Scope of execution objection: impossibility of enforcing civil annulment order contradicted by cassation acquittal based on lack of tipicity

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2025

Asupra contestaţiei la executare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sub nr. x/2025, judecător delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Tribunalului Gorj, secţia Penală, a formulat contestaţie la executare, solicitând în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. să se constate imposibilitatea punerii în executate a sentinţei penale nr. 85/2023 din 19.06.2023, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2017, în ceea ce priveşte dispoziţia din sentinţă referitoare la desfiinţarea înscrisurilor.

În motivare, au fost expuse soluţiile pronunţate în cauza de faţă în fond, apel şi recurs în casaţie şi s-a arătat că, la data de 03.12.2024, judecătorul delegat cu punerea în executare a sentinţelor penale din cadrul Compartimentului Executări Penale al secţiei Penale a Tribunalului Gorj a dispus emiterea formelor de executare, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă a sentinţei penale nr. 85/2023 din 19.06.2023 pronuntată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2017.

S-a menţionat că, procedând la punerea în executare a sentinţei penale în ceea ce priveşte latura civilă, s-a apreciat că există o nelămurire cu privire la modalitatea de punere în executare a dispoziţiilor referitoare la desfiinţarea înscrisurilor menţionate în dispozitivul sentinţei penale nr. 85/2023 din 19.06.2023 a Tribunalului Gorj, dispoziţii care au fost menţinute expres, conform art. 397 şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 533 din 22.04.2024 a Curţii de Apel Craiova.

S-a apreciat că, această nelămurire cu privire la punerea în executare a dispoziţiilor privind desfiinţarea înscrisurilor este generată de faptul că, în considerentele deciziei penale nr. 769/RC din 03 decembrie 2024, pronuntată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2017, prin care s-a dispus achitarea inculpaţilor, s-a stabilit faptul că inculpaţii nu au folosit la A.P.I.A. documente false, inexacte sau incomplete în vederea obţinerii pe nedrept a sprijinului financiar pentru suprafeţele de teren arendate (a se vedea dosar x/2017 Î.C.C.J).

A susţinut contestatorul că, întrucât în dispozitivul deciziei penale precitate nu au fost efectuate menţiuni exprese cu privire la dispoziţiile din sentinţa penală a Tribunalului Gorj referitoare la desfiinţarea înscrisurilor, s-a apreciat că este necesar a se lămuri dacă aceste dispoziţii se menţin sau nu, în raport de considerentele avute în vedere de instanţa supremă la pronunţarea soluţiei de achitare a inculpaţilor.

Astfel, s-a menţionat prin contestaţia la executare că o asemenea lămurire este benefică cu atât mai mult cu cât, referitor la anumiţi inculpaţi există concomitent soluţia de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals sau uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În cauză, s-a stabilit termen pentru soluţionare pentru data de 15.04.2025, pentru când s-a dispus citarea părţilor şi totodată a fost ataşat dosarul Înaltei Curţi în care s-a pronunţat decizia contestată, împreună cu dosarele componente.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile părţilor şi ale reprezentantului Parchetului asupra contestaţiei la executare, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

*

Examinând contestaţia la executare formulată Compartimentul Executări Penale din cadrul secţiei Penală a Tribunalului Gorj, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor de contestaţie la executare formulate în cauză, Înalta Curte reaminteşte următoarele:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât aceasta nu are natura unei căi de atac.

Totodată, contestaţia la executare este o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor corelative la executarea pedepsei, respectiv a incidentelor ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., invocat în cauză, contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Aşadar, prin contestaţia la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

Prin intermediul contestaţiei la executare nu pot fi invocate şi rezolvate aspecte ce ţin de fondul cauzei ce au fost soluţionate prin hotărârea pusă în executare, deoarece soluţia dispusă prin hotărârea contestată se bucură de autoritate de lucru judecat, neputând fi modificată/schimbată pe cale contestaţiei la executare. În acest sens, se reţine că prin decizia nr. 160 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 723 din 11 august 2020, Curtea Constituţională a statuat că "în cadrul contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească."

În acelaşi timp, instanţa de contencios constituţional a menţionat că "procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 15; Decizia nr. 155 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009; Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005; Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007)."

