Scope of instigation liability and material acts required for EU fund fraud involving fictitious beneficiaries

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 288 din 23 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus condamnarea inculpatului A., astfel:

- pentru comiterea instigării la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 4 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

- pentru comiterea infracţiunii constând în fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesneşte efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului A., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare, inculpatul având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 2 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata a 4 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., după rămânerea definitivă a sentinţei penale şi până când pedeapsa privativă de libertate aplicată va fi executată sau considerată ca executată.

S-a dispus condamnarea inculpatului B., pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 4 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei C., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. (b) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bacău - Serviciul Public de Salubritate şi Spaţii Verzi Bacău sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău - Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii D., pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., în sensul că, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, instanţa va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 din C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă şi au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata sumei de 178.840 RON, cu titlu de daune materiale, către parte civilă Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

În baza art. 19 din C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. din C. civ. a fost admisă acţiunea civilă şi a fost obligată inculpata C. la plata sumei de 178.840 RON, cu titlu de daune materiale, către parte civilă Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa procurorului nr. 70/P/2016 din 31.05.2017 asupra bunurilor proprietatea inculpatei C., în vederea luării măsurii confiscării speciale si a confiscării extinse şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare ori despăgubirii persoanelor vătămate.

În temeiul art. 162 din C. proc. pen., s-a dispus păstrarea, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a mijloacelor materiale de probă, ridicate cu ocazia cercetărilor penale, aflate şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău - cf. procesului-verbal aflat la dosar - urmând ca la rămânerea definitiva a hotărârii bunurile, să fie restituite persoanelor de la care au fost ridicate şi indicate în procesul-verbal, iar celelalte urmând a fi conservate si/sau distruse in condiţiile legii.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de 4.000 RON fiecare, iar inculpata C. la plata sumei de 2.000 RON, (din care suma de 1.000 RON, de fiecare, reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat că inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi aleşi.

Prin decizia penală nr. 196 din 02 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de apelanţii inculpatii A., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 288/D din 23 octombrie 2020 a Tribunalului Bacău, dată în dosarul nr. x/2018 cu privire la modul de soluţionare a laturii penale cu privire la cei trei inculpaţi.

A fost desfiinţată, în parte, sentinta penala apelată, sub aspectul laturii penale, reţinută cauza spre rejudecare şi în fond:

I. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii constând în fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesneşte efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.

II. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a ICCJ- Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a ICCJ - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. - ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a ICCJ - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinţei penale nr. 288/D din 23 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 196 din 02 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma căruia a susţinut că, în privinţa inculpaţilor A. şi B. în mod greşit s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Prin decizia penală nr. 578/RC din 10.10.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admis recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 196 din 02 martie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, din dosarul nr. x/2018.

A fost casată, în parte, decizia recurată numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie cu privire la acesta.

Au fost menţinute celelalte dispoziţiile ale deciziei penale recurate.

În baza art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., au fost menţinute actele de procedură efectuate până la momentul declarării deschise a dezbaterilor cu privire la fondul apelurilor de la termenul din data de 01 noiembrie 2022.

S-au anulat formele de executare cu privire la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, au rămas în sarcina statului.

În rejudecarea apelului, prin decizia penală nr. 364 din 05.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 288 din 23.10.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată, sub aspectul laturii penale, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., a fost reţinută cauza spre rejudecare, iar, pe fond s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii constând în fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesneşte efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea 78/2000, întrucât fapta nu există.

S-a redus pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută şi pedepsită de art. 47 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de la 5 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate care nu sunt contrare prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Instanţa de apel a reţinut, referitor la cea de a doua tranşă de plată, că apelantul inculpat a întocmit cererea de plată pentru tranşa a doua, împreună cu înscrisuri false, pe care le-a pus la dispoziţia martorei E. pentru a fi semnate şi depuse la OJFIR Bacău în data de 14.07.2015. O parte din înscrisurile depuse erau nereale, respectiv: declaraţia pe proprie răspundere, declaraţia de cheltuieli şi raportul de execuţie, toate întocmite la data de 14.07.2015, precum şi contractul de vânzare-cumpărare, autentificat la Biroul Individual Notarial F. sub nr. x din data de 16.12.2014, încheiat între vânzătorii G., H. şi I. şi E. Întreprindere Individuală-cumpărător.

Cu titlu preliminar, Curtea a reţinut că prin decizia penală nr. 196 din 02.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul cu nr. x/2018 şi menţinută în ceea ce îl priveşte pe B., s-a constatat întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, sub aspect obiectiv şi subiectiv, dar şi caracterul fals/inexact al înscrisurilor depuse în vederea obţinerii de fonduri europene, singurele aspecte ce fac obiectul verificării în rejudecarea apelului fiind implicarea apelantului inculpat A. în activitatea infracţională.

