Statute of limitations for fiscal evasion: application of the initial law version and exclusion of pre-2018 procedural interruption acts under the lex mitior principle

Şedinţa publică din data de 07 mai 2025

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 307 din data de 28 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2022, s-a hotărât:

"În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1), lit. f) teza intâi C. proc. pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în M.Of. nr. 518/25.06.2018 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în M.Of. nr. 565/09.06.2022, încetează procesul penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9, alin. (1), lit. b), cu) aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea Legii nr. 126 din 10 mai 2024, urmare intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale(teremenul de 8 ani) în decembrie 2022 (faptă comisă în mai 2012- decembrie 2014).

În baza art. 25 C. proc. pen. şi art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 şi urm. C. civ. admite acţiunea civilă formulată de ANAF -DGFP Galaţi-AJFP Constanţa şi îl obligă in solidar pe inculpatul A. să plătească părţii civile Statul Român prin ANAF-DGRFP Galaţi AJFP Constanţa suma totală de 941.788,66 RON, compus din 487.319,18 RON, reprezentând TVA respectiv 454.469,48 RON, reprezentând impozit pe profit precum şi dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate la această sumă potrivit Codului de procedură fiscală, până la plata efectivă a sumei datorate.

În baza art. 404 alin. (4), lit. c) C. proc. pen.,

Menţine măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţa procurorului nr. 1903/P/2016 din data de 29.10.2019, dispusă de Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, deţinute de suspectul A., până la concurenţa sumei de 941.786,66 RON".

Împotriva sentinţei penale menţionate au formulat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul A..

Prin decizia penală 1268/P din 20 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022 în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de către inculpatul A. , împotriva sentinţei penale nr. 307 din data de 28 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2022

În temeiul art. 272 din C. proc. pen., s-a dispus avansarea din bugetul Ministerului Justiţiei a sumelor de 400 de RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit avocatului B., desemnată în cauză pentru asistenţa judiciară a inculpatului A..

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 500 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente apelului propriu al acestuia.

Cheltuielile judiciare suportate de stat pentru judecarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 10 ianuarie 2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

S-a arătat că analizând probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi pe parcursul judecăţii, atât instanţa de fond, cât şi Curtea, în apel, reţin următoarea situaţie de fapt:

Astfel, inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în calitate de administrator statutar (până la data de 18.12.2013) sau de facto (ulterior datei de 18.12.2013) al C. S.R.L., în perioada mai 2012 - decembrie 2014 a omis, în tot sau în parte, evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate din relaţia cu beneficiarii D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L. şi persoana fizică Q., cauzând un prejudiciu total de 941.788,66 de RON, compus din impozit pe profit, în sumă de 454.469,48 RON şi TVA, în sumă de 487.319,18 RON.

Curtea de Apel Constanţa, analizând motivul de apel formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, reţine în mod corect faptul că, "instanţa de fond a încălcat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în momentul în care s-a raportat la forma actuală a Legii 241/2005 fără a avea în vedere articolul nou introdus (101), ce are ca efect întârzierea momentului de început al termenului de prescripţie, de la data comiterii (epuizării) infracţiunii la data sesizării organelor fiscale (16 iunie 2016), ceea ce ar fi, în mod vădit, în defavoarea celui acuzat, deoarece pedeapsa impusă de art. 9 alin. (1) Ut. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani, ar fi trebui aplicată inculpatului, deoarece termenul de prescripţie de 8 ani nu s-ar fi considerat împlinit la data emiterii sentinţei (28 iunie 2024), având în vedere şi efectul de suspendare a termenului de prescripţie produs de intervenirea Decretelor-Preşedintelui României nr. 195 din 16.03.2020 şi nr. 240 din 14.04.2020, în perioada celor 2 luni ale stării de urgenţă impuse pe teritoriul României".

De asemenea, arată că "din succesiunea formelor textului legal de incriminare a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi aplicând dezlegările obligatorii evocate anterior, rezultă că în cauză era incidenţă (la data emiterii hotărârii primei instanţe) prima formă a legii (art. 9 informa iniţială, valabilă până la data de 21 martie 2013), faţă de care alin. (2) este aplicabil (fiind produs unprejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale), iar termenul de prescripţie este de 8 ani, prin raportare la legea penală veche [art. 122 alin. (1) lit. c) din C. pen. de la 1968], concomitentă textului incriminator de la art. 9 al Legii nr. 241/2005, care la alin. (2) prevedea o pedeapsă maximă de 10 ani închisoare."

