Cassation inadmissible due to lack of final conviction: procedural grounds and fair trial arguments inapplicable to acquittals and statute-of-limitations terminations

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 192 din 9 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2013, în al doilea ciclu procesual, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

S-a luat act că prin încheierea din 21 februarie 2023, respectiv prin cea din 21 martie 2023, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile reţinute prin rechizitoriu şi în baza C. pen. din 1969, prin aplicarea dispoziţiilor legii penale mai favorabile - art. 5 C. pen. şi stabilirea corespondenţei potrivit dispoziţiilor din noul C. pen., după cum urmează:

- pentru inculpatul A., schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen., producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, în formă continuată, prev. de art. 2961 lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen., presupus a fi comise în perioada mai - 3 august 2013, în infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. rap. la art. 228-229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate în forma în vigoare a legii în perioada 2018 - 2022 şi, respectiv, spălarea de bani, prev. de art. 49 lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 41 C. pen., art. 38 C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. cu incidenţa Deciziei CCR nr. 297/2018 şi a Deciziei CCR nr. 358/2022, raportat la Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi a art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., cu incidenţa Deciziei CCR nr. 297/2018 şi Deciziei CCR nr. 358/2022, raportat la Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 228 - 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. şi a art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de spălarea de bani, prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. şi a art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. şi a art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut 24 de ore, de la 04.08.2013 la 05.08.2013 şi arestat preventiv de la 06.08.2013 la 11.12.2013, inclusiv.

Prin aceeaşi hotărâre s-au pronunţat soluţii şi faţă de inculpaţii: S.C. B. S.R.L. Năvodari, C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L..

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de Statul Român - prin A.N.A.F. - A.J.F.P. Constanţa, în raport de solutia de achitare dispusă pentru infractiunile prevazute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de S.C. M. S.A. Ploieşti în contradictoriu cu inculpaţii A., C., D. şi L., pentru actele materiale din data de 27.05.2013-30 tone, 31.05.2013-30 tone, 3.06.2013-30 tone, 4.06.2013 -30 tone şi 5.06.2013-30 tone.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 19 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen. rap. la art. 1357 şi art. 1381 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii A., C., D. şi L., în solidar, la plata către S.C. M. S.A. Ploieşti, a sumei de 454.072,5 RON, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data comiterii faptelor şi până la data plăţii efective a acestei sume, a sumei de 17.289 RON, pentru lucrări de dezafectare şi reparaţii conductă pentru aducerea în forma iniţială şi a sumei de 9.567,84 RON - cheltuieli efectuate cu analize probe din faza de urmărire penală.

S-a constatat stinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. M. S.A. Ploieşti cu titlu de despăgubiri civile pentru suma de 20.268,11 RON, întrucât prejudiciul aferent faptei din data de 03.08.2013 a fost acoperit de inculpaţi.

S-a constatat ca fiind predată către partea civilă S.C. M. S.A. Ploieşti cantitatea de 21.934 litri ţiţei sustras, în valoare de 70.379,15 RON (aferenta faptei din data de 3.08.2013).

Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă S.C. M. S.A. Ploieşti.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor ce aparţin inculpatei S.C. B. S.R.L. Năvodari, în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor privind confiscarea şi confiscarea extinsă dispusă prin prezenta.

În baza art. 1121 C. pen. s-a dispus confiscarea extinsă de la S.C. B. S.R.L. Năvodari a următoarelor imobile care au fost folosite de inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat: teren intravilan, în suprafaţă totală de 8267, 24 mp., ocupată 1861,79 mp, neocupată 6405,45 mp - construcţie tip destinaţie industrială - instalaţii de recuperare şi recondiţionare a produselor petroliere, obiectiv Construcţii C1 - centrală termică, 43,56 mp., C2 - rampă încărcare, 16,77 mp., C3 - birouri, 112,42 mp, C4 - atelier+magazie, 35,66 mp., C5 - bazin carburanţi, 26,07 mp., C6 - depozit carburanţi, 9,54 mp., C7 - bazin carburanţi, 1.617,87 mp.; - construcţie tip destinaţie comercială, obiectiv extindere şi etajare corp C3 (P-32,19 mp. + 1-137,25 mp.) birouri + laborator, - construcţie tip construcţie specială, obiectiv rezervor pe postament V300, capacitate 325 mc.; - construcţie tip construcţie specială, obiectiv rezervor pe postament V103, capacitate 307 mc.; - construcţie tip construcţie specială, obiectiv rezervor pe postament V 104, capacitate 315 mc.; - Construcţie tip destinaţie construcţie specială, obiectiv instalaţii.

