Acquittal for computer forgery when fictitious online accounts use real contact details, with continued fraud conviction upheld

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 835 din 28.06.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Constanţa a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen., şi fals informatic,prev. de art. 325 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpată la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. pen.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind cazurile în care se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul încălcării măsurilor şi obligaţiilor impuse.

A luat act de faptul că prin ordonanţa organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din 30.01.2023, ora 13:15 s-a dispus măsura reţinerii inculpatei A. pentru o perioadă de 24 ore.

În temeiul art. 19 din C. proc. pen. rap. la art. 397 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 şi urm. din C. civ., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de B. S.A., constatând că prejudiciul a fost acoperit.

A obligat pe inculpată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termen legal, inculpata A..

Prin decizia penală nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 835 din data de 28.06.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. x/2023, şi a obligat pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, în drept, faptele inculpatei A., care:

- a creat un cont fals pe platforma C., sub numele D., în data de 01.06.2022 a efectuat mai multe comenzi în valoare totală de 6013 RON, iar ulterior a solicitat returnarea produselor cu predare la Easybox, beneficiind de facilitatea fast-refund, sens în care, folosindu-se de codurile de retur primite on-line, în perioada 11-12.07.2022 a depus în casetele Easybox alte produse fără valoare, prejudiciul material cauzat fiind estimat la suma de 6013 RON,

- a creat un cont fals pe platforma C., sub numele E., în perioada 19-22.08.2022 a efectuat mai multe comenzi în valoare totală de 7959,91 RON, iar ulterior a solicitat returnarea produselor cu predare la Easybox, beneficiind de facilitatea fast-refund, sens în care, folosindu-se de codurile de retur primite on-line, în perioada 12-13.10.2022 a depus în casetele Easybox alte produse fără valoare, prejudiciul material cauzat fiind estimat la suma de 7959,91 RON,

- a creat un cont fals pe platforma C., sub numele F., la 16.10.2022 a efectuat comenzi în valoare totală de 5798 RON, după care a solicitat returnarea produselor cu predare la Easybox, beneficiind de facilitatea fast-refund, sens în care, folosindu-se de codurile de retur primite on-line, la data de 21.10.2022 a depus în casetele Easybox alte produse fără valoare, prejudiciul material cauzat fiind în cuantum de 5798 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (trei acte materiale), şi fals informatic, prev. şi ped. de art. 325 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (trei acte materiale), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

La datele de 15 ianuarie 2025 (prin apărător ales av. G., cu împuternicire aflată în original la dosar) şi 19 februarie 2025 (personal), inculpata A. a declarat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul penal nr. x/2023

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurenta a susţinut că a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipseşte elementul material al infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., precum şi cerinţa esenţială ataşată elementului material constând în aceea ca acţiunea de introducere, modificare, ştergere de date sau restricţionare a accesului la aceste date să se facă fără drept.

În concret, a susţinut că simpla creare de conturi noi pe platforma C. - pentru a beneficia de vouchere de client nou nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals informatic, pentru următoarele motive:

- nu s-au folosit date informatice fără drept şi nu a introdus, modificat, şters sau restricţionat date informatice care să fi aparţinut unei alte persoane;

- crearea unor conturi noi, fără încălcarea unor condiţii de acces la un sistem informatic protejat şi fără introducerea unor date de identificare false (în sensul legii penale), nu poate constitui fals informatic;

- mai mult, platforma C. nu solicită dovezi de identificare (CI, CNP etc.) pentru crearea unui cont obişnuit de utilizator, deci nu se poate susţine că a existat o introducere neautorizată de date informatice aparţinând unei alte persoane;

- nu a încălcat politicile de securitate ale niciunui site/sistem informatic.

Recurenta a mai arătat că, în realitate, a utilizat adrese de email normale, uzuale, pe domeniul @gmail.com, precum şi un card bancar autentic şi trasabil, fapt recunoscut inclusiv de către compania C., astfel încât accesul şi datele folosite sunt reale şi verificabile, nicidecum obţinute ori introduse "fără drept".

