Inadmissibility of criminal cassation for failure to invoke statutory grounds when challenging civil liability for tax evasion and money laundering

Şedinţa publică din data de 20 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L. Vădeni, S.C. D. S.R.L. Bucureşti şi E., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 70/30.05.2024 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul B., sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul B. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul B. sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul B. sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul E., sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. şi ale dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul E. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul E. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi ale art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare în participaţie improprie la spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 52 C. pen., cu referire la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 47 C. pen., raportat la art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpata S.C. D. S.R.L., sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi ale art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpata S.C. D. S.R.L. Bucureşti sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpata S.C. D. S.R.L. Bucureşti sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpata S.C. C. S.R.L., sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpata S.C. C. S.R.L. sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare în participaţie improprie la spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 52 C. pen., cu referire la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (1) şi (5) din şi ale art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 115-120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare în anul 2011, la art. 19 alin. (1) şi art. 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare în anul 2011, art. 998-999 şi 1003 din C. civ. din 1964 (în vigoare până la data de 01.10.2011) şi a art. 1349, 1357 şi 1381 din C. civ. (în vigoare de la data de 01.10.2011), a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B., S.C. D. S.R.L, E., S.C. C. S.R.L. şi A. să achite părţii civile Statul român, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente sumei de 1.235.940 de RON (reprezentând debit de bază, achitat integral la acest moment, constând în TVA şi imozit pe profit stabilit suplimentar) care sunt datorate de drept, calculate până la data plăţii efective.

În temeiul art. 249, 2502 şi 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., în referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 86 C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător privind următoarele bunuri:

1. aparţinând inculpatului B.:

- imobilul-construcţie locuinţă în suprafaţă de 442,7 mp, situată în municipiul Tecuci, strada x numărul. 52, cu valoare impozabilă de 1.062.480 de RON şi imobilul-construcţie anexă în suprafaţă de 48 mp, situată în municipiul Tecuci, strada x numărul 52, cu valoare impozabilă de 23.040 de RON, ambele având carte funciară x/N, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. 800/P/2015, emisă la data de 13.12.2017 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila;

2.aparţinând inculpatului E.:

- 5005 părţi sociale deţinute la S.C. F. S.R.L., judeţul Brăila, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. 800/P/2015, emisă la data de 13.12.2017 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

În temeiul art. 249 şi 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., în referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 86 C. proc. pen., s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpaţii B., S.C. D. S.R.L, E., S.C. C. S.R.L. şi A., până la concurenţa prejudiciului datorat în solidar părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente sumei de 1.235.940 de RON reprezentând debit de bază (debit de bază achitat integral la acest moment, constând în TVA şi impozit pe profit stabilit suplimentar), care sunt datorate de drept, potrivit art. 115-120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în vigoare în anul 2011, calculate până la data plăţii efective.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., în referire la art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., au fost desfiinţate, în totalitate, următoarele înscrisuri:

- 25 de notificări, emise de S.C. G. S.R.L. către S.C. D. S.R.L., depuse la filele nr. x, 145-148, 152, 154, 156-157, 159-160, 162-164, 166-168, 172-173, 175-176, 178-179 şi 181-182 din volumul XV-bis al dosarului de urmărire penală, având menţionată ca dată a emiterii lor 04.07.2011, 23.03.2011, 14.03.2011, 23.02.2011, 17.01.2011, 29.12.2010, 22.10.2010, 29.09.2010, 15.07.2010, 28.05.2010, 19.04.2010, 25.03.2010, 11.03.2010, 16.02.2010, 11.01.2010, 18.11.2010, 21.03.2011, 04.12.2009, 19.11.2009, 01.09.2009, 04.08.2009, 26.05.2009, 29.04.2009, 18.03.2009 şi 05.01.2009;

- factura fiscală nr. x/28.04.2011, depusă în original la fila nr. x din volumul XVII al dosarului de urmărire penală;

- factura fiscală nr. x/04.05.2011, depusă în original la fila nr. x din volumul XVIII al dosarului de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpaţii B., S.C. D. S.R.L, E., S.C. C. S.R.L. şi A. la plata către stat a sumei de 10.660 de RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul dosar penal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, inclusiv prin raportare la apărările formulate de inculpaţi, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului B., administrator al S.C. D. S.R.L. Bucureşti, şi ale inculpatei S.C. D. S.R.L. Bucureşti de a înregistra în evidenţele contabile ale societăţii facturile fiscale fictive nr. 3201/28.04.2011 şi nr. 3202/04.05.2011, conform cărora societatea datora S.C. G. S.R.L. Brăila, suma de 3.831.416,48 de RON, diminuând astfel baza impozabilă şi, implicit, impozitul pe profit cu suma de 494.376 de RON şi TVA de plătit cu suma de 741.564 de RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi ale art. 5 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului B., administrator al S.C. D. S.R.L. Bucureşti, şi ale inculpatei S.C. D. S.R.L. Bucureşti, constând în accea că, după ce inculpata persoană juridică S.C. D. S.R.L. a încheiat, în calitate de vânzător-constructor, cu S.C. C. S.R.L. Brăila, reprezentată de inculpatul A., în calitate de beneficiar, Contractul nr. x/26.04.2011, în baza unei înţelegeri cu ceilalţi coinculpaţi, în perioada aprilie-mai 2011, au transferat ilicit suma de 3.831.416,48 de RON, provenită din încasarea avansului la contract, imediat ulterior încasării acestuia, în zilele de 17.05.2011 şi 25.05.2011, către inculpatul A., prin intermediul S.C. G. S.R.L., administrată de inculpatul E., care emisese către S.C. D. S.R.L. Bucureşti, facturile fictive nr. 3201/28.04.2011 şi nr. 3202/04.05.2011, înregistrate în contabilitatea ultimei societăţi, prin înmânarea de către S.C. D. S.R.L., prin intermediul inculpatului B., a 8 bilete la ordin, cu suma anterior indicată, care au fost girate de beneficiar E., la ordinul inculpatului A., către 4 persoane fizice, interpuşi ai inculpatului A., bani care în final au reintrat în posesia inculpatului A. în această modalitate, cunoscând că banii proveneau din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului B., administrator al S.C. D. S.R.L. Bucureşti şi ale inculpatei S.C. D. S.R.L. Bucureşti, constând în aceea că în data de 22.06.2017 au fost depuse la dosarul cauzei 25 înscrisuri falsificate de inculpatul E. prin menţiunile nereale ale datei şi conţinutului, denumite "notificări" în scopul de a proba realitatea serviciilor de intermediere prestate de S.C. G. S.R.L. în favoarea S.C. D. S.R.L., prin care se urmărea înlăturarea acuzaţiilor de evaziune şi spălare a banilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.

