Exclusion of post-judicial decisions and civil quantification discrepancies from criminal revision grounds under Art. 453 C. proc. pen.

Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 5/REV din data de 04 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 459 alin. (3), alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) şi e) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petenţii revizuenţi A., B., C., D., E., F., G., H., I. împotriva sentinţei penale nr. 35/PI din 29.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 106/A din 21.03.2015 pronunţată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 460 din C. proc. pen. s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligaţi revizuenţi la plata sumei de 400 RON fiecare cheltuieli judiciare efectuate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 35/PI din 29.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2011, cu privire la revizuenţii din prezenta cauză, s-au dispus în esenţă următoarele:

1. Inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în baza art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

A fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă calificată, în baza art. 26 din C. pen. raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Noul C. civ. a fost obligat inculpatul A. să plătească ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 22.01.2011: 16.438 RON (taxa vamală), 46.425 RON (acciza), 21.936 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 22.01.2011 şi până la data plăţii.

2. Inculpatul I. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

A fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (6 acte materiale din J.); pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată.

În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 a fost obligat inculpatul I. să plătească statului suma de 1.286.544 RON, reprezentând echivalentul în RON al ţigaretelor (recalculat de instanţă conform precizărilor făcute în cazul inculpatului E. - referitor la tura din 27.01.2011, având ca obiect 168 baxuri);

În privinţa laturii civile instanţa a observat că ANAF s-a constituit parte civilă pentru actul de contrabandă din 27.01.2011 comis în J., solicitând plata creanţelor principale (taxă vamală, acciză, TVA) şi accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere), în legătură cu sumele ce urmează a fi acordate cu titlu de despăgubiri trebuie făcută precizarea că vor fi avute în vedere sumele recalculate de instanţă conform precizărilor făcute în cazul inculpatului E. (referitor la tura din 27.01.2011, având ca obiect 168 baxuri). În consecinţă, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara).

În baza art. 14 şi 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Noul C. civ. l-a obligat pe inculpatul I. să plătească ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 27.01.2011: 186.480 RON (taxa vamală), 527.016 RON (acciza), 248.976 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 27.01.2011 şi până la data plăţii.

3. Inculpatul C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în baza art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în baza art. 255 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

A fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată.

În baza art. 26 din C. pen. raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (prin schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării art. 41 alin. (2) din C. pen.), a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată (fapta din J. din data de 26.01.2011).

În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 a fost obligat inculpatul C. să plătească statului suma de 176.130 RON, reprezentând echivalentul în RON al ţigaretelor.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara).

În baza art. 14 şi 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Noul C. civ. a fost obligat inculpatul C. să plătească ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 26.01.2011: 25.545 RON (taxa vamală), 72.146 RON (acciza), 34.090 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 26.01.2011 şi până la data plăţii.

4. Inculpatul H. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, în baza art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă calificată, în baza art. 26 din C. pen. raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 a fost obligat inculpatul H. să plătească statului suma de 2.695.580 RON, reprezentând echivalentul în RON al ţigaretelor.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara).

În baza art. 14 şi 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Noul C. civ. a fost obligat inculpatul H. să plătească ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 23.01.2011:99.958 RON (taxa vamală), 282.312 RON (acciza), 133.394 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 23.01.2011 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 27.01.2011: 186.480 RON (taxa vamală), 527.016 RON (acciza), 248.976 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 27.01.2011 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 28/29.01.2011: 104.401 RON (taxa vamală), 294.859 RON (acciza), 139.323 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 28.01.2011 şi până la data plăţii.

5. Inculpatul F. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, în baza art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, în baza art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege.

În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 a fost obligat inculpatul F. să plătească statului suma de 3.891.867 RON, reprezentând echivalentul în RON al ţigaretelor.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara).

În baza art. 14 şi 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Noul C. civ. a fost obligat inculpatul F. să plătească ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara) următoarele sume de bani:

1) pentru actul material de contrabandă din data de 03.11.2010:48.958 RON (taxa vamală), 132.945 RON (acciza), 64.056 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 03.11.2010 şi până la data plăţii;

2) pentru actul material de contrabandă din data de 04/05.11.2010: 44.669 RON (taxa vamală), 121.300 RON (acciza), 58.445 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 04.11.2010 şi până la data plăţii;

3) pentru actul material de contrabandă din data de 07.11.2010:24.680 RON (taxa vamală), 67.018 RON (acciza), 32.291 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 07.11.2010 şi până la data plăţii;

4) pentru actul material de contrabandă din 08/09.11.2010: 104.973 RON (taxă vamală), 285.055 RON (acciză), 137.346 RON (TVA), precum şi accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 08.11.2010 şi până la data plăţii; 5)pentru actul material de contrabandă din data de 16/17.11.2010: 89.562 RON (taxa vamală), 243.206 RON (acciza), 117.182 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.11.2010 şi până la data plăţii;

6) pentru actul material de contrabandă din data de 19.11.2010: 130.703 RON (taxa vamală), 354.924 RON (acciza), 171.010 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.11.2010 şi până la data plăţii;

7) pentru actul material de contrabandă din 20/21.11.2010: 80.405 RON (taxă vamală), 218.340 RON (acciză), 105.201 RON (TVA), precum şi accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.11.2010 şi până la data plăţii;

8) pentru actul material de contrabandă din data de 23/24.01.2011: 25.212 RON (taxa vamală), 71.205 RON (acciza), 33.645 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 23.01.2011 şi până la data plăţii;

9) pentru actul material de contrabandă din data de 26.01.2011:25.545 RON (taxa vamală), 72.146 RON (acciza), 34.090 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 26.01.2011 şi până la data plăţii.

6. Inculpatul B. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (fapta din J.).

A fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă calificată, în baza art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., (două acte materiale din PMT Foeni II).

A fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă calificată, în baza art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (două acte materiale din J.).

A fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, în baza art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul B. să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 2367 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii).

