Dismissal Annulled and Case Remanded for New Investigation over Incomplete Inquiry into Abuse-of-Office and Judicial Complaints.

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de 15 aprilie 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2025, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din 27 ianuarie 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală în dosarul nr. x/2023, menţinută prin ordonanţa nr. 50/II-2/2025 din 31 martie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet.

În argumentarea plângerii întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 340 C. proc. pen., petentul a susţinut, în esenţă, că ordonanţa atacată este nelegală şi netemeinică întrucât soluţia de clasare a fost dispusă fără a se efectua minime cercetări cu privire la faptele sesizate şi în lipsa administrării oricăror probe, organele de anchetă refuzând să ia în considerare chiar şi mijlocele de probă pe care le-a indicat sau transmis la dosar.

În acest sens, a arătat că, fără a evalua probele noi pe care le-a propus a fi administrate în cauză în legătură cu infracţiunile de înşelăciune imputate Consiliului de Administraţie şi funcţionarilor S.C. B. S.A., procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de cercetări cu privire la aceste acuzaţii, reţinând în mod neîntemeiat că, întrucât împrejurările în care a fost majorată valoarea nominală a acţiunilor acestei bănci au fost evaluate în cadrul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care a fost dispusă o soluţie de clasare confirmată atât de procurorul ierarhic superior, cât şi de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Braşov, reluarea anchetei cu privire la faptele sesizate nu se impune, în lipsa conturării oricăror elemente factuale şi probatorii noi care să permită o astfel de procedură.

Deopotrivă, a susţinut că, în aceeaşi manieră, procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de anchetă nici cu privire la faptele concrete de abuz în serviciu imputate procurorului C., respectiv judecătorilor D. şi E., după cum nu a efectuat cercetări nici cu privire la faptele reclamate în sarcina judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti detaşaţi la Oficiul Registrului Comerţului.

Pentru argumentele prezentate, petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei de clasare atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale cu privire la faptele efectiv reclamate.

În anexa plângerii, petentul a ataşat: documentul intitulat "Confirmare înregistrare tranzacţie din 31.03.2014" şi decizia civilă nr. 5607A din 29.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Cauza a fost repartizată aleatoriu completului C30 C. pen., având fixat termen de judecată la data de 22 mai 2025.

În urma diligenţelor instanţei supreme, la data de 29 aprilie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală a înaintat dosarul de urmărire penală nr. 19/158/P/2023 şi lucrarea nr. 235/II-2/2025 ale aceleiaşi unităţi de parchet.

La data de 12 mai 2025, petentul A. a transmis la dosar un memoriu prin care a solicitat, în esenţă, ca evaluarea ordonanţei atacate să se realizeze şi prin prisma Deciziei CEDO din 15 aprilie 2025 pronunţată în cauza Bădescu şi alţii contra României.

La termenul fixat în cauză, 22 mai 2025, constatând lipsă de procedură cu intimata E., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a amânat cauza pentru termenul din 5 iunie 2025.

Cererea de recuzare formulată de petentul A., la data de 4 iunie 2025, împotriva judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte învestit cu judecarea cauzei, a fost respinsă prin încheierea instanţei supreme de la aceeaşi dată, pentru argumentele detaliat expuse în cuprinsul acesteia.

La termenul din 5 iunie 2025, petentul A. şi reprezentantul Ministerului Public au formulat concluzii cu privire la plângerea ce formează obiectul cauzei, acestea fiind detaliat expuse în încheierea de la aceeaşi dată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

1. Prin plângerea penală transmisă iniţial, la 16 noiembrie 2020, deopotrivă Birourilor Teritoriale Bucureşti şi Braşov ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., înaintată ulterior secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, unde a înregistrată, la data de 26 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, persoanele vătămate A. şi F. au solicitat cercetarea faptelor şi persoanelor vinovate de lipsirea lor de drepturile de moştenire şi de proprietate garantate constituţional, "în legătură cu dosarul nr. x/2019 care se află în acest moment la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

