Cassation inadmissible: fact re-evaluation exceeds scope of legal review in attempted homicide conviction
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal of the defendant as inadmissible and ordered the payment of 300 RON in judicial expenses, thereby leaving in force the appeal court's decision that affirmed his conviction for attempted homicide, aggravated theft, and public order disturbance, resulting in a total prison sentence of 5 years and 8 months plus complementary rights prohibitions. The dispute involved the defendant's challenge to his conviction, arguing that the appeal court misinterpreted video evidence which allegedly showed he was traveling in the same direction as the victim and attempting to brake, thus negating the intent required for attempted homicide. The court ruled that the defendant's arguments, while formally invoking the ground of conviction for a non-legal act under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, substantively sought a re-evaluation of the factual findings and evidence analysis, a function exclusive to the first-instance and appeal courts, and therefore fell outside the scope of cassation, which is limited to reviewing questions of law.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (6) din C. proc. pen, art. 16 lit. g) din C. proc. pen, art. 193 alin. (2) din C. pen, art. 67 alin. (1) din C. pen, art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen, art. 5 din C. pen; Cassation inadmissible: fact re-evaluation exceeds scope of legal review in attempted homicide conviction: The dispute involved the defendant's challenge to his conviction, arguing that the appeal court misinterpreted video evidence which allegedly showed he was traveling in the same direction as the victim and attempting to brake, thus negating the intent required for attempted homicide. The court ruled that the defendant's arguments, while formally invoking the ground of conviction for a non-legal act under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, substantively sought a re-evaluation of the factual findings and evidence analysis, a function exclusive to the first-instance and appeal courts, and therefore fell outside the scope of cassation, which is limited to reviewing questions of law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the cassation appeal as inadmissible because the grounds invoked did not conform to the statutory conditions for this extraordinary remedy.
Basis for imposing judicial costs on the appellant as a consequence of the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 mai 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală 1554 din data de 19.12.2023, îndreptată prin încheierea din data de 29.12.2023 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, printre altele, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) din C. proc. pen. cu referire la art. 193 alin. (2) din C. pen. şi art. 158 alin. (1) şi (2) din C. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. (persoană vătămată B.).
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe (faptă săvârşită la data de 2.06.2022 împotriva persoanei vătămate C.D.G).
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a purta orice categorie de arme pe o durată de 3 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen. ce se va executa în măsura în care pedeapsa principală devine executorie.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 228-229 alin. (1) lit. b) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă săvârşită la data de 2.06.2022 împotriva persoanei vătămate C.D.G).
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 371 alin. (1) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice (faptă din 2.06.2022).
S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză au fost săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni, şi astfel, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului cea mai grea pedeapsă de 1 an şi 6 luni la care s-a adăugat o treime din suma celorlalte două pedepse, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatului să i se aplice pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a purta orice categorie de arme pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen. ce se va executa pe parcursul executării pedepsei principale.
În baza art. 72 din C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, respectiv de la 2.06.2022 la 12.07.2023.
În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 362 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. (4) din C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul A..
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 19 şi următoarele din C. proc. pen. raportat la art. 1357, 1382 şi următoarele din C. civ. s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă, C.D.G împotriva inculpaţilor A., C. şi D. şi s-a dispus obligarea acestora la plata sumei de 5000 euro, cu titlu de daune morale, către partea civilă.
În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă, C.D.G împotriva inculpatului E..
În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă F. împotriva inculpatului E..
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă F. împotriva inculpaţilor A., C. şi D..
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii A., C. şi D..
Prin decizia penală nr. 129/A din data de 29 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii inculpaţi D., A. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 1554 din data de 19.12.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1554 din data de 19.12.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2022.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. raportat la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen.
S-a menţinut condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (persoana vătămată C.D.G).
S-a menţinut condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit cele trei pedepse principale şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 45 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a purta orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 45 din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., ce se va executa pe parcursul executării pedepsei principale.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut aceeaşi stare de fapt precum cea descrisă prin actul de sesizare, judicios stabilită de prima instanţă pe baza probatoriului administrat în cauză, precum şi faptul că inculpatul A. a luat decizia de a porni în urmărirea persoanei vătămate C.D.G. şi de a o agresa ca urmare a solicitării inculpatului C., neavând nicio implicare în conflictul iniţial, iar urmărirea persoanei vătămate s-a realizat după ce a aflat că persoana vătămată a pulverizat spray lacrimogen, ţinând seama şi de declaraţiile date de inculpaţii A. şi C..