Astfel, s-a arătat că deşi Curtea de Apel Constanţa reţine în mod corect faptul că sunt aplicabile dispoziţiile aliniatului 2 ale art. 9 lit. b) din Legea 251/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., ţinând seama de valoarea prejudiciului creat, şi că infracţiunea s-a epuizat în decembrie 2014, arată, în mod greşit, limitele de pedeapsă prevăzute de legea în vigoare la momentul epuizării.

Din considerente, rezultă că a ţinut seama de dispoziţiile art. 9 în formă modificată prin Legea nr. 50/2013, în vigoare din data de 22.03.2013 şi implicit la momentul epuizării activităţii infracţionale, respectiv:

"(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi. interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...)

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...)

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro. în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege si limita a acesteia se majorează cu 5 ani."

În aceste condiţii, procurorul a arătat că, în mod greşit instanţa de apel are în vedere termenul de prescripţie de 8 ani. Având în vedere că potrivit alin. (2) limitele de pedeapsă se majorează cu 5 ani, infracţiunea de evaziune fiscală se pedepseşte cu închisoare de la 7 ani la 13 ani.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripţie al răspunderii penale este de 10 ani, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani.

Atât timp cât instanţa în apel, ţinând seama şi analizând probatoriul administrat, reţine ca perioadă infracţională mai 2012 - decembrie 2014, nu putea avea în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 în vigoare până la data de 21.03.2013, de asemenea, nici dispoziţiile din C. pen. din 1969 privind prescripţia răspunderii penale. Chiar dacă din eroare aceste dispoziţii ar fi fost considerate aplicabile, nici în această situaţie termenul de prescripţie al răspunderii penale, nu poate fi considerat împlinit, întrucât potrivit art. 123 din C. pen. din q1969, opera instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Având în vedere toate aceste aspecte, termenul de prescripţie al răspunderii penale nu era împlinit la data pronunţării hotărârii definitive.

Termenul de prescripţie este de 10 ani, curge de la momentul epuizării activităţii infracţionale a inculpatului. Termenul de prescripţie al răspunderii penale a fost suspendat pe durata celor 60 de zile prevăzute de art. 43 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, art. 64 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi art. 156 alin. (1) din C. pen.. Astfel, termenul de prescripţie al răspunderii penale s-ar fi împlinit în februarie 2025.

În acest sens s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a stabilit, de asemenea, că decretele prezidenţiale mai sus citate au avut ca efect suspendarea prescripţiei răspunderii penale.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.. s-a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat împotriva deciziei penale nr. 1268/20.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel, caşarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Constanţa.

Curtea de Apel Constanţa, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, inculpatului A. la data de 16 ianuarie 2025 şi părţii civile ANAF -AJFP Constanţa la data de 14 ianuarie 2025.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au fost depuse concluzii scrise, de inculpatul A. care, în esenţă, a solicitat respingerea recursului în casaţie ca nefondat.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07 februarie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 12 martie 2025, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

Prin încheierea din 12 martie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 1268/P din data de 20 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 23 aprilie 2025 cu citarea părţilor şi desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpatul A..

Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

Examinând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

Analizând în aceste coordonate recursul în casaţie, respectiv criticile formulate de parchet prin cererea introductivă care se circumscriu cazului de casare invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzaţia adusă inculpatului A. au constat în aceea că, fapta inculpatului A., care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în calitate de administrator statutar (până la data de 18.12.2013) sau de facto (ulterior datei de 18.12.2013) al C. S.R.L., în perioada mai 2012 - decembrie 2014, a omis, în tot sau în parte, evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate din relaţia cu beneficiarii D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L. şi persoana fizică Q., cauzând un prejudiciu total de 941.788,66 de RON, compus din impozit pe profit, în sumă de 454.469,48 RON şi TVA, în sumă de 487.319,18 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Constanţa a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă inculpatului este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, iar în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripţie s-a împlinit în luna decembrie 2022, anterior pronunţării hotărârii instanţei de fond (28 iunie 2024), respectiv a deciziei penale nr. 1268/P din data de 20 decembrie 2024 a Curţii de Apel Constanţa.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022) a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

De asemenea, prin Decizia nr. 37 din 17 iunie 2024 s-a statuat că:

"1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a).