Astfel, în acord cu Ministerul Public şi instanţa de fond, Curtea a reţinut că apelantul inculpat a fost unul dintre beneficiarii reali ai proiectului şi l-a determinat pe B. să depună o cerere de finanţare pe numele martorei E., cunoscând astfel că aceasta din urmă nu este beneficiarul real al fondurilor, dar şi faptul că nu întrunea condiţiile de eligibilitate.

În opinia Curţii, pentru existenţa infracţiunii, nu este necesar să se dovedească că apelantul inculpat i-a indicat autorului, B., care înscrisuri false/inexacte urmează a fi depuse şi nici să îi fi indicat în concret toate acţiunile pe care acesta urma să le efectueze. Nu este necesar ca instigatorul să stabilească în detaliu planul de comitere a infracţiunii, putând să lase instigatului libertatea de a decide locul, timpul sau modul în care va acţiona.

Astfel, este suficient ca, apelantul inculpat, având cunoştinţă de situaţia de fapt reală, să îl determine pe autor să formuleze o cerere de finanţare în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile în care situaţia de fapt este prezentată în mod distorsionat, respectiv menţionarea unui beneficiar fictiv care nu întrunea condiţiile de eligibilitate.

Sub aspectul acuzaţiei aduse apelantului inculpat, în contextul mai sus arătat, Curtea a reţinut că nu prezintă relevanţă aspectele invocate de acesta în apărare potrivit cărora nu a avut cunoştinţă că cererea de finanţare a fost schimbată, semnată ulterior de B. şi depusă de acesta la GAL.

Faptul că numita E. nu era beneficiarul real al fondurilor rezultă atât din declaraţiile date de aceasta, cât şi din declaraţia dată în faza de urmărire penală de B., ambele coroborate cu numeroase convorbiri interceptate din care rezultă acest aspect. Cu titluu de exemplu a fost reţinută conversaţia redată la fila x dup, în cadrul căreia martora E. îi relatează unei interlocutoare "bă, în chestia asta ... m-ai băgat tu B. şi cu J.. Eu nu am nicio implicare. Eu am fost un simplu pion, am zis că o să meargă şi o să fie treaba bine.", ori cea redată la fila x dup, în cadrul căreia aceeaşi martoră relatează următoarele:

"O fost înţelegerile lor. Nu au fost ale mele. Eu am fost doar proasta care am semnat, atât."

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor de eligibilitate de către martora E. referitor la perioada de 12 luni lucrată în agricultură, şi caracterul fals al declaraţiilor depuse odată cu cererea de finanţare referitoare la acest aspect, apelantul inculpat şi-a întemeiat apărarea pe semnificaţia corectă a acestui criteriu.

Curtea a apreciat că apărările formulate de apelantul inculpat nu au relevanţă asupra acuzaţiei aduse atât timp cât martora E. a recunoscut că nu a desfăşurat niciodată astfel de activităţi, aspect confirmat şi de declaraţia fostului soţ dată în cursul urmăririi penale dar şi prin cea a martorului K., audiat în faţa instanţei de fond.

Pe de altă parte, prin prisma relaţiei de prietenie pe care apelantul inculpat o avea cu fostul soţ al martorei, cunoscând locul de muncă al acesteia, dar şi faptul că a născut în cursul lunii martie 2013, Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a concluzionat că acesta avea cunoştinţă de neîntrunirea acestei condiţii de eligibilitate.

Mai mult, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, apelantul inculpat a admis că avea cunoştinţă de acest aspect .

Apărările apelantului inculpat potrivit cărora acesta nu cunoştea condiţiile de eligibilitate şi nici nu avea atribuţia de a le verifica nu sunt apte să înlăture acuzaţia adusă. Pentru existenţa acesteia, pe de o parte, este suficient ca apelantul inculpat să fi cunoscut că în cererea de finanţare este menţionat un beneficiar fictiv şi, pe de altă parte, la momentul depunerii cererii de finanţare, la data de 25.10.2013, aceste deţinea deja calitatea de director al OJFIR şi, implicit, se poate aprecia că avea cunoştinţă de condiţiile de eligibilitate.

Un alt aspect contestat prin apelul formulat vizează afirmaţiile acuzării potrivit cărora martora E. nu a participat la întocmirea cererii de finanţare.

În acest sens apelantul inculpat a înşiruit prin cererea de apel o multitudine de demersuri efectuate personal de martoră în vederea întocmirii cererii de finanţare şi implementării proiectului.

Contrar acestuia, Curtea a reţinut că prin actul de sesizare Ministerul Public şi nici prin hotărârea instanţei de fond nu a fost exclusă implicarea martorei în activitatea de depunere a cererii de finanţare ori a unor activităţi premergătoare ori subsecvente. Dovadă a acestui fapt stă tocmai soluţia de clasare dispusă faţă de aceasta în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., motivat de faptul că nu a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Pe de altă parte, chiar apelantul inculpat a arătat prin apelul formulat că demersurile efectuate puteau fi făcute doar de aceasta personal.

Prin apelul formulat inculpatul a contestat implicarea sa în întocmirea şi depunerea înscrisurilor nereale aferentei celei de a doua tranşe de plată.