În baza art. 1121 C. pen. s-a dispus confiscarea extinsă şi a bunurilor mobile: autotractor; autotractor; semiremorca (cisternă); autoturism şi semiremorca (obţinută din baza de date).

În baza art. 112 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului a bunurilor ce au fost folosite la comiterea infracţiunilor: autoturism adaptat special pentru disimularea rezervoarelor de transport combustibil, aflat în posesia lui E.; autoutilitara aparţinând lui I., care a fost adaptată prin montarea în interiorul carosatei a 9 rezervoare a câte 1000 litri fiecare pentru transportul petrolului furat de pe câmp în locaţia din Techirghiol; autotractor ridicat de la N. şi aparţinând S,C, B. S.R.L. Năvodari; autotractor şi care aparţine S.C. B. S.R.L. Năvodari; semiremorcă (cisternă) aparţinând S.C. B. S.R.L. Năvodari.

S-a dispus restituirea către inculpatul A. a următoarelor bunuri depuse la camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Constanţa cu dovada seria x nr. x din 30.08.2013: un telefon mobil şi un card de memorie; un telefon mobil şi card de memorie serie indescifrabilă şi o tabletă, fără încărcător.

S-a luat act că s-a respins, ca tardivă, cererea de introducere în cauză ca parte civilă a Primăriei Năvodari, în primul ciclu procesual.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 16.000 RON.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate pentru judecarea inculpatului A., pentru care s-au dispus soluţii de achitare pentru unele infracţiuni, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, printre alţii, inculpatul A. şi partea civilă S.C. M. S.A.

Prin decizia penală nr. 62/P din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie (îndreptată prin încheierea din 19 februarie 2025), printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 192 din 9 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa, dispunându-se obligarea apelantului la plata sumei de 2500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Totodată, s-a admis apelul formulat de partea civilă S.C. M. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, printre altele, s-a majorat cuantumul despăgubirilor reprezentând contravaloarea cantităţii de petrol sustras la care au fost obligaţi inculpaţii A., C., D. şi L. către partea civilă S.C. M. S.A., de la 454.072,5 RON la 459.197,10 RON, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

La data de 25 februarie 2025, prin avocat O., inculpatul A. a formulat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 62/P din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, care îi fusese comunicată, la domiciliul procesual ales indicat în apel (prin declaraţia de apel -dosar apel) la data de 5 februarie 2025 .

După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Constanţa a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, la data de 3 aprilie 2025, sub nr. x/2013*, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 24 aprilie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Alineatul (4) al aceluiaşi text de lege stabileşte că, în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. la data de 25 februarie 2025 a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., care, raportat la data comunicării deciziei din apel, s-a împlinit la data de 10 martie 2025, şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.

În fine, cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului, domiciliul şi domiciliul procesual ales al acestuia, deopotrivă, cererea fiind semnată de apărătorul recurentului inculpat.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1), lit. c) C. proc. pen., se constată că recurentul inculpat A. şi-a întemeiat demersul judiciar pe cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, apărarea recurentului inculpat a susţinut, în esenţă, următoarele:

Problemele de drept ce se impun a fi discutate în cauză vizează următoarele trei aspecte:

- nulitatea întregii urmăriri penale şi a actului de sesizare a instanţei derivată din incompatibilitatea vădită a procurorului de caz în raport de toţi coinculpatii care au apelat la procedura simplificată în cel de-al doilea ciclu procesual, precum şi de coinculpatul P., faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei şi, ulterior, clasarea acesteia (şi care au fost clienţii procurorului în perioada în care acesta exercita profesia de avocat);

- nulitatea interceptărilor şi măsurilor de supraveghere tehnică;

- reţinerea vinovăţiei inculpatului A. pentru o faptă de complicitate la furt care nu a fost descrisă în actul de sesizare.