Mai mult, compania C. a profitat în mod abuziv de vulnerabilitatea şi lipsa de apărare a sa, pentru a masca propriile nereguli şi pierderi, iar în acuzaţii se face totodată o confuzie fundamentală între date informatice (în accepţiunea strictă a legii penale) şi datele de identitate ale unei persoane.

S-a apreciat că, în fapt, simpla declinare a unui prenume sau a unui nume, pseudonim (fără a afecta sistemul informatic ori datele altcuiva) este un gest prin care clientul îşi protejează confidenţialitatea (mai ales când compania nu aplică riguros principiile GDPR). În plus, atât adresa de email, cât şi numărul de telefon şi cardul bancar folosit pentru plata online sunt complet reale şi trasabile, ceea ce demonstrează că nu există vreo intenţie ori acţiune reală de fals informatic sau prejudiciu penal.

Recurenta a susţinut, deopotrivă, că a fost încălcat principiul non bis in idem, fiind sancţionată de două ori pentru aceeaşi faptă, în realitate existând o suprapunere între infracţiunea de înşelăciune şi infracţiunea de fals informatic.

Totodată, recurenta a formulat şi următoarele critici: a fost încălcat principiul in dubio pro reo; probele nu au fost legal administrate; i-a fost încălcat dreptul la apărare; rechizitoriul nu a fost regulamentar întocmit; discriminare de tratament în raport cu alţi făptuitori care au comis fapte identice; calea de atac a apelului a fost analizată formal.

A circumscris cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., presupusa încălcare gravă a dreptului la apărare şi a normelor de procedură (cât priveşte legalitatea administrării probelor), respectiv încălcarea principiilor referitoare la contradictorialitate ori alte încălcări de procedură care atrag nulitatea hotărârii.

În drept, recurenta a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

La data de 28 februarie 2025, recurenta a formulat o completare la cererea de recurs în casaţie, susţinând, în esenţă, suplimentar, următoarele critici: instanţa de apel fie nu a analizat toate motivele de apel invocate, fie le-a respins; considerentele deciziei recurate sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Recurenta a solicitat revizuirea argumentelor şi a interpretării faptelor.

În drept, a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, 9 şi 14 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen. relativ la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 27 martie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., o admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

În concret, s-a reţinut că recurenta critică tipicitatea obiectivă a infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 alin. (1) din C. pen., în considerarea faptului că lipseşte elementul material al acestei infracţiuni, precum şi cerinţa esenţială ataşată elementului material constând în aceea ca acţiunea de introducere, modificare, ştergere de date sau restricţionare a accesului la aceste date să se facă fără drept.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. în principiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurenta inculpată A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurenta inculpată cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de fals informatic prevăzută de art. 325 din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că inculpata A. a creat succesiv trei conturi pe platforma C. completând rubricile referitoare la numele titularului de cont şi domiciliu cu menţiuni fictive pentru ca, subsecvent creării acestor conturi, să lanseze mai multe comenzi şi să solicite returnarea produselor şi beneficiul fast-refund, fiindu-i restituită contravaloarea lor ca efect al depunerii în casetele Easybox prin utilizarea codurilor de retur primite on-line, fără ca inculpata să restituie bunurile respective, ci obiecte fără valoare.

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenta a susţinut, în esenţă, că faptele subsumate infracţiunii de fals informatic, în modalitatea în care au fost comise, constituie exclusiv mijlocul fraudulos folosit pentru a induce în eroare partea civilă, condiţie de tipicitate obiectivă a infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost condamnată, mijloc fraudulos care nu constituie prin el însuşi infracţiune.