În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 a fost obligat inculpatul B. să plătească statului suma de 928.126 RON, reprezentând echivalentul în RON al ţigaretelor.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara).

În baza art. 14 şi 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Noul C. civ. a fost obligat inculpatul B. să plătească ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 12/13.01.2011: 30.210 RON (taxa vamală), 85.321 RON (acciza), 40.315 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 12.01.2011 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 28/29.01.2011: 104.401 RON (taxa vamală), 294.859 RON (acciza), 139.323 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 28.01.2011 şi până la data plăţii.

7. Inculpatul D. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă calificată, în baza art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, (fapta din J. din data de 19/20.01.2011).

În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 a fost obligat inculpatul D. să plătească statului suma de 91.894 RON, reprezentând echivalentul în RON al ţigaretelor.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara).

În baza art. 14 şi 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Noul C. civ. a fost obligat inculpatul D. să plătească ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 19/20.01.2011: 13.328 RON (taxa vamală), 37.642 RON (acciza), 17.786 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.01.2011 şi până la data plăţii.

8. Inculpatul G. a fost condamnat la pedeapsa 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, în baza art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (6acte materiale din J.).

A fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată, în formă continuată, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., în formă continuată (6 acte materiale din J.).

În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 a fost obligat inculpatul G. să plătească statului suma de 3.372.990 RON, reprezentând echivalentul în RON al ţigaretelor.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara).

În baza art. 14 şi 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Noul C. civ. a fost obligat inculpatul G. să plătească ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 04/05.11.2010: 44.669 RON (taxa vamală), 121.300 RON (acciza), 58.445 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 04.11.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 07.11.2010:24.680 RON (taxa vamală), 67.018 RON (acciza), 32.291 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 07.11.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 16/17.11.2010: 89.562 RON (taxa vamală), 243.206 RON (acciza), 117.182 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.11.2010 şi până la data plăţii; 4)pentru actul material de contrabandă din data de 19.11.2010: 130.703 RON (taxa vamală), 354.924 RON (acciza), 171.010 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.11.2010 şi până la data plăţii; 5) pentru actul material de contrabandă din data de 24/25.01.2011: 18.659 RON (taxa vamală), 52.698 RON (acciza), 24.900 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 24.01.2011 şi până la data plăţii; 6) pentru actul material de contrabandă din data de 27.01.2011: 186.480 RON (taxa vamală), 527.016 RON (acciza), 248.976 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 27.01.2011 şi până la data plăţii.

9. Inculpatul E. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, în baza art. 254 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată, în baza art. 26 din C. pen. raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 a fost obligat inculpatul E. să plătească statului suma de 1.623.488 RON reprezentând echivalentul în RON al ţigaretelor.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara).

În baza art. 14 şi 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Noul C. civ. a fost obligat inculpatul E. să plătească ANAF - prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 12/13.01.2011: 30.210 RON (taxa vamală), 85.321 RON (acciza), 40.315 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 12.01.2011 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 24/25.01.2011: 18.659 RON (taxa vamală), 52.698 RON (acciza), 24.900 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 24.01.2011 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 27.01.2011: 186.480 RON (taxa vamală), 527.016 RON (acciza), 248.976 RON (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 27.01.2011 şi până la data plăţii.

Prin decizia penală nr. 106/A din 21.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii K., L., M., E., N., O., P., Q., R., G., F., S., T., U., V., I., W., H., B., C., D., A. şi X. împotriva sentinţei penale nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2011.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce îi priveşte pe apelanţii inculpaţi susmenţionaţi şi numai în ceea ce priveşte pedepsele principale aplicate acestora.

Au fost admise apelurile declarate de Y. (moştenitoarea inculpatului Z.) şi de AA., BB. şi CC. (moştenitorii inculpatului DD.) împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată în ceea ce îi priveşte pe susnumiţii moştenitori şi numai în ceea ce priveşte obligarea lor la plata despăgubirilor civile către partea civilă.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei decizii.

Au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, inculpaţii EE., FF. şi GG. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe.

În esenţă, prin decizia instanţei de apel cu privire la acţiunea penală a fost modificat regimul de executare al pedepsei în cazul anumitor inculpaţi, dispunându-se soluţii de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile a fost menţinută modalitatea de soluţionare a primei instanţe.

Examinând cauza sub aspectul admisibilităţii în principiu, s-a reţinut că instanţa verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

Procedând la verificările impuse de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa de fond a constatat faptul că cererea este formulată în termen, fiind o solicitare în favoarea persoanei condamnate ce poate fi formulată oricând, în conformitate cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. pen.. De asemenea s-a reţinut faptul că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, cererea fiind motivată, în drept, pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi e) din C. proc. pen.

În speţă, s-a reţinut că cererea revizuenţilor a fost formulată cu respectarea condiţiilor de la lit. a)-d) ale articolului menţionat şi anume titularii cererii au fost parte în procesul soluţionat prin hotărârea atacată, şi îndeplineşte condiţiile de formă şi fond cerute de dispoziţiile art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., respectiv au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, iar faptele şi împrejurările invocate nu au fost prezentate într-o cerere anterioară care să fi fost judecată definitiv.

Curtea a reţinut că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea de revizuire nu conduc în mod evident la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, nefiind îndeplinită condiţia de la lit. e) art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Nu constituie fapte sau împrejurări noi nici apărările care au fost puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.

Aşadar, s-a reţinut că pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanţă, indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Dacă astfel de împrejurări, de natură să contureze o eroare de fapt, au apărut ulterior hotărârii a cărei revizuire se cere, ele nu pot fi temei de anulare a acesteia.

S-a reţinut că revizuenţii sunt nemulţumiţi de soluţia definitivă de condamnare pronunţată în cauză invocând drept fapte sau împrejurări noi: Decizia nr. 64/2023 a ÎCCJ privind dezlegarea unei chestiuni de drept, Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, cererea de îndreptare eroare materială formulată de partea civilă ANAF cu privire la dosarele x/2011 şi y/2011; adresa Ministerului de Finanţe din Republica Serbia din data de 20.01.2011 şi adresa x din 15.02.2011 din care ar rezulta că prejudiciul imputat revizuenţilor este incert şi nelegal stabilit.