În acest sens, au arătat, în esenţă, că, după ce, la 26 iulie 2017, au formulat o plângere penală împotriva Consiliului de Administraţie al B. S.A. pentru lipsirea lor de drepturile la moştenire şi proprietate asupra a 206 acţiuni emise de unitatea bancară sus-menţionată, pentru săvârşirea infracţiunilor continuate de fals în acte publice, înşelăciune şi furtul dividendelor care li se cuvin, în condiţiile în care în respectiva cauză nu s-au efectuat niciun fel de cercetări, au constatat, în anul 2020, că în activitatea infracţională reclamată sunt implicaţi şi judecătorii de la Tribunalul Bucureşti delegaţi la Oficiul Registrului Comerţului care au facilitat publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a procedurii ilegale de mărire de capitalului S.C. B. S.A. (care a avut ca efect pierderea dreptului lor de proprietate asupra acţiunilor sus-menţionate).

Au mai arătat că, în acelaşi context au fost săvârşite fapte de abuz în serviciu, de favorizare a făptuitorului şi de corupţie atât la nivelul poliţiştilor secţiei 3 Poliţie din Braşov, cât şi la nivelul procurorilor şi judecătorilor care trebuiau să cerceteze grupul infracţional organizat constituit iniţial din Consiliul de Administraţie al S.C. B. S.A., organele judiciare sus-menţionate fiind deopotrivă atrase în gruparea infracţională.

2. Prin ordonanţa nr. 2805/P/2020 din 30 noiembrie 2020 în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.

3. Urmare desfiinţării secţiei pentru investigarea infracţiunilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 5 aprilie 2022, dosarul a fost trimis pe cale administrativă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, unde a fost înregistrat, la data de 15 aprilie 2022, sub nr. x/2022.

4. La data de 29 iulie 2022, petentul A. a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov o completare a plângerii penale iniţiale, solicitând efectuarea de cercetări penale şi cu privire la judecătorul D. de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, susţinând, în esenţă, că, prin conduita adoptată şi modalitatea concretă în care a soluţionat dosarul nr. x/2018, magistratul a săvârşit infracţiunile de tentativă de înşelăciune, abuz în serviciu, dar şi complicitate la înşelăciunea şi furtul comise de S.C. B. S.A. şi aderare la grupul infracţional organizat constituit de reprezentanţii unităţii bancare sus-menţionate.

Deopotrivă, a solicitat cercetarea judecătoarei G. de la aceeaşi instanţă, susţinând, în esenţă, că întrucât aceasta a respins "cu totul iraţional" cererea de recuzare a judecătorului D., care se afla într-o situaţie evidentă de incompatibilitate, se face vinovată de săvârşirea infracţiunilor de "complicitate la complicitatea" magistratului recuzat, dar şi a celei de abuz în serviciu şi complicitate la abuzul în serviciu comis de acelaşi magistrat, respectiv de aderare la grupul infracţional organizat reclamat.

5. Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 195/P/2022 din 28 decembrie 2022 s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16. alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei privind infracţiunile prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 269 C. pen. (în raport de care se începuse urmărirea penală in rem), presupus a fi fost săvârşite de magistratul procuror H. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, de magistratul judecător I. din cadrul Judecătoriei Braşov şi de către organele de poliţie judiciară din cadrul secţiei 3 a Poliţiei Braşov, iar, în temeiul art. 46, art. 58, art. 63 alin. (1), (3) C. proc. pen., cu referire la art. 56 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) C. proc. pen. combinat cu art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 49/2002, disjungerea şi declinarea cauzei cu privire la magistraţii judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

6. Urmare soluţiei de declinare, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 6 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, (actualizat nr. 19/158/P/2023).

7. La data de 23 septembrie 2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a procedat la audierea persoanei vătămate A..

În cadrul declaraţiei date, A. a precizat că înţelege să menţină acuzaţiile formulate împotriva Consiliul de Administraţie al S.C. B. S.A., împotriva magistraţilor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov care au tergiversat timp de 7 ani cercetările în cauza sa, împotriva organelor de cercetare penală din cadrul secţiei 3 Poliţie Braşov care au instrumentat plângerile penale formulate, dar şi împotriva magistraţilor judecători de la Tribunalul Bucureşti delegaţi la Oficiul Registrului Comerţului.