S-a susţinut că datele de identitate constând în nume şi prenume, înscrise pe platforma de comerţ digital, nu pot fi subsumate unor date informatice în accepţiunea strictă a legii penale în contextul în care celelalte date înscrise în conturile create -adresa de email, numerele de telefon şi cardul bancar folosit pentru plata online- au fost reale şi trasabile, permiţând identificarea titularului de cont, astfel încât faptei îi lipseşte cerinţa esenţială ca introducerea de date să se fi realizat fără drept, simpla declinare a unui nume nereal, pseudonim, constituind doar modalitatea prin care clienţii îşi protejează confidenţialitatea datelor personale în mediul online fără consecinţe juridice.

Recursul în casaţie este fondat având în vedere că fapta de a deschide un cont pe o platformă de comerţ online furnizând un nume de utilizator fictiv nu realizează cerinţele esenţiale ataşate elementului material al infracţiunii de fals informatic în raport cu faptul că datele fictive privind numele utilizatorului înscrise în sistemul informatic respectiv nu au, prin natura lor, aptitudinea de a produce consecinţe juridice în considerarea faptului că înscrierea pe platformă nu atestă autenticitatea acestor date de identitate care, de altfel, nici nu prezintă relevanţă în raporturile juridice dintre comerciant şi utilizator.

Astfel, potrivit art. 325 din C. pen., constituie infracţiunea de fals informatic fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Se observă prioritar că, în modalitatea alternativă a introducerii de date informatice, realizarea elementului material al infracţiunii de fals informatic presupune inserarea de date într-un sistem informatic astfel cum sunt acestea definite de art. 181 din C. pen., astfel încât crearea unui cont pe o platformă de vânzări online constituie o introducere a unor date într-un sistem informatic, datele aferente contului fiind prelucrate cu ajutorul unui program informatic şi stocate în spaţiile de stocare aparţinând unei reţele de dispozitive interconectate.

Cât priveşte celelalte condiţii de tipicitate obiectivă, din interpretarea literală a textului incriminator rezultă că, pentru întregirea elementului material al infracţiunii de fals informatic, norma penală impune constatarea întrunirii următoarelor cerinţe esenţiale: introducerea datelor să aibă loc sau să se efectueze fără drept şi să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului având aptitudinea de a produce consecinţe juridice.

În ce priveşte prima cerinţă esenţială, Înalta Curte reţine că înţelesul sintagmei "fără drept" din cuprinsul normei de incriminare nu poate fi decât cel explicat în art. 35 alin. (2) din Capitolul I, Titlul III "Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice" din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Astfel, în contextul exigenţelor de unitate terminologică impuse de prevederile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în absenţa unei consacrări în norma de incriminare, semnificaţia sintagmei analizate se stabileşte în acord cu înţelesul "atribuit prin actul normativ care o instituie". Sub acest aspect reţinem că Titlul III din actul normativ amintit constituie materializarea demersului de transpunere în dreptul intern a prevederilor art. 7 din Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, ratificată prin Legea nr. 64/2004, domeniul reglementării fiind expres stipulat în art. 34 din Capitolul 1 care prevede că, "... reglementează prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, prin măsuri specifice de prevenire, descoperire şi sancţionare a infracţiunilor săvârşite prin intermediul sistemelor informatice, asigurându-se respectarea drepturilor omului şi protecţia datelor personale.".

Astfel, în contextul în care infracţiunea de fals informatic a fost incriminată pentru prima dată în legislaţia română prin art. 48 din Legea nr. 161/2003 şi ulterior prin art. 325 din C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, fără ca acest din urmă act normativ să fi preluat toate definiţiile termenilor şi expresiilor folosite în reglementarea din legea specială anterioară, dispoziţiile acestuia se completează cu cele cuprinse în norma specială în măsura în care nu au fost abrogate.

Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) din actul normativ menţionat "(2)În sensul prezentului titlu, acţionează fără drept (n.n. asupra unui sistem informatic) persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract;/b) depăşeşte limitele autorizării;/c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic ori de a desfăşura cercetări ştiinţifice sau de a efectua orice altă operaţiune într-un sistem informatic".

