Annulment appeal inadmissible where post-conviction recidivism and sentence aggregation legality under criminal-procedure code not implicated

Şedinţa publică din data de 07 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 35 din data de 23 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Zalău a hotărât:

În baza art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a) şi c) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) şi (3) din C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie internaţională.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen.

Potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen. raportat la S.P. nr. 27/PI/2022 din 06.04.2022, definitivă prin necontestare la data de 15.04.2022, pronunţată în dosar nr. x/2022 al Curţii de Apel Oradea, la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare (condamnare pronunţată în străinătate şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 9/PI din 02 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2022, îndreptată prin încheierea din 03 februarie 2022), adaugă pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta, aplicând în final în sarcina inculpatului A. pedeapsa rezultantă finală de 9 ani şi 8 luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

Potrivit art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei de 9 ani şi 8 luni închisoare perioadele în care inculpatul a fost suspus măsurilor preventive în cauză, respectiv perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 29.03.2019 până la data de 19.07.2019, precum şi perioadele executate, respectiv arestul preventiv din 09.11.2012-08.11.2013 (un an), arestul preventiv din 13.01.2015 până la 19.06.2015 (5 luni şi 7 zile) şi arestul la domiciliu din 20.06.2015 până în 13.07.2015 (24 de zile) şi perioada executată din 05.12.2020 la zi.

S-a dispus anularea MEPI nr. 12/09.04.2022 emis de Curtea de Apel Oradea şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului A. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 cu reţinerea art. (4) alin. (1) lit. b) şi pct. 22 din Anexa legii, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare.

S-a constatat ca rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. în contradictoriu cu inculpatul A., ca urmare a achitării integrale de către inculpatul A. a prejudiciului cauzat acestei părţi civile.

Împotriva sentinţei penale nr. 35 din data de 23 februarie 2024 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. x/2023, inculpatul A. a declarat apel.

II. Prin decizia penală nr. 88/A din 21 ianuarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a decis următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 35 din data de 23.02.2024, pronunţată de Judecătoria Zalău, în dosarul nr. x/2023, pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, strict raportat la înlăturarea stării de recidivă postcondamnatorie internaţională şi a pedepsei rezultante de 5 ani şi 8 luni, şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

A fost înlăturată starea de recidivă reţinută în sarcina inculpatului A. în baza sentinţei penale 27/PI/06.04.2022, definitivă prin necontestare la data de 15.04 2022, pronunţată în dosarul x/2022, al Curţii de Apel Oradea, prin care s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare (condamnare pronunţată în străinătate şi recunoscută prin sentinţa penală 9/PI din 2 februarie 2022 a Curţii de Apel Oradea, în dosarul x/2022, îndreptată prin încheierea din 3 februarie 2022) şi tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni.

A fost menţinută soluţia de condamnare la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a) şi c) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. şi a art. 77 lit. a) din C. pen., cu eliminarea prevederilor referitoare la recidiva postcondamnatorie.

A fost înlăturată operaţiunea de cumulare a pedepsei aplicate de 4 ani închisoare infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a) şi c) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. şi a art. 77 lit. a) din C. pen. cu pedeapsa anterioară de 5 ani şi 8 luni închisoare în baza sentinţei penale 27/PI/06.04.2022, definitivă prin necontestare la data de 15.04.2022, pronunţată în dosarul x/2022 al Curţii de Apel Oradea, prin care s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare (condamnare pronunţată în străinătate şi recunoscută prin sentinţa penală 9/PI din 2 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul x/2022, îndreptată prin încheierea din 3 februarie 2022).

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată pentru complicitate la tâlhărie calificată perioadele în care inculpatul a fost suspus măsurilor preventive în cauză, respectiv perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 29.03.2019 până la data de 19.07.2019.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva hotărârii pronunţate în apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, avocat C., la data de 21 februarie 2025, prin e-mail.

Inculpatul şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), susţinând că decizia din apel în mod greşit s-a bazat pe aplicarea principiului non reformatio in peius, în condiţiile în care pe de o parte, partea civilă a declarat apel în cauză, chiar dacă ulterior l-a retras, iar pe de altă parte, recidiva internaţională trebuia înlăturata prin prisma faptului că nu este îndeplinită condiţia de a recunoaşte pedepsele aplicate de instanţele străine.