Instanţa de fond a reţinut că nu pot fi considerate fapte sau împrejurări noi deciziile ÎCCJ pronunţate în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi deciziile Curţii Constituţionale invocate de către revizuenţi, acestea fiind pronunţate şi publicate în Monitorul Oficial al României după rămânerea definitivă a hotărârii prin care au fost condamnaţi revizuenţii, nefiind fapte şi împrejurări care au preexistat hotărârii atacate.

Prin Decizia nr. 64/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind dezlegarea unei chestiuni de drept, invocată de către revizuenţi, s-a stabilit că " punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din C. proc. pen.

2. În procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din C. proc. pen., precum şi de articolul 150 alin. (5) din C. proc. pen., sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din C. proc. pen.."

Potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, presupunând conformarea, pe viitor, la exigenţele dispozitivului deciziei, fiind aplicabilă cauzelor pendinte.

De asemenea, s-a reţinut că din considerentele Decizie nr. 270/2016 pronunţată de Curtea Constituţională se desprinde concluzia că, spre deosebire de recursul în interesul legii, hotărârile prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sunt pronunţate înaintea soluţionării definitive a cauzei pentru a se evita situaţia imposibilităţii producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluţionate definitiv.

Sub acest aspect s-a constatat că cele invocate de revizuenţi, nu prezintă fapte sau împrejurări noi, de natură a afecta în vreun fel temeinicia hotărârii de condamnare. Revizuenţii nu se raportează la fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă şi preexistente soluţionării cauzei.

S-a reţinut că această concluzie derivă şi din jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului, precum şi din aceea că unul dintre principiile fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice care impune ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (...), securitatea juridică implicând respectul pentru principiul res judicata (...) care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că partea nu poate solicita revizuirea unei decizii definitive şi executorie cu unicul scop de a obţine o reexaminare a situaţiei de fapt.

Revizuenţii au criticat modul de administrare a mijloacelor de probă pe parcursul urmăririi penale şi aprecierea probelor în procesul penal în baza cărora s-a dispus condamnarea acestora, şi soluţionarea acţiunii civile, dar pe calea revizuirii, nu se poate ajunge la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probatoriului, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanţele care au judecat cauza definitiv.

Instanţa de fond a constatat că revizuirea este o cale extraordinară de atac, în care judecarea din nou pe fond a unei cauze poate avea loc doar în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel că cele solicitate de petenţi nu se încadrează în dispoziţiile menţionate, având, mai degrabă, caracterul unei căi ordinare de atac, anume cea a apelului, de care revizuenţii au uzat deja, având în vedere soluţia pronunţată de Înalta Curet de Casaţie şi Jsutiţie.

Totodată, evaluarea sau interpretarea diferită sau greşită a probelor administrate nu reprezintă un caz de revizuire a hotărârii de condamnare, căci nu se regăseşte printre situaţiile limitativ şi expres prevăzute la lit. a)-f), ale art. 453 din C. proc. pen.

Revizuenţii au invocat drept fapte şi împrejurări noi şi prevederile Deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale prin care " s-a admis sesizarea şi s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. 2. Admis sesizarea şi constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. 3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare."

Cu privire la efectele unei decizii a Curţii Constituţionale asupra unor cauze definitiv soluţionate, instanţa a constatat că, prin Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul a reglementat în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptăţite pot exercita o cale extraordinară de atac - şi anume revizuirea - pentru remedierea situaţiei lor în procesele penale în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive." Curtea Constituţională a amintit jurisprudenţa sa cu privire la instituţia revizuirii întemeiate pe acest motiv, şi anume Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, prin care a statuat că "soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională."

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că este în spiritul dreptului la un proces echitabil ca părţile să poată beneficia de efectele deciziilor Curţii Constituţionale, în cauzele în care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale şi în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă care s-a întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională, aceasta fiind raţiunea pentru care legiuitorul a reglementat, printre cazurile de revizuire, pe cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În acest sens, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 pronunţată de Curtea Constituţională, paragrafele 25 şi 33, Curtea a reţinut că, "distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat -, în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiţii strict limitative."

Instanţa a apreciat că motivul invocat de revizuenţi pentru a obţine o rejudecare a cauzei penale nu se încadrează în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât nu au fost aduse în discuţie fapte sau împrejurări noi care să conducă la netemeinicia hotărârii de condamnare.

Totodată, a constatat instanţa de fond că, prin fapte sau împrejurări necunoscute la judecarea cauzei se înţelege fapte probatorii noi, adică probe în sensul art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., care au legătură cu fapta penală deduse judecăţii.

Cu privire la înţelesul expresiei "fapte sau împrejurări", în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.

Pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi la care face referire art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., trebuie să fie descoperite, din această exprimare rezultând şi necesitatea preexistenţei acestora faţă de momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti supuse revizuirii.

În acest context, pronunţarea unei decizii de către Curtea Constituţională nu poate avea semnificaţia unor fapte sau împrejurări noi, în accepţiunea art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Instanţa a reţinut că Deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale invocată de către revizuenţi drept faptă sau împrejurare nouă nu poate produce efecte pentru trecut (ex tunc) actului jurisdicţional al Curţii - cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive în condiţiile în care revizuenţii nu au sesizat Curtea Constituţională cu această excepţie în cauză pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Revizuenţii au invocat drept fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanţei la data soluţionării cauzei şi cererea de îndreptare eroare materială formulată de partea civilă ANAF cu privire la dosarele x/2011 şi y/2011

Instanţa a constatat că, prin cererea de îndreptare a eroii materiale, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Timişoara, partea civilă a solicitat îndreptarea erorii materiale în sensul precizării în dispozitivul sentinţei penale 35/PI/29.01.2014 a prejudiciului reţinut de instanţă conform solidarităţii stabilite în cursul urmăririi penale şi a judecării cauzei, aşa cum au fost comunicate de către autoritatea vamală. Cererea de îndreptare a eroii materiale a fost recalificată de către instanţa de judecată drept contestaţie la executare, iar prin sentinţa penală nr. 580/PI din 15.09.2017 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare, soluţia primei instanţe fiind menţinută prin Decizia nr. 320/10.04.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.