Faptele inculpatului B. care, în perioada 02-19.04.2018, a instigat martorii H., I., J., K., L., M. să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului în momentul în care aveau să fie audiaţi în cauza de faţă de către organul de cercetare penală, declaraţii prin care se urmărea să se susţină afirmaţiile nereale ale inculpaţilor coform cărora inculpatul E., administrator al S.C. G. S.R.L. Brăila ar fi intermediat încheierea unor contracte între S.C. D. S.R.L. Bucureşti şi societăţile pe care aceşti martori le reprezentau, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Aceste infracţiuni au fost comise de fiecare dintre inculpaţii anterior menţionaţi în concurs real, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen., înainte de a fi condamnaţi definitiv pentru vreuna dintre ele.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului E. care, în calitate de administrator al S.C. G. S.R.L. Brăila, în perioada aprilie-mai 2011, a întocmit facturile fictive nr. 3201/28.04.2011 şi nr. 3202/04.05.2011 pe care le-a remis administratorului S.C. D. S.R.L., Bucureşti, pentru ca acesta din urmă, folosind înscrisurile astfel întocmite să reducă baza impozabilă a societăţii şi implicit, impozitul pe profit cu suma de 494.376 de RON şi T.V.A. cu suma de 741.564 de RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului E. care, în baza unei înţelegeri cu ceilalţi coinculpaţi, în perioada aprilie-mai 2011 a transferat ilicit, prin girarea a 8 bilete la ordin, suma de 3.831.416,48 de RON, provenită din încasarea avansului la Contractul nr. x/26.04.2011, încheiat între S.C. C. S.R.L. Brăila, reprezentată de inculpatul A., în calitate de beneficiar, şi S.C. D. S.R.L., reprezentată de inculpatul B., în calitate de vânzător-constructor, prin intermediul S.C. G. S.R.L., administrată de acest inculpat, care emisese către S.C. D. S.R.L. Bucureşti, facturile fictive nr. 3201/28.04.2011 şi nr. 3202/04.05.2011, înregistrate în contabilitatea ultimei firme iar, la rândul său, a primit de la inculpatul B. cele 8 bilete la ordin pe care le-a girat la ordinul inculpatului A., către 4 persoane fizice, interpuşi ai inculpatului A., bani care în final au reintrat în posesia inculpatului A. în această modalitate, cunoscând că proveneau din săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală [prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005] şi din care a creditat firma sa S.C. C. S.R.L., creând aparenţa provenienţei licite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului E. care, în calitate de administrator al S.C. G. S.R.L. Brăila, în perioada ianuarie-mai 2017 a emis în fals 25 de înscrisuri, prin antedatare şi/sau prin consemnarea unor aspecte nereale, şi pe care le-a înmânat inculpatului B. pentru a le folosi în dosarul de faţă, în sensul de a dovedi realitatea activităţilor de intermediere pretins a fi executate conform Contractului nr. x/10.01.2009, urmărindu-se de către inculpaţi înlăturarea acuzaţiilor de evaziune şi spălare a banilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Toate aceste infracţiuni au fost comise de inculpatul E. în concurs real, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen., înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

Tototdată, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului A. care, în perioada aprilie-mai 2011, cunoscând fictivitatea serviciilor de intermediere pretins a fi efectuate de inculpatul E., administrator al S.C. G. S.R.L., în favoarea inculpatului B., administrator al S.C. D. S.R.L., a instigat în două rânduri pe inculpatul B. şi pe S.C. D. S.R.L. Bucureşti, să înregistreze în evidenţele contabile ale societăţii facturile fictive nr. 3201/28.04.2011 şi nr. 3202/04.05.2011, conform cărora această societatea datora către S.C. G. S.R.L. Brăila, suma de 3.831.416,48 de RON, diminuând astfel baza impozabilă şi implicit impozitul pe profit cu suma de 494.376 de RON şi TVA cu suma de 741.564 de RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Deopotrivă, instanţa de fond a constatat că faptele inculpatului A., administrator al S.C. C. S.R.L.. şi ale inculpatei S.C. C. S.R.L., constând în aceea că, în baza unei înţelegeri cu ceilalţi coinculpaţi, au disimulat originea ilicită a sumei de 3.831.416,48 de RON, provenită din plata avansului la Contractul nr. x/26.04.2011 încheiat între S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, şi S.C. D. S.R.L., reprezentată de inculpatul B., în calitate de vânzător-constructor, prin intermediul S.C. G. S.R.L., administrată de inculpatul E., care emisese către S.C. D. S.R.L. facturile fictive nr. 3201/28.04.2011 şi nr. 3202/04.05.2011, înregistrate în contabilitatea ultimei firme, iar la rândul său, inculpatul E., a primit de la inculpatul B. 8 bilete la ordin, cu suma sus-indicată, pe care le-a girat la ordinul inculpatului A., către 4 persoane fizice, interpuşi ai inculpatului A., bani care, în final, au reintrat în posesia inculpatului A. în această modalitate, cunoscând că suma provenea din săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi din care, în perioada 2011-2012, acest ultim inculpat a creditat firma sa S.C. C. S.R.L., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului A., administrator al S.C. C. S.R.L., şi ale inculpatei S.C. C. S.R.L., constând în aceea că, în perioada aprilie-mai 2011, în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 3.831.416,48 de RON, provenită din plata avansului la Contractul nr. x/26.04.2011 încheiat între inculpata S.C. C. S.R.L., reprezentată de inculpatul A., în calitate de beneficiar, şi S.C. D. S.R.L., reprezentată de inculpatul B., în calitate de vânzător-constructor, prin intermediul S.C. G. S.R.L. administrată de inculpatul E., care emisese către S.C. D. S.R.L. facturile fictive nr. 3201/28.04.2011 şi nr. 3202/04.05.2011, înregistrate în contabilitatea ultimei firme, iar la rândul său, inculpatul E., a primit de la inculpatul B. 8 bilete la ordin, cu suma sus-indicată, pe care le-a girat la ordinul inculpatului A., către 4 persoane fizice, pe care inculpatul A. le-a instigat să primească suma de 3.831.416,48 de RON şi să i-o remită acestuia, fără vinovăţie din partea celor 4, inculpaţii cunoscând că suma provenea din săvârşirea a două infracţiuni [prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005] şi din care, în perioada 2011-2012, inculpatul A. a creditat S.C. C. S.R.L., creând aparenţa provenienţei licite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare în participaţie improprie la spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 52 C. pen., cu referire la dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în luna aprilie 2018 i-a oferit suport moral şi material inculpatului B. în vederea instigării martorilor cauzei, reprezentanţi ai societăţilor partenere ale S.C. D. S.R.L., care urmau a fi audiaţi cu referire la contractele între aceste persoane juridice, pentru a-i determina să declarare în faţa organul de cercetare penală că relaţiile între aceste societăţi au fost intermediate/negociate de inculpatul E., în calitate de administrator al societăţii S.C. G. S.R.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 47 C. pen., raportat la art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Toate aceste infracţiuni au fost comise de inculpaţii A. şi S.C. C. S.R.L. în concurs real, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen., înainte de a fi condamnaţi definitiv pentru vreuna dintre ele.

