Cassation inadmissible: Subjective elements and factual findings challenge the "not provided by law" ground for organized criminal group conviction

Şedinţa publică din data de 07 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 167/S din 19 iulie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Braşov a hotărât:

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "constituirea unui grup infracţional organizat", prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 67 alin. (2) din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinţei;

în baza art. 65 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen. în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 91 - 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit termen de supraveghere pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Conform prevederilor art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

• să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;

• să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

• să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

• să comunice schimbarea locului de muncă;

• să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, destinat consumatorilor de substanţe interzise şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile (180 ore de activitate prestată efectiv conform art. 52 alin. (2) din Legea nr. 253/2013), în cadrul Primăriei Oraşului Victoria sau Primăriei municipiului Făgăraş, jud. Braşov;

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) din C. pen., a fost atenţionat inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi i s-au pus în vedere consecinţele prevăzute de art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, ori săvârşeşte o nouă infracţiune.

În temeiul art. 162 alin. (5) din C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat la rămânerea definitivă a cauzei, a telefonului mobil, ridicat cu ocazia percheziţiei din 24.11.2021.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpatul A., prin apărătorul ales B..

II. Prin decizia penală nr. 126/AP din 07 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Braşov, secţia penală a decis:

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov împotriva sentinţei penale nr. 167/S din data de 19 iulie 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2023, pe care a desfiinţat-o sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei principale aplicate şi, pe cale de consecinţă:

A fost înlăturat aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 91 - 93 din C. pen. şi art. 96 din C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de "constituirea unui grup infracţional organizat" prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi a dispus executarea acesteia în regim de detenţie.

A fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. în ceea ce priveşte executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pedeapsa complementară se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii, inclusiv sub aspectul pedepsei accesorii.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de 250 RON, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

În fapt, s-a reţinut că începând cu luna septembrie 2021, inculpatul A., împreună cu C., D. şi E. au constituit un grup infracţional organizat, al cărui scop era vânzarea de droguri de risc şi de mare risc, precum şi de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive pe raza oraşului Victoria, în vederea obţinerii unor sume mari de bani. Activitatea grupului infracţional organizat s-a desfăşurat în perioada septembrie - octombrie 2021, iar în cadrul grupului rolul inculpatului A. a fost acela de a coordona activităţile grupului, fie direct, fie prin intermediul lui C., de a supraveghea activităţile lui F. şi G. (persoane ce se ocupau de aprovizionarea cu droguri şi vânzarea acestora), ale lui D. şi E. (persoane care aveau sarcina de a comercializa drogurile şi substanţele aflate sub control naţional) în perioada septembrie - octombrie 2021, precum şi toate vânzările de substanţe aflate sub control naţional efectuate de membrii grupării, stabilind preţurile şi sumele cuvenite fiecărui membru, prin împărţirea sumelor de bani rezultate în urma comercializării substanţelor interzise.

III. Împotriva hotărârii pronunţate în apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, avocat B., la data de 14.03.2025, prin e-mail .

Inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apreciind că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, achitarea în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen.

A susţinut că fapta imputată inculpatului nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, iar, ulterior, o soluţie de condamnare, întrucât nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, a subliniat că atât instanţa de fond, cât şi cea apel au pornit de la aceeaşi premisă, respectiv că inculpatul A. a fost membru al unei grupări infracţionale, având în vedere soluţia dispusă în dosarul disjuns.

Făcând referire la istoricul reglementării infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat şi având ca punct de pornire contextul istoric în care a fost incriminată iniţial în legislaţia franceză, recurentul-inculpat a arătat că nu rezultă în cauză care ar fi fost valoarea lezată de el când ar fi comis această infracţiune, neputând intra în discuţie valorile sociale protejate de Legea nr. 143/2000, el nefiind nici măcar acuzat de vreo infracţiune vizând traficul de droguri, aşa încât, faţă de aceste valori sociale protejate, atât el, cât şi ceilalţi care au fost deja condamnaţi nu au latură subiectivă, în sensul că şi-ar fi propus să lezeze valorile sociale protejate prin norma de drept, concluzia fiind aceea că este adevărat că au existat nişte discuţii nefericite, pentru că ceilalţi aveau nişte activităţi nefericite, dar aceştia nu au fost vreodată un grup infracţional organizat, iar el nu a fost vreodată liderul lor.

