Inadmissibility of cassation challenging failure to apply mitigating circumstances or statutory penalty reductions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Penal Section) dismissed as inadmissible the cassation appeals filed by four defendants against a decision that had rejected their appeals against a final criminal conviction. The underlying dispute involved the defendants' challenges to the sentencing imposed for offenses of establishing an organized criminal group and human trafficking, specifically arguing that the appellate court erroneously failed to apply mitigating circumstances (Article 75(2)(b) of the Penal Code) or the halving of penalty limits under Law No. 682/2002, which they contended constituted a violation of legal limits on punishment. The court held that the appeals were inadmissible because the failure to apply such specific mitigating factors or special reduction statutes is a matter of factual appreciation reserved for the lower and appellate courts, and does not fall within the strict scope of the legal error regarding penalty limits required for cassation under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure; consequently, the appellate decision of 27 January 2025 remains in force, and the defendants were ordered to pay 200 RON each in judicial fees.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 67 alin. (2) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen, art. 65 alin. (3) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen; Inadmissibility of cassation challenging failure to apply mitigating circumstances or statutory penalty reductions: În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.. şi art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura arestului preventiv faţă de inculpaţii A., B. şi C., iar în baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive din cauză de la 14.12.2023 la zi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 mai 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 181/S din 23 august 2024 a Tribunalului Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, printre altele, s-au dispus următoarele:
I. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul fix şi obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă principală, respectiv 1 an închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani, pedeapsa complementară rezultantă urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., şi anume după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
II. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul fix şi obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă principală, respectiv 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani, pedeapsa complementară rezultantă urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., şi anume după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
III. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul fix şi obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă principală, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa complementară rezultantă urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., şi anume după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
IV. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv a dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei D. pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul fix şi obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă principală, respectiv 8 luni închisoare, în final inculpata urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în interzicerea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani, pedeapsa complementară rezultantă urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., şi anume după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în interzicerea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.. şi art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura arestului preventiv faţă de inculpaţii A., B. şi C., iar în baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive din cauză de la 14.12.2023 la zi.
În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.. şi art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura controlului judiciar instituită în sarcina inculpatei D. şi au fost menţinute în sarcina acesteia obligaţiile impuse prin încheierea penală nr. x/08.01.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov în dosarul nr. x/2024, definitivă prin încheierea nr. 9/CC/U/11.01.2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatei D. durata reţinerii şi a arestării preventive din cauză de la 14.12.2023 până la 11.01.2024.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 20 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă F. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A., B., C. şi E. la plata către această parte civilă a sumei de 10.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune morale.
S-a luat act că persoana vătămată G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Prin încheierea din camera de consiliu din 23 ianuarie 2025 a Tribunalului Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, în baza art. 279 C. proc. pen.., s-a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele si dispozitivul sentinţei penale nr. 181/S/23.08.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Braşov în sensul că, din eroare, s-a menţionat că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat pentru care au fost condamnaţi inculpaţii A., C., B. şi D. este cea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., în loc de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. aşa cum era corect.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii C., B., A. şi D..
Prin decizia penală nr. 59/AP din 27 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 181/S din 23 august 2024, îndreptată prin încheierea din 23 ianuarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Braşov.
În baza art. 422 C. proc. pen.., s-a adăugat la perioada deducerii măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii A., B. şi C., timpul scurs după pronunţarea hotărârii atacate cu apel, respectiv de la 23 august 2024 la zi. În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că a încetat de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii A., B. şi C. şi măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpata D..
Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată după cum urmează: inculpatului A. la 30 ianuarie 2025, la Penitenciarul Codlea; inculpatului la B. 31 ianuarie 2025, la Penitenciarul Codlea; inculpatului la C. 30 ianuarie 2025, la Penitenciarul Codlea; inculpatei la D. 17 februarie 2025, la Penitenciarul Galaţi .
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., B., C. şi D. la 03 martie 2025 (dată e-mail - dosar nr. x/2024 C.A. Braşov).
Prin motivele formulate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., în esenţă, recurenţii inculpaţi A., B., C. şi D. au susţinut că, în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi cu probele administrate în faţa instanţei de apel, în cauză sunt incidente cauze de reducere a limitelor de pedeapsă în ceea ce îi priveşte (circumstanţe atenuante sau dispoziţiile de art. 19 din Legea nr. 682/2002).
S-a arătat că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au apreciat că, urmare a parcurgerii procedurii recunoaşterii învinuirii, limitele de pedeapsă aplicabile în cauză sunt cuprinse între 8 luni - 3 ani şi 8 luni pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv 2 ani - 6 ani şi 8 luni pentru infracţiunea de trafic de persoane.