Instanţa de fond a reţinut însă, că a intervenit prescripţia răspunderii penale sub aspectul comiterii tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat.

Astfel, judecătorul fondului a constatat că pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare în anul 2011, pedeapsa principală era închisoarea de la 4 la 10 ani, pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) sau b) din Legea nr. 129/2019, pedeapsa principală a fost închisoare de la 3 la 10 ani, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pedeapsa principală alternativă era închisoare de 6 luni la 3 ani sau amendă penală, pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., pedeapsa principală alternativă prevăzută la teza a II-a, incidentă în prezentul dosar penal, este închisoare de 6 luni la 2 ani sau amendă penală, iar pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pedeapsa principală alternativă era închisoarea de 6 luni la 3 ani sau amendă penală.

Conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani dar care nu depăşeşte 10 ani (respectiv în privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală şi pălare a banilor, reţinute în sarcina fiecărui inculpat, în forma de bază sau, după caz a complicităţii sau instigării), termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, iar potrivit art. 155 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data învestirii instanţei cu rechizitoriu, după fiecare comunicare către inculpat a unui act procedural, termenul de prescripţie se întrerupe şi începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut că, după trecerea a 12 ani (8 ani cumulaţi cu jumătatea acestui interval, respectiv 4 ani), intervine necondiţionat prescripţia răspunderii penale în cazul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, iar raportat la data limită a comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, în concret la nivelul anului 2011, termenul de 12 ani era deja împlinit de la nivelul anului 2023.

Judecătorul fondului a mai reţinut că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 ani dar care nu depăşeşte 5 ani (în privinţa infracţiunilor de mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, reţinute în sarcina fiecărui inculpat în forma de bază sau, după caz, a instigării), termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, iar conform art. 155 alin. (1) din acelaşi cod, în forma în vigoare la data investirii instanţei cu rechizitoriu, după fiecare comunicare către inculpat a unui act procedural, termenul de prescripţie se întrerupe şi începe să curgă un nou termen de prescripţie. În acest context, după trecerea a 7 ani şi 6 luni (5 ani cumulaţi cu jumătatea acestui interval, în concret 2 ani şi 6 luni), intervine necondiţionat prescripţia răspunderii penale în cazul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Aşadar, raportat la data limită a comiterii de către inculpaţi a infracţiunilor de mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi respectiv uz de fals, respectiv 22.06.2017, în cazul infracţiunii de uz de fals comisă de inculpaţii B. şi S.C. D. S.R.L. Bucureşti, 19.04.2018, în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată comisă de inculpatul E. şi 22.06.2017, în cazul infracţiunii de uz mărturie mincinoasă săvârşită de inculpatul B., instanţa de fond a reţinut că, în cauză, termenul legal de 7 ani şi 6 luni nu era împlinit la momentul pronunţării sentinţei.

Cu toate acestea, art. 155 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data învestirii instanţei cu rechizitoriu, a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018, hotărâre care, împreună cu Decizia nr. 358/2022 au configurat, prin efectele pe care le-au produs referitor la norma legală, un criteriu cert şi efectiv de determinare a legii penale mai favorabile în vigoare până la data soluţionării favorabile a cauzei referitoare la existenţa prescripţiei răspunderii penale ca motiv de înlăturare a răspunderii penale.

Astfel, în raport de cele stabilite de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 358/26.05.2022, pe durata cuprinsă între data de 25.06.2018 (când a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018) şi data de 01.06.2022 (când a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr. 71/2022, la 3 zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 531/30.05.2022), legea penală în vigoare a fost mai favorabilă inculpaţilor sub aspectul termenului de prescripţie al răspunderii penale, nefiind prevăzută, în acest caz, niciun caz legal în care să intervină întreruperea prescripţiei răspunderii penale.

De asemenea, potrivit art. 41 din Anexa la Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (emis în contextul pandemiei cauzată de virusul Sars-Cov 2), prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile, starea de urgenţă fiind instituită iniţial pe o durată de 30 de zile şi ulterior, prelungită pe alte 30 de zile prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 311/14.04.2020.