În ceea ce priveşte primele două aspecte (invocate ca fiind de ordin formal), apărarea a arătat în apel că hotărârile judecătorilor de cameră preliminară au avut în vedere contextul procesual existent şi probele administrate la data la care s-au pronunţat. Numai că, după desesizarea acestora, pe parcursul administrării probelor în fata instanţei de rejudecare, au apărut o serie de aspecte care impuneau reanalizarea nulităţilor invocate şi, de asemenea, reanalizarea legalităţii probelor.

Tocmai de aceea, apărarea a depus şi invocat Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-282/20 (Bulgaria), prin care s-a dezlegat o cerere de decizie preliminară privind interpretarea art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13/UE din 22 mai 2012, precum şi a art. 47 din Carta D.F.U.E.

Argumentele C.J.U.E. privitoare la primatul dreptului unional asupra legislaţiilor naţionale care nu prevăd o cale procedurală care permite să se remedieze, după camera preliminară, neclarităţile şi lacunele din cuprinsul rechizitoriului, trebuie aplicate şi în ceea ce priveşte nelegalităţile/neregularităţile/nulităţile aferente probelor administrate în cursul urmăririi penale şi rămase nesancţionate (din orice motiv) de judecătorul de cameră preliminară.

Considerentele acestei decizii fiind clare, ele sunt utile şi în ceea ce priveşte motivele celui de-al doilea apel exercitat în cauză, atât cele relative la nulitatea actului de sesizare, cât şi cele privind probele în raport de care s-a solicitat eliminarea lor din tabloul probatoriu.

Astfel, primul motiv de recurs se referă la nulitatea întregii urmăriri penale şi a actului de sesizare a intanţei - în raport de cazul de incompatibilitate care îl priveşte pe dl. procuror Q..

Acest procuror a fost avocatul inculpatului P. în dosarul vechi nr. x/2005 (nou nr. 2642/36/2015), în care a fost trimis în judecată (inter alia) pentru furt de produse petroliere.

În cauză, faţă de inculpatul P. s-a dispus, prin pct. lll din rechizitoriul din 30.08.2013 emis în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, disjungerea cauzei şi reinvestirea respectivei unităţi de parchet pentru continuarea cercetarilor, pe cale separată, a acestei persoane sub aspectul infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, în forma continuată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la spălare de bani în formă continuată şi asociere pentru comiterea de infracţiuni.

Prin ordonanţa de clasare depusă, la cererea instanţei, în cursul judecării cauzei în apel în al doilea ciclu procesual (emisă de acelaşi procuror), s-a dispus clasarea faţă de acest inculpat cu motivarea ca a fost un colaborator de facto al organelor de urmărire penală (prin urmare, fără să i se fi atribuit în acest sens vreo calitate procesuală prevăzută de lege).

Or, acelaşi procuror Q. a fost şi avocatul majorităţii inculpaţilor care au apelat la procedura simplificată cu ocazia rejudecarii fondului după desfiinţarea hotărârii de primă instanţă în apel. Problema a apărut în contextul în care, în respectiva faza procesuală, cu o singură excepţie, inculpaţi au declarat că au fost clienţii procurorului Q. în legătură cu infracţiuni similare (sustragere de produse petroliere).

Puşi în fata evidenţei rezultate din sistemul Ecris şi audiaţi fiind la termenul din 06.02.2019, inculpaţii I., H. şi E. au declarat că, în perioada 2001 - 2005, au fost asistaţi şi reprezentaţi de dl. avocat Q., soluţiile fiind de neîncepere a urmăririi penale pentru furt de produse petroliere. Inculpatul D. a declarat că a beneficiat de asistenţă juridică din partea aceluasi avocat, dar a refuzat să dea detalii. Acestor inculpaţi li se alătură, bineînţeles, şi P..

În acest sens, apărarea a depus şi o soluţie cu privire la nulitatea întregii urmăriri penale efectuate de dl. procuror Q. şi excluderea tuturor probelor administrate, pe un motiv de incompatibilitate similar (încheierea penală nr. 61/P/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2016).