La data de 23 aprilie 2025, inculpatul a depus la dosar note de şedinţă prin apărător ales, avocat H., prin care a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale atacate, iar, pe cale de consecinţă, achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

A susţinut că infracţiunea de grup infracţional organizat nu poate subzista având în vedere perioada de timp de numai 2 luni în care se reţine că a activat grupul, care este una net inferioară pragului de necesitate în care să se poată constitui o ierarhie în cadrul grupului şi o consolidare a relaţiilor membrilor acestuia, astfel încât fapta să fie tipică obiectiv.

În opinia apărării, argumentul cel mai solid este faptul că ambele instanţe au reţinut că atât înainte de septembrie 2021, cât şi după octombrie 2021 "membrii grupului au continuat să vândă droguri şi după acest moment, având o clientelă formată, făcând acest lucru individual. Aşadar nu se susţine teza necesităţii constituirii grupului.

Faptul că se redau interceptări ale discuţiilor pe care inculpatul le-a avut cu ceilalţi coinculpaţi, nu poate constitui a priori o probă determinantă în constatarea unui grup infracţional organizat.

Totodată, a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat a stării de fapt din prezenta cauză cu trimitere la hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Braşov, în condiţiile în care autoritatea de lucru judecat presupune identitate între părţi, obiect şi cauză. Or, în cazul inculpatului s-a dispus disjungerea cauzei, sens în care lipseşte una dintre condiţii pentru a opera autoritatea de lucru judecat, nefiind parte în dosarul nr. x/2022. Astfel că este nelegală reţinerea autorităţii de lucru judecat în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., din moment ce nu a avut calitatea de parte în dosarul disjuns, având în vedere că în cauza respectivă acesta nu a putut formula apărări.

În plus, instanţa de apel nu putea reţine automat existenţa unui grup infracţional în virtutea unei autorităţi de lucru judecat, ci trebuia să facă o analiză proprie a elementelor de tipicitate a infracţiunii.

A mai susţinut că în prezenta cauză nu rezultă faptul că instanţele ar fi reţinut că din probe rezultă voinţa tuturor membrilor de a constitui acest grup infracţional organizat, care sunt aceste probe şi care a fost momentul în care l-au constituit. Faptul că a funcţionat în perioada septembrie 2021 - octombrie 2021 nu înseamnă că atunci s-a şi constituit.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu a identificat nicio ierarhie sau structură a grupului, pur şi simplu a expus modalitatea în care fiecare vindea droguri, aspect care se circumscrie doar infracţiunii de trafic de droguri, nu şi infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

De asemenea, nu a fost identificat nici obiectul juridic lezat prin săvârşirea infracţiunii, în condiţiile în care inculpatul A. nu este acuzat de săvârşirea niciunei infracţiuni, ca autor sau ca participant.

Totodată, apărarea a arătat că nu poate fi considerat grup infracţional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a unei sau a mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate.

Or, în prezenta cauză, în opinia apărării se observă că instanţele reţin un caracter ocazional în săvârşirea faptelor, în condiţiile în care după luna octombrie 2021 toţi membrii şi-au continuat activitatea în mod individual, având aceeaşi clientelă.

De asemenea, a arătat că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei înţelegeri care să confere stabilitate şi durabilitate. Mai mult, nu există nicio probă care să ateste că relaţiile dintre coinculpaţi s-au datorat altor scopuri/circumstanţa decât calitatea de membrii de familie a coinculpaţilor.

În final, s-a susţinut că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului această infracţiune în condiţiile în care acestuia nu i-a fost imputat nici măcar un act material al infracţiunii scop, de trafic de droguri sau de efectuare cu operaţiuni cu substanţe psihoactive, nici măcar o participaţie penală a instigării sau complicităţii.

În susţinerea concluziilor a fost depusă practică judiciară.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03.04.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 07.05.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a recursului în casaţie a fost îndeplinită cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov la data de 19.03.2025 .

La data de 05 mai 2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

IV. Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de lege.

Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casaţie să îndeplinească condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Examinând aceste condiţii în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea a fost formulată în termen, însă nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., referitoare la cerinţele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.

În ceea ce priveşte decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, în sensul dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., întrucât a fost pronunţată de o curte de apel, ca instanţă de apel.

