Perjury conviction upheld where witness denied knowledge of violent acts essential to public order trial, confirming objective typicity under Art. 273(1) Penal Code

Şedinţa publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1367 din 14.11.2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia penală, în temeiul art. 273 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

S-a constatat că prezenta infracţiune se află în stare de concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de:

- 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 340/06.03.2020 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curţii de Apel Constanţa;

- 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022;

- 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitive prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022.

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen. s-a anulat liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 450/07.03.2024 a Judecătoriei Medgidia, prin care inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 12.03.2024 cu un rest rămas de executat de 432 zile din pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022 a Judecătoriei Medgidia.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022 în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor după cum urmează:

- 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 340/06.03.2020 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curţii de Apel Constanţa;

- 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022;

- 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022;

- 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 254/24.10.2012, pronunţată de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curţii de Apel Constanţa.

S-a menţinut revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 340/06.03.2020 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 44 din C. pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de:

- 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 340/06.03.2020 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curţii de Apel Constanţa;

- 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022;

- 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 7 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 7 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) din C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 3 ani şi 7 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 254/24.10.2012, pronunţată de Judecătoria Mangalia, în dosarul numărul x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curţii de Apel Constanţa, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 7 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii la data de 11.09.2009 şi a arestării preventive de la data de 29.09.2009 la 30.09.2009, precum şi perioada executată de la data de 22.01.2021 la data de 12.03.2024.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022).

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate (pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022).

S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza:

- sentinţa penală nr. 340/06.03.2020 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curţii de Apel Constanţa;

- sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022;

- sentinţa penală nr. 254/24.10.2012, pronunţată de Judecătoria Mangalia, în dosarul numărul x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curţii de Apel Constanţa şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare cu privire la pedeapsa rezultantă a închisorii stabilită prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza I din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3500 de RON (din care 500 RON pentru faza de urmărire penală şi 3000 RON pentru faza judecăţii) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1622 RON, pentru avocat B. conform delegaţiei pentru asistenţă juridică obligatorie seria x nr. x/05.10.2023, a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1210/P din 18 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. l lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1367 din 14 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, formulat împotriva sentinţei penale nr. 1367 din 14 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2023.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 1367/14.11.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2023 şi rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitive prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022, în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor după cum urmează:

- 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 340/06.03.2020 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curţii de Apel Constanţa;

- 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 340/06.03.2020 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curţii de Apel Constanţa;

- 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022;

- 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 63/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curţii de Apel Constanţa din 15.06.2022;

- 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 254/24.10.2012, pronunţată de Judecătoria Mangalia, în dosarul numărul x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curţii de Apel Constanţa.

S-a menţinut revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 340/06.03.2020 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curţii de Apel Constanţa.

S-au menţinut dispoziţiile de condamnare şi cuantumul pedepsei la care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză.

În baza art. 38-39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 44 din C. pen., s-au contopit cele 5 pedepse concurente, astfel că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 254/24.10.2012, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curţii de Apel Constanţa, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, dacă nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul inculpat A. a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, instanţa de apel a reţinut că la data de 29 octombrie 2019, fiind audiat în calitate de martor în faţa instanţei de judecată, în dosarul penal cu numărul x/2018, inculpatul A. a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei (declarând în mod nereal că nu a fost agresat la data de 15.07.2012 în timp ce se afla în clubul C. din Eforie Sud, nu a observat ca D. şi E. să fie agresaţi, iar cu ocazia conflictului nu a suferit leziuni).

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 17 ianuarie 2025, înregistrat la Curtea de Apel Constanţa la aceeaşi dată.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie s-a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a arătat că, în dosarul nr. x/2018, a fost audiat de instanţă în calitate de martor la data de 29 octombrie 2019, deşi, în cursul urmăririi penale, a avut calitatea de persoană vătămată. Prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., deoarece a fost retrasă plângerea formulată de recurent, iar trimiterea în judecată a fost dispusă doar în raport de celelalte persoane vătămate, care şi-au menţinut plângerile penale. În consecinţă, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor F., G., H., I. şi J. pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 193 alin. (2) şi art. 371 din C. pen.

Recurentul a susţinut că, potrivit art. 115 din C. proc. pen., nu poate fi audiată ca martor persoana care are calitatea de parte sau subiect procesual principal, iar în cursul urmăririi penale el formulase o plângere prealabilă pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe, plângere pe care ulterior a retras-o în temeiul art. 158 din C. pen.. În aceste condiţii, fapta în legătură cu care a formulat plângerea nu mai făcea obiectul judecăţii.