În acest sens, a arătat:

"Cu privire la Consiliul de Administraţie al B., deşi s-a emis o soluţie de clasare în cauză de către magistraţii procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, la propunerea organelor de cercetare penală din cadrul secţiei 3 poliţie Braşov, apreciez că organul de cercetare penală menţionat anterior, în soluţia adoptată, a preluat înşelăciunea celor de la B. prin care susţineau că în Legea 31/1990 ar fi existat termenii de acţiuni consolidate şi acţiuni neconsolidate, precum şi procedura de consolidare a valorii nominale a acţiunilor, devenind astfel complici la înşelăciunea acestora.

În fapt, în Legea 31/1990, există o procedură de mărire de capital, cu aport de capital şi mărirea valorii nominale a acţiunilor. Acţiunile sunt expresia capitalului pe care o societate comercială o împarte cu acţionarii săi şi sunt motivul pentru care acţionarii sunt îndreptăţiţi să primească dividende. Cei de la B., în momentul în care am mers să depun actele aferente succesiunii şi dovada că suntem acţionari, mi-au comunicat că mama mea nu mai figurează în registrul acţionarilor de la B., acesta fiind motivul pentru care m-am îndreptat către instituţiile statului, parchet/instanţe, pentru a mi se recunoaşte două drepturi constituţionale, dreptul de moştenire şi dreptul de proprietate.

Deşi s-a emis soluţie de clasare de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu privire h magistratul procuror H. şi magistratul judecător I., precum şi cu privire la organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei secţiei 3 Braşov, eu apreciez că trebuie să se efectueze în continuare cercetări faţă de persoanele antereferite, deoarece magistratul procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov H. nu avea competenţa legală să dea o soluţie în cauză deoarece în cauză erau implicaţi judecătorii de la Registrul Comerţului detaşaţi de la Tribunalul Bucureşti. La fel s-a întâmplat şi în cazul magistratului judecător I., nici aceasta nu avea competenţa legală . Consider că era competent în acest caz doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Deşi n-am făcut vorbire la început despre magistraţii de la Tribunalul Bucureşti, era de datoria procurorului şi a organelor de cercetare penală să administreze probe în legătură cu felul în care s-a desfăşurat presupusa procedură de mărire a valorii nominale a acţiunilor. Consider că procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov trebuia să-şi verifice competenţa şi să trimită la parchetul competent şi nu să se pronunţe. Consider că atât timp cât ei nu şi-au verificat competenţa, aceştia nu au administrat niciun fel de probă şi au dispus evident ilegal clasarea în lipsă de competenţă legală".

Prin aceeaşi declaraţie, petentul A. a completat plângerea penală iniţială, susţinând că înţelege să solicite cercetarea penală şi a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov care a dispus "nelegal" disjungerea cauzei în dosarul nr. x/2022, având în vedere că instituţia disjungerii este un atribut al judecătorului, nu al procurorului, considerând că în acest fel a fost săvârşit un abuz în serviciu şi în legătură cu acest aspect.

8. Prin ordonanţa nr. 19/158/P/2023 din 25 septembrie 2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia de urmărire penală a dispus, în temeiul art. 58 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 40 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 3 din Legea nr. 49/2022, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, raportat la împrejurarea că magistratul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva căruia a formulat plângere petentul A. prin declaraţia din 23 septembrie 2024, respectiv C., îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

9. Urmare acestei soluţii, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, la data de 7 octombrie 2024, sub acelaşi nr. 19/158/P/2023.

10. Ulterior, în lipsa oricărui alt act de cercetare, prin ordonanţa din 27 ianuarie 2025 emisă în dosarul anterior menţionat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect plângerea penală formulată de persoanele vătămate A. şi F., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la toate faptele imputate magistratului procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, magistraţilor judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti delegaţi în cadrul Oficiul Registrul Comerţului şi magistraţilor judecători din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, întrucât faptele nu există.