Dacă s-ar reţine în cauză a circumstanţele atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., dându-se relevanţă dispoziţiilor art. 76 şi art. 79 C. pen., limitele de pedeapsă aplicabile ar fi cuprinse între 5 luni şi 10 zile - 2 ani, 5 luni şi 10 zile pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv 1 an şi 4 luni - 4 ani, 5 luni şi 10 zile pentru infracţiunea de trafic de persoane. În ceea ce o priveşte pe inculpata D., dacă s-ar reţine în cauză dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 coroborat cu prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., limitele de pedeapsă ar fi cuprinse între 4 luni - 1 an şi 8 luni pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv 1 an - 3 ani şi 4 luni pentru infracţiunea de trafic de persoane.
Referitor la problematica reţinerii în cauză a circumstanţelor atenuante sau a altor cauze speciale de reducere a pedepsei, recurenţii au apreciat că aceasta este o chestiune de drept, iar nu una de fapt, Înalta Curte fiind chemată să examineze sub acest aspect (a reţinerii sau nu a acestor cauze) decizia atacată, pornind de la starea de fapt reţinută de către instanţa de apel şi probele care au fost administrate în primele două cicluri procesuale. Astfel, s-a apreciat că sintagma "judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" din cuprinsul art. 433 C. proc. pen.. se impune a se interpreta în sensul că obiectul şi scopul recursului în casaţie îl reprezintă examinarea legalităţii hotărârii atacate sub aspectul elementelor esenţiale asupra cărora poartă judecata: prevederea faptei dedusă judecăţii ca infracţiune, existenţa elementelor de tipicitate şi inexistenţa unor impedimente pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, stabilirea corectă a limitelor de pedeapsă (prin reţinerea tuturor dispoziţiilor legale incidente în cauză) şi aplicarea unor sancţiuni în limitele legale (aşa cum acestea rezultă din norma de incriminare şi reţinerea dispoziţiilor legale privind cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale).
Prin raportare la argumentele expuse, recurenţii au solicitat să se observe că, în mod neîntemeiat, instanţa de apel, deşi au fost administrate probe relevante în acest sens, a concluzionat că nu se pot reţine dispoziţiile art. 75 alin. (2) C. pen., limitându-şi însă analiza numai la ipoteza prevăzută de lit. a) acestui aliniat, nu şi la lit. b) (care a fost în fapt invocată).
În ceea ce o priveşte pe inculpata D., deşi au fost administrate probe cu privire la denunţul formulat, fiind transmise informaţii de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, instanţa de apel a omis să se aplece asupra acestor elemente, rezultatul fiind omisiunea de a reţine în favoarea acesteia dispoziţiile legale (art. 19 din Legea nr. 682/2002) care îi ofereau o reducere substanţială a limitelor de pedeapsă aplicabile pentru infracţiunile pentru care a fost judecată.
În ceea ce priveşte remediul pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl poate aplica în cauză, recurenţii au apreciat că se impune admiterea căii extraordinare de atac şi înlăturarea greşitei aplicări a legii de către instanţa de apel, în sensul reţinerii în speţă a dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (cu privire la toţi inculpaţii) şi a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 (cu privire la inculpata D.), urmată de trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceste limite, Curţii de Apel Braşov.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov şi intimatelor F. şi G., însă nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 aprilie 2025, iar prin rezoluţia judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din 20 mai 2025.
Prin raportul întocmit de magistratul asistent s-a apreciat că recursul în casaţie apare ca fiind inadmisibil, întrucât motivele invocate de recurenţii inculpaţi nu se circumscriu cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.
În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen..:
"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.
(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."
Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, se examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.
Instanţa constată că decizia nr. 59/AP din 27 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală (dosarul nr. x/2024) a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., se constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, titularii cererii de recurs în casaţie sunt inculpaţii B., A., D. şi C., iar prin decizia recurată au fost respinse apelurile declarate de aceştia.
Deopotrivă, se constată că prezenta cale extraordinară de atac a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi sunt îndeplinite cerinţele reglementate de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., în cuprinsul cererii fiind menţionate numele şi prenumele inculpaţilor, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura părţii care a exercitat calea de atac (prin avocat H.). În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).
Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.
În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.., invocat de recurenţi, trebuie subliniat că aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel.
Instanţa constată că nu se circumscrie cazului de casare invocat critica formulată de recurenţii inculpaţi A., B., C. şi D., în sensul că, în mod greşit, instanţa de apel nu a reţinut incidenţa circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., întrucât reţinerea sau nu a acestei circumstanţe atenuante este o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel. În calea de atac a recursului în casaţie, instanţa poate analiza dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei circumstanţe atenuante, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de circumstanţă.
Deopotrivă, nici motivul formulat de recurenta inculpată D., privind nereţinerea în cauză a incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., reţinerea acestor dispoziţii legale reprezentând, de asemenea, o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel.
Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B., A., D. şi C. împotriva deciziei penale nr. 59/AP din 27 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţate în dosarul nr. x/2024.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B., A., D. şi C. împotriva deciziei penale nr. 59/AP din 27 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţate în dosarul nr. x/2024.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2025.