În apărarea sa a enumerat şi de această dată o serie de acte care au fost semnate personal de martora E. ori demersuri întreprinse personal de aceasta.

Sub acesta aspect, Curtea a reţinut că acuzaţia adusă apelantului inculpat nu exclude semnarea unor înscrisuri de către martoră ori formularea unor solicitări către unele autorităţi, cu atât mai mult cu cât acestea puteau fi efectuate doar de aceasta personal.

Implicarea apelantului inculpat în aceste demersuri este confirmată de declaraţiile martorei E. care, cu ocazia audierii sale, a arătat că documentaţia a fost întocmită de A. care o căuta fie acasă, fie la muncă pentru a semna înscrisurile respective, iar când era necesară prezenţa sa la instituţiile publice se prezenta personal, sub coordonarea acestuia din urmă. Acestea se coroborează cu cea a martorei L. dată în faţa instanţei de fond.

Mai mult, în acord cu instanţa de fond, un argument suplimentar în susţinerea concluziei că apelantul inculpat A. s-a implicat şi a coordonat procurarea acestor înscrisuri, care au fost depuse ulterior de E. împreună cu cererea de plată a celei de a doua tranşe este că exemplarele originale ale acestor înscrisuri au fost identificate la domiciliul acestuia cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.

În apărarea sa, apelantul inculpat a arătat că aceste acte au fost lăsate de martora E. cu o zi înainte de efectuarea percheziţiei, întrucât aceasta urma să plece în concediu. Afirmaţiile acestuia sunt contrazise de martora E. care a arătat că acestea nu au fost niciodată în posesia sa, le-a solicitat în momentul în care au venit cei de la AFIR în control şi ulterior le-a înapoiat inculpatului A., dar şi de martora L. care a declarat că acasă la apelantul inculpat se aflau documente legale de proiect .

Astfel, se poate constata că activitatea întreprinsă de acesta a depăşit limitele recunoscute de apelantul inculpat de coordonare în baza atribuţiilor de serviciu invocată de acesta în apărarea sa.

A mai invocat faptul că întocmirea cererii de finanţare de către el poate constitui abatere disciplinară, însă nu poate atrage răspunderea sa penală. Contrar acestuia, Curtea a reţinut că diferenţa dintre situaţiile expuse în apărarea sa şi cea reţinută în concret în cauză constă în aceea că, pe lângă faptul că acesta a întocmit cererea de plată pentru tranşa a doua, acesta avea cunoştinţă de caracterul nereal al menţiunilor inserate în aceasta, dar şi a înscrisurilor ataşate.

Analizând cauza sub aspectul caracterului nereal al înscrisurilor depuse pentru obţinerea celei de a doua tranşe, Curtea a constatat că a fost reţinut în mod corect de instanţa de fond.

Referitor la declaraţia pe proprie răspundere din data de 14.07.2015 în mod corect s-a reţinut că aceasta nu corespunde realităţii întrucât martora E. nu a prestat anterior activităţi agricole şi nici nu s-a instalat în calitate de conducător al exploataţiei agricole.

Aspectele referitoare la prestarea de către aceasta anterior depunerii cererii de finanţare a unor activităţi agricole a fost analizat şi anterior, motiv pentru care nu vor mai fi analizate.

În schimb în ceea ce priveşte caracterul nereal al afirmaţiei potrivit căreia martora E. s-ar fi instalat în calitate de conducător al exploataţiei agricole, Curtea a reţinut că activitatea fermei a fost coordonată în primă fază de fostul soţ al acesteia, B., iar după plecarea acestuia în străinătate, de apelantul inculpat A..

Implicarea numitului B. nu se impune a fi reanalizată întrucât a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat la momentul reţinerii vinovăţiei acestuia prin decizia nr. 196/02.03.2023 a Curţii de Apel Bacău, menţinută în ceea ce îl priveşte.

Referitor la implicarea apelantului inculpat A., prin apărarea formulată, acesta a recunoscut că a efectuat o parte dintre actele imputate cu menţiunea că a oferit sprijin la solicitarea numitului B..

Contrar acestuia şi în acord cu instanţa de fond, Curtea a reţinut că apelantul inculpat a efectuat acte de administrare constând în achiziţia de furaje, cooptarea unui îngrijitor pentru animale, efectuarea de tratamente veterinare, comercializarea porcinelor, efectuarea de demersuri pentru organizarea contabilităţii ori încheierea unui contract pentru montarea unei camere de supraveghere.

Aceste aspecte rezultă din convorbirile interceptate la care a făcut referire instanţa de fond la filele x din hotărâre şi care nu vor mai fi reluate în prezenta, coroborate cu înscrisurile identificate la domiciliul acestuia cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, dar şi cu declaraţiile martorilor M., N., O., L., P., Q. şi R..

De asemenea, Curtea a apreciat că în mod corect s-a reţinut caracterul fictiv al contractului de vânzare cumpărare şi implicit al raportului de execuţie şi a declaraţiei de cheltuieli ce au fost completate în baza contractului.