În argumentarea acestei soluţii, după ce a făcut un scurt istoric al parcursului sesizării, procurorul de caz a reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte faptele penale pretins comise de reprezentanţi ai S.C. B. S.A. şi membrii consiliului de administraţie ai acestei bănci au mai fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în cadrul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, fiind analizate împrejurările în care a fost majorată valoarea nominală a acţiunilor cu încălcarea prevederilor legale în materie, cu consecinţa pierderii calităţii de acţionar a mamei persoanelor vătămate, soluţia de clasare dispusă în cauză fiind menţinută de procurorul ierhic superior şi confirmată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov. Ca atare, în aceste condiţii, o reluare a cercetărilor în raport cu aspectele semnalate de persoanele vătămate faţă de funcţionarii şi membrii Consiliului de Administraţie al S.C. B. S.A. nu se impune, în lipsa conturării oricăror elemente factuale şi probatorii noi care să permită o astfel de procedură.

În ceea ce priveşte faptele imputate magistraţilor judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti detaşaţi la Oficiul Registrului Comerţului " se reţine că activitatea acestora este guvernată prin reglementările legale instituite prin regulamente, ordine, ordonanţe şi legi, nefiind însă relevate acte şi acţiuni care să se circumscrie elementelor de tipicitate ale unor infracţiuni de serviciu. Simpla afirmaţie conform căreia au fost încălcate atribuţiile de serviciu de către judecătorii delegaţi să efectueze activităţi în cadrul Oficiului Registrul Comerţului nu este suficientă pentru a fi contura caracterul penal al activităţilor desfăşurate de către magistraţi. De altfel, persoanele vătămate nu au indicat în concret care au fost atribuţiile de serviciu încălcate, limitându-se să precizeze că judecătorii delegaţi au aprobat o pretinsă procedură ilegală de mărire nominală a acţiunilor de către funcţionarii B., însă, aşa cum a rezultat în cursul cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, pretinsele acţiuni ilegale ale funcţionarilor băncii nu au fost confirmate pe calea ilicitului penal, ceea ce cu atât mai mult face neverosimilă acuzaţia formulată împotriva judecătorilor delegaţi prin actul de sesizare".

În ceea ce priveşte aspectele sesizate cu privire la magistratul procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov care ar fi dispus nelegal disjungerea în dosarul nr. x/2022, se reţine că procedura de disjungere este prevăzută inclusiv în faza de urmărire penală, constituind o prerogativă atribuită organului de urmărire penală prin art. 63 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 46 C. proc. pen., astfel încât nu poate fi pusă în discuţie o încălcare a acestor prevederi procesual penale de către procurorul de caz.

În referire la activitatea de judecată desfăşurată de către magistratul judecător din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti " se reţine că la nivelul acestei instanţe de judecată s-a înregistrat dosarul civil nr. x/2018 având ca obiect obligarea B. S.A. de a transfera dreptul de proprietate asupra acţiunilor moştenite de către persoanele vătămate de la mama acestora, acţiunea civilă fiind judecată de către judecătorul D. şi soluţionată prin sentinţa civilă nr. 8698/01.10.2021, prin care s-a respins cererea formulată de persoanele vătămate ca fiind neîntemeiată. În acelaşi dosar, persoanele vătămate au formulat acuzaţii şi împotriva magistratului procuror G., urmare a faptului ca ar fi respins în mod iraţional cererea de recuzare a judecătorului cauzei întrucât se afla într-o stare de incompatibilitate, fiindu-le astfel încălcat dreptul la un proces echitabil."

În acest sens, se va reţine că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către magistraţii judecători, pentru a se contura vreo vinovăţie penală este necesar ca aspectele semnalate să fie susţinute de probe solide, certe, care să conducă fără niciun dubiu la concluzia că magistraţii reclamaţi au urmărit sau acceptat prejudicierea persoanelor vătămate cu ocazia soluţionării cauzei cu care a fost învestiţi. Or, din chiar conţinutul sesizării nu se pot releva astfel de aspecte de natură penală, care să fie susţinute de elemente probatorii în sensul că magistraţii reclamaţi şi-ar fi exercitat atribuţiunile de serviciu cu rea-credinţă.

Infracţiunile de abuz în serviciu, sub aspectul laturii obiective, presupun ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, funcţionarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos şi prin aceasta să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Prin Decizia nr. 405 din data de 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, Curtea Constituţională a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare Ia atribuţii de serviciu reglementate expres în legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului. Curtea a reţinut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave. În opinia Curţii, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului, de natură să substituie normele juridice.