Acesta a arătat că, deşi a avut calitatea de persoană vătămată în faza de urmărire penală, instanţa l-a audiat în calitate de martor. În şedinţa din 24 septembrie 2019, persoanele vătămate D. şi E. au depus un act notarial prin care au retras plângerile, iar instanţa a pus în discuţie faptul că administrarea probelor se va face doar cu privire la infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 din C. pen.. În acest context, recurentul susţine că audierea sa trebuia să se limiteze la aspecte privind această infracţiune şi că instanţa avea obligaţia să-i aducă la cunoştinţă faptele şi împrejurările ce urmau a fi lămurite, pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor.

În continuare, recurentul a arătat că, pentru existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă, declaraţia trebuie să privească împrejurări esenţiale ale cauzei, iar în cauza de faţă, aspectele prezentate de el nu priveau obiectul judecăţii, întrucât fapta de lovire nu mai făcea obiectul procesului penal, ca urmare a retragerii plângerilor. În plus, a susţinut că declaraţia dată în calitate de martor a fost conformă cu cele susţinute anterior în calitate de persoană vătămată, respectiv că se afla în stare de ebrietate, a avut o altercaţie cu F. în club, după care a părăsit localul şi a fost agresat în stradă.

Recurentul a mai arătat că afirmaţia potrivit căreia nu a observat ca D. şi E. să fi fost agresaţi nu este neadevărată, întrucât, după primul incident, el a părăsit clubul şi nu mai avea cum să vadă cele întâmplate ulterior. Menţionează că declaraţia persoanei vătămate E., dată în cursul urmăririi penale, confirmă acest aspect, întrucât aceasta a precizat că nu l-a mai văzut pe A. după începerea scandalului.

Totodată, arătă că în şedinţa din 29 octombrie 2019, i-au fost adresate întrebări referitoare la incidentul dintre el şi inculpaţi, cu privire la leziunile suferite şi la existenţa unui certificat medico-legal. În răspuns, recurentul a declarat că nu a existat nicio altercaţie în acel moment, nu s-a produs o tulburare a persoanelor aflate în local şi că nicio persoană nu s-a speriat, întrucât nu era multă lume prezentă.

În final, recurentul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 121 din C. proc. pen., arătând că nu a depus jurământul înainte de a fi audiat ca martor, iar această omisiune atrage nulitatea relativă a declaraţiei şi excluderea acesteia din materialul probator. De asemenea, a susţinut că, nefiindu-i comunicate faptele şi împrejurările ce urmau a fi dovedite şi având anterior calitatea de persoană vătămată, fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 273 din C. pen.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat, în temeiul art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, iar pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 1210/P din 18.12.2024 şi achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Prin încheierea de admitere în principiu din 2 aprilie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1210/P din data de 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte, din punct de vedere formal, condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen. şi prezintă aparenţa de sustenabilitate în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar cu privire la îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

S-a constatat că acest caz de recurs în casaţie vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, s-a reţinut că nu pot fi analizate aspecte în legătură cu motivarea hotărârilor, latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică, nu se va realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator ori reaprecierea asupra situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, care constituie chestiuni de temeinicie şi nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 2 aprilie 2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, reglementat de C. proc. pen., este o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.

Scopul recursului în casaţie este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii concretizate în cazurile reglementate în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.: "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În aceste coordonate, criticile formulate de recurentul A. privind condamnarea pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., vizează exclusiv respectarea legii de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată. În această cale extraordinară de atac, Înalta Curte poate cenzura doar aspectele de drept, fără a rejudeca cauza sau a modifica situaţia de fapt stabilită definitiv de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de apel a reţinut că: la data de 29 octombrie 2019, fiind audiat în calitate de martor în faţa instanţei de judecată, în dosarul penal cu numărul x/2018, inculpatul A. a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei (declarând în mod nereal că nu a fost agresat la data de 15.07.2012 în timp ce se afla în clubul C. din Eforie Sud, nu a observat ca D. şi E. să fie agresaţi, iar cu ocazia conflictului nu a suferit leziuni).

Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect atât situaţia de fapt, cât şi încadrarea juridică a acesteia, realizând o evaluare completă şi corectă a întregului material probator administrat în cauză.