Referitor la deficienţele ori neregularităţile existente în cadrul procedurii de executare silită privind latura civilă invocate de către revizuenţi, dincolo de faptul că acestea pot face obiectul unei contestaţii la executare în materie civilă, Curtea a reţinut că nu poate face aprecieri în prezentul cadru procesual cu privire la modalitatea în care se desfăşoară executarea silită de către executorii judecătoreşti, iar aceste aspecte erau deja cunoscute de către instanţele de judecată.

Cererea de îndreptare a eroii materiale formulată de către partea civilă, recalificată de către prima instanţă drept contestaţie la executare, nu poate constitui temei al revizuirii în baza art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nefiind probă propriu-zisă, respectiv orice întâmplare, situaţie sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii şi nici fapte şi împrejurări noi care au preexistat hotărârii atacate.

Revizuenţii au invocat drept fapte sau împrejurări noi şi adresa Ministerului de Finanţe din Republica Serbia din data de 20.01.2011 şi adresa x din data de15.02.2011 din care ar rezulta că prejudiciul imputat revizuenţilor este incert şi nelegal stabilit. Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Pe calea revizuirii nu este posibilă o prelungire a probatoriului pentru fapte şi împrejurări cunoscute de instanţă, şi nicio readministrare sau o reinterpretare a probatoriului administrat.

Faptul că la soluţionarea definitivă a acţiunii civile instanţele şi-au argumentat soluţia pe alte probe, nu poate determina o reinterpretare a probatoriului sau o prelungire a acestuia în cadrul acestui demers procesual.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire invocat, instanţa de fond a reţinut că solicitarea revizuenţilor nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât au fost formulate critici care privesc modul de analizare şi evaluare a probatoriului de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, care au condus petenţii la concluzia că soluţia dispusă în cauză nu este temeinică.

Astfel, instanţa a constatat că potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., constituie caz de revizuire descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate, or, aşa cum rezultă din dosarul de fond, instanţa a apreciat asupra solicitărilor de probatorii ale revizuenţilor, cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea caz de revizuire invocat, instanţa a reţinut că pentru a se reţine cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

1. Să existe două hotărâri penale definitive, prin care instanţele să soluţioneze conflictul de drept penal substanţial.

2. Dispozitivele hotărârilor judecătoreşti definitive să fie ireconciliabile. Se va reţine caracterul ireconciliabil în cazul în care soluţiile pronunţate se exclud una pe cealaltă. Caracterul ireconciliabil vizează, în principiu, situaţia de fapt reţinută (aceeaşi faptă, dar făptuitori diferiţi, ori acelaşi făptuitor însă fapte diferite, respectiv fapte şi făptuitori diferiţi, dacă acestea sunt corelative), însă poate viza şi situaţii de drept diferite, întemeiate pe aceeaşi baza factuală.

3. Hotărârile să nu fi fost atacate concomitent prin intermediul altor căi extraordinare de atac.

Revizuenţii au invocat faptul că, din cauza unor disjungeri s-a ajuns ca inculpaţii (trimişi în judecată pentru comiterea în calitate de participanţi la aceleaşi fapte prevăzute de legea penală) să fie judecaţi în 2 loturi procesuale distincte: lotul x dosar x/2011 şi lotul x dosar x/2011, iar astfel pe latură civilă, pentru aceleaşi acte materiale şi pentru aceeaşi participanţi la comiterea acestora, să fie pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, prin care latura civilă a fost soluţionată diferit.

Curtea a reţinut că aspectele criticate cu privire la soluţionarea acţiunii civile au fost invocate prin motivele de apel, o suplimentare a probatoriului aşa cum au solicitat revizuenţii prin efectuarea unei expertize privind cuantumul prejudiciului nefiind admisibilă.

Pentru existenţa acestui caz de revizuire este necesar să existe două hotărâri penale definitive prin care instanţele să fi soluţionat conflictul de drept substanţial penal sau latura civilă provenită din infracţiune, iar dispozitivele acestora să fie ireconciliabile, în sensul de a se exclude unul pe altul (de exemplu, printr-o hotărâre judecătorească complicii la săvârşirea unei infracţiuni sunt condamnaţi, în timp ce autorii, judecaţi ulterior, sunt achitaţi, considerându-se că fapta nu există).

Revizuenţii au contestat cuantumul prejudiciului, nemulţumirile acestora vizând modul de soluţionare a acţiunii civile şi au solicitat o reinterpretare a probatoriului administrat, fapt inadmisibil în acest stadiu procesual, deoarece se tinde la o reanalizare a fondului cauzei.

S-a reţinut că instanţa nu este ţinută nici să analizeze modalitatea de comitere a infracţiunii, faptul că revizuenţii au de plătit un prejudiciu foarte mare (prejudiciul fiind stabilit printr-o hotărâre definitivă), aceste chestiuni excedând obiectului cauzei.

Faptul că în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Timişoara şi în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Timişoara sumele de bani stabilite ca prejudiciu diferă nu reprezintă o contrarietate de hotărâri, în condiţiile în care răspunderea penală este personală, iar prejudiciul a fost stabilit pentru fiecare inculpat raportat la acte materiale diferite, cantităţi diferite de ţigări, chiar dacă faptele au fost comise în cursul aceleiaşi zile.

Prin concluziile scrise, revizuenţii au invocat, pentru a demonstra caracterul incert al prejudiciului, sentinţa civilă nr. 2437/08.03.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1612/26.09.2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost admisă contestaţia la executare în cazul contestatorului HH., inculpat în dosarul nr. x/2011.