Raportat la durata totală de 60 de zile în care cursul prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat, instanţa de fond a reţinut incidenţa unei perioade efective de 10 ani şi 60 de zile în care a intervenit prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, reţinute în sarcina fiecărui inculpat (în forma de bază sau, după caz a complicităţii sau instigării), 5 ani şi 60 de zile în care a intervenit prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, reţinute în forma de bază sau, după caz, a instigării.

Prin urmare, în lipsa unui caz legal de întrerupere a termenului prescripţiei răspunderii penale, faţă de data reţinută ca incidentă în privinţa actelor materiale corespondente infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa de fond a constatat că termenele de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani (care a fost suspendat pe o durată de 60 de zile) şi respectiv de 5 ani, (care a fost suspendat pe o durată de 60 de zile) s-au împlinit în privinţa tututor inculpaţilor, după cum urmează: în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat (în forma de bază sau, după caz a complicităţii sau instigării), în cursul anului 2019; în cazul infracţiunii de uz de fals reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi S.C. D. S.R.L. Bucureşti, la data de 22.08.2023; în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinută în sarcina inculpatului E., la data de 19.06.2023; în cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă reţinutî în sarcina inculpatului B., la data de 22.08.2023.

Pentru aceste motive, referitor la săvârşirea, de către inculpaţi, a tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, s-a dispus încetarea procesului penal, în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Referitor la acţiunea civilă exercitată în cauză, instanţa de fond a reţinut că, prin adresa cu nr. x/24.08.2017, Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 1.235.940 de RON reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Această sumă a fost stabilită ca fiind un prejudiciu cert adus bugetului de stat, potrivit Raportului de expertiză judiciară efectuat în cadrul urmăririii penale. În concret, suma de 1.235.940 RON se compune din suma de 741.564 RON reprezentând TVA suplimentar de plată şi suma de 494.426 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar estimat.

Ulterior, pe parcursul urmării penale şi a judecării cauzei în fond, acest prejudiciu reprezentând TVA şi impozit pe profit (fără majorări şi penalităţi de întârziere) a fost integral achitat de inculpaţi. Astfel, conform adresei nr. N. nr. 2038/22.01.2018, S.C. D. S.R.L. a achitat suma de 496.104 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, prin Decizia de impunere nr. x/27.09.2017, iar după sesizarea instanţei cu rechizitoriul emis la data de 14.06.2019, a fost achitat şi restul debitului datorat până la concurenţa sumei reprezentând debitul de bază de 1.235.940 de RON, sub acest aspect, constituirea de parte civilă rămânând fără obiect.

Instanţa de fond a reţinut, în continuare, că debitul iniţial datorat, constând în suma de 1.235.940 de RON, era datorat de inculpaţii comitenţi ai infracţiunii de evaziune fiscală, aceştia acţionând în mod concertat, conform participaţiei reţinută strict în cazul fiecăruia dintre ei, iar acest debit era purtător de dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform dispoziţiilor art. 115 şi 116 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare în anul 2011, aplicabile obligaţiilor acestor obligaţii fiscale la momentul naşterii lor. Conform celor arătate de partea civilă Statul Român prin adresa din 05.11.2021, aceste accesorii fiscale (constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere), calculate strict până la data de 05.11.2021, se ridicau la suma de 1.443.261 RON. În aceste condiţii, judecătorul fondului a reţinut că se impune obligarea în solidar a inculpaţilor comitenţi ai infracţiunii de evaziune fiscală la plata acestor accesorii fiscale, constând în majorări şi penalităţi de întârziere, calculate până la data plăţii lor integrale.

Referitor la răspunderea civilă a inculpaţilor, s-a subliniat că aceasta subzistă, cât timp acţiunea civilă a fost exercitată înainte de interveni prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor. În acest sens, judecătorul fondului a constatat că acţiunea civilă a fost exercitată de partea civilă Statul român, prin reprezentant legal, în luna august 2017, înainte de a interveni prescripţia dreptului material la acţiune al părţii civile.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, au declarat apel de inculpaţii B., E., A., S.C. D. S.R.L. Bucureşti, S.C. C. S.R.L. Vădeni.

Prin decizia penală nr. 115/A din 30 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B., E., A., S.C. D. S.R.L. Bucureşti şi S.C. C. S.R.L. Vădeni împotriva sentinţei penale nr. 70/30.05.2024 pronunţată de Tribunalul Brăila.

În temeiul art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B., E., A., S.C. D. S.R.L. Bucureşti, S.C. C. S.R.L. Vădeni la plata către stat a sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul parţial (25%) cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B., E., A., S.C. D. S.R.L. Bucureşti, S.C. C. S.R.L. Vădeni, s-a virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această decizie, în urma examinării sentinţei apelate, Curtea a constatat că, în speţă, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptelor penale comise de aceştia.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că este nefondată susţinerea inculpatului A. vizând neindicarea în rechizitoriu şi sentinţă a activităţii concrete de instigare pe care ar fi desfăşurat-o, în condiţiile în care probele administrate în cauză indică în mod lipsit de echivoc că inculpatul A. avea cunoştinţă că E., prin firma sa S.C. G. S.R.L., nu a intermediat niciun contract între S.C. D. S.R.L. şi partenerii comerciali ai acesteia, din interceptările aflate la dosar rezultând implicarea extrem de activă a inculpatului A. în campania dusă de inculpatul B. de determinare a martorilor care erau şi reprezentanţi ai partenerilor comerciali ai S.C. D. S.R.L. să declare mincinos în faţa organului de cercetare penală că E. a intermediat relaţiile comerciale între aceştia. De asemenea, implicarea inculpatului A. în circuitul de spălare a banilor obţinuţi din infracţiunea de evaziune fiscală, prin crearea circuitului ce a implicat girarea celor 8 bilete la ordin primite de E. de la B. pentru garantarea plăţii unor servicii de intermediere inexistente către patru persoane fizice ce erau interpuşi ai inculpatului A., denotă că întregul circuit infracţional s-a realizat la iniţiativa şi cu sprijinul activ al inculpatului A..