Astfel, a arătat că prin sentinţa penală nr. 27/PI/2022 din 06 aprilie 2022 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/2022, definitivă prin neapelare la 15.04.2022, în baza art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. 2898/2014 din data de 19.05.2014 pronunţată de Tribunalul din Torino, Italia, definitivă la data de 05.07.2014, prin care s-a dispus condamnarea lui A. alias A. alias D. la pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate, precum şi a sentinţei penale nr. 4106/2020 din data de 22.12.2020 pronunţată de Tribunalul din Torino, Italia, definitivă la data de 26.03.2021, după ce Curtea Supremă de Justiţie a dispus respingerea recursurilor formulate în cauză, prin care s-a dispus condamnarea lui A. alias A. alias D. la pedeapsa rezultantă de 1 an 2 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

În considerentele sentinţei (pag. 5 şi 6) se reţine că certificatul emis de autorităţi în baza Deciziei Cadru 208/909/JAl/a Consiliului din noiembire 2008 se referă la cele două sentinţe menţionate anterior.

Totodată condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în dubla incriminare, natura şi limitele de pedeapsă au fost analizate doar cu privire la condamnările de 2 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare, dispuse prin cele două sentinţe în limitele menţionate.

Cu toate acestea, deşi practic au fost recunoscute doar două condamnări de 2 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare, mandatul de executare a fost emis pentru o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni închisoare, deci prin adăugarea unei pedepse de 2 ani închisoare, care nu a fost recunoscută şi pentru care nu au fost verificate condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Dar chiar şi aşa, dacă această pedeapsă de 2 ani închisoare a fost adăugată practic la mandatul de executare, ea trebuia în mod obligatoriu dedusă din pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare în condiţiile în care la parag. 2 pag. 3 din sentinţă se reţin următoarele "persoana condamnată A. a mai fost condamnat de Curtea de Apel din Torino prin sentinţa nr. 7379/2018 pronunţată la data de 28.11.2018 la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani închisoare în regim de detenţie. Această hotărâre judecătorească a fost executată în întregime, autorităţile judiciare italiene comunicând că solicită recunoaşterea doar a primelor 2 hotărâri judecătoreşti, astfel că certificatul a fost întocmit pentru două hotărâri judecătoreşti de condamnare."

Cu alte cuvinte, chiar dacă a fost recunoscută o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu privire la care însă autorităţile italiene nu au solicitat să fie recunoscută şi nici nu au fost verificate condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, în condiţiile în care aceleaşi autorităţi au comunicat faptul că pedeapsa a fost executată integral, ea trebuia măcar dedusă, pentru că astfel inculpatul a ajuns să execute de două ori această pedeapsă, o dată în Italia, şi o dată în România.

În raport cu această situaţie, în opinia apărării, instanţa de apel trebuia să înlăture reţinerea stării de recidivă, dar nu pe considerentul că s-ar înrăutăţi situaţia inculpatului în propria cale de atac, ci pe considerentul că nu trebuia reţinută recidiva pentru o pedeapsă care nu a fost recunoscută potrivit Legii nr. 302/2004 prin raportare la dispoziţiile art. 41 alin. (3) din C. pen.

Pentru că instanţa de apel a omis să facă acest lucru, inculpatul a executat deja mandatul de 5 ani şi 8 luni închisoare (în care este şi o pedeapsă de 2 ani, care în primul rând nu trebuia recunoscută şi nici nu a fost, iar în al doilea rând trebuia dedusă, pentru că a fost executată deja integral în Italia), iar în prezent inculpatul execută mandatul de 4 ani închisoare emis în acest dosar.

A arătat că solicită practic să se constate că s-a procedat în mod nelegal la înlăturarea stării de recidivă doar pe considerente procedurale (non reformatio in peius), în condiţiile în care inculpatul a executat de două ori pedeapsa de 2 ani închisoare.