În apărare, apelantul inculpat a arătat că atât timp cât preţul terenului a fost plătit în faţa notarului, terenul a fost lucrat prin contract de prestări servicii de martora E., iar produsele agricole şi subvenţia au fost însuşite de aceasta.

Referitor la acest aspect Curtea a reţinut că, deşi atât B., cât şi H. au confirmat achitarea, respectiv încasarea preţului, terenul a fost lucrat în continuare de acesta din urmă. Deşi H. a declarat că a avut cu noul proprietar o înţelegere în acest sens, existenţa acesteia este confirmată doar pentru anul 2015, nu însă şi pentru anul 2016.

De asemenea, este cert că E. nu a efectuat ulterior lucrări pentru cultivarea terenului în cauză. Contractul de prestări servicii la care face referire apelantul inculpat este aferent anului 2015 .

Şi martorul G., prin declaraţia din data de 23.05.2018 a confirmat că terenul a fost lucrat în continuare de familia acestuia cu consimţământul noului proprietar.

Mai mult, aceasta a arătat că după efectuarea percheziţiei domiciliare a fost contactată de apelantul inculpat pentru a semna mai multe înscrisuri necesare pentru APIA, însă aceasta a refuzat, declaraţia sa fiind confirmată de cea a martorului S..

Referitor la încasarea subvenţiei, Curtea a reţinut că cererile în vederea obţinerii subvenţiei au fost depuse de martorul H. în baza unei procuri notariale, iar suma încasată pentru anul 2015 a fost remisă tot martorului.

Relevanţă prezintă şi aspectul arătat de martora E. potrivit căruia vânzătorii erau cunoştinţele apelantului inculpat A., împrejurare confirmată de convorbirile interceptate în cauză din care rezultă că cei doi au fost direct implicaţi în identificarea şi arendarea unor suprafeţe noi de teren.

Pe de altă parte nu au fost identificate convorbiri între H. şi martora E. care să confirme o eventuală înţelegere între cei doi cu privire la modalitatea de exploatare a terenurilor.

Un alt aspect contestat de apelantul inculpat constă în aceea că acesta ar fi beneficiat de sume de bani provenite din cele primite cu titlu de finanţare.

În susţinerea afirmaţiilor sale a menţionat că, în vederea administrării fermei, au fost efectuate cheltuieli ce depăşesc suma primită din partea AFIR, iar singura probă din care rezultă acuzaţia adusă acestuia este reprezentată de declaraţia martorei E..

Mai mult, a arătat că din expertiza efectuată de Direcţia de Control şi Antifraudă rezultă că martora nu a făcut dovada folosirii integrale a sumei primite cu titlu de sprijin, suma nejustificată fiind 38.388 RON, aceasta fiind rezultatul unui calcul întocmit pe baza înregistrărilor contabile. Cu toate acestea, analizând facturile depuse la Direcţia de Control şi Antifraudă, apelantul inculpat a ajuns la concluzia că suma cheltuită în cadrul exploataţiei agricole o depăşeşte pe cea primită cu titlu de finanţare.

Contrar apelantului inculpat, şi în acord cu instanţa de fond, Curtea a reţinut că împrejurarea potrivit căreia acesta a beneficiat de sume de bani din cele primite cu titlu de finanţare rezultă din declaraţiile martorelor E. şi L., a numitului B., dar şi din convorbirile interceptate în prezenta cauză redate la filele x dup, din care reiese că suma încasată din prima tranşă i-a fost înmânată acestuia.

Referitor la cea de a doua tranşă, E. a arătat că banii aferenţi acesteia au fost de asemenea înmânaţi apelantului inculpat, cu excepţia sumei de 13.000 de RON care a rămas în contul său. Faptul că apelantului inculpat i-a fost remisă cel puţin parţial suma încasată cu acest titlu este confirmată şi de acesta prin declaraţia din data de 01.11.2022.

Pe de altă parte, argumentul adus de acesta potrivit căruia cheltuielile efectuate depăşesc cuantumul sumei primite cu titlu de finanţare nu este apt să înlăture acuzaţia atât timp cât apelantul inculpat a admis faptul că B. i-a trimis sume de bani după plecarea acestuia din ţară în scopul achiziţionării de furaje şi pentru plata îngrijitorului, au existat sume de bani provenite din vânzarea suinelor şi nu ia în considerare caracterul fictiv al contractului prin care a fost achiziţionată suprafaţa de 5,78 ha de teren.

Mai mul, potrivit procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 18.08.2016 rezultă că retragerile în numerar nu sunt corelate cu cheltuieli realizate pentru implementarea proiectului, existând suspiciunea că parte din sprijinul financiar acordat a fost deturnat/utilizat în alte scopuri.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, pronunţată în al doilea ciclu procesual, respectiv a deciziei nr. 364 din 05.04.2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 04.05.2024 (e-mail), prin apărător ales, invocând motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că faptele pentru care a fost condamnat, raportat strict la obiectul acuzaţiei penale, respectiv participaţie penală faţă de autorul B. şi care vizează intervalul subsecvent datei de 25.10.2023, nu sunt prevăzute de legea penală.

