Cassation inadmissibility for failure to substantiate grounds in appeal against special confiscation and statute of limitations termination

Şedinţa publică din data de 06 mai 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 137 din data de 06 septembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei în dosarul nr. x/2022, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat conform Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; fals intelectual în formă continuată (22 acte materiale), faptă prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; uzul de fals în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Potrivit art. 397 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1.357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj şi au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de 97550 RON, reprezentând prejudiciul produs prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală pentru care s-a dispus soluţia de încetare a procesului penal, şi anume câte 50% din suma menţionată de la fiecare dintre inculpaţi, la care se adaugă dobânzile (majorările de întârziere) şi penalităţile aferente, începând cu data scadenţei debitului şi până la achitarea prejudiciului efectiv, conform prevederilor art. 173, 174 şi 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

S-a respins cererea Ministerului Public privind confiscarea specială a sumei de 97550 RON de la inculpaţi.

Conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea în totalitate a înscrisurilor false, aflate în original în volumul V al dosarului de urmărire penală, după cum urmează:

- stat de plată prestări servicii iulie 2013, procesul-verbal de recepţie nr. x/22.03.2013, contract de prestării servicii fără număr, încheiate cu martorii C. şi D., caiet de sarcini, referat de necesitate, procesul-verbal de recepţie nr. x/02.12.2013, foaie colectivă de prezenţă noiembrie- decembrie 2013, stat de plată prestări servicii luna noiembrie 2013, contractul de prestării servicii fără număr, procesul-verbal de recepţie nr. x/26.11.2013, referat de necesitate, stat de plată mai 2013, procesul-verbal de recepţie nr. x/22.05.2013, contractul de prestării servicii nr. x/28.02.2013 încheiat cu C., procesul-verbal de recepţie nr. x/22.03.2013, contractul de prestării servicii nr. x/17.01.2013 încheiat cu C., stat de plată prestări servicii 2 aprilie 201, procesul-verbal de recepţie nr. x/30.04.2014, contractul de prestării servicii nr. x/25.03.2014 încheiat cu C., referat de necesitate, procesul-verbal de recepţie nr. x/01.09.2014, stat de plată prestări servicii luna august 2014, contractul de prestării servicii nr. x/17.06.2014 încheiat cu C., referat de necesitate, stat de plată prestări servicii, procesul-verbal de recepţie nr. x/08.10.2014, referat de necesitate, contractul de prestării servicii nr. x/02.10.2014 încheiat cu C., registru de casă din data de 08.10.2014, 29.04.2014, 01.09.2014, 02.12.2013, 22.03.2013, 23.05.2013 şi 22.07.2013 .

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 1884 RON a rămas în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., şi a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, inclusiv prin raportare la apărările formulate de inculpat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatului A., în calitatea de primar ordonator de credite al Comunei Chieşd, jud. Sălaj, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpata B., care avea calitatea de consilier contabil cu viza de control financiar preventiv în cadrul aceleiaşi primării şi a unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada cuprinsă între ianuarie 2013-mai 2014, a încheiat fictiv un număr de 8 contracte de prestări servicii cu martorii C. (7 contracte) şi D. (1 contract), având ca obiect execuţia unor lucrări de prestări servicii de cosire terenuri domeniul public, acostamente drumuri publice şi văi, tăiat arbori, igienizat pădure, curăţat fântâni, etc, iar pentru a crea aparenţa că aceste lucrări au fost executate, a semnat un număr de 7 procese-verbale de recepţie, prin care a atestat în mod nereal că lucrările au fost executate, după care a semnat un număr de 7 file CEC pentru ridicare de numerar în baza cărora au fost retrasă succesiv de 7 ori suma totală de 97.550 RON, care ulterior a ajuns în posesia inculpatei B., fiind însuşită în mod nelegal de către acesta, cu consecinţa prejudicierii bugetului UATC Chieşd, cu suma de 97.550 RON şi crearea unui folos necuvenit pentru sine şi pentru inculpata B..