În ceea ce priveşte motivele de apel invocate de inculpaţii B. şi A., prin care au criticat soluţia de încetare a procesului penal, susţinând că nu există probe privind vinovăţia lor şi că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, Curtea a constatat că aceste critici sunt neîntemeiate, în contextul în care mobilul activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi a fost recuperarea de către inculpatul A. a unei părţi însemnate a valorii contractului nr. x/26.04.2011, ţinând seama că valoarea acestui contract a fost crescută în considerarea faptului că 50% din finanţare provenea din fonduri europene nerambursabile, precum şi în ideea ca S.C. D. S.R.L. să nu plătească impozite şi taxe mărite ca urmare a valorii mari a contractului mai sus arătat, scop în care s-a creat aparenţa unor cheltuieli efectuate de S.C. D. S.R.L. pentru plata unor servicii de consultanţă fictive, pretins efectuate de S.C. G. S.R.L. Brăila, plată făcută prin 8 bilete la ordin care, prin intermediul inculpatului E. şi a martorilor O., P., Q. şi R., angajaţi ai inculpatului A., au ajuns în posesia inculpatului A., acesta încasând contravaloarea lor.

Instanţa de apel a reţinut că dovada supraevaluării lucrărilor de construcţie ce au făcut obiectul contractului nr. x/26.04.2011 rezultă din expertiza efectuată la cererea inculpatului A., ocazie cu care s-a constatat că valoarea lucrărilor efectuate în baza acestui contract, dar şi a unuia ulterior, a cărui finalizare a avut loc în 2013, a fost de 6.639.400 de RON, mult inferioară valorii menţionată în contract, de 10.946.910 de RON. Diferenţa dintre valoarea contractului şi valoarea reală a lucrărilor de contracţie este apropiată de suma ce a făcut obiectului circuitului de spălare a banilor, 3.831.416,48 de RON.

Referitor la contractul nr. x/22.03.2019 de vânzare-cumpărare a construcţiei realizate în baza contractului nr. x/26.04.2011 la un preţ de 20.950.539 (cu TVA), depus la dosar de inculpatul A., instanţa de apel a reţinut că acesta nu poate infirma raţionamentul mai sus arătat, ce rezultă din analiza coroborată a tuturor probelor administrate în cauză, în condiţiile în care vânzarea s-a făcut la 8 ani de la data contractului, preţul de vânzare fiind influenţat de paritatea euro-leu ce a avut un trend defavorabil monedei naţionale şi de faptul că preţurile imobiliarelor a avut în perioada 2011-2019 un accentuat sens ascendent. În plus, din analiza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2019, a rezultat că 12.304.994 RON reprezintă contravaloarea unor bunuri mobile, pe când contractul nr. x/26.04.2011 a avut ca obiect realizarea unor construcţii, iar contractul nr. x/22.03.2019 vizează şi alte construcţii decât cele edificate în baza contractului nr. x/26.04.2011.

De asemenea, s-a reţinut că dispunerea unei soluţii de clasare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 prin Ordonanţa nr. 69/P/2019 din 12.02.2020, în dosarul format ca urmare a disjungerii cauzei şi sesizării DNA - ST Galaţi, nu poate atrage pronunţarea unei soluţii de achitare în prezenta cauză, câtă vreme soluţia pronunţată în dosarul DNA Galaţi nu a avut la bază întregul material probator administrat în prezenta cauză, ce susţine existenţa unei conlucrări între inculpaţi în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Curtea a constatat că ceea ce se reţine ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă în cauză este activitatea infracţională a inculpaţilor în sensul creării aparenţei unor activităţi de intermediere desfăşurate de S.C. G. S.R.L în favoarea S.C. D. S.R.L., urmată de emiterea a două facturi fiscale fictive pe care S.C. D. S.R.L. le-a înregistrat în contabilitatea sa pentru diminuarea bazei impozabile, precum şi crearea unui circuit privind disimularea sumei de 3.831.416,48 RON pentru primirea acesteia de către S.C. C. S.R.L. (inculpatul A.) de la S.C. D. S.R.L. (inculpatul B.) prin valorificarea unor bilete la ordin emise pentru plata facturilor fictive mai sus arătate. Conlucrarea inculpaţilor şi scopul comun urmărit de aceştia rezultă şi din săvârşirea infracţiunilor de fals şi uz de fals, ulterior celor de evaziune fiscală şi spălare de bani, chiar în timp ce se efectuau cercetări în cauză, vizând 25 de înscrisuri intitulate "notificări" prin care s-a încercat susţinerea realităţii serviciilor de intermediere prestate de S.C. G. S.R.L în favoarea S.C. D. S.R.L. precum şi a infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă a martorilor H., I., J., K., L., M. pentru a da declaraţii în desfăşurarea activităţilor de intermediere.

Ca atare, Curtea a constatat ca fiind nefondate solicitările inculpaţilor apelanţi de a se dispune achitarea, reţinând, la fel ca instanţa de fond, că faptele deduse judecăţii există şi au fost săvârşite cu vinovăţie, însă răspunderea penală a acestora nu mai poate fi angajată ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În continuare, instanţa de apel a reţinut că este nefondată şi susţinerea inculpaţilor referitoare la imposibilitatea angajării răspunderii penale atât sub aspectul infracţiunii de spălare a banilor cât şi a celei de evaziune fiscală întrucât s-ar încălca principiul ne bis in idem. Astfel, în cauză s-a reţinut săvârşirea de către inculpaţii B., E., A. şi S.C. D. S.R.L. a infracţiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, iar în sarcina inculpaţilor A. şi S.C. C. S.R.L. săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, texte de lege ce nu impun condiţia ca autorul acestor forme a infracţiunii de spălarea banilor să fie diferit de autorul infracţiunii predicat. Situaţia invocată de inculpaţii apelanţi este specifică doar infracţiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, infracţiune care, însă, nu a fost reţinută în sarcina inculpaţilor. Aşadar, nu există vreun impediment legal pentru reţinerea în sarcina acestora şi a săvârşirii infracţiunii predicat, respectiv a infracţiunii de evaziune fiscală.