2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale."

Înalta Curte, reţine că Legea nr. 241/2005 a suferit modificări, de la data comiterii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului (mai 2012 - decembrie 2014) şi până în prezent, formele prezentate de textul legal incriminator fiind următoarele:

- art. 9 în forma iniţială, valabilă până la data de 21 martie 2013 - "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate: (...) (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani."

- art. 9 în forma modificată prin Legea nr. 50/2013, în vigoare din data de 22 martie 2013 - "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...) (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani."

- art. 9 în forma modificată prin Legea nr. 55/2021, în vigoare din data de 4 aprilie 2021 - "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...) (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă â acesteia se majorează cu 5 ani."

- art. 9 în forma actuală, modificată prin Legea nr. 126/2024, în vigoare din data de 16 mai 2024 - "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...) (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani."

Din succesiunea formelor textului legal de incriminare a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului(evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005) şi aplicând dezlegările obligatorii evocate anterior, rezultă că în cauză era incidentă (la data emiterii hotărârii primei instanţe) prima formă a legii (art. 9 în forma iniţială, valabilă până la data de 21 martie 2013), faţă de care alin. (2) este aplicabil (fiind produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale), iar termenul de prescripţie este de 8 ani, prin raportare la legea penală veche [art. 122 alin. (1) lit. c) din C. pen. de la 1968], concomitentă textului incriminator de la art. 9 al Legii nr. 241/2005, care la alin. (2) prevedea o pedeapsă maximă de 10 ani închisoare.

Astfel, se constată că instanţa de apel, în mod corect s-a raportat la dispoziţiile prev. de art. 9 în forma iniţială, valabilă până la data de 21 martie 2013, nu la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data de 22.03.2013, aşa cum susţine parchetul, limitele de pedeapsă prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului sunt închisoare de la 2 ani la 8 ani şi, având în vedere prejudiciul mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita maximă a pedepsei se majorează cu 2 ani, motiv pentru care pentru fapta inculpatului este pedeapsa închisorii de până la 10 ani.

Potrivit dispoziţiilor prev. de art. 155 lit. b) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Prin urmare, Curtea, în mod corect, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi a reţinut că legea mai favorabilă este forma iniţială a art. 9 din Legea nr. 241/2005 în vigoare până la data de 21.03.2013.

Aşadar, în mod greşit, susţine parchetul că termenul de prescripţie a răspunderii penale, a fost întrerupt. Termenul de prescripţie astfel determinat, nu poate fi considerat întrerupt, pentru că instanţa supremă a stabilit, prin Decizia nr. 37 din 17 iunie 2024, că "Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale", ceea ce înseamnă că instituţia întreruperii termenului de prescripţie nu este aplicabilă termenului calculat, în concret, cu privire la răspunderea penală a inculpatului A. pentru fapta cercetată în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect s-a apreciat că termenul de prescripţie a răspunderii penale, fiind de 8 ani şi neîntrerupt, care se calculează de la data finalizării activităţii infracţionale (comisă continuat) dată care este decembrie 2014 la care se adaugă cei 8 ani. Ca atare prescripţia generală a răspunderii penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală s-a împlinit în decembrie 2022 (cel mult începând cu 01 martie 2023, cu luarea în considerare a Decretelor Preşedintelui României nr. 195 din 16.03.2020 şi nr. 240 din 14.04.2020, în perioada celor 2 luni ale stării de urgenţă impuse pe teritoriul României.

În consecinţă, în privinţa inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1), a art. 41 alin. (1) şi art. 5 din C. pen., şi cu aplicarea Legii nr. 126/2024, urmarea intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale în decembrie 2022 (faptă comisă în mai 2012- decembrie 2014), soluţia dispusă prin hotărârea primei instanţe, menţinută prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 1268/P din data de 20 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 1268/P din data de 20 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2025.