În argumentare, s-a arătat că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin decizia nr. 578/RC din 10.10.2023 pronunţată în calea de atac a recursului în casaţie promovat de Parchet a lămurit limita temporală până la care s-a desfăşurat activitatea ilicit penală a autorului (inculpatul B.), respectiv 25.10.2013 (data consumării infracţiunii).

Astfel, în speţă, în condiţiile în care instanţa supremă, cu putere de lucru judecat, a stabilit că activitatea infracţională a autorului s-a consumat/epuizat la data de 25.10.2023, înseamnă că răspunderea penală din perspectiva calităţii de participant (instigator/complice) a recurentului - inculpat poate fi angajată în limita activităţii infracţionale săvârşită de către autor.

Or, faptele reţinute de către instanţa de apel în sarcina inculpatului A., privind cea de a doua tranşă, precum şi participaţia, în raport de autorul E., se situează dincolo de limitele obiectului sesizării instanţei.

Totodată, s-a arătat că faţă de încadrarea juridică stabilită cu autoritate de lucru judecat în cauză, respectiv o singură faptă de participaţie (instigare/complicitate) faţă de autorul B., activitate infracţională care s-a consumat/epuizat la data de 25.10.2023, este evident că după această dată, o eventuală faptă săvârşită de recurentul - inculpat nu mai poate fi considerată participaţie penală faţă de B., fiind cel mult, o faptă proprie, dar care nu este reglementată de legea penală (ipoteza continuării activităţii de către complice).

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a arătat că, în raport de acuzaţia adusă şi încadrarea juridică (o singură faptă de participaţie, fără reţinerea concursului de infracţiuni sau a infracţiunii continuate), pentru participant (indiferent de forma de participaţie instigare/complicitate) termenul de prescripţie a răspunderii penale, începe să curgă de la data la care fapta este considerată ca fiind săvârşită de către autor, respectiv data consumării/epuizării (decizia CCR nr. 443 din 22.06.2017, pct. 23).

Prin urmare, în condiţiile în care acuzaţia penală adusă recurentului - inculpat vizează o singură faptă de participaţie, în raport de inculpatul B., rezultă că termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă de la data de 25.10.2013 şi s-a împlinit la data de 25.10.2021.

Totodată, s-a arătat că, şi în situaţia în care, prin absurd, s-ar reţine că termenul de prescripţie a răspunderii penale ar fi marcat de a doua tranşă, acesta s-ar fi împlinit la data de 08.12.2023, perioada judecării recursului în casaţie nereprezentând o cauză de suspendare a prescripţiei răspunderii penale.

Având în vedere excluderea de către legiuitor a reglementării ipotezei în care "în mod greşit NU s-a dispus încetarea procesului penal" din cuprinsul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurentul-inculpat a invocat, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în cauză, fiind format dosar asociat în vederea soluţionării excepţiei astfel invocate, cu citarea inculpatului A. şi încunoştinţarea apărătorului ales.

De asemenea, s-a apreciat de către apărare că, în condiţiile în care, în cauză, a fost încălcat principiul nediscriminării şi egalităţii (art. 20 şi 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene) se impune (inclusiv) asigurarea unei interpretări conforme, iar, dacă, s-ar ajunge ca prin aceasta, să nu se poată asigura respectarea acestui principiu transversal al Dreptului Uniunii, atunci, se poate şi trebuie a se aplica direct şi prioritar norma europeană.

În acelaşi sens, s-a precizat că principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale însărcinate cu aplicarea, în cadrul competenţei proprii, a dispoziţiilor dreptului Uniunii obligaţia, ca în cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naţionale care să fie conformă cu cerinţele dreptului Uniunii, să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aştepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naţionale pe cale legislativă.

Totodată, în baza art. 441 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., inculpatul a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, la data de 10.05.2024, iar, părţii civile Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, la 13.05.2024.

Prin încheierea din 20 iunie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie numai în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A., s-a constatat că aspectele de fapt menţionate de către recurent nu se circumscriu motivului de casare invocat, acesta vizând doar situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", nefiind îndeplinită ondiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere instanţa a constatat întemeiată cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de inculpatul A., motiv pentru care în baza art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a dispus suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea recursului în casaţie.

În vederea asigurării prezenţei inculpatului în faţa instanţei de recurs, în baza art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., a dispus, ca pe durata suspendării executării hotărârii, recurentul - inculpat A. să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la schimbarea locuinţei;

- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a dispus punerea în libertate, de îndată, a inculpatului A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 375/D din 05.04.2024 emis de Tribunalul Bacău în baza sentinţei penale nr. 288/D din 23.10.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, modificată prin decizia penală nr. 364 din 05.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2018, dacă nu este arestat în altă cauză.

La data de 25.09.2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca nefondată a recursului în casaţie formulat.