Prin urmare, din cauze necunoscute până atunci inculpatului A., în cauză au apărut aspecte care ţineau de regimul incompatibilitaţilor sau au apărut probe care erau în legătura cu aceste aspecte, astfel ca se impunea rediscutarea şi soluţionarea corespunzătoare a acestora, pentru că întregul procesul penal trebuie să fie echitabil şi guvernat de legalitate, nu numai faza cercetării judecătoreşti.

Al doilea motiv de recurs se referă la la legalitatea administrării probelor cu privire la care recurentul a solicitat, în mod justificat, reanalizarea după parcurgerea camerei preliminare.

Cererile apărării au fost însă respinse de instanţele inferioare. Relevante în acest sens sunt considerentele hotărârii atacate (pag. 50/51) prin care se motivează respingerea motivului de apel de referinţă prin trimitere la art. 4 din Legea nr. 255/2013, susţinându-se că actele de urmărire penală au fost efectuate sub imperiul vechiul C. proc. pen. şi că acest aspect ar împiedica aplicarea Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale.

Or, atât dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, principiul legalităţii procesului penal, cât şi cel al dreptului la un proces echitabil permit şi chiar impun sancţionarea nelegalităţii administrării probelor în legătură cu orice proces penal, indiferent de momentul declanşării, de parcursul acestuia şi de fazele procesuale în care aceste nelegalităţi sunt identificate.

În ceea ce priveşte probele cu interceptări telefonice şi înregistrări ambientale şi aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, instanţa de apel a respins criticile apărării cu motivarea că nicio reanalizare a legalităţii nu poate fi efectuată după camera preliminară, de vreme ce criticile de referinţă au fost respinse în procedura prev. de art. 342 C. proc. pen.

Deopotrivă, instanţa de apel nu a dat nicio dezlegare criticilor apărării care vizau corecta aplicare a soluţiei şi considerentelor cuprinse în Decizia CCR nr. 802/2017 (pct. 29), prin care s-a stabilit că o serie de aspecte legate de nulitatea probelor pot fi invocate şi ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară:

"În aceste condiţii, Curtea constată că nerespectarea interdicţiei absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) - potrivit căreia probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite "în cadrul procesului penal" - şi a dispoziţiilor an1. 101 alin. (1)-(3) din C. proc. pen. privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate şi excluderea necondiţionată a probei în faza camerei preliminare. întrucât nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidenţa inadmisibilităţii care produce efecte prin intermediul nulităţii absolute, Curtea constată, totodată, că o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită (...)".

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 19/RC/21.01.2021 a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie, secţia penala, Hotărârea C.J.U.E. pronunţată în cauza C-746/18 H.H./Prokuratur, precum şi articolul "Dreptul la un proces echitabil. Probe obţinute în mod legal. Înregistrarile rezultate din desfăşurarea activităţilor specifice culgerii de informaţii" (www.x.ro, toate citate şi în motivele de apel).

Prin urmare, orientarea jurisprudenţială actuală este aceea că depăşirea procedurii de cameră preliminară nu poate impiedica constatarea încălcării unor norme procesuale de ordine publică aflate sub imperiul nulităţii absolute.

În ceea ce priveşte probele cu interceptări telefonice şi înregistrări ambientale şi aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, instanţa de apel a respins criticile recurentului cu motivarea că nicio reanalizare a legalităţii nu poate fi efectuată după camera preliminară, de vreme ce au fost respinse în respectiva procedură. S-a avut în vedere faptul că Serviciul Roman de Informaţii a comunicat că nu ar fi participat la efectuarea înregistrărilor telefonice, iar înregistrările video ar fi fost efectuate de unitatea de parchet cu mijloace proprii, fără depăşirea perimetrului ambiental determinat prin autorizaţii.

Nu există, însă, în decizia atacată, nicio referire la adresa din 04.09.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta (aşadar ulterioară camerei preliminare soluţionate prin încheierea penală nr. 93/28.02.2017 a Tribunalului Constanta şi încheierea penală nr. 136/P/CP/30.08.2017 a Curţii de Apel Constanţa) în care se atestă faptul că "montarea tehnicii de înregistrare ambientală s-a realizat de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, lucrători de poliţie judiciară şi un electrician de la M. SA".