În coordonatele de principiu anterior menţionate, Înalta Curte analizând motivul de contestaţie la executare întemeiat de contestatorul Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Gorj, secţia Penală pe cazul prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., relativ la împrejurarea că s-a ivit o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, apreciind contestatorul, prin prezentul demers juridic, că s-ar impune a se lămuri dacă dispoziliile din sentinţa penală a Tribunalul Gorj referitoare la desfiinţarea înscrisurilor se menţin sau nu, se constată că, în raport cu dispoziţia expresă cuprinsă în dispozitivul deciziei de recurs în casaţie contestată în cauză, de menţinere a celorlalte dispoziţii ale deciziei penale atacate, care nu contravin prezentei deciziei din recurs (pct. V din dispozitivul deciziei) şi având în vedere considerentele deciziei de recurs în casaţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în cauză, nr. 769/RC din data de 03 decembrie 2024, prin care s-a dispus achitarea inculpaţilor, stabilindu-se faptul că inculpaţii nu au folosit la A.P.I.A. documente false, inexacte şi incorecte în vederea obţinerii pe nedrept a sprijinului financiar pentru suprafatele de teren arendate, nu este incident cazul de contestaţie la executare indicat în cauză, situaţia invocată de contestator neputând fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, în înţelesul dat acestei sintagme prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Astfel, în concret, în prezenta cauză, nu există o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, referitoare la dispoziţia de desfiinţare a înscrisurilor dispusă prin sentinţa de fond a Tribunalului Gorj, aşa cum susţine contestatorul, având în vedere dispoziţia cuprinsă în dispozitivul deciziei de recurs în casaţie prin care, la punctul V al deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se precizează în mod expres că:

"V. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii" şi deopotrivă, în raport de argumentele legale, juridice expuse de instanţa supremă în cuprinsul deciziei de casare, pentru care s-a adoptat soluţia dispusă în cauză.

Astfel, în speţă, se reţine că, prin decizia penală nr. 769/RC din data de 03 decembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017, a cărei lămurire se solicită, Înalta Curte a admis, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen., recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. împotriva deciziei penale nr. 533 din data de 22 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 443 alin. (1) din C. proc. pen., a extins efectele recursurilor în casaţie declarate de inculpaţi şi în ceea ce o priveşte pe inculpata G..

A dispus casarea în parte a deciziei penale recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii:

I. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii D., C., E., B. şi G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi pe inculpaţii A. şi F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen.

II. S-au înlăturat dispoziţiile din decizia recurată, privind obligarea inculpaţilor mai sus menţionaţi la plata despăgubirilor, la care se adaugă dobânda legală, către partea civilă, şi în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Bucureşti.

III. În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite şi respectiv, menţinute, prin decizia recurată asupra bunurilor inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F. şi G., măsuri care vor înceta de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei decizii.

IV. S-a înlăturat dispoziţia privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat privind pe inculpaţii G., A., B., C., D., E. şi F. dispusă prin sentinţa penală nr. 85 din 19.06.2023 a Tribunalului Gorj şi prin decizia penală recurată.

V. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii.

În cauză, pentru considerentele expuse în cuprinsul deciziei penale nr. 769/RC din 03 decembrie 2024, pronuntată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, ce face obiectul prezentei contestaţii la executare, s-a reţinut în concret că, raportat la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte reţine că faptele inculpaţilor, aşa cum au fost descrise în materialitatea lor, nu întrunesc cerinţele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000. (pag. 32 a decizie de recurs/fila x verso dosar ÎCCJ).

De asemenea, s-a precizat în considerentele deciziei de achitare anterior menţionată, faptul că, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv, apreciind greşit că inculpaţii arendaşi ar fi prezentat documente false în vederea obţinerii subvenţiilor aferente suprafeţelor de teren luate în arendă, şi astfel, că ar fi realizat acţiunea tipică ce constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000. (pag. 34 din decizia de recurs/fila x verso dosar ÎCCJ)

Ca urmare, prin decizia pronunţată, Înalta Curte a constatat că inculpaţii D., E., C., B. şi G. nu au depus şi nu au folosit la APIA documente false, inexacte în vederea obţinerii pe nedrept a sprijinului financiar pentru suprafeţele de teren arendate, neexistând cerinţa ataşată acţiunii pe care textul de lege al art. 181din Legea 78/2000 o incriminează drept verbum regens al infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, aceea ca documentele depuse să fie false, incomplete, inexacte, concluzionând instanţa supremă că, faptele inculpaţilor mai sus menţionaţi nu sunt tipice, iar soluţia care se impune în raport cu lipsa tipicităţii faptelor este aceea a achitării inculpaţilor în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. (pag. 39 a deciziei de recurs/dosar ÎCCJ).