În esenţă, a arătat, pe de o parte, că aceleaşi critici au fost formulate şi în faza procesuală a apelului, instanţa de apel procedând la analizarea acestora şi apreciindu-le ca nefiind întemeiate, iar pe de altă parte că examinarea acestora presupune reanalizarea probelor şi a situaţiei de fapt, care de altfel nu sunt posibile în calea de atac a recursului în casaţie.

Sub acest aspect, analizând activitatea infracţională reţinută prin rechizitoriul nr. x/2016 pentru stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie penală în ceea ce priveşte infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina recurentului A., prin decizia penală nr. 578/RC din 10.10.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că chiar în condiţiile în care, astfel cum a susţinut apărarea, actele din anul 2015 sunt acte de complicitate, iar inculpatul A. a fost trimis în judecată şi găsit vinovat pentru participaţie penală sub forma instigării la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, complicitatea este un act de participaţie secundară în raport de instigare.

Atunci când instigatorul continuă activitatea infracţională prin sprijinirea autorilor pe care i-a determinat să comită infracţiunea, actele de complicitate se absorb în cele de instigare, atât în cazul participatei proprii cât şi în cazul participaţiei improprii, astfel că subiectul răspunde pentru o singură formă de participaţie, cea a instigării, actele de conduită distincte având relevanţă pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.

De asemenea, contrar susţinerilor apărării, răspunderea instigatorului este distinctă de răspunderea penală a autorului care comite fapta prevăzută de legea penală (instigatorul răspunde, atunci când actele sale au avut un rezultat, când instigarea a fost reuşită, chiar dacă autorul nu răspunde penal), şi independentă de forma de vinovăţie reţinută pentru unul sau altul dintre autorii instigaţi sau susţinuţi, ulterior instigării, în actele de conduită prevăzute de legea penală (instigatorul răspunde, atunci când se probează vinovăţia sa sub forma intenţiei, iar instigarea sa a avut rezultat, chiar dacă autorul acţionează fără vinovăţie, ori dacă unul dintre autorii instigaţi a fost trimis în judecată şi un altul nu a fost trimis în judecată).

În consecinţă, instigatorul răspunde, atunci când actele sale au avut un rezultat, când instigarea a fost reuşită, pentru toate actele materiale care îi sunt imputabile conform situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, indiferent dacă instigarea a vizat o persoană trimisă în judecată ca inculpat ori un martor, iar termenul general de prescripţie a răspunderii penale se stabileşte în raport de întreaga activitate infracţională.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, în cazul infracţiunilor al căror element material cunoaşte variante normative alternative, cum este cazul infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, săvârşirea uneia dintre acestea marchează consumarea infracţiunii, ceea ce nu înseamnă, însă, că săvârşirea faptei şi în alte modalităţi regăsite în norma de incriminare ar fi complet lipsită de relevanţă penală. Comiterea ulterioară a altor variante alternative ale elementului material al conţinutului infracţiunii obiectivează, atunci când între actele succesive există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, etape diferite de realizare a unei activităţi ilicite unice, împreună alcătuind o unitate naturală de infracţiune. Contrar susţinerilor apărării, acest moment al epuizării are relevanţă penală, el marcând data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data în raport de care se stabileşte legea penală aplicabilă întregii activităţi ilicite şi se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Unitatea naturală colectivă de infracţiune presupune, aşadar, o anumită desfăşurare în timp, cunoscând un moment al consumării infracţiunii, cel al săvârşirii primei modalităţi alternative a elementului material şi un moment distinct al epuizării, echivalent datei săvârşirii ultimei variante normative.

În continuare, Curtea de Apel Bacău, rejudecând cauza în limitele stabilite prin decizia penală nr. 578/RC din 10.10.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit, în ceea ce priveşte activitatea infracţională a recurentului, că momentul epuizării are relevanţă penală, marcând data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data în raport de care se stabileşte legea penală aplicabilă întregii activităţi ilicite şi se calculează termenul de prescripţie al răspunderii penale. Sub acest aspect, Curtea de Apel Bacău a reţinut că depunerea documentaţiei aferente celei de a doua tranşe a avut loc la data de 14.07.2015, suma de bani aferentă fiind virată în contul E. la data de 08.10.2015. Având în vedere că infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 poate fi comisă prin folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, Curtea de Apel Bacău a apreciat că ultimul act cu relevanţă penală în ceea ce-1 priveşte pe recurent este momentul depunerii cererii pentru cea de a doua tranşă de finanţare la data de 14.07.2015.

Astfel, raportat la susţinerile recurentului, trebuie avut în vedere că, prin actul de sesizare, acestuia îi este imputată inclusiv activitatea de participaţie prin raportare la activitatea întreprinsă de martora E., aspect care rezultă în mod clar din modul de formulare a acuzaţiei, respectiv cu privire la întreaga procedură de accesare a fondurilor europene, în timp ce activitatea autorilor este fracţionată, B., cu privire la depunerea cererii de finanţare, iar E. cu privire la depunerea documentaţiei aferente celei de a doua tranşe de finanţare.