Aşadar se impune a analiza dacă fapta unei persoane de a deschide şi de a utiliza un cont pe o platformă de comerţ online deschisă publicului furnizând un nume fictiv se încadrează în vreuna dintre ipotezele legale expuse, efectuarea unei operaţiuni într-un sistem informatic fiind licită atunci când o persoană este autorizată în temeiul legii sau al unui contract şi acţionează în limitele autorizării ori are permisiunea persoanei competente să folosească, să administreze sau să controleze un sistem informatic, să desfăşoare cercetări ştiinţifice ori să efectueze orice altă operaţiune în cadrul sistemului informatic.

Se constată că, într-o astfel de ipoteză, nu se identifică o condiţie legală de autorizare, prima teză a lit. a) din art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 fiind inaplicabilă, pentru aceleaşi considerente nefiind incidentă nici ipoteza reglementată la lit. b) care are drept premisă preexistenţa unei autorizări speciale, ale cărei limite sunt depăşite prin raportare la "autorizarea în temeiul legii". Această din urmă concluzie se desprinde din considerentele Deciziei nr. 4/2021, pronunţată de instanţa supremă în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală într-o situaţie similară privind deschiderea unui cont pe o reţea de socializare deschisă publicului cu deosebirea că datele privind utilizatorul erau reale şi aparţineau unei alte persoane, chestiune asupra căreia vom reveni.

În ceea ce priveşte teza a II-a a lit. a) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, respectiv lipsa unei autorizări în temeiul unui contract sau lit. c) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, acestea nu sunt incidente în cazul unei platforme de comerţ electronic având în vedere că nu se pune problema preexistenţei unui contract, permisiunea de utilizare fiind generală prin natura acestui serviciu, administratorul operând cu premisa de adresabilitate generală, orice persoană putând utiliza o astfel de platformă independent de crearea unui cont. Referitor la situaţia punctuală a creării unui cont de utilizator se observă că această operaţiune necesită completarea unor rubrici şi acordul privind termenii şi condiţiile de utilizare a platformei.

În consecinţă, singura ipoteză care poate conduce la eventuala concluzie a unei acţiuni "fără drept" este cea prevăzută de lit. b) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, care are drept premisă preexistenţa unui contract care permite utilizarea platformei ale cărui limite sunt depăşite de utilizator.

Or, cu privire la cele trei conturi create de inculpata A. s-a reţinut că doar o parte dintre datele referitoare la utilizator furnizate de inculpata A. au fost fictive, respectiv cele privind numele şi prenumele, fără însă a se identifica termenii sau condiţiile de utilizare/clauza contractuală încălcată prin crearea unui cont personal utilizând un nume fictiv, astfel încât nu este îndeplinită premisa acţionării fără drept asupra unui sistem informatic reglementată de art. 35 alin. (2) lit. b) din Capitolul I, Titlul III din Legea nr. 161/2003 în condiţiile în care instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată să reevalueze probatoriul administrat sub acest aspect.

Se reţine, de asemenea, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în considerentele Deciziei nr. 4/2021 că îndeplineşte cerinţa esenţială ataşată elementului material ca acţiunea să fie "fără drept" crearea unui cont într-un sistem informatic -platformă digitală de socializare- prin introducerea unor date reale cu caracter personal prin încălcarea manifestării de voinţă a persoanei a cărei identitate a fost uzurpată în lipsa unei dispoziţii legale sau a unui contract cu persoana căreia îi aparţin datele, situaţie ce nu se regăseşte în datele factuale reţinute prin decizia recurată în contextul în care nu s-a reţinut că numele şi prenumele folosite ar aparţine altor persoane pentru a fi incidentă ipoteza unui "furt de identitate", iar instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată să reevalueze probatoriul administrat nici sub acest aspect.