În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, întrucât hotărârea atacată a fost comunicată la data de 12.02.2025, atât la domiciliul inculpatului, cât şi la sediul avocatului, iar acesta a formulat cererea la data de 14.03.2025, prin e-mail, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., astfel fiind îndeplinită condiţia prevăzută la art. 435 din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul având calitatea procesuală prevăzută de lege, respectiv aceea de apelant-inculpat, pentru a declara recurs în casaţie şi nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiaşi articol.

Pe de altă parte, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. întruneşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele, domiciliul inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum şi semnătura persoanei care a redactat cererea (avocat B. - împuternicire avocaţială nr. x din 13.03.2025, dosar nr. x/2023).

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.: Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde: (…) c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora. Totodată, conform art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.: Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Aşadar, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina titularului cererii de recurs în casaţie obligaţia de a indica cazul de casare pe care se întemeiază cererea şi motivele de recurs în casaţie (motivarea în fapt şi în drept) prin însăşi cererea de recurs în casaţie, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin încheierea nr. 396/RC din data de 08.12.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, a reţinut că: simpla indicare a unui caz de casare dintre cele prevăzute de lege în cererea de recurs în casaţie nu conduce la constatarea de iure a admisibilităţii recursului, ci este necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând în esenţă că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune, putând deveni incident un alt tip de răspundere, după caz civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

De asemenea, trebuie menţionat că din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supusă cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

Se observă că prin motivele de recurs formulate, în realitate, recurentul-inculpat critică latura subiectivă a infracţiunii de grup infracţional organizat, în sensul că aceasta nu se realizează, prin prisma faptului că inculpatul nu a fost acuzat de săvârşirea vreunei infracţiuni scop, şi ca atare, nu i se poate imputa infracţiunea de grup infracţional organizat.

În cadrul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul critică şi faptul că atât instanţa de fond, cât şi cea apel au pornit de la premisa că a fost membru al unei grupări infracţionale, având în vedere soluţia dispusă în dosarul disjuns.

Or, în raport cu aspectele teoretice prezentate anterior, motivele invocate de inculpat nu se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât vizează latura subiectivă a infracţiunii şi modificarea situaţiei de fapt, inculpatul criticând calitatea sa de lider al grupului, precum şi interceptările din cauză, numindu-le "discuţii nefericite"; ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 din C. proc. pen., acest atribut aparţinând exclusiv instanţelor de fond şi apel.

În plus, instanţa de apel a reţinut că "în ceea ce priveşte latura subiectivă, contrar susţinerii apelantului potrivit căreia acesta nu a acţionat cu intenţia de a leza valori sociale protejate de norma de drept, rezultă din întreg materialul probatoriu analizat în cauză că infracţiunea a fost comisă de inculpat cu intenţie directă, calificată prin scopul constituirii grupului infracţional, ce a constat în comercializarea de droguri de risc şi de mare risc, precum şi de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, finalitatea fiind aceea de a obţine sume mari de bani."

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia atât instanţa de fond, cât şi cea apel au pornit de la premisa că inculpatul a fost membru al unei grupări infracţionale, având în vedere soluţia dispusă în dosarul disjuns, nu se circumscrie cazului de casare invocat, în realitate inculpatul criticând situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel.

În acest context, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat, echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte notele de şedinţă depuse la dosar în completare, se observă că au fost depuse după expirarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., respectiv la data de 23.04.2025, astfel că aspectele nou invocate nu pot fi avute în vedere la analizarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Prevederile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. suprapun termenul în care calea de atac poate fi motivată peste termenul de exercitare a recursului în casaţie, atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă, astfel că toate cerinţele de conţinut pentru cererea de recurs în casaţie trebuie întrunite cumulativ încă de la data formulării căii de atac, în interiorul termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., textul de lege nepermiţând complinirea vreuneia dintre aceste cerinţe în afara termenului de exercitare a căii extraordinare de atac.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, rezultă că motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casaţie se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege, sub sancţiunea nulităţii acestora potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, criticile nou invocate de către recurentul inculpat, în cadrul notelor scrise din 23.04.2025, nu pot fi avute în vedere, întrucât completările au fost făcute ulterior datei de 15.03.2025, dată la care s-a împlinit termenul de declarare a recursului în casaţie pentru recurentul-inculpat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 126/AP din data de 07 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 126/AP din data de 07 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2025.