Drept urmare, având în vedere că prin decizia recurată, Curtea de Apel Bacău a stabilit cu titlu definitiv ca moment al epuizării activităţii infracţionale data de 14.07.2015, susţinerile recurentului apar ca fiind neîntemeiate, întrucât stabilirea unei alte date ca moment al epuizării infracţionale decât cel stabilit prin decizia recurată, pe de o parte, ar presupune reinterpretarea probatoriului şi a situaţiei de fapt astfel-reţinute, ceea ce nu se poate realiza în procedura recursului în casaţie, iar pe de altă parte, ar contraveni celor stabilite, cu autoritate de lucru judecat, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 578/RC din 10.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care în sarcina recurentului A. s-a reţinut cu titlu definitiv comiterea unei infracţiuni simple constând în fapta de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 18l alin. (1) din Legea nr. 78/2000, care, aşa cum a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 578/RC/10.10.2023, a presupus în cazul recurentului comiterea ulterioară şi a altor variante alternative ale elementului material al conţinutului infracţiunii, între actele succesive existând o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, etape diferite de realizare a unei activităţi ilicite unice, care împreună alcătuiesc o unitate naturală de infracţiune pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiate pe art. 16 alin. (1) lit. b) prima teză din C. proc. pen. doar pentru o parte a activităţii infracţionale, respectiv cea desfăşurată ulterior datei de 25.10.2013, astfel cum susţine recurentul, apare ca nefiind posibilă, întrucât elementele faptice infracţionale comise chiar până la moment indicat de recurent care au obiectivat şi fundamentat atragerea răspunderii penale a acestuia, chiar în forma propusă prin cererea de recurs în casaţie, subzistă în continuare.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că din considerentele deciziei curţii de apel rezultă că aceasta nu s-a pronunţat cu privire la toate apărările formulate de inculpat, apărări care ar fi putut conduce la modificarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel cu consecinţe asupra tipicităţii infracţiunii în raport de care s-a formulat recurs în casaţie.

Se poate observa că apărările inculpatului la instanţa de apel au fost concentrate pe împrejurarea că nu au fost precizate sau evidenţiate actele de instigare şi/sau complicitate în raport de E..

Situaţia de fapt prezentată în considerentele deciziei nu reliefează activitatea infracţională a inculpatului A. prin raportare la ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale şi de efectuare în continuare a urmăririi penale în raport de acesta, dar şi de numita E. pentru a se putea stabili actele de instigare şi/sau de complicitate presupus săvârşite în raport de aceasta din urmă.

Astfel, prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 26.04.2018 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus, printre altele, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de A. pentru infracţiunea de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 47 din C. pen. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că l-a determinat şi ajutat pe B., soţul suspectei E., să depună în data de 25.10.2013 la T. înscrisuri false şi inexacte în vederea obţinerii de sprijin financiar nerambursabil în cuantum de 40.000 de euro în cadrul Măsurii 112 pentru proiectul intitulat "Instalarea ca şef de exploataţie a tinerei fermiere E. în ferma zootehnică din comuna Plopana, jud. Bacău, înscrisuri care atestau în mod inexact şi nereal că sus-numita ar fi beneficiara proiectului şi că ar îndeplini condiţiile de eligibilitate.

Astfel, având în vedere funcţia de director al OJPDRP Bacău (în prezent OJFIR Bacău, sus-numitul a luat hotărârea de a obţine în mod fraudulos fonduri nerambursabile în cadrul acestei măsuri, prin eludarea condiţiilor de eligibilitate de care avea cunoştinţă în virtutea funcţiei. Pentru atingerea acestui scop, i-a transmis hotărârea lui B. de a obţine împreună sprijinul nerambursabil în modalitatea mai sus menţionată, hotărâre care a fost însuşită de acesta din urmă. Întrucât cei doi aveau reprezentarea greşită că antecedentele penale ale lui B. ar constitui un impediment pentru aprobarea cererii de finanţare, au hotărât să depună cererea de finanţare pe numele suspectei E., soţia lui B., persoană care era angajată la U. şi nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate cu privire la instalarea ca şef al exploataţiei agricole, precum şi cu privire la perioada de 12 luni lucrată în agricultură, împrejurări cunoscute de către suspectul A. în virtutea relaţiei apropiate pe care o avea cu aceştia. Sus-numiţii au stabilit, de asemenea, ca B. să se ocupe de depunerea şi implementarea proiectului, cunoscând că titulara cererii nu va exercita nicio activitate în legătură cu acest proiect.

Ajutorul dat de inculpatul A. a constat în acordarea de consiliere lui B. cu privire la întocmirea dosarului de finanţare, pe numele titularei E..

Ca urmare a depunerii înscrisurilor false şi inexacte, în data de 13.03.2024, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x/13.03.2014 între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit-România, repreznetată de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi şi E. Întreprindere Individuală în baza căruia, autoritatea contractantă se obliga să acorde un sprijin financiar nerambursabil de maximum 40.000 de euro (echivalentul a maximum 178.892 RON).