Independent de îndeplinirea sau nu a condiţiei privind acţionarea fără drept asupra unui sistem informatic, Înalta Curte constată că în cauză nu este realizată condiţia de tipicitate constând în aceea ca acţiunea subsumată elementului material să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului având aptitudinea de a produce consecinţe juridice.

În ce priveşte această cerinţă esenţială trebuie subliniat faptul că spre deosebire de noţiunea de fals în înţelesul său obişnuit ce include tot ceea ce nu corespunde adevărului, norma penală incriminează falsificarea exclusiv atunci când falsul are aptitudinea de a produce consecinţe juridice, legea penală nu incriminează orice denaturare a adevărului, ci doar pe aceea care poate aduce atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite -patrimoniul, persoana, etc., această din urmă cerinţă esenţială privind potenţialul acţiunii de falsificare de a produce consecinţe juridice fiind de esenţa oricărei infracţiuni de fals.

Ca atare, în lipsa unui astfel de potenţial fapta este lipsită de conotaţie penală independent de scopul urmărit de făptuitor, nefiind susceptibilă de a pune în pericol valoarea socială ocrotită de norma penală atunci când datele informatice necorespunzătoare adevărului nu sunt apte in abstracto să producă consecinţe juridice, fapta fiind idonee astfel încât cerinţa legală privind scopul utilizării datelor necorespunzătoare adevărului din cuprinsul normei de incriminare are o dublă valenţă, obiectivă şi subiectivă.

Relevant sub acest aspect este argumentul de interpretare teleologică ce se desprinde din Raportul explicativ al Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, cu referire la art. 7, argument avut în vedere şi în dezlegarea obligatorie dată de instanţa supremă prin Decizia nr. 4/2021 deja menţionată potrivit căruia:

- scopul incriminării a fost acela de a crea o infracţiune paralelă cu falsificarea de documente tangibile, pentru completarea lacunelor din dreptul penal legate de falsurile tradiţionale, care necesită lizibilitatea vizuală a declaraţiilor sau declaraţiilor înscrise într-un document şi care nu se aplică datelor stocate electronic. Falsificarea computerizată presupune crearea sau modificarea neautorizată a datelor stocate, astfel încât acestea să dobândească o valoare probatorie. Interesul juridic protejat este securitatea şi fiabilitatea datelor electronice care pot avea consecinţe pentru relaţiile juridice (paragraful 81);

- dispoziţia acoperă datele care echivalează cu un document public sau privat, care are efecte juridice. Introducerea neautorizată de date corecte sau incorecte despre o situaţie care corespunde realizării unui document fals. Modificări ulterioare (modificări, variaţii, modificări parţiale), ştergeri (ştergerea datelor dintr-un mediu de date) şi suprimarea (reţinerea, ascunderea datelor) corespund în general falsificării unui document autentic (paragraful 83).

Legiuitorul român a păstrat raţiunea incriminării prin aceea că a inclus infracţiunea de fals informatic în categoria infracţiunilor "Falsuri în înscrisuri" reglementate în cuprinsul Capitolul III al Titlului VI din C. pen., al căror obiect juridic generic comun, ratio legis, impune ca interpretarea falsului informatic să fie consonantă cu interpretarea celorlalte infracţiuni de fals în înscrisuri. În contextul în care infracţiunea de fals informatic completează capitolul falsurilor în înscrisuri, obiectul juridic special al infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei este reprezentat de relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu încrederea publică în autenticitatea datelor informatice stocate, ceea ce presupune ca datele informatice protejate să aibă aptitudinea, chiar prin natura lor, de a produce consecinţe juridice.

Ca atare, intenţia legiuitorului a fost de a acoperi toate formele prin care pot fi contrafăcute, falsificate înscrisurile, datele informatice fiind considerate "înscrisuri electronice".