Concluzionând, Curtea a reţinut că motivele de apel vizând latura penală a cauzei sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea căii de atac promovate.

În ceea ce priveşte criticile aduse laturii civile a cauzei, sub un prim aspect, Curtea a subliniat că este nefondat motivul de apel vizând prescripţia acţiunii civile, având în vedere că acţiunea civilă a fost exercitată înainte de a interveni prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor. Astfel, constituirea de parte civilă în cauză s-a realizat de ANAF, în considerarea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prin adresa nr. x/24.11.2017, deci înainte de anul 2019, când a intervenit prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 91 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 92/2023, în forma în vigoare la comiterii faptelor penale de către inculpaţi, dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, termen care curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune, sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Aceasta nu înseamnă însă că dacă nu se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă în termen de 10 ani de la săvârşirea faptei, se aplică termenul general de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2023. Dimpotrivă, ori de câte ori obligaţiile fiscale rezultă din săvârşirea unei infracţiuni, termenul de stabilire a acestor obligaţii este de 10 ani, ce curge de la data faptei reclamată ca şi infracţiune, doar în situaţia în care fapta sesizată nu este sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă (în sensul de reţinere a existenţei acesteia şi a săvârşirii cu vinovăţie şi nu în mod obligatoriu prin aplicarea unei pedepse), fiind pronunţată o soluţie de achitare, putându-se discuta despre neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. art. 91 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 92/2023 şi de aplicarea termenului general de 5 ani prevăzut de art. 91 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Or, această situaţie nu este incidentă în speţă, întrucât infracţiunea de evaziune fiscală dedusă judecăţii există şi a fost săvârşită cu vinovăţie, însă răspunderea penală a inculpaţilor nu mai poate fi angajată ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Referitor la susţinerile vizând faptul că pentru suma de 741.564 RON cu care ANAF s-a constituit parte civilă în cauză nu ar exista un titlu de creanţă şi astfel nu s-ar putea dispune obligarea la plata acestei sume, Curtea a reţinut că, în procesul penal, stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din săvârşirea unei infracţiuni se face prin hotărâre judecătorească, în momentul rămânerii definitive a acesteia.

Instanţa de fond a subliniat că partea civilă ANAF a indicat pretenţiile civile, considerând că prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală s-a produs un prejudiciu total de 1.235.940 RON constând în 494.376 RON impozit pe profit şi 741.564 RON TVA iar instanţa de fond, constatând săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a stabilit că suma de mai sus reprezintă un prejudiciu cert adus bugetului de stat, potrivit Raportului de expertiză judiciară efectuat în cadrul urmăririi penale.

De asemenea, a reţinut că, în ceea ce priveşte art. 19 alin. (5) C. proc. pen. invocat de inculpaţi, acesta se referă la existenţa prejudiciului, întinderea acestuia, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta comisă cu vinovăţie, precum şi responsabilitatea în producerea acestuia, aspecte lămurite în mod corespunzător de prima instanţă, chestiunea emiterii sau nu a unor decizii de impunere de către partea civilă neprezentând deci relevanţă din această perspectivă.

Referior la modalitatea de calcul a prejudiciului şi a accesoriilor datorate, Curtea a constatat că, deşi prejudiciul de 1.235.940 de RON, produs de inculpaţii comitenţi ai infracţiunii de evaziune fiscală, a fost achitat, acesta era purtător de dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform dispoziţiilor art. 115 şi 116 din O.G. nr. 92/2003, în vigoare în anul 2011, aplicabile obligaţiilor acestor obligaţii fiscale la momentul naşterii lor, iar conform adresei nr. x/05.11.2021, aceste accesorii fiscale (constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere), calculate până la data de 05.11.2021, se ridicau la suma de 1.443.261 RON aşa încât în mod corect a dispus instanţa de fond admiterea în parte a acţiunii civile formulată în cauză de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi, obligarea, în solidar, a inculpaţilor B., S.C. D. S.R.L, E., S.C. C. S.R.L. şi A. să achite părţii civile Statul român, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente sumei de 1.235.940 de RON (reprezentând debit de bază, achitat integral la acest moment, constând în TVA şi impozit pe profit stabilit suplimentar) care sunt datorate de drept, calculate până la data plăţii efective.

Referitor la susţinerea că aceste accesorii fiscale au fost amnistiate prin O.U.G. nr. 69/2020, Curtea a observat că, potrivit acestui act normativ, eventuala anulare a unor obligaţii accesorii se face de către organul fiscal central, la notificarea debitorului şi după efectuarea unor verificări corespunzătoare privind îndeplinirea condiţiilor de anulare, conform dispoziţiilor cuprinse în Capitolul II din O.U.G. nr. 69/2020, ori în cauză nu rezultă că a fost emisă vreo decizie privind anularea obligaţiilor ce sunt accesorii ale debitului de 1.235.940 de RON.

De altfel, adresa ANAF privind precizarea accesoriilor fiscale datorate de inculpaţi în sumă de 1.443.261 RON, a fost întocmită la data de 05.11.2021, de unde rezultă că, până la acea dată, nu a fost emisă vreo decizie de anulare a unor obligaţii accesorii emisă în baza O.U.G. nr. 69/2020.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 07 februarie 2025 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpaţilor B. şi E., la 11 februarie 2025 inculpaţilor A. şi S.C. C. S.R.L. Vădeni, la 10 februarie 2025 părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, la 12 februarie 2025 ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi la 13 februarie 2025 inculpaţilor S.C. D. S.R.L. Bucureşti.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 10 martie 2025 pentru inculpaţii B. şi E., la data de 14 martie 2025 pentru inculpaţii A. şi S.C. C. S.R.L. Vădeni, la data de 17 martie 2025 pentru inculpata S.C. D. S.R.L. Bucureşti.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 05 martie 2025, au declarat recurs în casaţie inculpaţii B., E., A., S.C. D. S.R.L. Bucureşti, S.C. C. S.R.L. Vădeni (prin apărător ales, avocat S., care a ataşat, în copie, împuternicirea avocaţială seria x, fila x verso dosar nr. x/2019), invocând dispoziţiile art. 433 şi urm. C. proc. pen., precum şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând, în temeiul art. 448 alin. (2) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii sub aspectul laturii civile şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, în sensul respingerii acţiunii civile ca fiind prescrisă.