Din probe rezultă însă că aceşti pretinşi "lucrători de poliţie judiciară" erau jandarmi, conspiraţi sau cu identitate reală, care au avut calitate de martori în prezenta cauza. Relevantă în acest sens este declaraţia martorului R. din 20.08.2013, în care arată că "eu personal împreuna cu S., coleg de serviciu cu mine, am realizat filmările operative, depuse procurorului". Mai mult decât atât, atestă faptul ca la efectuarea înregistrărilor ambientale a participat un salariat al părţii civile (electrician).

Cât priveşte înregistrările telefonice, parchetul însuşi nu a precizat modalitatea în care ar fi fost efectuate acestea, cu mijloace proprii sau cu cele ale altor autorităţi şi dacă operaţiunea, ca atare, a fost efectuată de procuror sau de către un lucrător de cercetare penală, delegat legal în acest sens.

Pe de alta parte, deşi apărarea a invocat, în apel, Decizia nr. 64/02.10.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 142, art. 148 alin. (3) şi art. 150 alin. (5) C. proc. pen., în considerentele hotărârii atacate nu există nicio referinţă la aceasta.

Or, prin sus-menţionata hotărâre, răspunzând la a doua întrebare formulată de instanţa de trimitere (Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2022) instanţa suprema a decis următoarele: "În procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din C. proc. pen., precum şi de articolul 150 alin. (5) din C. proc. pen., sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din C. proc. pen.."

Tocmai de aceea apărarea a apreciat relevantă decizia invocată sub aspectul operaţiunilor de înregistrare audio-video efectuate în cauză de investigatorii sau colaboratorii subofiţeri de jandarmi cu identitate reală sau protejată.

Astfel, în speţă, iniţial, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a solicitat, la 15.05.2013, prin cererea nr. x/2013, "autorizarea înregistrării şi captării unor imagini corespunzătoare pentru locaţia Culmea-Nazarcea". Autorizaţia judecătorului de drepturi şi libertăţi s-a dat sub nr. x/16.05.2013 pentru "înregistrarea audio şi de imagini în mediul ambiental", valabilă de la 20.05.2023 la 18.06.2023.

Prin urmare, nici parchetul nu a solicitat şi nici instanţa nu a autorizat ca operaţiunile de "înregistrare audio şi imagini" să fie efectuate de colaboratori sub acoperire. În executarea autorizaţiei respective au fost montate de către parchet mijloace fixe de înregistrare audio şi video (camere de luat vederi în zona locaţiei respective). Rezultă însă din probe, din declaraţiile date cu identitate reală sau protejată, din hotărârea primei instanţe de fond şi din cea a instanţei de rejudecare a fondului că operaţiunile autorizate iniţial şi puse în executare au fost realizate de subofiţerii de jandarmi după expirarea perioadei autorizate.

Or, în aceste condiţii devin aplicabile prevederile pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 64/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că parchetul trebuia să solicite, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuia să autorizeze ca respectivii colaboratori să efectueze operaţiunile de înregistrare audio-video în mediul ambiental.

Al treilea motiv de recurs se referă la completa nemotivare a hotărârii instanţei de apel în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului A. cu privire la faptele de complicitate la furt pretins comise în perioada 27.05.2013- 06.06.2013.

Cât priveşte fondul acestei acuzaţii penale, inculpatul A. a solicitat continuarea procesului penal (ca, de altfel, şi pentru celelalte infracţiuni imputate), dar instanţa a dispus încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale, la fel procedând şi în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat.

Aceste acuzaţii penale se află însă în strânsa legătura cu infracţiunile de producere de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare şi de evaziune fiscală, în raport de care s-a dispus achitarea inculpatului pentru că faptele imputate nu există.

Or, cu privire la faptele de sustragere din perioada 27.05.2013 - 06.06.2013, instanţa de fond a constatat vinovăţia inculpatului dincolo de conţinutul acuzaţiei penale din rechizitoriu. Altfel spus, instanţa a constatat că inculpatul a comis o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată.

Instanţa de apel nu a examinat însă sub nicio formă criticile aduse hotărârii instanţei de fond sub acest aspect, în considerentele (pag. 51-52) hotărârii atacate neexistând nicio referire la aspectele critice deduse apelului. Practic, hotărârea instanţei de apel este complet nemotivată cu privire la unul dintre cele mai importante aspecte ale cauzei. De altfel, întreaga motivare cu privirea la fondul cauzei este comprimată la o pagină şi jumătate.