Or, deşi informaţiile introduse cu ocazia creării unui cont de utilizator se încadrează în noţiunea de date informatice fiind prelucrate printr-un sistem informatic, norma de incriminare protejează exclusiv acele date care se bucură de ocrotirea legii penale prin intermediul incriminării faptei de fals analizate, date asupra cărora sistemul informatic are aptitudinea de a face dovada realităţii şi autenticităţii lor, respectiv cele cu privire la care înscrierea în sistemul informatic le conferă forţă probantă, date a căror autenticitate şi/sau realitate este atestată de sistemul informatic.

Referitor la situaţia de fapt reţinută în cuprinsul deciziei recurate se constată că aceasta vizează, în esenţă, un fals privind identitatea comis în mediul online, or, infracţiunea de fals privind identitatea este incriminată doar în ipoteza în care atribuirea unei identităţi nereale se realizează în faţa unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175 din C. pen., respectiv într-un context care prin natura sa este generator de consecinţe juridice, cerinţă legală valabilă indiferent dacă prezentarea se realizează în mediul real sau digital, ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin urmare, arogarea unei identităţi fictive pe o platformă online nu este de natură prin ea însăşi să producă consecinţe juridice, identitatea utilizatorului unui cont nefiind relevantă în raporturile juridice căreia utilizarea acesteia îi dă naştere, în condiţiile în care deţinătorul unui cont beneficiază de drepturi şi are obligaţii în virtutea calităţii sale de client, iar nu a identităţii, raporturile juridice neavând caracter intuituu personae, datele de identificare referitoare la numele utilizatorului nefiind menite a face dovada unei situaţii faptice relevante.

Ca urmare, cerinţa esenţială constând în aceea ca fapta de introducere de date într-un sistem informatic să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului în sensul infracţiunii de fals informatic, trebuie să fie interpretată limitat la obiectul juridic şi la ratio legis al incriminării. Datele necorespunzătoare adevărului, stricto sensu, trebuie să se refere la date a căror necorespondenţă cu adevărul să fie prin natura lor apte să genereze consecinţe juridice.

Cu alte cuvinte, operând comparaţia cu celelalte infracţiuni de falsuri în înscrisuri, necorespondenţa datelor cu realitatea trebuie să fie similară cu situaţia necorespondenţei unui înscris oficial sau a unui înscris sub semnătură privată cu realitatea asupra căruia înscrisul respectiv are forţă probantă, respectiv să aibă aptitudinea de a proba un element factual, să creeze aparenţa de realitate/autenticitate asupra unei chestiuni relevante cu consecinţe asupra drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.

Ca atare, este necesar ca datele nereale introduse să reprezinte date asupra cărora sistemul informatic face dovada autenticităţii lor, or proba identităţii nu se poate face decât cu acte de identitate corespunzătoare, acte care nu sunt solicitate de proprietarul/administratorul platformei, în contextul în care identitatea nu este verificată corespunzător pentru a fi certificată astfel încât nici datele înscrise nu au aptitudinea de a atesta veridicitatea lor.

Astfel, deşi datele informatice privind numele utilizatorului nu au corespondent în realitate, acestea nu creează premisele producerii de consecinţe juridice şi prin aceasta nu au aptitudinea de a crea o stare de pericol pentru încrederea publică ce se acordă veridicităţii/autenticităţii datelor informatice prelucrate, constituind simple date mincinoase.

Situaţia ar fi fost diferită în ipoteza în care s-ar fi solicitat ataşarea unui act ce serveşte la identificare/legitimare şi care ar conferi datelor furnizate aptitudinea de a atesta identitatea şi de a produce consecinţe juridice prin chiar natura sa, practică uzitată de altfel de unele aplicaţii, cele bancare, de exemplu.

Arogarea unei identităţi fictive prin simpla furnizare a unui nume nereal cu ocazia deschiderii şi/sau utilizării unui cont pe o platformă comercială online deschisă publicului şi care nu solicită dovezi privind identitatea deţinătorului, nu realizează condiţia de tipicitate a infracţiunii de fals informatic cu referire la cerinţa ca acţiunea să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului în sensul normei de incriminare întrucât nu produce consecinţe juridice, falsul cu privire la identitate fiind sancţionat doar în raport de o instituţie publică sau în ipoteza unui furt de identitate când afectează drepturile unui terţ.

