei condamnaţi. Temeiul admiterii cererii de revizuire pentru: A., H. şi G. nu poate fi cel prevăzut de art. 453 lit. f) C. proc. pen., deoarece aceştia nu au invocat în timpul judecăţii aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018, astfel încât să poată beneficia în mod nemijlocit de incidenţa acestui caz de reviziure. În aceleaşi considerente, Înalta Curte a reţinut ca fiind valide argumentele susţinute de Parchet, în sensul că revizuirea nu putea fi admisă în principiu pentru cele trei persoane condamnate, pentru că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii [Constituţionale] trebuie circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege.

În aceste condiţii, raportat la prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de apel, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea apelului, s-a apreciat că nu se poate face abstracţie de cele statuate de instanţa de apel în considerentele deciziei de casare.

Prin urmare, în mod greşit, în primul ciclu procesual, instanţa de fond a admis în principiu cererile de revizuire ale persoanelor condamnate A., H. şi G., cereri întemeiate pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece aceştia nu au invocat în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., similar cu persoana condamnată F., condiţii în care, astfel cum s-a reţinut expres în decizia de casare, temeiul admiterii cererii de revizuire pentru cei trei, nu poate fi cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Urmărind în continuare raţionamentul expus în considerentele deciziei de casare, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, persoanele condamnate A., H. şi G. ar putea, teoretic, beneficia de efectul extensiv al revizuirii, dacă s-ar afla în aceeaşi situaţie juridică în care se află persoana condamnată F. (căreia i-a fost admisă în principiu cererea de revizuire, şi care a avut calitatea de coinculpat al celor trei, în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare), adică dacă ar fi fost condamnaţi în baza noului C. pen.

Instituţia extinderii efectelor revizuirii este prevăzută expres de art. 462 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanţa rejudecă cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au formulat cerere de revizuire, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să le poată crea acestora o situaţie mai grea.

Făcând aplicarea acestei norme de procedură în prezenta cauză, s-a apreciat că instituţia extinderii efectelor revizuirii nu este incidentă în cazul persoanelor condamnate A., H. şi G., având în vedere cazul de revizuire invocat de aceştia, prin raportare la situaţia juridică diferită a celor trei faţă de cea a persoanei condamnate F.. Aşa cum rezultă din textul prevăzut de art. 462 alin. (2) C. proc. pen., de efectele extinderii revizuirii beneficiază părţile care nu au formulat cerere de revizuire, dar care îndeplinesc condiţiile de admisibilitate validate odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire a căror efecte se doresc a fi extinse. Or, în prezenta cauză, cele trei persoane condamnate au formulat cereri de revizuire, cereri care, pentru motivele arătat în considerentele deciziei de casare sunt inadmisibile. În aceste condiţii, s-a apreciat că nu pot beneficia de efectele extinderii revizuirii deoarece, pe de o parte, au formulat cereri de revizuire în cauză, iar pe de altă parte, cererile lor sunt inadmisibile.

A raţiona în sens contrar, ar echivala cu o eludare a procedurii filtru prevăzută de art. 459 C. proc. pen., în sensul că, deşi o cerere de revizuire formulată de una dintre părţi ar fi respinsă ca inadmisibilă, partea ar putea beneficia de aceleaşi efecte ca şi cel care a invocat acelaşi motiv de revizuire, dar a cărui cerere îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu. În concret, s-ar ajunge la situaţia în care persoanele condamnate A., H. şi G. ar beneficia de extinderea efectelor unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în condiţiile în care, în situaţia lor juridică, nu este incident acest caz de revizuire.

Prin urmare, raportat strict la cadrul procesual din prezenta cauză şi la procedura de rejudecare în care ne aflăm, s-a apreciat că cererile de revizuire formulate de persoanele condamnate A., H. şi G. sunt inadmisibile, iar posibilitatea extinderii efectului revizuirii persoanei condamnate F., în cazul lor, este, astfel cum a statuat şi Înalta Curte, una pur teoretic, cu atât mai mult cu cât faţă de F. hotărârea prin care a fost soluţionată cererea sa a rămas definitivă prin Decizia nr. 312/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 25.10.2023, în prezenta procedură de rejudecare, acesta nemaifiind parte.

Împotriva sentinţei penale nr. 55/2024 din 20 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susţinute de apărătorul ales, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând apelul, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exer­citată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Coroborând dispoziţiile legale enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

În speţă, revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care prevăd că revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În motivarea cererii de revizuire, a fost invocată decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curţii Constituţionale a României privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Prima etapă, obligatorie indiferent de cazul de revizuire invocat, constă în analiza condiţiilor de admisibilitate a revizuirii, procedură în cadrul căreia instanţa de revizuire examinează regularitatea cererii de revizuire în raport de care urmează a fi efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire.

Conform art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în cadrul verificării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Astfel, analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în conformitate cu dispoziţiile precitate, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., având în vedere că temeiul legal al revizuirii nu poate fi cel prevăzut de art. 453 lit. f) C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, în mod judicios Curtea de Apel Alba Iulia, în al doilea ciclu procesual, a reţinut că, situaţia juridică a revizuentului condamnat A. este diferită de cea a revizuentului condamnat F. (faţă de care soluţia cu privire la cererea de revizuire a rămas definitivă prin Decizia nr. 312/A, pronunţată în apel la 25.10.2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022), în sensul în care revizuentul condamnat A. nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., în cauza în care s-a dispus condamnarea sa, anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 358/2022 (M. Of. nr. 565 din 09 iunie 2022) - prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor, că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 este o decizie simplă/extremă şi că, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Prin urmare, în condiţiile în care controlul constituţional al prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. nu a fost declanşat de revizuentul A. în cauza în care s-a dispus condamnarea sa, acesta nu are posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate.

Astfel, se are în vedere că, potrivit Deciziei nr. 866 din 10 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale a României, paragraful 30 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016), "constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret.

Aşadar, o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică."

În consecinţă, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte concluzionează că, în mod corect, prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 55/2024 din 20 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 180 de RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 55/2024 din 20 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 180 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.