Totodată, Curtea a reţinut că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio".

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de Ia Veneţia) a arătat că:

"de vreme ce judecătorii pot fi traşi la răspundere penală pentru interpretarea unei legi, stabilirea faptelor sau evaluarea probelor, o asemenea răspundere operează doar în cazurile în care există rea-credinfă şi dacă se poate demonstra, neglijenţă gravă. Judecătorii nu ar trebui traşi la răspundere pentru erorile judiciare care nu presupun existenţa relei-credinţe şi pentru diferenţele de interpretare a dreptului; remediul principal pentru asemenea erori îl reprezintă procedura de contestare, în concluzie: doar eşecurile provocate cu intenţie printr-un abuz deliberat sau, dacă se poate demonstra, printr-o neglijenţă gravă, repetată şi serioasă ar trebui să dea naştere acţiunilor disciplinare şi sancţiunilor, răspunderii penale sau răspunderii civile".

Or, prin modul în care sunt reglementate aceste proceduri, magistraţii care îndeplinesc activitatea de jurisdicţie, în cadrul căreia pronunţă o anumită soluţie, se supun numai legii şi reglementărilor în materia respectivă, beneficiind de protecţie în faţa oricăror ingerinţe. înţelegând astfel, sesizarea penală nu poate fi transformată într-o cale de atac neprevăzută de lege.

În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, magistraţii trebuie să aplice legea la anumite situaţii de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situaţiei de fapt supusă actului de justiţie, de interpretare a dispoziţiilor legale şi, în final, de identificare şi aplicare a dispoziţiilor legale la cazul concret.

Împrejurarea că soluţiile pronunţate de către magistraţi în cadrul atribuţiilor de serviciu sunt nefavorabile unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu. în ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.

Pentru argumentele învederate, concluzionând că nu existe fapte sau elemente concrete care să indice existenţa relei-credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare, nefiind precizate acţiuni exterioare procesului de interpretare şi aplicare a legii de către magistraţi, prin care să fi fost încălcate dispoziţiile legale ce reglementează activitatea acestora, procurorul a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

11. Împotriva acestei ordonanţe, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru argumente circumscrise, în esenţă, împrejurării că soluţia de clasare a fost dispusă fără a se efectua minime cercetări cu privire la faptele efectiv sesizate şi în lipsa administrării oricăror probe, organele de anchetă refuzând să ia în considerare chiar şi mijlocele de probă pe care le-a indicat sau transmis la dosar.

Prin ordonanţa nr. 50/II-2/2025 din 31 martie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 339 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 19/158/P/2023 din 27 ianuarie 2025 a aceleiaşi unităţi de parchet, ca nefondată.

În argumentarea soluţiei dispuse, pornind de la reţinerea că, prin plângerea formulată în temeiul art. 339 C. proc. pen., petentul A. a susţinut că procurorul de caz nu a efectuat o anchetă efectivă, astfel că ordonanţa emisă de acesta este netemeinică întrucât urmărirea penală este incompletă, procurorul ierarhic superior a constatat, în esenţă, următoarele:

În cauză, procurorul a reţinut în mod corect, printr-o motivare clară şi cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Elementele existente în cuprinsul sesizării şi în actele dosarului au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probaţiunii. Prin raportare la conţinutul concret al faptelor sesizate, analiza efectuată a fost suficientă pentru lămurirea cauzei în toate aspectele. Procurorul are libertatea de a dispune soluţia în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, ştiinţifice şi riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor în mod coroborat.

Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În practica Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, de principiu, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, procurorul ierarhic superior a concluzionat că soluţia de clasare atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care plângerea formulată de petent împotriva acesteia este nefondată.

12. Nemulţumit de soluţia procurorului ierarhic superior, petentul A. a formulat plângere împotriva ordonanţei de clasare şi la judecătorul de cameră preliminară competent, în temeiul art. 340 C. proc. pen., pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente.