Curtea a apreciat că pedepsele cu închisoarea în cuantumul stabilit de prima instanţă, de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice sunt juste în raport cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit o faptă cu un grad ridicat de pericol social abstract şi concret, gravitatea concretă fiind determinată de împrejurările cauzei şi de mijloacele de comitere a faptei, având în vedere că inculpatul a lovit cu autoturismul persoana vătămată C.D.G. care circula pe bicicletă, în condiţiile unui trafic intens, în scop de răzbunare. Curtea a reţinut că inculpatul a acţionat pe fondul conflictului anterior dintre ceilalţi inculpaţi şi persoana vătămată.
A mai reţinut de asemenea că inculpatul este în vârstă de 35 de ani, este necăsătorit şi nu are antecedente penale. În ceea ce priveşte atitudinea procesuală a inculpatului, a reţinut că acesta a avut o atitudine nesinceră şi oscilantă.
Faţă de gravitatea infracţiunii şi poziţia procesuală a inculpatului şi având în vedere considerentele relative la circumstanţele comiterii faptei, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor este suficientă pentru atingerea scopurilor pedepsei.
Motivul de apel formulat de inculpatul A. privind încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile a fost apreciat nefondat, persoana vătămată C.D.G. declarând personal la termenul de judecată din data de 12.10.2023 în faţa instanţei de fond că îşi menţine plângerea prealabilă.
Solicitarea inculpatului A. vizând reducerea cuantumului daunelor nu a fost reţinută, Curtea apreciind că suma de 5.000 de euro reprezentând daune morale este o reparaţie corectă a suferinţelor provocate, daune morale având efecte compensatorii pentru suferinţele inerente loviturilor suferite. Curtea a considerat că această sumă este şi nu constituie nicio amendă excesivă pentru autorul daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimă.
Împotriva deciziei penale nr. 129/A din data de 29 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În motivarea cererii de recurs în casaţie recurentul a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate cu privire la greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 din C. pen.
A susţinut că materialul probator aflat la dosar a fost ignorat de instanţa de apel, în special înregistrarea video care a surprins momentul impactului şi care demonstrează că impactul s-a produs pe sensul de deplasare a autoturismului pe care-l conducea şi nu pe cel al persoanei vătămate, filmarea relevând şi cum în momentele premergătoare impactului s-au aprins stopurile de frână, fapt ce demonstrează că a încercat reducerea vitezei, fiind în prezenţa unui accident rutier şi astfel nu ar exista o corespondenţă între situaţia de fapt şi norma de incriminare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 07.04.2025, când s-a stabilit termen la data de 13.05.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:
Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.
Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1511/A din data de 06.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.
Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., se aminteşte faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.
Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În cauza de faţă, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv ca ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu ar fi prevăzută de legea penală.
Înalta Curte observă că susţinerile recurentului vizează aspecte ce nu se încadrează, formal, în cazul de recurs în casaţie invocate, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. În concret, se reţine că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele inferioare.
Practic, recurentul susţine că soluţia de condamnare dispusă de instanţa de apel nu este corectă, întrucât, în esenţă, situaţia factuală a fost stabilită în mod greşit de către instanţa de apel printr-o analiză greşită a mijloacelor de probă administrate în cauză, or, reaprecierea probatoriului administrat, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
În concluzie, se constată că recurentul a formulat o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt şi a unei alte încadrări juridice a faptei decât cea reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, ceea ce excede scopului căii extraordinare de atac, acela de reformare numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic.
Starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate proceda nici la reaprecierea încadrării juridice a faptelor fundamentată pe reevaluarea situaţiei de fapt care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond şi de apel şi nu pot fi cenzurate în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuţie un aspect de legalitate.
Criticile expuse de către recurent nu aduc în discuţie aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie măcar formal vreunui caz de recurs în casaţie din cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1511/A din data de 06.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1511/A din data de 06.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2025.