Raportat la starea de fapt reţinută şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 518/2017, prin care s-a stabilit că îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu se interpretează ca fiind prin încălcarea legii, prevăzută în legislaţia primară, a sarcinilor de serviciu de către un funcţionar public, instanţa de fond a reţinut că au fost încălcate de inculpaţii A. şi B., următoarele acte normative din legislaţia primară şi secundară: art. 61 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 63 alin. (1), lit. c) şi d), alin. (4), lit. b) şi alin. (5) lit. c) şi d) din Legea nr. 215/2001 republicată; art. 51 alin. (3) şi art. 54 alin. (5), (6), şi (7) din Legea 273/2006 republicată; art. 2 şi art. 3 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1792/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale; art. 5 din O.G. nr. 119/1999 republicată; art. 6 din Legea nr. 82/1991 republicată.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a săvârşit faptele de care a fost acuzat, însă, raportat la pedepsele legale şi la termenele prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. şi la Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, pentru cele 7 acte materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu [art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..], cele 22 acte materiale ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată [art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..] şi cele 7 acte materiale ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată [art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..] comise în ianuarie 2013-mai 2014, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale în perioada ianuarie 2021-mai 2022, în funcţie de săvârşirea fiecăreia dintre aceste fapte.

De asemenea, cu privire la infracţiunile de uz de fals în formă continuată [art. 323 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen..] şi fals intelectual în formă continuată [art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..], judecătorul fondului a constatat că s-a împlinit termenul de prescriţie a răspunderii penale în perioada ianuarie 2018 - mai 2019.

În ceea ce priveşte solicitarea de desfiinţare de înscrisuri, instanţa de fond a reţinut că este întemeiată şi se impune admiterea acesteia, având în vedere că înscrisurile au fost întocmite în fals, cu un scop ilicit, în vederea obţinerii unei sume de bani necuvenite de către cei doi inculpaţi.

De asemenea, pentru aceleaşi motive, constatând că autori ai prejudiciului au fost cei doi inculpaţi, a admis cererea părţii civile A.N.A.F., prin Direcţia Regională Cluj - Administraţia Financiară Sălaj, privind obligarea acestora la plata sumei de 97550 RON către partea civilă şi a obligat inculpatul A. să plătească câte 50% din prejudiciu, respectiv suma de 48775 RON.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii A. şi B..

Inculpatul A. a formulat apel doar pe latură civilă, susţinând că nu este corectă împărţirea prejudiciului între acesta şi coinculpata B., şi a solicitat să fie obligat la repararea prejudiciului/confiscare doar pentru suma netă aferentă sumelor brute ridicate din Trezorerie, respectiv 18.019 RON.

Prin decizia penală nr. 216/A/2025 din 13 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 137/06.09.2024 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei, care a fost desfiinţată în latură civilă şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj şi s-a dispus înlăturarea prevederilor privind obligarea inculpaţilor la plata sumei de 97550 RON către ANAF.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) s-a dispus confiscarea sumei de 48.775 RON de la cei doi inculpaţi, reprezentând bunurile dobândite prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 998 de RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În esenţă, analizând motivele de apel invocate de inculpatul A., Curtea a reţinut că prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunilor de către cei doi inculpaţi nu este un prejudiciu adus bugetului statului, în general, ci este unul în dauna bugetului UAT Chieşd, care este şi parte vătămată în această cauză. Astfel, ANAF, ca reprezentant al statului nu a suferit un prejudiciu ca urmare a faptelor inculpaţilor şi prin urmare nu are calitate procesuală, astfel că a respins ca inadmisibilă cererea de constituire de parte civilă.

Referitor la confiscarea specială, Curtea a reţinut că inculpaţii A. şi B., în calitate de coautori, au produs un prejudiciu în cuantum de 97.550 RON, iar participaţia penală permite luarea măsurii speciale a confiscării în considerarea faptei unice la care au contribuit inculpaţii şi din care decurge prejudiciul pentru fiecare participant.

De asemenea, având în vedere respingerea acţiunii civile exercitate de către ANAF, Curtea a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 112 lit. e) C. pen., măsura de siguranţă a confiscării speciale dispunându-se şi în ipoteza în care a intervenit prescripţia răspunderii penale întrucât scopul acesteia este înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, aceasta putând fi luată chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Intervenţia unei cauze de încetare a procesului penal, după săvârşirea infracţiunii, nu exclude confiscarea bunurilor ce au servit la comiterea acesteia. Totodată, a reţinut că măsura confiscării speciale este o măsură de siguranţă, care, potrivit art. 111 C. pen. are un caracter de sancţiune personală care exclude solidaritatea.

Aşadar, în condiţiile în care, în cauză, infracţiunile au fost comise de cei doi coinculpaţi, fără a şti cu exactitate care sunt sumele însuşite de către fiecare inculpat, instanţa de apel a dispus confiscarea sumei de 97.550 RON, respectiv suma de 48.775 RON de la fiecare inculpat.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpaţilor A. şi B., persoanei vătămate UATC Chieşd şi părţii civile DGRFP Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj la 20 februarie 2025.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 24 martie 2025 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 14 februarie 2025, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (personal), invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. pen., cu argumentarea că nu există nicio probă în dosar din care să rezulte că, în calitate de primar, ar fi beneficiat de vreun ban ca urmare a încheirii contractelor de prestări servicii, iar pentru a dovedi că este nevinovat a solicitat, în cursul judecăţii, inclusiv testarea cu aparatul poligraf.

