Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 240/RC/2025 AI generated

Cassation petition for drug trafficking conviction dismissed as inadmissible for failure to specify legal grounds

Case Number Încheierea nr. 240/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal defendant's petition for cassation as inadmissible, leaving the Court of Appeal's decision to uphold the first-instance conviction intact. The defendant, convicted by the Cluj Tribunal for continued high-risk drug trafficking (sentenced to 4 years and 1 month and 10 days imprisonment) and unauthorized drug possession, challenged the sentencing and conviction on grounds of improper application of mitigating circumstances and factual errors regarding his status as a mere consumer. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally deficient because it failed to specifically identify and motivate the grounds for cassation as required by the Code of Criminal Procedure. Legally, the Court emphasized that cassation is an extraordinary remedy intended solely for substantive legal errors, not for re-evaluating established factual findings or the discretionary assessment of mitigating circumstances and penalty individualization, which are exclusive prerogatives of the trial and appellate courts.

Legislator headnote

AI generated

art. 36 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 67 alin. (2) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen, art. 65 alin. (3) C. pen; Cassation petition for drug trafficking conviction dismissed as inadmissible for failure to specify legal grounds: The defendant, convicted by the Cluj Tribunal for continued high-risk drug trafficking (sentenced to 4 years and 1 month and 10 days imprisonment) and unauthorized drug possession, challenged the sentencing and conviction on grounds of improper application of mitigating circumstances and factual errors regarding his status as a mere consumer. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally deficient because it failed to specifically identify and motivate the grounds for cassation as required by the Code of Criminal Procedure. Legally, the Court emphasized that cassation is an extraordinary remedy intended solely for substantive legal errors, not for re-evaluating established factual findings or the discretionary assessment of mitigating circumstances and penalty individualization, which are exclusive prerogatives of the trial and appellate courts.

Keywords

AI generated
grounds for cassation drug trafficking sentencing code of criminal procedure mitigating circumstances factual grounds imprisonment

Cited Legislation

AI generated
art. 36 alin. (1) C. pen
cu reţinerea art. 36 alin. (1) C. pen.
art. 35 alin. (1) C. pen
143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 67 alin. (2) C. pen
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
art. 65 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen.
art. 65 alin. (3) C. pen
pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen
(1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
art. 399 alin. (1) C. proc. pen
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 440 alin. (2) raportat la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

The legal basis for dismissing the cassation petition as inadmissible due to the failure to explicitly identify and motivate the grounds for cassation as required by law.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

The provision mandating the obliging of the appellant to pay the judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 256 din 28 octombrie 2024 pronunţată de Tribunalul Cluj s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen. cu reţinerea art. 36 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată (39 de acte materiale), prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a comunica cu martorii B., C., D., E., F. şi G., prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi sus-menţionate prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite (4 ani închisoare şi 4 luni închisoare), aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (1 lună şi 10 zile), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare, în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 45 alin. (1) rap. la art. 67 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a comunica cu martorii B., C., D., E., F. şi G., prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (5) rap. la art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi sus-menţionate prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A. luată prin încheierea penală nr. 754/C/A/02.06.2024 a Tribunalului Cluj, prelungită prin încheierea penală nr. 847/C/A/26.06.2024 a Tribunalului Cluj şi menţinută la datele de 25.07.2024, 20.08.2024 şi 12.09.2024.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 02.06.2024 la zi.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 112 alin. (1) lit.

f) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a următoarelor cantităţi de substanţe rămase în urma analizelor chimice de laborator: 2,76 grame Cannabis (proba nr. 1), sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 6,0 grame Rezină de cannabis (proba nr.

2) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 10 (zece) doze care conţin Lysergide (LSD) (proba nr.

3) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 4 (patru) doze care contin Lysergide (LSD) (proba nr.

4) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 60,0 grame Rezină de Cannabis (proba nr.

5) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 5,0 grame Rezină de Cannabis (contraproba probei nr.

5) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 24,0 grame Cannabis în amestec cu Rezină de Cannabis (proba nr.

7) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 13,0 grame Cannabis în amestec cu Tutun (proba nr.

9) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 5,0 grame Cannabis în amestec cu Tutun (contraproba probei nr.

9) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 68,0 grame Cannabis (proba nr.

1) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 5,0 grame Cannabis (contraproba probei nr.

1) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 0,40 grame substanţă care conţine Amfetamine (proba nr.

4) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024 şi 5,04 grame substanţă care conţine Ketamine (proba nr.

5) sigilată cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predată organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024 .

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a următoarelor bunuri folosite sau destinate a fi folosite la săvârşirea faptei penale: un cântar electronic pe care s-a pus în evidenţă Amfetamine, Ketamine, Tetrahidrocannabinol (THC) şi Cannabinol (CBN) (proba nr. 6) - sigilat cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predat organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; un dispozitiv pentru mărunţit (grinder) pe care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), Cannabinol (CBN) Şi Nicotine (proba nr. 8), sigilat cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predat organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; un cântar electronic pe care s-a pus în evidenţă Amfetamine (proba nr. 6), sigilat cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predat organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; un dispozitiv pentru mărunţit (grinder) pe care s-a pus in evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr. 7a), sigilat cu sigiliul tip MAI cu nr. x şi predat organului de cercetare penală conform procesului-verbal de predare nr. x/08.07.2024; 1 telefon mobil, de culoare neagră, telefon ce prezintă urme de uzură şi fisuri la nivelul ecranului .

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 4.735 RON, obţinută în urma comercializării drogurilor.

În baza art. 398 rap. la art. 272 alin. (1) şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 10.000 de RON.

În temeiul art. 249 alin. (1), (4) şi (5) C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător [instituită prin ordonanţa din data de 10.06.2024 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj] asupra sumei de 900 de RON, consemnate la H., conform recipisei cu nr. de referinţă x/13.06.2024, aparţinând inculpatului, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare avansate de stat şi confiscării speciale.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 179/A din 6 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 256 din 28 octombrie 2024 pronunţată de Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. raportat la 424 alin. (3) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând din data de 02.06.2024 şi până la zi.

S-au menţinut dispoziţiile privind executarea pedepsei principale de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare stabilită în cauză, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata în favoarea statului a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Cluj au fost lăsate în sarcina statului.

La data de 25 februarie 2025 (data poştei), inculpatul A. a formulat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 179/A din 6 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, care îi fusese comunicată la data de 18 februarie 2025 .

După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, la data de 24 martie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 24 aprilie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Alineatul (4) al aceluiaşi text de lege stabileşte că, în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. la data de 25 februarie 2025 a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., care, raportat la data comunicării deciziei din apel, s-a împlinit la data de 21 martie 2025, şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.

În fine, cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului, domiciliul şi unitatea de detenţie în care se află acesta, deopotrivă, cererea fiind semnată de recurentul inculpat.

Cererea nu îndeplineşte însă şi condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În acest sens se constată că, după ce, în partea introductivă a cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. precizează faptul că aceasta vizează reducerea pedepsei, raportat la faptul că instanţele de fond nu au reţinut în favoarea sa dispoziţiile art. 75 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) C. pen., în argumentarea acesteia invocă, punctual, următoarele aspecte: instanţa de apel a respins cererea prin care apărătorul său a solicitat amânarea cauzei pentru a face dovada depunerii unei denunţ; în pofida probatoriului administrat, care dovedeşte faptul că era un simplu consumator de droguri, organele de urmărire penală l-au trimis în judecată ca traficant de droguri; nu s-a ţinut cont de cele 33 de caracterizări privind atitudinea sa pozitivă şi conformă la locurile de muncă deţinute de-a lungul timpului; nu s-a ţinut cont nici de situaţia familiei sale, respectiv de faptul că faptele au fost comise pe fondul suferinţei pricinuite de pierderea tatălui său (decedat), dar şi a mamei, care a plecat în Statele Unite ale Americii, respectiv a unui anturaj nepotrivit; nu s-a ţinut cont nici de studiile efectuate în perioada noiembrie - decembrie 2024, care evidenţiază cooperarea sa şi faptul că este pe deplin conştient de urmările faptelor şi că le regretă profund; instanţa de fond i-a acordat circumstanţe atenuate, în procesul de individualizare a pedepselor orientându-se spre minimul legal în cazul ambelor infracţiuni; deşi, ca şi consumator, s-a internat în spital, nu a fost ajutat în niciun fel de către autorităţi pentru a-şi reveni din situaţia grea în care s-a aflat.