Sub aspectul admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, apărătorul ales a susţinut, în principal, că, deşi dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. prevăd că se poate formula recurs în casaţie atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă, motivele de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. sunt exclusiv incidente asupra laturii penale a cauzei. Cu alte cuvinte, deşi inculpatului îi este recunoscut dreptul de a ataca şi latura civilă a cauzei, acest lucru nu poate fi realizat decât prin încadrarea motivelor de nelegalitate (care pot fi strict civile) în unul din cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. care, aşa cum s-a menţionat anterior, vizează restabilirea încălcării legii prin soluţia dată laturii penale.

În aceste condiţii, apreciind că deşi există posibilitatea de a ataca decizia instanţei de apel doar sub aspectul laturii civile, în realitate, exerciţiul acestui drept este unul iluzoriu, nerealist şi, în practică, imposibil de realizat, apărătorul ales al inculpaţilor a susţinut că dispoziţiile art. 438 şi art. 440 alin. (2) C. proc. pen. încalcă dreptul de acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sub aspectul echitabilităţii procedurii, motiv pentru care a solicitat, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale, sub acest aspect.

În subsidiar, apărătorul ales al inculpaţilor a susţinut că, în lipsa indicării de către legiuitor a unor motive de casare sub aspectul laturii civile, dar şi prin prisma principiului că acţiunea civilă se soluţionează cu respectarea regulilor specifice dreptului civil (sub aspect material), recursul în casaţie limitat la critica acţiunii civile ar trebui soluţionat prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în măsura în care acestea nu sunt vădit incompatibile cu specificul procesului penal, în speţă fiind incidente, aşadar, motivele prevăzute de art. 488 pct. (6) şi (8) C. proc. civ.

De asemenea, în susţinerea acestei soluţii (a aplicării dispoziţiilor din C. proc. civ. din perspectiva motivelor de casare civile prev. de art. 488 C. proc. civ. în măsura în care acestea nu contravin principiilor dreptului procesual penal ori altor dispoziţii exprese) a mai arătat, pe de-o parte, că instanţa penală aplică normele de procedură specifice unei alte ramuri de drept în situaţia în care trebuie să judece chestiuni prealabile, potrivit art. 52 alin. (2) C. proc. pen., iar pe de altă parte, că art. 2 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod expres că dispoziţiile C. proc. civ. se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.

În acest context, apărătorul ales al inculpaţilor a susţinut că instanţa de apel a soluţionat în mod greşit, cu încălcarea normelor de drept material, problema prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la acţiunea civilă exrecitată de către Statul Român prin ANAF. Astfel, a arătat că faptele deduse judecăţii, încadrate juridic sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală, au fost săvârşite cel mai tîrziu în luna mai a anului 2011, iar constituirea de parte civilă din perspectiva infracţiunii de evaziune fiscală s-a realizat prin adresa nr. x/24.11.2017. În atare condiţii, apărătorul ales a apreciat că, din interpretarea dispoziţiilor legale incidente în cauză în materia prescripţiei, respectiv art. 1, art. 3, art. 7, art. 13, art. 16, art. 22 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, art. 24, art. 85, art. 91, art. 92 şi art. 93 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare în 2011 (prezentate, pe larg, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie) rezultă că atât termenul de 5 ani prevăzut de art. 91 alin. (1) Codul de procedură fiscală, cât şi termenul de 10 ani prevăzut de art. 91 alin. (3) şi alin. (4) din acelaşi act normativ, se referă la dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale în sarcina contribuabilului, nu la dreptul material la acţiune, adică la posibilitatea acordată părţii interesate de a obţine recunoaşterea şi executarea obligaţiei sale prin recurgerea la sprijinul statului.

Aşadar, apărătorul ales a susţinut că dispoziţiile din Codul de procedură fiscală nu reglementează dreptul material la acţiune al Statului în ipoteza în care acesta înţelege să exercite acţiunea civilă în cadrul procesului penal, motiv pentru care, în această privinţă rămân aplicabile prevederile Decretului - Lege nr. 167/1958, atât cu privire la termenul de prescripţie de 3 ani, cât şi cu privire la momentul în care acesta începe să curgă. Or, în speţă, dreptul la acţiune a luat naştere în 2011, în momentul naşterii obligaţiei fiscale şi trebuia exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul - Lege nr. 167/1958 (singurul termen aplicabil pentru exerciţiul dreptului la acţiune în sens material), însă constituirea de parte civilă în procesul penal (expresia exercitării dreptului material la acţiune) a avut loc prin adresa nr. x/24.11.2017, după împlinirea termenului.

Faţă de aspectele expuse, a apreciat că soluţia dată laturii civile, de admitere a acţiunii civile, este nelegală, soluţia corectă fiind în sensul respingerii ca prescrisă.