Or, principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală se uneşte cu cel al dreptului la proces echitabil şi consacră necesitatea şi obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti.

Orice abordare contrară înfrânge principiului efectivităţii căii de atac în materie penală (art. 13 CEDO) pentru că drepturile proclamate şi garantate de Convenţie trebuie să fie efective, iar nu iluzorii.

Pe cale de consecinţă, orice nelegalitate de acest gen a unei hotărâri dată de o instanţă de apel poate şi trebuie sancţionată pe calea recursului în casaţie, termenul "effective remedy" din varianta în limba engleză a Convenţiei fiind mai exact, ca şi definiţie, şi mai bogat, ca şi conţinut, decât cel de "recours effectif" din varianta în limba franceză (limbile oficiale).Tocmai de aceea, sub acest aspect, recursul în casaţie rămâne singurul remediu efectiv pentru a se asigura efectivitatea dublului grad de jurisdicţie în materie penală.

Al patrulea motiv de recurs are în vedere faptul ca s-a constatat vinovăţia inculpatului A. cu privire la faptele de complicitate la furt pretins comise în perioada 27.05.2013-06.06.2013, care nu au făcut obiectul sesizării instantei, aceasta fiind altfel descrisă în rechizitoriu.

Astfel, examinând conţinutul rechizitoriului (pagina 11), se constată că acuzaţia penală de complicitate la furt de produse petroliere reţinută în sarcina inculpatului A. este descrisă astfel:

"Revenind, s-a stabilit probator faptul ca ţiţeiul furat/transportat/transvazat este prelucrat in regim neprofesionist, prin simpla fierbere/distilare prin 'încălzire, in regim legal evident fara autorizaţie, astfel ca era transformat intr-un fel de benzina sau motorina, după caz si apoi valorificat, către terţi asupra cărora avea control inculpatul A.. Marfa primita si valorificata nu era 'înregistrata in evidentele societăţii administrate de A., mai ales ca nici nu poate exista o baza legala a înregistrării mărfurilor cumpărate ce provin din furt si/sau a plaţii cash a acestora către autorii direcţi ai sustragerilor".

Or, instanţa de rejudecare a fondului a schimbat pur şi simplu conţinutul faptic al acuzaţiei penale (pagina 15), arătând că, potrivit expertizei tehnice în specialitatea petrochimie efectuată în cauză de colectivul de experţi, rafinăria nu a funcţionat în perioada mai- iunie 2013 şi că "nu a existat nicio prelucrare a ţiţeiului şi nici nu s-a dovedit vânzarea unor cantităţi de benzină sau motorină, fie ea şi de slabă calitate către alte persoane iar acuzarea nu face nicio referire concretă şi verificabilă" (este evidentă trimiterea şi la concluziile expertizei contabile).

În plus, la pagina 19, instanţa a reţinut că "probele administrate nu au mai demonstrat că, în fapt, inculpatul A., ajutat de L., pe seama persoanei juridice neautorizate în acest sens (era autorizată, dar activitatea de prelucrare era suspendată şi instalaţia era sigilată de organele fiscale), au procesat ilegal ţiţei şi au realizat astfel produsele accizabile de gen benzina/motorina, bunuri care să fie supuse unui regim juridic strict".

Or, inculpaţii A., L. şi S.C. B. S.R.L. fiind achitaţi pentru infracţiunea de producere de produse accizabile în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru toate faptele imputate (deci şi pentru cele din perioada 27.05.2013 - 06.06.2013), dar şi pentru cea de evaziune fiscală, teza rechizitoriului a fost infirmată, astfel că instanţa nu putea reţine ca fiind săvârşită o altă faptă.