În implementarea aceluiaşi proiect, sus-numitul a întocmit cererea de plată pentru tranşa a doua, împreună cu înscrisurile false, pe care le-a pus la dispoziţia suspectei E. pentru a fi semnate şi depuse la OJFIR Bacău în data de 14.07.2015. O parte din înscrisurile depuse erau nereale, respectiv: declaraţia pe proprie răspundere, declaraţia de cheltuieli şi raportul de execuţie, toate întocmite la data de 14.07.2015, precum şi contractul de vânzare-cumpărare, autentificat la Biroul Individual Notarial F. sub nr. x din data de 16.12.2014, încheiat între vânzătorii G., H. şi I. şi E. Întreprindere Individuală-cumpărător.

Declaraţia pe propria răspundere era falsă întrucât se menţiona în mod nereal că suspecta respectă condiţiile de eligibilitate menţionate în Cererea de Finanţare şi în anexele la aceasta, condiţii ce se refereau la îndeplinirea condiţiilor minime de acordare a sprijinului prevăzute în fişa măsurii din Ghidul solicitanţilor (munca prestată în cadrul unei ferme, cu cel puţin 12 luni înainte de instalarea pe cont pe cont propriu şi că s-ar fi instalat pentru prima dată în calitatea de conducător al exploataţiei agricole). Raportul de execuţie, precum şi declaraţia de cheltuieli, erau de asemenea false întrucât se menţiona că titulara a implementat proiectul şi că a îndeplinit toate măsurile prevăzute în planul de afaceri, în realitate, exploataţia zootehnică a fost administrată până în luna martie 2015 de către B. iar în perioada următoare, până la data depunerii cererii de plată, de către inculpatul A., fără ca suspecta E. să fi îndeplinit vreo activitate/măsură pe parcursul implementării proiectului. Raportul de execuţie, declaraţia de cheltuieli şi contractul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat conţin menţiuni nereale şi cu privire la achiziţia terenului agricol în suprafaţă de 5,78 ha, în valoare de 41.438,00 RON, măsură stabilită în planul de afaceri. În realitate, aceste cheltuieli sunt nereale întrucât tranzacţia a fost încheiată fictiv cu scopul creării aparenţei că au fost îndeplinite toate măsurile propuse.

Folosirea acestor înscrisuri a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de către E. - a sumei totale de 178.840 RON, compusă din 107.304,00 RON ce reprezenta tranşa I de plată (virat la data de 28.03.2014) şi respectiv 71.536,00 RON ce reprezenta tranşa II de plată (virată la data de 08.10.2015), sumă ce a fost parţial însuşită de A., B. şi E.."

Totodată, Înalta Curte constată că din considerentele expuse în toate sentinţele şi deciziile pronunţate până la momentul formulării recursului în casaţie, instanţele nu au identificat actele materiale care ar intra în conţinutul infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută şi pedepsită de art. 47 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în raport de E..

Confuzia se menţine urmare şi a faptului că în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale atât faţă de A., cât şi faţă de E. şi chiar în rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. şi clasarea faţă de suspecta E. nu sunt evidenţiate actele materiale care ar releva instigarea/complicitatea săvârşite de inculpatul A. faţă de aceasta din urmă.

Se poate observa din situaţiile de fapt expuse în hotărârile anterioare, dar şi în considerentele rechizitoriului că sunt stabilite acţiunile de instigare şi complicitate faţă de B., iar ceea ce se expune faţă de E. este doar o continuare a celor stabilite între A. şi B., referitor la implicarea lui E. în activitatea infracţională, aspecte de care aceasta a luat cunoştinţă încă din momentul declanşării activităţii infracţionale.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că în cauză nu au fost identificate actele materiale ce ar releva instigarea şi/sau complicitatea inculpatului A. în raport cu E. în ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum şi faptul că în calea de atac a recursului în casaţie nu poate fi reţinută o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare de instanţa de apel, iar cea descrisă nu permite verificarea existenţei condiţiilor de tipicitate din prisma motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364 din data de 05 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.

Va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută şi pedepsită de art. 47 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului A. şi va trimite cauza spre rejudecare către instanţa de apel, Curtea de Apel Bacău.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 375/D din 05.04.2024 emis de Tribunalul Bacău în baza sentinţei penale nr. 288/D din 23.10.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, modificată prin decizia penală nr. 364 din 05.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2018.

Va constata că recurentul-inculpat s-a aflat în executarea pedepsei aplicate prin decizia atacată, în perioada 05.04.2024 - 20.06.2024.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364 din data de 05 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.

Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută şi pedepsită de art. 47 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului A. şi trimite cauza spre rejudecare către instanţa de apel, Curtea de Apel Bacău.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 375/D din 05.04.2024 emis de Tribunalul Bacău în baza sentinţei penale nr. 288/D din 23.10.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, modificată prin decizia penală nr. 364 din 05.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2018.

Constată că recurentul-inculpat s-a aflat în executarea pedepsei aplicate prin decizia atacată, în perioada 05.04.2024 - 20.06.2024.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2025.