În raport de aceste reţineri factuale, procedând la analiza plângerii formulate de petentul A., în termen legal, împotriva ordonanţei de clasare din 27 ianuarie 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală în dosarul nr. x/2023, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, în considerarea următoarelor argumente:

În contextul parcursului sinuos al cauzei anterior descris, care se întinde pe parcursul a mai mult de 4 ani, se constată că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 19/158/P/2023 ce face obiectul cenzurii Înaltei Curţi în cauza de faţă este limitată la următoarele fapte şi persoane reclamate de petentul A.:

- faptele imputate Consiliului de Administraţie al B. S.A. şi funcţionarilor acestei unităţi bancare, precum şi judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti delegaţi la Oficiul Registrului Comerţului implicaţi în publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a procedurii de mărire de capitalului S.C. B. S.A. (care, în opinia petentului, ar fi avut ca efect pierderea dreptului lui de moştenire şi de proprietate asupra acţiunilor deţinute de mama sa la unitatea bancară nominalizată) prin plângerea penală formulată la 16 noiembrie 2020 (împreună cu F.), reiterate prin declaraţia petentului din 23 septembrie 2024;

- faptele imputate judecătorilor D. şi G. de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin completarea plângerii penale iniţiale transmise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la data de 29 iulie 2022;

- faptele imputate magistratului procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov care a dispus disjungerea cauzei în dosarul nr. x/2022, C. (care în prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi care a atras competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) prin completarea adusă plângerii iniţiale prin declaraţia dată în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 23 septembrie 2024.

În limitele astfel stabilite, Înalta Curte constată că, sub aspectul primelor două acuzaţii formulate de petent în maniera fidel redată anterior în prezentele considerente, singurul act de urmărire penală efectuat în cauză a constat în audierea petentului A. la data de 23 septembrie 2024 (în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), documentele invocate în motivarea soluţiei de clasare atacate fiind transmise la dosar de către petent sau la cererea organelor de anchetă, însă în legătură cu faptele pentru care s-a dispus clasarea prin ordonanţa nr. 195/P/2022 din 28 decembrie 2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

În ceea ce priveşte ultima acuzaţie, în cauză nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală, în motivarea soluţiei de clasare dispusă cu privire la această faptă facându-se trimitere la soluţia de clasare/disjungere emisă de magistratul procuror reclamat ca şi organ de anchetă în competenţa căruia s-a aflat, la un moment dat, prezenta cauză.

În contextul acestor constatări, Înalta Curte apreciază că urmărirea penală efectuată în aceste condiţii a avut un caracter pur formal, fiind inaptă să asigure, în mod real, clarificarea conţinutului concret al faptelor reclamate, a particularităţilor lor obiective şi subiective şi, pe cale de consecinţă, a concordanţei lor cu tiparul legal desprins din normele de incriminare invocate de petent. Drept urmare, ancheta penală declanşată la sesizarea petentului A. nu a avut aptitudinea de a permite realizarea obiectului său legal, conform art. 285 din C. proc. pen., şi nici aflarea adevărului, lipsindu-i efectivitatea şi rigurozitatea.

Sub un prim aspect, constată generalitatea extremă a analizei realizate de procuror cu privire la faptele sesizate, incompatibilă cu exigenţele art. 5 din C. proc. pen.

Faptele şi persoanele reclamate de petentul A. nu au făcut, în mod individual, obiectul unei veritabile evaluări critice din partea procurorului, în scopul clarificării necesare a coordonatelor lor obiective principale, a circumstanţelor în care au acţionat persoanele indicate ca potenţiali făptuitori şi a calităţii, identităţii sau contribuţiei acestora din urmă.

Concluzia inexistenţei faptelor se relevă ca fiind una pur teoretică, lipsită de un minimum fundament probatoriu, de vreme ce abordarea extrem de generală a organului de urmărire penală nu a permis nici identificarea explicită a conţinutului fiecărei presupuse fapte şi nici a persoanelor responsabile de săvârşirea acestora.

În al doilea rând, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reţine caracterul incomplet al urmăririi penale.

În acest sens, remarcă faptul că, aşa cum s-a arătat anterior, singurele înscrisuri administrate de organul de urmărire penală în prezenta cauză (respectiv de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov) sunt cele de la dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi constau în fişele Ecris ale dosarelor nr. x/2017 şi nr. y/2018 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, ordonaţele dispuse în respectivele cauze şi încheierea nr. 12 din 2 aprilie 2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov în dosarul nr. x/2019, care au fost transmise la dosar la data de 29 noiembrie 2022.