Instanţa de fond a reţinut că hotărârile invocate nu au aplicabilitate în cauză, ele vizând aspecte privind dosarul de executare, respectiv calculul debitului de către executorul judecătoresc, nefiind contestat prejudiciul stabilit de către instanţă la judecata pe fond aşa cum rezultă din considerentele deciziei civile menţionate .

Împrejurarea că instanţele au soluţionat acţiunea penală şi acţiunea civilă în fiecare dosar menţionat raportat la probele administrate, stabilind prejudiciul apreciat în mod diferit de către petenţi, nu constituie motiv de ireconciliabilitate a hotărârilor.

Faţă de specificul căilor extraordinare de atac, în raport cu deosebirea fundamentală, de necontestat, între căile ordinare şi căile extraordinare de atac; cu respectarea principiului autorităţii de lucru judecat; dar şi a premisei prezumţiei de legalitate a soluţiilor pronunţate în mod definitiv; cu evoluţia modificărilor legislative în materia revizuirii, se constată că orice element care a fost pus în discuţia instanţelor şi cu privire la care aceasta s-a pronunţat în mod definitiv, nu mai poate constitui temei al revizuire, fără dovedirea vrunui caz de revizuire reglementat din C. proc. pen. şi ca urmare cererea de revizuire apare ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cererea revizuenţilor de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii instanţa a apreciat că nu sunt întrunite prevederile art. 460 alin. (1) din C. proc. pen. pentru a se dispune suspendarea raportat la considerentele menţionate, motiv pentru care a fost respinsă.

Împotriva sentinţei penale nr. 5/REV din data de 4 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2024 au declarat apel, în termenul legal, revizuenţii G., C., E., F., A., B., D., I. şi H..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 august 2024, primul termen de judecată fiind stabilit, în mod aleatoriu, la data de 25 septembrie 2024, când a fost amânată cauza pentru termenul din data de 6 noiembrie 2024 având în vedere cererea de amânare în vederea pregătirii apărării formulată de apărătorul revizuenţilor.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului ales al apelanţilor revizuenţi au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin motivele de apel formulate, apelanţii revizuenţi au susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică, apreciind că cererea de revizuire întruneşte condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., fiind întemeiată pe cazurile de revizuire reglementate de art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. e) din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., apelanţii au invocat existenţa unor împrejurări noi, necunoscute instanţei la momentul soluţionării cauzei, care ar dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Astfel, aceştia au invocat, în primul rând, adresa emisă de Ministerul Finanţelor din Republica Serbia - Administraţia Vămilor, la data de 20.01.2011, şi adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) din data de 15.02.2011, din conţinutul cărora ar rezulta că valoarea unui pachet de ţigări marca x, la care s-a raportat acuzaţia de contrabandă, era semnificativ mai mică decât cea reţinută de instanţă în soluţia de condamnare, astfel că prejudiciul imputat ar fi incert şi nelegal stabilit.

De asemenea, apelanţii au invocat ca împrejurare nouă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de partea civilă ANAF - DGRFP Timişoara, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2017. Prin această cerere, partea civilă a solicitat clarificarea modalităţii de executare a dispoziţiilor civile din sentinţa penală nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014, în sensul individualizării răspunderii fiecărui inculpat în parte pentru prejudiciile stabilite. Apelanţii au susţinut că existenţa acestei cereri demonstrează caracterul incert şi arbitrar al stabilirii prejudiciului, ceea ce ar afecta temeinicia soluţiei de condamnare.

Totodată, apelanţii revizuenţi au invocat Decizia nr. 64/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că utilizarea de către investigatorii sub acoperire a dispozitivelor tehnice de înregistrare impune, sub sancţiunea nulităţii, autorizarea expresă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Aceştia au susţinut că, raportat la această interpretare a dispoziţiilor procedurale, probele administrate în cauză prin mijloace de supraveghere tehnică ar fi nelegale, iar hotărârea de condamnare ar fi întemeiată pe probe obţinute nelegal.

În fine, apelanţii au invocat Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea protocoalelor încheiate între Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii. Potrivit acestora, implicarea nelegală a Serviciului Român de Informaţii în activităţile de urmărire penală desfăşurate în dosarul lor ar constitui o împrejurare nouă, ce ar afecta legalitatea şi temeinicia hotărârii de condamnare.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., apelanţii revizuenţi au susţinut că există două sau mai multe hotărâri definitive care nu se pot concilia, întrucât, pentru aceleaşi acte materiale de contrabandă, instanţele au stabilit prejudicii diferite, deşi cantităţile de ţigarete traficate au fost identice.

Astfel, apelanţii au arătat că, urmare a disjungerii iniţiale a cauzei, s-au format dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2011 ale Curţii de Apel Timişoara, în care au fost soluţionate separat loturi de inculpaţi ce au participat la aceleaşi fapte de contrabandă. Deşi actele materiale şi cantităţile de ţigarete imputate erau identice sau similare, prejudiciile stabilite în sarcina inculpaţilor din cele două dosare sunt substanţial diferite.

Aceştia au invocat, cu titlu de exemplu, diferenţele privind prejudiciile reţinute pentru actele materiale din datele de 15.11.2010, 19.11.2010, 24-25.01.2011 şi 04-05.11.2010, subliniind că, deşi cantitatea de ţigări implicată era aceeaşi, valoarea prejudiciului stabilit diferă semnificativ de la un dosar la altul, fără justificare obiectivă.

În acest context, apelanţii au arătat că această neconcordanţă între soluţiile definitive, referitoare atât la întinderea prejudiciului, cât şi la persoanele obligate în solidar, reprezintă o neconciliere între hotărâri în sensul art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., care impune admiterea cererii de revizuire.

În concluzie, apelanţii au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, admiterea în principiu a cererii de revizuire iar, pe fond, admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 462 alin. (1) din C. proc. pen., cu consecinţa anulării hotărârilor supuse revizuirii şi care nu se pot consilia. Pe latura penală, s-a solicitat achitarea revizuenţilor inculpaţi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, în temeiul art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - fapta nu există -, iar pe latura civilă, respingerea acţiunii civile formulate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, ca nefondată.