Cu privire la acest din urmă aspect, instanţa supremă a statuat în interpretarea obligatorie a normei de incriminare, prin Decizia nr. 4/2021 mai susamintită că crearea unui cont prin uzurparea identităţii unei persoane, prin introducerea de date reale care permit identificarea respectivei persoane, echivalează cu o falsificare a manifestării de voinţă a acesteia şi creează o percepţie contrară realităţii în privinţa titularului respectivului cont şi realizează cerinţa esenţială privind datele necorespunzătoare adevărului. Relevantă pentru cauza de faţă în privinţa tipicităţii faptei cu referire la condiţia privind producerea de consecinţe juridice în sensul precizat în cele ce preced, este precizarea din cuprinsul deciziei menţionate conform căreia "pe lângă cele două cerinţe menţionate ce fac obiectul analizei în prezenta sesizare, este necesar ca scopul activităţilor desfăşurate fără drept şi care au ca rezultat date necorespunzătoare adevărului să fie acela de a utiliza datele informatice în vederea producerii de consecinţe juridice, acesta urmând a fi verificat în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze".

În condiţiile în care platforma C. permite crearea de conturi prin folosirea unei căsuţe de poştă electronică, iar ansamblul datele referitoare la utilizatori în sensul art. 35 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, respectiv tipul de comunicaţie şi serviciul folosit, adresa poştală, adresa geografică, numere de telefon sau alte numere de acces şi modalitatea de plată a serviciului, permiteau identificarea sa ca utilizator, iar datele privind numele şi prenumele folosite, deşi nereale, nu aparţineau altor persoane, faptele, în modalitatea reţinută, nu realizează cerinţele esenţiale ca introducerea datelor să aibă loc fără drept şi ca datele informatice necorespunzătoare adevărului să aibă aptitudinea de a produce consecinţe juridice, critica inculpatei sub acest aspect fiind fondată.

Mai mult, faptele inculpatei A. de a crea pe platforma C. mai multe conturi de utilizator folosind nume nereale nu au avut aptitudinea prin ele însele de a avea consecinţe juridice, în contextul în care numele şi prenumele titularului unui cont pe o platformă de comerţ electronic nu prezintă relevanţă în raport cu relaţiile sociale ce se nasc între proprietarul/administratorul platformei şi utilizatorul acesteia.

De altfel, dacă inculpata s-ar fi limitat la crearea acestor conturi sau la utilizarea lor în conformitate cu regulile de comerţ aplicabile, faptele acesteia nu ar fi produs nicio consecinţă, paguba creată fiind exclusiv cauzată prin inducerea în eroare a părţii civile cu ocazia returnării produselor achiziţionate, inculpata abuzând de beneficiul fast-refund constând în rambursarea contravalorii comenzilor anterior verificării produselor returnate, chestiune ulterioară şi autonomă în raport cu deschiderea conturilor de utilizator şi pentru care inculpata a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, critica acesteia privind faptul că mijlocul fraudulos folosit -nume mincinos, nu constituie prin el însuşi infracţiune, fiind fondată.

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiate criticile formulate de recurenta inculpată A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie formulat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, va casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 835 din 28.06.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul cu nr. x/2023, sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la infracţiunea de fals informatic şi rejudecând exclusiv sub acest aspect:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., ce se va execută în modalitatea şi pe durata termenului de supraveghere stabilite prin sentinţă.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate care nu contravin prezentei.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casaţie vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1260/P din data de 19 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 835 din 28.06.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul cu nr. x/2023, sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la infracţiunea de fals informatic şi rejudecând exclusiv sub acest aspect:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Dispune executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., ce se execută în modalitatea şi pe durata termenului de supraveghere stabilite prin sentinţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casaţie rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2025.