Se constată astfel că pentru cantitatea de 150 de tone aferentă activităţii infracţionale din perioada 27.05.2013 - 06.06.2013 (5 fapte pentru cantităţi perfect egale a 30 tone/fapta, ca şi cum înregistrările scăderilor de presiune erau computerizate), instanţa de rejudecare a fondului a reţinut vinovăţia incupatului pentru o altă faptă concretă de complicitate la furt, şi anume aceea constând în primirea produsului petrolier sustras şi depozitarea acestuia fără a fi prelucrat, urmată de valorificarea ilicită către terţi. Relevante în acest sens sunt considerentele de la pagina 35 (paragraf final) unde se retine că "ceea ce este cert în această cauză este punerea la cale a unui plan infracţional, depozitarea produselor prin intermediul societăţii B. S.R.L., ce dispunea de spatii de depozitare a unor astfel de produse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .şi ulterior valorificarea produsului infracţiunii . . . . . . . . . ."

Aşadar, cu privire la aceste fapte de complicitate la furt din perioada 27.05.2013 - 06.06.2013, din triada "sustragere - prelucrare - vânzare" descrisă în rechizitoriu lipseşte tocmai secvenţa intermediară, dar esenţială a prelucrării produselor petroliere sustrase. Această constatare a intrat în puterea lucrului judecat prin motivarea expresă a instanţei de fond (neamendată de instanţa de apel). Tocmai de aceea, în cauză se poate vorbi despre lipsa de tipicitate obiectivă a faptei care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii.

Or, sub ambele aspecte evocate, recursul în casaţie trebuie să sancţioneze modalitatea concretă sub care se manifestă dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza l C. proc. pen., soluţie care, prin valorificarea cererii de continuare a procesului penal, conducea, sub aspect penal, la achitarea inculpatului, iar sub aspect civil, la lăsarea nesolutionată faţă de inculpat a acţiunii civile, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

Apărarea a mai susţinut că pentru fapta de sustragere din 03.08.2013, care se referă la cantitatea de 27 tone şi pentru care s-a organizat aşa-zisul flagrant (prejudiciul fiind acoperit prin restituirea bunurilor), în mod aparent nu sunt întrunite cerinţele recursului în casaţie.

În final, a învederat însă faptul că îşi rezervă dreptul ca până la data admiterii în principiu a recursului în casaţie să completeze cererea şi cu privire la soluţia adoptată în privinţa acestei ultime fapte, în măsura în care din considerentele Deciziei CCR din 18.02.2025 privitoare la controlul de constituţionalitate al disp. art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (nepublicată în Monitorul Oficial) ar rezulta aspecte de natura să aducă clarificări sau reorientări jurisprudenţiale.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei de admisibilitate analizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată, ab initio, că, în condiţiile în care faţă de recurentul inculpat A. s-au dispus soluţii definitive de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. [pentru infracţiunile de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen., spălarea de bani, prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. şi a art. 5 C. pen. şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. şi a art. 5 C. pen..] şi, respectiv, de încetare a procesului penal ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii sale penale, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept [cu privire la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi a art. 5 C. pen. şi complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 228 - 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. şi a art. 5 C. pen..], în speţă nu este îndeplinită chiar premisa cazului de recurs în casaţie invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care este incident numai în cazul unei soluţii definitive de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei.

Altfel spus, deşi inculpatul A. îşi fundamentează demersul judiciar pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., situaţia sa juridică nu se circumscrie ipotezei vizate de textul de lege precitat, întrucât faţă de acesta s-au pronunţat (prin decizia recurată) soluţii definitive de achitare şi, respectiv, de încetare a procesului penal, iar nu o soluţie de condamnare (sau amânarea aplicării pedepsei).

În al doilea rând, constată că, în condiţiile în care cazul de recurs în casaţie invocat, conform căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", vizează exclusiv situaţiile în care soluţia de condamnare sau, după caz, de amânare a aplicării pedepsei se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, este evident că aspectele punctuale invocate de recurentul inculpat A. în actualul cadru procesual şi care vizează, în esenţă: nulitatea întregii urmăriri penale şi a actului de sesizare a instanţei derivată din incompatibilitatea vădită a procurorului de caz în raport cu toţi coinculpatii care au apelat la procedura simplificată, în cel de-al doilea ciclu procesual, precum şi cu coinculpatul P., faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei şi, ulterior, clasarea acesteia, ca urmare a faptului că inculpaţii au fost clienţii procurorului în perioada în care acesta exercita profesia de avocat; nulitatea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, a interceptărilor şi a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în cauză, care se impunea a fi constatată şi după parcurgerea camerei preliminare, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802/2017; completa nemotivare a hotărârii instanţei de apel în ceea ce priveşte vinovăţia sa cu privire la faptele de complicitate la furt pretins comise în perioada 27.05.2013- 06.06.2013 şi reţinerea vinovăţiei sale pentru infracţiunea anterior menţionată în raport de o faptă concretă care nu a făcut obiectul sesizării instanţei - nu se circumscriu nici măcar formal ipotezei reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ca, de altfel, nici celorlalte cazuri de recurs în casaţie limitativ reglementate prin art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Sfera actuală a cazurilor în care se poate face recurs în casaţie, configurată limitativ prin dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., nu permite evaluarea criticilor referitoare la pretinse încălcări ale dreptului la un proces echitabil şi la efectivitatea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de lege.