Examinând cauza potrivit dispoziţiilor art. 420 din C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosar, în limitele prevăzute de art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apelul declarat de revizuenţi este nefondat, pentru considerentele redate în continuare:

Fiind învestită cu soluţionarea apelului declarat de revizuenţii G., C., E., F., A., B., D., I. şi H., Înalta Curte constată că revizuirea (restitutio in integrum) reprezintă o cale extraordinară de atac ce vizează hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi care conţin fie erori de fapt deosebit de grave, fie încălcări ale dispoziţiilor constituţionale, în situaţia în care Curtea Constituţională a admis, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, o excepţie de neconstituţionalitate formulată în cauză.

Prin această cale de atac nu se urmăreşte o reanalizare a probatoriului deja administrat sau completarea acestuia cu alte probe privind faptele deja analizate, ci se invocă necunoaşterea de către instanţă a unei situaţii de fapt relevante, prin descoperirea unor fapte ori împrejurări care nu au fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.

Astfel, revizuirea nu poate fi cerută doar pentru a se obţine o rejudecare a cauzei, fiind compatibilă cu principiul res iudicata por veritate habetur - lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul.

În acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat: Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata), care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea contra României, Cauza Ryabykh împotriva Rusiei).

Pentru a putea fi analizată pe fond, cererea de revizuire trebuie să fie admisibilă în principiu, conform art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

Efectuând o nouă apreciere a condiţiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, constată că cerinţele vizând hotărârea care face obiectul revizuirii, termenul de introducere a acesteia, titularul şi forma cererii, precum şi instanţa căreia i se adresează cererea, sunt îndeplinite. De asemenea, se constată că revizuenţii au indicat temeiul de drept, iar motivele invocate nu au mai făcut obiectul unei alte cereri de revizuire.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., referitoare la invocarea unor fapte sau mijloace de probă care conduc, în mod evident, la stabilirea unui temei legal de admitere a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o analiză temeinică a aspectelor invocate, apreciind în mod corect că cererea de revizuire nu este admisibilă în principiu, motivele dezvoltate de revizuenţi neîncadrându-se formal în cazurile de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) şi e) din C. proc. pen.

Apelanţii revizuenţi au invocat, pe de o parte, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., susţinând că adresa Ministerului de Finanţe din Serbia din 20.01.2021, adresa x din 15.02.2011, cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de partea civilă ANAF - DGRFP Timişoara, decizia nr. 64/2023 pronunţată de Î.C.C.J - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale ar reprezenta fapte sau împrejurări noi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când se descoperă fapte sau împrejurări necunoscute la momentul judecăţii care sunt apte să dovedească netemeinicia hotărârii. În acest sens, trebuie făcută distincţia între faptele sau împrejurările propriu-zise (elemente de conţinut factual) şi mijloacele de probă care doar susţin fapte deja cunoscute. Astfel, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă în dovedirea unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, în caz contrar revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi confirmă că simpla aducere de argumente noi în susţinerea unor fapte deja analizate de instanţă nu poate constitui temei de revizuire. În acest sens, se pot menţiona, cu titlu exemplificativ, deciziile penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală: nr. 32/A din 28 ianuarie 2016 (dosar nr. x/2014), nr. 152/A din 27 aprilie 2017 (dosar nr. x/2016) şi nr. 40/A din 14 februarie 2019 (dosar nr. x/2017).

Aşadar, pentru a putea fundamenta admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire întemeiate pe art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este esenţial ca faptele sau împrejurările invocate să nu fi fost cunoscute de instanţa care a soluţionat cauza. În schimb, dacă aceste elemente au fost deja prezentate şi analizate în cuprinsul hotărârii definitive, cererea de revizuire apare ca inadmisibilă în principiu, întrucât nu vizează o eroare judiciară bazată pe necunoaşterea unei stări de fapt esenţiale.

Analizând, în raport cu aceste consideraţii, cererea formulată, se observă că, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, revizuenţii nu au invocat împrejurări noi în sensul mai sus menţionat, ci au invocat, sub un prim aspect, adresa Ministerului de Finanţe din Serbia - Administraţia Vămilor din data de 20.01.2011 şi adresa x din data de 15.02.2011, din care ar rezulta că prejudiciul imputat inculpaţilor revizuenţi este incert şi nelegal stabilit. Prin aceste înscrisuri, revizuenţii au urmărit să dovedească faptul că valoarea unei pachet de ţigări marca x (la care s-a raportat acuzaţia) era mult inferioară celei reţinute de instanţă prin sentinţa pronunţată, aspect ce vizează întinderea şi cuantumul prejudiciului, cu implicaţii asupra soluţionării laturii penale.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că adresele la care se face referire au fost emise anterior pronunţării soluţiei definitive de condamnare, inclusiv anterior datei sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. x/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia pentru combaterea corupţiei, respective 05.06.2011. Pe de altă parte, valoarea prejudiciului a fost stabilită în sarcina fiecăruia dintre revizuenţi, fiind susţinută de un ansamblu probator. Prejudiciul a fost stabilit în funcţie de cantitatea de ţigarete identificată pentru fiecare inculpat şi de valoarea de referinţă atribuită acestora la data săvârşirii faptelor.

Rezultă, aşadar, că prin invocarea acestor înscrisuri, revizuenţii solicită, în realitate, o prelungire a probatoriului, prin valorificarea unor aspecte care puteau fi invocate în cursul judecăţii în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel. În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, pe calea revizuirii, nu este posibilă o prelungire a probatoriului cu privire la fapte sau împrejurări deja cunoscute instanţei şi nici o readministrare ori reinterpretare a probatoriului deja administrat.

Cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de partea civilă ANAF prin DGRFP Timişoara, se constată că aceasta a fost depusă la data de 27.06.2017 la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală şi înregistrată sub dosar nr. x/2017. Prin această cerere, partea civilă a solicitat clarificarea sentinţei penale a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, în sensul nominalizării inculpaţilor care răspund în solidar pentru plata prejudiciilor cauzate bugetului de stat.