Totodată, se constată că, analizând situaţia juridică şi a celorlalţi inculpaţi F. şi A., trimişi în judecată şi condamnaţi în cauză pentru complicitate la aceeaşi infracţiune de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele ei, Înalta Curte a constatat lipsa tipicităţii faptelor şi în ceea ce-i priveşte pe aceşti inculpaţii, menţionând în considerentele deciziei pronunţate următoarele:

"Înalta Curte a statuat deja cu privire la legalitatea contractelor de arendă încheiate de D., E., C., B. şi G. precum şi cu privire la faptul că aceştia nu au depus şi nu au folosit la APIA documente false sau inexacte în vederea obţinerii pe nedrept a sprijinului financiar pentru suprafeţele de teren arendate, neexistând cerinţa ataşată acţiunii pe care textul de lege al art. 181din Legea 78/2000 o incriminează drept verbum regens al infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, aceea ca documentele depuse să fie false, incomplete, inexacte. Pe cale de consecinţă, nici faptele inculpaţilor A. şi F. de a elibera şi semna adeverinţe din care rezulta că inculpaţii arendaşi erau înscrişi în registrul agricol şi că deţineau în arendă/comodat anumite suprafeţe de teren pe care le utilizau, nu sunt prevăzute de legea penală, atâta vreme cât aceştia din urmă au avut încheiate astfel de contracte, valabil încheiate şi au exploatat suprafeţele de teren arendate.

Ca urmare, şi faţă de aceştia se impune pronunţarea unei soluţii de achitare deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, atâta vreme cât acţiunile lor de eliberare şi semnare a adeverinţelor nu se constituie într-un ajutor la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.." (pag. 41 a deciziei de recurs/dosar ÎCCJ).

Revenind la contestaţia la executare de faţă, se constată în raport de cele anterior reţinute, faptul că nu există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, în condiţiile în care, prin decizia penală de recurs în casaţie, nr. 769/RC din data de 03 decembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017, s-a precizat în mod expres că sunt menţinute numai acele dispoziţii care nu contravin prezentei decizii de recurs în casaţie, iar în cauză, faţă de cele reţinute, dispoziţia de anulare a înscrisurilor contravine în mod evident deciziei de recurs în casaţie în raport de considerentele instanţei supreme avute în vedere la pronunţarea soluţiei de achitare relativ la infracţiunea ce a format obiectul recursului în casaţie (art. 181din Legea nr. 78/2000).

Prin urmare, faţă de dispoziţia de menţinere a prevederilor care nu contravin deciziei pronunţate, nu este necesară lămurirea hotărârii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., neexistând în cauză o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, din considerentele şi dispozitivul deciziei de recurs în casaţie rezultând evident că dispoziţia de desfiinţare înscrisuri contravine deciziei de recurs în casaţie, prin urmare implicit această dispoziţie nu putea fi menţinută, având în vedere statuările instanţei supreme relativ la legalitatea contractelor de arendă ce au făcut obiectul infracţiunii reţinute, aşa cum s-a arătat, prin decizia de casare nr. 769/RC/03.12.2024 pronunţată de instanţa supremă reţinându-se că inculpaţii nu au depus şi nu au folosit la APIA documente false sau inexacte în vederea obţinerii pe nedrept a sprijinului financiar pentru suprafeţele de teren arendate, neexistând cerinţa ataşată acţiunii pe care textul de lege al art. 181din Legea nr. 78/2000 o incriminează drept verbum regens al infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, aceea ca documentele depuse să fie false, incomplete, inexacte.

Înalta Curte reţine în consecinţă că motivele invocate de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Gorj, secţia Penală prin cererea de faţă nu se subsumează situaţiilor care potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. pot constitui motive de contestaţie la executare, în raport cu cele menţionate, nefiind în cauză relevate nelămuriri cu privire la hotărârea contestată, motiv pentru care se va respinge, ca nefondată, prezenta contestaţie la executare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Gorj, secţia Penală împotriva deciziei penale nr. 769/RC din data de 03 decembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017.

Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei la executare, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Gorj, secţia Penală împotriva deciziei penale nr. 769/RC din data de 03 decembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei la executare formulate de Biroul Executări Penale-Tribunalul Gorj rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2025.