Criticile formulate de recurent vizează pretinsa lipsă a tipicităţii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., pe motiv că declaraţia dată în calitate de martor nu a privit împrejurări esenţiale ale cauzei şi nu era aptă să determine o altă soluţie, întrucât răspunsurile oferite s-au raportat la aspecte privind infracţiunea de loviri şi alte violenţe, iar nu la infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice pentru care instanţa era învestită. Totodată, s-a arătat că, având anterior calitatea de persoană vătămată, acesta nu putea fi audiat ca martor, iar procedura audierii a fost viciată, întrucât nu a depus jurământul şi nu i-au fost aduse la cunoştinţă faptele şi împrejurările asupra cărora urma să fie întrebat.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, menţinută în apel, care are caracter definitiv şi nu poate fi schimbată. Doar în ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Procedând în continuare la analizarea criticilor formulate de recurentul inculpat, referitoare la greşita condamnare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, Înalta Curte notează că, potrivit art. 273 alin. (1) din C. pen. - fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) din C. pen., constă în acţiunea nemijlocită a martorului de a face afirmaţii sau omisiunea acestuia de a spune tot ce ştie, ambele în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale pentru soluţionarea cauzei în care este audiat.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru înfăptuirea justiţiei, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Înalta Curte constată că baza factuală, în modalitatea în care a fost reţinută de către Curtea de Apel Constanţa, se suprapune riguros peste elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen., reţinute în sarcina inculpatului A..

Susţinerea recurentului privind lipsa caracterului esenţial al declaraţiei date în calitate de martor nu poate fi primită, întrucât afirmaţiile acestuia au privit împrejurări determinante pentru soluţionarea cauzei, vizând existenţa actelor de violenţă, consecinţele acestora şi percepţia persoanelor prezente în local, aspecte indispensabile pentru dovedirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că "susţinerile inculpatului se refereau la aspecte esenţiale ale cauzei întrucât erau de natură să înlăture, în cazul în care ar fi fost percepute ca reale, caracterul penal al faptelor săvârşite de inculpaţii F., G., H. şi I. şi să împiedice tragerea la răspundere penală a acestora". Totodată, s-a subliniat că "o împrejurare este esenţială când prezintă importanţă, are pondere în stabilirea adevărului şi, pe cale de consecinţă, în soluţionarea justă a unei cauze".

Constatările instanţei de apel se circumscriu jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 53/2019, a statuat că sintagma "a face afirmaţii mincinoase" presupune a spune altceva decât cele ştiute, a declara ca fiind adevărat ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute. Esenţial este să existe o nepotrivire între cele declarate ca martor şi cele ştiute de el. Curtea a arătat totodată că elementul material al laturii obiective se realizează fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune şi constă în fapta martorului care face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat. Or, declaraţiile recurentului, prin care a negat existenţa unor acte de agresiune şi a consecinţelor acestora, se circumscriu exact ipotezei descrise de Curtea Constituţională, constituind afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei.

Recurentul A. a mai susţinut că, având anterior calitatea de persoană vătămată, nu putea fi audiat ca martor, iar procedura audierii ar fi fost viciată, întrucât nu a depus jurământul şi nu i-au fost aduse la cunoştinţă faptele şi împrejurările asupra cărora urma să fie întrebat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, recurentul a sesizat Poliţia Eforie cu privire la incidentul din 15 iulie 2012, arătând că, în timp ce se afla în clubul C. din Eforie Sud, ar fi fost agresat de inculpaţii F., G., H., I., J., K. şi L.. Acesta a fost audiat în calitate de persoană vătămată, iar ulterior şi-a retras plângerea prealabilă. Deoarece celelalte persoane vătămate şi-au menţinut plângerile, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor implicaţi pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ulterior, aceştia au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar procesul penal a încetat pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe ca urmare a retragerii plângerilor prealabile.

Caracterul esenţial al împrejurărilor se apreciază prin raportare la obiectul judecăţii şi la relevanţa faptelor pentru soluţionarea cauzei, indiferent de calitatea procesuală anterioară a persoanei audiate. Aşadar, împrejurarea că recurentul a avut, în faza de urmărire penală, calitatea de persoană vătămată nu exclude posibilitatea audierii sale în calitate de martor, câtă vreme prin retragerea plângerii prealabile această calitate a încetat, iar cauza a continuat numai cu privire la alte persoane şi pentru alte infracţiuni.

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la pretinsa nelegalitate a audierii în calitate de martor, respectiv faptul că nu a depus jurământ şi că nu i-au fost aduse la cunoştinţă faptele şi împrejurările asupra cărora urma să fie întrebat, Înalta Curte constată că aceste susţineri excedează cadrului procesual al recursului în casaţie, astfel cum a fost stabilit prin încheierea de admitere în principiu, întrucât nu privesc îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă, ci legalitatea procedurii de audiere a martorului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului A. întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, sub aspectul laturii obiective, criticile formulate sunt nefondate, astfel încât recursul în casaţie urmează a fi respins.

Pentru considerente expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1210/P din data de 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1210/P din data de 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2025.