Or, o astfel de legalitate poate fi îndreptată doar prin rejudecarea apelului, efectuarea contopirii în mod legal, cu luarea în considerare doar a pedepselor recunoscute şi deducerea cât mai repede a perioadelor executate (pedeapsa de 2 ani executată şi în Italia), pentru că inculpatul deja execută o pedeapsă rezultantă peste fracţia prevăzută pentru liberare condiţionată.

În concluzie, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a recursului în casaţie, iar pe fond, a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare către instanţa de apel pentru a se pronunţa cu privire la înlăturarea stării de recidivă în condiţiile în care aceasta a fost reţinută cu privire la o pedeapsă din străinătate care nu a fost recunoscută, pe de o parte, iar pe de altă parte pedeapsa de 2 ani închisoare a fost executată integral în Italia şi nu a fost dedusă, ajungându-se la executarea de două ori a aceleiaşi pedepse.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24.03.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 07.05.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a recursului în casaţie a fost îndeplinită cu partea civilă S.C. B. S.R.L. (la data de 27.02.2025, dosar instanţă de apel), cu persoana vătămată E. şi cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 26.02.2025 .

La data de 05 mai 2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

IV. Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de lege.

Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casaţie să îndeplinească condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Examinând aceste condiţii în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea a fost formulată în termen, însă nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., referitoare la cerinţele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.

În ceea ce priveşte decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, în sensul dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., întrucât a fost pronunţată de o curte de apel, ca instanţă de apel.

În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, întrucât hotărârea atacată a fost comunicată inculpatului A. la penitenciar la data de 31.01.2025, iar acesta a formulat cererea la data de 21 februarie 2025, astfel fiind îndeplinită condiţia prevăzută la art. 435 din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul A. având calitatea procesuală prevăzută de lege, respectiv aceea de apelant-inculpat, pentru a declara recurs în casaţie, şi nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiaşi articol.

Pe de altă parte, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. întruneşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele, domiciliul inculpatului şi domiciliul procesual ales al acestuia, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac (avocat C., la dosar fiind ataşată împuternicirea avocaţială nr. x din data de 21.02.2025), şi hotărârea atacată.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.: Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde: (…) c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora. Totodată, conform art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.: Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Aşadar, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina titularului cererii de recurs în casaţie obligaţia de a indica cazul de casare pe care se întemeiază cererea şi motivele de recurs în casaţie (motivarea în fapt şi în drept) prin însăşi cererea de recurs în casaţie, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin încheierea nr. 396/RC din data de 08.12.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, a reţinut că: simpla indicare a unui caz de casare dintre cele prevăzute de lege în cererea de recurs în casaţie nu conduce la constatarea de iure a admisibilităţii recursului, ci este necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.

Revenind la solicitările recurentului-inculpat, Înalta Curte reaminteşte că recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită definitiv de instanţa de apel.

În raport cu aspectele teoretice expuse mai sus, se observă că deşi inculpatul a invocat în drept cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. ("s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), din modul în care a formulat motivele de recurs în casaţie rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casaţie invocat.

Se observă că pe calea recursului în casaţie se critică înlăturarea stării de recidivă prin prisma principiului non reformatio in peius, apreciindu-se că recidiva se impunea a fi înlăturată pe considerentul că în mandatul de executare emis în baza hotărârii de recunoaştere pronunţate de Curtea de Apel Oradea a fost introdusă o pedeapsa de 2 ani închisoare aferentă unei alte sentinţe cu privire la care nu au fost verificate condiţiile de recunoaştere, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceasta a şi fost executată în Italia.

Or, aceste aspecte nu pot face obiectul recursului în casaţie, inculpatul urmărind în realitate crearea artificială a unei căi de atac împotriva sentinţei de recunoaştere a hotărârilor penale străine.

Astfel, simplul fapt că inculpatul a invocat un caz de casare nu este suficient pentru admisibilitatea recursului în casaţie, fiind necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că, deşi inculpatul a indicat în cererea formulată cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., acesta a fost invocat doar în mod formal.

Pentru aceste considerente, constată că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Astfel, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 88/A din data de 21 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 88/A din data de 21 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2025.