Ulterior acestui moment, pe parcursul a mai mult de 2 ani şi deşi petentul A. şi-a completat plângerea penală iniţială cu noi acuzaţii, în cauză nu a fost efectuat un minimum de verificări probatorii.

Cu toate acestea, concluzia sumară exprimată în ordonanţa atacată - în sensul imposibilităţii reluării cercetărilor cu privire la faptele imputate Consiliului de Administraţie al B. S.A. şi funcţionarilor acestei unităţi bancare, ca urmare a faptului că, anterior, au mai fost efectuate cercetări sub acelaşi aspecte în cadrul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, fiind analizate împrejurările în care a fost majorată valoarea nominală a acţiunilor băncii precitate şi care ar fi avut drept consecinţa pierderii calităţii de acţionar a mamei persoanelor vătămate, soluţia de clasare dispusă în cauză fiind menţinută de procurorul ierhic superior şi confirmată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov - nu poate fi susţinută, la nivel rezonabil, doar de înscrisurile anterior menţionate.

În acest sens constată ca fiind evident faptul că, raportat atât la conţinutul oronanţei de clasare dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2018, cât şi al ordonaţei procurorului ierarhic superior, respectiv al încheierii nr. 12 din 2 aprilie 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov în dosarul nr. x/2019, prin care a fost menţinută soluţia de clasare sus-menţionată, o eventuală concluzie cu privire la incidenţa principiului ne bis in idem obliga la stabilirea prealabilă a elementelor factuale concrete circumscrise de petentul A. acestei acuzaţii în prezenta cauză şi la compararea lor cu cele invocate de acesta în dosarul sus-menţionat.

Or, neprocedând, prioritar, la clarificarea acuzaţiilor efective reclamate de petent în prezenta cauză, procurorul de caz a expus concluzia inexistenţei unor elemente factuale şi probatorii noi care să justifice reevaluarea faptelor imputate Consiliului de Administraţie al B. S.A. şi funcţionarilor acestei unităţi bancare doar pe baza înscrisurilor anterior menţionate, apreciate de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind insuficiente a susţine o astfel de concluzie.

În aceeaşi manieră a procedat procurorul de caz şi cu privire la faptele imputate de petent judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti delegaţi la Oficiul Registrului Comerţului implicaţi în publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a procedurii de mărire de capitalului S.C. B. S.A., magistratul ajungând la concluzia că acestea nu există, fără a afectua însă o prealabilă veritabilă evaluare critică a acuzaţiilor în scopul clarificării necesare a coordonatelor lor obiective principale, a circumstanţelor în care se pretinde că au acţionat persoanele indicate ca potenţiali făptuitori şi a calităţii, identităţii sau contribuţiei acestora din urmă.

În fine, şi în privinţa celorlalte acuzaţii, fără a stabili în prealabil conţinutului concret al faptelor reclamate şi particularităţile lor obiective şi subiective şi a administra un minimum de probatoriu, procurorul de caz a constatat că acestea nu există, deşi argumentele expuse în acest sens par a susţine, mai degrabă, concluzia neîndeplinirii elementelor de tipicitate a infracţiunilor reclamate.

Or, în actuala procedură, judecătorul de cameră preliminară este îndrituit să constatate caracterul incomplet al anchetei în cauza de faţă şi să valorifice acest element în vederea aflării adevărului.

Aceasta deoarece urmărirea penală nu se poate rezuma la o analiză formală a conţinutului plângerii ca mod de sesizare, ci reclamă o verificare riguroasă atât a elementelor de conţinut, cât şi a fundamentului aspectelor sesizate, în scopul de a asigura efectivitatea obiectului acestei faze a procesului penal, astfel cum este definit de art. 285 din C. proc. pen.

Dispoziţia legală anterior menţionată defineşte obiectul urmăririi penale ca fiind "strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată"; textul reliefează, astfel, caracterul indispensabil al probaţiunii în activitatea de urmărire penală.