Ca urmare, aspectele privind pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil - decurgând, în opinia apărării, din faptul că instanţa de apel nu a procedat la reevaluarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală prin prisma pretinsei stări de incompatibilitate a procurorului de caz şi a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 (în ceea ce priveşte interceptările şi măsurile de supraveghere tehnică dispuse în cauză) şi, interdependent, şi a celui privind efectivitatea căii de atac în materie penală - fundamentate pe pretinsa omisiune a instanţei de apel de a evalua criticile aduse hotărârii instanţei de fond cu privire la stabilirea vinovăţiei recurentului pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat în raport de o faptă concretă distinctă de cea pentru care a fost trimis în judecată, nu pot fi valorificate în recurs în casaţie, nici prin prisma cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A., şi nici prin prisma vreunui alt motiv de recurs în casaţie.

În fine, constată că singura critică invocată de recurentul inculpat A. care, aparent, s-ar circumscrie sferei cazului de recurs în casaţie invocat, este cea privind incidenţa impedimentului prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de complicitate la furt calificat.

Aceasta, însă, nu poate fi valorificată în actuala procedură întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, soluţiile definitive dispuse faţă de recurent exclud de plano incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

De altfel, raportat la argumentele concrete invocate în susţinerea ei - şi anume situaţia de fapt reţinută de instanţe cu privire la infracţiunea de referinţă diferă faţă de cea descrisă în rechizitoriu, ceea ce, în opinia apărării, echivalează cu judecarea şi condamnarea recurentului pentru o altă infracţiune decât cea pentru care a fost trimis în judecată - critica analizată nici nu se circumscrie în mod efectiv cazului de recurs în casaţie sus-menţionat, întrucât aduce în discuţie, în concret, o prezumtivă modificare a acuzaţiei de complicitate la furt calificat ca urmare a reţinerii, în descrierea faptei, doar a actelor materiale de sustragere şi valorificare a produselor petroliere, iar nu lipsa de tipicitate obiectivă a faptei reţinută sub această încadrare juridică.

Pe de altă parte, se constată că, în concret, premisa criticii recurentului A. o constituie conţinutul infracţiunii de complicitate la furt calificat, astfel cum a fost reţinut de instanţa de apel, inculpatul pretinzând că, în condiţiile în care acesta diferă semnificativ de cel al acuzaţiei de referinţă din rechizitoriu, Curtea de Apel Constanţa l-a judecat pentru o altă infracţiune decât cea cu care a fost sesizată.

Altfel spus, recurentul invocă incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. pentru argumente ce ţin, în mod esenţial şi prioritar, de contestarea împrejurărilor factuale reţinute de instanţa de apel sub aspectul acuzaţiei de complicitate la furt calificat în raport de care s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal ca efect al constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, comparativ cu cele reţinute în rechizitoriu.

Or, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară de faţă, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Practic, în actualul cadru procesual, instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Implicând, prin urmare, în mod esenţial, o evaluare a particularităţilor factuale ale cauzei, iar nu doar o evaluare în drept din perspectiva subzistenţei laturii obiective a infracţiunii de referinţă, critica formulată de inculpatul A. nu poate fi valorificată în actualul cadru procesual, necircumscriindu-se cazului de recurs în casaţie invocat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, judecătorul de filtru concluzionează că cererea de recurs în casaţie formulată de A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere cele anterior expuse, în baza art. 440 alin. (2) raportat la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62/P din data de 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62/P din data de 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2025.