Prin sentinţa penală nr. 580/PI/15.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, definitivă prin decizia nr. 320 din 10.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea a fost calificată ca fiind contestaţie privind executarea dispoziţiilor civile şi a fost respinsă ca nefondată. În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că, în dispozitivul sentinţei penale nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara - a cărei revizuire se solicită - sunt precizate în mod clar sumele la plata cărora este obligat fiecare inculpat în parte, precum şi dacă inculpaţii participă individual sau în solidar, astfel că nu s-au constatat nelămuriri cu privire la executarea acestei hotărâri.

Se constată, aşadar, că prin cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de partea civilă - calificată de instanţă ca fiind contestaţie la executare - nu s-a contestat prejudiciul prin raportare la valoarea reţinută pentru un pachet de ţigări, astfel cum susţin revizuenţii, ci a fost vizată exclusiv modalitatea de executare a dispoziţiilor hotărârii de condamnare pe latura civilă.

Deficienţele sau neregularităţile apărute în cadrul procedurii de executare silită privind latura civilă pot face obiectul unei contestaţii la executare în materie civilă, în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile în acest domeniu. Modalitatea în care s-a desfăşurat executarea silită cu privire la unii dintre inculpaţi - fiind indicată, cu titlu de exemplu, sentinţa civilă nr. 2437/2017 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2016, în legătură cu contestatorul HH. - nu poate fi calificată drept împrejurare nouă care să justifice admisibilitatea cererii de revizuire.

În motivele de apel, revizuienţii au susţinut că, din cuprinsul hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se solicită, nu rezultă cu claritate ce sumă trebuie plătită de fiecare inculpat în raport cu fiecare act material în care ar fi fost implicat, ajungându-se la situaţia în care un apelant revizuient răspunde civil pentru un act material săvârşit de un alt apelant revizuent.

Din cuprinsul sentinţei penale nr. 35/PI/2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, rezultă, contrar susţinerilor apărării, că în cauză, fiecare inculpat a fost obligat distinct la plata unei sume de bani în favoarea părţii civile, defalcat pentru fiecare act de contrabandă reţinut în sarcina sa.

În consecinţă, Înalta Curte constată că cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de partea civilă nu constituie o împrejurare nouă în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi, prin urmare, nu poate constitui temei pentru revizuirea hotărârii, nefiind aptă să dovedească netemeinicia acesteia.

În susţinerea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuenţii au mai invocat decizia nr. 64/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale. Aceste decizii au fost pronunţate şi publicate în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare în cauza de faţă.

Înalta Curte constată că deciziile invocate nu constituie împrejurări noi, de fapt sau de drept, care să fi existat la momentul soluţionării cauzei şi să fi fost necunoscute instanţei. Revizuirea întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. presupune existenţa unor elemente anterioare ori concomitente soluţionării cauzei, care să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia pronunţată.

Astfel, în ceea ce priveşte Decizia nr. 64/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că aceasta reprezintă o interpretare a normelor legale incidente în materia folosirii investigatorilor sub acoperire, respectiv a dispoziţiilor art. 148 alin. (3) şi art. 150 alin. (5) din C. proc. pen.. Conform acestei decizii, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui mandat de supraveghere tehnică este obligatorie, în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că interpretarea dată unei norme de drept în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare nu se circumscrie noţiunii de împrejurare nouă în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.. În acest sens, Înalta Curte reaminteşte practica instanţei supreme prin care s-a reţinut că împrejurarea nouă invocată de apărare ca fiind reprezentată de cele statuate prin decizia nr. 37/08.06.2022, pronuntată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022, nu se poate circumscrie noţiunii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. De asemenea, cele statuate prin decizia anterior menţionată nu se pot circumscrie noţiunii de fapte şi mijloace de probă care să conducă la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, aşa cum cer prevederile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. (ICCJ, secţia penală, sentinţa penală nr. 535 din 11 octombrie 2023, dosar nr. x/2023).

Pe de altă parte, decizia a fost pronunţată ulterior soluţionării definitive a cauzei de faţă şi, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aşadar, aceasta nu are caracter retroactiv şi nu poate fi valorificată într-o cauză soluţionată definitiv anterior.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că nici aceasta nu poate constitui o împrejurare nouă în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.. În acest sens este şi practica recentă a instanţei supreme prin care s-a reţinut că, împrejurările la care a făcut trimitere partea în cererea formulată, respectiv pronunţarea unei decizii de către Curtea Constituţională, nu pot avea semnificaţia unor fapte sau împrejurări noi, în accepţiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 106/A din 28 martie 2024, dosar nr. x/2023).

Decizia invocată are ca obiect constatarea unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Parlamentul României, respectiv între instanţele judecătoreşti şi Serviciul Român de Informaţii, generat de încheierea protocoalelor de colaborare secrete. Deşi decizia menţionată a avut un impact semnificativ asupra cadrului de legalitate a procedurilor penale, fiind pronunţată ulterior soluţionării definitive a cauzei vizate de prezenta cerere de revizuire, aceasta nu are incidenţă directă asupra unor aspecte de fapt necunoscute instanţei la data pronunţării hotărârii.

Mai mult, chiar dacă revizuenţii nu au invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că nici pe acest temei nu ar putea fi primită cererea, întrucât în procesul anterior soluţionat definitiv nu a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate. Aşadar, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca această decizie să producă efecte asupra hotărârii definitive, prin simpla sa existenţă.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat constant că deciziile sale produc efecte erga omnes şi pentru viitor, iar în cauzele definitive pot fi valorificate doar dacă excepţia a fost ridicată în acea cauză (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, paragrafele 25 şi 33). Astfel, doar în condiţii strict limitative, o decizie a Curţii Constituţionale poate justifica promovarea revizuirii, iar aceste condiţii nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.