Dispoziţiile art. 97 alin. (1) din C. proc. pen. definesc noţiunea de "probă" ca fiind orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

În conţinutul aceluiaşi articol, la alin. (2), sunt enumerate limitativ mijloacele de probă ca fiind: declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; declaraţiile persoanei vătămate; declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente; declaraţiile martorilor; înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Deşi nu toate mijloacele de probă anterior enumerate sunt necesare sau utile pentru justa lămurire a unei cauze, organul judiciar bucurându-se de o largă marjă de apreciere sub acest aspect, totuşi, indiferent de mijlocul ales, el trebuie să fie apt să permită stabilirea, cel puţin, a faptelor esenţiale subsumate obiectului probaţiunii, respectiv, existenţa infracţiunii şi săvârşirea ei de către o anume persoană.

În fine, aprecierea probelor, scop şi raţiune a activităţii de probaţiune, constituie o etapă obligatorie în construirea şi, ulterior, expunerea raţionamentului logico-juridic pe care se grefează soluţia dată acţiunii penale, indiferent dacă o atare soluţie survine în faza de judecată şi este dispusă de instanţa competentă sau dacă, dimpotrivă, ea aparţine organului de urmărire penală. Soluţia dată acţiunii penale reflectă întotdeauna existenţa sau inexistenţa unui raport juridic de conflict, astfel că ea trebuie să fie temeinic argumentată şi susţinută probator pentru a fi acceptată de destinatari.

Din perspectiva acestor argumente de principiu, Înalta Curte apreciază că soluţia de clasare dispusă în cauza de faţă, întemeiată preponderent pe înscrisuri, este lipsită de temeinicie, de vreme ce ea a finalizat o anchetă formală, lipsită de efectivitate şi inaptă a clarifica faptele sesizate de către petent ori de a asigura în mod real aflarea adevărului.

Aşa cum s-a subliniat, mutatis mutandis, în jurisprudenţa Curţii Europene, pentru ca o anchetă penală să fie considerată efectivă, ea trebuie să fie independentă, desfăşurată cu o promptitudine rezonabilă, capabilă să conducă la stabilirea caracterului licit sau ilicit al mijloacelor reclamate de victime şi să ofere condiţii suficiente pentru ca publicul să poată controla ancheta (cauza "Hugh Jordan împotriva Regatului Unit", nr. 24746/94, hotărârea din 04.05.2001).

Notând că aceste principii au fost dezvoltate de Curte pe tărâmul art. 2 din Convenţia Europeană şi, prin urmare, nu se aplică integral şi necritic în cauze în care atingerea pretinsă nu vizează dreptul la viaţă, Înalta Curte apreciază, totuşi, că promptitudinea şi rigurozitatea anchetei exprimă cerinţe general aplicabile oricărei urmăriri penale, de natură a garanta, în final, alături de alte elemente, echitatea procedurii.

Prin urmare, pentru a se asigura clarificarea faptelor ce fac obiectul cauzei şi lămurirea completă a tuturor împrejurărilor necesare aflării adevărului, se impune cu necesitate trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de verificări suplimentare sub aspectul fiecărei fapte sesizate.

În acest sens, se impune ca organul de urmărire penală să determine ab initio conţinutul concret al faptelor şi potenţialii participanţi, după care să procedeze la ascultarea persoanei (persoanelor) vătămate, la administrarea probelor cu înscrisuri, inclusiv a celor stocate pe link-urile indicate de petentul A. în cadrul plângerilor formulate împotriva ordonanţei de clasare, evident, în limita exclusivă a acuzaţiilor care fac obiectul cercetărilor, şi, după caz, a oricăror altor acte de urmărire penală necesare pentru lămurirea acuzaţiilor.

Numai subsecvent unor atare verificări efective se poate concluziona cu privire la existenţa lor materială sau eventuala concordanţă dintre faptele existente în realitatea obiectivă şi tiparul lor legal ori, după caz, a suportului lor probator.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din 27 ianuarie 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală în dosarul nr. x/2023 şi menţinută prin ordonanţa nr. 50/II-2/2025 din 31 martie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet.

Va desfiinţa ordonanţa atacată şi va trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din 27 ianuarie 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală în dosarul nr. x/2023 şi menţinută prin ordonanţa nr. 50/II-2/2025 din 31 martie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet.

Desfiinţează ordonanţa atacată şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19 iunie 2025.