În continuare, apărătorul ales al inculpaţilor a susţinut că, în ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă, a constatat prejudiciul acoperit, însă în mod nelegal a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente la plata accesoriilor creanţei faţă de ANAF până la data plăţii efective, fără să aibă în vedere că prin Decizia nr. x/10.12.2019 au fost anulate accesoriile (dobânzile şi penalităţile aferente impozitului pe profit reţinut ca prejudiciu şi achitat efectiv în cursul procesului penal), că suma rezultată din calculul eventualelor accesorii la TVA stabilită suplimentar, reţinut ca prejudiciu (adică dobânzi şi penalităţi), raportat la data achitării acesteia, este în mod corect de 824.594 RON, precum şi că în cauză erau incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 69/2020 care, însă, nu a putut fi aplicată în speţă întrucât partea civilă ANAF nu a emis un titlu de creanţă pentru ca inculpaţii să aibă posibilitatea ca accesoriile fiscale să fie anulate, debitul principal fiind achitat.

În acest sens, a susţinut că, în ceea ce priveşte latura civilă sunt incidente prevederile C. civ. de la 1864, ale Decretului Lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, precum şi art. 92 din O.G. nr. 92/2003, având în vedere că faptele supuse analizei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală au fost săvârşire în perioada aprilie-mai 2011.

Astfel, a precizat că, potrivit art. 91 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 92/2003, dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte penale prevăzute de legea penală, însă, în cauza dedusă judecăţii, nu este îndeplinită condiţia legală, menţionată în mod expres în textul legii, respectiv ca, pentru stabilirea unei obligaţii fiscale rezultate din săvârşirea unei infracţiuni, fapta ce constituie infracţiune "să fi fost sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă". În această situaţie, termenul de prescripţie va fi cel general, de 5 ani, aplicabil creanţelor fiscale şi nu cel de 10 ani, incident în cazul unei condamnări judecătoreşti definitive, întrucât, în opinia apărării, faţă de soluţia de încetare a procesului penal, în cauză nu există nicio sancţiune aplicată în urma faptei cercetată ca infracţiune.

În final, apărătorul ales a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi din perspectiva faptului că nu există un titlu de creanţă (decizie administrativă emisă de organul fiscal) decât pentru suma de 494.426 RON, reprezentând impozit pe profit datorat în plus de D. S.R.L., debit stabilit prin Decizia de impunere nr. x/27.09.2017, sumă achitată în întregime prin OP 975/26.10.2017 şi nr. 937/23.10.2017 şi pentru care ulterior, prin Decizia 7032293/10.12.2019 s-au anulat şi accesoriile calculate la aceasta până la data plăţii principalului, astfel că din cuantumul total al eventualelor accesorii trebuia scăzută suma anulată, respectiv suma de 411.592 RON.

De asemenea, în opinia apărătorului ales, în ceea ce priveşte restul sumei, de 741.564 RON, cu care ANAF s-a constituit parte civilă în cauză, reprezentând TVA, pentru aceasta nu există niciun titlu de creanţă, întrucât constituirea de parte civilă în cauză în cauză cu suma de 1.235.940 RON, prin adresa din 07.09.2020, nu poate echivala cu o modalitate legală de stabilire a obligaţiei fiscale, având în vedere că acestea sunt în mod expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, instanţa penală trebuia să aplice, în soluţionarea acestei acţiuni fiscale, aceleaşi dispoziţii legale ca şi cele impuse organelor de inspecţie fiscală cu ocazia stabilirii obligaţiilor fiscale, respectiv art. 93 din O.G. nr. 92/2003 privind încetarea dreptului de a emite creanţe fiscale.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată la 06 martie 2025 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi la 12 martie 2025 ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat cel mai târziu, la data de 24 martie 2025.

La data de 12 martie 2025, partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului în casaţie formulat de inculpaţi, întrucât motivele invocate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 03 aprilie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită.

La data de 15 mai 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B., E., A., S.C. D. S.R.L. Bucureşti, S.C. C. S.R.L. Vădeni este inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectată cerinţa de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor s-a format dosarul nr. x/2019 cu termen de judecată la 20.05.2025.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B., E., A., S.C. D. S.R.L. Bucureşti, S.C. C. S.R.L. Vădeni, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B., E., A., S.C. D. S.R.L. Bucureşti, S.C. C. S.R.L. Vădeni sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 115/A din 30 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către B., E., A., S.C. D. S.R.L. Bucureşti, S.C. C. S.R.L. Vădeni, persoane care, faţă de calitatea de inculpaţi în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că deşi inculpaţii au declarat apel în cauză, calea de atac a fost respinsă de Curtea de Apel Galaţi.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele şi prenumele recurenţilor, al avocatului ales, domiciliile acestora, domiciliul procesual ales, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care au întocmit-o.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că nu a fost invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., ci au fost invocate dispoziţiile art. 433 şi urm. C. proc. pen., precum şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unor dispoziţii legale (art. 433 şi urm. C. proc. pen.) nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie.

Astfel, referirea generală la dispoziţiile art. 433 şi urm. C. proc. pen. nu înlătură omisiunea indicării cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea, căci, aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie.

De asemenea, din modalitatea de reglementare a acestei căi extraordinare de atac rezultă că recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Or, în speţă, aspectele invocate de către recurenţi (prescripţia dreptului material la acţiune cu privire la acţiunea civilă exercitată de către Statul Român prin ANAF; împlinirea termenului de prescripţie a dreptul de a stabili obligaţii fiscale; cuantumul prejudiciului reţinut de către instanţa de apel) nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum, de altfel, a recunoscut şi apărătorul inculpaţilor în cererea de recurs în casaţie. Formularea unor critici care nu se subsumează vreunui caz de casare echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de apărătorul inculpaţilor, acestea nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, întrucât, pe de-o parte, între recursul în casaţie în materie penală şi recursul în materie civilă există diferenţe de reglementare care sunt determinate de caracteristicile fiecărei proceduri judiciare, iar pe de altă parte, cazurile de casare în materie penală sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi, mai mult, aşa cum s-a menţionat anterior, indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea (dintre cele prevăzute de art. 438 C. proc. pen.) reprezintă o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L. Vădeni, S.C. D. S.R.L. Bucureşti şi E. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de aceştia ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală, va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L. Vădeni, S.C. D. S.R.L. Bucureşti şi E. împotriva deciziei penale nr. 115/A din 30 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2025.