În concluzie, Înalta Curte constată că niciunul dintre elementele invocate de revizuenţi - fie că este vorba despre Decizia nr. 64/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, adresele Ministerului de Finanţe din Republica Serbia şi ale ANAF, ori cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de partea civilă şi recalificată ca fiind contestaţie la executare - nu poate fi încadrat în noţiunea de "fapte sau împrejurări noi", în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Niciunul dintre aceste elemente nu constituie o situaţie de fapt necunoscută instanţei la momentul soluţionării cauzei, nu este de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare şi să conducă, în mod evident, la modificarea soluţiei definitive.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar cererea formulată este inadmisibilă în principiu.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., apelanţii revizuenţi au susţinut că există două hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, respectiv hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2011 ale Curţii de Apel Timişoara, întrucât, pentru aceleaşi acte materiale de contrabandă, s-au stabilit prejudicii diferite, deşi cantităţile de ţigarete au fost similare sau identice, acest aspect având implicaţii directe şi asupra laturii penale, în considerarea prevederilor art. 270 din Codul vamal.

Examinând aceste susţineri, Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., este necesar ca între două sau mai multe hotărâri penale definitive, care soluţionează fondul cauzei (latura penală ori civilă), să existe o veritabilă imposibilitate de conciliere, constând în soluţii contradictorii privind existenţa faptei, săvârşirea acesteia sau vinovăţia inculpaţilor.

Diferenţele de interpretare juridică sau de evaluare a unor aspecte ale cauzei, între două hotărâri penale definitive, nu echivalează automat cu o contradicţie ireconciliabilă. În acelaşi sens, simpla divergenţă de soluţii cu privire la latura civilă a cauzei, ori diferenţele de cuantum ale prejudiciului stabilit în dosare separate, nu reprezintă, prin ele însele, o contrarietate de hotărâri de natură a declanşa mecanismul excepţional al revizuirii.

Analizând conţinutul motivelor de apel, în corelare cu hotărârile definitive invocate ca fiind ireconciliabile, Înalta Curte constată că susţinerile apelanţilor sunt neîntemeiate. Din examinarea comparativă a hotărârilor pronunţate în cele două dosare, inclusiv a exemplelor indicate de apelanţii revizuenţi în susţinerea criticilor formulate, atât din perspectiva actelor materiale reţinute, cât şi a persoanelor obligate la plata prejudiciilor, rezultă că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire. Revizuenţii nu au fost condamnaţi în ambele hotărâri pentru aceleaşi fapte, iar hotărârile nu stabilesc soluţii incompatibile asupra aceleiaşi situaţii juridice în privinţa aceloraşi persoane.

Astfel, deşi o serie de acte materiale - cum sunt cele comise la datele de 04/05 noiembrie 2010, 15 noiembrie 2010, 19 noiembrie 2010, 20/21 noiembrie 2010, 23/24 ianuarie 2011, 26 ianuarie 2011, 27 ianuarie 2011 şi 28/29 ianuarie 2011 - se regăsesc în ambele hotărâri definitive, fiecare hotărâre a stabilit, în mod distinct, în urma analizării materialului probator, obligaţiile civile doar faţă de inculpaţii judecaţi în cadrul fiecărei cauze. Faptul că în cele două dosare s-au stabilit prejudicii diferite nu generează o contradicţie juridică între hotărârile definitive, întrucât s-a avut în vedere contribuţia individuală a fiecărui inculpat şi poziţia procesuală distinctă a acestuia.

Diferenţele de cuantum ale prejudiciilor stabilite în cele două hotărâri reflectă individualizarea răspunderii civile în raport cu fiecare inculpat judecat şi nu sunt, prin ele însele, de natură să conducă la concluzia existenţei unor hotărâri ireconciliabile.

În ceea ce priveşte invocarea unei "dublări" a prejudiciului, Înalta Curte constată că nu există o obligaţie legală ca suma stabilită într-un dosar să coincidă cu exactitate cu cea stabilită în alt dosar, atâta vreme cât nu sunt aceleaşi persoane chemate să răspundă. În plus, hotărârea a cărei revizuire se cere a individualizat răspunderea civilă pentru fiecare inculpat, fără a stabili solidaritatea între toţi revizuenţii pentru prejudiciile cumulate. Astfel, nici măcar pe plan civil nu poate fi vorba de o suprapunere automată între cele două hotărâri.

Pe de altă parte, eventualele dificultăţi apărute în faza executării hotărârii nu intră în sfera revizuirii, ci pot fi valorificate, dacă este cazul, prin formularea unei contestaţii la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că între hotărârile definitive invocate de revizuenţi nu există neconcordanţe juridice ireconciliabile în sensul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., ci doar diferenţe de cuantum şi individualizare a obligaţiilor, generate de contextul procesual distinct şi de calitatea diferită a persoanelor judecate. În ceea ce priveşte latura penală, Înalta Curte constată că nu există soluţii contradictorii privind existenţa faptelor sau vinovăţia inculpaţilor, fiecare hotărâre fiind pronunţată în raport cu actele materiale şi persoanele judecate distinct în fiecare dosar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru incidenţa cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., motiv pentru care cererea de revizuire este, sub acest aspect, inadmisibilă în principiu.

Deşi, prin cererea de revizuire, revizuenţii au solicitat admiterea acesteia în întregime, în ceea ce priveşte toate infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, Înalta Curte constată că, în susţinerea cererii, nu au fost invocate fapte sau împrejurări noi referitoare la infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat şi de luare de mită. În consecinţă, nici în privinţa acestor infracţiuni, cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte va constata că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

În raport cu soluţia dispusă şi prevederile art. 460 din C. proc. pen., Înalta Curte nu va mai analiza cererea de suspendare a executării sentinţe penale nr. 35/PI din 29.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 106/A din 21.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014, formulată de apelanţii revizuenţi.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul 459 alin. (7) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de revizuenţii G., C., E., F., A., B., D., I. şi H. împotriva sentinţei penale nr. 5/REV din data de 04 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe aceştia la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de revizuenţii G., C., E., F., A., B., D., I. şi H. împotriva sentinţei penale nr. 5/REV din data de 04 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă revizuenţii la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 06 noiembrie 2024.