Astfel, recurentul a expus pe larg motivele pentru care, în opinia sa, hotărârile instanţei de fond şi de apel sunt nelegale, sens în care s-a raportat la probele administrate în dosar, respectiv declaraţia martorului denunţător (apreciată de către recurent ca fiind contrară adevărului), declaraţiile a opt martori din care rezultă că au fost respectate toate procedurile legale pentru contractarea şi efectuarea lucărilor, precum şi raportul de expertiză criminalistică, susţinând că lucrările au fost efectuate şi nu s-a produs niciun prejudiciu, motiv pentru care nici primăria nu s-a constituit parte civilă în cauză.

De asemenea, a susţinut că a fost obligat la plata sumei de 48.775 RON, reprezentând jumătate din prejudiciul stabilit în cauză, deşi, pe de-o parte, nu s-a dovedit că ar fi beneficiat de aceşti bani, şi, pe de altă parte, au fost încălcate dispoziţiile art. 2528 şi 2523 C. proc. civ., întrucât s-a prescris dreptul de a solicita plata prejudiciului încă din anii 2017-2018.

Totodată, a precizat că ANAF s-a constituit parte civilă în prezentul dosar abia în anul 2022, deşi nu s-a produs niciun prejudiciu bugetului de stat, iar în aceste condiţii nu avea nicio calitate procesuală în cauză.

Faţă de aceste motive, a solicitat suspendarea deciziei penale atacate.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la 06 martie 2025, părţii civile DGRFP Cluj Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj şi persoanei vătămate UATC Chieşd la 07 martie 2025, şi inculpatei B. la 10 martie 2025.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat cel mai târziu la data de 21 martie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 28 martie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită.

La data de 29 aprilie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectată cerinţa de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 216/A/2025 din 13 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul şi locul de detenţie al recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că recurentul a invocat motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 8 C. proc. pen., cu argumentarea că nu există nicio probă în dosar din care să rezulte că, în calitate de primar, ar fi beneficiat de vreo sumă de bani ca urmare a încheirii contractelor de prestări servicii, cu atât mai mult cu cât au fost respectate toate procedurile legale pentru contractarea şi efectuarea lucărilor, şi în condiţiile în care nu a fost prejudiciat bugetul de stat, primăria nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar ANAF nu are nicio calitate procesuală în prezentul dosar, chiar dacă s-a constituit parte civilă.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate.

Aceste consideraţii sunt valabile şi în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin intermediul căruia hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal, ca urmare a aplicării greşite a unor dispoziţii legale (cum ar fi cele care reglementează prescripţia răspunderii penale), aspect care, însă, nu a fost invocat de recurent.

Aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat lipsa probelor din care să rezulte că, în calitate de primar, ar fi beneficiat de prejudiciul reţinut ca urmare a încheirii contractelor de prestări servicii, cu atât mai mult cu cât au fost respectate toate procedurile legale pentru contractarea lucărilor, iar acestea au fost efectuate, precum şi greşita introducere în cauză a ANAF, în calitate de parte civilă, în condiţiile în care nu a fost prejudiciat bugetul de stat, iar primăria nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Se observă, aşadar, că niciuna din criticile formulate de inculpatul A. nu vizează greşita aplicare a dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat soluţia de încetare a procesului penal, respectiv art. 154 C. pen., în concret recurentul fiind nemulţumit de situaţia de fapt stabilită de către Curtea de Apel Cluj în ceea ce priveşte executarea contractelor de prestări servicii şi stabilirea prejudiciului, considerând că nu au fost clarificate toate aspectele care conduceau la reţinerea unei alte baze factuale, precum şi de faptul că ANAF s-a constituit parte civilă în cauză, aspecte care, însă, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat şi nici prin intermediul vreunui alt motiv de casare din cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este situaţia în speţă.

În ceea ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. pen., acestea au fost invocate de recurent în mod formal, întrucât nu sunt în vigoare, fiind abrogate prin art. 102 pct. 267 din Titlu III din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă. Faţă de soluţia ce se va pronunţa, nu se mai impune analizarea cererii formulate de recurent, în temeiul art. 441 C. proc. pen., de suspendare a executării deciziei recurate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 216/A/2025 din 13 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 mai 2025.