Pentru argumentele expuse, recurentul solicită reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante, cu consecinţa firească a reducerii limitelor de pedeapsă, într-un prim pas - cu 1/3, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (1) C. pen., iar ulterior, şi ca efect al dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (întrucât a recunoscut faptele deduse judecăţii) şi a aplicării unei pedepse mai mici, care să reflecte atât factorii pozitivi de modificare a comportamentului său relevaţi de consilierul de probaţiune, cât şi profundul său regret în raport cu faptele comise.

Recurentul inculpat nu indică, însă, în concret, şi cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea şi argumentele pentru care, cel puţin formal, criticile astfel formulate s-ar circumscrie acestor cazuri.

Or, simpla invocare cu titlu general, în preambulul cererii, a dispoziţiilor art. 435 şi art. 436 lit. b) C. proc. pen., urmată de enumerarea nemulţumirilor anterior menţionate ale recurentului inculpat, nu satisfac exigenţele cerinţei de admisibilitate analizate, care presupune indicarea expresă a cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora.

În actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Or, în lipsa indicării, în cererea de recurs în casaţie, a vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de filtru este pus în imposibilitatea de a evalua, la nivel formal, concordanţa criticilor factuale formulate de recurentul inculpat A. cu motivul de recurs în casaţie invocat, nefiind, prin urmare, îndeplinită condiţia de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Distinct de această concluzie, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că, de altfel, astfel cum sunt formulate, criticile invocate de recurentul inculpat A., care vizează, în esenţă, greşita sa condamnare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc şi, respectiv, injusta individualizare a pedepselor ce i-au fost aplicate, ca urmare a nevalorificării, în mod pretins arbitrar, a circumstanţelor personale favorabile, nu pot fi cenzurate în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, necircumscriindu-se, nici măcar formal, cazurilor legale limitativ prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. ce justifică admiterea în principiu a unei căi de atac destinate, în mod esenţial (şi cu singura excepţie a chestiunii competenţei), să înlăture erori de drept substanţial ce afectează hotărârea definitivă.

Or, invocând greşita sa condamnare pentru infracţiunea de trafic de droguri, recurentul inculpat tinde la a supune cenzurii instanţei de casaţie aspecte de temeinicie referitoare la însăşi situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv prin decizia atacată şi statuările instanţei de apel asupra existenţei infracţiunii şi vinovăţiei sale în comiterea ei.

Recursul în casaţie nu permite însă reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Deopotrivă, presupunând evaluarea acelor împrejurări care, având legătură fie cu fapta săvârşită, fie cu persoana inculpatului, sporesc sau atenuează gradul de pericol social al infracţiunii ori periculozitatea infractorului, identificarea circumstanţelor atenuante şi valorificarea acestora - parte integrantă a procesului de individualizare judiciară a pedepsei - constituie prerogative exclusive ale instanţei de fond/de apel, motiv pentru care nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs în casaţie prin prisma vreunuia dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Practic, în actualul cadru procesual, instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, judecătorul de filtru concluzionează că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen.

Ca atare, având în vedere cele anterior expuse, în baza art. 440 alin. (2) raportat la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 179/A din data de 6 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 179/A din data de 6 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2025.